Blog

  • Emisiunea “România, te iubesc!” a fost duminică lider absolut de audienţă

    “Tabla înmulţirii banilor” şi “Scurgeri nucleare”, anchetele prezentate de corespondenţii Ştirilor Pro TV Cosmin Savu şi Rareş Năstase, au ţinut în faţa televizoarelor, în minutul de aur al emisiunii, 18.58, peste două milioane de telespectatori de la nivelul întregii populaţii a României, informează Pro TV. În intervalul orar 18.01-18.58, atunci când a fost difuzată emisiunea “România, te iubesc!”, Pro TV a fost lider absolut de audienţă, atât pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, cât şi pe publicul din mediul urban.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radu Mustăţea pleacă de la Astra Asigurări

    Motivele retragerii sunt expirarea mandatului de management şi dorinţa de a se lansa în antreprenoriat. Alexander Adamescu, vicepreşedintele Consiliului de Supraveghere, va prelua conducerea companiei. “Consider ca este cel mai potrivit moment pentru a ma implica in proiecte personale, pe care le am in vedere de ceva vreme si care solicita efortul meu 100%”, spune Radu Mustăţea.

    Radu Mustăţea este preşedintele directoratului Astra Asigurări din anul 2006. Cu o diplomă în fizică la Universitatea din Bucureşti, şi-a început cariera în industria asigurărilor la compania Ardaf, unde a fost avansat rapid ca şef al filialei din Bucureşti.

    După ce a părăsit Ardaf, Radu Mustăţea s-a alaturat echipei de management a companiei AGI România, pe care a şi condus-o din 2002, ca director general.

  • Cea mai mare provocare: să hrăneşti şapte miliarde de oameni (GALERIE FOTO)

    În timp ce mulţi oameni au o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă, prăpastia dintre săraci şi bogaţi se adânceşte în anumite regiuni, iar milioane de locuitori devin tot mai vulnerabili în faţa lipsei apei şi mâncării. Mai există, desigur, şi problema legată de mediul înconjurător, incluzând poluarea, deversarea apelor reziduale sau folosirea resurselor neregenerabile. Grâul, orezul şi porumbul înseamnă trei sferturi din întreaga producţie mondială de cereale. Nu e de mirare că impactul celor şapte miliarde asupra planetei nu mai poate fi trecut cu vederea.

    Foto: boston.com


  • Criza din zona euro loveşte din nou în inima Europei

    Guvernul socialist spaniol este al cincilea Executiv din zona euro doborât de criza datoriilor în acest an.

    Portugalia, Irlanda, Italia şi Grecia au trecut deja prin acest proces.

    Majoritatea absolută obţinută în Spania de Partidul Popular conservator condus de Mariano Rajoi, care a promis noi măsuri de austeritate, nu a reuşit să calmeze pieţele financiare tot mai alarmate de absenţa unor măsuri eficiente de oprire a declinului pieţei obligaţiunilor suverane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nemes, Roland Berger: 12 miliarde e maximul pe care Pământul ar putea să-l susţină cu actualele resurse

    Cu un vârf de creştere de 2% anual la finalul anilor 1960, avansul a scăzut la aproximativ 1% pe an în prezent şi se va diminua în continuare până la 0,75% pe an în 2030. Potrivit Roland Berger, până în anul 2030, Africa şi India vor continua să crească rapid, în timp ce China se va fi stabilizat deja, iar Europa, Japonia şi America de Nord vor fi de ceva vreme pe un trend descrescător. Anul 2030 va aduce, de asemenea, o îmbătrânire semnificativă a populaţiei, în medie cu 5,1 ani – iar vârsta medie în 2030 va fi de aproximativ 34 de ani.

    În ce priveşte o eventuală criză alimentară şi aşa-zisa “toleranţă a Pământului”, există în general doua curente divergente de opinie: malthusianismul – care consideră în mare că resursele Pământului se înmultesc într-un ritm mult mai scăzut decât populaţia, neputând face faţă la nesfârşit, şi cornucopianismul – care consideră că avansul tehnologic şi eficientizarea vor face ca necesarul de resurse să fie asigurat mereu.

    “O combinaţie între cele două oferă, cred, cel mai probabil scenariu – unele calcule dau cifra de 12 miliarde ca fiind maximul pe care Pământul ar putea să-l susţina cu actualele resurse. După multe previziuni, populaţia lumii nu va atinge în urmatoarea sută de ani această cifră, începând chiar să scadă după ce va fi atins un maxim estimat la aproximativ zece miliarde de oameni. Între timp, omenirea, prin prisma avansului tehnologic şi al inovaţiilor, coroborat cu o schimbare comportamentală şi a obiceiurilor de consum, va fi găsit probabil soluţii pentru supravieţuire”, a mai declarat Nemes.

  • Bursele europene în declin, din cauza comentariilor Moody’s privind Franţa

    Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 2,2% până la ora 8:52 GMT. Pieţele europene au deschis în scădere cu 0,7%, în linie cu cele asiatice, din cauza eşecului iminent al “supercomisiei” din Congresul SUA de a ajunge la un consens privind măsurile de reducere a deficitului bugetar şi datoriei de stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moody’s avertizează Franţa în privinţa creşterii dobânzilor şi economiei

    “Costurile de finanţare care persistă la niveluri ridicate, combinate cu deteriorarea perspectivei economice, ar putea agrava dificultăţile cu care se confruntă guvernul, cu implicaţii negative pentru credit”, potrivit afirmaţiilor Moody’s citate de Le Figaro. Reuters notează că nu a reuşit să obţină de la agenţia de rating o confirmare privind informaţiile din ziar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investiţiile din 2005-2008 în terenuri pentru imobiliare, sursă de insolvenţe în următoarea perioadă

    “Un număr tot mai mare de proiecte demarate în perioada 2006-2008 au fost sistate de către investitori, mulţi dintre aceştia renunţând la dezvoltarea proiectelor încă dintr-o fază incipientă a acestora. De asemenea, investiţiile realizate în perioada 2005-2008 în bunuri de natura terenurilor, în speranţa dezvoltării unor proiecte imobiliare, proiecte ce în actualul context economic nu mai sunt sustenabile, vor reprezenta în perioada ce urmează o sursă de proiecte de insolvenţă”, a declarat, într-un comunicat, Andreea Anghelof, managing partner al CITR. Reprezentanţii CITR apreciază că alături de firmele din sectorul imobiliar, cele din retail au rămas cele mai afectate de insolvenţă, fenomen care va continua însă şi în perioada următoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ungaria a cerut asistenţă financiară CE şi FMI

    “Comisia a primit astăzi o solicitare din partea autorităţilor ungare pentru o posibilă asistenţă financiară din partea UE. Autorităţile au transmis o solicitare similară către FMI. Au indicat de asemenea că intenţionează să trateze orice sprijin UE care le-ar putea fi pus la dispoziţie drept unul de precauţie”, se spune în comunicatul CE.

    Comisia va examina solicitarea Ungariei “în strânsă consultare cu statele membre UE şi cu FMI”, notează executivul european.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul se apropie de maximul istoric. Referinţa a urcat la 4,3608 lei/euro

    O rată superioară celei de luni a fost afişată de banca centrală în urmă cu 17 luni, la 30 iunie 2010, când euro a atins punctul maxim şi a fost cotat la 4,3688 lei. Cotaţia de luni este cu 0,1 bani peste paritatea de vineri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro