Acum, la mai bine de doi ani dupa ce a intrat in UE, Polonia traverseaza o criza de identitate care o impinge spre valorile perioadei antebelice, cea mai persistenta fiind religia asociata cu nationalismul. Iar europenii privesc asta cu ingrijorare.
Un sat modest din centrul Poloniei, Wislica – stand in umbra Bisericii Nasterii Sfintei Fecioare Maria -, s-a trezit reintorcandu-se cu fata spre adancile lui radacini. S-a trezit facand asta acum, la scurt timp dupa ce Polonia a devenit in sfarsit, alaturi de cea mai mare parte a Europei Centrale, membra a NATO si a Uniunii Europene. Iar mare parte dintre cei 600 de locuitori ai satului au ajuns, descurajati, la concluzia ca traditia pe care venerata lor biserica din secolul al XIV-lea o reprezinta – si care e strans legata de regii unificatori din trecutul Poloniei – dispare.
Oamenii de-aici au sprijinit un guvern nationalist romano-catolic care, in cele cateva luni de la venirea la putere, a aparat ceea ce oamenii numesc aici valorile crestine si a actionat cu o agresivitate si o indarjire care alarmeaza un numar tot mai mare de oameni cu vederi seculare si cu gandire liberala si din Polonia, si de oriunde din Europa.
Un satean din Wislica, Wieslaw Cygan, care preda la un colegiu tehnic, e unul dintre cei 48 de oameni de aici care au votat pentru Liga Familiilor Poloneze, un partid politic care pretindea odinioara sa acopere optiunile de extrema dreapta din Polonia – si care acum e parte a coalitiei de guvernare.
As vrea sa vad un nou partid politic, a spus Cygan intr-un interviu care a avut loc in locuinta sa, o casa ingrijita si decorata pe alocuri cu acel gen de tablouri infatisand peisaje si scene religioase la moda in cam toata Europa Centrala si de Est. Eu ii spun Partidul Popular Crestin-Democrat Conservator – care ar fi si catolic, si patriotic, spune el.
Etichetele pe care Cygan le ataseaza partidului sau ideal te duc cu gandul la o lupta pentru identitate care se duce si intr-o Polonie rurala, profund catolica, si in alte foste state comuniste din Europa. Acum, ca au devenit parte a UE si a NATO, toate aceste state par sa simta o puternica nevoie de a-si fortifica acele componente vechi, traditionale.
Intr-adevar, la aproape 17 ani de la caderea Zidului Berlinului si la doi ani dupa ce Polonia si alte foste state din blocul sovietic au intrat in UE, se intampla lucruri surprinzatoare in Europa. In chiar momentul in care se petrece ceea ce odinioara ar fi parut, cu siguranta, drept o realizare istorica – infrangerea dictaturii comuniste si impreunarea Estului si Vestului Europei intr-un club de 25 de tari pacifiste, cu granitele neamenintate si profund democratice – Europa se gaseste intr-o ciudata stare de indispozitie.
In Occident, de cand Franta si Olanda au respins un proiect constitutional care trebuia sa impinga Europa largita intr-o noua faza a integrarii, n-a mai ramas, se pare, nici un strop de energie si de vointa politica pentru ceea ce cu entuziasm era numit inainte vreme proiectul european. In loc de asta, Uniunea Europeana trece prin ceea ce Centrul pentru Reforma Europeana din Londra numeste o malaise fara precedent, al carei simptom e replierea intr-o ingusta incercare de aparare a intereselor nationale.
Intre timp, statele membre ale fostului bloc sovietic, desi evident intr-o forma economica si politica mai buna decat in orice alta perioada a istoriei lor, par sa fie pierdute acum, cand sunt lipsite de motivatia care le inspira atunci cand singurul lor tel era sa-i dea jos pe comunisti si, dupa ce acest scop a fost atins, sa intre in cluburile occidentale deschise numai pentru tarile pe deplin democratice.
Paradoxul este ca nici vechii membri ai Uniunii Europene si nici noii membri nu par sa sarbatoreasca ceea ce este cu adevarat o reusita istorica – unirea unui continent care de secole a fost macinat de razboaie. In loc de asta, in cateva tari – Ungaria, Republica Ceha si Slovacia in special – politica idealurilor inalte si a mintilor luminate a fost inlocuita de politica ciorovaielii, a acuzatiilor de coruptie si a coalitiilor etern schimbatoare.
Acelea erau vremurile romantice ale Europei de Est, spune despre perioada imediat postcomunista Krisztian Szabados, director al Political Capital, o organizatie de analiza politica din Budapesta. Dar perioada romantica s-a terminat. Acum politica este mai profesionalizata si profesionalizarea inseamna coruptie, inseamna partea murdara a politicii. In Polonia, zelul pro-Europa in scadere coincide cu un atasament in crestere fata de traditie, asa cum este ea interpretata de liderii coalitiei de la Varsovia si de suporterii lor din locuri precum Wislica.
Aici, in Wislica, raspunsul la problemele Poloniei este simbolizat de solida, venerabila si binefacatoarea biserica ce domina satul alcatuit din doar cateva strazi cu case modeste si o intindere de cateva mici gospodarii. Pentru ca multa vreme biserica a fost cea care a dat viata asezarii. Muncitorii au restaurat ruinele unei biserici in stil roman din secolul al IX-lea, predecesoarea actualei biserici in stil gotic. Un mic muzeu ilustreaza istoria satului, infatisandu-l drept una dintre asezarile medievale ale Poloniei, loc de rascruce prin care multi regi au trecut.
Dar guvernul insusi nu e la fel de solid. Coalitia de la Varsovia a parcurs un drum anevoios de cand a venit la putere toamna trecuta. Unii dintre moderati au parasit guvernul, in vreme ce Partidul Lege si Justitie s-a aliat in cele din urma cu partidele populiste si de extrema-dreapta, ca sa se mentina la suprafata. La inceputul lui iulie, premierul moderat Kazimierz Marcinkiewicz a demisionat. Pentru a-l inlocui, presedintele Lech Kaczynski l-a numit pe fratele sau geaman, Jaroslaw, liderul Partidului Lege si Justitie – o formatiune pe care cei doi au infiintat-o in urma cu cativa ani. Miscarea le da fratilor Kaczynski, in Polonia, o putere nemaivazuta din zilele in care comunismul era la putere.
Lech Kaczynski a ramas in amintirea Europei mai liberale dupa ce a interzis un mars al homosexualilor in Varsovia cu doi ani in urma, pe vremea cand era primar. Dar mai recent a reactionat atat de galagios la faptul ca a fost parodiat intr-un ziar german de stanga – cerand guvernului german sa declanseze o investigatie la adresa ziarului si sa-si ceara scuze pentru articol – incat unii comentatori germani au argumentat ca admiterea Poloniei in UE a fost o greseala.
Noua conducere poloneza personifica un trend negativ in politica europeana, scria, intr-un editorial, cotidianul Suddeutsche Zeitung, dupa comentariile pe care Kaczynski le-a facut cu privire la faptul ca a fost parodiat. Nationalismul si sovinismul sunt in crestere. Acasa, Kaczynski si-a numit apropiatii in pozitii cheie ale comisiilor guvernamentale de supraveghere a radioului si televiziunii si a refuzat sa ia pozitie impotriva a ceea ce tot mai multi au descris ca fiind puterea in crestere a unui post de radio catolic conservator si nationalist – Radio Maria – despre care unii sustin ca ar transmite mesaje antisemite incifrate. Pentru multi si din interiorul, si din afara tarii, conservatorismul si indarjirea aratate in Polonia semnaleaza un abrupt pas inapoi in directia unui nationalism slav frustrat despre care se presupunea ca ar fi disparut odata cu capatarea titlului de membru al UE.
Parlamentul European, deranjat de prezenta in guvernul polonez a Ligii Familiilor Poloneze – care evoca nationalismul de tip Polonia a catolicism al anilor 20-30 – si observand un viraj spre dreapta si in alte parti ale Europei Centrale, a admonestat guvernul pentru ceea ce a numit curentul general de intoleranta rasista, xenofoba, antisemita si homofoba din Polonia. De asemenea, Parlamentul European a acuzat liderii Ligii Familiilor Poloneze de incitare la ura si violenta.
Declaratia a fost contestata de liderii polonezi si de parlamentul de la Varsovia, fiind considerata exagerata si alarmista. Intr-adevar, in vreme ce unii lideri ai Ligii au facut declaratii profund jignitoare la adresa homosexualitatii si in vreme ce rabinul-sef al tarii, Michael Schudrich, a fost agresat pe o strada din Varsovia in primavara acestui an, multi polonezi spun ca acestea sunt incidente izolate care tin de un anume bigotism – dar unele care nu sunt reprezentative.
Tonul general de opinie in Polonia este ca totul a fost doar o supra-interpretare a situatiei, spune Andrzej Jonas, editor al publicatiei de limba engleza Warsaw Voice, referindu-se la rezolutia Parlamentului European. Dar in vreme ce ei cred ca Parlamentul European ar putea exagera gradul de intoleranta publica si complezenta guvernului fata de aceasta, multi spun ca ceva ingrijorator se petrece.
Este adevarat ca unii demoni din trecut s-au intors, spune Zbigniew Lewicki, profesor de studii americane la Universitatea Varsovia. Eu invinuiesc conducerea. Ei tot vorbesc despre ultimii 17 ani ca despre o vreme a necinstei, o perioada pentru care trebuie data socoteala, o perioada de care trebuie sa ne fie rusine – si cand cuvintele acestea ies din gura unui presedinte, oamenii se gandesc Ei, poate ca are totusi dreptate. Si oamenii se intreaba, de asemenea: In ce sa mai cred?.
Daca nu pot crede in ultimii 17 ani si nu pot crede in traditiile comuniste, atunci polonezii se intorc spre traditiile antebelice. Si singura traditie antebelica puternica este nationalismul, un sinonim al polonismului. Intr-adevar, noul guvern condus de Partidul Lege si Justitie a vorbit aproape constant impotriva predecesorilor, acuzandu-i ca au fost corupti pe plan intern si ca au esuat sa apere corect interesele Poloniei in exterior, in special in negocierile care au dus la aderarea tarii la UE. Noul guvern a dat glas unei puternice animozitati indreptate impotriva celor doi vecini mai mari si mai seculari, Germania si Rusia.
Si sunt apeluri aproape zilnice la convocarea unei investigatii parlamentare a intregului proces prin care Polonia a fost transformata intr-o economie de piata. Un membru al coalitiei de guvernare, Andrzej Lepper, seful Partidului Auto-Apararii, este o emblema a nemultumirilor. El s-a opus vehement ca Polonia sa adere la Uniunea Europeana si a argumentat ca bunurile Poloniei ar fi fost vandute indivizilor si companiilor pe mult mai putin decat valoarea lor reala. O investigatie juridica la adresa lui, pentru campaniile anti-globalizare si anti-UE din trecut, urmeaza sa se desfasoare.
Alte schimbari de stare de spirit au avut drept rezultat unele mici – dar importante – modificari in ce priveste viata de zi cu zi: de exemplu decizia de a include intrebari despre religie, despre catolicism, in speta, in testele pe care liceenii trebuie sa le treaca pentru a-si obtine diploma de bacalaureat. Mai exista, de asemenea, o propunere de folosire a fondurilor guvernamentale pentru constructia de biserici, dar aceasta a fost contestata in justitie.
Adoptarea catolicismului drept un fel de religie de stat neoficiala este probabil lucrul care a schimbat probabil cel mai mult atmosfera din Polonia. Realitatea e ca suntem asemeni altor state europene, cu natalitatea noastra scazuta, divorturile si avorturile si tot restul, spune Marek Ostrowski, editor la saptamanal Polityka. Dar exista un sentiment mai accentuat in favoarea unui concept de traditie poloneza. Ostrowski spune ca multi oameni sunt fericiti pentru ca, in fine, avem un presedinte care merge la biserica si care nu evita contactul cu biserica la evenimentele majore, spre deosebire de predecesorii sai, care fusesera invatati sa reprezinte valorile seculare ale Occidentului. In 17 ani, spune el, politicienii nu au acordat atentie resurgentei valorilor religioase. Acum, asta s-a schimbat.
Traducere si adaptare de Mihai Mitrica
* Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii
* Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times
* Copyright 2006 New York Times News Service