Blog

  • Revolta din Insula Fantastica

    Insula Fisher e cea mai bogata zona din SUA, aflata la aproape 5 kilometri in larg de Miami si a apartinut initial primului milionar de culoare din sudul Floridei, Dana Dorsey. In 1925 a intrat in proprietatea lui William Kissam Vanderbilt, membru al uneia dintre cele mai bogate familii americane, care si-a construit acolo o resedinta de iarna, transformata astazi intr-un hotel luxos.

    Pe insula, supranumita Fantasy Island (Insula Fantastica), au locuit la un moment dat vedete ca Oprah Winfrey, Julia Roberts, Boris Becker, Robert De Niro, Sylvester Stallone sau fondatorul imperiului Samsonite ori mostenitorul imperiului Bacardi. Se spune ca, in cursul unui drum de 10 minute cu masina pe insula, poti vedea persoane cu o avere cumulata de un miliard de dolari. Accesul persoanelor straine este insa interzis pe insula, fiind permis doar rezidentilor sau celor care beneficiaza de o invitatie – de regula finantisti, directori generali de mari companii sau magnati imobiliari.

    Linistea locuitorilor a fost insa tulburata de cei angajati sa-i serveasca, in mare parte negri si hispanici, care protesteaza impotriva salariilor mici si a tratamentelor neadecvate la care sunt supusi. Insula Fisher ilustreaza cel mai bine polarizarea societatii americane intre foarte bogati si saraci, sustine Sindicatul International al Lucratorilor din Servicii (SEIU), care impreuna cu o parte dintre angajatii de pe insula au depus o plangere la Comisia pentru Egalitate de Sanse din Miami-Dade County, acuzand mai ales discriminarea la care sunt supusi de catre serviciul privat de transport cu feribotul. Personalul de serviciu trebuie sa se urce pe feribot inaintea locatarilor insulei, nefiindu-le permis sa se atinga cumva de masinile luxoase de pe punte, ca nu cumva sa le murdareasca. In timpul traversarii sunt obligati sa stea sub o tenda care nu-i apara nici de caldura chinuitoare, nici de ploaia torentiala sau de vant, in timp ce bogatii insulei au la dispozitie un salon cu aer conditionat.

    Pe langa plangerea depusa, 100 de activisti ai SEIU au luat recent cu asalt plajele exclusiviste de pe Insula Fisher, pentru a protesta impotriva segregarii. Managementul insulei a promis ca se va stradui sa rezolve doleantele angajatilor.

  • 1408 de fantome

    Renumitul romancier de horror-uri Mike Enslin (John Cusack) crede numai in ceea ce vede. Dupa o serie de bestseller-uri care au discreditat evenimentele paranormale ce avusesera loc in cele mai bantuite case si in cimitire din toata lumea, inca nu are nicio dovada a vietii de dupa moarte. Numai ca ratacirile dupa fantome ale lui Enslin din nopti lungi si singuratice sunt pe cale sa se schimbe in momentul in care se cazeaza in camera 1408 a renumitului hotel Dolphin pentru ultimul lui proiect, „Zece nopti in camerele de hotel bantuite“. Ceea ce urmeaza a se intampla in camera 1408 il va inspira sa scrie cea mai buna carte a sa. Daca va supravietui.

  • Las Vegas iberic

    „Orasul“, care va fi ridicat in urmatorul deceniu in regiunea estica a tarii, va cuprinde 32 de hoteluri, cinci parcuri tematice si capele in care se pot oficia casatorii. Proiectul prevede si construirea unui stadion si a unui centru de conferinte, fiind luata in calcul si amenajarea unei arene pentru lupte cu tauri. Unul din parcurile tematice va fi denumit Spyland, avand ca sursa de inspiratie lumea lui James Bond. Sustinatorii proiectului intentioneaza sa-i invite la inaugurare pe Daniel Craig si Eva Green, starurile din „Casino Royale“, cel mai recent film Bond, pentru un plus de stralucire. Dezvoltatorii proiectului spera ca Las Vegasul spaniol sa devina cel mai mare complex de acest gen din Europa, cu cel putin 12 milioane de vizitatori pe an. Consortiul britanic International Leisure Development a ales acest loc din trei variante posibile din Europa datorita preturilor relativ reduse la terenuri si apropierii de aeroportul Zaragoza, un centru important al retelei de transport low-cost, precum si faptului ca jocurile de noroc sunt foarte populare in Spania, iar sansele de a intampina opozitie din partea autoritatilor sunt reduse.

  • Mai taci din gura!

    Acest lucru l-a dovedit regele Spaniei, care, la o intrunire recenta la nivel inalt, iritat de desele intreruperi ale liderului venezuelean Hugo Chavez, i s-a adresat acestuia cu cuvintele: „De ce nu taci din gura?“. Interventia regelui Juan Carlos a ajuns imediat pe YouTube, iar companiile care vand tonuri de apel pentru telefoane mobile au transformat iesirea regelui intr-un ton de apel descarcabil, care a ajuns pe telefoanele a cel putin cinci sute de mii de oameni, generand in cateva zile venituri de circa 1,4 milioane de euro pentru cei care l-au pus in vanzare. Regele a adresat celebrele cuvinte presedintelui venezuelean la un summit iberico-american organizat in Chile, unde acesta din urma il tot intrerupea pe José Luis Rodriguez Zapatero, prim-ministrul spaniol, care tinea un discurs. Incalcarea protocolului diplomatic de catre regele Spaniei nu a scapat nesanctionata de catre glumeti, pe YouTube aparand nu mai putin de 700 de clipuri cu tenta parodica. Cuvintele monarhului spaniol au devenit un slogan popular in tara sa, ajungand sa fie imprimate pe tricouri sau pe cani ce se vand cat se poate de bine.

  • ProSport, din nou la MediaPro

    Acordul a fost incheiat pe 20 noiembrie si aprobat de Consiliul Concurentei, dar valoarea tranzactiei nu a fost data publicitatii. „ProSport este brandul a carui asociere cu MediaPro este fireasca. Pentru noi, aceasta achizitie inseamna readucerea brandului ProSport acolo unde ii este locul si un nou inceput. Initial va fi o investitie care merita si un pas inainte in termeni de cota de piata. Pe termen mediu va fi un business de succes“, declara Cosmina Noaghea, director general al PubliMedia International, care editeaza si BUSINESS Magazin.

    Tranzactia include transferul titlului, al marcilor adiacente si al domeniilor online. Echipa editoriala si angajatii care asigura coordonarea concursurilor specifice vor fi transferati catre PubliMedia. Transferul in noul sediu va avea loc la mijlocul lunii ianuarie 2008, pana atunci toate activitatile de publishing legate de ProSport fiind asigurate de catre Ringier Romania.

    Conducerea echipei editoriale nu va fi insa transferata. Dorin Chiotea, actualul redactor-sef al ProSport, va continua sa lucreze in cadrul Ringier, iar atributiile de conducere editoriala ale lui Cristian Topescu inceteaza odata cu vanzarea publicatiei. Noul redactor-sef al cotidianului va fi Dan Filoti, actualul redactor-sef adjunct, care isi va prelua noile responsabilitati in prima zi dupa transferul din luna ianuarie.

    „Revenirea titlului in portofoliul MediaPro va asigura ziarului si oamenilor care lucreaza pentru el un viitor promitator. Anul acesta a fost unul de consolidare pentru Ringier Romania. In 2008 vom implementa o serie de proiecte majore cu impact pozitiv asupra sustenabilitatii si a dezvoltarii afacerii“, afirma Alexander Theobald, directorul general al Ringier Romania.

    Potrivit ultimului val de date ale Studiului National de Audiente (SNA), realizat intre iulie 2006 si iulie 2007, in fruntea audientei ziarelor centrale se afla Libertatea, urmata de Jurnalul National, Gazeta Sporturilor, Evenimentul Zilei, ProSport si Adevarul.

    Catalin Tolontan, redactor-sef al Gazetei Sporturilor, principalul concurent al ProSport, considera ca piata ziarelor este dominata de succesul financiar al catorva titluri: Ziarul Financiar, Libertatea si Gazeta Sporturilor, publicatii la care marja de profit este in jur de 30%. „Sunt lider de categorie si au atribute diferentiatoare clare. De altfel, achizitia ProSport, cea mai spectaculoasa miscare patrimoniala, s-a bazat pe constatarea ca piata de sport, de pilda, produce profituri mari“, crede Tolontan.

    Conform datelor SNA, Gazeta Sporturilor are 738.000 de cititori pe editie, fata de ProSport, cu 558.000. Totusi, fata de editia anterioara a studiului, ambele publicatii au pierdut cititori. Tolontan considera normala aceasta scadere, care va fi recuperata in 2008, an cand au loc Campionatul European de Fotbal si Jocurile Olimpice de la Beijing. „Din studiu a iesit un val care continea Campionatul Mondial de Fotbal din 2006, cand audientele publicatiilor sportive cresc, si a intrat un val cu o perioada de pauza“, explica Tolontan. Lansat pe 2 iulie 1997, ProSport a fost primul cotidian integral color din presa romaneasca si primul care a avut un tiraj de peste 100.000 de exemplare.

  • Business Magazin la PRO TV

    In prezent, Marius si Cornel Baragan sunt solicitati de catre vedete precum Oana Cuzino, Loredana, Monica Barladeanu, dar si de catre oameni de afaceri, care-si doresc un book personal impecabil. Secretele si ponturile calde detinute de fratii Baragan, precum si povestea afacerii lor le puteti afla de la Olivia Steer in emisiunea BUSINESS Magazin, care se va difuza la PRO TV duminica, 9 decembrie, la ora 10.00, dupa stirile PRO TV.

  • The design of things to come

    Introducere
    Daca e ceva de invatat din colapsul asa-numitelor „dotcom“, este ca o idee mare nu este neaparat acelasi lucru cu o mare inovatie. Initiative atat de ingenioase si atat de atractive in aparenta, precum balls.com, care vindea orice tip de minge sportiva, nu adauga nimic lantului valorii. Consumatorii nu au nevoie de astfel de produse (cel putin nu intr-atat incat sa plateasca pentru ele). Cumpararea mancarii pentru animalele de companie prin internet (cum se putea face pe pagina pets.com) si primirea marfii acasa poate parea un serviciu comod si original, dar experienta a demonstrat ca nu era ceva cu adevarat practic.

    Sa ne gandim la Google, unul dintre supravietuitorii exploziei internetului. Aceasta companie incearca in mod constant sa imbunatateasca functiile paginii de cautare. Sunt pastrate doar acele functii folosite de utilizatori si care nu degradeaza experienta internautilor: restul nu trec de stadiul de idei ingenioase care in cele din urma dispar. „Creierul“ Google e constituit de „inovatorii pragmatici“: ei stiu ca inovatia nu inseamna doar sa ai idei geniale, ci si, mai ales, capacitatea de a conduce la un progres real care sa fie valoros si remarcat de consumatori.

    Acesta e terenul de joc unde se desfasoara afacerile in ziua de azi. Esential este nu ce poate fi vandut, ci cum poate fi adaugata valoare vietii si cum poate fi vanduta aceasta valoare in mod profitabil. Foarte usor se poate intampla ca o companie sa piarda perspectiva consumatorilor. Iar in aceasta situatie, strategia de dezvoltare a unor noi produse ar fi dezechilibrata daca nu se stie cine sunt aceste persoane, cum le-ar imbunatati viata inovatia si cat ar valora aceste schimbari.

    Daca o companie nu realizeaza acest necesar schimb conceptual, altele o vor face. Motorola si Nokia au dominat ani de zile piata telefoanelor mobile in China, pana cand o companie mica, Ningbo Bird, a devenit un inovator pragmatic. In loc sa fabrice pur si simplu telefoane mobile la pret mic, Ningbo Bird a incercat sa afle ce isi doreau consumatorii chinezi si asa se face ca au inceput sa faca telefoane atragatoare si mai usor de folosit. Cota de piata i-a crescut in cativa ani de la 5% la 50%.
    Compania ta in ce situatie este? E o Motorola, o Nokia sau o Ningbo Bird? Este Google sau balls.com? Aceasta carte ofera instrumentele necesare pentru a-i intelege pe clienti si de a crea astfel produsele si serviciile pe care le cer: si unii, si altii ar veni cu inovatii autentice si nu doar cu idei fara finalitate. Rezultatul este ca aceasta carte este un ghid complet pentru a cunoaste procesul actual de inovare.

    Diferente intre inovare si inventie
    Una dintre conditiile fundamentale este diferentierea intre inovatie si inventie, tinand cont de faptul ca aceasta trebuie sa fie pragmatica. Exista doua motive: prapastia care desparte becul inventat de Edison sau modelul T de la Ford de inovarea contemporana consta in faptul ca acele produse au inlocuit tehnologii care au iesit din uz. Au fost adevarate salturi tehnologice, care au schimbat viata de zi cu zi a oamenilor (becul a inlocuit gazul, iar automobilul – tractiunea animala). Acum insa suntem intr-un punct al evolutiei tehnologice in care inovarea a inlocuit inventia ca forta motrice a economiei globale. Prin inovatie intelegem mai mult decat inventarea de noi tehnologii, inclusiv de aplicatii noi, raspandirea lor, accesul la ele sau recombinarea tehnologiilor deja existente. Diferenta dintre cele doua concepte consta in faptul ca inovarea este un salt doar din punctul de vedere al consumatorului, in timp ce din punctul de vedere al productiei poate sa fie sau nu.

    Sa luam ca exemplu designul pentru Palm V, un progres comercial mai substantial decat in cazul celorlalte PDA fabricate de firma Palm. IDEO, una dintre cele mai importante companii de proiectare industriala din lume, a fost insarcinata cu proiectarea Palm V. Dupa afirmatiile lui Tom Kelley, director general al IDEO, Palm V a fost conceput in mare parte cu aceeasi tehnologie a generatiilor precedente de Palm, dar a avut un design mai placut si destul de ergonomic pentru a atrage atentia directorilor si a publicului in general. Niste linii ii defineau conturul, era mai subtire decat cele anterioare si avea un finisaj de aluminiu. Noul produs a costat cu 150 de dolari mai mult decat modelele anterioare si a ajutat la extinderea pietei pentru PDA…

    Cititi restul articolului in editia tiparita a revistei Business Magazin

  • Interes scazut pentru Transgaz

    Estimarile optimiste legate de suprasubscrierea primei oferte publice initiale de anul acesta, cea a Transgaz, sunt complet eronate cu trei zile inainte de incheierea perioadei de subscriere. Pentru investitorii mici, unde minimum de subscriere este de 11 actiuni (adica 2.100 lei) iar maximum este 0,5 milioane lei, nivelul de cereri estimat era de 8-10 ori. Pana astazi, transa a fost subscrisa in proportie de aproape 120%, adica de 1,2 ori, conform datelor Intercapitasl Invest, societate de brokeraj ce face parte din grupul de distributia a titlurilor Transgaz.

    Sedinta de tranzactionare de azi era ultima in care investitorii puteau vinde actiuni pentru a subscrie la oferta (datorita perioadei de decontare si incasare a banilor), insa lichiditatea scazuta, circa 10 milioane euro, indica absenta unor astfel de miscari. "Cine a avut de vandut pentru a subscrie la Transgaz probabil ca a facut-o deja. Insa este posibil ca luand ca exemplu evolutia Transelectrica pe un an de zile, care a avut un randament aproape negativ in 2007, investitorii sa nu fie interesati de Transgaz", a declarat un broker care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

    Alte comentarii arata o posibila aglomerare si in randurile investitorilor mici in ultimele zile, dar prognozele nu mai sunt la fel de optimiste in ceea ce priveste suprasubscrierea. "Majoritatea celor care au subscris sunt speculatori care nu intentioneaza sa pastreze actiunile mai mult timp. In momentul in care vor avea un castig rezonabil, 10 – 20% in functie de dorintele fiecaruia, vor vinde", a comentat Petre Miloiu, investitor.

    Nivelul de suprasubscriere pentru transa mare era prognozat a fi de pana la 15 ori. Pana acum cererile inaintate insumeaza doar 11,8% din totalul actiunilor oferite. Este insa posibil ca investitorii cu fonduri mari la dispozitie sa astepte pana in ultimul moment pentru a vedea cati bani trebuie disponibilizati pentru a obtine numarul dorit de actiuni. Reversul vazut de analisti este starea nefavorabila investitiilor din ultima perioada, atat pe piata autohtona cat si pe cea internationala.

    O aglomerare de cereri in ultimele zile (subscrierea este posibila pana vineri, 7 decembrie, ora 13:00) este justificata si de micsorarea perioadei de blocare a fondurilor. Cine va subscrie in ultima zi isi va recupera banii ramasi fara obiect in cazul suprasubscrierii in maxim doua saptamani, conform estimarilor Raiffeisen Capital & Investment, intermediarul ofertei. Perioada de timp in care banii sunt blocati este foarte importanta atunci cand este vorba de sume semnficative.

    Cererile cumulate din cele doua transe se ridica la nivelul de 55% din numarul total de actiuni scoase la vanzare. In cazul in care o transa va fi suprasubscrisa iar cealalta nu, cum este situatia de acum, actiunile ramase nesubscrise vor fi alocate cererilor din transa supraalocata.

  • O privire dincolo de ecran

    Directorul Samsung Romania, Jae Cheon Park, vede doua interpretari in cresterea asteptata pentru anul acesta a afacerilor Samsung, pana la 150 de milioane de euro, adica dublu fata de anul trecut. Prima, un „big boom“ datorat pietei in crestere din Romania – ajutata, e drept, de renuntarea la taxele de import la cateva categorii de produse – s-ar gasi in discursul oricarui alt manager. A doua insa poate fi considerata specifica stilului asiatic de management: „Performanta noastra de anul trecut nu a fost tocmai buna, chiar daca ne-am atins targetul fixat“, spune Park.

    Brandul Samsung a ajuns si in Romania sa se asocieze in mintea multor consumatori cu televizoarele LCD sau monitoarele, aproape la fel cum Nokia se asociaza cu telefoanele mobile sau HP cu imprimantele, avand in vedere ca aceste companii controleaza cea mai mare parte a pietei pe segmentele lor. Dar seful Samsung crede ca lucrurile nu sunt de neschimbat. Nu ca ar vrea sa le schimbe in ceea ce priveste brandul administrat de el: anul acesta, cifrele companiei spun ca din totalul de 750.000 de televizoare care se vor vinde pana la 31 decembrie, 200.000 vor fi televizoare LCD si dintre acestea, mai mult de 80.000 vor purta sigla Samsung, fata de numai 7.000 anul trecut. Cota de piata inaintata de Park, din punct de vedere valoric, este dubla fata de anul trecut, ajungand la 35-36 de procente. Vanzarile de display-uri LCD au fost obiectivul central al companiei anul acesta. Iar faptul ca Hanil Electronics, unul dintre cei mai mari furnizori Samsung pentru monitoare LCD, a investit recent aproape 40 de milioane de euro intr-un centru de productie de langa Oradea a ajutat demersurile coreenilor. „Un monitor este livrat acum in Romania in mai putin de doua saptamani, un timp foarte bun in industrie“, spune Park.

    Fabrica partenerilor de la Hanil, care produce display-uri pentru monitoare mai mari de 20 de inci, poate livra la fel de repede si catre piata ungara, unde Samsung are o unitate proprie de productie. In tot restul Europei, vanzarile de televizoare LCD Samsung au ajuns anul acesta la un total de 6 milioane de unitati, nivelul de la care fabricile existente din Ungaria si Slovacia functioneaza la capacitate maxima. Reactia Samsung va fi de a atrage la Oradea alti patru furnizori, intr-un singur complex industrial care sa implice tot ciclul de productie a unui monitor. „Avem planuri de a extinde fabrica de la Oradea. Vom invita alti patru parteneri acolo si purtam acum negocieri cu primaria orasului pentru spatiu. Vor fi produse practic toate componentele unui monitor, iar pe viitor avem planuri de a ne extinde si catre productia de televizoare LCD“, afirma Jae Cheon Park. Strategia Samsung este acum externalizarea procesului de productie catre subcontractori care lucreaza exclusiv pentru companie.

    Afacerile Samsung in Romania sunt grupate in trei divizii – electronice de consum, incluzand aici televizoare, playere DVD sau playere mp3 si produse din categoria „white goods“; IT (monitoare, imprimante si echipamente de stocare); telefoane mobile. Dintre acestea, atentia managerului Samsung se va concentra anul viitor pe dezvoltarea vanzarilor de playere mp3, imprimante si telefoane 3G. In rest, desi cei de la Samsung domina pe segmentul televizoarelor LCD, teritoriul plasmelor este controlat foarte strans, cu diferente de cateva procente, de trio-ul Panasonic-Samsung-LG. Iar producatorul coreean LG are la randul lui un obiectiv interesant pentru 2008, acela de a depasi chiar vanzarile de televizoare LCD ale Samsung si a deveni lider de piata.

    O alta schimbare de context, de natura administrativa, ii ofera lui Park puteri sporite in gestionarea afacerii. Din luna septembrie, birourile din Europa de Est nu mai sunt doar reprezentante, ci a avut loc un proces de descentralizare in urma caruia reprezentanta din Bucuresti a devenit filiala a Samsung care se ocupa si de piata bulgara. Coordonarea filialei din Romania se face direct de cartierul general Samsung din Londra. „Procesul decizional era destul de greoi inainte, erau necesare multe avizari pe lantul ierarhic inainte de a primi o aprobare, dar acum lucrurile vor merge mult mai rapid in ceea ce priveste deciziile de marketing“, spune Park. Organizatoric, lucrurile nu se schimba totusi semnificativ; distribuitorii de pana acum in Romania, din care cei mai importanti sunt Hat Group, Genco si Deck Computers, vor continua sa fie si importatori. Samsung va avea insa puteri sporite in ceea ce priveste partea de marketing – cu un buget crescut -, iar distribuitorii vor fi in continuare cei care vand.

    Pe segmentul telefoanelor mobile, planurile Samsung sunt de a aduce mai multe modele din gama low-end 3G, „produse de calitate, dar la preturi rezonabile“, cum spune Jae Cheon Park. „Anul trecut am vandut 200.000 de telefoane, iar anul acesta, fara noiembrie si decembrie, am vandut deja 550.000 de telefoane. Mai mult de trei ori fata de anul trecut.“ In total, din piata romaneasca de 4 milioane de terminale mobile, telefoanele cu functii 3G reprezinta doar 6%, arata estimarile coreenilor, care spera ca proportia va creste in 2008 la 12-15%, „in functie si de operatori“. La nivel mondial, Samsung tocmai a ajuns pe locul al doilea intre furnizorii de terminale mobile, inainte de Motorola, dar mult in urma liderului Nokia. In Romania, locul al doilea a fost cel putin pana la jumatatea acestui an detinut de Sony Ericsson, dar Park spera ca vanzarile din ultima parte a anului sa plaseze si aici Samsung pe locul al doilea si chiar sa-i permita sa ajunga din urma Nokia in 2009.

    Cresterea puterii de marketing il face pe managerul Samsung sa spere ca marca Samsung va putea fi asociata in viitor si cu imprimantele. „Suntem foarte interesati de piata de printing. Nu vad niciun motiv pentru care n-am prinde din urma HP, care e intr-adevar un brand puternic pe printing.“


    Argumentele coreenilor

  • Argumentele coreenilor

    Productie la Oradea. Anul acesta, Hanil Electronics, unul dintre furnizorii Samsung, a investit aproape 40 de milioane de euro intr-o uzina greenfield de langa Oradea unde sunt produse ecrane pentru monitoare LCD. Samsung negociaza aducerea altor patru furnizori in aceeasi zona.

    Telefoane In retea. Grupul israelian MCS Communications, care detine si distribuitorul telefoanelor mobile Samsung in Romania, a preluat reteaua de 46 de magazine Turbo GSM si si-a propus ca numarul de magazine sa ajunga la 200 in 2008. MCS este astfel un retailer cu atat mai interesat de vanzarea produselor pe care le importa si distribuie propria companie, HAT Group.

    Marketingul In Romania. Incepand cu luna septembrie, ca urmare a unui proces de descentralizare la nivelul Europei de Est, Samsung Romania coordoneaza si operatiunile de pe piata bulgara si depinde intr-o mai mica masura de centrul regional de la Viena.