BusinessMagazin

Blog

  • Citeşte în noul numărul BUSINESS Magazin de luni, 8 octombrie

    COVER STORY: De ce am refuzat 60 de milioane de euro

    Luchi Georgescu, proprietara Vincon, a refuzat o ofertă impotantă pentru vânzarea celui mai mare producător de vinuri de pe piaţa locală. Nu îi pare rău.

    EVENIMENT: Gala Business Magazin, 8 ani – cel mai important eveniment de business networking

    SPECIAL: Aparenta luptă împotriva gazelor de şist – de ce se balonează ruşii

    ASIGURĂRI: Pacientul reclamă medicul – fenomenul malpraxis prinde tot mai mult contur

    AUTO: Salonul din oraşul luminilor este, de la an la an, tot mai lipsit de strălucire

    Începând din 17 septembrie 2012, revista BUSINESS Magazin se va distribui în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.

  • Dan Diaconescu a venit la Parchetul ICCJ pentru a depune plângere împotriva lui Ponta şi Vulpescu

    La intrarea în Parchetul instanţei supreme, Dan Diaconescu a declarat că nu s-a gândit să renunţe la plângerile penale împotriva lui Victor Ponta şi Remus Vulpescu, ci doar a aşteptat ca zilele să treacă pentru a strânge “motivele şi probele” necesare incriminării Guvernului. Diaconescu a precizat că a câştigat licitaţia pentru privatizarea combinatului Oltchim fără să dea “şpagă”, cu ajutorul mass-mediei, şi a pierdut-o în momentul în care accesul presei nu a mai fost permis. El a precizat că “volumul” plângerii penale pe care o va depune la Parchet împotriva lui Ponta şi a lui Vulpescu întrece de trei-patru ori volumul contractului pentru privatizarea Oltchim.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Prima vizită oficială a preşedintelui de la reîntoarcerea la Cotroceni: Traian Băsescu, la aniversarea a 120 de ani de la înfiinţarea Şantierului Naval Constanţa

    Băsescu a ajuns la Şantierul Naval Constanţa la ora 13.00, la ora transmiterii acestei ştiri având loc ceremonia. Întrebat de jurnalişti de când nu a mai fost la Şantierul Naval Constanţa, el a spus că de un an. Aceasta este prima apariţie publică oficială a preşedintelui de la reîntoarcerea acestuia la Cotroceni, în urma refendumului din 29 iulie. Şantierul Naval Constanţa celebrează 120 de ani de la înfiinţare şi zece ani de la privatizare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Un an de la moartea lui Steve Jobs – Apple bifează erori de marketing în serie

    Povestea lui Steve Jobs

    (COVER STORY, Jobs, tiranul, oct. 2011)

    Va rămâne probabil în istoria lumii drept Managerul. Şi Antreprenorul. A lansat produse nemaivăzute, a scris istorie şi probabil mulţi vor ezita de-acum înainte să mai îmbrace o helancă neagră, pe care să o asorteze cu blugi şi pantofi sport. Cine a fost totuşi personajul Steve Jobs?

    Este aproape imposibil să vorbeşti acum despre Steve Jobs, la câteva zile de când s-a stins din viaţă, fără să strecori cuvinte precum geniu, vizionar sau legendă a lumii tehnologiei. Şi nimeni nu poate contesta faptul că a devenit de-a lungul ultimelor câteva decenii o adevărată emblemă în Silicon Valley, nu doar pentru felul în care a făcut din Apple una dintre cele mai valoroase companii din lume, dar şi pentru stilul carismatic prin care a clădit imaginea acestui imperiu.

    Mai puţini ştiu însă realitatea. În spatele acestei măşti atent construite a stat de fapt un tiran cu o personalitate extrem de dificilă. Reputaţia mai puţin cunoscută a lui Steve Jobs a început să prindă contur încă din anii ’80, în primii ani ai Apple. Jeff Raskin pusese bazele Macintosh şi coordona acest proiect când i-a scris lui Mike Scott, preşedintele Apple, pentru a se plânge cu privire la Jobs, un “copil teribil” care părea să fie din ce în ce mai interesat de munca lui. L-a descris atunci drept cineva care acţionează fără să gândească, ia decizii de multe ori absurde fără să se consulte cu nimeni, nu se ţine de promisiuni, nu respectă obligaţii, nu vine de multe ori la întâlniri sau şedinţe şi este adesea iresponsabil. Şi pare să fi avut dreptate.

    Steve Jobs n-a dat niciodată prea mare importanţă regulilor. Maşina lui, spre exemplu, era destul de uşor de recunoscut în parcarea sediului din Silicon Valley al Apple. Era singura fără plăcuţe de înmatriculare, parcată mai mereu în locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi, doar pentru că nu avea răbdare să caute un loc cum făceau toţi ceilalţi angajaţi, fie ei programatori sau executivi din companie. Era, totodată, şi singura maşină nemţească foate puternică şi rapidă – o pasiune moştenită de la tatăl său, în ciuda stilului său de viaţă destul de umil prin comparaţie cu grandoarea de care dădeau dovadă alţi titani ai tehnologiei. Decenii întregi a condus mai întâi modele Porsche şi apoi Mercedes, automobile care l-au inspirat şi pentru designul primelor computere produse de Apple.

    Nici banii n-au fost foarte importanţi pentru Steve Jobs. Nimic de zis, n-a dus lipsă, dată fiind averea estimată de revista americană Forbes la 7 miliarde de dolari (5,27 miliarde de euro) pe care a construit-o mai mult din acţiunile deţinute la Disney decât din cele de la Apple, însă implicarea lui în compania pe care a fondat-o în urmă cu 35 de ani n-a fost nici pe departe pentru recompensele materiale. Salariul lui Jobs a fost, cel puţin în ultimii 14 ani, de când s-a întors în companie după o absenţă de mai bine de un deceniu, de numai un dolar pe an.

    A clădit practic un adevărat imperiu de peste 300 de miliarde de dolari fără să-i pese de componenta financiară, ci doar pentru distracţie, motivat fiind de dorinţa de a oferi cele mai spectaculoase produse. Şi a făcut acest lucru punând o presiune enormă pe oamenii din companie. Nu degeaba există atâtea poveşti care îl descriu drept un tiran ce înspăimânta angajaţii şi pe cei din jur, cu o încăpăţânare şi un temperament greu de controlat care îl împingea la izbucniri nervoase asupra subalternilor şi la concedieri făcute pe loc, uneori din motive cât se poate de neînsemnate.

    L-a dat afară pe Jeff Raskin, spre exemplu, când a aflat de nemulţumirile exprimate în ce-l privea. Sau a concediat o asistentă pentru că i-a cumpărat o altfel de apă minerală decât cea pe care o dorea. “Până şi cel mai favorizat angajat poate să ajungă să primească o mulţime de reproşuri din partea lui”, spunea Edward Eigerman, un inginer din cadrul Apple, într-un interviu acordat mai demult revistei americane Wired. “Aici îmi este frică să nu fiu concediat mai mult decât în oricare altă parte unde am lucrat”, a completat el şi, de cele mai multe ori, soluţia pentru a nu cădea pradă toanelor lui Jobs era pur şi simplu să-l evite pe holurile clădirii de birouri şi să nu-i răspundă la telefon. “Nimeni nu îl salută şi angajaţilor, în special mai noi sau fără funcţie înaltă, le e frică de el”, povestea un alt angajat al Apple.

  • Compania Ewopharma mizează pe un produs OTC pentru creşterea vânzărilor

    Kaloba este un medicament de tip OTC (over-the -counter), ce are la baza extract standardizat din planta Pelargonium sidoides, recomandat pentru prevenirea si tratarea infectiilor tractului respirator: raceala, sinuzita, bronsita sau amigdalita.

    “Infectiile aparatului respirator au o frecventa ridicata (2/3 din populatia generala raceste minim 1 data/an, iar la copiii de 10 ani, frecventa fiind de 4 raceli/an). Aceste infectii sunt provocate, in majoritatea cazurilor, de virusuri. Prin migrarea ascendenta sau descendenta a patogenilor, primele simptome inofensive se pot complica in sinuzite si/sau bronsite acute”, a declarat medicul Ana Culcer, sefa clinicii de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgenta.

    Doctorul Carmina Rogojinaru Smith, country manager al companiei Ewopharma, calcula anterior pentru BUSINESS Magazin taxele pe care le au de plătit companiile farma: circa 20% din venituri taxa clawback, 5% diferenţa de curs valutar între leu şi euro şi 7% dobânda la bănci pentru a asigura finanţarea timp de un an până la plata medicamentelor de către stat. În total, mai bine de 30% din cifra de afaceri. “Cel mai probabil vor supravieţui produsele cu marje de peste 30%”, spunea atunci Smith, care anticipează că cele cu profitabilitate mai mică, deşi utilizate de pacienţi, nu vor mai putea fi susţinute mult timp. Marjele de profit pentru doctoriile Ewopharma sunt cuprinse, potrivit managerului, între 10% şi 50%, iar noul produs Kaloba, platit din buzunar, va contribui la creşterea fluxului de licidităţi a companiei.

  • Fiat vrea să preia Opel gratis de la General Motors

    Planul directorului general al Fiat, Sergio Marchionne, ar fi să preia Opel la costuri zero, scrie Il Sole 24 Ore, citată de MarketWatch. Propunerea nu a fost prezentată formal grupului american GM, dar Marchionne are conversaţii frecvente cu directorul general al GM, Dan Akerson. Producătorul italian ar putea prezenta o ofertă pentru Opel doar dacă alianţa dintre GM şi Peugeot ar fi dizolvată. Fiat a înaintat şi în 2009 o propunere de achiziţie a Opel. Opel are un impact negativ asupra rezultatelor GM, iar unii analişti au afirmat că renunţarea la aceste operaţiuni ar fi cea mai bună opţiune.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • INS a revizuit estimarea privind creşterea economică din primul semestru, de la 0,8% la 0,7%

    “Creşterea a fost determinată, în mod semnificativ, de majorarea volumului de activitate şi, în consecinţă, a valorii adăugate brute din construcţii (+2,3%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+1,5%), şi informaţii şi comunicaţii (+1,5%). Consumul final total s-a majorat cu 0,8% în semestrul I 2012, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, în special pe seama creşterii, cu 1,4%, a cheltuielii pentru consumul final a gospodăriilor populaţiei”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). În trimestrul al doilea PIB a crescut cu 1,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 138,259 miliarde lei preţuri curente, urcând şi comparativ cu primele trei luni ale anului, după două trimestre consecutive de scădere.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Kovesi şi Claudiu Dumitrescu, candidaţi la şefia DNA. Tiberiu Niţu, candidat pentru procuror general – LISTA completă a candidaţilor

    Potrivit listei, pentru funcţia de procuror general al Parchetului ICCJ s-au înscris: magistratul militar Gheorghe Cornescu, Elena Hach, Gheorghe Moţa, Tiberiu Niţu, fost prim-adjunct al procurorului general asl României Codruţa Kovesi, Constantin Sima, Viorica Stoica. Sima şi Stoica s-au înscris şi pentru funcţia de procuror-şef al DNA. Pentru şefia DNA s-au înscris: Claudiu Dumitrescu, detaşat în funcţia de şef al DLAF, Codruţa Kovesi, detaşată la MAE, Vasile Ioniţă, Ioan Irimie şi Paula Tănase.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cine a câştigat şi cine a pierdut mediatic din privatizarea eşuată a Oltchim

    Aceasta este concluzia unei analize realizate de Mediafax Monitorizare în perioada de la apariţia anunţului de privatizare – 6 septembrie – până la stoparea procesului – 1 octombrie – pe 1.080 de site-uri, 247 publicaţii locale şi 154 publicaţii centrale, în care s-a urmărit apariţia subiectului Oltchim şi evoluţia în timp a mediatizării principalilor actori implicaţi – Dan Diaconescu, Remus Vulpescu, Victor Ponta, Daniel Chiţoiu, Adriean Videanu şi Constantin Roibu.

    Mediafax Monitorizare a considerat că se impune o analiză amănunţită deoarece privatizarea celui mai mare combinat chimic din România, Oltchim SA, a început acum aproape o lună, însă perspectivele încheierii acestui proces sunt departe de a fi clare după scandalul provocat de participarea lui Dan Diaconescu la licitaţie. Efectele pe termen scurt sunt foarte vizibile: proteste ale angajaţilor, căderea acţiunilor pe bursă cu 15%, demisii la nivel înalt, afectarea imaginii ţării în ochii investitorilor şi mult consum media, atât din partea jurnaliştilor care au scris numeroase articole în print şi în online, cât şi din partea publicului care le-a citit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Personalitatea anului, povestea

    ERA, AŞADAR, CINEVA CARE ÎN 2007 să se fi remarcat printr-o realizare, o tranzacţie, o iniţiativă cu impact concret la nivelul societăţii ca întreg? Pe atunci, economia termina anul cu puţine semne bune, cu o creştere dezechilibrată, bazată pe consumul pe credit şi, cum suna textul articolului nostru din decembrie, “părăsită de căpşunarii care acum sunt lipsă la apel când se construiesc în România şosele ori când se deschide o fabrică”. În schimb, acei căpşunari, estimaţi deja la trei milioane, trimiteau în ţară în total circa 7 miliarde de euro, o sumă echivalentă cu cea a investiţiilor străine directe în acelaşi an.

    Într-un astfel de context, Căpşunarul a fost desemnat de BUSINESS Magazin personalitatea anului 2007, ca simbol colectiv al performanţei individuale a românului, dar şi al lipsei de performanţă a economiei româneşti. Articolul se încheia cu speranţa că poate în 2008, personalitatea anului va fi un antreprenor cu anvergură ori un politician cu viziune. N-a fost să fie; din 2007 până acum, titlul de “personalitatea anului” a fost în fiecare an, cu o singură excepţie, confiscat de un personaj colectiv. A fost FMI în 2009, când România a reintrat sub zodia îndatorării la Fond. A fost Exportatorul în 2010, când companiile care au vândut la export au salvat economia de la o cădere şi mai mare. Şi a fost Cuponarul în 2011, când afacerile cu reduceri de preţuri acordate prin cupoane pentru produse şi servicii au rămas singurele capabile să mai producă o creştere spectaculoasă şi cu impact în economie.

    Privind acum retroactiv lucrurile, ne dăm seama că nici în anii anteriori n-am fi izbutit să identificăm un Om al Anului. Probabil că în 2004, “personalitatea anului” ar fi trebuit să fie Uniunea Europeană pur şi simplu, pentru că valul extinderii cu zece ţări – chiar dacă ne-a ocolit atunci – a avut ca efect un salt uriaş al investiţiilor străine, la 5,18 mld. euro, de la 1,94 mld. euro în anul anterior. În 2005 putea fi Politica, după ce venirea la putere a Alianţei D.A. a adus o nouă filozofie – cota unică, ruperea acordului cu FMI pentru că guvernanţii nu înţelegeau de ce ne trebuie un deficit bugetar mic, precum şi certuri în coaliţie care ne făcuseră în vară să publicăm chiar un material de copertă cu titlul “Ajunge! Apel către guvernanţi”. În 2006 ar fi fost rândul Capitalului străin – după introducerea cotei unice şi liberalizarea contului de capital, investiţiile străine directe au sărit de la 5,21 mld. euro la 9,06 mld. euro.

    Excepţia de care pomeneam mai sus am avut-o în 2008, când începutul crizei financiare ne-a prins într-o perioadă când autorităţile erau ocupate strict cu campania electorală, aşa încât singura instituţie care a rămas să abordeze criza a fost Banca Naţională, condusă de guvernatorul Mugur Isărescu. E de prisos să amintim episodul apărării leului din toamna lui 2008, ca şi rolul de cap limpede într-o atmosferă fie politică, fie financiară înfier-bântată, pe care Isărescu şi BNR l-au jucat nu doar în 2008, ci de atâtea ori din anii ’90 încoace. Iar memoria colectivă recunoaşte asta, judecând după primul loc pe care guvernatorul BNR îl ocupă constant în toate sondajele de încredere a populaţiei.

    În realitate, singularitatea lui Mugur Isărescu e întristătoare, ca şi faptul că politicienii l-au tot tras de mânecă să ocupe fotoliul de prim-ministru de fiecare dată când vedeau că n-au oameni. Dacă încă ducem lipsă de lideri politici care să ştie şi altceva decât să-şi vâneze adversarii, la capitolul figurilor publice reprezentative e o mândrie că avem antreprenori ca Dan Şucu, Radu Georgescu, Florin Talpeş, Radu Timiş, Raul Ciurtin, Gabriel Cârlig sau fraţii Pavăl, creatori de branduri locale care nu şi-au crescut afacerile pe spinarea statului şi nici nu le-au vândut. Dar un top al celor mai mari companii controlate de oameni de afaceri români, realizat de ZF în 2010, releva că primele 100 avuseseră la un loc în 2009 o cifră de afaceri de cca 10 mld. euro, adică 4% din rulajul tuturor companiilor din ţară, în timp ce numărul lor total de angajaţi, aproape 90.000, reprezenta doar 3% din efectivul salarial existent în mediul privat.

    BUSINESS Magazin i-a urmărit, mai ales în ultimii ani, pe antreprenorii români care rezistă în concurenţa cu multinaţionalele, dar într-o perioadă când investiţiile străine scad, iar problema unor resurse de capital autohton capabil să atenueze exodul de forţă de muncă se pune mai intens ca oricând, bilanţul nu e chiar glorios. Evident, nu căutăm o figură mesianică sau un tătuc al naţiunii pe post de “personalitatea anului”. Doar că nu e o bucurie să ai de ales aproape numai între simboluri şi personaje colective. Revista Time, care face din 1927 un asemenea exerciţiu anual, a avut de atunci şi până acum numai 14 ani când a procedat aşa.