BusinessMagazin

Blog

  • Opinie Claudiu Pândaru, director editorial Mediafax Group: Fă, Revoluţie!

     Suntem o naţiune blocată? Oprită în timp, sortită unui veşnic “la noi nu se poate”?

    Suntem o naţiune coruptă? În care dacă nu dai, nu primeşti? Suntem ţara de zece? Zece la sută şpagă?

    Zece ani cu executare?

    Chiar toţi cei 19 milioane alcătuim o naţiune care-şi fură pădurile?

    În care drumurile noastre toate se întâlnesc, dar niciodată nu se transformă în autostrăzi?

    Suntem o naţiune în care cel mai bun medic e norocul?

    Norocul de a nu ajunge în spital.

    Oricum ai lua acest popor, când îl cauţi în măruntaie e unul în care Google e un motor de avansare?

    În care golul umple plinul paharului, iar paharul înlocuieşte cartea?

    Suntem o naţiune de nostalgici? Suntem o naţiune care trăieşte în trecut, incapabilă să-şi schimbe viitorul?

    Care votează răul cel mai mic? Atât de aproape întotdeauna de răul cel mai mare? Sau dimpotrivă, suntem naţiunea care nu votează, pentru că oricum nu contează?

    Orice am face suntem o naţiune condusă de politruci căzuţi cu paraşuta, care strigă “fă, revoluţio”?

    După 25 de ani e timpul să ne amintim cine face Revoluţia: oamenii, noi.

    Suntem conduşi de indivizi care au toate defectele, lipsurile şi lipsa de caracter ce fac toate întrebările de mai sus să fie mai degrabă retorice. E vina noastră – a ta, a celui care citeşti, a mea, a celui care scriu. Ca naţiune, românii au un defect istoric: memorie scurtă.

    În goana prezentului, a creditului care trebuie plătit, a copilului care trebuie dus la şcoală, suntem complici în uitare.

    După 25 de ani e timpul să ne amintim că atunci când am vrut am luptat, noi sau părinţii noştri! Ne-am schimbat destinul.

    Ne-am câştigat dreptul la libertate, dreptul de a ne găsi fericirea, dreptul la viaţă şi dreptul de a vota liber.

    Am câştigat şi o obligaţie: să nu ne mai întoarcem în trecut!

    Haideţi să nu ne mai văicărim şi să ne amintim perfect ce vrem în singura zi din an în care noi ne-am câştigat dreptul să fim la putere.

    După 25 de ani de evoluţie şi reformă, a rămas o singura revoluţie neconfiscată de întrebări retorice:

    Revoluţia prin vot.

  • Gândul a lansat campania „Vreau preşedinte“

    De asemenea, campania îşi propune să îi scoată în faţă pe cei care pot sau cunosc români capabili să conducă România.

    Care este prima calitate pe care trebuie să o aibă preşedintele României sau dacă ar trebui ca cei plecaţi din ţară să mai aibă dreptul la vot sunt doar două dintre întrebările la care românii sunt invitaţi să răspundă. Campania „VREAU PREŞEDINTE“ nu rămâne doar pe internet.

    În următoarea lună, Caravana „VREAU PREŞEDINTE”  va merge prin toată ţara, iar reporterii Gândul vor face o radiografie a României, vor vedea ce cred şi cum vor românii să arate preşedintele acestei ţări şi îi vor invita pe cei care cred că pot sau cunosc români capabili să intre în acest experiment unic în ultimii 25 de ani.

    Campania Gândul a fost creată pe fondul scăderii încrederii în clasa politică, dar care a determinat şi scăderea prezenţei la vot.

    Statisticile arată că prezenţa la vot a scăzut de la nivelul record de 86,19% la prezidenţiale, înregistrat la primul scrutin de după 1989, când un număr 14.826.616 alegători s-au prezentat la urne, la o prezenţă de doar 54.37%, asigurată de 9.946.748 de alegători, la primul tur al alege­rilor prezidenţiale din 2009.

    Prin această campanie, Gândul vrea să tragă şi un semnal de alarmă asupra paradoxului societăţii româneşti, în care alegătorii cu un nivel mai ridicat economic şi de educaţie nu se duc la vot, dar se plâng că rezultatul este decis de cei al căror nivel de instruire este redus, sunt dependenţi de asistenţa statului şi care pot fi mai uşor manipulaţi.

    Vreaupresedinte.ro este însă şi locul în care România votează şi unde utilizatorii pot transmite celui care-şi doreşte să ajungă preşedinte şi „NU TE VREAU“, dar şi locul în care cei care vor să conducă ţara pot primi întrebări în legătură cu proiectele lor.

    Candidaţii care se înscriu pe platformă îşi administrează singuri profilurile şi vor avea la dispoziţie 14 zile să-şi valideze candidatura.

  • Valoarea de piaţă a Facebook depăşeşte 200 de miliarde de dolari

    Facebook este cotată ca a 22-a companie din lume, în spatele Verizon şi peste Toyota.

    Acţiunile reţelei sociale au crescut cu peste 9% de la sfârşitul lunii iulie, atunci când rezultatele financiare pentru al doilea trimestru au depăşit aşteptările analiştilor.

    Vânzările aferente lunilor aprilie-iunie au arătat o creştere de 61% faţă de primele trei luni ale anului. Din totalul vânzărilor, mobile advertising-ul a reprezentat peste 60%.

  • ING Asigurări de Viaţă şi reţeaua privată de sănătate Regina Maria lansează o nouă asigurare de sănătate de grup

    Asigurarea de sănătate de grup se adresează angajatorilor clienţi ai  reţelei private de sănătate Regina Maria şi completează gama de servicii incluse în abonamentul medical.

    Astfel, în timp ce abonamentul acoperă costul serviciilor medicale efectuate în regim ambulator, asigurarea de sănătate de grup de la ING Asigurări de Viaţă acoperă costurile pentru intervenţii chirurgicale (care necesită minimum 24 de ore de spitalizare) şi spitalizarea aferentă, efectuate in spitalele reţelei din Bucureşti (Euroclinic şi Băneasa) şi Braşov.

    Noul produs presupune decontarea directă a preţului standard aferent intervenţiilor chirurgicale între ING Asigurări de Viaţă şi Regina Maria, fără a implica angajatorul sau persoana asigurată, şi beneficiază de deductibilităţile fiscale legale (250 euro/ asigurat/ an).

    „Noua asigurare din portofoliul ING Asigurări de Viaţă permite angajatorilor care deţin deja abonamente medicale de grup în cadrul Reţelei private de sănătate Regina Maria să extindă pachetul de beneficii extra-salariale printr-o soluţie foarte motivantă pentru salariaţii lor şi eficientă din punctul de vedere al costurilor”, a declarat Marius Popescu, director general, ING Asigurări de Viaţă. El face referire la Studiul MEDIBUS 2013, realizat de MEDNET Marketing Research Center, care arată că accesul la serviciile medicale private se plasează în topul primelor cinci beneficii preferate de angajaţi. „Produsul pe care îl oferim se diferenţiază prin simplitatea procedurii de decontare. (…) ne extindem activitatea pe piaţa asigurărilor de sănătate, pe care ne dorim să o dezvoltăm ţinând cont de oportunităţile viitoare şi bazându-ne pe expertiza acumulată de-a lungul anilor într-o industrie cu impact pozitiv asupra calităţii vieţii clienţilor noştri”, adaugă Marius Popescu.

    „Am creat şi lansat împreună un produs care este complementar abonamentelor medicale şi acoperă serviciile medicale oferite de Reţea în spitalele noastre: Spitalul Băneasa dedicat sănătăţii mamei şi copilului, Spitalul Euroclinic de chirurgie video-asistată minim-invazivă şi Spitalul Braşov din cadrul Campusului Medical Braşov”, a declarat Fady Chreih, director executiv, Regina Maria.

    Asigurarea de sanătate de grup poate acoperi preţul standard a peste 250 dintre cele mai relevante intervenţii chirurgicale şi spitalizarea aferentă în limita unor sume asigurate cuprinse între 7.000 şi 30.000 lei per asigurat/ an, în contextul în care cel mai mare preţ standard al unei intervenţii chirurgicale este de 29.700 lei. Preţul standard include costuri precum cel aferent spitalizării, comisionul standard al medicului şi asistenţa medicală, costurile standard cu medicamentele şi materialele sanitare, intervenţia propriu zisă, consultul preanestezic şi anestezia. Totodată, pot fi acoperite examenul histopatologic, în limita a 600 de lei pe intervenţie, şi materiale de osteosinteză în limita a 1.000 lei pe intervenţie.

    Asigurarea de sănătate de grup se încheie de către angajator pentru angajaţii săi, iar beneficiarii pot fi, pe lângă aceştia, şi co-asiguraţi (soţ/soţie/partener de viaţă/copii). Vârsta persoanelor care pot fi preluate în asigurare este cuprinsă între 16 şi 64 de ani în cazul angajaţilor şi respectiv, în cazul co-asiguraţilor copii, de 0-17 ani.

    Conform studiul Confido 2014, realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă Sănătatea reprezintă principala grijă pentru români şi, în condiţiile în care sistemul public de sănătate este subfinanţat (cheltuielile publice cu sănătatea reprezentând jumătate din valoarea alocată în ţări precum Ungaria sau Polonia, potrivit statisticilor Eurostat), sistemul privat de sănătate se profilează ca o alternativă viabilă pentru pacienţi. Conform studiului Confido, 68% dintre respondenţi au încredere în spitalele private, iar 61,5% din respondenţii din Bucureşti şi 57,8% din provincie ar apela la serviciile unui spital privat în cazul în care ar avea nevoie de spitalizare*.

     

  • Efectele reducerii CAS în economie. Este prima reducere de taxe după cinci ani în care fiscalitatea muncii s-a înăsprit

    România a urcat anul acesta 17 locuri, până pe locul 59 din 144, în clasamentul competitivităţii economice al Forumului Economic Mondial, înaintea unor ţări ca Ungaria, Grecia sau Croaţia, dar după Bulgaria, Letonia sau Polonia. Ceea ce a ridicat-o sunt indicatorii de eficienţă, care arată că România, în termenii Forumului, este o economie în stadiul al doilea de dezvoltare, cel bazat pe eficienţă (primul este cel bazat pe factorii bruţi de producţie), rămânând totuşi departe de stadiul al treilea, cel bazat pe inovaţie. Luaţi la bani mărunţi, indicatorii de eficienţă arată că România stă cel mai bine la capitolul dimensiunii pieţei (locul 45 din 144) şi al maturităţii tehnologice (locul 47), dar cel mai prost la eficienţa pieţei muncii (locul 90), în timp ce principalii factori care stau în calea uşurinţei de a face afaceri sunt accesul slab la finanţare şi ratele impozitării.

    Despre eficienţa pieţei muncii continuă să vorbească investitorii străini şi români care cer periodic atât o liberalizare şi mai mare a condiţiilor de angajare şi concediere, după reforma codului muncii din vremea guvernului Boc, cât şi o scădere a fiscalităţii muncii, care s-a menţinut ani în şir printre cele mai mari din UE. Reducerea CAS era o temă la zi de discuţie încă din 2011, când Mugur Isărescu spunea că dacă şi-ar asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi diminuarea CAS, iar Jeffrey Franks de la FMI cerea guvernului Boc să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, întrucât nu există suficient spaţiu bugetar pentru toate. Atunci, guvernul a ales mărirea bugetului de investiţii pe seama tăierii tuturor celorlalte cheltuieli şi a abţinerii de la orice măsuri de relaxare fiscală după majorarea TVA din 2010. Din 2013 încoace, guvernul Ponta a ales întâi mărirea salariilor şi apoi scăderea CAS, preţul fiind tăierea banilor de investiţii, introducerea taxei pe stâlp şi majorarea accizei la carburanţi.

    În ambele cazuri însă, România a urmat filozofia FMI, care a avut ca unic obiectiv reducerea drastică de la un an la altul a deficitului structural. Într-un bilanţ al relaţiei cu România publicat în primăvara acestui an, FMI a remarcat că programul de ajustare fiscală în cadrul primului acord stand-by s-a bazat în principal pe tăieri de cheltuieli, deşi ar fi putut cuprinde planuri de majorare a veniturilor prin lărgirea bazei de impozitare şi creşterea unor taxe (aşa cum sugerase iniţial FMI) şi că acestea din urmă au început să apară abia din 2013. FMI arăta că nivelurile relativ mici ale datoriei şi deficitului, raportat la alte ţări din UE, ar fi permis României să nu fie atât de concentrată pe ţinta deficitului de 3% din PIB, având în vedere recesiunea, dar autorităţile au insistat să se încadreze în această ţintă până în 2012, ceea ce a amplificat scăderea economiei.

    Am pomenit de FMI pentru că relaţia cu Fondul a fost ruptă de România în 2005 exact în contextul introducerii cotei unice de impozitare, invocată astăzi ca precedent de îndrăzneală fiscală atât de adepţii tăierii CAS (ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, care invocă argumentele de atunci, anume că pierderile iniţiale de venituri la buget se vor acoperi din creşterea economică ulterioară), cât şi de opozanţii ei (preşedintele Traian Băsescu, care a preluat constatarea Consiliului Fiscal că după introducerea oricărui stimulent fiscal, gradul de conformare a contribuabililor creşte treptat până la un punct, apoi scade din nou, întrucât dispare efectul de noutate – în cazul cotei unice, gradul de conformare a început să stagneze din 2007 şi s-a deteriorat din 2012 chiar sub nivelurile dinainte de 2005).

    Comparaţia cu anul 2005 nu rezistă însă, întrucât pe atunci România nu era ameninţată de nicio recesiune şi nu avea de încheiat niciun ciclu de consolidare fiscală (dimpotrivă, în 2004 economia crescuse cu peste 8% şi deficitul bugetar era puţin peste 1% din PIB), cu atât mai puţin de vreo conjunctură externă defavorabilă creşterii economice. Astfel încât anul acesta rămâne primul în care România aplică realmente “în orb” măsuri de relaxare fiscală, deja criticate de Consiliul Fiscal pe motiv că impactul lor asupra veniturilor bugetare este subestimat de guvern. În cazul scutirii de impozit a profitului reinvestit de la 1 iulie, CF a calculat un impact de cel puţin 475 mil. lei anul acesta, faţă de 137,5 mil. lei estimat de Finanţe; în cazul scăderii CAS la angajator cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, impactul calculat de CF ar fi de 1,1 mld. lei la nivelul agregatului de venituri şi la 850 mil. lei impact la nivelul deficitului bugetar.

    Documentul mult aşteptat al Ministerului Finanţelor care estimează impactul reducerii CAS, publicat săptămâna trecută graţie insistenţei Societăţii Academice Române, se bazează şi el tot pe precedente, menţionând că, deşi din 2005 până în 2008 cota de CAS a scăzut de la 50,2% la 43,7%, nivelul încasărilor bugetare ca pondere în PIB s-a menţinut relativ constant, între 9,5% şi 9,6% din PIB, în timp ce în 2009, când CAS a crescut cu 3 puncte procentuale (2 la angajator şi 1 la angajat), încasările la buget din această sumă s-au redus cu 3%. Cum anii 2005-2008 au fost ani de creştere economică, raportarea la trecut nu ajută decât prin prisma faptului, amintit de ministrul Ioana Petrescu în document, că acum impactul pozitiv al tăierii CAS în investiţii sau în majorarea salariilor ar fi potenţat, pentru că inflaţia este mult mai mică decât atunci. Cât priveşte însă scăderea încasărilor din CAS după majorarea ei în 2009, aici într-adevăr am avut de-a face cu o deteriorare imediată a gradului de conformare voluntară a contribuabililor, în contextul crizei, care n-a făcut decât să se accentueze începând din 2011, conform aceluiaşi Consiliu Fiscal.

    Documentul arată că reducerea CAS “poate conduce la o creştere reală a PIB cu cca 0,1-0,2%, cu reflectare directă în îmbunătăţirea productivităţii muncii”. Dacă sumele în plus obţinute de angajatori vor fi folosite pentru crearea de locuri de muncă, ar rezulta un spor de 70.000 de locuri de muncă fiscalizate anual, iar dacă jumătate din sume vor fi folosite pentru investiţii, s-ar recupera anual cca 1,3 mld. lei din creşterea numărului de salariaţi (din CAS, CASS, contribuţii la fondul de şomaj, impozit pe venit). În plus, arată Ioana Petrescu, prin creşterea investiţiilor de capital ar ajunge la bugetul de stat 1,25-1,3 mld. lei prin TVA încasată şi efecte de multiplicare anuală. La acestea se adaugă un posibil efect de reducere a muncii la negru: în cel mai pesimist scenariu, în care tăierea CAS ar fiscaliza numai un sfert (4,75 mld. lei) din evaziunea fiscală a muncii la negru, golul de venituri la buget estimat de Finanţe va fi acoperit fără niciun fel de măsuri suplimentare.

    Scăderea CAS va reduce povara fiscală asupra muncii cu 1,6 puncte procentuale faţă de 2013, la 42,6% din costul forţei de muncă, un nivel care chiar şi aşa va continua să menţină România în topul european din acest punct de vedere şi să menţină şi decalajele din rata implicită de impozitare a muncii (vezi grafic), cu ponderea cea mai mare a CAS la angajator, urmată de CAS la angajat şi de impozitul pe venit, limitat de cota unică la unul dintre cele mai mici niveluri din Europa. Aceasta se explică prin faptul că taxarea consumului şi a muncii, adică din TVA şi CAS, urmate de accize şi impozit pe venit, reprezintă de departe cele mai solide surse de venituri la buget, valoric şi ca pondere în PIB (vezi tabele), în opoziţie nu numai cu taxarea capitalului, adică impozitul pe profit, dar şi cu toate celelalte categorii de taxe pomenite atunci când e vorba de soluţii de compensare pentru o reducere a TVA sau a CAS (proprietate, mediu, energie).

    Nu e numai cazul României: raportul Eurostat din iunie privind tendinţele de impozitare în Europa arată că în ansamblu, statele UE n-au încercat deloc să aplice relaxări fiscale din 2008 încoace, ci au reacţionat la anii de criză menţinând neschimbată rata de impozitare a capitalului şi, în schimb, majorând impozitarea muncii (nu numai contribuţiile sociale, care în majoritatea ţărilor reprezintă peste 2/3 din povara fiscală pe muncă, ci şi impozitul pe venit) şi impozitarea consumului, în special TVA, deşi cu rezultate variabile (Eurostat arată că România, Letonia, Grecia şi Lituania au cele mai mari decalaje dintre rata teoretică şi colectarea veniturilor din TVA).

    Explicaţia pentru aceste tendinţe e simplă – austeritatea: majoritatea statelor au avut nevoie de reduceri ale deficitelor bugetare şi atunci au apelat la singurele surse certe de venituri colectabile inclusiv pe timp de criză, menajând însă companiile, investitorii, spre a evita ca aceştia să plece ori să-şi înceteze activitatea. Pentru noi, raportul Eurostat oferă deci indirect cel puţin o concluzie provizorie: dacă scenariile din documentul Finanţelor ar fi date peste cap de conjunctura proastă din Europa şi programul de reducere a deficitului structural va fi realmente ameninţat, soluţiile cu impact substanţial asupra bugetului nu sunt decât două – majorarea impozitului pe venit (adică renunţarea la cota unică) şi/sau îmbunătăţirea rapidă a colectării TVA.

  • Cauza românească a perpetuării crizei. România are cea mai slabă infrastructură din Uniunea Europeană

    ANALIŞTII AU TOT REPETAT ÎN ULTIMII ANI CĂ INVESTIŢIILE, ÎN SPECIAL ÎN INFRASTRUCTURĂ, AU FOST NEGLIJATE, CEEA CE A LOVIT DIRECT ÎN ECONOMIE. Cheltuielile de capital, adică investiţiile făcute de stat, au fost pe o tendinţă descendentă în ultimii ani, comparativ cu vârful atins în 2008, de 26,7 mld. lei. Banii destinaţi investiţiilor au devenit, din păcate, in-stru-mentul prin care s-au diminuat cheltu-ielile bugetare, buf-fer-ul de unde s-au făcut ajus-tări pentru a salva ţintele de deficit bugetar agreate cu partenerii financiari internaţionali.
    În 2013 guvernul a investit numai 18 mld. lei de la buget, pentru ca în primul semestru din acest an să cheltuiască 7,15 mld. lei, cu aproape 33% mai puţin decât în primele şase luni de anul trecut. Practic, cheltuielile de capital au înregis-trat în prima jumătate a acestui an o performanţă foarte slabă, respectiv un grad de realizare de doar 70% faţă de nivelul programat.

    PRĂBUŞIREA INVESTIţIILOR PUBLICE, COMPLETATĂ DE AJUSTAREA CHELTUIELILOR DE CAPITAL ALE COMPANIILOR, DIN CAUZA „TAXEI PE STÂLP“, ŞI-AU PUS PUTERNIC AMPRENTA ASUPRA ECONOMIEI, ARUNCÂND ROMÂNIA DIN NOU ÎN RECESIUNE TEHNICĂ.

    Lucrările de infrastructură de transport care ar fi trebuit să asigure relansarea sectorului construcţiilor nu au început în prima jumătate a anului. Un exemplu este autostrada Comar-nic – Braşov, prima şosea construită în concesiune de statul român, care are investitori privaţi de mai bine de jumătate de an, însă contractul de concesiune a rămas ”în aşteptare„. Un alt exemplu este centura de sud a Capitalei, unde statul a reziliat trei contracte de construire înche-iate încă din 2008, pe care însă nu s-a lucrat din cauza lipsei de finanţare.

    Cheltuielile to-tale pentru investiţii care includ, pe lân-gă cheltuielile de capital, şi sumele afe-rente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe au fost în primul semestru de 9,6 mld. lei, cu aproximativ 20% sub nivelul din primele şase luni de anul trecut. ”Scăderea cheltuielilor totale de investiţii din primul semestru, de circa 20%, este una foarte puternică. Cred că această evoluţie a fost determinată de doi factori. Pe de-o parte, a fost motivată de nevoia de ajustare a cheltuielilor pentru a rămâne în ţinta de deficit bugetar având în vedere colectarea slabă a veniturilor. Pe de altă parte, ajustarea cheltuielilor de investiţii a fost determinată şi de o lipsă de proiecte finanţate atât din fonduri europene, cât şi din resurse interne„, consideră Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal.

    Cu ce explicaţii a venit Ministerul Finanţelor? A invocat faptul că fără plata arieratelor din 2013, cheltuielile de investiţii din primele şase luni ale anului 2014 ar fi în creştere faţă de perioada similară a anului trecut. În primele 6 luni ale anului 2013 s-au plătit arierate ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în sumă de circa 2 miliarde lei, precum şi arierate ale administraţiilor locale din împrumuturi din trezorerie în sumă de 800 milioane de lei

    Analizând sumele destinate investiţiilor la nivel regional, se constată că au fost ani în care Româ-nia a avut cea mai mare alocare (atât ca procent din PIB, cât şi ca procent din veniturile bu-ge-tare, standarde ESA 95) pentru in-ves-tiţii publice în comparaţie cu ţările din UE 27. Cu toate acestea, rezultatele în ter-meni de îmbunătăţire a calităţii infra-structurii au fost modeste.

    Cu cheltuieli de capital mai mici, unele ţări pre-cum Polonia, Ungaria sau Bulgaria au ajuns să aibă infrastructură de o calitate mai bună, după cum a remarcat şi Consiliul Fiscal.

    Este adevărat că nu toate investiţiile pot să fie realizate din bani de la buget, un rol important avându-l atragerea de fonduri europene. Dar şi la absorbţia fondurilor europene evoluţia guvernanţilor români a fost dezamăgitoare. Au fost perioade în care, pe hârtie, guvernele au avut programe, însă în realitate investiţiile statului au rămas la pământ. Cu toate că de la investiţiile statului s-a aşteptat ieşirea din criză, banii nu s-au dus în economie.

  • Kievul denunţă tiruri cu lansatoare de rachete asupra aeroportului de la Doneţk

    Aeroportul de la Doneţk, care se află sub controlul forţelor ucrainene, “a fost, în patru rânduri, ţinta unor tiruri cu mortiere şi lansatoare multiple de rachetă de tip Grad”, a anunţat serviciul de presă într-un comunicat, semnalând şi alte atacuri asupra unor poziţii ucrainene în regiunea Doneţk.

    Aceste atacuri “nu s-au soldat cu victime”, potrivit aceleiaşi surse.

    Kievul şi separatiştii au încheiat vineri un acord de încetare a focului menit să pună capăt unui conflict de aproape cinci luni în care au fost omorâte peste 2.700 de persoane, iar aproximativ o jumătate de milion de persoane s-au refugiat ori strămutat.

     

  • Primul raport asupra cauzelor prăbuşirii zborului MH17, publicat la ora 11.00

    Acest raport intermediar urmează să prezinte primele concluzii ale Biroului de Anchetă pentru Securitate (OVV), care conduce şi coordonează echipele internaţionale.

    Aceste concluzii vor avea avea la bază elemente provenind din cutiile negre ale avionului, fotografii, înregistrări video sau date furnizate de autorităţi în domeniul aerian.

    Inspectorii olandezi care au redactat acest raport nu s-au dus la locul prăbuşirii, în estul Ucrainei, estimând că nu le este asigurată securitatea. În schimb, anchetatorii ucraineni s-au deplasat pentru o scurtă perioadă de timp la faţa locului.

    “Este întru totul posibil să tragi primele concluzii pertinente fără să fi fost la faţa locului”, a declarat pentru AFP Sara Vernooij, o purtătoare de cuvânt a OVV.

    “O anchetă complementară” va fi necesară înainte de publicarea raportului final, aşteptat în vara lui 2015.

    Primul raport urmează să fie publicat marţi, la ora 8.00 GMT (11.00, ora României).

    Pe 17 iulie, un avion de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines care avea la bord 298 de persoane, dintre care care 191 erau olandezi, a decolat la scurt timp după ora 10.00 GMT (13.00, ora României) de pe Aeroportul Amsterdam-Schiphol cu destinaţia Kuala Lumpur.

    Câteva ore mai târziu, zborul MH17 s-a prăbuşit în apropiere de satul Grabove, în regiunea Doneţk, într-o zonă controlată de către rebeli separatişti proruşi.

    – “Situaţie complexă”

    Kievul şi Occidentul i-au acuzat pe separatiştii proruşi că sunt responsabili de tragedie, iar Moscova şi insurgenţii acuză Kievul.

    “Anchetăm asupra cauzelor accidentului şi nu asupra responsabilităţilor”, a subliniat Vernooij.

    În urma catastrofei, cadavrele majorităţii victimelor au fost transportate în Olanda, pentru a fi identificate. Aproape 200 dintre ele au fost identificate.

    Unda de şoc pe care a provocat-o drama i-a determinat pe europeni, anterior divizaţi şi reticenţi, să adopte, împreună cu Statele Unite, sancţiuni economice vizând Rusia, măsuri fără precedent de la Războiul Rece încoace.

    Acorduri internaţionale prevăd, în mod normal, prezentarea unui raport interimar la 30 de zile de la mometul când catastrofa a avut loc, însă “situaţia complexă” din Ucraina a întârziat activitatea anchetatorilor.

    Cutiile negre au fost analizate în Anglia, de către Biroul britanic de anchetă pentru accidente aeriene. Conducerea anchetei asupra cauzelor accidentului a fost încredinţată Olandei.

  • Manpower:14% dintre angajatori anticipează noi angajări în ultimul trimestru

    Totodată, 69% nu anticipează schimbări, iar 4% sunt nesiguri în privinţa planurilor de angajare, arată studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă.

    Astfel, previziunea netă de angajare rezultată în urma ajustării sezoniere este de +9%, valoare similară cu cea din ultimele două trimestre, dar cu 4 puncte procentuale mai puternică decât cea raportată în trimestrul patru al anului trecut.

    “Încrederea angajatorilor nu a suferit schimbări dramatice din trim. III/2011, deşi perspectivele ocupării forţei de muncă au fost ceva mai conservatoare în 2013 şi la începutul anului 2014. În ansamblu se observă aceeaşi abordare calculată şi echilibrată în privinţa angajărilor, însă fluctuaţiile intenţiilor de angajare la nivel de sector de activitate sau regiune s-au intensificat. Ponderea angajatorilor care intenţionează să-şi crească numărul de angajaţi a scăzut cu 7 puncte procentuale faţă de trimestrul trecut. Această încetinire a ritmului de angajare este caracteristică perioadei de final de an, dar poate să indice şi o lipsă de certitudine a angajatorilor cu privire la orizontul pe termen lung. Cert este că semnalele pozitive pe care le-am primit pe parcursul ultimelor trei trimestre sunt acum mai puţin omogene”, a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.

    Potrivit Manpower, optimismul angajatorilor a scăzut în comparaţie cu trimestrul anterior în opt sectoare şi şapte regiuni, iar prognoza de angajare a slăbit faţă de ultimele trei luni ale anului trecut în cinci din cele zece sectoare şi s-a îmbunătăţit în cinci din cele opt regiuni.

    Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă se pot aştepta la cele mai multe oportunităţi de angajare în sectorul finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri, unde angajatorii raportează planurile cele mai optimiste din primul trimestru din 2009 până în prezent. La +19%, previziunea netă de angajare din sector este cu 3 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul al treilea şi cu 15 puncte procentuale puternică decât în ultimul trimestru al anului trecut.

    Piaţa va fi favorabilă şi pentru cei care caută locuri de muncă în transport, depozitare şi comunicaţii şi în sectorul administraţie publică şi servicii sociale, unde previziunea netă de angajare se situează la + 8%, respectiv, + 6%. Vor exista oportunităţi de angajare şi în industria prelucrătoare, dar previziunea netă de angajare de +13% din sector este cu 5 puncte procentuale mai slabă decât în intervalul iulie – septembrie, fiind în scădere pentru al doilea trimestru consecutiv, menţionează studiul.

    Angajatorii din construcţii raportează cele mai restrânse perspective de angajare. Previziunea din sector este de -11% şi a revenit la valori negative, după o scădere de 13 puncte procentuale faţă de trimestrul al treilea, fiind cea mai pesimistă prognoză raportată de angajatorii de profil în ultimele opt trimestre.

    Din punct de vedere regional, angajatorii cei mai încrezători sunt în regiunea Nord-Vest, unde previziunea se situează la +10%. Perspectivele de angajare sunt neschimbate în comparaţie cu trimestrul precedent şi se îmbunătăţesc cu 3 puncte procentuale faţă de intervalul similar al lui 2013. În schimb, cel mai puţin încrezători angajatori se găsesc în regiunea Nord-Est, aceştia raportând o previziune netă de angajare de -10%, cea mai slabă din trimestrul al treilea din 2010 şi până în prezent. Intenţiile de angajare din regiune scad cu 23, respectiv 18 puncte procentuale atât faţă de trimestrul cât şi faţă de anul anterior.

    Perspectivele rămân pozitive, dar scad semnificativ ca amploare în regiunea Sud-Est, unde previziunea de +2% este cu 11 puncte procentuale mai slabă decît în trimestrul al treilea.

    Indiferent de regiunea sau de sectorul de activitate în care doresc să se angajeze, cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă vor beneficia de mai multe oportunităţi în organizaţiile mari, cu peste 250 de angajaţi. Angajatorii din aceste organizaţii raportează o previziune netă de angajare de + 9%, la acelaşi nivel cu media naţională.

    Ritmul de angajare în organizaţiile de mici dimensiuni (sub 10 angajaţi) rămâne lent, după cum dovedeşte previziunea netă de angajare de -1%, în timp ce angajatorii din organizaţiile mici şi mijlocii prevăd creşteri moderate ale numărului de angajaţi.

    “Piaţa forţei de muncă îşi găseşte treptat echilibrul la un nivel moderat şi este din ce în ce mai clar că opinia angajatorilor despre posibilităţile lor de creştere viitoare nu le permite să se lanseze în planuri de angajare mai ambiţioase. Această situaţie ridică problema modului în care această încredere poate fi susţinută şi încurajată pentru a stimula crearea mai multor locuri de muncă decât piaţa este capabilă să genereze organic în condiţiile actuale”, a adăugat Petrof.

    Previziunea netă de angajare reprezintă diferenţa dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul celor care anticipează o scădere a angajărilor în locaţia lor, în trimestrul următor.