BusinessMagazin

Blog

  • Cat costa Dacia Sandero

    Modelul hatchback in gama Logan nu reprezinta o premiera, Sandero fiind vandut de la sfarsitul anului trecut sub brandul Renault in tari din America de Sud precum Brazilia.
    Sandero reprezinta a cincea varianta de caroserie derivata din platforma Logan, dupa sedan, MCV (break), van (furgoneta) si pick-up. O data cu aparitia pe piata a Sandero, Dacia va lansa si o varianta restilizata a modelului sedan, cel mai probabil spre sfarsitul anului sau inceputul anului viitor.

    In plus, un al saselea model derivat din platforma Logan – un SUV (vehicul cu tractiune integrala) va fi lansat pe piata spre sfarsitul anului viitor, potrivit informatiilor disponibile pe piata.
    Pana atunci, gama Sandero este alcatuita din cinci variante de echipare si doua motorizari pe benzina al caror pret variaza intre 6.890 euro si 9.850 euro, cu TVA, potrivit oficialilor Dacia.
    Versiunea de baza include printre alte dotari airbag pentru sofer, ABS (sistem impotriva blocarii rotilor la franare) si AFU (asistenta la franarea de urgenta).

    In urmatoarea perioada Dacia va organiza in Croatia si primul drive-test cu modelul Sandero.

    Cititi aici mai multe despre povestea Sandero.

  • Pariul pe Est al CEO-ului OMV

    “Putini directori executivi occidentali au
    sesizat oportunitatile de afaceri care s-au ivit odata cu colapsul
    comunismului din Europa de Est asa cum a facut-o Wolfgang
    Ruttenstorfer, CEO al OMV Group”, scria in iunie 2004 Business
    Week. Intr-un reportaj despre “veteranul OMV”, care lucreaza in
    compania petroliera austriaca din 1976, revista americana sublinia
    tocmai faptul ca Ruttenstorfer astepta cu nerabdare sfarsitul
    anului 2004, cand spera sa castige licitatia de privatizare a
    Petrom. Pentru ca, dupa cum sublinia revista si dupa cum admitea si
    Wolfgang Ruttenstorfer, achizitia Petrom il putea aduce foarte
    aproape de tinta pe care si-a impus-o la preluarea scaunului de
    director executiv al OMV, si anume atingerea unei cote de piata de
    20% in Europa Centrala si de Est in 2008.

    In acest an, Wolfgang Ruttenstorfer are trei aniversari: sase ani
    de cand face afaceri pentru OMV in Romania, sase ani de cand e CEO
    al OMV si atingerea a 20% cota de piata in Europa Centrala si de
    Est – tinta asumata cand a preluat conducerea companiei. Luand in
    considerare ca Petrom e cea mai mare companie petroliera integrata
    din tara si cea mai mare firma listata la bursa, nu-i gresit daca-l
    numim pe austriac cel mai puternic strain din Romania.

    Acum, Ruttenstorfer si-a mai rarit vizitele la biroul sau de la
    Bucuresti: strategia pe care a imaginat-o pentru estul Europei in
    2002, cand a ajuns la sefia OMV, a functionat, iar restructurarea
    Petrom nu mai are nevoie de aprobarea lui la fiecare pas. Cand
    vorbeste despre Petrom, Wolfgang Ruttenstorfer devine chiar mai
    mandru decat atunci cand povesteste despre cei 50 de ani pe care ii
    aniverseaza Schwechat, principala rafinarie a OMV, aniversare
    gratie careia interviul cu BUSINESS Magazin a avut loc chiar in
    interiorul rafinariei. Petrom pare mai important pentru
    Ruttenstorfer decat alte proiecte: atat pentru ca este cea mai mare
    realizare a sa de cand e CEO al OMV, cat si pentru ca in ultimii
    trei-patru ani, cam o data la patru zile, austriacul venea la
    Bucuresti. “Este singurul loc unde mai am un birou al meu, in afara
    de sediul OMV din Viena”, spune Wolfgang Ruttenstorfer. Numele lui
    a aparut pe o usa din sediul central al Petrom imediat dupa
    preluarea companiei: “In primii ani, munca a fost foarte intensa si
    a fost necesara prezenta mea”, spune Ruttenstorfer.

    Acum, dupa trei ani de la preluare si aproape trei miliarde de euro
    investiti in compania cumparata cu 1,5 miliarde de euro,
    Ruttenstorfer vine la Bucuresti mai rar, o data la doua saptamani.
    “Cand vin, vin pentru sedintele de management si ca sa vad echipa,
    dar si ca sa ma intalnesc cu autoritatile, cu oameni din guvern,
    dar si cu oameni de afaceri cu care avem relatii”, spune seful OMV,
    care spune ca programul mai lejer de la Bucuresti vine din faptul
    ca acum lucrurile s-au mai asezat, planul de investitii fiind facut
    pana in 2010.

    Din primul an al mandatului sau de CEO al OMV, Ruttenstorfer a
    marcat intrarea in Romania prin achizitia unui pachet de 25,1% din
    Petromidia, rafinaria abia achizitionata de omul de afaceri Dinu
    Patriciu. Din data de 19 septembrie 2002, cand a batut palma cu
    Dinu Patriciu si s-a aflat pentru prima oara fata in fata cu
    jurnalistii de la Bucuresti, Wolfgang Ruttenstorfer a decis ca
    Romania trebuie sa aduca grupului acea cota de piata de 20% in
    retailul cu produse petroliere in regiunea Europei Centrale si de
    Est. La cateva luni dupa tranzactia cu Rompetrol, statul roman
    scotea Petrom la privatizare (intentii de privatizare a companiei
    mai fusesera in 1998, apoi in 2001), iar Ruttenstorfer s-a
    concentrat pe castigarea acestei licitatii. “Colaborarea noastra cu
    OMV a inceput undeva la sfarsitul anului 2002, cand OMV a inceput
    sa se gandeasca serios la piata romaneasca”, spune Manuela Nestor,
    asociat al casei de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston
    Petersen, care a consiliat OMV in tot procesul de privatizare a
    Petrom si a ramas una dintre principalele case de avocatura cu care
    lucreaza OMV pe piata romaneasca, pentru diverse tranzactii,
    inclusiv achizitii sau vanzari de active.

    “OMV si-a dorit intens achizitionarea pachetului majoritar de
    actiuni la SNP Petrom si in acest scop a alocat un numar
    impresionant de experti care au analizat situatia Petrom, au
    participat la intocmirea ofertei, au gandit strategii de negociere.
    Domnul Ruttenstorfer a fost permanent implicat in toate fazele
    procesului de achizitie”, spune Manuela Nestor, incercand sa
    explice de ce a iesit atunci castigatoare OMV, una dintre cele mai
    mici companii intrate in cursa pentru privatizarea Petrom. Pentru
    OMV, Petrom “era cruciala” pentru dezvoltarea in zona, spune
    Manuela Nestor: grupul austriac nu mai avea o a doua sansa de a
    deveni lider regional daca nu ar fi reusit sa cumpere compania
    romaneasca.

    Ulterior, Petrom a trecut prin mai multe etape de restructurare.
    Planul de investitii pentru restructurarea Petrom prevede acum
    pentru urmatorii trei ani investirea a 4,5 miliarde de euro, in
    special in segmentele de explorare, productie si rafinare. Mai
    precis, dupa cum explica Ruttenstorfer, este vorba de investitii de
    1,5 miliarde pe an din 2008 si pana in 2010: “Investitiile sunt mai
    mari decat ne asteptam si noi initial, deoarece Petrom are nevoie
    de multe investitii, iar noi trebuie sa grabim lucrurile si sa
    terminam modernizarea intr-un timp mult mai scurt decat cel estimat
    initial, pentru a avea rezultate bune”.

  • Avioanele lui Tender ataca in linie

    “Nu ne grabim sa sarim la etapa zborurilor regulate”, spune Bogdan Dimitrescu, director adjunct al Jetran Air, companie care in urma cu doua saptamani a fost preluata de Grupul Tender pentru suma de 45 de milioane de dolari (28 de milioane de euro).

    Dimitrescu foloseste cuvantul “etapa”, deoarece pana acum compania a avut ca activitate principala inchirierea aeronavelor, intai in wet-lease (inchirierea aeronavelor cu tot cu echipaj si celelalte servicii, pentru a opera in numele companiei care preia aeronava) catre companii straine de aviatie, iar din acest an in regim charter, operand pentru prima oara sub brand propriu atat din Romania, cat si din strainatate. “A fost o dezvoltare pas cu pas, iar piata de wet-lease, spre care ne-am indreptat initial, ne-a oferit cresterea afacerilor si ne-a sustinut planurile pentru a opera acum in nume propriu, iar mai tarziu ca o companie de linie”, spune Bogdan Dimitrescu.

    Pentru o companie care activeaza din 2002 in Romania, Jetran este foarte putin cunoscuta din cauza faptului ca a lucrat predominant cu companii din strainatate carora le-a inchiriat aeronavele. Jetran a devenit ceva mai vizibila abia odata cu anuntul facut in urma cu doua saptamani privind vanzarea catre grupul omului de afaceri Ovidiu Tender. Tranzactia reprezinta o premiera pentru piata autohtona, fiind prima vanzare a unei companii aeriene (exceptie facand start-up-urile din jurul anilor 2000).

    Operatorul national TAROM sau low-cost-ul Blue Air au fost de vanzare de mai multe ori in anii trecuti, dar intentiile de achizitie nu s-au concretizat, principalul motiv fiind dificultatile cu care se confrunta in general aviatia europeana, legate in special de costul carburantilor si de aglomerarea pietei.

    “In ultimii ani, investitorii strategici care sa cumpere o companie de aviatie au fost tot mai rari, pe de o parte pentru ca piata s-a complicat foarte mult, iar pe de alta parte pentru ca s-au dezvoltat mult aliantele, iar astfel operatorii au putut avea legatura cu orice alta piata”, spune Szabolcs Nemes, consultant in cadrul Roland Berger Romania. Achizitiile unor companii de aviatie pe plan international au loc in cazul unor operatori care vor cu orice pret acapararea unei cote cat mai importante dintr-o anumita piata, cum este cazul grupului franco-olandez Air France-KLM sau al micului operator italian Air One, care au vanat mult timp compania nationala italiana Alitalia, aflata in mari dificultati financiare, sau in cazul unor investitori de tip holding, care isi adauga aviatia ca nou domeniu de activitate pentru a-si completa structura sau a crea unele sinergii.

    Din aceasta ultima categorie face parte tranzactia prin care grupul Tender a cumparat Jetran, Ovidiu Tender declarand deocamdata ca a cumparat compania pentru ca era de vanzare: “Actionarul majoritar american avea nevoie de lichiditati in contextul crizei creditelor, iar noi vom vedea ce vom face pe viitor cu noua achizitie, care oricum este un business profitabil”. Cand vorbeste de business profitabil, Ovidiu Tender nu se refera la aviatie in general, ci la Jetran in special, care a avut profit inca din primul an de functionare, dupa cum spune Bogdan Dimitrescu, directorul adjunct al companiei.

    “Unul dintre principalele motive pentru care compania a avut profit este faptul ca nu a fost expusa in mod direct la fluctuatiile pietei de aviatie, la problemele legate de costuri ale combustibilului sau ale aglomerarii pietei, deoarece veniturile sale au fost si sunt atrase prin contracte de inchiriere, fie in wet-lease, fie in regim charter”, comenteaza Szabolcs Nemes. Acesti factori de risc ar putea avea impact asupra profitabilitatii companiei atunci cand compania ar incepe operarea de curse regulate. In cazul operarii curselor regulate insa, o scadere a profitului ar putea fi compensata de o crestere a cifrei de afaceri (anul trecut, compania a facut afaceri de 25 de milioane de euro, iar pentru acest an estimeaza cel putin 35 de milioane de euro).

    De asemenea, compania mai are un atu: este singurul operator local de chartere care nu are si curse regulate si singurul operator care pastreaza o aeronava de rezerva. In Romania, turoperatorii care organizeaza curse charter inchiriaza de obicei aeronavele de la companiile de linie (TAROM, Carpatair) sau de la cele low-cost (Blue Air), insa de multe ori orarul charterelor este influentat negativ de faptul ca trebuie sa “strecoare” zborurile charter intre cursele lor de linie.

    Inainte de a fi cumparata de Tender Group, principalele rezultate la o cautare pe internet a Jetran Air aratau ca aceasta companie ar fi fosta Acvila Air sau fosta Angel Airlines – ambele companii de aviatie cu actionariat romanesc, care au iesit de pe piata la inceputul anilor 2000. Singurul lucru care ar lega Jetran de aceste companii este numele lui Gheorghe Valceanu, fost actionar in acele companii, dar si in altele, precum Carpatair, si actualmente actionar minoritar si la Jetran. Iar in perioada in care aceste doua companii au disparut de pe piata a aparut Jetran.

  • Benzina pe cont propriu

    “Nu puteam astepta sfarsitul procesului de reorganizare a Rafo Onesti si decizia actionarilor referitoare la vanzarea sau nu a retelei de benzinarii”, spune Werner Bolek, country manager al grupului austriac Grizzly, companie care a intrat in Romania in mai 2007 avand ca principal obiectiv un contract pentru inchirierea si ulterior achizitia lantului de 45 de benzinarii ale Rafo.

    Principalul motiv pentru care Werner Bolek si colegii sai au luat aceasta decizie este faptul ca situatia actuala a rafinariei de la Onesti nu poate permite stabilirea unui termen pentru o tranzactie, fiind momentan in reorganizare judiciara. Situatia Rafo era neclara si in octombrie 2007, cand Grizzly a semnat cu Rafo un contract de inchiriere a statiilor; pe atunci, Rafo era in asteptarea unui nou termen la care creditorii urmau sa ceara falimentul, ceea ce s-a si intamplat in ianuarie 2008, cand rafinaria si-a oprit din nou activitatea.
    “Grizzly a vazut benzinariile Rafo ca o buna oportunitate de a intra pe piata romaneasca de retail de carburanti, insa nu suntem destul de rabdatori sa asteptam momentul cand Rafo va putea vinde active”, spune country managerul Grizzly, care a condus pana saptamana trecuta administrarea retelei de 45 de benzinarii (contractul a luat sfarsit la 31 mai 2008).

    In perioada cat au administrat reteaua Rafo, austriecii au facut un test de rebranding al unei benzinarii (la Afumati), dar si-au facut si o imagine despre valoarea si necesarul de investitii pentru lantul de benzinarii. Astfel, daca valoarea estimata este de aproximativ 1 milion de euro per statie, Bolek estimeaza ca fiecare din aceste statii are nevoie de aproximativ 300.000 euro investitii pentru a putea concura pe piata. Deoarece intelegerea cu Rafo a cazut, din aceasta saptamana si pentru o perioada deocamdata nedeterminata, Werner Bolek va conduce operatiunile pe care Grizzly si le-a propus pentru Romania: “Ne-am asezat la masa cu expertii nostri si am redesenat planurile pentru piata romaneasca, de la care asteptam sa devina principala noastra piata in afara Austriei”. Operatiunile asupra carora s-au hotarat sunt comert cu petrol si distributie a bauturilor energizante.

    Pe piata comertului cu carburanti, Grizzly va folosi bugetul pregatit pentru modernizarea benzinariilor Rafo in dezvoltarea unui lant propriu de benzinarii: “Este vorba despre o serie de noi statii pe care le vom dezvolta in parteneriat cu dezvoltatori internationali din domeniul retailului si al dezvoltarilor imobiliare, cu care purtam momentan discutii”, spune Werner Bolek. Noile statii nu vor fi investitii de la zero, Bolek intentionand sa cumpere statii de la benzinari particulari.

    “Pentru primul an avem un buget de pana la 10 milioane de euro, din care am dori sa cumparam cinci-sase benzinarii bine localizate, pe sosele de centura sau aproape de centrele comerciale”, spune Werner Bolek, precizand ca acestea vor purta numele Grizzly si vor comercializa toate tipurile de carburanti, inclusiv GPL.

    Lansarea unui lant de benzinarii ar fi o premiera pentru Grizzly, care opereaza doar statii GPL (50 de statii proprii in Polonia, plus aproximativ 100 de francize). “Aventura cu Rafo a fost un test dur, insa ne-a ajutat sa cunoastem piata romaneasca si ne-am dat astfel seama ca un lant de statii exclusiv pentru GPL nu are sens in Romania”, spune Bolek. Cu statii GPL in Romania, Grizzly ar fi intrat pe o piata de aproximativ 400 mil. euro, unde activeaza trei operatori importanti: Petrom Gas (detinuta de Petrom Group, care a asimilat Shell Gas, ajungand la o cota de piata de 25%), Crimbo Gas (afacerea vanduta de Cristian Borcea, actionarul grupului Dinamo, grupului olandez SHV cu 50 de milioane de euro) si Butan Gas (controlata de omul de afaceri Constantin Dragan, care a atins o cota de piata de 25% printr-o serie de mici achizitii). Dat fiind ca Grizzly prefera intrarea pe piata benzinariilor, evaluata la 7 mld. euro, va intra in lupta cu grupuri internationale precum OMV, KazMunaiGaz, MOL si Lukoil. “Cred ca aceste mari grupuri au cam terminat planurile de expansiune si acum isi consolideaza pozitiile”, motiveaza Bolek. Country managerul Grizzly mai spune insa ca are nevoie de un business solid si profitabil: “Pentru viitor, este de ajuns sa vedem reteaua Grizzly in top zece al lanturilor de benzinarii din Romania”.

    Compania este deocamdata pe ultima suta de metri cu lansarea in Romania a produsului care face obiectul de activitate al altei divizii a grupului Grizzly – bauturile energizante. “Grizzly Power este o afacere solida in Austria, Germania si Polonia, iar adu¬cerea ei in Romania se intampla intr-un moment in care aceasta piata este in crestere accentuata”, spune Werner Bolek.

    Conform planului de afaceri al Grizzly, Romania ar trebui sa devina cea mai solida piata pentru vanzarile de Grizzly Power pana la mijlocul anului 2009, vanzarile asteptate din vara 2008 pana in vara 2009 fiind estimate la 10 milioane de doze. “Este o tinta usor de atins, deoarece piata din Romania este acum de 75 de milioane de doze pe an (sau valoric undeva in jur de 15 de milioane de euro), iar o piata saturata va insemna 300 de milioane de doze pe an”, estimeaza Bolek. Red Bull Romania si Coca-Cola, cu brandul de energizant Burn, sunt la ora actuala cei mai importanti furnizori din piata bauturilor energizante, iar Red Bull este lider, cu aproape 70% cota de piata.

    Werner Bolek nu ii considera pe liderii pietei o problema nici in cazul benzinariilor, nici in al bauturilor energi¬zante: “Fiind un grup cu activitati diverse, nu tintim sa fim lideri, ci sa avem profit”. N

    Trei Grizzly

  • Louis Vuitton in Romania

    Deschiderea primului Louis Vuitton din tara era programata initial pentru decembrie anul trecut, insa “intrarea in Romania s-a amanat pentru 2008 din cauza unei reorganizari interne”, cum motiva pentru BUSINESS Magazin Konstanze Wachter, directorul de comunicare al Louis Vuitton pentru Europa. Planurile Louis Vuitton pentru Romania au ramas insa aceleasi, dat fiind ca in tot acest timp compania a pastrat cei 200 de metri patrati pe care i-a inchiriat in galeriile comerciale ale hotelului JW Marriott din Capitala, acoperind vitrinele goale cu o panza pe care, alaturi de emblema “LV”, a fost scris mesajul “Coming soon”.

    In aceasta saptamana, francezii deschid in sfarsit magazinul unde vor vinde faimoasele genti de lux prin intermediul unei firme infiintate anul trecut in Romania, aflata in proprietatea firmei Louis Vuitton Malletier, care detine 99%, si a Société des Magasins Louis Vuitton France, cu restul de un procent.

    Pentru producatorul de bunuri de lux Moët Hennessy Louis Vuitton (LVMH), piata din Romania nu este o necunoscuta: Vuitton este cel care a adus lantul Sephora in Romania, in parteneriat cu compania elena Sephora Marinopoulos, lant care numara in prezent 11 magazine. Dar interesul Louis Vuitton pentru Romania confirma inca o data faptul ca piata de lux castiga in atractivitate, in conditiile in care oferta locala de produse de lux se diversifica treptat, cele mai recente deschideri in Bucuresti, dar prin franciza, fiind doua nume cu greutate – Valentino si Mariella Burani.

    “Chiar daca este inca la inceput, retailul de moda de lux din Romania are perspective mai mult decat promitatoare”, constata Gianluca Sirotti, director de export al grupului italian Mariella Burani Fashion Group, care detine 226 de magazine in lume, dintre care 170 in franciza, si are vanzari anuale de circa 700 de milioane de euro. Sirotti spune ca principalul obiectiv al grupului este acum extinderea in tarile est-europene, iar “Romania este prima dintre ele in care deschidem un magazin. Urmeaza, in septembrie, un monobrand in Polonia, dupa ne indreptam catre alte piete, precum Cehia si Ungaria”.

    Primul magazin Mariella Burani (150 mp), deschis pe Calea Victoriei, in urma unei investitii de 500.000 de euro, fara a include si valoarea stocului de marfa, este operat de Alsa Boutiques, care mai importa si brandurile Max Mara, Ermenegildo Zegna, Pal Zileri si La Perla. Contractul de franciza a fost semnat pentru o perioada de zece ani, iar Sirotti se asteapta pana la sfarsitul acestui an la vanzari de pana la 1,5 milioane de euro in magazinul din Bucuresti.

    “Noi vrem sa participam activ la crearea unei <high street>”, sustine Daniel Rosner, managing director in cadrul Alsa Boutiques, justificand de ce sase din cele sapte magazine operate de Alsa Boutiques au fost deschise pe Calea Victoriei. Aceasta artera este intr-adevar un magnet pentru marci renumite la nivel mondial, dar retailerii de lux iau in calcul si alte variante. Bally, spre exemplu, are un magazin pe bulevardul Magheru, Canali a deschis pe Calea Dorobantilor, iar Louis Vuitton a preferat sa-si faca intrarea nu stradal, ci intr-o galerie comerciala pe care o imparte cu nume precum Bang & Olufsen, producatorul de sisteme de sunet de lux, sau Rolex.

    Pe Calea Victoriei, lipit de magazinul Mariella Burani, Alsa Boutiques a deschis saptamana trecuta si un monobrand Marela, din portofoliul Max Mara. Daniel Rosner afirma ca “urmeaza sa mai aducem un brand tot exclusivist, iar de anul viitor incepem sa deschidem spatii de vanzare secundare in provincie”. Alsa Boutiques vrea sa duca brandul Max Mara in alte cateva mari orase din tara, planul pentru urmatorii cinci ani fiind de deschidere a sase sau sapte magazine. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 2,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta estimeaza vanzari de pana la patru milioane de euro. Desi se declara convins ca brandurile de lux nu au ce cauta in mall-uri, Daniel Rosner ia in calcul si alternativa centrelor comerciale. “Cautam amplasamente, in special stradale, dar Max Mara poate intra si in mall-uri cu o serie de linii de produse”, spune el.

    A deschide un magazin pe Calea Victoriei nu garanteaza insa automat succesul, este de parere Laszlo Forray, directorul diviziei de fashion a Otter Distribution, care detine franciza M Missoni pe piata romaneasca. Distribuitorul brandurilor Otter, Geox si Fila pe piata interna a semnat un acord de franciza pe trei ani cu Valentino Fashion si a deschis primul boutique M Missoni (130 mp) in Baneasa Shopping City, in urma unei investitii de 800.000 de euro. Cel de-al doilea monobrand, programat sa fie deschis in urmatorii trei ani, va fi insa pe o artera comerciala, tine sa precizeze Laszlo Forray, anticipand ca pana atunci si piata de lux va fi mai diversificata.

    Lista marcilor de lux proaspat intrate in Romania nu se incheie aici, chiar daca nu e nici foarte lunga. Primul magazin din afara Italiei al grupului Mengotti, specializat in vanzarea de haine, incaltaminte si accesorii de lux, a fost deschis in martie pe Calea Victoriei, in urma unei investitii de 1,2 milioane de euro. Multibrandul (700 mp) vinde accesorii de lux din colectiile Prada, Valentino, Dolce Gabbana, Versace sau Giorgio Armani. “In functie de cum va merge acest magazin, vom mai deschide si altele. Cel de-al doilea multibrand din Bucuresti va fi probabil pe Lipscani”, spune Adriano Mengotti, presedintele companiei, adaugand ca are in plan sa deschida inca trei magazine in afara Bucurestiului in urmatorii cinci ani. Grupul Mengotti detine azi o retea de 12 magazine in Italia, anul trecut inregistrand vanzari de 30 de milioane de euro.

    Totusi, cea de-a doua piesa de rezistenta a acestui an dupa Louis Vuitton va fi Gucci, brandul italian care si-a fixat pentru 2008 termenul de intrare pe piata din Romania. Este vorba despre doua magazine ce urmeaza sa fie deschise pe Calea Victoriei: un multibrand cu pantofi, genti, curele Boucheron, Yves Saint Laurent si Gucci si un monobrand, destinat exclusiv vanzarii de haine marca Gucci.

    Ce inseamna LVMH

  • Jolidon isi umple sacosele in UE

    La inceputul lui 2007, Jolidon, una dintre foarte putinele companii romanesti care s-au extins in strainatate, cumpara pachetul majoritar al producatorului italian de lenjerie Emmeci. Anul acesta, tot la inceput, a doua achizitie pe piata italiana a vizat chiar principalul concurent local al Emmeci – Lilly, o companie cu o retea de distributie in peste 30 de tari si o productie anuala de peste sase milioane de articole de lenjerie. Inainte insa cu cateva saptamani sa semneze achizitia cu distribuitorul si exportatorul italian, Jolidon a cumparat si pachetul majoritar de actiuni al fabricii Tricotaje Ineu, infiintata in 1990, in urma privatizarii fostei sectii Ineu din cadrul intreprinderii Tricoul Rosu din Arad.

    Ultimele doua achizitii ale Jolidon inseamna cresterea capacitatilor locale de productie cu 30% si completarea portofoliului cu inca trei branduri de lenjerie – Lilly, Eclizia si Kelitha, plus cateva mii de clienti ai Lilly Italia. “Impreuna cu firme cu experienta putem forma un grup puternic pe piata lenjeriei internationale, desi avem doar 15 ani de existenta”, explica omul de afaceri clujean Gabriel Cirlig, proprietarul Jolidon, seria achizitiilor pe care le face si in tara si in strainatate.

    Daca dincolo de granite urmareste notorietatea brandurilor, in tara proprietarul Jolidon cauta fabrici care sa-i permita sa mareasca productia de lenjerie si costume de baie.

    Ce avea Tricotaje Ineu si nu avea Jolidon? “Experienta de peste 30 de ani in corsetarie. Fabrica avea nevoie de ajutorul nostru financiar, iar noi aveam nevoie de capacitate de productie mai mare”, afirma Cirlig. Fabrica aradeana, care a inregistrat in 2006 afaceri de circa 2,5 milioane de euro, potrivit datelor raportate la Ministerul Finantelor, va creste cu 30% productia lunara a Jolidon, pana la 700.000 de articole. In ultimii patru ani, Jolidon a devenit actionarul majoritar al altor trei companii. Prima pe lista de achizitii a fost Argos in 2004. Potrivit propriilor aprecieri, dupa tranzactie Jolidon si-a adjudecat peste 40% dintr-o piata a lenjeriei care trecuse de 100 de milioane de euro.

    Doi ani mai tarziu, in contextul unei piete interne in scadere si al aprecierii leului fata de euro, care s-au resimtit in veniturile realizate din exporturile facute de Jolidon, Cirlig a cumparat si firma de textile LCS Conf, adaugan¬du-si in portofoliu si marca Falla, sub care producea anterior fosta Flacara. In 2007, prin cumpararea pachetului majoritar al producatorului de lenjerie Emmeci, au intrat sub umbrela grupului Jolidon doua branduri italiene: Infiore si Chiaro di Luna.

    “Tot timpul facem achizitii”, spune Cirlig, lasand sa se inteleaga ca va mai cumpara si alte companii. Deocamdata insa principala lui preocupare este deschiderea de noi magazine. In proces de amenajare sunt acum magazine proprii la Brasov, Constanta, Braila si Bacau, urmand ca pana la finele lui 2008 Jolidon sa mai deschida in tara inca 14 noi magazine, in urma unor investitii de circa 1,5 milioane de euro.

    In total, Jolidon opereaza o retea de 119 magazine, dintre care 71 in tara, trei in Ungaria, 35 in Italia si 10 boutique-uri in Franta, in sistem de franciza. Lantul de zece magazine din Franta se va dubla pana la sfarsitul anului in curs. In paralel, clujenii iau in considerare si intrarea pe piata de confectii cu magazine sub brandul Falla. Compania are deja un spatiu de vanzare la Cluj, deschis la sfarsitul anului trecut, iar in perioada urmatoare va deschide inca un magazin Falla la Brasov. “Tatonam piata si probabil ca in viitor vom dezvolta si latura aceasta mai mult. Pentru inceput preferam spatiile din magazinele universale”, precizeaza Gabriel Cirlig.

    Intrarea Jolidon in comertul cu haine nu este o premiera in randul producatorilor de lenjerie si costume de baie. Iulia Dobrin, creatoarea brandului ID Sarrieri, vinde haine si accesorii de lux prin trei magazine The Place. La fel si Pasmatex, producator de pasmanterie, vinde lenjerie intima, categorie care a ajuns sa detina 35-40% din totalul productiei. Cu filiale in Ungaria, Franta si Italia, noua branduri de lenjerie in portofoliu (Jolidon, Prelude, Argos, Infiore, Chiaro di Luna, Lilly, Eclizia si Kelitha) si doua marci de confectii (Flacara si Falla), Gabriel Cirlig estimeaza pentru anul acesta o crestere a cifrei de afaceri cu peste 30% fata de anul precedent, ceea ce ar insemna aproximativ 80 de milioane de euro. Magazinele proprii detin in prezent circa 40% din totalul vanzarilor Jolidon, care anul trecut au ajuns la 60 mil. euro.

    Dar prin dezvoltare, Cirlig intelege nu numai extinderea retelei de magazine, ci si a celei de distributie si intrarea pe noi piete. O zona care a atras atentia clujenilor este Rusia, “unde crestem, dar deocamdata nu cu magazine proprii, ci doar cu distributie, mai ales ca acum putem pune la calcul si reteaua de distributie a firmei Lilly”, explica presedintele Jolidon.

    Are in plan Jolidon sa-si extinda reteaua de vanzari si peste granitele Europei? “Ne intereseaza in special piata europeana. Inca n-am ajuns la nivelul de maturitate care sa ne permita sa atacam o piata ca aceea a Americii”, raspunde Cirlig.

    Cinci in unu

  • Cautati clientii pe plaja

    “Modelele Baia Yachts acopera un segment de nisa pe piata ambarcatiunilor – sunt iahturi de viteza cu motor de peste 1.000 de cai putere si sistem inovator de propulsie rotativa, dar se incadreaza in acelasi timp si in categoria de lux. Daca ar fi sa facem o analogie, suntem clasa AMG a companiei Mercedes sau poate chiar Ferrari”, sustine Avram Avramov, director de vanzari al ICS, care reprezinta iahturile Baia in estul Europei.

    Avramov spune ca majoritatea clientilor apeleaza la leasing pentru a cumpara o astfel de barca. Cele trei iahturi expuse – Atlantica ’78, Azzura ’63 si One ’43, care costa 4 milioane de euro, respectiv 2 milioane si 560.000 de euro, vor ramane permanent in marina Sunny Day. “Mai asteptam si modelul Italia ’70, premiat anul trecut la Cannes Boat Show. Unul dintre cele trei iahturi s-a vandut deja, iar in Romania avem un potential client, o companie”, adauga Avramov.

    Iahturile Cantieri di Baia au o traditie de un sfert de secol si sunt produse exclusiv in Italia. In afara de motor si aparate tehnologice, totul, de la fibra de carbon pana la laminari, se realizeaza “in-house”. Construirea unei barci dureaza intre 8 si 12 luni, in functie de modelul iahtului si de personalizarile cerute de clienti.

    Prima piata unde s-au impus ambarcatiunile au fost SUA, “unde s-au vandut in jur de 150 de modele, iar unele dintre ele au aparut in filme precum , filmat in Miami, sau in reclame la bauturi. Acum cea mai profitabila piata pentru noi este Grecia, urmata de Hong Kong si Dubai”, spune Mario Borselli, director de vanzari al Baia Yachts, compania producatoare a iahturilor Cantieri di Baia. Cifra de afaceri a firmei s-a ridicat la 50 de milioane de euro in 2007, iar pentru anul acesta se preconizeaza 60 de milioane de euro. Marja de profit a companiei dupa plata taxelor si impozitelor este de 4% din cifra de afaceri, iar 2% din vanzari sunt alocati publicitatii, conform datelor oferite de companie.

    “Cheltuim peste un milion de euro anual pentru publicitate. Cred ca cea mai buna cale de a-ti face numele cunoscut in mediile de oameni cu foarte multi bani este sa fi prezent in resorturi din Sardinia, Saint Tropez, Bodrum, locuri in care acesti oameni vin sa-si petreaca vacanta”, afirma Borselli, care adauga ca a ales si marina din Sunny Day Resort ca “showroom”, pentru ca e de parere ca “multi oameni de afaceri si companii din Romania, Ungaria si Bulgaria au sau vor avea posibilitatile financiare de a achizitiona un iaht de lux”.

    In Romania, piata ambarcatiunilor de agrement este estimata pentru acest an la circa 40 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de anul trecut. La ultima editie a Romanian Boat Show, de la inceputul lunii trecute, cea mai mare expozitie de iahturi si barci de agrement, au fost expuse ambarcatiuni in valoare totala de aproape 40 de milioane de euro, din care valoarea vanzarilor a ajuns la aproximativ 20 de milioane. Cele mai scumpe iahturi expuse au fost un Pershing 46 si un Sunseeker 43, la preturi de circa un milion de euro fiecare.

    In decembrie trecut, la targul Luxury Show din Bucuresti, importatorul Unicomp a reusit sa vanda un iaht de un milion de euro (Princess 43), iar Neptun Yacht a vandut un Azimut 75 in valoare de 3,5 milioane de euro si inca patru Azimut 43 in valoare de 860.000 de euro.

  • Asemanari deloc intamplatoare

    La ora la care scriu aceste randuri, presupunerea generala – certificata de cam toate sondajele – este ca Bucurestiul va avea un primar general abia dupa 15 iunie, cand se va desfasura al doilea tur al alegerilor. Si, in ciuda optimismului lui Mircea Geoana, “procesul de cuplare cu electoratul” in care ar fi intrat Cristian Diaconescu se va consuma, cel mai probabil, in afara cursei electorale pentru Primaria Generala si poate ca va da roade mai vizibile la scrutinul general din toamna.

    Dar despre lumea celor care nu au cuvantat cu prea mare folos in aceasta campanie poate vom face vorbire cu alt prilej. Mai importanta decat explicarea esecului lor imi pare acum intelegerea mecanismelor care au facut ca “independentul” Sorin Oprescu si interfata politica Vasile Blaga sa fie cei dintre care se va alege succesorul succesorului lui Traian Basescu la Primaria Generala. Pentru ca da, asta este adevarata aporie pentru 15 iunie: Ce fel de urmas al lui Traian Basescu va doriti pentru Primaria Bucurestiului? Unul care sa-i continue locvacitatea, ca Sorin Oprescu? Sau unul care sa-i continue relatia umbroasa a PMB cu prietenii de la Golden Blitz si din alte stabilimente?

    Inainte de toate, nu ma pot stapani – ca in fiecare dintre celelalte saptamani – sa nu va spun ce se mai intampla cu autostrada suspendata din Bucuresti, proiectul candidatului Oprescu. Saptamana aceasta, himera rutiera care trebuie sa taie Bucurestiul de la nord (“zona Otopeni”) la sud (“zona Soseaua Giurgiului”), garnisita cu verdeata, s-a imbogatit si cu regimul de inaltime, “circa 30-40 de metri”, dupa estimarile promotorului ei. Cam atat. Caracteristicile concrete ale proiectului vor fi prezentate de initiator la o data care se va stabili ulterior, undeva intre primul tur al alegerilor locale si ziua Judecatii de Apoi.

    Revenind la chestiune, am observat in aceasta campanie ca Vasile Blaga a avut mari dificultati in a-si traduce in carisma electorala capitalul de imagine conferit de activitatea de ministru. Cel putin daca judecam sondajele facute publice, in prima parte a campaniei, implantul Blaga pentru Bucuresti nu a functionat; aceasta a facut ca in a doua jumatate sa fie necesara o infuzie masiva de resurse pentru ca imaginea fostului ministru taciturn din brief-urile de presa de la Palatul Victoria sa devina familiara bucuresteanului care merge cu metroul, sta in trafic sau iese sa se plimbe. Familiarizarea electoratului cu Vasile Blaga a fost impiedicata insa si de implicarea excesiva a presedintelui in campania de la Bucuresti; pana la urma, oamenii l-au vazut mai des pe Traian Basescu vorbind despre campania electorala decat l-au vazut pe Blaga vorbind despre proiectele sale de posibil viitor primar. Din punctul meu de vedere, acest tip de comportament (pana la urma, Basescu trebuia sa fie constient ca de dupa umbra lui, Vasile Blaga se va vedea doar foarte putin) ii apropie pe Sorin Oprescu si Traian Basescu unul de altul si pe ambii de arhetipul politic al lui Corneliu Vadim Tudor. Daca ati crezut ca Vadim Tudor era periculos in 2000, nu aveti niciun motiv sa nu va ingrijorati de ascensiunea lui Oprescu din 2008, mai ales dupa ce in 2004 Basescu ne-a demonstrat tuturor ce sensibil este electoratul nehotarat (si majoritar, din pacate) la cateva tuse de telenovela: candidatul singur impotriva sistemului ticalosit, care incearca sa-i fure voturile si care-l obliga sa fie agresiv si mai putin precis in proiectele pe care are de gand sa le puna in aplicare. Nu e o coincidenta ca C.V. Tudor nu are un program coerent de guvernare de 17 ani de cand exista PRM, ca Traian Basescu nu a reusit sa prezinte Guvernului nicio solutie economica coerenta (desi le-a criticat pe aproape toate cele adoptate de Executiv) si, in fine, ca Sorin Oprescu nu a reusit sa faca macar o schita a autostrazii pe care o viseaza si noaptea. Este pur si simplu o confirmare a ADN-ului lor politic comun. Din pacate pentru noi.

  • Dincolo de web 2.0

    YouTube, Second Life, MySpace, Facebook sau Slide sunt cateva dintre putinele exemple de povesti de succes din lumea internetului dupa crahul dotcom de la inceputul anilor 2000. Modelul denumit web 2.0, bazat pe interactiunea in spatiul virtual a utilizatorilor care isi publica propriile articole, poze sau filme, a generat zeci de mii de afaceri online, dar nu multe dintre ele au reusit.

    Desi companiile online de astazi sunt cele care au format fenomenul web 2.0 si au contribuit la schimbarea comportamentului oamenilor in ce priveste internetul, castigurile multora dintre ele au ramas sub nivelul asteptarilor. In cazul retelelor sociale, simbolul prin excelenta al epocii actuale a internetului, nu multe companii se pot lauda cu venituri de genul celor inregistrate de MySpace, reteaua sociala a News Corp., care a avut anul trecut o cifra de afaceri de aproape un miliard de dolari (630 de milioane de euro).

    Reteaua LiveJournal, infiintata in 1999 de un pusti de 19 ani, Brad Fitzpatrick, ca un mod de a tine legatura cu prietenii lui, a ajuns acum la 15 milioane si jumatate de utilizatori si a trecut prin mai multe tranzactii de vanzare, nici una dintre companiile care au deti¬nut-o nereusind sa faca insa profit de pe urma ei. In martie, noul proprietar, firma SUP, a decis sa nu mai permita crearea de conturi noi gratuite fara publicitate afisata pe site-uri, ceea ce a provocat protestele unei parti dintre utilizatori, obisnuiti cu vechea cultura anti-publicitate a LiveJournal.

    Internetul 2.0 poate sustine foarte usor infiintarea unei companii noi, mai ales ca in prima faza o astfel de afacere nu necesita un capital de pornire prea mare, insa problemele apar abia mai tarziu. “Cu cat este mai usor sa intri pe o anumita piata, cu atat vor fi mai multe posibilitati de esec. Antreprenorii nu sunt in general pregatiti sa intampine greutatile, tocmai fiindca potentialul pare nelimitat”, explica Nina Saberi, partener in cadrul Castile

    Ventures. Sa luam ca exemplu piata widget-urilor, mici aplicatii software dedicate blogurilor si retelelor sociale, mai exact ferestre care pot fi plasate intr-o pagina de internet si care actualizeaza permanent diverse informatii disponibile online, cum ar fi prognoza meteo pentru diverse orase, ora exacta pe glob, liste cu ultimele melodii ascultate de proprietarul site-ului sau chiar continutul unor bloguri intregi. Aceste aplicatii au devenit populare aproape peste noapte, motivand reteaua sociala Facebook sa permita oricarei companii producatoare de soft sau programator independent sa creeze widgeturi pentru platforma ei.

    Multi antreprenori au privit widget-urile ca o oportunitate de afaceri, crezand ca pentru a castiga din acest segment este suficient sa creeze aplicatii interesante. N-a fost asa. Piata widget-urilor nu a luat insa amploare, producatorii americani de astfel de aplicatii software inregistrand anul trecut venituri de numai 25 mil. euro, potrivit calculelor lui Will Price, directorul executiv al Widgetbox, un catalog online de widget-uri. “Nu pot spune cu convingere ca exista companii producatoare de widget-uri care au gasit un model de business sustenabil”, este de parere Mitchell Kertzman, partener in cadrul fondului de investitii Hummer Winblad.

    Singurul exemplu care a spart tiparele si s-a diferentiat pe piata widget-urilor este Slide, compania lui Max Levchin, unul dintre fondatorii afacerii PayPal, care a fost vanduta catre eBay in 2002 pentru mai mult de un miliard de euro. Levchin recunoaste cu modestie ca doar doua-trei companii au reusit sa genereze venituri care se apropie de 10 milioane de dolari (aproximativ 6,3 mld. euro) sau il depasesc. Cat despre celelalte companii, “exista cazuri cand antreprenorii au reusit sa castige suficient cat sa renunte la slujba pe care o aveau inainte si sa sustina cheltuielile noii afaceri, dar majoritatea au ramas la stadiul de afaceri mici”, spune Howard Hartenbaum, partener in cadrul fondului de investitii August Capital.

    Problema celor mai multe dintre companiile web 2.0 este faptul ca nu au descoperit un model de business viabil, prin care sa se diferentieze si sa ajunga profitabile. “Castigatorii erei web 2.0 par sa fi fost deja desemnati, iar utilizatorii incep sa creada ca aceste companii au un avantaj covarsitor asupra pietei”, sustine Mike Maples, care a investit in site-ul de microblogging Twitter si in agregatorul de informatii Digg. In aceste conditii, spune Maples, competitorii incearca sa castige utilizatori lasand aspectul veniturilor in plan secund, strategie care, desi a ajutat o parte din companiile care au depasit crahul dotcom din anii 2000, i-a afectat pe foarte multi din cei ce au crezut ca banii vor veni automat odata cu traficul.

    Perspectivele actuale ale pietei online nu au afectat insa investitiile si achizitiile de companii web 2.0 care par, in ochii fondurilor de investitii, sa aiba potential de crestere. “Multe companii au fost evaluate la sume fantastice pe baza acestor finantari, desi veniturile lor anuale sunt departe de aceasta valoare”, observa Mitchell Kertzman de la Hummer Winblad. Investitiile vor continua sa creasca anual cu aproximativ 43% in urmatorii cinci ani, estimeaza un studiu realizat de compania de cercetare de piata Forrester Research, ceea ce inseamna ca in 2013, investitiile realizate la nivel mondial in companii web 2.0 ar ajunge la aproape 5 miliarde de dolari (3,1 miliarde de euro). Pe termen scurt insa, investitiile in companii online din SUA in primul trimestru al acestui an au fost de 1,3 miliarde de dolari (0,82 miliarde de euro), in scadere fata de 1,4 miliarde in ultimele trei luni din 2007, conform companiei de cercetare de piata PricewaterhouseCoopers.

  • Daca va place glossy

    Sfarsitul anului 2007 si inceputul lui 2008 a insemnat aparitia a patru titluri noi pe piata revistelor up-market pentru femei – Harper’s Bazaar, Eve, InStyle si Marie Claire. Odata cu aparitia lor, numarul de reviste glossy up-market pentru femei s-a dublat, ceea ce ii face pe reprezentantii companiilor de publishing sa exprime pareri diferite in ceea ce priveste aglomerarea pietei. Els Loesberg, director general al Sanoma Hearst Romania, compania care editeaza revistele Cosmopolitan, Harper’s Bazaar si Marie Claire, spune ca piata revistelor are inca potential de crestere: “Piata de reviste nu este aglomerata deloc, cu totii avem inca cifre de tiraj mici. In primul trimestru, publicatiile noastre au crescut, desi s-au lansat nume noi”.

    O opinie diferita are Cristina Simion, directorul general al Edipresse Romania, grupul care editeaza revista Elle, cel mai cunoscut nume de pe aceasta piata. Ea considera ca acest segment este in Romania mult mai aglomerat decat in alte tari, atat raportat la marimea pietei, cat si la puterea de cumparare. “Sunt mai multe titluri internationale decat in piete cu potential mult mai mare, cum sunt de exemplu Polonia sau Ungaria. In mod clar, nu toate aceste titluri vor fi investitii profitabile, cel putin pe termen scurt si mediu”, spune ea, adaugand ca sunt editori care aleg sa lanseze titluri mai mult pentru imagine, profitul fiind mai putin important.

    “Piata este aglomerata atat timp cat ne comparam cu pietele vestice ca numar de titluri, dar ca venituri din publicitate si ca numar de cititori, suntem sub aceste piete”, afirma Cosmina Noaghea, directorul PubliMedia International, care editeaza The One.

    Daca pentru unii editori conteaza imaginea atunci cand lanseaza titluri noi, pentru altii un rol important il are intrarea unor branduri de lux internationale, care investesc in publicitate in revistele pentru femei. Printre marcile premium care s-au lansat de curand pe piata interna se numara LVMH, Christian Lacroix, Cacharel, Cavalli, Versace, Massimo Dutti. Lansarea unor astfel de branduri o face pe Els Loesberg sa declare ca o revista precum Marie Claire era necesara pentru clientii de publicitate. “Primul numar al revistei a avut aproximativ 80 de pagini cu reclame. Pentru advertiseri era timpul potrivit pentru o astfel de lansare, intrucat acestia prefera brandurile de publicatii internationale”, afirma Loesberg, adaugand ca este timpul potrivit si pentru lansarea Vogue, competitorul direct al Harpers’s Bazaar. Ea afirma ca la inceputul anului viitor va mai lansa inca trei titluri de reviste.

    Potrivit datelor Studiului National de Audienta din perioada ianuarie 2007- ianuarie 2008, revista cea mai citita a fost Cosmopolitan, cu 204.000 de cititori, dar in scadere cu 6,4% fata de perioada octombrie 2006-octombrie 2007, o alta revista importanta care a inregistrat mai putini cititori fiind Elle, care a scazut cu 2,3%, ajungand la 127.000 de cititori.

    Pe de alta parte, revista Tabu a crescut cu 2,5%, pana la 167.000 de cititori fata de perioada de studiu anterioara, in timp ce Tango a crescut cu 4,9%, la 64.000 de cititori.

    Cum se reflecta aceste date in investitiile in publicitate? Potrivit datelor AlfaCont, anul trecut investitiile in publicitate la rate card (investitiile brute fara discount) pentru Cosmopolitan, Elle, Tabu si The One au fost de aproximativ 15,5 milioane de euro, iar estimarile editorilor implicati variaza la randul lor in functie de numarul si de numele revistelor luate in considerare.

    Cosmina Noaghea considera ca anul trecut piata de reviste glossy up-market a fost de aproximativ noua milioane de euro, din aceasta suma sase milioane reprezentand veniturile nete din publicitate, iar trei milioane cele din vanzari.

    Revistele considerate de Cosmina Noaghea ca fiind up-market sunt Beau Monde, Elle, Tabu, Tango si The One. Ea spune ca The One a avut anul trecut incasari din publicitate de aproximativ 1 milion euro, pentru acest an estimand o crestere de 50%.

    Laura Cristescu, publisher de reviste lifestyle in cadrul grupului Realitatea-Catavencu, care editeaza revista Tabu, apreciaza ca din totalul investitiilor in publicitate pe piata de presa scrisa, pe care o evalueaza la aproximativ 88 de milioane de euro pentru anul 2007, pentru reviste s-au cheltuit aproximativ 30 de milioane de euro.

    Ea afirma ca din totalul pietei de 30 de milioane de euro, in jur de 15-20 de milioane de euro au fost investiti in publicatiile up-market pentru femei si estimeaza pentru acest an o crestere de 20%.

    Revistele luate in considerare de Laura Cristescu au fost Elle, Cosmopolitan, Glamour, Tabu, The One, Harper’s Bazaar si Beau Monde.

    Ruxandra Buha, buying director la Starcom Media Vest, divizia de media a grupului de comunicare Leo Burnett, evalueaza incasarile din publicitate ale revistelor glossy pe parcursul anului trecut la aproximativ 9 milioane de euro, titlurile la care se raporteaza fiind Elle, Cosmopolitan, Tabu si The One. Ea apreciaza ca Elle a avut incasari de circa 3,2 milioane de euro, Cosmopolitan – 2,4 milioane de euro, in timp ce Tabu si The One au avut fiecare aproximativ 1,5 milioane de euro.

    In ceea ce priveste perspectiva pentru acest an, daca Laura Cristescu crede intr-o crestere a sumelor din publicitate cu 20%, alte estimari sunt mult mai modeste. Maria Bucur, media account director la MindShare, agentia de media a grupului de comunicare Ogilvy, apreciaza ca valoarea investitiilor in publicitate pe piata de reviste glossy up-market pentru femei va ajunge anul acesta la 22,5 milioane de euro, cu aproximativ 2% mai mult fata de anul trecut, revistele la care se raporteaza fiind Beau Monde, Cosmopolitan, Elle, Glamour, Harper’s Bazaar, Tabu si The One. Reprezentanta agentiei de media MindShare considera ca cele mai mari incasari din publicitate in 2008 le vor avea Cosmopolitan, cu 2,5 milioane de euro, Elle, cu venituri de 1,9 milioane de euro, si Tabu, cu 1,3 milioane de euro