BusinessMagazin

Blog

  • AFACERILE ROMSTAL

    Grupul infiintat de italianul Enrico Perini are in prezent 9 firme, dupa ce a vandut anul trecut Romstal Leasing catre grupul financiar KBC.

     

    Romstal Imex. Comerciantul de produse pentru instalatii sanitare are cea mai importanta pondere (aproape doua treimi) in cifra de afaceri care la nivel de grup a ajuns in 2006 la 200 mil. euro. Aproape o treime din veniturile companiei, infiintata in 1994, se datoreaza activitatilor de peste hotare, respectiv din Bulgaria si Ucraina.

     

    Valrom Industrie. Este a doua firma ca marime din grup, a fost infiintata in 1996 si produce tevi si fitinguri din materiale plastice. Din 1999, compania a infiintat o retea proprie de desfacere, prin doua magazine in Bucuresti, in prezent lantul ajungand la circa 20 de spatii. Cifra de afaceri din 2005 a fost de aproape 39 de milioane de euro.

     

    Valplast Industrie. Compania, infiintata in 2002, produce tevi si fitinguri din PVC pentru retele de canalizare, sisteme de drenaj si alte instalatii industriale.

     

    Autoklass Center. Prezenta pe piata din 1996, compania ocupa locul al doilea pe piata dealerilor Mercedes din Romania si a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de aproximativ 16 milioane de euro. Compania este dealer pentru autovehiculele Mercedes-Benz, Chrysler, Jeep, Dodge si Daewoo, oferind si servicii de service.

     

    Belform. Infiintata in 2004, firma are ca obiect de activitate productia de obiecte din acril si mobilier din lemn si metal pentru birou, magazine si expozitii. Cifra de afaceri previzionata pentru anul in curs este de 3,5-4 milioane de euro.

     

    IOS Software Solutions. Infiintata in 2006, firma are ca activitate principala furnizarea de solutii IT si de management al companiilor, previziunile pentru anul in curs referindu-se la o cifra de afaceri de un milion de euro.

     

    City Garden Distribution. Din 2000, firma este prezenta in comertul cu produse pentru amenajari interioare si exterioare. Cifra de afaceri previzionata pentru anul in curs este de circa doua milioane de euro.

     

    Dezim si Center Service Instal. Firme ce se ocupa, in proportie de 80%, de servicii interne pentru grup. Dezim are activitati in domeniul imobiliar, iar Center Service Instal presteaza lucrari de service pentru echipamente de instalatii.

  • AJUNG LA UN MILIARD IN CINCI ANI

    Enrico Perini, unul dintre cei mai discreti oameni de afaceri din Romania, declara pentru BUSINESS Magazin ca grupul Romstal, ce cuprinde noua firme, va ajunge in 2012 la vanzari de peste un miliard de euro. Daca si-ar vinde afacerea acum, italianul ar putea incasa intre 100 si 150 de milioane de euro.

     

    In urma cu 15 ani, italianul Enrico Perini, impreuna cu un prieten de-al sau, aduceau din Italia calorifere si pantofi pe care ii vindeau cu duba pe litoralul romanesc, in perioada verii. Initial, italianul a vrut sa cumpere aici o firma din acelasi domeniu cu mica firma pe care o avea atunci in Italia (tevi si profile), dar desi a avut diverse discutii, acum crede „ca lumea nu ma lua in serios, pentru ca eram prea tanar“. Solutia a fost construirea unei afaceri de la zero. „Desi pe vremea aceea potential era si pentru pantofi – fiind doar trei magazine mai rasarite in Bucuresti -, am ales caloriferele“, spune italianul intr-o limba romana fara cusur, deprinsa intr-un deceniu si jumatate de stat in Romania, tara unde si-a intemeiat si familia.

     

    Cel mai mare vis de tinerete al lui Enrico Perini era sa-si faca o firma si sa aiba o cifra de afaceri de 250.000 de euro. Acum, la 40 de ani, italianul controleaza in Romania o afacere ce valoreaza intre 150 si 200 de milioane de euro, conform unui  specialist in evaluare care a luat in considerare marja de profit net de 11% din 2005. In grupul Romstal mai sunt inca alte opt firme, a caror valoare este estimata de acelasi specialist la 50-100 de milioane de euro. Tragand linie si adunand, valoarea totala a grupului, din care Enrico Perini detine 51%, se plaseaza in intervalul de 200-300 de milioane de euro.

     

    Cum a ajuns insa italianul in Romania? „Inconstienta tineretii, la 25 de ani totul pare foarte simplu“, spune Perini acum. Pe vremuri, in Italia, isi aminteste vag amuzat, lucra la o firma cu 12 angajati, iar patronul i-a refuzat o marire de salariu de 1,5 euro pe zi, ceea ce inseamna 45 de euro pe luna. „Seara, de suparare, stateam cu un prieten in balansoare pe terasa casei si ne-am hotarat sa facem o firma.“ Recunoaste insa ca daca ar fi ramas in Italia, n-ar fi putut construi o firma de asemenea dimensiuni ca Romstal, pentru ca acolo piata este asezata si sansele de a creste astfel sunt aproape nule. Intamplarea este insa cea care l-a adus aici: la 25 de ani s-a gandit sa-si faca vacanta undeva la schi si la acea vreme Romania era cea mai ieftina varianta pentru acest sport, asa ca a ales Poiana Brasov. Prima noapte la Poiana Brasov si-a petrecut-o in mare parte chiar in zapada, facand carari intre hoteluri. Abia dupa ce „a dat ciubuc“, dupa cum spune chiar el, a primit cazare intr-un hotel de doua stele, dar in prima noapte a dormit in hol.

     

    Nu s-a ales insa cu idei preconcepute („in rest a fost frumos“) si a intuit ca Romania ii poate oferi multe sanse. Romania anului 1992 i s-a parut „ca un film cu John Wayne: toti cowboy-ii la start si sansa de partea celui ce alearga mai repede“. Tara oferea la acel moment o oportunitate unica, zice el, care nu se mai repeta, si multi au profitat – „chiar si eu, dar in mod onest, pentru ca am poate prea multe scrupule“. Spune ca, desi nu a facut decat opt clase, a vazut ca din aceasta tara lipseau, in 1992, o multime de lucruri pe care oamenii nici macar nu si le doreau. „Si nu era decat o chestiune de timp pana cand lumea ajungea sa le doreasca, sa lupte si sa aiba lucruri ca in Italia.“

     

    Asa ca s-a intors, la doua luni dupa vacanta de la Poiana Brasov, sa faca afaceri; dar n-a luat calea aleasa de ceilalti italieni – sa stea la hotel si sa manance in restaurante selecte – si nu s-a apropiat de comunitatea lor de aici, fiind, dimpotriva, „asimilat imediat“ de romani. A pornit cu o cheltuiala initiala de 30.000 de euro si cu credit de la furnizorii cu care lucra si in Italia. „Lucrurile erau destul de simple, pentru ca atunci cand aveam nevoie de bani, imi trimitea partenerul meu din Italia“ – cel cu care infiintase firma in tara natala. Si-a inchiriat in cartierul bucurestean 13 Septembrie un apartament de patru camere, dintre care doua erau folosite in interes de „business“ – una birou, alta depozit. A invatat romana in mai putin de un an, incepand sa vorbeasca „brusc, dintr-odata, desi nu cred ca vorbeam prea bine“.

     

    La 15 ani de atunci, cand vorbeste de investitii, Perini pronunta la tot pasul „milioane“ (de euro), macar pentru ca pentru urmatorii doi ani grupul are un program de investitii de 100 de milioane de euro, cate jumatate in fiecare an. Trei sunt liniile de actiune principale ale afacerii Romstal: instalatiile sanitare – Romstal Imex, companie despre care Perini estimeaza ca se plaseaza pe primul loc in domeniu; comert si service pentru automobile Mercedez-Benz, firma Autoklass fiind a doua de pe piata; productia de tevi – „unde suntem probabil pe locul unu“.

     

    Romstal Imex va ajunge, spune Perini, la vanzari de 270 de milioane de euro, din care 190 pe piata romaneasca. Diferenta de 80 de milioane de euro se datoreaza afacerilor din Moldova si Ucraina, iar cresterea previzionata pentru anul in curs este de cel putin 35% fata de rezultatele inregistrate de companie anul trecut. In 2007 se finalizeaza si constructia a trei depozite (Bucuresti, Bacau, Deva) ce vor deservi zone importante in strategia de acoperire a intregii tari. In ciuda dimensiunilor afacerii, Perini considera ca aceasta e „foarte mica“, dar da ca termen de comparatie companii multinationale si nu firme romanesti ce au plecat tot de la zero.

     

    Reteaua de vanzare de instalatii sanitare a Romstal are 157 de magazine, dintre care 120 in Romania, 19 in Ucraina, 17 in Republica Moldova si unul in Italia. Tinta pentru aceasta divizie este, conform planului pe termen lung, ca in cinci ani sa ajunga la o cifra de afaceri la nivel regional de 600 de milioane de euro. Cat priveste concurenta, datorita diviziilor numeroase pe care le detine (termo, hidro, sanitare, electrice, ceramica), practic nu are concurent direct. Pe fiecare din segmente insa, Romstal are cativa competitori directi puternici, cum e cazul producatorului de obiecte sanitare Mondial din Lugoj, ce a inregistrat anul trecut afaceri de 32,4 milioane de euro. 

     

    Tot in planul de investitii se inscriu si cheltuielile de 40-45 de milioane de euro pentru extinderea celorlalte afaceri. Numai pentru dealerul auto Autoklass sunt bugetate 15 pana la 20 de milioane de euro, destinate deschiderii a doua sau trei noi showroom-uri. Concurentul direct al Autoklass este DaimlerChrysler Automotive Romania, compania ce a preluat din acest an importul si distributia pe piata locala a marcilor Mercedes, Chrysler, Jeep sau smart. De la intrarea pe piata a DaimlerChrysler, dupa mai bine de 15 ani in care a fost reprezentat pe piata de compania Autorom a omului de afaceri Ion Tiriac, vanzarile de autoturisme Mercedes-Benz au crescut cu 36%.

     

    Cea de a treia arie de activitate a grupului Romstal este productia de tubulatura din materiale plastice, domeniu in care este prezenta prin intermediul companiilor Valrom Industrie si Valplast Industrie. Si in acest domeniu piata este fragmentata, unul dintre cei mai importanti concurenti ai Romstal fiind Teraplast, dar si Rehau sau Palplast a grupului Rompetrol.

     

    Pentru dezvoltarea de peste hotare, grupul are bugetate peste 30 de milioane anual, in 2007 si 2008. Pana acum, grupul s-a extins catre Moldova si Ucraina. „Si in maxim un an vrem sa mai intram inca in doua tari“, declara Perini, specificand ca variantele luate in calcul sunt Serbia, Bulgaria sau Rusia. Cea mai mare parte a atentiei este canalizata insa catre Ucraina, unde grupul va investi anul acesta in jur de 1,5 milioane de euro, in centrul de productie ce apartine companiei Valrom, parte a grupului. Fabrica a fost inaugurata la finalul anului trecut, in urma unei investitii initiale de 3,5 milioane de euro, valoarea totala a proiectului fiind estimata la 10 milioane de euro.

     

    „Ucraina este o tara foarte buna, in care avem cresteri mari, de 20-30%“ – dar si bazele de plecare sunt mici, vanzarile din acest an urmand sa ajunga la 22-23 de milioane de euro. Fabrica produce tevi, insa mai mult pe stoc acum, pentru ca „nu ne-au asteptat pe noi sa le aducem apa in casa, exista deja companii puternice pe piata, iar noi avem statutul ultimului venit“. Italianul spune ca, desi incearca de trei ani, nu a reusit sa cumpere teren, pentru ca in Ucraina exista o mare problema in privinta proprietatii. „Poti sa ajungi la notar si vanzatorul sa nu aiba acte pe cladire sau daca le are pe cladire sa nu aiba pentru teren. Sau sa constati ca a concesionat terenul pentru 49 de ani si totusi vrea sa-l vanda!“

     

    Chiar si asa, piata ucraineana este tentanta, pentru ca este de doua ori mai mare decat cea romaneasca, cresterea economica anuala e de 5-6% si unele orase sunt mult mai dezvoltate decat cele de aici. Dezavantajul principal al Ucrainei – cel putin fata de Romania – este dimensiunea pietei negre, „acolo toata lumea se plimba cu valizele de bani“, iar cresterea afacerii este franata. Pe piata romaneasca insa, o companie mare, daca are bani si idei, poate sa creasca linistita „si nu te streseaza nimeni. Cu o conditie: sa nu faci afaceri cu cine nu trebuie“, spune Perini. Romania ii inspira acum foarte multa incredere. Chiar si prin comparatie cu Italia, unde un camion de cupru „si nu de aur“ se fura de pe autostrada, soferul fiind amenintat cu pistolul la tampla, zice el. In plus, „aici nu poti sa faci decat afaceri la vedere, daca ai o dimensiune mare“. Legalitatea deplina, sustine italianul, este calea pe care a ales-o mereu, pentru ca este mult mai usor – „si dormi linistit, nu trebuie sa te gandesti daca nu cumva te-ai incurcat in declaratii“. Strategia a fost folositoare grupului mai cu seama cand a dorit sa-si auditeze afacerile si dosarele nu i-au fost niciodata returnate pentru completari sau nelamuriri, indiferent ca a lucrat cu KPMG sau PricewaterhouseCoopers.

     

    Perini are ca principala grija strategia de extindere si pentru asta isi petrece jumatate din timp in deplasari peste hotare. 15 zile din fiecare luna nu e in tara, dar plecarile inseamna pentru el un fel de concediu, pentru ca „oricum mai mult de patru zile nu pot sa-mi iau liber“. Si aceasta in ciuda faptului ca nu participa decat la decizii strategice, in genere, „atunci cand e nevoie de multi bani pentru un nou showroom sau pentru un teren“. In rest, fraiele companiilor sunt, spune italianul, in mainile unor oameni in care are incredere.

     

    Combinatia dintre cele trei divizii principale de activitate – auto, productia de tevi si distributia de echipamente termo-hidro-sanitare – a fost, ca mai toate alegerile din businessul lui Perini, „intamplatoare“. La cativa ani de cand venise in Romania, a hotarat sa faca o fabrica pentru tevi, impreuna cu un alt italian bun prieten, ce are „o afacere destul de mare in Italia“. Argumentul a fost experienta pe care unul o avea in productie, iar celalalt pe piata romaneasca. Acum, aria de actiune e mai larga cu cateva granite si compania este una dintre putinele din Romania ce si-au facut curaj sa ridice pretentii la nivel de regiune.

     

    Dar Perini se gandeste de doua ori inainte sa cheltuiasca bani pentru extinderea in regiune, „pentru ca te intrebi daca merita sa duci banii peste hotare – poate castigi la fel si aici“. Pentru ca, spune presedintele grupului Romstal, indiferent in cate tari va ajunge vreodata grupul, cea mai importanta piata ramane tot Romania, ca volum de business mai presus de toate. Omul de afaceri, naturalizat in Romania, cu cetatenie in toata regula, spune ca grupul de firme pe care il controleaza are capital romanesc, iar cartea de vizita peste hotare prezinta compania ca fiind romaneasca. In afara de pachetul majoritar controlat de italian la Romstal, actionari mai sunt compania Framan SRL (40%), cu sediul in Italia si Ovidiu Henter, care detine 9% din titluri. Ovidiu Henter este si el implicat activ in afacere, fiind director general executiv al Romstal.

     

    Insa indiferent ca sunt destinati extinderii intre sau peste hotare, banii nu sunt o problema pentru grupul Romstal, macar pentru ca in conturi i-au intrat anul trecut bani noi, dupa ce a vandut divizia de leasing a grupului, Romstal Leasing, pentru 70 de milioane de euro, catre grupul financiar belgian KBC. Planurile cu bataie scurta includ inaugurarea unui nou spatiu de productie pentru instalatii sanitare in Pantelimon, in cursul acestui an, in urma unei investitii de 5 milioane de euro. Nu mai putin de 30 de milioane sunt dedicate unei noi fabrici ce va fi deschisa in doi-trei ani in judetul Arges, unde Romstal a cumparat deja un teren de 30 de hectare. In spatiul ce va fi gata la finalul anului viitor sau in prima parte din 2009, Perini vrea sa transfere productia din Bucuresti, urmand ca in circa zece ani sa finalizeze un alt proiect mult mai complex – o alta fabrica, dotata cu un centru de cercetare si unul pentru scolarizarea personalului. Astfel de proiecte sunt mai degraba „necesare“ decat vizionare, intr-o piata care creste rapid si „te impinge odata cu ea, pentru ca nu poti sa stai nemiscat“, riscul inertiei fiind echivalent cu disparitia din lumea afacerilor.

     

    Desi vanzarile companiei au crescut an de an, Perini recunoaste ca a pierdut cota de piata, pentru ca, sustine el, „am tinut la calitate: am scrupule si vreau sa dorm bine“. Or, in prezent conteaza de foarte multe ori pretul, mai ales ca explozia sectorului din constructii, vedeta anului 2007, pune mult pret pe cantitate. Pierderea terenului, in cote de piata, mai are un argument: grupul a preferat o extindere prudenta, fara sa se indatoreze masiv la banci, desi finantatorii l-au curtat mereu si n-a avut niciodata probleme in obtinerea unui credit. „Acum regret ca n-am riscat mai mult in urma cu cativa ani, am fi putut fi cu 50-60% mai mari in acest moment daca ne-am fi imprumutat si ne-am fi extins“. Si italianul mai are un vis neimplinit, pe care nu vrea sa-l uite: i-ar fi placut, daca nu ar fi fost Romstal, sa faca arhitectura sau „sa construiesc case frumoase“.

     

    De sase-sapte ani se considera bogat, mai degraba „prin ceea ce am realizat“ si nu atat prin banii pe care-i are la dispozitie, „pentru ca desi n-am scos bani din firma (nici Perini si nici Henter, n.red.) ca sa facem cine stie ce prin casa, am tot ce mi-e necesar“. Il tine in priza placerea de a concura si inca se distreaza cu afacerea lui, chiar daca totul e acum mult mai complicat ca la inceputuri si nu mai e la fel de „fun“ ca in perioada 1993-1995. Pana si colectivul s-a schimbat, in comportament, si oamenii cu care lucreaza sunt mult mai formali. Dar acesta este unul din dezavantajele cresterii unei afaceri, pana la urma, iar schimbarea atmosferei este una din caracteristicile unei firme ce trece din era de antreprenoriat la corporatie. Grupul are, spre exemplu, acreditari ISO, ce „nu conteaza prea mult in afaceri, dar ne-au ajutat foarte mult in organizarea interna, la care mai avem totusi de lucru“.

     

    Perini spune ca nu are idee cat valoreaza afacerea lui, pentru ca niciodata nu si-a pus problema sa vanda. Pana acum, nu a existat nicio discutie „serioasa“ pentru vanzarea afacerii, desi Perini admite ca sunt „oameni interesati“ de cateva divizii ale Romstal. Dupa vanzarea Romstal Leasing catre KBC, spune ca il incearca regretele intr-o oarecare masura, pentru ca afacerea a fost „ca un copil“ pe care l-a crescut, dar crede ca a fost o alegere corecta, pentru ca afacerile grupului incepusera sa se disipeze si era nevoie sa se intoarca la „core business“.

     

    Intr-un fel, italianul se declara multumit de ceea a realizat, dar nu pe deplin, „pentru ca nemultumirea este cea care te impinge sa evoluezi, iar atunci cand ajungi sa fii pe deplin multumit, probabil trebuie sa vinzi“. Dar „cel putin deocamdata nu vrem sa vindem, pentru ca mai sunt multe lucruri de facut. Peste 4-5-6 ani o sa tragem linie si o sa vedem“.

  • Piata poloneza, inundata de bani

    Infuziile de capital in fondurile de investitii de pe piata poloneza au crescut in iunie cu nu mai putin de 1,3 miliarde de euro fata de luna precedenta, scrie cotidianul Gazeta Wyborcza.

    Daca in iunie anul trecut, activele administrate de fondurile de investitii erau de 3,3 miliarde de euro, in iunie 2007 valoarea acestora a crescut la 10,2 miliarde de euro. Evolutia fondurilor de investitii a coincis si cu o crestere semnificativa a plasamentelor in fonduri mutuale, sustinute de campanii publicitare agresive. Afluxul de bani a inundat si piata bursiera: WIG, principalul indice al Bursei din Varsovia, a castigat 14-15% in fiecare din ultimele trei trimestre. Emil Szweda de la firma de consultanta financiara Open Finance spune ca sumele mari intrate in piata creeaza pericolul unui colaps si ca „riscul creste pe zi ce trece“. Tot mai multi brokeri isi sfatuiesc acum clientii sa renunte la o parte din portofoliul de active poloneze si sa investeasca pe alte piete din regiune.

  • Coca-Cola, inca o fabrica in Rusia

    Coca-Cola a cumparat, pentru 191,5 milioane de euro, 100% din actiunile producatorului rus de bauturi racoritoare Aqua-Vision de la firma britanica Health Tech Corporation (HTC).

     

    Achizitia va permite companiei americane sa-si majoreze productia pe piata rusa cu 15%. HTC a definitivat in 2005 constructia fabricii Aqua-Vision de langa Moscova, cu o capacitate de 500 de milioane de litri pe an si care a costat 95 de milioane de euro. Vahagn Manukyan, directorul HTC, a spus ca decizia de a vinde a fost luata in urma cu doua luni si jumatate. Oferta inaintata de Coca-Cola a fost de departe cea mai buna dintre ofertele primite de HTC. Yana Guskova, director de relatii publice la Coca-Cola Hellenic Bottling Company, a declarat ca firma va mari capacitatea de productie a noii unitati pana la 750 de milioane de litri pe an. De aici vor iesi pe piata doar produse din portofoliul Coca-Cola. Produsele din brandul botaniQ, detinut de HTC, vor fi produse in continuare la fabrica Multon din St. Petersburg, cumparata in 2005 de compania americana cu 389 de milioane de euro.  

  • Commedia dell’Internet

    Internetul e deja plin de comedii ieftine – numai YouTube ofera o colectie de clipuri recomandate drept haioase (unele chiar sunt, cele mai multe nu). Dar acum, multi comici experimentati, agenti si finantisti vad Internetul ca pe un mod de a promova productii comice profesioniste si de a castiga de pe urma lor.

    Lui Will Ferrell, care incaseaza cam 20 de milioane de dolari pentru filme ca „Anchorman” sau „Blades of Glory“, sa joace intr-un clip de pe Internet s-ar putea sa nu-i para cel mai fericit mod de a-si petrece timpul. Dar intr-o dupa-masa de la inceputul lui martie, Ferrell a mers in casa de oaspeti de la resedinta lui din Los Angeles, cu o echipa mica in care era si Adam McKay, partenerul sau de productie si regizorul peliculei „Anchorman“. Cu o camera video pornita, Ferrell a improvizat un scheci in care juca rolul unui chirias ghinionist haituit de o proprietareasa beata, care injura tot timpul. Actrita din rolul proprietaresei era Pearl, fiica de 2 ani a lui McKay.

    „Proprietareasa“, care a fost filmat in 45 de minute si n-a costat aproape nimic, a fost postat pe noul site FunnyOrDie.com pe 12 aprilie. Sceneta a fost vazuta de peste 30 de milioane de ori si fragmentele proaspat postate din film au fost vazute de peste 1,6 milioane de ori. (Fiind vorba de Hollywood, Ferrell si Pearl au filmat deja o continuare: „Good Cop, Baby Cop“ – un joc de cuvinte dupa sintagma „good cop, bad cop“ – „politistul bun si sticletele rau“).

    Ferrell si McKay au inceput site-ul cu sprijinul financiar al Sequoia Capital, firma de investitii cu capital de risc din Silicon Valley care si-a facut un nume – ca sa nu mai vorbim de miliarde de dolari – investind inca de foarte devreme in YouTube si Google. Pe Internet abunda oferta de comedie ieftina, de la filmuletele virale pana la multimea de clipuri produse de anonimi si postate pe YouTube, care se recomanda drept haioase. Acum insa, comicii profesionisti, impresarii lor si finantatorii au descoperit in Internet o cale de a-si promova productiile si de a scoate profit din aceasta. In ianuarie, spre exemplu, Turner Broadcasting a lansat SuperDeluxe.com, care gazduieste clipuri create de comici deopotriva profesionisti si amatori. Si anul trecut, IAC/InterActiveCorp, controlata de magnatul Barry Diller, a cumparat 51% din compania care detine CollegeHumour.com, specializat pe filme, poze si povestioare haioase trimise de studenti de colegiu, pentru o suma estimata la 20 de milioane de dolari.

    FunnyOrDie, care prezinta clipuri scurte ale comicilor veterani precum Ferrell, dar si filmulete trimise de amatori, este deja in discutii cu potentiali ofertanti de publicitate. Actorul si colegii lui au adunat cativa prieteni faimosi care sa-si ofere gratuit serviciile. Brooke Shields, actualmente maritata cu Chris Henchy, scenarist si partener in FunnyOrDie.com, joaca intr-unul din clipuri rolul unei mamici pe terenul de joaca. Si Bill Murray are de gand sa joace intr-un astfel de filmulet, spune McKay.

    Intr-un interviu, Ferrell a recunoscut ca la inceput a fost destul de ezitant in legatura cu site-ul. „Dar apoi ne-am gandit: poate ar merge“, spune el. „Nu mai punem atat de multa presiune pe fiecare detaliu ca sa iasa perfect. E doar ceva amuzant, niste situatii pe care le observam. Incercam sa nu mai slefuim totul atat de mult.

    Alaturarea intre talentele de Hollywood si finantistii din Silicon Valley are aerul cunoscut degajat de continuarea unui film celebru. Cand primul boom al Internetului si-a atins apogeul la sfarsitul anilor ’90, multi actori, scenaristi si regizori au facut pelerinaje de-a lungul Sand Hill Road, in Menlo Park, California, la sediile firmelor de investitii cu capital de risc, ca sa caute finantare pentru a crea divertisment pentru Internet. Multe dintre acele intreprinderi au esuat, in mare parte pentru ca show-urile traditionale pe Internet erau costisitoare si tehnologia acelor vremuri facea o adevarata aventura din vizionarea filmuletelor online. Printre initiativele care au esuat s-au numarat Pop.com, Digital Entertainment Network sau Icebox.

    Alta realitate cruda este ca e greu sa fii tot timpul amuzant. Vara trecuta, spre exemplu, Time Inc. si-a inchis site-ul OfficePirates.com, ce propunea o abordare satirica asupra problemelor de la locul de munca, pentru ca nu avea public suficient. O mare schimbare fata de sfarsitul anilor ‘90, totusi, este ca acum exista la dispozitie o tehnologie mult mai performanta pentru rularea fisierelor video, iar publicul pare mai dispus sa le urmareasca, ceea ce-i face pe multi investitori si pe multi producatori de la Hollywood sa vada aici o oportunitate.

    „Responsabilitatea noastra este sa continuam sa-l imbunatatim“, a spus Mark D. Kvamme, un partener de la Sequoia, despre FunnyOrDie.com. „Daca nu reusim, e greseala noastra“. Ideea site-ului a inceput cu Kvamme, care i-a abordat pe cei de la Creative Artists in 2006 cu oferta de a finanta un site pentru comici experimentati. „Daca va uitati la alte site-uri, mare parte dintre ele au sectiuni de comedie“, spune el. „Dar e un talmes-balmes. Nu e niciunul care sa aiba laolalta o oferta buna de filmulete profesioniste si continut generat de utilizatori.“

    Agentii de la Creative Artists l-au prezentat pe Kvamme lui Ferrell si McKay anul trecut. Apoi, Kvamme i-a vizitat pe cei doi pe platourile de la „Blades of Glory“, ca sa-i convinga sa adere la noul proiect. Ferrell si McKay, care lucrasera din greu impreuna la „Saturday Night Live“, au fost reticenti la inceput. „Nu prea stiu multe despre Internet“, a recunoscut Ferrell. Perspectiva de participa la trei sedinte saptamanal si de a petrece ore in sir urmarind filme si scriind diverse comentarii pentru site i-a cam pus pe ganduri, ca sa nu mai vorbim ca-i distragea de la filmele si carierele lor de televiziune, care le aduceau mai multi bani.

    Totusi, cei doi au ajuns sa vada proiectul ca pe o posibilitate de a face experimente cu propriul lor material si de a primi in plus idei de la alti comici, pe care apoi sa le dezvolte in show-uri de televiziune si in filme. Din momentul cand a inceput sa faca filmulete, lui Ferrell i-a placut. „Ajungi la aceleasi reflexe ca la un show obisnuit“, spune el, referindu-se la perioada petrecuta la „Saturday Night Live“. McKay a introdus categorii pe care utilizatorii le folosesc ca sa voteze filmuletele lor preferate – „nemuritor“, daca filmul a fost foarte bun, „la groapa“, daca a fost prost. Si, desi urmaresc tot timpul cele mai populare 20 dintre filmuletele de pe site, McKay si Ferrell trebuie sa aiba grija nici sa nu cenzureze site-ul. Cand un utilizator a postat un filmulet in care se amuza pe seama lui Alec Baldwin, actor pe care cei doi il stiau de la „Saturday Night Live“, imediat l-au scos de pe site; ulterior l-au pus la loc insa, pentru ca nu au vrut sa creeze un precedent interzicand filmuletele care-i ironizau pe prietenii lor.

    Sequoia si Gary Sanchez Productions – compania lui Ferrell, unde McKay este partener – au refuzat sa dea mai multe detalii despre investitia lor initiala, desi McKay a spus ca el si Ferrell au primit un buget de 5.000 de dolari ca sa creeze primele filmulete. (Restul banilor – pe care Kvamme l-a estimat undeva in zona „sutelor de mii de dolari“ – a fost cheltuit la constructia site-ului.) Dar, din cauza traficului intens de pe FunnyOrDie.com, Sequoia si-a majorat investitia la cateva milioane de dolari si a recrutat 10 angajati cu norma intreaga, cu planuri de a mari numarul de angajati la 25.

    McKay spune ca spera sa imparta veniturile si cu alti producatori de clipuri comice, odata ce site-ul va incepe sa faca bani. Pentru moment, totusi, important e ca site-ul le da comicilor si actorilor o cale de a atrage un public potential imens, fara ajutorul unui studio de la Hollywood.

    Creative Artists, despre care Kvamme a spus ca detine de asemenea o participatie in afacere, foloseste deja site-ul ca sa-si promoveze clientii. Michael Yanover, directorul de dezvoltare al Creative Artists, spune ca i-a abordat pe Ferrell si pe colegii lui pe tema unei inregistrari video cu Oscar de la Hoya, inaintea meciului sau de pe 5 mai cu Floyd Mayweather. Cei doi au fost de acord si, in 30 de minute, au si filmat clipul „Lupta de dupa lupta“. „In esenta, De La Hoya a primit o reclama, finantata si facuta de altcineva“, spune Yanover. Dar McKay avertizeaza ca orice filmulet care prezinta semne de manipulare de la Hollywood va fi pentru vizitatori semnalul ca nu mai e de stat pe un asemenea site. „Atunci incepe un site sa miroasa a facatura“, spune el.

    Traducere si adaptare: Mihai MITRICA

  • You si mai cum?

    Priviti-va in oglinda, in monitorul calculatorului, in oglinda retrovizoare sau in ochii fiintei iubite; nu este un exercitiu de autoadmiratie, actiunea ar trebui, din contra, sa actioneze ca un soi de dus rece. Asta pentru ca unii spun ca nu mai contati prea mult, cu toate ca aveti puterea. Pentru ca nu aveti vointa. Pentru ca v-ati lenevit.

     

    Cu aproximativ un an de zile in urma scriam despre un top al persoanelor care conteaza, intocmit de o revista americana pe care o respect si pe care o citesc de cate ori pot. Clasamentul priveste personajele influente care au venit cu inovatii in lumea afacerilor, sunt vizionari si deschisi noului. Pe primul loc se afla, vara trecuta, cetateanul („you“, spuneau americanii), dar nu leguma care ia ce i se ofera, fara sa puna intrebari si fara sa-si puna intrebari, ci persoanele active, care aleg, analizeaza, influenteaza si, mai ales, comunica. Forumurile de discutii, expozitiile virtuale de fotografii, blogurile sunt atat uneltele folosite ce cei activi, cat si germenii din care va aparea urmatoarea etapa de dezvoltare a Internetului. Cateva luni mai tarziu ideea era preluata de revista Time, care il numea pe acelasi „you“, cu aproximativ aceeasi argumentatie, drept personalitatea anului 2006.

     

    In acest an „you“ s-a mentinut in top, dar a cazut pe locul 45 intr-un clasament de 50. Jalnic! Argumentatia a fost ceva de genul: „..te-ai lenevit. Toate spoturile cu pisici care danseaza, canta la pian sau intra cu capul in zid de pe YouTube! Asa de lipsit de originalitate! Si toata linguseala pe langa «Snakes on a Plane». Si Sanjaya. Uite, credem ca mai ai o gramada de potential. Dar daca chiar vei schimba peisajul media, e momentul sa intri in joc“.

     

    „Snakes on a Plane“ este un film, un thriller cu o sumedenie de serpi ce haladuiesc intr-un avion, iar Sanjaya este castigatorul (sau poate castigatoarea, nu stiu sigur si mi-e lene sa caut)  a unui important concurs producator de vedete din Statele Unite.

     

    Le dau dreptate prietenilor mei americani, ei stiu intotdeauna mai bine si, in plus, lucreaza intr-o lume puternic conectata si interconectata. Personal ma consider a avea o pozitie relativ cracanata, pentru ca pendulez intre „you“-ul pe care l-au premiat americanii si „real life“-ul dambovitean, gloduros, chiar daca e pavat si bordurat. Adica am o viata activa pe Net, postez, emailez, comentez, ca maine ma apuc si de bloguit, dar sunt si consumatorul care sta cu o placa video in service de am si uitat de ea (adica m-am lenevit, cum zic mai sus); cand mi-am adus aminte, am constatat ca si firma cu care am colaborat (pentru ultima data) uitase, la modul relativ, de ea…

     

    Ne-am adus ambii aminte si sper sa se rezolve.

     

    Mediul inconjurator, agitatia lumii, ritmul schimbarilor fac din existenta lui „you“ ceva asemanator cu parcursul unui personaj dintr-un joc pe calculator: salt, furisat, foc de voie, ascuns in coltul intunecat, iar furisat, alte doua salturi, lichidarea altui inamic si mai departe tot asa. In lumea asta pentru „you“ sunt doua posibilitati, sa fie cetatean sau sa fie populatie. Diferenta, despre care am mai scris, mi se pare a fi astfel: un cetatean este implicat, in timp ce populatia este o masa informa care asteapta sa fie hranita, hidratata, spalata, corcolita. Cel mai usor in cazul populatiei este cu distractia; aceasta, cat mai grosiera, este valoarea unanim recunoscuta si acceptata.

     

    Studii de caz: cand mi-au spus ca placa mea video este la reparat, cei de la firma m-au luat drept populatie, care inghite fraiereli de genul cum repara romanii placi video pentru calculatoare, de parca ar fi televizoare alb-negru Venus. Cand o sa umplu toate canalele Internetului de postari negativiste despre relatia dintre noi – eu, consumatorul si ei, nepasatorii, ca sa folosesc un eufemism -, o sa devin cetatean. „You.“

     

    „You“ este si consumator si producator si este important, pentru ca este un arbitru. Ultimele dispute pe care este pus sa le arbitreze sunt, ca sa raman in zona soft a distractiei, chestiuni de genul „biocarburanti versus paste“.

     

    Grea problema, va asigur.

     

    E in felul urmator: producatorii italieni de paste au anuntat ca pretul unei farfurii de spaghetti va creste cu 20 de procente, din cauza recoltei insuficiente de grau dur. Recolta este insuficienta, pentru ca multi agricultori au preferat sa isi directioneze produsele spre fabricile de etanol. Iar producatorii de paste sunt ultimii dintr-un sir mai lung de napastuiti, pentru ca in ianuarie mexicanii au fost instiintati ca se vor confrunta cu o criza de tortillas, iar in mai preturile la bere, in Germania, au crescut tot din cauza concurentei biocarburantilor.

     

    „You“ trebuie sa decizi. Paste, bere, tortillas si ce o mai fi sau etanol, incalzire globala, masini modificate si restul…

     

    Poate ar trebui, intr-adevar, sa lasam, cum spun amicii mei americani, pisicile in pace.

  • Unde sunt cumparatorii?

    Trei din cei patru actionari ai Asiban, compania numarul patru de pe piata de profil, au anuntat public ca vor sa-si vanda participatiile. Cat interes pentru o achizitie mai exista insa in aceasta piata, in conditiile in care intrarea europenilor pe piata romaneasca se poate face prin simpla notificare a autoritatii de reglementare?

     

    Asiban s-a plasat adesea pe lista celor mai des vehiculate tinte de preluare, ori de cate ori vreo companie straina anunta ca „se uita cu atentie la piata romaneasca“ – altfel spus ca vrea sa cumpere o companie pe piata locala. De pe aceeasi lista, alti asiguratori – Omniasig, Astra sau Asitrans, pentru a da doar cateva exemple – s-au vandut deja, partial sau total. Dar actionarii Asiban, patru banci ce detin fiecare cate un sfert de companie, au hotarat abia acum ca a venit momentul sa vanda. BCR, BRD si Banca Transilvania sunt de cateva saptamani in vria vanzarii a 75% din actiunile Asiban, pentru care ar putea incasa (impreuna) in jur de 75 de milioane de euro. Al patrulea actionar, CEC, se mai gandeste ce va face cu actiunile sale. Pana una-alta, vanzatorii isi aleg consultantii ce-i vor reprezenta in aceasta tranzactie si vor intermedia vanzarea actiunilor.

     

    Intrebarea care se pune este insa cine ar putea sa mai cumpere – in conditiile in care orice companie europeana ce vrea sa faca afaceri aici o poate face la fel de bine si fara sa mai treaca prin vreun proces de autorizare sau sa aiba prezenta locala. Dupa aderarea la UE, in teorie strainii nu mai au de ce sa cumpere companii romanesti, ci pot face afaceri in Romania direct din tara de origine, pe baza asa-numitului pasaport european. De la inceputul anului, nu mai putin de 125 de companii europene din domeniul asigurarilor si-au anuntat intentia (la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor) sa opereze direct pe piata romaneasca. Anticipand acest moment, multe dintre companiile autohtone de asigurari au decis anii trecuti sa-si vanda afacerile. Asa se face ca in 2005 piata asigurarilor a atras ca un magnet investitorii straini, iar 2006 a pastrat si el aceeasi nota generala, chiar daca treptat tranzactiile au fost mai putine si nici pe departe la fel de spectaculoase precum, sa spunem, cea prin care austriecii de la Wiener Staedtische (actualmente Viena Insurance) au preluat Omniasig intr-o miscare de forta ce completa alte cateva preluari.

     

    La fel de adevarat este insa si alt lucru: pentru orice companie care vrea sa faca business de retail (si nu doar cu marile companii), prezenta locala e obligatorie. Iar piata romaneasca de asigurari este una care nu are cum sa nu faca cu ochiul, in conditiile in care anul acesta ritmul de crestere estimat de specialistii din domeniu urca spre 30%. Astfel, piata de asigurari ar urma sa treaca in 2007 de 2,2 miliarde de euro, fata de 1,62 miliarde de euro anul trecut. Ritmul de crestere e peste cel din alte piete, inclusiv cele vecine – in conditiile in care, spre exemplu, bulgarii au avut anul trecut o crestere de circa 15%. Motiv suficient pentru ca firmele de aici – printre care se numara multe nume grele internationale – sa vrea sa creasca, chiar si prin achizitii, iar cei ce nu sunt inca prezenti sa fie interesati sa vina. Iar cea mai simpla cale (dar si mai costisitoare, in conditiile in care companii cu capital local ce s-ar putea vinde nu mai sunt prea multe) este achizitia. Astfel de miscari nu lipsesc nici in 2007. Spre exemplu, grupul bulgar de firme Evrohold a cumparat recent pachetul majoritar de actiuni al Asitrans Bucuresti, o companie ce practica doar asigurari generale. Intr-o alta tranzactie, omul de afaceri Dan Adamescu a mai vandut in iunie 23% din Astra austriecilor de la Uniqa, ce detineau deja din vara lui 2005 27% din actiunile societatii de asigurari. Valoarea ultimei achizitii nu a fost facuta publica, insa in tranzactia precedenta austriecii au platit pentru pachetul cumparat 10 milioane de euro.

     

    La Asirom, o alta companie adesea pomenita ca posibila tinta de preluare, actionarul majoritar, omul de afaceri Ioan Niculae, spunea de curand ca a primit si el mai multe oferte, dar nu le va da curs prea curand. Printre „petitorii“ numiti cu aceasta ocazie de Niculae se numara nume grele ale asigurarilor internationale: Axa, Wiener Staedtische, Allianz sau Groupama. In cautarea unei tinte se afla si austriecii de la Grawe care, desi au deja prezenta pe piata romaneasca, au declarat ca intentioneaza sa cumpere pana la sfarsitul acestui an pachetul majoritar al uneia dintre primele zece societati de asigurare de pe piata, care sa practice atat asigurari de viata, cat si generale. Anul trecut, primele zece societati de pe piata asigurarilor au fost Allianz-Tiriac, Asirom, Omniasig, Asiban, ING Asigurari de Viata, BCR Asigurari, Astra-Uniqa, Generali, Unita si BT Asigurari. Prin excludere – a companiilor ce au anuntat deja ca nu vor sa vanda si a celor ce au actionariat strain – pe o lista scurta ar putea ramane Asiban si BT Asigurari (detinuta de Banca Transilvania).

    Pe lista posibililor cumparatori ai Asiban s-ar putea numara insa inclusiv CEC – actionarul ce nu a anuntat inca decizia de a vinde sau nu si care si-ar putea exercita dreptul de preemptiune. Oficialii CEC, institutie a carei privatizare a fost amanata din nou pentru cativa ani, au declarat in trecut ca vor sa construiasca in jurul bancii un grup financiar. Compania de asigurari ar putea fi, in aceste conditii, un prim pas in aceasta constructie.

  • Manipularea pentru to(n)ti

    Daca nu va grabiti prea tare, va propun sa ne intoarcem pentru putin timp in urma cu trei ani. Va mai amintiti? In acel iulie din 2004, caldurile nu erau atat de mari, casele erau inca la preturi rezonabile, iar PD era departe de metanoia care l-a adus in marea familie populara a Parlamentului European. 

     

    Si, ce vremuri, sondajele il evitau cu grija pe Traian Basescu, chiar daca tocmai castigase detasat o cursa cu Mircea Geoana. Cu alte cuvinte, bucati de realitate cu care nu ne vom mai intalni prea devreme. Sau cine stie?

     

    V-am pomenit de cele de mai sus ca sa va predispun la o discutie nu despre trecerea timpului, ci despre Gheorghe Becali. Si va spun si unde-i legatura.

     

    Tot in urma cu trei ani, sapte partide de orientare crestin-democrata si populara (puteti sa le ziceti si Sapte Pitici, ca nu e nicio exagerare) se adunau la aceeasi masa ca sa discute despre cum sa creeze „o forta unica crestin-democrata si populara“. Se stie ca formatiunile autohtone din acest curent politic par mai sensibile la latura lirica a politicii decat la cea practica, asadar, cred ca esecul acelui plan a venit firesc chiar si pentru cei de la masa.

     

    In urma lui, unul dintre pitici a iesit totusi castigator. Era un pitic tanar, care avea in politica un pic mai multa experienta decat a adunat Adrian Nastase pe bloguri. Avea insa un latifundiu care, i-au spus prietenii, compensa la o adica si pentru lipsa de experienta si pentru cea de credibilitate. (Si prietenii stiau ei ceva, ca nu degeaba faceau politica la nivel inalt de ani buni – s-au laudat tot timpul ca au agatate in panoplia cu „opere politice“ trofee ca managementul de succes dupa ’90 al relatiei cu UDMR si cu minoritatea maghiara. Stie domnul Hrebenciuc despre cine-i vorba.) Acel pitic, de care lumea nu se ferea sa-i rada in fata cand ii auzea planurile politice, a primit in acel sfarsit de iulie 2004 un bilet de iesit in lume, dupa ce a stat la masa cu epigonii lui Maniu care l-au mai si mangaiat pe crestet, precum Zoe Petre, ca partidul lui are un „program excelent“. Si de la admiterea simbolica in galeria fortelor de dreapta si pana la sondajul de saptamana trecuta n-a mai fost decat un pas.

     

    Acuma o sa va intrebati ce s-a intamplat saptamana trecuta. Presa a prezentat un sondaj al Biroului de Cercetari Sociale (BCS) din care reiesea ca romanii il considera pe Cristian Boureanu cel mai frumos politician, in timp ce pe Traian Basescu cel mai urat. Si, se mai spunea acolo, asta ar demonstra ca romanii nu respecta zicala din cartile de marketing politic cum ca „ce-i frumos si electoratului ii place“. Sondajul BCS continua insa si dupa primele doua slide-uri la care s-au oprit cam toate relatarile din presa. In primul rand, o veste mai putin buna pentru anumiti intelectuali: se confirma nivelul sub 50% al intentiei de vot in cazul presedintelui Traian Basescu (49,2%); in paranteza fie spus, motive de ingrijorare ar trebui sa fie pentru presedintele in functie, intrucat ultima vara in care a coborat sub 50% a fost cea din 2005, imediat dupa scandalul din jurul razgandirii alegerilor anticipate. Iar anul acesta au mai fost cel putin doua sondaje, prin primavara, care l-au pironit tot sub acest prag.

     

    In al doilea rand, imaginea pe care sondajul o sugereaza despre proaspat-vopsitul-in-verde PNG si liderul sau este cel putin demna de interes. (Desi comanditarul cercetarii este un obscur „Centru pentru Apararea Drepturilor Omului, Marketing si Relatii Publice“, intrebarile sunt maiastru puse, astfel incat reies niste raspunsuri favorabile lui Gheorghe Becali si formatiunii sale.) Gheorghe Becali atinge – in randul masuratorilor BCS – un nou maxim istoric, cu 39% la „incredere“. Asta n-ar pune pe ganduri asa de tare ca atributele pe care „vocea poporului“ le alatura liderului PNG: „poate contribui semnificativ la dezvoltarea Romaniei“ (45%), „poate contribui la reducerea coruptiei din lumea politica“ (43,3%) si, preferata mea, „are o echipa de profesionisti in jurul lui“ (42,6%). Acelasi „popor“ vrea ca PNG „sa critice mai des guvernul Tariceanu“ (48,6%) si „sa-si anunte in cateva saptamani candidatii la primarii si Parlament“ (52,7%).

     

    Si acuma o sa va intrebati ce-i asa special la un sondaj croit pe talia PNG si platit, probabil, din aceleasi conturi din care se cumpara jucatorii de la Steaua? Mai ales ca venea dupa un altul (tot de la BCS si tot pentru „Centrul…“), publicat mai devreme cu trei zile si care arata ca (sic!) „Federatia Fortelor de Dreapta“ (PNL-PD-PLD-PNTCD-AP-PNG) ar scoate la urmatoarele alegeri parlamentare 63,7% din voturi, fata de (sic!) „Uniunea Fortelor de Stanga“ (PSD-FD-PIN-PC-PAS), cu 20,7%.

     

    Eu nu sunt nici ghicitor in stele si nici analist politic, dar cand vad inghesuiala asta, parca imi vine asa in minte „o echipa de profesionisti“ care baga de zor carbuni la o locomotiva incarcata cu trinitrotoluen si un marinar cu chibritul aprins.

  • Halucinatia verde

    La o cina cu prietenii la Londra intr-una din serile trecute, conversatia a ajuns la incalzirea globala si la intrebarea daca se face intr-adevar ceva pentru oprirea ei.

     

    Unul dintre meseni, Sameh El-Shahat, un designer de mobilier, a laudat indeosebi programele care le permit poluatorilor sa ofere compensatii pentru emisiile de dioxid de carbon in exces prin finantarea de proiecte ecologiste oriunde in lume. „Cine chiar verifica daca se fac proiectele respective?“, a intrebat el. Si ce efect au aceste proiecte?

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 1 august al BUSINESS Magazin

    Traducerea Si adaptarea de Mihai MitricA

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • ZF Profesii online

    MediaPro Interactiv si Ziarul Financiar au lansat Profesiionline.ro, extensia pe Internet a suplimentului de cariera si resurse umane Profesii, distribuit in fiecare luni alaturi de Ziarul Financiar.

     

    Profesiionline.ro se pozitioneaza ca un site premium, adresat celor care activeaza in piata de middle si top management si isi propune sa devina principala resursa de informare in cariera si in domeniul resurselor umane pentru specialistii de top si manageri.

     

    Pe langa arhiva articolelor din Profesii, suplimentul tiparit al Ziarului Financiar, site-ul va contine si materiale video despre dezvoltarea personala si ascensiunea in cariera. In plus, pe site va fi introdus, in premiera in Romania, si continut premium, atat ca materiale video, cat si sub forma de studii de specialitate si articole de analiza a pietei resurselor umane, care vor putea fi accesate pe baza de abonament.

     

    In functie de tipul de abonament, companiile pot beneficia de pagini multimedia de prezentare pe site, pe care le pot actualiza si completa in orice moment, discounturi la trainingurile realizate de partenerii Profesiionline.ro,  discounturi la campaniile de recrutare online promovate prin intermediul site-urilor MediaPro Interactiv, precum si articole si materiale video premium din domeniu pe care specialistii de resurse umane le pot folosi in activitatea lor.

     

    Creata in 2006, MediaPro Interactiv este divizia de Internet a grupului MediaPro. Segmentele acoperite de portofoliul diviziei sunt cel de business (ZF.ro, businessmagazin.ro, target.ro, go4it.ro, ProMotor.ro), divertisment (showbiz.ro, acasamagazin.ro, csid.ro, go4it.ro, hmultiplex.ro, onemagazine.ro, protvmagazin.ro) si news /media (mediafax.ro, protv.ro, gandul.info, sport.ro, descopera.ro, la care se adauga portalul apropo.ro).