Imigrantii din Marea Britanie au contribuit la cresterea economica, au temperat cresterea preturilor si nu au furat nici pe departe slujbele muncitorilor britanici. Concluziile apartin unui raport intocmit de firma de audit si consultanta PricewaterhouseCoopers (PwC), citat de cotidianul The Guardian.
Dupa extinderea UE din 2004, in Marea Britanie au venit sa munceasca in jur de 500.000 de persoane, cele mai multe din Polonia, Ungaria, Slovacia si
Imigrantii din Marea Britanie au contribuit la cresterea economica, au temperat cresterea preturilor si nu au furat nici pe departe slujbele muncitorilor britanici. Concluziile apartin unui raport intocmit de firma de audit si consultanta PricewaterhouseCoopers (PwC), citat de cotidianul The Guardian.
Dupa extinderea UE din 2004, in Marea Britanie au venit sa munceasca in jur de 500.000 de persoane, cele mai multe din Polonia, Ungaria, Slovacia si Estonia. Aproape jumatate se estimeaza ca s-au intors deja in tarile de origine. Imigrantii mai curand au acoperit importante deficite de pe piata britanica a muncii decat sa-i fi inlocuit pe lucratorii autohtoni, a spus John Hawksworth, economist-sef la PwC. Afluxul de lucratori straini a fost una din principalele ratiuni pentru care, in decembrie anul trecut, Ministerul Finantelor de la Londra a majorat previziunile de crestere economica pentru 2007, de la 2,5 la 2,75%. Nici finantele publice nu au avut de suferit de pe urma nou-sositilor din estul Europei. Majoritatea acestora sunt platiti sub nivelul calificarilor pe care le detin si au varste cuprinse intre 18 si 34 de ani, ceea ce inseamna ca presiunea exercitata asupra serviciilor publice este minima. Concluziile raportului intra in contradictie cu avertizarile lansate de sindicatele britanice si cu presiunea mediatica de la sfarsitul anului trecut, care au dus la impunerea de restrictii temporare privind dreptul romanilor si al bulgarilor de a lucra in Marea Britanie.
Exista cateva clauze care, din punctul de vedere al angajatorului, nu trebuie sa lipseasca din contractele incheiate cu echipa manageriala.
Clauza de confidentialitate. O astfel de clauza este utila, având in vedere faptul ca, prin natura pozitiei pe care o ocupa, managerii au acces la informatii care ar putea constitui secrete comerciale si care, odata divulgate, ar putea prejudicia compania.
Clauza de neconcurenta. O asemenea clauza impune managerului obligatia ca, dupa incetarea contractului, sa nu presteze, in interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la actualul sau angajator.
Despagubiri. Incalcarea de catre manager a clauzelor de confidentialitate sau de neconcurenta da dreptul angajatorului de a solicita despagubiri in limita prejudiciului suferit. Pentru ca, in practica, este uneori dificila dovedirea pagubei suferite, angajatorii vor avea interesul ca, inscriind o clauza penala in contractele incheiate cu managerii, sa evalueze anticipat cuantumul unui asemenea prejudiciu.
Exista cateva clauze care, din punctul de vedere al angajatorului, nu trebuie sa lipseasca din contractele incheiate cu echipa manageriala.
Clauza de confidentialitate. O astfel de clauza este utila, având in vedere faptul ca, prin natura pozitiei pe care o ocupa, managerii au acces la informatii care ar putea constitui secrete comerciale si care, odata divulgate, ar putea prejudicia compania.
Clauza de neconcurenta. O asemenea clauza impune managerului obligatia ca, dupa incetarea contractului, sa nu presteze, in interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la actualul sau angajator.
Despagubiri. Incalcarea de catre manager a clauzelor de confidentialitate sau de neconcurenta da dreptul angajatorului de a solicita despagubiri in limita prejudiciului suferit. Pentru ca, in practica, este uneori dificila dovedirea pagubei suferite, angajatorii vor avea interesul ca, inscriind o clauza penala in contractele incheiate cu managerii, sa evalueze anticipat cuantumul unui asemenea prejudiciu.
Filiala ceha a holdingului falimentar LG.Philips Displays a fost vanduta dezvoltatorului imobiliar olandez CTP Invest pentru aproape 40 de milioane de euro. Cumparatorul activeaza in Cehia de la mijlocul anilor ’90, fiind specializat in constructia de parcuri industriale.
Remon Vos, CEO al CTP Invest, a promis ca nu se vor face disponibilizari si ca va mentine in perioada urmatoare productia de tuburi catodice. Vos a anuntat ca firma pe care o conduce este in negocieri pentru lansarea unor proiecte comune cu mai multe companii, cu precadere din industria electronica, atrase de mana de lucru calificata si experimentata de aici. In perioada urmatoare, CTP va investi 5 milioane de euro in hale noi, ceea ce va duce la dublarea capacitatii actuale de productie. Astfel, numarul angajatilor ar putea sa creasca de la 1.200 la 2.500-3.000 de persoane. Filiala ceha a LG.Philips Displays a intampinat serioase probleme financiare la inceputul anului trecut, cand a fost nevoita sa suspende productia timp de patru zile din cauza falimentului firmei-mama, un joint-venture intre LG si Philips. Fata de un profit de 15,4 milioane de euro inregistrat in 2004, compania ceha a avut o pierdere de 295 de milioane de euro in 2005, scrie agentia de presa ceha CTK. Scaderea a fost cauzata de diminuarea drastica la nivel mondial a cererii pentru traditionalele televizoare cu tuburi catodice.
Filiala ceha a holdingului falimentar LG.Philips Displays a fost vanduta dezvoltatorului imobiliar olandez CTP Invest pentru aproape 40 de milioane de euro. Cumparatorul activeaza in Cehia de la mijlocul anilor ’90, fiind specializat in constructia de parcuri industriale.
Remon Vos, CEO al CTP Invest, a promis ca nu se vor face disponibilizari si ca va mentine in perioada urmatoare productia de tuburi catodice. Vos a anuntat ca firma pe care o conduce este in negocieri pentru lansarea unor proiecte comune cu mai multe companii, cu precadere din industria electronica, atrase de mana de lucru calificata si experimentata de aici. In perioada urmatoare, CTP va investi 5 milioane de euro in hale noi, ceea ce va duce la dublarea capacitatii actuale de productie. Astfel, numarul angajatilor ar putea sa creasca de la 1.200 la 2.500-3.000 de persoane. Filiala ceha a LG.Philips Displays a intampinat serioase probleme financiare la inceputul anului trecut, cand a fost nevoita sa suspende productia timp de patru zile din cauza falimentului firmei-mama, un joint-venture intre LG si Philips. Fata de un profit de 15,4 milioane de euro inregistrat in 2004, compania ceha a avut o pierdere de 295 de milioane de euro in 2005, scrie agentia de presa ceha CTK. Scaderea a fost cauzata de diminuarea drastica la nivel mondial a cererii pentru traditionalele televizoare cu tuburi catodice.
In urma cu 93 de ani, un tanar sarb pe nume Gavrilo Princip si-a descarcat pistolul spre un cuplu de varsta mijlocie aflat pe o strada din
Cuplul, desigur, era format din Franz Ferdinand, arhiduce de
Acum, stranepoata lui Franz Ferdinand, Alteta Sa Printesa Sofia von Hohenberg (sau Sofia de Potesta pentru vecinii ei), 46 de ani, incearca sa indrepte ceea ce considera una din nedreptatile acelor ani: spera sa primeasca inapoi castelul lui Franz Ferdinand.
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din 1919 a decupat vechiul Imperiu Habsburgic in state noi:
Problema, spune printesa de Hohenberg, este ca copiii lui Franz Ferdinand – Sofia, Maximilian si Ernst – nu erau Habsburgi, asa incat castelul si dependintele sale, peste 6.000 de hectare de padure si o berarie, nu ar fi trebuit sa fie nationalizate. Aceasta pentru ca Franz Ferdinand se casatorise cu o femeie care nu avea rang regal, cum avea el. Unchiul lui, imparatul Franz Iosif, ar fi permis aceasta uniune doar cu conditia ca
Partial din cauza tensiunii pe care a starnit-o casatoria lui, Franz Ferdinand a preferat sa stea la Konopiste decat la resedinta lui oficiala, castelul Belvedere din Viena. Cand el si sotia lui au plecat la
La momentul la care a fost semnat tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, sustine printesa von Hohenberg, castelul apartinea familiei de Hohenberg, nu casei de Habsburg. Dar, in 1921, Cehoslovacia a adoptat legea nr. 354, al carei articol III mandata confiscarea proprietatilor regale de la Casa de Habsburg, inclusiv pe cele ale lui Franz Ferdinand si ale descendentilor sai. Ceea ce s-a intamplat in Cehoslovacia a fost un mod mult prea entuziast de a interpreta tratatul de la Saint-Germain, a spus recent printesa von Hohenberg, la un ceai servit intr-un hotel elegant din Bruxelles. Ei l-au inclus si pe bunicul meu Max printre Habsburgi, desi el nu mai era membru al familiei.
Avocatul printesei de Hohenberg, Jaroslav Broz, spune ca legea respectiva se revendica de la tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, dar ca incalca principiile tratatului.
Nou-creata Republica a Austriei a confiscat toate palatele Casei de Habsburg de pe teritoriul sau, dar le-a lasat copiilor lui Franz Ferdinand proprietatile familiei von Hohenberg, care cuprindeau si castelul Arstetten, unde sunt ingropati Franz Ferdinand si sotia lui si unde traieste astazi sora printesei von Hohenberg, Anita. Copiii au fost trimisi sa traiasca la castelul Arstetten. Cea mai mare dintre ei,
Au fost nevoiti sa paraseasca Konopiste cu o valijoara si valijoara le-a fost controlata ca sa fie siguri ca nu au luat vreun suvenir, spune printesa. Bunicul ei a incercat la un moment dat sa recupereze unele dintre bunurile familiei, dar fara succes. Ce a socat intotdeauna familia mea este ca intreaga noastra istorie, scrisorile, fotografiile se afla la Konopiste, adauga ea.
Familia a atacat legea ceha, chiar si dupa venirea la putere a comunistilor, insa fara niciun rezultat. Au facut demersuri diplomatice dupa caderea regimului comunist, dar nu au ajuns nicaieri. Apoi, in 2000, mama printesei i-a incredintat fiicei aceasta lupta. Ceea ce incerc eu sa fac este sa atac aceasta lege care este injusta si gresita, spune printesa von Hohenberg. Daca o sa castig, statul ceh trebuie sa-mi dea inapoi tot ce a confiscat, logic, dar prima mea dorinta este sa fac acest articol de lege sa dispara.
Ea isi aminteste prima vizita la castel dupa revolutia de catifea, care a dus la caderea regimului comunist. Era insotita de sotul ei, Jean-Louis de Potesta. Am fost foarte, foarte miscata, spune ea. La a doua vizita, s-a legitimat si a refuzat sa plateasca taxa de intrare de 9 dolari.
Castelul Konopiste este unul dintre cele mai frumoase nouazeci si ceva de castele detinute de Republica Ceha si este cu siguranta cel mai sofisticat in ceea ce priveste mobilierul. Peretii holurilor din castel sunt ornati cu aproape 300.000 de trofee de vanatoare adunate de Franz Ferdinand in timpul vietii sale. Este o expozitie fantasmagorica de capete de zimbru, coarne de cerb, colti de mistret si pene de cocosi de munte, fiecare puse pe cate o placa de lemn inscriptionata cu data si locul in care au fost obtinute. Colectia este amestecata cu colectia enorma a lui Franz Ferdinand de statuete religioase de lemn policrom din secolul al XV-lea. Cateva camere sunt dedicate unei colectii de armuri medievale si renascentiste, multe dintre ele mostenite de la unchiul sau.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, SS-ul lui Hitler a ocupat castelul si a trimis in
Interesul printesei de Hohenberg pentru recuperarea cladirii a facut valuri in micuta comunitate a carei viata depinde de functionarea castelului. Noi ne bazam veniturile pe acest castel, spune Elena Nohejlova, 34 de ani, adjunctul custodelui de la castel. Elena Nohejlova sta la Konopiste inca de cand avea 18 ani. Sotul ei este gradinarul castelului, iar cele doua fiice ale lor au crescut aici. Copiii nostri considera locul acesta drept casa lor, spune ea.
Dar printesa von Hohenberg spune ca nu are de gand sa inchida castelul pentru vizitatori. Numai ca acest loc apartine familiei mele si am o responsabilitate morala fata de membrii decedati ai familiei mele, ca si fata de cei care urmeaza sa vina – sa lupt pentru ce este al nostru.
Un succes in cazul descris mai sus ar putea deschide drumul pentru altii care cauta sa indrepte nedreptatile ce au urmat schimbarilor de regim din trecut.
Traducere si adaptare de Mihai MitricA
In urma cu 93 de ani, un tanar sarb pe nume Gavrilo Princip si-a descarcat pistolul spre un cuplu de varsta mijlocie aflat pe o strada din Sarajevo, ceea ce a impins istoria pe un alt fagas.
Cuplul, desigur, era format din Franz Ferdinand, arhiduce de Austria-Este, mostenitor al Imperiului Austro-Ungar, si sotia lui, Sofia. Cei doi au fost ucisi. Lumea a intrat in razboi. Milioane de oameni au murit si harta politica a Europei a fost redesenata.
Acum, stranepoata lui Franz Ferdinand, Alteta Sa Printesa Sofia von Hohenberg (sau Sofia de Potesta pentru vecinii ei), 46 de ani, incearca sa indrepte ceea ce considera una din nedreptatile acelor ani: spera sa primeasca inapoi castelul lui Franz Ferdinand.
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din 1919 a decupat vechiul Imperiu Habsburgic in state noi: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia si parti din Polonia. Familia de Habsburg, care a condus aceasta parte a Europei timp de peste 600 de ani, a fost deposedata de titlurile si proprietatile sale. Copiii lui Franz Ferdinand fusesera deja izgoniti din casa draga a parintilor, castelul Konopiste, in provincia Boemia, acum in Republica Cehia, iar castelul a fost luat de catre stat.
Problema, spune printesa de Hohenberg, este ca copiii lui Franz Ferdinand – Sofia, Maximilian si Ernst – nu erau Habsburgi, asa incat castelul si dependintele sale, peste 6.000 de hectare de padure si o berarie, nu ar fi trebuit sa fie nationalizate. Aceasta pentru ca Franz Ferdinand se casatorise cu o femeie care nu avea rang regal, cum avea el. Unchiul lui, imparatul Franz Iosif, ar fi permis aceasta uniune doar cu conditia ca Sofia si eventualii copii pe care urma sa-i aiba sa nu fie considerati niciodata mostenitori ai tronului. Tot imparatul i-a conferit drept compensatie tinerei mirese propriul ei titlu si un nou nume: printesa de Hohenberg, care a fost mostenit si de stranepoata ei in zilele noastre.
Partial din cauza tensiunii pe care a starnit-o casatoria lui, Franz Ferdinand a preferat sa stea la Konopiste decat la resedinta lui oficiala, castelul Belvedere din Viena. Cand el si sotia lui au plecat la Sarajevo in acel fatidic iunie, intentionau sa se intoarca in doar cateva zile. Copiii au fost lasati acasa in grija dadacelor. Dar Franz Ferdinand si Sofia au murit la Sarajevo, iar copiii lui au mostenit castelul Konopiste, pe care el il cumparase cu bani rezultati din vanzarea proprietatilor din Italia mostenite de la unchiul lui, Francesco V dEste.
La momentul la care a fost semnat tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, sustine printesa von Hohenberg, castelul apartinea familiei de Hohenberg, nu casei de Habsburg. Dar, in 1921, Cehoslovacia a adoptat legea nr. 354, al carei articol III mandata confiscarea proprietatilor regale de la Casa de Habsburg, inclusiv pe cele ale lui Franz Ferdinand si ale descendentilor sai. Ceea ce s-a intamplat in Cehoslovacia a fost un mod mult prea entuziast de a interpreta tratatul de la Saint-Germain, a spus recent printesa von Hohenberg, la un ceai servit intr-un hotel elegant din Bruxelles. Ei l-au inclus si pe bunicul meu Max printre Habsburgi, desi el nu mai era membru al familiei.
Avocatul printesei de Hohenberg, Jaroslav Broz, spune ca legea respectiva se revendica de la tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, dar ca incalca principiile tratatului.
Nou-creata Republica a Austriei a confiscat toate palatele Casei de Habsburg de pe teritoriul sau, dar le-a lasat copiilor lui Franz Ferdinand proprietatile familiei von Hohenberg, care cuprindeau si castelul Arstetten, unde sunt ingropati Franz Ferdinand si sotia lui si unde traieste astazi sora printesei von Hohenberg, Anita. Copiii au fost trimisi sa traiasca la castelul Arstetten. Cea mai mare dintre ei, Sofia, avea 17 ani la acea vreme. Ea a trait pana in 1990, iar printesa von Hohenberg isi aminteste povestea ei.
Au fost nevoiti sa paraseasca Konopiste cu o valijoara si valijoara le-a fost controlata ca sa fie siguri ca nu au luat vreun suvenir, spune printesa. Bunicul ei a incercat la un moment dat sa recupereze unele dintre bunurile familiei, dar fara succes. Ce a socat intotdeauna familia mea este ca intreaga noastra istorie, scrisorile, fotografiile se afla la Konopiste, adauga ea.
Familia a atacat legea ceha, chiar si dupa venirea la putere a comunistilor, insa fara niciun rezultat. Au facut demersuri diplomatice dupa caderea regimului comunist, dar nu au ajuns nicaieri. Apoi, in 2000, mama printesei i-a incredintat fiicei aceasta lupta. Ceea ce incerc eu sa fac este sa atac aceasta lege care este injusta si gresita, spune printesa von Hohenberg. Daca o sa castig, statul ceh trebuie sa-mi dea inapoi tot ce a confiscat, logic, dar prima mea dorinta este sa fac acest articol de lege sa dispara.
Ea isi aminteste prima vizita la castel dupa revolutia de catifea, care a dus la caderea regimului comunist. Era insotita de sotul ei, Jean-Louis de Potesta. Am fost foarte, foarte miscata, spune ea. La a doua vizita, s-a legitimat si a refuzat sa plateasca taxa de intrare de 9 dolari.
Castelul Konopiste este unul dintre cele mai frumoase nouazeci si ceva de castele detinute de Republica Ceha si este cu siguranta cel mai sofisticat in ceea ce priveste mobilierul. Peretii holurilor din castel sunt ornati cu aproape 300.000 de trofee de vanatoare adunate de Franz Ferdinand in timpul vietii sale. Este o expozitie fantasmagorica de capete de zimbru, coarne de cerb, colti de mistret si pene de cocosi de munte, fiecare puse pe cate o placa de lemn inscriptionata cu data si locul in care au fost obtinute. Colectia este amestecata cu colectia enorma a lui Franz Ferdinand de statuete religioase de lemn policrom din secolul al XV-lea. Cateva camere sunt dedicate unei colectii de armuri medievale si renascentiste, multe dintre ele mostenite de la unchiul sau.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, SS-ul lui Hitler a ocupat castelul si a trimis in Austria o mare parte din lucrurile din castel, unde au fost descoperite dupa razboi, ascunse intr-o salina. Aproape totul a fost recuperat, cu exceptia obiectelor facute din aur, care au fost topite de nazisti.
Interesul printesei de Hohenberg pentru recuperarea cladirii a facut valuri in micuta comunitate a carei viata depinde de functionarea castelului. Noi ne bazam veniturile pe acest castel, spune Elena Nohejlova, 34 de ani, adjunctul custodelui de la castel. Elena Nohejlova sta la Konopiste inca de cand avea 18 ani. Sotul ei este gradinarul castelului, iar cele doua fiice ale lor au crescut aici. Copiii nostri considera locul acesta drept casa lor, spune ea.
Dar printesa von Hohenberg spune ca nu are de gand sa inchida castelul pentru vizitatori. Numai ca acest loc apartine familiei mele si am o responsabilitate morala fata de membrii decedati ai familiei mele, ca si fata de cei care urmeaza sa vina – sa lupt pentru ce este al nostru.
Un succes in cazul descris mai sus ar putea deschide drumul pentru altii care cauta sa indrepte nedreptatile ce au urmat schimbarilor de regim din trecut.
Traducere si adaptare de Mihai MitricA
Benedikt Thoma isi aduce aminte momentul in care a inceput sa se gandeasca serios sa paraseasca
Asta m-a sagetat ca un fulger, spune Thoma, un inginer care conducea pe atunci o companie de lifturi. M-am intrebat «De ce sa mai stau aici cand viitorul este mai bun in alta parte?». In decembrie, pe masura ce lucrul in compania sa devenise o corvoada de nesuportat din cauza conflictelor de munca, Thoma si-a dat demisia si si-a facut planuri sa se mute in
Un exod constant a existat de-a lungul anilor, dar in ultima vreme acesta a devenit subiectul nr. 1 pe ordinea de zi intr-o
Picatura care a umplut paharul cu neliniste a fost publicarea, toamna trecuta, a unor noi statistici guvernamentale care arata ca 144.800 de germani au emigrat in 2005, in crestere fata de 109.500 in 2001. In acelasi timp, doar 128.100 de germani s-au intors in tara, o scadere cu aproape 50.000 fata de anul precedent. Asta a facut ca 2005 sa fie primul an din aproape patru decenii in care mai multi au plecat decat au venit in
Demografii spun, de asemenea, ca natura emigrantilor se schimba. Nu mai e vorba doar despre tinerii muncitori necalificati, precum cei care au parasit din motive economice Germania de Est dupa reunificarea din 1990, ca sa lucreze in restaurante din
De cate ori apare subiectul emigrarii, germanii devin nervosi, spune Claudia Diehl, sociolog la Universitatea din Göttingen, care a studiat modelele migratiei. Mai intai erau iritati pentru ca veneau multi imigranti; acum sunt iritati fiindca oamenii pleaca. Cifrele, spune ea, ar putea sa supraliciteze incidenta exodului de creiere, pentru ca nu se face nicio diferenta intre germanii nascuti aici si cei naturalizati. Spre exemplu, muncitorii turci care primesc cetatenia germana si mai apoi pleaca acasa sunt catalogati drept emigranti germani.
Germania nu e singura
Numarul de cetateni francezi care traiesc in Marea Britanie a trecut de 8,4% din populatie in 2005, potrivit statisticilor guvernamentale. Dar numarul total de francezi care traiesc in afara tarii a crescut cu doar 1,2%, adica 15.300 de oameni, aproape echivalent cu pierderea neta a Germaniei, de 16.700 de cetateni.
Dincolo de scrupulul statistic, sunt o multime de dovezi anecdotice ca
Dupa cum o spune doctorul Friedrich Boettner, un chirurg ortoped german de la Spitalul de Chirurgie Speciala din
In
In opinia inginerului Thoma, citat la inceputul acestui articol, radacinile problemei sunt mai adanci.
Doctorul Nina Lenhoff, 31 de ani, din Münster, s-a mutat la Londra ca sa se specializeze in psihiatrie, pentru ca s-a gandit ca ar fi frumos sa traiasca in alta
Acelasi scenariu e valabil si pentru Friedrich Boettner, in varsta de 35 de ani, care a studiat ortopedia in Münster si a prins gustul New Yorkului cand s-a specializat timp de un an in artroplastie la Spitalul pentru Chirurgie Speciala. Pe cand era acasa, in 2001, Boettner a descoperit ca in
Traducere si adaptare de Mihai MitricA
Benedikt Thoma isi aduce aminte momentul in care a inceput sa se gandeasca serios sa paraseasca Germania. Era in 2004, la o receptie de Revelion si oratorul, un politician proeminent, se lamenta ca in fiecare zi mii de germani educati intorc spatele patriei lor.
Asta m-a sagetat ca un fulger, spune Thoma, un inginer care conducea pe atunci o companie de lifturi. M-am intrebat «De ce sa mai stau aici cand viitorul este mai bun in alta parte?». In decembrie, pe masura ce lucrul in compania sa devenise o corvoada de nesuportat din cauza conflictelor de munca, Thoma si-a dat demisia si si-a facut planuri sa se mute in Canada. In vastele spatii deschise ale acestei tari, el spera sa gaseasca acel viitor despre care spune ca acasa e tot mai problematic. Indata ce vor pune mana pe o slujba, Thoma, impreuna cu sotia lui, Petra, si cei doi fii adolescenti vor ingrosa randurile emigrantilor veniti din Germania.
Un exod constant a existat de-a lungul anilor, dar in ultima vreme acesta a devenit subiectul nr. 1 pe ordinea de zi intr-o tara cu o populatie care imbatraneste rapid si se diminueaza intr-unul dintre cele mai accelerate ritmuri dintre toate statele occidentale. Cifrele arata ca, in comparatie cu anii trecuti, din ce in ce mai multi profesionisti parasesc tara, iar politicienii si executivii trag un semnal de alarma cu privire la pierderea fortei calificate de munca.
Picatura care a umplut paharul cu neliniste a fost publicarea, toamna trecuta, a unor noi statistici guvernamentale care arata ca 144.800 de germani au emigrat in 2005, in crestere fata de 109.500 in 2001. In acelasi timp, doar 128.100 de germani s-au intors in tara, o scadere cu aproape 50.000 fata de anul precedent. Asta a facut ca 2005 sa fie primul an din aproape patru decenii in care mai multi au plecat decat au venit in Germania.
Demografii spun, de asemenea, ca natura emigrantilor se schimba. Nu mai e vorba doar despre tinerii muncitori necalificati, precum cei care au parasit din motive economice Germania de Est dupa reunificarea din 1990, ca sa lucreze in restaurante din Austria sau Elvetia. Cei de astazi sunt doctori, ingineri, arhitecti si oameni de stiinta – adica exact genul de profesionisti bine educati de care Germania are nevoie ca sa concureze cu noii tigri economici precum China sau India.
De cate ori apare subiectul emigrarii, germanii devin nervosi, spune Claudia Diehl, sociolog la Universitatea din Göttingen, care a studiat modelele migratiei. Mai intai erau iritati pentru ca veneau multi imigranti; acum sunt iritati fiindca oamenii pleaca. Cifrele, spune ea, ar putea sa supraliciteze incidenta exodului de creiere, pentru ca nu se face nicio diferenta intre germanii nascuti aici si cei naturalizati. Spre exemplu, muncitorii turci care primesc cetatenia germana si mai apoi pleaca acasa sunt catalogati drept emigranti germani.
Germania nu e singura tara care pierde oameni. Nicolas Sarkozy, candidatul conservator la prezidentialele din Franta, a organizat recent o manifestatie la Londra, unde sunt circa 300.000 de emigranti francezi, cerandu-le sa se intoarca si sa faca Franta o mare natiune.
Numarul de cetateni francezi care traiesc in Marea Britanie a trecut de 8,4% din populatie in 2005, potrivit statisticilor guvernamentale. Dar numarul total de francezi care traiesc in afara tarii a crescut cu doar 1,2%, adica 15.300 de oameni, aproape echivalent cu pierderea neta a Germaniei, de 16.700 de cetateni.
Dincolo de scrupulul statistic, sunt o multime de dovezi anecdotice ca Germania a devenit mai putin atractiva pentru cei ce vor sa se angajeze in domenii ca medicina, cercetare academica si inginerie. Cei ce parasesc tara acuza un somaj cronic, o piata de munca rigida, o birocratie sufocanta, taxe ridicate si o economie greoaie – care, desi s-a descurcat mai bine in ultima vreme, inca e mult in urma celei a Statelor Unite.
Dupa cum o spune doctorul Friedrich Boettner, un chirurg ortoped german de la Spitalul de Chirurgie Speciala din New York: Castig aici mai bine, am mai multe oportunitati. New York a fost sansa vietii mele. Salariile din Germania, spune el, nu sunt competitive fata de cele din Statele Unite sau Marea Britanie, iar structura ierarhica fixa a unor profesii din Germania ii descurajeaza pe tinerii ambitiosi care ar vrea sa ramana. Sectorul medical, in care avansarea in ierarhie este controlata de medici-sefi cu puteri nelimitate, a fost afectat destul de mult, 2.300 de doctori plecand din tara numai in 2005.
In Germania este aproape imposibil sa faci o cariera medicala daca nu stai pe tusa si nu-ti astepti randul, spune Helmut Schwarz, vicepresedinte al Fundatiei Germane pentru Cercetare. Ai putin timp la dispozitie pentru cercetare si esti la discretia directorului tau.
In opinia inginerului Thoma, citat la inceputul acestui articol, radacinile problemei sunt mai adanci. Germania, spune el, are de-a face cu un blocaj in propria societate. Germanii se complac atat de mult, a spus el, stand la masa din sufrageria casei din Eschborn, Germania. Nu vor sa schimbe nimic. Totul se discuta la nesfarsit fara sa se ajunga la o solutie.
Doctorul Nina Lenhoff, 31 de ani, din Münster, s-a mutat la Londra ca sa se specializeze in psihiatrie, pentru ca s-a gandit ca ar fi frumos sa traiasca in alta tara. Insa odata ce am ajuns acolo, am fost uimita, spune ea. Salariul ei s-a dublat fata de cat castiga in Germania si, cand a nascut un copil in urma cu 18 luni, a putut sa lucreze cu jumatate de norma – asa ceva i-ar fi fost imposibil in tara natala.
Acelasi scenariu e valabil si pentru Friedrich Boettner, in varsta de 35 de ani, care a studiat ortopedia in Münster si a prins gustul New Yorkului cand s-a specializat timp de un an in artroplastie la Spitalul pentru Chirurgie Speciala. Pe cand era acasa, in 2001, Boettner a descoperit ca in Germania specialitatea lui inca nu era apreciata. Il nelinistea si formalismul sistemului medical, cu radacini intr-o societate unde oamenii li se adreseaza superiorilor lor cu titlurile formale, ca Domnule profesor doctor. Astfel incat, cand Spitalul pentru Chirurgie Speciala i-a oferit lui Boettner propriul cabinet anul trecut – cu un salariu de inceput de trei ori mai mare decat ar fi castigat acasa -, nu i-a fost greu sa ia decizia. Acum, asezat confortabil in Upper East Side din Manhattan cu sotia si cele doua fiice, spune ca nici nu se gandeste sa mearga acasa. Daca ma intrebati despre doctori, avocati sau ingineri care au acum in jur de 30 de ani si care au reusit in Germania, nu stiu pe nimeni.
Traducere si adaptare de Mihai MitricA