BusinessMagazin

Blog

  • Sogun cost-killer

    Galezul Howard Stringer este din luna martie a acestui an primul chief executiv officer (director executiv) al Sony care nu este japonez in istoria de 59 de ani a corporatiei.

    PERFORMANTE: Stringer a redus cu peste 700 de milioane de dolari costurile pentru operatiunile Sony din Statele Unite, pe care le-a condus timp de mai bine de opt ani.

    MODELUL GHOSN: Performantele lui Howard Stringer sunt asteptate sa se compare cu cele ale lui Carlos Ghosn, brazilianul care a reusit sa salveze constructorul auto japonez Nissan de la faliment. De altfel, Carlos Ghosn este membru in board-ul Sony.

    STRATEGIA STRINGER: Noul CEO spune ca va urma planul anuntat in 2003 de predecesorul sau, Nobuyuki Idei, care prevedea reducerea numarului de angajati cu 20.000 pana in 2007 si reducerea la 1.000 a numarului de furnizori (in prezent Sony are 4.700 furnizori).


  • like.NO.OTHER

    Noua strategie a Sony beneficiaza de o campanie de marketing fara precedent, de un miliard de euro in urmatorii trei ani.

    SLOGAN: Sloganul publicitar care va insoti produsele Sony in Europa va fi „like.no. other“ („ca nimeni altul“). Cei de la Sony spun ca un DVD player realizat de japonezi nu este un simplu DVD player daca poarta marca Sony. 

    CONCEPT VECHI: Fuga dupa diferentiere   i-a determinat pe japonezi, in mod paradoxal, sa apeleze la un slogan pe care l-au folosit, intr-o forma sau alta, si alte companii.

    CATEVA EXEMPLE: Este de notorietate astfel faptul ca inghetata Haagen-Dazs isi promoveaza ideea de exclusivitate prin sloganul „Made Like No Other“. Lantul de magazine Bloomingdale’s are la randul sau un slogan similar – „Like No Other Store In The World“.

  • WALKMAN-UL LUI MORITA

    Akio Morita (foto) a infiintat Sony in anul 1946. Nascut intr-o dinastie de berari, Morita a abandonat afacerile familiei si a pornit o mica afacere de reparatii electrice impreuna cu partenerul sau Masaru Ibuka. 

    Atat Akio Morita cat si Masaru Ibuka au avut o pasiune pentru gadgeturi si in 1953 au fabricat primul tranzistor radio. Morita personal a inventat casetofonul portabil cu casti, cunoscut sub numele de Walkman, iar compania pe care a infiintat-o este responsabila si pentru primul recorder video destinat uzului casnic, primul televizor portabil Trinitron, primele floppy disk-uri de 3,5 inch, primul CD player si multe altele. Morita este cel care a gasit denumirea walkman pentru casetofonul stereo portabil cu casti, insa oamenii de la marketing din cadrul Sony America au considerat ca numele reprezinta „o limba engleza vorbita incorect“ si au schimbat numele in Soundabout pentru Statele Unite, Freestyle pentru Suedia si Stowaway pentru Marea Britanie. Morita nu a vrut sa foloseasca nume diferite pentru fiecare tara si l-a schimbat in Sony Walkman. In prezent, termenul walkman este prezent in mai toate dictionarele din lume.

  • Mac-ul revine

    Gloria, decaderea si revenirea celui mai iubit dintre computere probeaza o data in plus ca in lumea IT geniul tehnologic nu poate suplini miopia manageriala.

     

    A murit de curand Jef Raskin, omul din spatele tehnologiei computerului care a revolutionat lumea: Apple Macintosh. Desi a parasit compania cu doi ani inaintea orwellianului 1984 – cand primul Mac a iesit pe piata – Raskin este creditat cu meritul de a fi initiat, botezat si directionat proiectul din care a rezultat computerul cu o interfata grafica intuitiva care a servit drept model tuturor computerelor personale.

     

    Succesul Macintosh-ului a fost imens iar entuziasmul primilor utilizatori nu s-a stins nici azi. Cum a reusit Apple contraperformanta de a cobori pana la o cota de piata de circa 3% computerul care s-a dovedit mereu cel mai avansat din perspectiva tehnologica si cel mai iubit de utilizatori? Jim Carlton argumenteaza in cartea sa – „Apple: The Inside Story of Intrigue, Egomania, and Business Blunders“ – ca principala cauza a fost miopia manageriala de care conducerea Apple a dat dovada dupa indepartarea lui Steve Jobs in 1985. Obstinatia cu care Apple si-a aparat produsul in fata imitatorilor (spre deosebire de IBM, care a facut publice specificatiile PC-ului sau) a facut din Macintosh o lume inchisa, intr-o mare de clone IBM PC. La fel  s-a intamplat si cu portabilele, al caror model tot Apple l-a stabilit, prin laptop-ul PowerBook lansat in 1991. Intr-un celebru memo adresat in 1985 lui John Skulley (noul sef Apple, adus de Jobs de la Pepsi Cola), nimeni altul decat Bill Gates argumenteaza ca Apple este indubitabil liderul inovatiei tehnologice in lumea computerelor si trebuie sa faca din Macintosh un standard, licentiind tehnologia unor terte companii care sa dezvolte echipamente si aplicatii software compatibile (documentul – o veritabila lectie de viziune in afaceri – a fost publicat in premiera de Wired abia in 1997). Skulley nu a reactionat iar Apple a preferat sa se concentreze asupra unui alt produs. PDA-ul Newton a fost, intr-adevar, revolutionar si s-a constituit in-tr-un adevarat etalon. Dar s-a dovedit cu mult inaintea vremurilor si a esuat din punct de vedere comercial. Cativa ani mai tarziu, un produs inferior – Palm Pilot – avea sa domine piata, replicand la scara redusa infrangerea Mac-ului de catre masinile Intel, ruland Windows (asa-zisa „platforma Wintel“).

     

    In fine, s-ar parea ca Apple s-a dovedit „prea revolutionara“. A introdus in configuratia standard a Mac-ului multimedia, retelistica si interfete SCSI inca de la primul model. Apoi unitatile de CD-ROM si DVD… Apoi a schimbat procesoarele Motorola cu procesoare RISC, aruncand in desuetitudine milioane de masini.

     

    Apoi a trecut brusc la interfete USB, o- bligandu-si utilizatorii sa-si schimbe perifericele… Totul s-a tradus in preturi ridicate, combinate cu un marketing bizar, care a impins Macintosh-ul intr-o piata de nisa – publishing si procesare multimedia. Apple a ajuns in pragul colapsului in 1997 iar Steve Jobs a acceptat sa revina in fruntea Apple pentru un salariu anual de un dolar.

     

    Restructurarea lui Jobs a inceput cu reconstructia brand-ului, dupa care loviturile s-au succedat. In 1998, Apple uimeste lumea intreaga cu modelul iMac – un computer compact, cu unitatea centrala si monitorul intr-o carcasa de plastic albastru translucid, cu un design futurist. Accentul a cazut pe uzabilitate (instalare si conectare la Internet in cateva minute) si pe un pret accesibil iar succesul a fost instantaneu, prelungit si de portabilul iBook, proiectat in aceeasi viziune. Un amanunt semnificativ, desi mai putin vizibil: pentru prima data Mac-ul cuprindea si componente standard (memoria si discul hard). Modelele urmatoare aveau sa duca la extrem designul si miniaturizarea – actualul iMac pare un simplu monitor flat panel – simultan cu extinderea conectivitatii wireless (AirPort si Bluetooth). O alta lovitura uluitoare a fost player-ul MP3 portabil iPod – care a ajuns sa detina peste 85% din piata playerelor cu disc hard – si magazinul muzical iTunes Music Store. Insa cred ca cea mai curajoasa miscare a facut-o Apple in zona software: noul sistem de operare MacOS X se bazeaza pe un sistem open source numit Darwin (o distributie Unix BSD pe un kernel Mach 3.0), peste care se asaza o interfata grafica de o inegalabila eleganta si ergonomie numita Aqua.

     

    Ultima lovitura: Mac mini. O cutiuta de 16,5 x 16,6 x 5,1 cm care cuprinde un sistem complet (inclusiv unitate DVD combo) indeamna utilizatorii Wintel sa vireze spre Mac folosindu-si vechea periferie (monitor, tastatura, mouse) pentru doar 500 de dolari. Pe mine m-au convins.

     

  • In ce consta fenomenul Phishing

    Ce faci cand primesti un e-mail care are ca subiect subiect „Very Important Message from your Bank!“? Daca nu esti atent, poti sa o patesti.

    Majoritatea celor ce folosesc astazi calculatorul au cel putin o adresa de e-mail. Acesta a devenit o unealta aproape indispensabila de comunicare, insa o data cu raspandirea spectaculoasa a mesajelor electronice, au aparut si cei ce incearca sa profite in mod ilegal de pe urma sistemului si a naivitatii utilizatorilor.

    Asa au aparut mesajele spam. O categorie aparte si foarte paguboasa de spam sunt mesajele de tip phishing. Ajungi la birou, deschizi calculatorul si iti descarci e-mailurile. Printre ele gasesti unul cu subiect „Very Important Message from your Bank!“. Intrigat, il deschizi si citesti.

    Vezi ca mesajul arata profesional, poarta logo-ul si insemnele bancii tale si pare din toate punctele de vedere legitim si autentic. Mesajul te informeaza ca a aparut o problema cu contul tau online la respectiva banca, cont ce te ajuta sa faci tranzactii financiare direct de la calculatorul tau, prin Internet.

    Ti se cere sa te loghezi pe o pagina speciala a bancii, a carei adresa o poti vedea chiar acolo si pare foarte legitima. Inca intrigat, dar avand incredere, faci click pe adresa si iti apare site-ul familiar al bancii, pe care l-ai vizitat de atatea ori pana acum pentru a face tranzactii online. Introduci numele tau si parola, pentru a-ti putea accesa contul si detaliile tale financiare.

    Tocmai ai devenit victima unei actiuni frauduloase de „phishing“. Mesajul, desi arata foarte profesionist facut si inspira incredere suta la suta, nu e trimis de banca ta, ci de un infractor. Adresa pe care ai facut click pentru a-ti introduce numele si parola nu e site-ul bancii, ci o copie fidela a acestuia, pe un server undeva in Asia. Datele tale personale nu au fost trimise catre serverul bancii, ci catre hot, care are acum tot e necesar pentru a-ti accesa contul tau online la banca respectiva. Probabil ca iti va fura o buna parte din banii de vacanta sau vei descoperi ca a facut tot felul de cumparaturi sau tranzactii online in numele tau si cu banii tai.

    In rezumat, termenul phishing se refera la incercarea de a obtine bani folosind urmatoarea escrocherie: hotul pretinde ca e o persoana sau o institutie pentru a castiga increderea destinatarului si pentru a-i obtine datele despre conturi in banca sau chiar a-l convinge sa ii trimita bani.

    Inventivitatea hotilor ce folosesc astfel de tehnici e foarte mare si nu de putine ori mesajele pe care le trimit dovedesc, prin detaliul cu care sunt regizate, ca cel care le-a trimis nu e un amator.

    Doua sunt motivele pentru care phishing-ul e profitabil astazi: in primul rand, e foarte ieftin pentru hot sa trimita mesaje e-mail in volum mare. Daca trimite 5.000.000 de mesaje si doar 2-3 din cei vizati raspund si le trimit datele de login de la banca, se poate considera castigat.

    Un alt motiv este acela ca in fiecare zi multi oameni iau contact pentru prima data cu Internetul si cu e-mailul, fiind tinte naive si usoare pentru hoti, care stiu sa creeze mesaje si site-uri in copie cat mai realiste si cat mai de incredere.

    Cum putem sa ne protejam? O prima si foarte importanta regula este precautia. Nu trebuie avut niciodata incredere in cineva care solicita datele personale sau numele si parola de login, cu atat mai mult cu cat e vorba de datele de acces catre conturile personale dintr-o banca, deci e vorba de bani. Indiferent cat de multa incredere inspira mesajul si cat de bine arata, trebuie avut in vedere ca e o probabilitate mare de a fi un hot incercand sa mai fure niste bani. O buna parte din probleme apar pentru ca sistemul de operare si programul cu care navigam pe Internet nu e actualizat. O buna parte din trucurile folosite de hoti pentru a-si ascunde identitatea exploateaza probleme („bug“-uri) in sistemul de operare si in browser (de exemplu Internet Explorer). Rezolvarea e destul de simpla in acest caz: aveti grija ca sistemul de operare si programele folosite sa fie ultimele versiuni, si sa fie actualizate periodic, pentru a corecta probleme gasite intre timp.

    Nu in ultimul rand, e foarte important sa folosim o solutie antivirus si antispam buna. Majoritatea programelor antispam performante detecteaza corect mesajele phishing si le marcheaza ca atare, aratan-du-va ca sunt suspecte, incercari de frauda. Un program antispam bun e actualizat periodic de producator pentru a asigura protectia impotriva trucurilor noi gasite de hoti, care sunt foarte inventivi cand vine vorba de a va lua banii. Tipul de mesaj prezentat aici (mail de la banca) e din ce in ce mai comun, insa nu e singurul fel de phishing existent. 

    O alta categorie sunt asa-numitele „mesaje nigeriene“. Bietul fiu al unui prim-ministru nigerian recent decedat va roaga sa il ajutati sa transfere o suma mare de bani (de ordinul milioanelor de dolari) afara din tara sa, urmand ca dupa incheierea afacerii sa primiti un anumit procent din fabuloasa suma. Daca o victima naiva decide sa colaboreze, nu dupa multa vreme i se va cere o suma „modica“ (de ordinul sutelor de dolari) drept taxe ce trebuie platite pentru a facilita tranzactia. Fireste, totul a fost o inscenare, mai putin acea suma trimisa, care e pierduta. Romanii sunt inca relativ protejati prin faptul ca cei ce pot fi victimele unor astfel de fraude sunt destul de putini, deoarece tranzactiile bancare online nu sunt inca atat de raspandite la noi in tara. Situatia se va schimba insa pe masura ce acest fel de instrumente de a gestiona banii online vor deveni populare. Ca fenomen relativ nou, phishing-ul nu a ajuns inca la apogeu, si ne putem astepta la o crestere a numarului de astfel de tentative de frauda, precum si la tehnici din ce in ce mai rafinate din partea hotilor de a ne convinge de autenticitatea mesajului. 

  • Simplu inseamna uneori interesant

    ENTERweb (www.enterweb.org) este genul de portal potrivit si pentru cautare „la moment“ de informatie economica, dar si pentru orele cand pur si simplu navighezi fara un scop foarte bine definit.

    Constructorul sau, canadianul Jean-  Claude Lorin, e fascinat de worldwide web (are vreo 11 de ani de experienta in domeniu) si acest lucru se vede. 

    La prima vedere, link-urile colectionate par supercunoscute si te intrebi la ce ar putea folosi un astfel de portal. Numai „scobind“ in paginile sale ajungem sa-i sesizam prospetimea. ENTERweb e relaxant, pentru ca e simplu. Nu are propria aplicatie de cautare, ci a plasat-o pe cea a lui Google. Practic, avem de-a face cu un index de site-uri si portaluri pe subiecte de business extrem de variate, de la finante si comert international pana la incubatoare de afaceri sau knowledge economy. Accentul e pus pe companiile mici si mijlocii, pe comunitatile de afaceri din tarile dezvoltate dar si din cele emergente. Informatiile sunt structurate pe patru zone geografice (Europa, America Latina, Asia si Africa), la randul lor impartite pe subcategorii. Nu-i lipseste nici latura practica: de pilda, la sectiunea Travel pune la dispozitie aplicatii pentru a afla ora locala pe glob, o colectie de dictionare, lista posturilor de radio din lumea intreaga sau pe cele ale ambasadelor. Pentru impatimitii discutiilor pe Internet, ENTERweb vine cu o lista de forumuri. 

    Concluzia: fara sa fie din cale-afara  de sofisticat, ENTERweb merita pus la „favorites“; prinde bine cel putin in momentele in care ai pur si simplu pofta sa sapi pe Internet dupa idei si sa te minunezi de ce gasesti.   

  • Romania intr-o eticheta

    Un pavilion gol, cu un singur element de decor: o eticheta pe care scrie „Gripa Europeana 2002-2005“. Asa „arata“ opera de arta contemporana desemnata sa reprezinte Romania, luna viitoare, la Bienala Artelor Vizuale de la Venetia. Opera, semnata Daniel Knorr, e vazuta de unii ca o prima dovada de maturitate culturala a Romaniei. Altii o percep ca pe un mesaj de greva artistica.

    Cum si-ar argumenta Ministerul Culturii decizia ca Romania sa fie reprezentata de o eticheta intr-un pavilion gol la una dintre cele mai importante manifestari mondiale in domeniul artei contemporane? Multi ar vrea sa stie. BUSINESS Magazin a incercat sa adune parerile cunoscatorilor. Si a dat peste opinii contradictorii.

    Este proiectul lui Daniel Knorr reflectarea ideala a artei romanesti? Presedintele comisiei care a ales opera dintr-un total de 12 proiecte inscrise – secretarul de stat Virgil Nitulescu – sustine ca da. „Pavilionul gol, decorat de o eticheta este, artistic vorbind, o reprezentare corecta a stadiului artelor vizuale in Romania.“ Dragos Olea, consultant in arta contemporana, e de aceeasi parere. „E o idee inteligenta si indrazneata care va atrage cu siguranta atentia si care reflecta perfect contextul artelor vizuale: lipsa unui buget de productie sau a unui buget de mobilitate.“

    Insa o parte dintre artisti considera ca opera lui Daniel Knorr nu e reprezentativa. Artistul traieste din 1982 in Germania, ceea ce i-a facut pe multi sa se intrebe cat de apropiata este expresia lui artistica de arta contemporana romaneasca. 

    „Cum poate un artist care traieste de 20 de ani departe de tara sa aiba un cuvant de spus in ceea ce priveste arta romaneasca in acest moment?“, a fost prima reactie a unui artist care nu a fost de acord cu rezultatul. Mai mult, unii au considerat ca proiectul trebuie retras, altfel Romania se va intoarce de la bienala cu coada intre picioare. Din punctul lor de vedere, arta conceptuala nu constituie o tendinta principala a artei romanesti, ceea ce face ca reprezentarea Romaniei printr-o astfel de lucrare sa fie in neconcordanta cu realitatea. 

    Alte voci spun insa ca decizia a fost luata dupa cu totul alte criterii decat reprezentativitatea operei de arta.  „Intotdeauna Ministerul Culturii are tendinta sa uite ca o data la doi ani are loc o bienala la care Romania are un pavilion asigurat si ca trebuie sa trimita un artist acolo“, spune un artist roman, care nu a dorit sa fie identificat in articol. 

    „Ca sa nu se complice prea mult, a desemnat castigator acel proiect care avea nevoie de cel mai mic buget.“ Devizul estimativ atasat la dosarul lui Knorr ar putea confirma acest aspect. Conform aceleiasi surse, el se ridica la o suma situata in jurul a 600-800 de euro si contine doar sectiunile: „calatorie: Berlin – Venetia – Berlin – 300 euro“ si „Sejur 7 x 40 de euro – 280 euro“. Un buget extrem, care pe langa suma alocata de Statele Unite la editia de acum sase ani (1.200.000 de dolari), poate fi lesne catalogat drept maruntis.  Pe de alta parte, Dan Perjovschi, re-prezentantul Romaniei la evenimentul venetian de acum 3 editii, considera ca „proiectul lui Knorr se asaza numai bine in tema generala a bienalei de anul acesta: «Experienta Artei»“. Mai mult, Perjovschi spune ca arta lui Knorr este de calitate. El isi aminteste de experienta sa personala la Venetia, in urma cu sase ani. 

    A fost o editie pe care artistii romani participanti nu o vor uita prea curand si care reflecta din plin proiectul lui Knorr de anul acesta. In acel an, artistii a trebuit  sa-si curete singuri pavilionul pentru a-si expune lucrarea. Un aspect care nu mai naste controverse este importanta evenimentului atat pentru artistul participant, cat si pentru imaginea Romaniei. Conform organizatorilor, fiecare editie aduna in jur de 300.000 de vizitatori, printre care se regasesc zeci de directori de teatre si muzee, reprezentanti ai celor mai importante publicatii de specialitate, cei mai apreciati curatori si artisti ai lumii si, nu in ultimul rand, cei mai cunoscuti critici de arta. Dintre cei 300.000 de vizitatori, in jur de 3.000 intra in contact cu pavilionul romanesc. „Prezenta la Venetia asigura o vizibilitate enorma pentru artist. Tot ce misca in lumea profesionala trece pe acolo si vede“, spune Dan Perjovschi. Romania este printre putinele tari care detine permanent un pavilion. Chiar daca acesta se afla in capatului parcului de expunere „Giardini“ si vizitatorii ajung de obicei aici extenuati, este bine sa putem expune orice: „bibelouri cu Dracula Park sau Catedrala Neamului – responsabilitatea ne apartine“, spune un artist.

    Indiferent de reactiile pe care le va starni intre 12 iunie si 6 septembrie opera lui Knorr, sustinatorii artistului considera ca proiectul sau trebuie apreciat pentru ca e „curajos“ si „pune baza pe gandire, nu pe tehnica“. Mai mult, pavilionul lui Knorr e un proiect care iese din tiparele cu care Romania s-a prezentat la editiile anterioare ale bienalei venetiene. Conform unuia dintre membrii comisiei care a analizat proiectele de anul acesta, participarile de pana acum pot fi catalogate drept „stereotipuri digitale, care nu au avut nici un rezultat direct“. Nici notorietatea si experienta artistului nu trebuie neglijate daca vrem sa estimam impactul operei asupra vizitatorilor, considera consultantul Dragos Olea. „Proiectul e o dovada de coerenta a artistului, e demersul lui, iar notorietatea acestuia, imaginea internationala isi va spune cu siguranta cuvantul.“ Daniel Knorr are o bogata experienta internationala. A studiat artele plastice la Akademie Der Bildenden Künste din München si la Vermont College in SUA, iar majoritatea lucrarilor realizate in timpul studiilor au fost achizitionate de Muzeul Lenbachhaus din München. Una dintre cele mai interesante lucrari ale lui Knorr este „Klaus, Klaus vine pe jos“ realizata in 2001. Opera reprezinta un spatiu gol in care toti vizitatorii vernisajului il cauta pe Klaus, care se dovedeste a fi portarul muzeului. La New York, Knorr a repetat povestea, schimband insa personajul. Cum portarul Klaus nu accepta sa calatoreasca pana in Manhattan, Knorr a recurs la cartea de telefon pentru a gasi un inlocuitor. A gasit o guvernanta pe nume Mary Ann Klaus care a acceptat rolul. 

    Conform lui Knorr, opera de arta este reprezentata de discutiile create in galerie, iar pe site-ul www.artnet.com aceasta lucrare este estimata la 16.000 de dolari. O alta opera a artistului care a atras atentia criticilor a fost si „Robotul cersetor“ realizat in cadrul expozitiei „On the Spot“ din Berna, Elvetia. Pentru ca fusese invitat sa expuna aici fara sa i se puna la dispozitie un buget, Knorr a creat un robot care, pana la sfarsitul expozitiei, adunase intr-un colt al galeriei elvetiene un morman de fise. 

    Cea mai impozanta creatie a artistului a fost insa realizata in 2000 la Rotterdam, unde a montat unei mori medievale o elice cu un diametru de 25 de metri si o greutate de 5 tone de la o instalatie energetica de vant.

  • ALTI ORIGINALI

    La ultimele editii, Bienala de la Venetia a gazduit proiecte de arta socant de contemporana, dar toate purtand un mesaj puternic: 

    Exclusivitate: La editia trecuta a bienalei, artistul spaniol Santiago Sierra a uluit o lume intreaga cu ideea unui pavilion, plin cu lucrari, dar a carui intrare era interzisa pentru toti vizitatorii fara pasaport spaniol

    Ruga: La editia din 1999, artistul italian Maurizio Cattelan a „inchiriat“ pentru cele trei zile ale vernisajului de presa un yoghin care statea ingropat in pamant. I se vedeau doar palmele impreunate a rugaciune.

    Fum: In 1999, pavilionul Belgiei a fost plin de fum pe tot parcursul expozitiei. Pentru a vedea ceva din lucrarile agatate, trebuia sa te lipesti de ziduri.

    Praf: In 1993, Hans Haake a spart tot pavimentul de ciment al pavilionului german cu picamerul. Aceasta a fost si lucrarea finala: baza Germaniei reunificate era facuta zob.

    Labirint: In 2001 Gregor Schneider transforma Pavilionul Germaniei intr-o locuinta cu zeci de camere si 3 etaje, cu spatii inguste in forma unui labirint. Cei care doreau sa-l viziteze trebuia sa semneze un act prin care acceptau sa intre  pe propria raspundere.

     

     

  • Suflet si ratiune

    SUFLET SI RATIUNE

    Care este sediul ratiunii? Care sunt mecanismele ei intime si cum sunt ele elaborate in adancul creierului uman? Care sunt elementele necesare pentru ca fiecare dintre noi sa-si poata programa comportamentul cotidian, sa poata face cele mai bune alegeri? Profesorul Antonio Damasio, sef al catedrei de neurologie a Universitatii din Iowa, raspunde tuturor acestor intrebari, pornind de la niste observatii clinice surprinzatoare. Dupa ce a studiat, ani la rand, impreuna cu echipa sa, comportamentul unor pacienti cu diferite leziuni cerebrale, si-a dat seama ca toti aveau in comun faptul ca simturile nu le erau alterate si ca nu isi pierdusera inteligenta logica. In schimb, toti prezentau grave deficiente emotionale si suferisera o profunda schimbare de personalitate. De ce? Pentru ca, explica Damasio, ratiunea nu exista in stare pura. Ea nu poate sa functioneze optim decat daca este alimentata de emotiile pe care omul le resimte in fiece clipa si care declanseaza nenumarate semnale in trup: nodul in gat, sudorile reci, rasul, care, la randul lor, vor alimenta mecanismele ratiunii.  

    Antonio R. Damasio, Eroarea lui Descartes, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005 

     

    SEX SI POLITICA

    Cea de-a noua carte a umoristului Christopher Buckley este o savuroasa satira despre sex si politica la Washington. Intriga e mai degraba simpla, insa starneste hohote de ras la tot pasul. Presedintele Kenneth MacMann se intoarce in bratele sotiei sale dupa o teribila partida de sex extramarital operat in dormitorul Lincoln din Casa Alba. Extazul i se citeste in ochi, asa ca Prima Doamna e invadata de gelozie si ii face o scena care se termina cu o confruntare fizica violenta. Lady Beth Mac (cum o alinta presa) descopera   a doua zi dimineata  ca sotul ei este mort  de-a binelea. Avocatul lui Beth in complicatul proces care i se intenteaza este chiar iubitul ei din facultate, Boyce „Shameless“ Baylor. El si clienta sa se straduie sa demonstreze ca moartea presedintelui a fost cauzata de altceva decat inofensiva lovitura aplicata in noaptea scandalului. 

    Christopher Buckley, Nu te porti aSa cu Prima Doamna,  Editura Humanitas, 2005

  • O plimbare de un veac pe Wall Street

    Mecca business-ului mondial, strada tuturor sperantelor dar si a surparii lor, templu al banului, Wall Street este, cea mai influenta si mai dinamica arie urbana a planetei.

    Aflata in sudul insulei Manhattan, in New York, in inima la fel de celebrului Financial District, ea pleaca dinspre Broadway si se indreapta spre East River, adapostind localurile bursei – New York Exchange. In secolul al XVII-lea, alcatuia limita de nord a coloniei New Amsterdam, ce apartinea olandezilor. Ca sa se apere de indieni, dar si de colonistii britanici, acestia construisera un zid de barne si lut. Chiar daca precara constructie a fost daramata in 1699, numele i s-a pastrat, ca un ecou al acelor vremuri ale intemeierii, pana azi (Strada Zidului). Nu aceasta istorie veche se straduie Charles R. Geisst s-o recompuna, ci pe cea a timpurilor moderne, cand Wall Street a prins sa-si compuna si sa-si stabilezeze profilul pe care i-l cunoastem astazi. Autorul volumului „100 years of Wall Street“, este profesor de finante la Manhattan College, a scris pana acum circa 10 volume, dintre care, cu exceptia celui pe care vi-l prezentam, cel mai de succes a fost  „Wall Street: A History“ (1997), business bestseller in New York Times si „carte a lunii“ pentru History Book Club.

    Specialist de varf al subiectului, istoric si analist financiar, a fost solicitat de numeroase televiziuni sa realizeze comentarii si sa modereze dezbateri pe teme economico-financiare.   „100 years…“ este mai degraba rodul muncii istoricului, decat al finantistului, nu incearca sa fie o opera docta, de analize subtile sau de teorii financiare, ci o dramatizare a trecutului unei strazi, insotita de zeci de ilustratii color si alb-negru, de anecdote pline de talc, de naratiuni delectante despre personalitatile care s-au perindat in acest punct vital al Planetei, de aventuri si masinatiuni incredibile, de detalii de culise pana acum niciodata intrezarite, de, in fine, tablouri pline de culoare si credibilitate despre dimensiunile culturale si sociale ale strazii. Epocile care s-au succedat isi afla, sub condeiul lui Geisst, portretul esentializat si cu atat mai lesne memorabil cu cat cartea este structurata pe decenii de evolutie. La inceputurile secolului, Wall Street era cunoscuta pentru lipsa aproape totala de reglementari privind tranzactiile, iar neintelegerile si scandalurile devenisera singura nefericita constanta. Dupa marea criza din 1929, administratia federala reuseste sa instituie legi nationale cu privire la sistemul bancar, astfel incat sa poata stavili dezastrele si domnia bunului-plac.

    Din pacate, scandalurile reziduale persista iar ingineriile financiare ale „termitelor“ de pe Wall Street ajung pe masa de lucru a Senatului. Stirea ii alerteaza pe investitori si ii tine departe vreme de aproape douazeci de ani. La inceputul anilor ‘50, ideea de investitie capata popularitate chiar si in randurile clasei de mijloc si, o data cu ea, se dezvolta fondurile mutuale. Anii ‘60 anunta, in sfarsit, nasterea brokerajului modern iar decada ‘70 aduce reforme majore in privinta comisioanelor. Anii ‘80 sunt numiti de autor deceniul lacomiei, iar anii ‘90 deceniul boom-ului, cauzat, in principal, de dezvoltarea Internetului. Cei ce doresc sa cunoasca peisajul de fundal care a generat actualul chip al pietei financiare mondiale, specialisti sau amatori, ar trebui sa rezerve un loc permanent in rafturile bibliotecii lor pentru cartea lui Geisst.