BusinessMagazin

Blog

  • Siragul de perle

    Chinezii, cred, stau la baza unei comparatii pe care am citit-o de mai multe ori in literatura – „…avea dintii ca un sirag de perle…“, dar comparatia mi-a ramas in cap pentru ca am auzit/citit un proverb bazat pe ea.

     

    In zona activa a net-ului romanesc, foarte populare sunt site-urile ce adapostesc referate. Junii liceeni, in pana de subiecte si cu securea ascultarii de a doua zi deasupra capului, pot descarca din sumedenia de documente, grupate frumos pe domenii (literatura, chimie, fizica, istorie), teme gata scrise, majoritatea chiar bine. De multe ori m-am intrebat cine le-o fi creat, am avut chiar viziuni SF-iste cum ca de fapt nu le-a scris nimeni, ci le-a iscat chiar internetul singur, reteaua mondiala a calculatoarelor, pentru a usura viata junilor si a-i ademeni spre zone mai apropiate entuziasmului lor. Tot pe net. Dar probabil ma insel si or mai fi si scolari constiinciosi si altruisti, care nu numai ca au muncit, dar au acceptat sa si „seruiasca“ rodul intelepciunii lor.

     

    Asa ca referatele in cauza au ajuns acum ca Miorita, o opera cu autor necunoscut, dar din care fiecare ia ce vrea si cat vrea; o desteptaciune de imprumut. Iar temele au ajuns un lucru dupa care junii nu se omoara, ci il fac pentru ca trebuie facut. Forma fara fond.

     

    Gandurile astea m-au incercat saptamana trecuta, cand am vizitat o expozitie pe teme de comunicatii si tehnica de calcul, locul unde pasionatii de calculatoare, de gadgeturi si de telefoane mobile de ultim tip ar trebui sa vina si sa vada ce mai e nou.

     

    Nu prea am vazut noutati sau poate nu am avut abilitatea de a le descoperi sau poate expozantii nu au avut abilitatea de a le scoate in fata. In fata erau in schimb o gramada de decibeli, o sumedenie de fete frumoase, care nu prea sesizau diferenta dintre o placa de baza si una de sunet, standuri care, luate individual, aveau ceva de comunicat, in functie de taria firmei, dar un ansamblu cumva prafuit, un sclipici care nu ascundea nimic.

     

    Poate gresesc, si imi cer toate scuzele posibile pentru asta, dar expozitia mi s-a parut, la fel ca si temele liceenilor, un lucru de care lumea nu prea avea chef, dar care trebuie facut. Tot o forma fara fond.

     

    Iote, e al doilea exemplu, dar nu ultimul. Ba chiar putem extrapola: am imprumutat (citeste descarcat de pe net, ca si liceenii) tot soiul de lucruri, pe care, mare greseala, nu le-am adaptat; luate de-a valma, multe din cele ce-au avut succes aiurea s-au dovedit a nu prinde la noi; asta nu pentru ca reteta a fost gresita, ci pentru ca pacientul avea alta boala. Inca mi-e teama, de exemplu, de capcanele pe care cele 60.000 sau 80.000 de pagini de aquis comunitar, traduse mai mult sau mai putin stangaci si adoptate la gramada, le pot ascunde.

     

    Intr-o discutie recenta, cu colegii, am spus, mai in gluma, mai in serios, ca piata de capital din Romania nu ma convinge, face parte din categoria formelor fara fond. Am argumentat atunci, in gluma, ca piata de capital romaneasca isi va umple forma cand o sa avem prima sinucidere a unui jucator la bursa, asa, ca la marile crize americane.

     

    N-as vrea sa ajungem in aceasta situatie, dar piata de capital ar trebui, pentru a-si umple fondul, sa evolueze de la asocieri simple de genul „merge Patriciu la Parchet, actiunile urca sau scad“ si sa devina, de exemplu, un instrument de finantare a companiilor. In mod curent, si nu doar in rarele cazuri de pana acum.

     

    Acelasi mimetism prost aplicat, adica dorinta de a nu iesi din rand, de a nu parea fraier cand toti sunt destepti, a transformat, in multele analize din presa scrise de-a lungul a peste un an de zile, aplicarea reformei fiscale a actualului Guvern, atata cata este si asa cum a iesit, cu cota unica drept drapel, intr-un esec. Inainte de vreme.

     

    Am citit odata, in sensul tuturor celor spuse mai sus, mai multe exemple de ceea ce va sa zica execitiul „una spunem si alta inseamna“: termenii tranzitie si reforma au fost cititi mai degraba ca dezastru economic, saracie si somaj, puterea financiara este mai mult cea a grupurilor de interese decat cea creatoare de locuri de munca, controlul inseamna mai degraba vendeta politica, iar comunicarea inseamna pur si simplu dezinformare sau filtrul purtatorilor de cuvant si mai putin transparenta.

     

    Daca tot suntem pusi pe imprumutat formate economice, sociale sau media, macar sa le incercam sa le adaptam, astfel incat sa nu constatam ca nu ni se potrivesc, nu plac sau nu sunt aplicabile.

     

    Dar unde e legatura cu dintii ca perlele si cu proverbul, veti intreba. Pai proverbul e urmatorul: „Cine a comparat prima data dintii cu un sirag de perle a fost un geniu, ultimul care a repetat-o a fost un dobitoc“.

  • Evanghelia dupa Machiavelli

    Povestea e veche aproape de cand lumea. Incepe cu Socrate, continua cu fondatorii SUA si se perpetueaza, intr-o forma sau alta, pana in zilele noastre. Ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. A discuta despre politica fara a pomeni despre virtute, constata, printre altii, Robb McDaniel, e o imposibilitate.

     

    Si totusi, modernitatea, incepand de la Machiavelli incoace, a facut tot posibilul pentru a impinge in planul doi, trei sau cat vrei aceasta discutie. „Realismul“ a devenit, treptat, noua evanghelie. Conform acesteia, liderului politic nu i se mai cere sa fie moral – doar sa mimeze, suficient de convingator, moralitatea. Mai mult, nici cetatenilor nu li se mai cere acest lucru. Pentru a fi eficienta, spune-se, democratia nu trebuie luata prea tare in serios de catre „demos“. Delasarea, lipsa de implicare in viata publica a celor multi ar reprezenta nu defecte, ci adevarate virtuti, in absenta carora sistemul s-ar gripa. Vechea expresie „noi ne prefacem ca lucram, voi va prefaceti ca ne platiti“ e inlocuita prin „voi va prefaceti ca va pasa, noi ne prefacem ca va credem“.

     

    Argumentele noilor predicatori sunt convingatoare, pentru ca sunt rationale: sistemele politice bazate exclusiv pe principii morale au fost si raman lesne de transformat in regimuri totalitare si demagogice. Comunistii au batut toba virtutilor clasei muncitoare, ayatolahii s-au intors spre religie pentru a-si controla mai bine supusii, iar aproape de casa, alde Vadim sau Becali castiga puncte electorale semnificative, jucand aceeasi carte a intransigentei morale strabatute de un fior religios. De la transcendenta la demagogie nu e decat un pas, si acela usor de facut – motiv, asadar, suficient pentru a privi cu reticenta orice discutie politica axata pe „virtuti“. 

     

    Pana aici, toate bune si frumoase. Ideile, insa, au felul lor de a pacatui prin exces („pacatul din dreapta“, cum l-ar fi numit Sfintii Parinti). Odata smulse din context si devenite abstracte, chiar si ideile bune devin, mai devreme sau mai tarziu, malefice. Iara cine nu crede, vorba lui Hegel, n-are decat a arunca o privire asupra Revolutiei Franceze cu al sau Monsieur Guillotine. Odata scapata din chingile moralitatii, politica o ia la vale, pe tobogan. In absenta virtutilor, nimeni si nimic n-o mai poate opri sa degenereze intr-un cosmar. Simplu spus, pentru politica, virtutile sunt precum, zice-se, ar fi femeile pentru barbati: nu poti trai nici cu ele, nici fara ele.

     

    In contextul politic romanesc, liberalii au fost primii care, dupa 2004 – odata epuizata retorica anticoruptie – au redescoperit valentele discursului intransigent-moralizator, mostenit de la taranisti, in contextul confruntarii cu PD. De aici insistentele pe Legea Lustratiei sau pe impulsionarea activitatii CNSAS. In conditiile in care PD, la pachet cu presedintele Basescu, dau dovada de o sfiiciune aproape feciorelnica in raport cu aceste teme, liberalii au inceput sa bata si mai tare saua ca sa priceapa iapa. Dar, taman cand lucrurile pareau sa intre pe un fagas normal si iapa parea sa inteleaga, Ioan Gavrila-Ogoranu a fost chemat la ceruri. Moment mai prost ales pentru liberali nici ca se putea.

     

    Au unii oameni talentul asta, ca si dupa moarte sau, mai exact, prin moarte  sa bage bete in roate unui sistem altminteri uns binisor. Daca nu stiti cine a fost „badia Gavrila“, cum ii spuneau cunoscutii, aveti o scuza: n-a aparut nici in revistele de „high-life“ si n-a tinut nici prima pagina a ziarelor de scandal. A fost „doar“ ultimul conducator al unui grup de „partizani“ – romani care au ales sa se opuna comunismului cu arma in mana, cu orice risc. Nu am avut onoarea de a-l cunoaste personal pe badia Gavrila – am avut insa, mai tanar fiind, bucuria de a-i cunoaste pe multi dintre cei care au impartit cu el atat rezistenta armata din munti, cat si puscariile comuniste, inclusiv cea din Pitesti. Si totusi, in ciuda diferentelor, au/aveau un numitor comun: o moralitate senina, ca altfel nu stiu cum sa-i zic. Oameni trecuti binisor de 70-80 de ani, care izbutesc sa priveasca viata cu o prospetime pe care tinerii rebeli de 18 ani nu reusesc nici macar s-o ingaime. Vorba unuia dintre ei: „Abia dupa 15 ani de puscarie comunista incepi sa apreciezi viata asa cum se cuvine“.

     

    V-ati putea imagina ca liberalii, in frunte cu premierul Tariceanu, vor fi dat buluc la slujba de inmormantare a badiei Gavrila – moment mai prielnic pentru putina retorica anticomunista cu greu ar putea fi gasit. Ei as! Nici liberalii, dar nici presedintele Basescu, altminteri recunoscut prin nonconformism, nu au gasit „de cuviinta“. Motivul il reprezinta secretul lui Polichinelle, pe care inclusiv mass-media s-au straduit sa-l vare cat mai abitir sub pres: atat badia Gavrila, cat si partidul pe care il conducea, „Pentru Patrie“ (a auzit cineva de el?), erau filolegionari. Nomine odiosa! Corectitudinea politica nu l-a impiedicat pe presedintele Basescu sa bea sprituri cu Gigi Becali, dar nici pe Calin Popescu-Tariceanu sa se afiseze la Timisoara alaturi de semnatarii Proclamatiei de la Timisoara. I-a impiedicat insa pe ambii sa isi prezinte omagiile la catafalcul unui batranel trecut de 80 de ani care si-a petrecut buna parte din viata luptand de adevaratelea cu sistemul comunist. Nu cu, pardon, cartuse de Kent sau bancuri cu Bula.

     

    Nimeni nu ne cere sa fim cu totii eroi sau personaje de legenda. Bunul- simt ne cere insa sa ne scoatem cuviincios caciula in fata celor care sunt sau au fost. Intr-adevar, unii dintre ei s-au lasat amagiti de o retorica ce s-a dovedit, in cele din urma, nefasta. Nici un erou nu e perfect. Sa ridice insa piatra cel care n-a pacatuit deloc in acesti ultimi 60-70 de ani. Sa ridice primul piatra cel care a fost mai curajos decat badia Gavrila.

     

    Si, pentru ca tot veni vorba despre legionari – pe cand o discutie cu cartile pe fata despre aceasta miscare politica? Daca nu de altceva, atunci macar pentru ca si poetul nostru national (Mihai Eminescu ii zice), si Eliade, Cioran sau Noica au fost acuzati de simpatii proto- sau chiar legionare de-a dreptul. Cand mai multi intelepti arunca aceeasi piatra in aceeasi balta, merita sa analizezi, fara prejudecati, fenomenul. Avem (inca) un elefant in sufragerie: ce facem cu el?

  • La mana statului

    In plin proces de fuziune a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) cu piata Rasdaq si in perioada adunarilor generale, care ar putea decide delistarea unora dintre companiile cotate, statul vine sa dea o mana de ajutor pietei de capital.

     

    Cea mai mare bursa de valori din lume dupa numarul de companii listate este cea din Bombay, cu 4.781 de firme cotate. La Bursa de Valori Bucuresti (BVB) se tranzactioneaza 65 de companii, grupate in doua categorii, carora li se adauga inca 43 de societati la categoria nelistate.

     

    Diferenta pare zdrobitoare, dar, daca raportam numarul de companii de pe piata la populatia celor doua tari, respectiv la miliardul de indieni si cele 22 de milioane de romani, se observa ca pietele sunt de fapt foarte asemanatoare, cu aproximativ cate o companie listata pentru fiecare 200.000 de locuitori.

     

    Si totusi, dupa finalizarea fuziunii cu Rasdaq, BVB si-ar putea depasi net „conditia“. Pe piata Rasdaq sunt acum listate 3.587 de companii. Din unificarea operatiunilor celor doua burse ar rezulta o piata cu un total de 3.695 de societati, valoare cu care BVB ar intra pe locul trei in topul institutiilor bursiere, inaintea unor piete de renume ca Nasdaq sau bursele de valori din Londra, Tokio sau New York, la doar putin in urma celei de-a doua clasate – piata din Toronto.

     

    Ce-i drept, o mare parte dintre societatile listate pe Rasdaq sunt doar trecute intr-un catastif. E posibil chiar ca o parte dintre ele sa nu mai existe. In acelasi timp, tranzactionate in mod curent sunt foarte putine societati.

     

    In fapt, din cele peste 3.500 de firme, numai 1.400 sunt tranzactionabile. Iar dintre acestea se misca cat de cat maximum 300. Mai mult, conform actualului proiect de unificare a celor doua piete, societatile de pe Rasdaq nu sunt obligate sa se inscrie la cota Bursei, ele urmand sa fie tranzactionate pe un sistem alternativ, cum este cazul societatilor de la categoria nelistate.

     

    Pe de alta parte, Bursa ar putea ramane si fara cateva dintre societatile active – atat de pe BVB, cat si de pe Rasdaq -, dupa ce Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dat practic liber la delistari. La inceputul lunii februarie, comisia a emis o dispunere de masuri prin care permitea ca o companie sa fie delistata printr-o hotarare a Adunarii Generale a Actionarilor, adica daca actionarul majoritar vrea acest lucru. Mai bine de 10 companii au profitat de aceasta reglementare si si-au anuntat intentia de delistare. Aceasta dispunere de masuri nu va avea probabil viata lunga.

     

    Enervati ca oricum nu aveau prea multe alternative de investitii, investitorii pe bursa au protestat impotriva masurii CNVM si au avut partial castig de cauza. Prin Codul bursier, adoptat luna trecuta de actionarii BVB, delistarile vor fi permise doar in urma desfasurarii unei oferte publice. Codul trebuie aprobat insa de CNVM. In acest context agitat, un sprijin pentru investitori a venit de unde se asteptau, probabil, cel mai putin: de la stat. Guvernul a fost criticat in repetate randuri ca, desi periodic anunta tot felul de masuri pentru incurajarea pietei de capital, a evitat sa foloseasca bursa pentru diverse tranzactii, cum ar fi privatizarile.

     

    Insa ultima saptamana a fost plina de anunturi promitatoare din partea Executivului, care le propune jucatorilor la bursa noi variante de investitii. Miercuri, reprezentantii Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) si cei ai bancii de investitii Credit Suisse First Boston au semnat contractul de consultanta pentru listarea actiunilor RomTelecom pe piata de capital. Anunturile oficiale au stabilit ca termen pentru listarea operatorului de telecomunicatii lunile septembrie-octombrie.

     

    Cum o minune nu vine niciodata singura, in aceeasi zi guvernul anunta ca a mandatat Ministerul Transporturilor sa inceapa procesul de privatizare a noua societati din subordine, prin vanzarea prin oferte publice secundare a unor pachete de actiuni reprezentand 5% din capitalul firmelor.

     

    Intrarea la cota bursei a unor companii precum Metrorex, Aeroportul International Henri Coanda, Aeroportul International Bucuresti-Baneasa-Aurel Vlaicu, Aeroportul International Constanta, Aeroportul International Timisoara-Traian Vuia sau Administratia Canalelor Navigabile Constanta ar mai impulsiona piata de capital, ca sa nu mai vorbim de cresterea capitalizarii pietei.

     

    O alta companie asteptata la BVB este compania de transport a energiei electrice Transelectrica. Potrivit unui anunt facut in urma cu trei saptamani, Transelectrica va lista 10% din actiuni la Bursa de Valori Bucuresti in luna iulie, dupa ce va avea loc o majorare de capital.

     

    Dar cea mai asteptata listare, fara discutii, este cea a Fondului Proprietatea, cel mai mai mare fond de investitii din Europa Centrala si de Est. Deocamdata, nu s-a anuntat o data oficiala pana la care Proprietatea sa fie la cota bursei, dar investitorii spera ca va avea loc in acest an.

     

    Aceasta avalansa de listari – daca se vor finaliza cu succes – ar veni dupa o perioada secetoasa, in care numarul de companii nou-venite pe piata de capital se pot numara pe degetele de la o mana. Ce-i drept, la Bursa de Valori Bucuresti au venit mai multe companii, dar acestea „au promovat“ in general de pe piata secundara Rasdaq.

     

    Pe de alta parte, cum relatiile dintre companiile romanesti si cele indiene sunt din ce in ce mai stranse (vezi achizitia Terapia de catre Ranbaxy sau negocierile purtate de Mahindra & Mahindra pentru achizitia Tractorul), nu ar fi exclus chiar ca o firma indiana sa se listeze la Bucuresti. Sau, de ce nu, o companie romaneasca sa fie in atentia brokerilor din Bombay.

  • Revolutii sexuale

    Au existat revolutii sexuale in Romania? Au existat schimbari radicale de comportament erotic in reprezentarile publice, ceva asemanator cu miscarile hippie si alte forme de dezinhibare cu ceva coloratura de stanga din vest? E si asta un subiect. Mi-a venit in cap citind tulburatorul roman al lui Philip Roth, „Animal pe moarte“.

     

    Povestea unui Casanova, ar spune cineva grabit, dupa ce ar parcurge scurta poveste a lui Philip Roth. Nici vorba. Este istoria unui profesor dintr-un campus american, casatorit si cu un copil, care ia decizia sa profite din plin de schimbarea radicala a tinerilor din anii ‘60-’70, revolta nu doar ideologica, ci si revolutionare a spatiului intim, a viziunii asupra cuplului. In explicatia personajului – o voce altfel extrem de dura, cinica, fara urma de romantism pagubos sau de deprimare narcisista -, lucrurile stau mult mai simplu: avea de ales intre a-si insela sotia in dulcele stil clasic sau a se elibera de casatorie si a profita de eliberarea sexuala a studentelor (cu o singura regula: niciodata in timpul semestrului).

     

    Fascinanta nu e atat istoria de dragoste din „Animal pe moarte“, cat povestea schimbarii comportamentului erotic de la o generatie la alta. Un tip de vreo 40 de ani asista uimit la dezinhibarea completa a studentelor si studentilor sai. Si participa fericit la acest dans bahic de campus, inlaturand cu intelepciune hedonistica orice forma de ideologie. Sa fim intelesi, nu vorbim aici despre o evolutie organica a comportamentului sexual. Este exclusiv vorba despre o anumita imagine publica a individului, in varianta sa erotica. Inca o precizare: este aici povestea unei schimbari intr-un mediu academic aparte, cel american; evident, lucrurile stau altfel in Franta, de exemplu, care poate numara destule revolutii in perceptia sexului in societate, de multe secole incoace.

     

    Ajungem la intrebarea de la inceput. A avut Romania astfel de schimbari majore in perceptia asupra sexului? Nu ma aventurez in secolul al XIX-lea, dar, in perioada interbelica, sigur a existat o oarecare eliberare, odata cu dezvoltarea perceptiei culturale urbane. Romanele interbelice romanesti contin scene curajoase, teoretizari relaxate ale conduitei erotice. De cealalta parte, ne amintim de patania avangardistului Geo Bogza care, pentru un volum cu imagini poetico-sexuale foarte „hard“, a facut ceva puscarie.

     

    Dupa razboi, imaginea publica a sexului a fost stearsa complet. Comunismul a obscurizat viata intima a tovarasilor. Asta in vreme ce eliberarea sexuala avea in vest forme ideologice de stanga. Imi amintesc ca am citit o marturie amuzanta a unei mari traducatoare, Antoaneta Ralian, care povestea ca, in anii ‘50, avea misiunea nu doar de a transpune in romaneste carti straine, ci si de a curata de scene de sex indraznete respectivele povesti. Traditia „pudorii comuniste“ a continuat – e de ajuns sa ne uitam la un intreg limbaj al eufemismelor atunci cind se vorbeste despre sex. Romanele romanesti din anii ‘60, ‘70, ‘80 (Breban, Buzura et comp.) nu au decat foarte putine pasaje erotice „curajoase“. Iar duritatea sau indrazneala unora dintre ele nu vine neaparat dintr-o dorinta reformatoare a sexului in societate. In orice caz, literatura interbelica era mult mai inventiva la acest capitol. Poate Breban sa aiba un oarecare cuvant de spus cu scene din „Bunavestire“ sau „Don Juan“, in care erotismul sa cunoasca o oarecare expresie libera, interesanta, socanta.

     

    Veti spune: ce l-a apucat pe asta sa discute pasajele erotice, la ce sunt ele bune? Ce influenta pot avea paginile fara perdea asupra inaltei culturi? Ei bine, cred ca astfel de texte masoara si forta libertatii artistului si mai cred ca in anii ‘60-’70 un astfel de curaj ar fi fost util, in conditiile in care un teribil conservatorism dictatorial domina paturile conjugale si cabinetele ginecologice (avortul interzis, metode mizere de contraceptie).

     

    In Romania nu a existat o miscare de eliberare sexuala la vedere. Abia in anii ‘90 am inceput sa luam de-a gata libertatile altora. E chiar comic sa vezi ca in perioada amintita romanul a descoperit furibund si eliberarea sexuala, si eliberarea religioasa (doua forme sufocate de regimul comunist). Sexul a izbucnit firesc, direct ca metoda de vanzare: publicitatea, muzica, televiziunea l-au folosit din plin. Discutiile despre intimitatile cuplului („Din dragoste“, multe emisiuni de pe postul Acasa etc.) au explodat intr-o forma aparent libera, dar extrem de conservatoare in modul de a vedea lucrurile. Asa se face ca avem, de exemplu, o societate destul de permisiva cu discutii, texte, filme indraznete. Dar, de cealalta parte, avem mult primitivism in interiorul cuplului, un discurs sexist puternic, o slaba evolutie a femeii in scena publica. Cam asta se intampla cand ai dezinhibare in ce priveste discutiile despre sex, fara sa fi luptat pentru emancipare.

     

    Asa se face ca fiecare companie de cablu furnizeaza pentru sume modice programe pornografice la indemana fiecarui cetatean. Si in felul acesta credem ca nimic nu ne mai poate soca. Numai ca pornografia poate distra, dar nu poate emancipa. Poate obisnui ochiul cu practici sexuale la care bunicii nostri s-ar fi gandit mai greu, dar nu le poate deschide mintea indivizilor in ce priveste complexitatea cuplului, ca aparenta sociala si ca „celula de baza“ erotica.

     

    Cum spune Roth, pornografia e o forma decazuta de arta care are totusi un efect de anestezie, de impresie de libertate, de impresie de libertinaj pana la urma. Pornografia a intrat firesc in viata cotidiana a romanului. Fara ca acesta sa pretinda macar ca doreste sex, nu razboi. O fi bine, o fi rau?

  • Protocoalele lui Trismegistus

    Pana acum, oricine ar fi vrut sa studieze „Corpus Hermeticum“ (in editie critica, nu in nenumaratele fabricatii fara valoare) avea la dispozitie editia clasica de la Belles Lettres, scoasa de A. D. Nock si Andre-Jean Festugiere, care a aparut intre 1945 si 1954 (o editie anterioara a fost aceea a lui Walter Scott, Oxford, 1924, in traducere englezeasca).

     

    Intr-o intreprindere editoriala admirabila, casa italiana Bompiani a ales acum editia critica de la Belles Lettres, dar cu adaugirea unor lucruri pe care Nock si Festugiere nu aveau cum sa le cunoasca. Acestea cuprind anumite texte hermetice din codicele Nag Hammadi, impreuna cu textele originale copte, pentru cine simte nevoia sa le consulte. Si, desi aceste 1.500 de pagini costa doar 35 de euro, ar fi pur snobism sa sugeram ca asa ceva e pentru oricine o buna lectura in momentele dinainte de culcare. Este un instrument de studiu de neinlocuit si valoros, dar aceia care vor doar sa-si faca o idee despre scrierile hermetice se pot multumi cu una singura dintre ele, „Poimandres“, in 100 de pagini, publicata in italiana la editura Marsilio.

     

    In orice caz, povestea acestui „Corpus Hermeticum“ *) este fascinanta. Este vorba despre o serie de scrieri atribuite legendarului Hermes Trismegistus – zeul Thot pentru egipteni, Hermes pentru greci si Mercur pentru romani, inventatorul scrisului si al limbajului, al magiei, al astronomiei, al alchimiei si, ulterior, identificat nici mai mult, nici mai putin decat cu Moise. In mod firesc, aceste tratate au fost opera mai multor autori, traitori intr-un mediu cultural grecesc, hranit cu spiritualitate egipteana si cu referinte platonice, intre secolul al II-lea si al lII-lea dupa Cristos.

     

    Ca autorii au fost mai multi e demonstrat din plin de numeroasele contradictii intre diferitele texte, iar ca ei au fost filozofi elenizanti si nu preoti egipteni e sugerat de faptul ca aceste mici tratate nu contin referiri congruente cu teurgia egipteana sau cu orice forma de cult egiptean. Atractia acestor texte pentru atatea minti insetate de o noua spiritualitate se datoreaza faptului ca, asa cum arata Nock in introducerea lui, ele sunt „un mozaic de idei antice, deseori formulate prin scurte aluzii si la fel de golite de gandire logica pe cat de golite de puritate clasica lingvistica“. Dupa cum puteti vedea, jargonul de acolo este conceput deliberat pentru a declansa un sir nesfarsit de interpretari.

     

    Aceste mici tratate (cu exceptia unuia, „Asclepius“, care a circulat timp de secole in latina) au fost date uitarii o lunga perioada, pana cand un manuscris al unuia dintre ele a aparut pe neasteptate la Florenta in 1460, in timpul epocii umaniste, tocmai atunci cand oamenii se intorceau la intelepciunea antica, precrestina. Fascinat, Cosimo di Medici a poruncit ca textul sa fie tradus de Marsilio Ficino, care l-a intitulat „Pimandro“, dupa numele primului capitol. Ficino l-a prezentat apoi drept opera autentica a lui Hermes Trismegistus, izvorul celei mai vechi intelepciuni, de la care nu numai Platon, dar si crestinatatea s-au adapat. Aceasta a insemnat inceputul extraordinarului succes si al influentei culturale exercitate de scrierile respective. Dupa cum a remarcat Francis Yates in cartea lui despre Giordano Bruno, a fost o enorma neintelegere istorica, menita sa produca rezultate surprinzatoare.

     

    Apoi, in 1614, filologul elvetian Isaac Casaubon a adus argumente irefutabile spre a demonstra ca intregul „Corpus“ nu era decat o colectie de scrieri elenistice, fapt de care in zilele noastre nu se mai indoieste nimeni. Dar partea realmente extraordinara e ca expunerea lui Casaubon a ramas cunoscuta doar in cercurile invatatilor, si ea n-a afectat cu  nimic autoritatea „Corpus“-ului. E nevoie doar sa avem in vedere dezvoltarea intregii literaturi ocultistice, cabalistice, mistice si – desigur – „hermetice“ in secolele care au urmat (pana la autori moderni aflati deasupra oricarei suspiciuni). Oamenii au continuat sa considere „Corpus Hermeticum“ ca pe un produs daca nu chiar al divinului Trismegist, cel putin al unei intelepciuni arhaice, pe care se poate jura ca pe Biblie.

     

    Mi-am adus aminte de povestea „Corpus“-ului cu ceva vreme in urma, cand a fost publicat „Complotul“ lui Will Eisner (New York, Norton). Eisner, unul dintre geniile benzii desenate umoristice moderne (care a murit pe cand cartea era inca in tipografie), foloseste cuvinte si imagini ca sa spuna povestea „Protocoalelor Inteleptilor Sionului“. Partea interesanta in povestea lui tine nu atat de momentul cand a fost confectionat acest fals cu scop antisemit, cat de ceea ce s-a intamplat dupa aceea, in 1921, cand ziarul Times of London – urmat de o serie de invatati seriosi – au scris si au dovedit ca „Protocoalele“ erau un fals. As spune ca, incepand chiar de atunci, circulatia „Protocoalelor“ a inceput sa creasca in toata lumea, iar textele au fost luate in serios inca mai mult.

     

    Un semn ca, fie ca e vorba de Hermes ori de Inteleptii Sionului, diferenta dintre adevarat si fals nu e de nici un interes pentru cei ce pornesc de la o prejudecata, de la dorinta sau nelinistea de a li se revela un mister, un anume semn profetic devastator in cer sau pe pamant.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare in 24 mai.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

    *) Culegere de 17 tratate de la sfarsitul epocii elenistice, atribuite lui Hermes Trismegistul („de trei ori maretul“) si care expun filozofia mistica a hermetismului, unde tema centrala este regenerarea si zeificarea omului prin cunoasterea divinitatii (n. red.).

  • IMG adulmeca Romania

    Ce business e profitabil in Turcia si poate merge si in Romania? Fotbalul – ar fi raspunsul dat de compania britanica IMG, una dintre cele mai mari agentii de marketing sportiv si divertisment din lume.

     

    Cand presa vuia de veniturile Steaua si ale televiziunilor romanesti de pe urma calificarii in semifinala UEFA,  cineva vedea in toata aceasta agitatie un potential de business pe termen lung: compania engleza IMG, care ofera expertiza in marketing sportiv si management in sport si a carei divizie de media – TWI – s-a ocupat de vanzarea in Anglia a meciului televizat de la Bucuresti dintre Steaua si Middlesbrough.

     

    „Vrem mai mult de la Romania“, spunea Victor Blundell, coordonator al TWI in aceasta zona a Europei, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin in ziua meciului din tur. Adica? „Vrem sa ne extindem in afara serviciilor de vanzare a drepturilor TV – unde business-ul nostru a avut tangente cu Romania pana acum – catre zone cum ar fi dezvoltarea componentei comerciale a fotbalului sau asigurarea consultantei pentru publicitate si sponsorizari.“ Daca intentia exprimata de Blundell ar prinde contur, IMG ar fi primul jucator international pe o piata inca nestructurata in Romania – cea a consultantei in marketing sportiv – si pe care in prezent activeaza doua companii romanesti puse pe picioare in ultimul an, Sport Evolution Group si Kick Off Sports.

     

    Sport Evolution este fondata de Cristi Iancu – fost director de marketing la Dinamo si Rapid -, care a semnat in aceasta iarna un contract cu FRF pentru servicii de marketing. Iar Kick Off Sports a fost fondata in ianuarie de Gigi Loghin, fost sponsorships & events manager la Interbrew Romania -, numele companiei fiind recent vehiculat in contextul sferturilor si semifinalei UEFA (Kick Off a cumparat de la Steaua si a revandut apoi drepturi de new media si publicitate pe stadion). Blundell admite ca piata pe care intra e virgina, dar are incredere in ea. Atat prin prisma background-ului – succesul Stelei de la Sevilla din 1986 si generatia de aur de la inceputul anilor ‘90 – dar si a apetitului de consum. Si daca apetit exista, atunci exista si potential de afaceri. Ca exemplu, Blundell aduce cazul Turciei – una din tarile din zona in care business-ul IMG merge ca pe roate. „Din primele 20 de programe TV de top ale Turciei, 18 au fost meciuri de fotbal“, spune el. Si in cazul Romaniei, daca s-ar intocmi un clasament al celor mai vizionate programe din istoria televiziunii, pe primele locuri ar fi chiar partidele disputate de Steaua in UEFA, conform datelor existente.

     

    Sumarizand: intentie de business exista, la fel si potential – piata serviciilor de consultanta in marketing sportiv duce lipsa de competente, know-how si expertiza internationale. Iar intrebarile care se pun acum ar fi doua. Unu: cum va face, concret, IMG business in Romania? Si doi: cand? In primul caz, Blundell spune ca vor lucra cu un partener de business local (cel putin intr-o prima faza), iar acesta ar urma sa fie Kick Off Sports. „Nu suntem nici atat de aroganti, nici atat de naivi incat sa spunem ca putem face business de la biroul din Londra“, admite el.

     

    La randul sau, Gigi Loghin de la Kick Off spune ca a semnat cu IMG un contract de colaborare nelimitat pentru a exploata reciproc evenimentele sportive importante autohtone si internationale, „in special pe partea de new media“. In cel de-al doilea caz, daca englezii si partenerii lor romani stau cu stiloul in mana in asteptarea vreunui contract, Blundell spune ca va exista unul „cat de curand“. Daca e vreo legatura intre optimismul englezului si „firmele specializate“ cu care Steaua e in tratative – aduse in discutie de Mihai Stoica, managerul Stelei, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin recent -, o vor arata lunile care urmeaza.

  • Primul „international“

    Daca IMG se va implica mai mult in marketingul din sportul romanesc, atunci compania engleza ar fi primul jucator international in aceasta industrie care inca bajbaie in Romania.

     

    FONDATORUL: International Management Group – acum IMG – a fost fondata in anul 1960 de Mark Hume McCormack (foto), care si-a dat seama de timpuriu de potentialul marketingului sportiv in epoca televiziunii. McCormack, presedinte si CEO pana la moartea sa, in 2003, a fost considerat unul dintre cei mai puternici oameni din sportul international, printre clientii sai fiind Tiger Woods, Pete Sampras, Michael Schumacher.

     

    DESPRE IMG: Are afaceri pe doua teritorii: sport & divertisment pe de o parte si media, pe de cealalta. Printre serviciile diviziei de sport se numara consultanta si reprezentarea sportivilor de golf, tenis, hochei, fotbal, rugbi etc. Iar IMG Media (care include TWI) ofera servicii de new media si produce si distribuie anual peste 9.000 de ore de continut audio-vizual pentru platforme multiple.

     

    UNDE: Compania are 2.300 de angajati in 30 de tari. Programele  IMG Media sunt distribuite in 200 de tari. TWI e cel mai mare furnizor extern de continut al BBC.

     

    CU CINE: In functie de serviciile pe care le ofera, TWI reprezinta branduri sportive precum Comitetul Olimpic, The Nobel Institute, The All England Lawn Tennis and Croquet Club (Wimbledon) si IRB (Rugby World Cup).

  • La aceeasi vanatoare

    Doua agentii de talie mica devin partenere de afaceri – GAV/ Scholz & Friends Bucuresti si Free Communication. Deocamdata, nu vor fi schimbari la nivel de structura sau actionariat.

     

    Agentiile GAV/Scholz & Friends Bucuresti (publicitate) si Free Communication (PR) au anuntat saptamana trecuta ca au devenit partenere in afaceri prin unificarea competentelor si a resurselor, „in scopul derularii unor proiecte integrate“, spun reprezentantii celor doua companii. Obiectivul principal al acestui parteneriat – care in aceasta etapa nu presupune schimbari structurale sau actionariale, spun acestia – il reprezinta largirea portofoliului de servicii.

     

    „Este un gest strategic, in vederea adaptarii celor doua companii la schimbarile pietei autohtone, prin oferirea unei alternative lipsita de scleroza sistemelor mamut, dar si de cosurile pubertatii“, a declarat Lucian Georgescu, Managing Partner GAV/ Scholz & Friends.

     

    „Nu am planificat acest parteneriat, s-a intamplat de la sine. Am derulat cateva proiecte de nevoie si, pur si simplu, am rezonat in gandire si-n atitudine“, a spus si reprezentantul Free Communication, Alexandra Dinita, general manager.

     

    GAV/Scholz & Friends Bucuresti a fost infiintata in 2003 de Lucian Georgescu, fost director de creatie la Graffiti/BBDO. Pe atunci compania se numea gav/balkanski si se pozitiona ca atelier de marketing cultural. Noua denumire dateaza din noiembrie 2005, cand agentia s-a afiliat la grupul german de publicitate Scholz & Friends.

     

    Anul trecut, GAV/Scholz & Friends a avut o cifra de afaceri de circa un milion de euro, spune agentia, iar previziunile pentru 2006 prevad o crestere cu 30% a acesteia. Structura actionariala este urmatoarea: Lucian Georgescu 60%, Daniel Micu 20%, Marius Rosu 10%, Andreea Georgescu 10%.

     

    Free Communication a fost infiintata in 2001 si a avut o cifra de afaceri de 416.000 de euro anul trecut, in crestere cu circa 40% fata de 2004, spune agentia. Cresterea pe care Free Communication o prognozeaza pentru 2006 este cel putin egala cu cea inregistrata in anul precedent. Actionariatul agentiei este format din Alexandra Dinita – 50%, Laurentiu Nita – 35% si Nicoleta Matei – 15%.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Shake it your way

    Client: Carlsrom Beverages

    Brand: Orangina

    Agentie: Tempo Advertising

    Canale: TV, presa scrisa, outdoor

     

    Acelasi brand – Orangina, acelasi slogan – Shake it your way, aceeasi agentie – Tempo Advertising. Tandemul dintre client si agentie ramane acelasi, la fel si tandemul brand-mesaj. Ce aduce insa nou cea mai recenta campanie la Orangina este faptul ca este prima care subliniaza atributele produsului si personalitatea marcii (asociata spiritului medite-ranean). Nou este si faptul ca spotul – dezvoltat in Romania – va fi difuzat si in alte tari in care Orangina este deja prezenta, informeaza agentia.

     

    Pe TV, spotul va rula pe Antena 1, Discovery, Prima TV, ProCinema, Pro TV si TV Klumea. Orangina – lansata anul trecut in Romania – este singura bautura carbonatata cu pulpa de portocala de pe piata si este disponibila in trei variante: Clasic, Light si Rouge. La nivel mondial, produsul este distribuit in 63 de tari si are peste 500 de milioane de consumatori, spune Carlsrom Beverages, care produce si distribuie Orangina in Romania.

  • Click pe violenta

    Presa americana a spus despre Eliot Spitzer, procurorul general al statului New York, ca nu se simte bine daca trec cel mult 72 de ore fara sa apara la stiri. Intrat in politica, omul care a redus capitalizarea bursiera a companiilor Marsh si AIG cu 38 de miliarde de dolari are o noua tinta: jocurile video si modul in care acestea influenteaza tanara generatie.

     

    Spitzer, candidatul democratilor pentru postul de guvernator al statului New York se alatura astfel unei galerii de figuri din mediul politic care au o problema cu raul generat de jocurile video: senatorii Hillary Clinton, Joe Lieberman si Evan Baych – care au initiat anul trecut Family Entertainment Protection Act, menit sa protejeze copiii de jocurile cu continut inadecvat, guvernatorii statelor Illinois – Rod Blagojevich, Michigan – Jennifer Granholm si California – Arnold Schwarzenegger sau avocatul Jack Thompson.

     

    Totul a inceput cu un oarecare Ralph Baer, care, in urma cu mai bine de trei decenii, s-a gandit sa combine jocurile si televizorul. Omul a esuat, dar ideea a fost preluata de Nolan Bushnell si Al Alcorn, care au creat „Pong“ – cele doua linii albe care insemnau paletele si patratelul-minge, adica tenisul electronic. In timp jocurile video au ajuns o afacere de peste 30 de miliarde de dolari, care si-a atras si criticii de rigoare.

     

    Una dintre primele controverse a fost iscata de „Death Race“, un joculet aparut in 1976, nu cine stie cat de diferit de „Pong“: un dreptunghi alb cu cinci patratele care simboliza o masina si multi omuleti patratosi de calcat in timpul cursei. Jocul a facut obiectul unei analize la CBS, criticii invocand ideea de baza a jocului, cea de a omori oameni cu masina. „Death Race“ s-a vandut in 500 de exemplare si este astazi o piesa de colectie. Ceva mai tarziu apare si primul „porn game“, numit „Custer Revenge“, pentru sistemul Atari 2600; eroul, generalul Custer, trebuia sa lupte pentru a-si croi drum spre o tanara indiana, pe care urma sa o violeze.

     

    Ultimul deceniu al secolului trecut marcheaza explozia titlurilor violente: „Doom“ (lupta unui puscas marin cu fortele iadului), „Mortal Kombat“ (concurs de arte martiale) sau „Night Trap“ (in acest caz controversele s-au bazat pe o neintelegere – politicienii vorbeau de un joc unde trebuia sa omori tinere fete, dar ideea de baza era de a le salva de vampiri). Cu sau fara tinere ucise, senatorul Joe Lieberman sustine, propune si obtine introducerea sistemului de rating al jocurilor, in 1994: E – pentru audienta generala, T – pentru adolescenti, M – pentru persoane mature si AO – numai pentru adulti. Gratie sistemului, controversele s-au linistit pana in 1997. Este anul in care au aparut „Postal“, „Carmageddon“ si „Grand Theft Auto“. Logica primului era simpla, „ucide sau vei fi ucis“ si se baza pe date statistice reale care indicau numarul mare al postasilor americani care isi pierdeau mintile. „Carmageddon“ era versiunea imbunatatita a „Death Race“, dar in variantele vandute in unele state pietonii erau inlocuiti cu zombie sau roboti.

     

    In „Grand Theft Auto“, ca si in multele sale variante mai noi, jucatorul putea sa avanseze in baza ilegalitatilor pe care le comitea – furturi de masini sau crime. In 1997 are loc incidentul „Paducah“: tanarul de 14 ani Michael Carneal din orasul omonim din statul Texas isi ucide trei colegi. Investigatiile arata ca Michael Carneal juca „Doom“ si „Quake“. In 1999 are loc masacrul de la Columbine High School. Doi adolescenti, Eric Harris si Dylan Klebold, ambii pasionati de „Doom“, ucid 12 elevi si un profesor, ranesc alte 24 de persoane si se sinucid. In acelasi an intra in scena avocatul Jack Thompson, care deschide o actiune in justitie, in numele familiilor victimelor de la Paducah, impotriva Time Warner, Palm Pictures, Atari Corp, Nintendo si Sega. Valoarea despagubirilor solicitate este de 33 mil. dolari. Thompson pierde procesul, dar revine cu o noua cauza in 2003, cand da in judecata studiourile Rockstar Games si Take Two Interactive, magazinele Wal-Mart si Sony Computer Entertainment America, de la care cere daune de 246 mil. dolari. De data aceasta o face in numele familiilor victimelor a doi adolescenti, de 15 si 13 ani, fani ai jocului Grand Theft Auto 3, care au tras asupra masinilor ce treceau pe sosea. Procesul este in derulare.

     

    Tot in 2003 este arestat si Devin Moore (18 ani). In sediul politiei, acesta ia o arma de la un ofiter si trage in trei ofiteri; incearca sa fuga cu o masina de politie, dar este prins. La interogatoriu recunoaste ca a fost influentat, in actiunile sale, de doua din variantele mai recente ale „Grand Theft Auto“. Doi ani mai tarziu Thompson preia cazul si initiaza un nou proces impotriva acelorasi Rockstar Games si Take Two Interactive, Wal-Mart si Sony. Pentru ca nu s-a incadrat, ca avocat, in prevederile legislatiei din Alabama, judecatorul nu i-a mai permis sa continue cazul. Procesul se va judeca, totusi, in acest an, iar valoarea despagubirilor solicitate a crescut la 600 mil. dolari. De atunci, a mai avut o problema cu nuditatea din jocul Sims (producatorul Electronic Arts a sustinut ca nu difera de ceea ce ascunde o papusa Barbie sub haine), Bill Gates si Microsoft, Miami Film Festival, Madonna, Hillary Clinton, serialul de televiziune South Park sau realizatorul de programe radio Howard Stern.

     

    Pe langa politicieni sau organizatii religioase, de problema violentei jocurilor s-au ocupat si oameni de stiinta. Unii, cum sunt Sonya Brady de la University of California si Karen Matthews de la University of Pittsburg, au realizat un studiu care aduce efectul jocurilor pe acelasi plan cu consumul de droguri sau alcool: modificari fiziologice, o atitudine ostila. Subiectii au fost in numar de 100, tineri cu varste intre 18 si 21 de ani, care au jucat „Grand Theft Auto“ si „Simpsons: Hit and Run“. Dar, din cele circa 300 de studii asupra efectelor violentei in media, numai 30 au avut legatura directa cu jocurile video si numai cateva au stabilit legaturi directe intre manifestarile violente si jucatul pe calculator sau consola. Departamentul american al Sanatatii a identificat 27 de factori de risc mai importanti decat violenta media, printre care statutul social si economic, nereusitele scolare, lipsa de comunicare cu parintii si chiar masculinitatea in sine.

     

    In plus, statisticile FBI pe perioada 1976 – 2002 indica scaderi constante ale ratei criminalitatii juvenile in ultimii zece ani, segmentul 14 – 17 ani aflandu-se la cel mai redus nivel inregistrat vreodata. In 2004, rata actelor de violenta comise de tineri mai inregistra o scadere de de 2,2%, iar cel al crimelor cu 2,4%. Conform FBI, rata criminalitatii juvenile era la minimul ultimilor 40 de ani, in 2004. Cel mai bine vandut joc al anului? Grand Theft Auto: San Andreas.

     

    Prin extrapolare, Tom si Jerry sunt niste personaje violente, dupa cum si picturile lui Tizian se pot dovedi mai excitante decat grafica pe calculator. Cu toate acestea, Tom si Jerry nu au parte de avertismente in coltul ecranului si nimeni nu s-a gandit sa aplice benzi negre pe anumite parti ale picturilor maestrului italian. Cel putin nu inca.