BusinessMagazin

Blog

  • Investitie romaneasca de 400 mil. $

    Cuprom Romania, unul dintre cei mai mari producatori de cupru electrolitic, sarma laminata, trefilata si conductoare din Europa de Est, se pregateste pentru cea mai mare investitie romaneasca in strainatate.
    Cuprom a fost actorul principal in procesul de privatizare a producatorului de cupru RTB Bor din Serbia, oferind cea mai mare suma, si anume 400 de milioane de dolari (circa 304 milioane de euro). In urma acestei achizitii, compania va prelua exploatarile de cupru, de suprafata si subterane, din Bor si Majdanpek, precum si o unitate de topire si rafinare a minereului. In acest fel, firma isi va asigura materia prima si va fi ferita de pericolul reprezentat de fluctuatiile mari de pret de pe pietele internationale.
    Cuprom, cu o cifra de afaceri de 200 de milioane de dolari (160 de milioane de euro) estimata pentru 2007, este condusa de Horia Sima si Horia Pitulea, prin intermediul companiei Lipomin Lipova, si de Ionut Costea, presedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinte. Pe langa planul legat de investitia in Serbia, cei trei actionari ai Cuprom vizeaza o serie de investitii conexe, in industria lemnului, a lactatelor si a turismului. Mai mult, ei au preluat deja afacerea cu ape minerale Carpatica de la Petrom.
    In total, in urmatorii patru ani, Cuprom va investi peste 150 de milioane de dolari la RTB Bor in tehnologii cu impact asupra calitatii mediului, pentru a aduce producatorul sarb la standardele europene. Finantarea se va face prin intermediul bancilor internationale Merrill Lynch si Deutsche Bank, iar termenul limita pentru incheierea contractului de vanzare si transfer al drepturilor de exploatare a complexului minier si metalurgic este 4 martie 2007.

  • Sapte notificari pentru sapte euro-cifre

    Gigantii din bancile si din companiile europene de asigurari isi extind portofoliile de clienti catre Romania. Astfel, la o luna de la deschiderea pietei bancare locale pentru orice jucator din Uniunea Europeana, BNR a primit sapte notificari de la institutii financiare de renume interesate sa ofere servicii in mod direct pe piata romaneasca. Royal Bank of Scotland, Lombard Odier Darier Hentsch Private Bank, Credit Suisse Luxemburg, JP Morgan International Bank, Citibank International, Citibank Global Markets si Erste Bank sunt numele principalilor jucatori europeni care vor intra pe piata autohtona avand pregatit un intreg arsenal de servicii bancare adresate clientilor romani.
    Majoritatea bancilor care au depus notificarea la BNR sunt specializate in servicii de private banking, astfel incat segmentul de clienti vizat de operatorii europeni va cuprinde persoanele cu venituri in euro de cel putin sapte cifre.
    Diversificarea portofoliilor de servicii de private banking si investment banking a fost pasul-cheie pentru a satisface la un nivel cat mai inalt cerintele milionarilor romani. Astfel, bancile care depun notificari vor desfasura o gama larga de activitati, de la atragerea de depozite si acordare de credite la leasing, operatiuni cu derivative, brokeraj international si servicii de consultanta pentru investitii personale, de administrare a portofoliilor si de optimizare fiscala.
    Produsele vor fi vandute direct clientilor din Romania, fara a fi necesara deschiderea de sucursale, caz in care intervin reglementarile de politica monetara stabilite de banca centrala.

  • Oglinda, oglinjoara…

    “Oglinda, oglinjoara. Cine-i cea mai frumoasa… de pe Internet?” Aceasta va fi intrebarea pe care o vor adresa in viitor pasionatele de cumparaturi unei lumi intregi pentru a cere parerea cu privire la hainele pe care le probeaza.

    Asta pentru ca magazinele exclusiviste de haine sau alte obiecte personale si accesorii de lux vor fi dotate cu oglinzi magice, “interactive”, prin care persoanele apropiate cumparatorului sau chiar intreaga lume a Internetului il vor putea vedea pe acesta si isi vor putea da cu parerea daca perechea de pantofi sau bluza pe care o probeaza i se potriveste.
    Oricat de mult ar parea ca este vorba despre o poveste scoasa din cartile de science fiction, tehnologia de la baza acestui concept nu este una extrem de complicata sau dificil de realizat.
    “Prototipul acestui magazin al viitorului a fost deja prezentat companiilor interesate in cadrul unui eveniment din New York”, a spus Tom Nicholson, fondatorul si directorul general al IconNicholson, compania care promoveaza aceasta tehnologie. “Estimez ca pana la jumatatea acestui an, daca nu cel tarziu pana la finalul anului, vor aparea deja primele magazine care vor dispune de aceasta tehnologie si care le vor permite clientilor sa se oglindeasca in ochii a sute de oameni, daca doresc asta”, este de parere Nicholson, care a incheiat deja un contract cu designerul Nanette Lepore pentru a implementa sistemul in magazinele sale la scara larga.
    Chiar daca nu a dat mai multe detalii cu privire la alte contracte similare cu designeri sau la locatii exclusiviste care vor fi dotate cu noua tehnologie, Nicholson a accentuat faptul ca este vorba numai despre magazine de lux, precum Saks Fifth Avenue sau Bloomingdales, doua dintre cele mai mari magazine exclusiviste de retail din Manhattan, New York, dar si nume precum Neiman Marcus sau Fendi.

    Oglinda interactiva, conectata la Internet
    In ce consta mai exact tehnologia lui Tom Nicholson? Sistemul este format din trei oglinzi “interactive”, in spatele carora se afla amplasate o serie de camere video care transmit imaginile prin Internet catre orice telefon mobil, PDA, adresa de e-mail sau site selectat de cumparator. In dreptul fiecarei oglinzi se afla cate un ecran sensibil la atingere (touchscreen) prin care utilizatorii pot efectua comenzi in cadrul sistemului.
    “Cu alte cuvinte, un astfel de sistem instalat in apropierea cabinelor de probe le permite clientilor din magazinele de imbracaminte sau accesorii sa mearga oricand cu prietenii sau familia la cumparaturi, chiar si atunci cand acestia din urma nu au cum sa-i insoteasca”, a spus Christopher Enright, director al departamentului de tehnologie din cadrul IconNicholson. “Spre exemplu, domnisoara de onoare a unei mirese ar putea sa-si dea cu parerea asupra rochiei de mireasa chiar daca ea se afla in Paris, iar magazinul din care alege si probeaza mireasa se afla in New York”, a explicat acesta.

    Pareri pe scurt
    Utilizatorii aflati dincolo de oglinda din magazine isi pot spune parerea prin intermediul mesajelor text trimise inapoi in sistem. Cel mai indicat pentru cumparatori ar fi sa primeasca mesaje scurte in care parerea sa fie sincera si explicita, cum ar fi “iti vine perfect”, “nu ti se potriveste”, “mai probeaza si altceva” sau “poti imbraca din nou bluza rosie?”. De asemenea, “consilierii” pot alege si alte obiecte din intreaga gama vestimentara din magazine care sa fie probate de catre cumparator.
    Dar partea cea mai atragatoare la aceasta tehnologie este faptul ca clientii vor incerca, in mod “virtual”, absolut toate produsele comercializate in magazinul in care se afla. Spre exemplu, daca un client probeaza o anumita bluza, acesta poate cauta in baza de date a magazinului pentru a gasi si pantaloni, pantofi sau alte accesorii care se potrivesc cu bluza respectiva si le poate proba virtual, pe una dintre cele trei oglinzi “interactive”, fara sa fie nevoie sa le imbrace propriu-zis. Totul se realizeaza cu ajutorul unuia dintre ecranele tactile cu care este dotat sistemul IconNicholson, ecran care afiseaza toata linia de produse si care proiecteaza un anumit produs pe oglinda.
    Un alt ecran tactil ofera mai multe informatii despre obiectele vestimentare intalnite pe rafturile magazinului si gaseste si alte optiuni pentru cumparator, in functie de preferintele acestuia.

    Oglinda unui public tanar
    “Nu as putea spune ca tehnologia IconNicholson este ceva revolutionar in piata, avand in vedere ca tinerii trimit deja poze facute cu telefonul mobil prietenilor pentru a le cere parerea”, spune Enright. “Singura diferenta considerabila este ca modul de utilizare este fundamental diferit”, a mai spus el. Ca si pana acum, cumparatorii au posibilitatea sa decida cine poate sa vada imaginile, dar teoretic este posibil sa permita intregii comunitati online sa vina cu o parere.
    Conceptul oglinzilor “interactive” este destinat in principal utilizatorilor tineri, cu varsta cuprinsa intre 17 si 24 de ani. De fapt, ideea lui Tom Nicholson a fost inspirata de un studiu realizat de IBM, conform caruia aproximativ 67% dintre cumparatorii tineri considera ca rolul cel mai important in luarea unei decizii de achizitie il au prietenii.
    “Factorul social a capatat o mare importanta, avand in vedere ca aproape doua treimi dintre tinerii cumparatori cer parerea prietenilor prin intermediul telefonului mobil, dupa ce le trimit poze cu obiectele vestimentare pe care vor sa le achizitioneze”, a explicat Nicholson.
    Acelasi principiu pare sa se aplice si atunci cand cumparaturile se fac pe Internet. Peste 30% dintre utilizatorii care achizitioneaza haine online trimit un e-mail si prietenilor pentru a putea determina daca fac o alegere buna. Dar cu toate acestea, planurile lui Tom Nicholson ridica cel putin o intrebare in ceea ce priveste strategia de dezvoltare a IconNicholson: de ce prefera sa introduca noua tehnologie numai in magazine de lux, exclusiviste, avand in vedere ca potentialii utilizatori fac parte din categoria tanara, care frecventeaza in general boutique-uri sau magazine specializate.
    “Explicatia este simpla. Strategia mea sustine de fapt strategia magazinelor de lux de a atrage si publicul tanar”, a argumentat Nicholson. “Si nu este vorba despre nimic altceva decat de un concept de retail mai avansat.”

  • Locul trei de vanzare

    Sainsbury, unul dintre lanturile de supermarketuri de top ale Marii Britanii, ar putea fi achizitionat de catre companiile de private equity Blackstone, CVC si KKR in cadrul celei mai mari achizitii pe datorie din Europa.
    Desi negocierile sunt in faza incipienta, premisele preluarii companiei in valoare de 17,1 milioane de dolari (13,2 milioane de euro) sunt favorabile celor trei giganti ai investitiilor de capital privat. Achizitia ar putea aduce in portofoliul cumparatorilor 769 de magazine si proprietati vandabile de circa 11,3 miliarde de euro.
    Pana in 1995, Sainsbury a fost lider in sectorul de retail al Marii Britanii, cand a pierdut acest statut in fata Tesco si a coborat apoi pe locul al treilea dupa Asda. Odata cu numirea lui Justin King, in varsta de 45 de ani, ca CEO al companiei, Sainsbury a inceput un proces de recuperare, prin reducerea preturilor la peste 3.000 de produse, reamenajarea magazinelor si imbunatatirea distributiei. Cu toate acestea, compania nu a reusit sa ocupe locul al doilea, asa cum isi planificase, si este acum in centrul unui eveniment financiar de proportii mai mari decat ultimul maxim, reprezentat de preluarea companiei daneze de telefonie TDC AVS pentru 11,8 miliarde de euro in noiembrie 2005.
    Cota de piata a Sainsbury a crescut in ultimul an de la 16,2% la 16,4%, in timp ce Tesco ocupa 31,4%, iar Asda 16,6% din piata de 181,2 miliarde de euro a retailului britanic. Achizitiia pe datorie a Sainsbury risca sa diminueze chiar si aceasta mica revenire, caci ar reprezenta practic oferirea intregului sector catre actualul lider, Tesco.
    Firmele specializate in investitiile cu capital privat tintesc catre retaileri datorita potentialului mare al acestora evaluat in real estate.

    Achizitia Sainsbury ar putea aduce cumparatorului:
    O retea de 769 de magazine
    Proprietati vandabile de 11,3 miliarde de euro

  • Seful Hyundai, dupa gratii

    Presedintele companiei Hyundai Motor, Chung Mong Koo (foto), a fost condamnat la trei ani de inchisoare sub acuzatia de delapidare de fonduri si abuz de incredere. Producatorul coreean se confrunta cu o scadere vizibila a castigurilor in 2006, deprecierea monedei nationale fata de dolar si performante slabe comparativ cu principalii concurenti (Honda si Toyota). Chung, in varsta de 68 de ani, a fost acuzat de folosirea fondurilor companiei in scopuri personale si pentru sustinerea ilegala a unor politicieni. De asemenea, potrivit declaratiilor facute de judecatorul Kim Dong Oh al Curtii Centrale din Seul, conducatorul Hyundai a fost gasit vinovat si de abuz de incredere. Din cele 110 milioane de dolari pe care se pare ca i-a sustras din cadrul companiilor asociate, cel mai bogat om din Coreea de Sud a folosit o parte pentru “convingerea” unor politicieni si oficiali ai guvernului sa il ajute sa preia controlul grupului auto.
    Procurorii au cerut drept pedeapsa sase ani dupa gratii, insa instanta a acordat doar trei, motivand ca destinatia fondurilor nu a fost personala. Totusi, cele 2 sau 3 milioane de woni folositi pentru cheltuielile personale ale lui Chung si ale familiei sale par sa contrazica argumentul.
    Contrariat de verdict, Chung a facut apel si va ramane la conducerea companiei. Data fiind restrictia de calatorie impusa presedintelui companiei, strategia de extindere a Hyundai va fi puternic afectata de eveniment.

  • Clujul, cel mai fierbinte dupa capitala

    Piata imobiliara clujeana este cea mai scumpa din tara dupa Bucuresti, conform unei analize realizate de agentia imobiliara Grup de Lux din Cluj.
    Profiturile obtinute anual din revanzarea unitatilor locative de catre investitorii persoane fizice pe aceasta piata se ridica la 20 si chiar 40%. Desi pana acum principalii jucatori pe aceasta piata au fost investitorii persoane fizice, care nu au suficienta putere financiara pentru lansarea in proiecte rezidentiale mari, interesul marilor dezvoltatori imobiliari a crescut in ultimii doi ani. Astfel, au aparut numeroase proiecte ce inglobeaza peste 100 de unitati locative, iar ritmul sustinut al constructiilor creeaza un trend ce va duce la aparitia a 2.000-2.500 de locuinte anual. Preturile constructiilor noi au fost anul trecut cu 25-30% mai mari ca in 2005, iar in 2007 vor mai creste cu pana la 10-15% pe fondul anuntarii unui numar mare de proiecte imobiliare.
    O alta tendinta manifestata de piata din Cluj este transferul interesului investitorilor spre zonele metropolitane ale orasului. Spre deosebire de zonele intraurbane, localitati ca Floresti, Gilau si Apahida permit dezvoltarea pe orizontala.
    Un alt sector imobiliar din Cluj care s-a dezvoltat, dar sub nivelul Capitalei, este cel al spatiilor de birou de clasa A. In prezent, suprafata totala construita este de aproximativ 22.000 de metri patrati, iar anul acesta vor fi finalizate proiecte ce insumeaza alti 20.000 de metri patrati. “Aripi” a prins si domeniul imobiliar comercial, pentru 2007 avand termen de finalizare doua mall-uri in Cluj.

  • Cu managerul la coach

    Pe canapea sau la birou, nici nu conteaza unde are loc “antrenamentul” managerilor. Cum nu conteaza nici trecutul, nici viitorul lor. De fapt, managerii romani investesc chiar si 180.000 de euro doar pentru
    a putea discuta cu un coach despre cum sa traiasca prezentul.

    Primul meu contact cu coaching-ul dateaza din 1998, cand l-am avut drept coach pe Alain Cardon, in prezent Master Coach la ICF (Federatia Internationala de Coaching)”, dezvaluie Catalin Ionescu, presedintele Codecs, despre experienta pe care a avut-o. Dar coaching-ul a aparut in lume de peste 15 ani, iar de 10 ani se dezvolta exponential, pentru ca gandirea de business s-a dezvoltat foarte mult. “Managerii vor sa gaseasca solutiile lor la problemele pe care le au, nu sa aplice niste solutii impuse de altcineva”, este de parere Mihai Stanescu, business & life coach la RoCoach, companie pe care a infiintat-o in 2003, fiind si singurul membru roman al International Federation Coach (ICF – principalul organism care reprezinta profesia de coach).
    Ionescu spune ca a inceput sa faca sedinte de coaching in momentul in care a inteles cum functioneaza si la ce rezultate te poti astepta. “Se vad rezultatele mai ales la lucrul in echipa, chiar daca am participat la un numar redus de sedinte de coaching pe an”, spune acesta. Ionescu a lucrat si cu Mihai Stanescu mai bine de un an, iar de-a lungul a 3-4 ani a investit in coaching peste 180.000 de euro. “La nivel personal suma a fost decenta, dar si evremurilee erau altele. Acum tarifele sunt mai mari si este normal sa fie asa. Oricum cateva mii de euro pe an este absolut normal sa-ti permiti sa investesti in dezvoltarea ta, mai ales daca ai pretentia ca ai atins un nivel inalt profesional si/sau social”, spune Ionescu.

    Randamente de 500%
    Este profitabil sa investesti in coaching? Potrivit studiilor de specialitate, da. Dar multi sunt de parere ca este foarte greu sa stabilesti profitabilitatea acestei investitii. “In lume s-au facut diverse studii cu privire la profitabilitatea coaching-ului si, potrivit acestora, randamentul de recuperare a investitiei este de 200-300%, iar uneori depaseste 500%. Dar coaching-ul lucreaza cu lucruri intangibile, astfel ca este foarte greu de masurat profitabilitatea unei astfel de investitii”, este de parere Mihai Popa-Radu, executive coach la Seeds for Success, compania pe care a fondat-o in anul 2005 si membru al European Coaching Institute (o alta organizatie profesionala, mai mica decat ICF). Ionescu crede de asemenea ca este destul de dificil de masurat profitabilitatea coaching-ului. Nu stie cat a castigat investind in coaching, dar spune ca, cel putin, si-a recuperat investitia.
    “A-ti pune problema recuperarii investitiei este foarte bine. Evident ca eu consider ca mi-am recuperat-o, desi uneori e greu de pus o valoare in dreptul unui rezultat precum: eM-am lasat de fumate.
    Ce pret are sanatatea? Pentru unii, niciunul. Ce pot sa spun este ca nu este ieftin, desi este un proces ce se adreseaza oricui, nu doar directorilor sau sefilor de companii. Dar daca ar fi ieftin, putine ar fi si rezultatele obtinute”, spune Ionescu.

    Autodescoperirea
    Cea mai simpla definitie a coaching-ului ar fi: o tehnica de dezvoltare la nivel personal sau profesional. Insa inca se mai face confuzia intre coaching, training sau consultanta. Mai mult, un coach poate fi confundat adesea cu un psiholog. Si chiar daca cei doi coach-i, Mihai Popa-Radu si Mihai Stanescu, au si studii psihologice, pentru a practica aceasta meserie au urmat cursurile de specialitate ale unor scoli din strainatate si au fost acreditati de una din cele doua asociatii internationale de coaching – ICF sau ECI. “Coaching-ul este o modalitate prin care, interactionand cu un client, acesta se poate cunoaste mai bine”, este definitia data de Mihai Popa-Radu. Mihai Stanescu face o analogie cu fenomenul Internet cand incearca sa defineasca aceasta activitate care devine un trend la nivel mondial. “Coaching-ul presupune o relatie noua si, la fel ca Internetul, a luat amploare foarte repede”, spune acesta. “Coach-ul se uita la felul in care clientul sau face lucrurile, nu la ce face – ce face este responsabilitatea lui”, adauga Stanescu. “Menirea unui coach nu este aceea de a da sfaturi, care este mai degraba rolul unui consultant, ci de a pune intrebari pertinente care sa-l faca pe client sa se descopere si sa isi dea propriile raspunsuri la problemele pe care le are”, completeaza Popa-Radu. Cei doi coach-i cred ca intr-o relatie de coaching este foarte importanta increderea clientului in coach-ul lui si lipsa de prejudecati a acestuia din urma pentru ca, spune Stanescu, “un coach nu judeca actiunile clientilor”. “Spre deosebire de training, coaching-ul da posibilitatea individului de a determina singur ceea ce este mai bine pentru el, la un nivel foarte personal. Coach-ul trebuie sa lucreze cu eintreaga persoanae pentru a putea ajuta fiecare client sa fie mai bun ca om si ca businessman”, potrivit MetrixGlobal, o firma care a facut un studiu de masurare a profitabilitatii investitiei in coaching.

    300 de euro sedinta
    De ce investesc managerii in coaching? “Pentru ca este eficient”, este raspunsul lui Stanescu. Iar aceasta eficienta s-ar scrie in cifre astfel: randamentul investitiei incepe de la 150%, spre deosebire de training – 75-80 de procente. De altfel, 96% dintre clienti apeleaza din nou la coaching cand se confrunta cu alte probleme (potrivit unui studiu facut de ICF). Cand ai o problema sau ti se pare ca ai o problema, coach-ul te ajuta sa o definesti mai bine, sa o plasezi in spectrul preocuparilor corect, sa generezi solutii si planuri de actiune. Dupa care sa stabilesti impreuna cu el, cum masori rezultatele interventiei, cand si cu ce indicatori. “In felul acesta am facut unele schimbari in firma, asa mi-am schimbat fundamental stilul de management si chiar un anume fel de a privi viata”, marturiseste Ionescu.
    O sedinta de coaching poate dura intre 45 de minute si 2 ore, in functie de problemele clientilor. Si tot in functie de motivele pentru care un manager apeleaza la un coach, se stabileste si tariful pe sedinta, care poate varia intre 120 si 300 de euro.
    La fel variaza si durata unui “tratament”. Spre exemplu, pentru o problema de time management se fac intre 8 si 12 sedinte, iar pentru schimbare de comportament este nevoie de mult mai multe sedinte. “Totusi, pentru ca sedintele de coaching sa dea rezultate este nevoie de regularitate si continuitate”, spune Stanescu. Dar si aceasta regularitate este relativa, pentru ca sunt clienti care fac sedinte de coaching saptamanal, in timp ce altii stau de vorba cu un coach o data pe luna, dupa cum au declarat Popa-Radu si Stanescu. Sedintele de coaching pot fi individuale, de grup sau de echipa.
    “Diferenta dintre grup si echipa este aceea ca grupul poate fi format din oameni care nu lucreaza neaparat impreuna dar care au o problema comuna, in timp ce echipa este formata de oameni care lucreaza impreuna”, spune Stanescu. Popa-Radu prefera insa sedintele individuale, deoarece o sedinta de coaching in grup presupune ca toti participantii sa doreasca sa se deschida in fata celorlalti participanti. De altfel, Popa-Radu crede ca un manager nu poate juca rolul de coach cu angajatii sai pentru ca “nu poate exista acea deschidere si incredere din partea angajatilor, iar managerul nu poate fi lipsit de prejudecati in legatura cu subalternii sai”.

    Coach, consilier sau terapeut?
    Exista cazuri in care un client poate renunta la coaching, iar motivele sunt legate de dorinta clientului de a se schimba, unii dintre ei realizand pe parcursul relatiei de coaching ca nu sunt pregatiti pentru o schimbare, sau de realizarea coach-ului ca respectivul client are nevoie de un alt fel de “ajutor” precum consilier sau terapeut. Dar la fel de bine si un coach poate renunta la clientul sau in cazul in care acesta nu-si respecta obligatiile contractuale sau atunci cand coach-ul crede ca acel client poate deveni dependent de procesul de coaching. In plus, un coach poate refuza colaborarea cu un client in conditiile in care isi da seama ca intentia clientului nu este cea enuntata, avand alte motive care l-au determinat sa apeleze la un coach si nu faptul ca doreste intr-adevar sa schimbe ceva.

    Cand se renuntala coaching?
    atunci cand obiectivul propus a fost atins
    cand se realizeaza, la un moment dat, ca de fapt clientul nu este pregatit pentru a realiza schimbarea necesara pentru atingerea obiectivelor propuse
    cand, de comun acord cu coach-ul, concluzioneaza ca are nevoie de serviciile unui terapeut/consilier etc.
    cand clientul nu isi onoreaza angajamentele (prin nerespectarea programului de intalniri ?si/sau prin neimplicarea serioasa in procesul de coaching, cand nu isi respecta obligatiile financiare), in acest caz coach-ul fiind cel care renunta la relatia de coaching
    atunci cand sesizeaza crearea unei posibile relatii de dependenta a clientului de procesul de coaching

    Interviu cu un coach

    In momentul in care un manager isi da seama ca are nevoie de un coach, ar trebui sa stie ce anume sa il intrebe pentru a fi sigur ca alege un coach “real” (acreditat, cu studii de specialitate). Sunt multi oameni care se dau drept coach-i, dar care nu sunt acreditati sau care practica coaching-ul ca activitate conexa – gen terapie, consultanta, resurse umane, training etc., nu ca activitate de sine statatoare. Astfel, Mihai Popa-Radu, executive coach la Seeds for Success, propune 10 intrebari pe care un manager ar trebui sa le adreseze unui coach pe care doresc sa-l selectioneze:

    De cata vreme practica coaching-ul ca activitate de sine statatoare si remunerata ca atare?
    Cum descrie coaching-ul si cum prezinta diferentele intre coaching si alte discipline conexe (gen terapie, consultanta, consiliere, training etc.)?
    Pe ce tip de coaching s-a specializat si in ce fel (life coaching vs. executive/business coaching)?
    Care este diferenta intre ele si ce l-a determinat sa aleaga?
    Ce forme de instruire specifice pe coaching a urmat?
    Cati clienti platitori a avut pana acum? Cati clienti platitori are in momentul de fata?
    Cate ore platite de coaching are la activ?
    Cam care este durata medie a unui contract de coaching…(atat ca numar de ore cat si ca numar de saptamani)?
    Ce referinte de la clientii actuali sau din trecut poate oferi?
    In ce situatii clientii au renuntat la coaching?
    In cazul unui executive coach, intrebati ce experienta practica de management/leadership are (daca si ce pozitii de management a detinut, ce tipuri de echipe a condus, ce provocari profesionale relevante a intampinat si cum le-a rezolvat).
    In ce conditii nu accepta un client?

  • Mobexpert creste in afara granitelor

    Grupul Mobexpert, lider pe piata de mobila din Romania, planuieste extinderea retelei de hipermagazine din regiune la 24 pana in 2011. Dintre acestea, patru vor opera in afara granitelor si 20 pe plan local.
    La momentul actual, reteaua locala a Mobexpert cuprinde cinci hipermegazine, unul la Brasov si patru in Capitala, si alte 27 de magazine de dimensiuni mai mici.
    La nivel regional, unde in prezent exista doar magazine Mobexpert Office la Sofia si Belgrad, proiectul va demara in acest an prin deschiderea primului hipermagazin la Sofia.
    Pe plan local, vor fi construite patru hipermagazine, ducand numarul total la noua pana in 2008, urmand ca acesta sa creasca la 20 pana in 2011.
    Pentru noile locatii compania condusa de Dan Sucu si-a bugetat investitii de 80 de milioane de euro pana in 2011, din care 12 milioane de euro vor fi cheltuiti anul acesta.
    Mobexpert, cu o cifra de afaceri de 155 de milioane de euro in 2006, este primul jucator din industria mobilei care deschide magazine de mari dimensiuni pe plan international.

  • Fondurile de investitii vor parcuri de afaceri

    Fondurile de investitii au pus ochii pe parcurile de afaceri ca potentiale surse de profit in urmatorii ani. Cresterea numarului de astfel de proiecte si a cererii pentru inchirierea de spatiu de birouri a facut ca cea mai mare parte a birourilor aflate in stadiu de constructie sa fie tatonate de fondurile de investitii. Primul parc de afaceri achizitionat de un fond de investitii a fost, in 2004, Iride Business Park, cumparat pentru 40 de milioane de dolari de catre Immofinanz. Trendul a continuat in 2005 cu achizitia proiectului Bucharest Business Park de catre austriecii de la CA Immo. Cele doua parcuri de afaceri au inregistrat un real succes, fiind ocupate in totalitate de companii ca IBM, BAT sau Coca-Cola.
    Firmele care si-au manifestat interesul pentru cladirile cu design atractiv si specificatii tehnice ridicate sunt in mod special companiile de IT si cele care isi externalizeaza afacerile. Prin urmare, investitorii de pe piata de real estate au anuntat noi proiecte de acest gen. Cea mai recenta achizitie are in centru fondul de investitii Immoeast care a cumparat complexul de birouri Victoria Park din apropierea aeroportului Baneasa pentru 60 de milioane de euro.
    O alta tinta a fondurilor de investitii este proiectul S.Park, alcatuit din patru corpuri de cladire, cu o suprafata neta inchiriabila de circa 30.000 de metri patrati. Pentru complexul estimat la 30-35 de milioane de euro se lupta, potrivit informatiilor de pe piata, trei grupuri de investitori. Un parc de afaceri aflat in constructie si considerat o potentiala tinta a investitorilor este Baneasa Business and Technology Park, dezvoltat de Baneasa Investments si care va cuprinde 11 cladiri clasa A si A plus. Un alt proiect, Novo Park, este in desfasurare in nordul Capitalei.

  • Memoria se masoara in euro

    Ceasul Audemars Piguet pierdut – 18.000 de euro, telefonul Vertu pierdut – 20.000 de euro, stiloul Cartier pierdut – 400 de euro. Dar ce inseamna un laptop pierdut?

    Raspunsul cel mai simplu la aceasta intrebare este: pretul acestuia. Cand in discutie este insa laptop-ul unui manager, atunci pierderea reprezinta luni intregi de munca, strategii de business, planuri de afaceri sau contracte valoroase. In bani, totul se traduce in sume cu multe zerouri sau procente serioase din veniturile companiilor. In afara de informatii, laptop-ul unui manager poate contine si foarte multe lucruri personale.

    Ipoteza: o companie cu o cifra de afaceri de 10 milioane de euro isi stocheaza toate datele pe un laptop, iar acesta este pierdut.
    Concluzie: “In acest caz cred ca laptop-ul respectiv ar valora 1 miliard de euro”, spune Madalin Matica, directorul general al Dot Commerce, care gestioneaza un portal de plata pentru tranzactiile online.

    “Nu este interesanta valoarea actuala a companiei, ci planurile pe termen scurt si mediu care se gasesc in laptop-ul respectiv. Ma refer la studii de piata, planuri de marketing, predictii si inovatii, idei care urmeaza a fi aruncate in piata, design de produs si de ambalaj”, este de parere Matica. Managerul are in prezent un Tablet PC Gateway M275 – “o bijuterie informatica” care l-a costat 2.800 de dolari. “In timp ce raspund la aceste intrebari, imi dau seama cat de mult sunt dependent de laptop-ul meu cu care petrec, de fapt, mai mult timp decat cu familia”, completeaza acesta. Radu Georgescu, presedintele Grupului GECAD, care are un IBM ce a costat 5.000 de euro, trateaza aceasta problema din doua perspective. Georgescu este de parere ca valoarea laptop-ului se poate calcula ca fiind suma a doua efecte potentiale, si anume: pierderea datelor si posibilitatea ca ele sa ajunga in mana concurentei.
    “In cazul in care firma nu mai poate utiliza datele, businessul s-ar opri pana la recuperarea datelor de la zero, a eventualelor penalitati pentru contractele neefectuate intre timp. Aceasta pierdere as estima-o la 1 milion de euro”, spune Georgescu. Cel de-al doilea efect, acela ca datele sa ajunga in posesia “concurentei rauvoitoare”. “Acest lucru echivaleaza cu furtul de clienti, furnizori, tehnologie. Astfel ca estimarea mea ar fi de 10 milioane de euro pentru acest caz ipotetic”, adauga el. Sebi Vasilescu, presedintele Diviziei Sebra (food & baverages) din Grupul RTC, crede ca estimarea unei astfel de pierderi depinde foarte mult de domeniul in care activeaza compania. “In plus, este practic imposibil ca toate datele unei companii de asemenea nivel sa fie stocate pe un singur laptop.”

    Luni de munca si mii de euro
    Laptop-ul unui manager poate fi “mina de aur” pentru ceilalti businessmani din breasla, care invart pe degete milioane de euro. “Mai mult de 90% din timp laptop-ul este folosit in scopuri de business, restul ramanand pentru timpul liber. Printre utilizarile personale intra filmele, fotografiile si browsing-ul”, spune Catalin Patrasescu, partener al SmartPoint, companie de analiza a pietei, care are un laptop BenQ S73G. “M-as mira ca un manager sa aiba foarte multe lucruri epersonalee pe laptop”, completeaza Matica si spune ca acest dispozitiv il foloseste, in proportie de 99%, pentru afaceri si doar un singur procent pentru activitatile personale. “Mai ascult din cand in cand muzica in format MP3 pe laptop-ul meu”, marturiseste Matica.
    Georgescu spune ca laptop-ul il foloseste numai pentru afaceri. “Aproape 100% il folosesc la birou. Rareori il duc acasa, si asta doar daca am de gand sa lucrez in weekend sau seara tarziu.” Vladimir Sterescu, CEO al EasyCall, este de parere ca laptop-ul nu mai este un dispozitiv foarte practic. “In ultima vreme nu il folosesc foarte mult pentru business. In general activitatea din firma noastra este o activitate operationala, iar 80% din aceasta activitate este text, mai ales e-mail-uri. Dar pe langa laptop mai folosesc si un blackberry, deoarece laptop-ul este mai incomod, trebuie sa-l iei tot timpul dupa tine si e ca si cum ai umbla cu 2 genti – una pentru laptop si una pentru lucrurile personale”, spune acesta. Folosit sau nu in proportie mare pentru activitatea profesionala, toti sunt de parere ca ar fi foarte neplacut sa-si piarda laptop-ul. Si nu pentru pretul lui, ci pentru valoarea informatiilor pierdute care poate insemna luni de munca, contracte pierdute si un “buzunar” mai gol cu sute de mii de euro.
    Matica si-a vazut laptop-ul distrus in cursul unui control vamal. “A fost o mica apocalipsa, deoarece aveam extrem de multe date in el, proiecte, adrese de e-mail si business planuri pentru anul in curs. Am pierdut apoi 2 luni ca sa repar aceasta pierdere si am pierdut 5 contracte in acest timp”, povesteste acesta.
    “Mi s-a intamplat si mie odata sa mi se strice laptopul si a fost groaznic. Din acest motiv informatiile actuale de pe laptop-ul meu sunt redundante fata de cele pe care le tin pe desktop”, spune Sterescu. “Daca as fi avut toate datele legate de firma numai pe laptop, acestea ar fi valorat cel putin jumatate de an de lucru. In conditiile in care as avea nevoie de aproximativ 2 luni de zile pentru a reface informatiile pierdute – gen contracte, oferte, documente de strategie -, ar insemna ca as pierde 20-30.000 de euro, daca evaluez pierderea din perspectiva salariului meu. Daca fac aceasta evaluare din perspectiva businessului pe care il conduc, laptop-ul pierdut ar fi valorat sute de mii de euro, in conditiile in care am terminat anul trecut cu o cifra de afaceri de peste 4 milioane de euro”, explica Sterescu. Matica isi evalueza laptop-ul din mai multe planuri, iar valoarea acestuia variaza intre 1 euro si 50.000, in functie de “locul” in care ajung datele de pe el. “Stiu o companie si cinci banci comerciale din Romania care ar plati cel putin 50.000 de euro pe acest laptop. Pentru un competitor al meu acest laptop ar fi o mina de aur si cred ca valoarea informatiilor din el se ridica la suma de 200.000 de euro. Dar cred ca este greu de facut aceasta estimare. In mana unui profan ele nu ar valora mai mult de 1 euro”, spune acesta.

    Dependent de backup
    Orice om de afaceri trebuie sa se gandeasca la posibilitatea de a se intampla ceva cu laptop-ul lui. De aceea cei multi isi iau masuri de protectie pentru a nu fi in situatia de a pierde informatii importante, lucru care poate atrage dupa sine consecinte grave. “Eu imi fac backup la informatiile de pe laptop. De altfel, backup-ul informatiilor este una dintre cele mai importante reguli pe care politica de securitate a unei companii trebuie sa o includa”, este de parere Georgescu. “In cazul in care nu faci backup, efectele pot fi devastatoare – de la pierderea contactelor cu clientii si partenerii pana la incetarea activitatii firmei pentru o perioada de timp in care se incearca recuperarea datelor”, completeaza acesta. Si Matica si-a pus problema securizarii informatiilor, in acestea investind aproximativ 300 de euro. “I-am adaugat protectii pentru supravoltaje, pentru acces neautorizat si pentru conectarea la retele Wi-Fi”, spune acesta. Sterescu spune ca nu mai lucreaza foarte mult pe laptop sau desktop. Iar pentru informatiile pe care le detine se face backup la 24 de ore. “De fiecare data ne conectam la niste servere, iar pentru aceste informatii se face backup zilnic si practic, daca s-ar intampla ceva cu laptop-ul meu, as pierde doar informatiile din ziua respectiva”, povesteste Sterescu. Solutia lui Patrasescu pentru un “dezastru” de dimensiuni mai mici este aceea de a nu pastra pe laptop decat informatii care pot fi refacute rapid in cazul unui incident. “Prin politicile de securitate si backup exista, in orice moment, o arhiva din care se poate reface structura de informatii de pe notebook intr-o proportie de 98-99%”, spune Patrasescu. “Pentru ceea ce inseamna documente personale, imediat ce ajung acasa pun datele pe sistemul propriu, care are o structura redundanta prin care ma asigur ca in cazul caderii unuia din hard discuri se recupereaza din celelalte si datele nu se pierd.”

    Laptop-ul de 7 milioane de euro
    Un studiu facut de Symantec printre utilizatorii de laptop-uri din Europa, Africa si Orientul Mijlociu arata ca 78% dintre cei intervievati considera ca datele de pe laptopul lor au o “valoare substantiala” si estimeaza aceasta valoare la 800.000 de euro. Au fost de asemenea oameni care au spus ca informatiile de pe dispozitivul lor pot valora chiar si 7 milioane de euro. In ciuda acestor valori substantiale, doar 42% dintre companii platesc pentru masurile de protectie ale informatiilor pe care angajatii le detin pe laptop. Cele mai multe dintre companiile din domeniul IT (45 de procente) lasa aceasta problema in grija angajatilor. La acest studiu au participat 1.700 de angajati si manageri din domeniul IT.