BusinessMagazin

Blog

  • Greaua mostenire a lui Dorel

    Ma uit duios la ultimele creatii publicitare cu iz de scara de bloc si aproape ca nimic nu ma mai mira. Basculanta lui Dorel pare sa fi marcat inevitabil o generatie, ce-i drept, ravasita. Cand glumele baietilor condusi de Nea Gogu rup gura targului, intra in folclor, ba, colac peste pupaza, mai impusca si cate un Effie, nu mai stai sa vezi ce-a vrut sa spuna, de fapt, autorul. Zici sarut mana, tragi bine cu urechea, scoti foaia de calc si te pui cu creionul pe creatie.

    Cat ai zice lemonlime apar gospodine tandre cu brandul bine format de la atatea rufe intinse, se inghesuie smecheri cu glume de sant servite in spatele blocului sub ramuri afumate de mici rulati intre maini crapate, canta de mama focului vecini adunati ca la usa cortului la o ceapa taiata in patru, un codru de paine si una mica, dar mare. Daca lui Dorel i-a mers asa bine, trebuie sa prinda si umorul amestecat parca din patru surse dezorientate.

    Sigur, nu mai e cazul sa ne alarmam. Fenomenul desavarsirii interioare e prezent in intreg spatiul public. Publicitatea nu trebuie sa-si mai faca de mult timp griji. Ea doar, pardon, imi cer scuze, ea decat se asorteaza perfect unui dans din buric ce zacea parca tinut cu forta intr-un trup remodelat, fireste, prin operatii estetice. Baietii care se bucura de centrala termica pentru casa sufletului ar putea oricand s-o invite la una mica pe Simona Sensual, de exemplu. Nu cred ca s-ar supara nici ea, nici publicul. Altfel, nu vad de ce blonda devenita celebra mai mult goala a ajuns sa umple, la modul sincer, spatiul unei stiri serioase intr-un buletin principal, in chiar sfanta zi de Paste.

    Astazi toate drumurile duc in aceeasi poienita plina de sclipici, cu muzica bubuind la volum maxim si sms-uri profunde cu iepurasi calauzitori, care-si incep urarile cu “fie ca…”. Astazi umorul de batator a devenit, cred, criteriu de angajare a editorilor care refuleaza stiri frumoase cu vedete confectionate in ultimul minut, cat sa iasa jurnalul la gramaj. Astazi, maioul care pune-n lumina nu numai brandul, ci si putin par la subrat, a devenit must have pentru o reclama care se vrea nu numai glumeata, ci si la moda.

    Nu ma mai mir ca, intre trei stiri inghitite pana sa apuc sa inchid gura ramasa cascata, doua le-au avut drept subiecte pe Moni si Simo, pregatind “bunatati pentru sarbatoarea de Paste”. Nici macar nu mai tresar cand intre doua cartoane de publicitate descopar o noua proiectie a umorului suburban cu doua trei replici bine fabricate, poate, poate intra, manca-ti-as, in istorie precum “probleme Gogule?”.

    Inutil sa mai adaug ca, toate mintile iscusite, care s-au inspirat din succesul baietilor grabiti sa nu inchida la non stop, scapa un amanunt esential. Intre Dorel si urmarile lui e cam aceeasi diferenta ca intre “a face pe prostul” si a fi prost de-a binelea.

  • Greaua mostenire a lui Dorel

    Ma uit duios la ultimele creatii publicitare cu iz de scara de bloc si aproape ca nimic nu ma mai mira. Basculanta lui Dorel pare sa fi marcat inevitabil o generatie, ce-i drept, ravasita. Cand glumele baietilor condusi de Nea Gogu rup gura targului, intra in folclor, ba, colac peste pupaza, mai impusca si cate un Effie, nu mai stai sa vezi ce-a vrut sa spuna, de fapt, autorul. Zici sarut mana, tragi bine cu urechea, scoti foaia de calc si te pui cu creionul pe creatie.

    Cat ai zice lemonlime apar gospodine tandre cu brandul bine format de la atatea rufe intinse, se inghesuie smecheri cu glume de sant servite in spatele blocului sub ramuri afumate de mici rulati intre maini crapate, canta de mama focului vecini adunati ca la usa cortului la o ceapa taiata in patru, un codru de paine si una mica, dar mare. Daca lui Dorel i-a mers asa bine, trebuie sa prinda si umorul amestecat parca din patru surse dezorientate.

    Sigur, nu mai e cazul sa ne alarmam. Fenomenul desavarsirii interioare e prezent in intreg spatiul public. Publicitatea nu trebuie sa-si mai faca de mult timp griji. Ea doar, pardon, imi cer scuze, ea decat se asorteaza perfect unui dans din buric ce zacea parca tinut cu forta intr-un trup remodelat, fireste, prin operatii estetice. Baietii care se bucura de centrala termica pentru casa sufletului ar putea oricand s-o invite la una mica pe Simona Sensual, de exemplu. Nu cred ca s-ar supara nici ea, nici publicul. Altfel, nu vad de ce blonda devenita celebra mai mult goala a ajuns sa umple, la modul sincer, spatiul unei stiri serioase intr-un buletin principal, in chiar sfanta zi de Paste.

    Astazi toate drumurile duc in aceeasi poienita plina de sclipici, cu muzica bubuind la volum maxim si sms-uri profunde cu iepurasi calauzitori, care-si incep urarile cu “fie ca…”. Astazi umorul de batator a devenit, cred, criteriu de angajare a editorilor care refuleaza stiri frumoase cu vedete confectionate in ultimul minut, cat sa iasa jurnalul la gramaj. Astazi, maioul care pune-n lumina nu numai brandul, ci si putin par la subrat, a devenit must have pentru o reclama care se vrea nu numai glumeata, ci si la moda.

    Nu ma mai mir ca, intre trei stiri inghitite pana sa apuc sa inchid gura ramasa cascata, doua le-au avut drept subiecte pe Moni si Simo, pregatind “bunatati pentru sarbatoarea de Paste”. Nici macar nu mai tresar cand intre doua cartoane de publicitate descopar o noua proiectie a umorului suburban cu doua trei replici bine fabricate, poate, poate intra, manca-ti-as, in istorie precum “probleme Gogule?”.

    Inutil sa mai adaug ca, toate mintile iscusite, care s-au inspirat din succesul baietilor grabiti sa nu inchida la non stop, scapa un amanunt esential. Intre Dorel si urmarile lui e cam aceeasi diferenta ca intre “a face pe prostul” si a fi prost de-a binelea.

  • Tehnologie si intimitate

    Pe mine ma sperie blogurile. Mai precis, nevoia de blog ma sperie. De fapt, nu, pretentia ca blogul e un jurnal personal ma sperie. Ce-i asta? Mi se pare o ipocrizie, o interpretare daunatoare a unui ajutor pe care oamenii l-au avut dintotdeauna. Sau poate ca am eu o Intelegere diferita asupra rolului jurnalului, pe care am sa v-o Impartasesc, ca sa stim de la ce referinta am plecat. Nu trebuie sa-ti spuna nimeni cum se tine un jurnal. Fiinta ta interna stie. E un instrument intim care te ajuta sa te gasesti si pe dinauntru, sa te Intelegi si chiar sa te organizezi. E abacul confesiunii religioase sau/si al celei de pe canapea. E despre framantarile sufletului si neIntelegerile pe care le avem cu constiinta, pe care putini ti le pot exhiba chiar si In fata foii mute si neIncruntate a jurnalului, la adapostul singuratatii.

     

    Si daca jurnalul unui ins Ii radiografiaza interiorul cu abisurile si petele lui de lumina, cenzurat de ipocrizie si histrionism si de joc social, atunci sunt sigura ca insul nu-l poate face public. Cum nimeni nu scrie sau nu povesteste despre dialogul purtat la confesional. Si atunci, de aia  nu pot sa cred ca blogurile sunt jurnale. Sunt exercitii de retorica (binevenite, de ce nu), artilerie fara tinta de ganduri si impresii, memo-uri catre lume. Ca speakers corner din Hyde Park (desi acolo auditoriul nu se ia In serios). Dar faptul ca o facem din fata monitorului si cu spatele la lume ne face cool, contemporani, updatati, interesanti.

     

    Am cunoscut In carne si oase un blogger foarte activ. Blogul sau e foarte apreciat In blogosfera romaneasca, updated, long lasting, divers. Bine, cunoscut e mult spus, Ii stiam numele si am facut parte din aceeasi colectivitate mai multe luni. Eram foarte curioasa; cum e omul asta care are opinii despre atatea si care aduce In fata lumii si chestiuni intime de parca lumea ar fi propriul apartament. Nu cred ca voi ati fi asteptat altceva decat mine: o persoana deschisa, volubila, sociabila, interesanta. Ei, bine, n-am reusit sa schimb doua vorbe cu omul asta. Nici eu, nici altii.

     

    asta e alt motiv pentru care nu-mi place ideea de blog. Te tine departe de oameni, te alieneaza. Iti ia caldura statului Impreuna si a palavragitului, sentimentul simpatic al complicitatii date de un anumit tip de umor sau de o  situatie, momentele cand sesizezi schimbarile de stari la ceilalti, grimasele, ascultarea rasului si molipsirea de el, privirile care te Inveselesc sau te enerveaza; te priveaza de cel mai frumos spectacol: umanul.

     

    Da, da, e un abuz sa cred ca toti bloggerii sunt asa. Dar pe cei care sunt si sociabili nevirtual, mi-i imaginez Intalnindu-se cu prietenii lor, bloggeri si ei, normal, si avand urmatoarea conversatie:

    – Tare faza pe care am postat-o azi…

    – Tare, ai vazut ce am comentat.

    – Aaaa, ce idee mi-a venit In timp ce surfam blogul lui Xena: poze In fiecare zi de miercuri.

    – Urban diurn, tratate?

    – Lasa, ca o sa vedeti pe blog. Mai stam?

     

    Mda, merçi beaucoup, prefer serile nesfarsite cu prietenii mei si energia si dragul care ne aduna si discutiile noastre mai mult sau mai putin avizate, dar cu siguranta pline de viata, despre fenomenul blogging. Prefer chiar si tacerile noastre.

     

    PS: Privesc cu simpatie blogurile de corporatie, sunt umanizante.

     

    Citesc si simt din plin utilitatea blogurilor care functioneaza ca forumuri tematice. E minunat ca blogul a eliberat vorbele asa cum napsterul a eliberat muzica. E minunat sa ai acces la parerea de acum cateva minute a nu stiu carui guru In sociologie cu privire la expansiunea Chinei sau sa vezi ca poeziile tale sunt citite de Inca 100 de oameni si macar un sfert le iubesc.

    Dar atat.

     

    Cred ca tehnologia si intimitatea nu se potrivesc.

  • Tehnologie si intimitate

    Pe mine ma sperie blogurile. Mai precis, nevoia de blog ma sperie. De fapt, nu, pretentia ca blogul e un jurnal personal ma sperie. Ce-i asta? Mi se pare o ipocrizie, o interpretare daunatoare a unui ajutor pe care oamenii l-au avut dintotdeauna. Sau poate ca am eu o Intelegere diferita asupra rolului jurnalului, pe care am sa v-o Impartasesc, ca sa stim de la ce referinta am plecat. Nu trebuie sa-ti spuna nimeni cum se tine un jurnal. Fiinta ta interna stie. E un instrument intim care te ajuta sa te gasesti si pe dinauntru, sa te Intelegi si chiar sa te organizezi. E abacul confesiunii religioase sau/si al celei de pe canapea. E despre framantarile sufletului si neIntelegerile pe care le avem cu constiinta, pe care putini ti le pot exhiba chiar si In fata foii mute si neIncruntate a jurnalului, la adapostul singuratatii.

     

    Si daca jurnalul unui ins Ii radiografiaza interiorul cu abisurile si petele lui de lumina, cenzurat de ipocrizie si histrionism si de joc social, atunci sunt sigura ca insul nu-l poate face public. Cum nimeni nu scrie sau nu povesteste despre dialogul purtat la confesional. Si atunci, de aia  nu pot sa cred ca blogurile sunt jurnale. Sunt exercitii de retorica (binevenite, de ce nu), artilerie fara tinta de ganduri si impresii, memo-uri catre lume. Ca speakers corner din Hyde Park (desi acolo auditoriul nu se ia In serios). Dar faptul ca o facem din fata monitorului si cu spatele la lume ne face cool, contemporani, updatati, interesanti.

     

    Am cunoscut In carne si oase un blogger foarte activ. Blogul sau e foarte apreciat In blogosfera romaneasca, updated, long lasting, divers. Bine, cunoscut e mult spus, Ii stiam numele si am facut parte din aceeasi colectivitate mai multe luni. Eram foarte curioasa; cum e omul asta care are opinii despre atatea si care aduce In fata lumii si chestiuni intime de parca lumea ar fi propriul apartament. Nu cred ca voi ati fi asteptat altceva decat mine: o persoana deschisa, volubila, sociabila, interesanta. Ei, bine, n-am reusit sa schimb doua vorbe cu omul asta. Nici eu, nici altii.

     

    asta e alt motiv pentru care nu-mi place ideea de blog. Te tine departe de oameni, te alieneaza. Iti ia caldura statului Impreuna si a palavragitului, sentimentul simpatic al complicitatii date de un anumit tip de umor sau de o  situatie, momentele cand sesizezi schimbarile de stari la ceilalti, grimasele, ascultarea rasului si molipsirea de el, privirile care te Inveselesc sau te enerveaza; te priveaza de cel mai frumos spectacol: umanul.

     

    Da, da, e un abuz sa cred ca toti bloggerii sunt asa. Dar pe cei care sunt si sociabili nevirtual, mi-i imaginez Intalnindu-se cu prietenii lor, bloggeri si ei, normal, si avand urmatoarea conversatie:

    – Tare faza pe care am postat-o azi…

    – Tare, ai vazut ce am comentat.

    – Aaaa, ce idee mi-a venit In timp ce surfam blogul lui Xena: poze In fiecare zi de miercuri.

    – Urban diurn, tratate?

    – Lasa, ca o sa vedeti pe blog. Mai stam?

     

    Mda, merçi beaucoup, prefer serile nesfarsite cu prietenii mei si energia si dragul care ne aduna si discutiile noastre mai mult sau mai putin avizate, dar cu siguranta pline de viata, despre fenomenul blogging. Prefer chiar si tacerile noastre.

     

    PS: Privesc cu simpatie blogurile de corporatie, sunt umanizante.

     

    Citesc si simt din plin utilitatea blogurilor care functioneaza ca forumuri tematice. E minunat ca blogul a eliberat vorbele asa cum napsterul a eliberat muzica. E minunat sa ai acces la parerea de acum cateva minute a nu stiu carui guru In sociologie cu privire la expansiunea Chinei sau sa vezi ca poeziile tale sunt citite de Inca 100 de oameni si macar un sfert le iubesc.

    Dar atat.

     

    Cred ca tehnologia si intimitatea nu se potrivesc.

  • www.Internetul, noul «catwalk».

    Internetul a devenit cel mai inedit magazin pentru  brandurile de lux datorita asocierii intre renumitele reviste de moda si retailerii cu mare putere financiara. Apar astfel, din ce in ce mai multe situri care prezinta produsele marilor case de moda si ofera posibilitatea cumpararii lor online. De la inceputul acestui an, pentru Romania, aceasta poate fi o modalitate foarte rapida de acces catre brandurile mari care nu sunt inca prezente pe piata de la noi.

     

    Recent, “Diavolul se imbraca de la Prada” surprindea cu ironie si pe alocuri cu exagerare lumea modei. Desi filmul s-a bucurat de succes, el nu a afectat deloc importanta brandurilor in viata fiecaruia dintre noi si mai ales prezenta lor in peisajul media.

     

    Cel mai bun exemplu este faptul ca, luna aceasta, chiar de ziua femeii, Condé Nast face un pas inainte si lanseaza Stylefinder.com, un site in care utilizatorii pot accesa peste 5.000 de articole vestimentare pe care le pot cumpara online. Pe acest segment exista deja competitori puternici cum ar fi MyStyleWindow.com, o retea de situri de moda specializata in tendintele inspirate din vestimentatia celebritatilor. De asemenea, Sky Media a câstigat recent drepturile de reprezentare pentru ASOS.com, un alt site care te invata cum sa obtii un look perfect de vedeta. In acelasi timp, Hachette Flilipacchi de la Elle lanseaza un site specializat in servicii de shopping. Asadar, putem identifica o tendinta pe piata revistelor de moda pentru femei: aceea de a se extinde in spatiul online cu una dintre cele mai de succes sectiuni din print – «shoppingul». Astfel, ele elimina drumul pana la magazin si aduc mult mai aproape de cititoare aceasta experienta. Doar la un click distanta…

     

    Exista insa si un dezavantaj, acela ca te priveaza de principala placere a cumparaturilor: incercarea produsului. Pot oare aceste situri sa raspunda cerintelor publicitatii pentru marile case de moda? Poate prezentarea online sa descrie imbracamintea cu aceeasi stralucire cu care o fac revistele de moda?

     

    Nancy Cruickshank, managing director la Hearst Digital, sustine ca, desi varianta online nu va putea genera niciodata aceeasi bucurie vizuala ca o fotografie semnata de Mario Testino, totusi siturile de moda online au avantajele lor.

     

    Cruickshank aduce ca argument rezultatele cercetarilor in domeniu care arata ca femeile nu utilizeaza internetul doar ca pe o unealta functionala de platit facturile, dar si pentru divertisment. Vorbind despre reviste si websituri, ea considera ca “intotdeauna va fi o diferenta intre cele doua suporturi, dar ele sunt mai degraba complementare decât competitive”.

     

    Aceasta parere este imbratisata si de cei de la Stylefinder.com. Serena Privett, director comercial la Condé Nast Interactive, spune ca nu incerca sa recreeze revistele online.  Situl este realizat ca un “one stop-shop” sau ca o vitrina in care se pot vedea mii si mii de produse.

     

    Atat Privett, cat si Cruickshank impartasesc ideea ca siturile lor sunt  formatori de opinie in materie de moda si suporturi media pentru publicitate. Nu poate fi vorba de o transformare a editorilor in retaileri.

    Pentru brandurile medii, extinderea online a devenit ceva obisnuit. Intrebarea se pune daca acest lucru este valabil si pentru brandurile de lux.

     

    Cruickshank sustine ca marii designeri italieni si francezi iau in considerare aceasta varianta, insa pastreaza o atitudine mai degraba precauta. In cazul brandurilor de lux selectia mediilor online trebuie sa se supuna acelorasi criterii exigente ca in cazul revistelor de moda. Ca brand de lux trebuie sa alegi foarte bine suporturile cu care te asociezi.

     

    In timp ce siturile obisnuite de fashion, cu sau fara posibilitate de vânzare, sunt sursa de idei sau de cumparaturi, nume puternice ca Vogue vor face un pas inainte si vor prezenta tendintele si propunerile pentru urmatorul sezon.

     

    Exista si situri care doar afiseaza produsele pe care le poti cumpara in acel moment. Situl e-commerce Net-a-Porter este un magazin virtual din care poti cumpara branduri foarte scumpe. ”Consumatorii cheltuiesc in mod frecvent de la 5.000 la 10.000 de lire pe acest site”, spune Cruickshank.

     

    Pentru brandurile mass market siturile e-commerce reprezinta o forma de comercializare in continua crestere. Cu un planning potrivit se pare ca si marcile de lux vor adopta curand acest model.

  • www.Internetul, noul «catwalk».

    Internetul a devenit cel mai inedit magazin pentru  brandurile de lux datorita asocierii intre renumitele reviste de moda si retailerii cu mare putere financiara. Apar astfel, din ce in ce mai multe situri care prezinta produsele marilor case de moda si ofera posibilitatea cumpararii lor online. De la inceputul acestui an, pentru Romania, aceasta poate fi o modalitate foarte rapida de acces catre brandurile mari care nu sunt inca prezente pe piata de la noi.

     

    Recent, “Diavolul se imbraca de la Prada” surprindea cu ironie si pe alocuri cu exagerare lumea modei. Desi filmul s-a bucurat de succes, el nu a afectat deloc importanta brandurilor in viata fiecaruia dintre noi si mai ales prezenta lor in peisajul media.

     

    Cel mai bun exemplu este faptul ca, luna aceasta, chiar de ziua femeii, Condé Nast face un pas inainte si lanseaza Stylefinder.com, un site in care utilizatorii pot accesa peste 5.000 de articole vestimentare pe care le pot cumpara online. Pe acest segment exista deja competitori puternici cum ar fi MyStyleWindow.com, o retea de situri de moda specializata in tendintele inspirate din vestimentatia celebritatilor. De asemenea, Sky Media a câstigat recent drepturile de reprezentare pentru ASOS.com, un alt site care te invata cum sa obtii un look perfect de vedeta. In acelasi timp, Hachette Flilipacchi de la Elle lanseaza un site specializat in servicii de shopping. Asadar, putem identifica o tendinta pe piata revistelor de moda pentru femei: aceea de a se extinde in spatiul online cu una dintre cele mai de succes sectiuni din print – «shoppingul». Astfel, ele elimina drumul pana la magazin si aduc mult mai aproape de cititoare aceasta experienta. Doar la un click distanta…

     

    Exista insa si un dezavantaj, acela ca te priveaza de principala placere a cumparaturilor: incercarea produsului. Pot oare aceste situri sa raspunda cerintelor publicitatii pentru marile case de moda? Poate prezentarea online sa descrie imbracamintea cu aceeasi stralucire cu care o fac revistele de moda?

     

    Nancy Cruickshank, managing director la Hearst Digital, sustine ca, desi varianta online nu va putea genera niciodata aceeasi bucurie vizuala ca o fotografie semnata de Mario Testino, totusi siturile de moda online au avantajele lor.

     

    Cruickshank aduce ca argument rezultatele cercetarilor in domeniu care arata ca femeile nu utilizeaza internetul doar ca pe o unealta functionala de platit facturile, dar si pentru divertisment. Vorbind despre reviste si websituri, ea considera ca “intotdeauna va fi o diferenta intre cele doua suporturi, dar ele sunt mai degraba complementare decât competitive”.

     

    Aceasta parere este imbratisata si de cei de la Stylefinder.com. Serena Privett, director comercial la Condé Nast Interactive, spune ca nu incerca sa recreeze revistele online.  Situl este realizat ca un “one stop-shop” sau ca o vitrina in care se pot vedea mii si mii de produse.

     

    Atat Privett, cat si Cruickshank impartasesc ideea ca siturile lor sunt  formatori de opinie in materie de moda si suporturi media pentru publicitate. Nu poate fi vorba de o transformare a editorilor in retaileri.

    Pentru brandurile medii, extinderea online a devenit ceva obisnuit. Intrebarea se pune daca acest lucru este valabil si pentru brandurile de lux.

     

    Cruickshank sustine ca marii designeri italieni si francezi iau in considerare aceasta varianta, insa pastreaza o atitudine mai degraba precauta. In cazul brandurilor de lux selectia mediilor online trebuie sa se supuna acelorasi criterii exigente ca in cazul revistelor de moda. Ca brand de lux trebuie sa alegi foarte bine suporturile cu care te asociezi.

     

    In timp ce siturile obisnuite de fashion, cu sau fara posibilitate de vânzare, sunt sursa de idei sau de cumparaturi, nume puternice ca Vogue vor face un pas inainte si vor prezenta tendintele si propunerile pentru urmatorul sezon.

     

    Exista si situri care doar afiseaza produsele pe care le poti cumpara in acel moment. Situl e-commerce Net-a-Porter este un magazin virtual din care poti cumpara branduri foarte scumpe. ”Consumatorii cheltuiesc in mod frecvent de la 5.000 la 10.000 de lire pe acest site”, spune Cruickshank.

     

    Pentru brandurile mass market siturile e-commerce reprezinta o forma de comercializare in continua crestere. Cu un planning potrivit se pare ca si marcile de lux vor adopta curand acest model.

  • Entertainment marketing cu Steve Stoute

    Dupa ce a revolutionat industria muzicala, Steve Stoute si-a propus sa cucereasca universul brandurilor… si a reusit. A devenit un adevarat “hit-maker” al brandurilor si a creat, totodata, un nou concept: entertainment marketing.

     

    Experienta pe piata muzicala i-a oferit lui Steve Stoute un loc bun de pornire In cursa pentru cucerirea marketingului. Cunostea cele mai faimoase celebritati, era constient de influenta pe care o au tinerii asupra consumerismului si advertisingului si a facut un pas Inainte spre… entertainment marketing. Firma de consultanta si imagine de brand Translation, fondata si condusa de Stoute, aduce In/la mintea tinerilor companiile ce se regasesc printre paginile Fortune 500.

     

    Ca fost presedinte al Urban Music si Executive Vice President al Interscope Geffen A&M Records, Steve Stoute a produs unele dintre cele mai bine vandute albume din ultimii 15 ani. Nume mari ca U2, Eve, Limp Bizkit, albumul de debut Eminem “The Slim Shadu LP” s-au bucurat de colaborarea cu talentatul afro-american.

     

    Ca marketer, reuseste sa combine Intr-un mod unic pe piata internationala cultura pop si pozitionarea strategiei de brand. Stoute stie ca oamenii Ii pot lua firma peste picior considerand-o “black ad agency”, el fiind un afro-american care a colaborat si colaboreaza In continuare cu artistii hip-hop. Fara modestie, se caracterizeaza un “McKinsey al culturii pop”. De ce? Pentru ca, de cele mai multe ori, companiile care apeleaza la Translation se confrunta cu fel de fel de probleme de strategie. In general,  companiile sunt constiente de avantajele pe care le aduc trendurile globale, dar se tem ca apeland la ele risca sa puna In pericol esenta brandurilor sale. Translation a descoperit cum sa nu depaseasca limitele fine ale comunicarii eficiente, iar companiile apeleaza cu Incredere la serviciile sale.

     

    In portofoliul firmei se regasesc branduri puternice In Intreaga lume. Hewlett-Packard, Yahoo!, McDonald’s, Coors Brewing Company, Reebok si Tommy Hilfiger sunt doar cateva exemple. Printre cele mai recente succese ale firmei se numara colaborarea cu Gwen Stefani, solista trupei No Doubt si Hewlett-Packard  atat pentru dezvoltarea proiectului camerelor digitale “The Harajuku Lovers”, cat si In procesul de gandire pentru HP Printable Tattoos. Prezenta lui Justin Timberlake In cadrul lansarii campaniei Mc Donald’s –  “I’m Lovin’ It” se datoreaza tot lui Stoute. Si tot Stoute a stabilit alaturi de conducerea McDonald’s strategia de lansare In premiera multinationala a promotiei “Big Mac Meals”. In cadrul acestei campanii, McDonald’s a stabilit un parteneriat cu Sony Connect, In urma caruia milioane de consumatorii “Big Mac Meals” au putut downloada muzica – gratuit si legal.

     

    In prezent, General Motor Corp a apelat la firma lui Stoute pentru consiliere In strategie si comunicare de marketing. Mike Jackson, vicepresedintele departamentelor de marketing si advertising pentru GM Statele Unite, a realizat ca masinile lor nu mai sunt asa de cool precum le considerau. Concentrandusi atentia pe alte chestiuni, compania a uitat sa exploateze legatura emotionala a consumatorilor cu brandul. Translation si-a propus sa creasca relevanta pe care o au branduri ca Chevrolet si alte cateva vehicule marca GM In viata consumatorilor.

     

    Dupa cum spune  rapperul Jay-Z, succesul marketingului de entertainment se datoreaza abilitatii cu care Steve Stoute “vorbeste ambele limbi”, atat limbajul culturii pop, cat si limbajul brandurilor.

     

    Traducere si adaptare: Ioana Lovin

  • Entertainment marketing cu Steve Stoute

    Dupa ce a revolutionat industria muzicala, Steve Stoute si-a propus sa cucereasca universul brandurilor… si a reusit. A devenit un adevarat “hit-maker” al brandurilor si a creat, totodata, un nou concept: entertainment marketing.

     

    Experienta pe piata muzicala i-a oferit lui Steve Stoute un loc bun de pornire In cursa pentru cucerirea marketingului. Cunostea cele mai faimoase celebritati, era constient de influenta pe care o au tinerii asupra consumerismului si advertisingului si a facut un pas Inainte spre… entertainment marketing. Firma de consultanta si imagine de brand Translation, fondata si condusa de Stoute, aduce In/la mintea tinerilor companiile ce se regasesc printre paginile Fortune 500.

     

    Ca fost presedinte al Urban Music si Executive Vice President al Interscope Geffen A&M Records, Steve Stoute a produs unele dintre cele mai bine vandute albume din ultimii 15 ani. Nume mari ca U2, Eve, Limp Bizkit, albumul de debut Eminem “The Slim Shadu LP” s-au bucurat de colaborarea cu talentatul afro-american.

     

    Ca marketer, reuseste sa combine Intr-un mod unic pe piata internationala cultura pop si pozitionarea strategiei de brand. Stoute stie ca oamenii Ii pot lua firma peste picior considerand-o “black ad agency”, el fiind un afro-american care a colaborat si colaboreaza In continuare cu artistii hip-hop. Fara modestie, se caracterizeaza un “McKinsey al culturii pop”. De ce? Pentru ca, de cele mai multe ori, companiile care apeleaza la Translation se confrunta cu fel de fel de probleme de strategie. In general,  companiile sunt constiente de avantajele pe care le aduc trendurile globale, dar se tem ca apeland la ele risca sa puna In pericol esenta brandurilor sale. Translation a descoperit cum sa nu depaseasca limitele fine ale comunicarii eficiente, iar companiile apeleaza cu Incredere la serviciile sale.

     

    In portofoliul firmei se regasesc branduri puternice In Intreaga lume. Hewlett-Packard, Yahoo!, McDonald’s, Coors Brewing Company, Reebok si Tommy Hilfiger sunt doar cateva exemple. Printre cele mai recente succese ale firmei se numara colaborarea cu Gwen Stefani, solista trupei No Doubt si Hewlett-Packard  atat pentru dezvoltarea proiectului camerelor digitale “The Harajuku Lovers”, cat si In procesul de gandire pentru HP Printable Tattoos. Prezenta lui Justin Timberlake In cadrul lansarii campaniei Mc Donald’s –  “I’m Lovin’ It” se datoreaza tot lui Stoute. Si tot Stoute a stabilit alaturi de conducerea McDonald’s strategia de lansare In premiera multinationala a promotiei “Big Mac Meals”. In cadrul acestei campanii, McDonald’s a stabilit un parteneriat cu Sony Connect, In urma caruia milioane de consumatorii “Big Mac Meals” au putut downloada muzica – gratuit si legal.

     

    In prezent, General Motor Corp a apelat la firma lui Stoute pentru consiliere In strategie si comunicare de marketing. Mike Jackson, vicepresedintele departamentelor de marketing si advertising pentru GM Statele Unite, a realizat ca masinile lor nu mai sunt asa de cool precum le considerau. Concentrandusi atentia pe alte chestiuni, compania a uitat sa exploateze legatura emotionala a consumatorilor cu brandul. Translation si-a propus sa creasca relevanta pe care o au branduri ca Chevrolet si alte cateva vehicule marca GM In viata consumatorilor.

     

    Dupa cum spune  rapperul Jay-Z, succesul marketingului de entertainment se datoreaza abilitatii cu care Steve Stoute “vorbeste ambele limbi”, atat limbajul culturii pop, cat si limbajul brandurilor.

     

    Traducere si adaptare: Ioana Lovin

  • Chiar si petele de pipi…intr-o reclama?

    Noul spot Dero – «Chiar si petele de pipi» – este unul eficient. El creeaza nevoia de produs pentru ca atunci cand il vezi, faci pe tine…de ras. E adevarat, exageram pentru introducere acrosa la material, dar dincolo de artificii editoriale, Dero are un spot curajos, care prin mesajul de impact si interpretarea savuroasa te face macar sa zambesti. E de ajuns sa facem o comparatie cu reclamele de tip demonstrativ de la «detergentii obisnuiti» ca sa ne dam seama de diferenta majora de abordare, intr-o categorie care poate nu ar fi fost prima in topul celor mai creative.  Spotul vine dupa o serie de alte patru care au «curatat» petele de ciorba de burta, carbuni, ketchup si sirop de tuse. 

     

    Pentru contul Dero – campania «99 de pete» – Unilever lucreaza cu agentia londoneza BBH, considerata una dintre cele mai creative si eficiente agentii.  Cel mai recent premiu al lor este argintul la «IPA Effectiveness Award 2006», cea mai riguroasa competitie de eficienta in publicitate.

     

    M&A a stat de vorba cu Raoul Cojocaru, Category Manager Dero, despre brand, pozitionare si curaj in categoria detergent.

     

    De unde curajul de a merge pe aceasta idee indrazneata?

    Ideea cu 99 de pete a aparut mai demult si a fost baza pentru o repozitionare a brandului. Au rulat deja patru spoturi, acesta fiind al cincilea. A mai fost cel cu carbunele, cu ciorba de burta, cu ketchup-ul si cu siropul de tuse. La cel mai recent – cu petele de pipi –  de la noi a plecat doar brief-ul. Am vrut o repozitionare si unul dintre elementele principale a fost comunicarea unei caracteristici noi: am vrut sa ramânem in seria celor 99 de pete, dar in acelasi timp sa adaugam si faptul ca avem un parfum nou. Partea creativa a raspuns perfect la brief-ul nostru.

     

    Este acesta un insight testat?

    Când am inceput sa lucram la cele 99 de pete am pornit de la o cercetare in urma careia ne-am oprit la o lista de 99 de pete, desi Dero scoate mai multe. Dar 99 ni  s-a parut noua un numar relevant. Testarile au fost facute si de noi, si de un institut independent.

     

    Care este modul de lucru cu  BBH?

    Cred ca singura diferenta fata de o agentie romaneasca este distanta. Ei nu au aici decat un reprezentant si  practic toate lucrurile care se intâmpla se intâmpla la Londra. BBH nici  nu este genul de agentie concentrata pe extinderi si pe deschiderea de reprezentante; ei lucreaza mai mult pe regiuni, nu pe tari. Cred ca asta e singura diferenta: comunicam prin telefon, nu-i avem tot timpul langa noi.

     

    Cum se reflecta aceasta abordare creativa in vanzari?

    Spuneam ca am avut o relansare cand am intrat cu campania “99 de pete”. De atunci am inceput sa crestem. Cred ca am avut in fiecare an o crestere de cel putin doua cifre si o crestere de marketshare de doua puncte. Chiar este o campanie care a functionat, si mai mult decat atat, BBH a câstigat impreuna cu Dero premiul IPA, iar anul acesta am luat si un Effie. Am avut rezultate extraordinare. Noi am avut curaj, am incercat sa ne diferentiem, si nu doar prin  “99 de pete”. Si promotiile sunt diferite de ceea ce se intâmpla in aceasta categorie pe piata romaneasca. Promotia de vara pentru care am luat Effie a facut diferenta. Nu am mers pe reteta clasica «dai 2 masini si 3 calculatoare», ci am plecat de la un insight emotional, de la bucuria verii. Am reusit sa ducem asta pana la nivel de produs.

     

    Descrie putin brandul Dero, vorbeste-mi despre istoricul comunicarii voastre.

    Eu lucrez de un an si jumatate pe Dero  si inainte de a fi Category Manager am fost tot pe Dero, dar in vanzari. Din cate stiu eu,  atunci cand s-a lansat  a fost un detergent “smart choice”-  conta foarte mult pretul pe care-l plateai pentru calitatea primita, adica raportul calitate-pret. Dupa aceea am mers pe pozitionarea legata de «prospetime», adaugand parfumul la beneficiul calitate-pret. A urmat apoi campania “Dero scoate 99 de pete”. Cred ca ceea ce conteaza e personalitatea acestui brand si cele cateva reguli pe care le-a respectat de la inceput. E un brand cinstit, e un brand foarte vesel, vibrant, si seamana cu cineva….Este  mereu asociat cu o persoana de gen masculin si foarte multi consumatori l-au asociat cu cineva apropiat, parte din familie. Am avut mereu cate o doamna in spot, iar barbatul care incerca mereu sa demonstreze ceva nu sfarsea tocmai bine..Am incercat sa flatam cumva gospodinele.

     

    Care au fost primele reactii dupa cel mai recent spot?

    Reactiile au fost pozitive. Toata lumea ne-a spus ca am fost foarte curajosi in a alege tocmai pata de pipi. Dupa ce rezultate avem pana acum ni se pare ca si-a facut treaba. E totusi cam repde ca sa tragem concluzii.

     

    Mai urmeaza si alte pete? Au mai ramas 94…

    Pai 94 mai urmeaza. Nu putem spune care e urmatoarea, dar daca te uiti pe lista aceea s-ar putea sa-ti faci o idee. Lista e neschimbata, e pusa pe pachet, noi doar facem alegerea pentru o idee creativa. Eu cred ca echipa de la BBH care lucreaza pentru brandul nostru e indragostita de Dero.

  • Chiar si petele de pipi…intr-o reclama?

    Noul spot Dero – «Chiar si petele de pipi» – este unul eficient. El creeaza nevoia de produs pentru ca atunci cand il vezi, faci pe tine…de ras. E adevarat, exageram pentru introducere acrosa la material, dar dincolo de artificii editoriale, Dero are un spot curajos, care prin mesajul de impact si interpretarea savuroasa te face macar sa zambesti. E de ajuns sa facem o comparatie cu reclamele de tip demonstrativ de la «detergentii obisnuiti» ca sa ne dam seama de diferenta majora de abordare, intr-o categorie care poate nu ar fi fost prima in topul celor mai creative.  Spotul vine dupa o serie de alte patru care au «curatat» petele de ciorba de burta, carbuni, ketchup si sirop de tuse. 

     

    Pentru contul Dero – campania «99 de pete» – Unilever lucreaza cu agentia londoneza BBH, considerata una dintre cele mai creative si eficiente agentii.  Cel mai recent premiu al lor este argintul la «IPA Effectiveness Award 2006», cea mai riguroasa competitie de eficienta in publicitate.

     

    M&A a stat de vorba cu Raoul Cojocaru, Category Manager Dero, despre brand, pozitionare si curaj in categoria detergent.

     

    De unde curajul de a merge pe aceasta idee indrazneata?

    Ideea cu 99 de pete a aparut mai demult si a fost baza pentru o repozitionare a brandului. Au rulat deja patru spoturi, acesta fiind al cincilea. A mai fost cel cu carbunele, cu ciorba de burta, cu ketchup-ul si cu siropul de tuse. La cel mai recent – cu petele de pipi –  de la noi a plecat doar brief-ul. Am vrut o repozitionare si unul dintre elementele principale a fost comunicarea unei caracteristici noi: am vrut sa ramânem in seria celor 99 de pete, dar in acelasi timp sa adaugam si faptul ca avem un parfum nou. Partea creativa a raspuns perfect la brief-ul nostru.

     

    Este acesta un insight testat?

    Când am inceput sa lucram la cele 99 de pete am pornit de la o cercetare in urma careia ne-am oprit la o lista de 99 de pete, desi Dero scoate mai multe. Dar 99 ni  s-a parut noua un numar relevant. Testarile au fost facute si de noi, si de un institut independent.

     

    Care este modul de lucru cu  BBH?

    Cred ca singura diferenta fata de o agentie romaneasca este distanta. Ei nu au aici decat un reprezentant si  practic toate lucrurile care se intâmpla se intâmpla la Londra. BBH nici  nu este genul de agentie concentrata pe extinderi si pe deschiderea de reprezentante; ei lucreaza mai mult pe regiuni, nu pe tari. Cred ca asta e singura diferenta: comunicam prin telefon, nu-i avem tot timpul langa noi.

     

    Cum se reflecta aceasta abordare creativa in vanzari?

    Spuneam ca am avut o relansare cand am intrat cu campania “99 de pete”. De atunci am inceput sa crestem. Cred ca am avut in fiecare an o crestere de cel putin doua cifre si o crestere de marketshare de doua puncte. Chiar este o campanie care a functionat, si mai mult decat atat, BBH a câstigat impreuna cu Dero premiul IPA, iar anul acesta am luat si un Effie. Am avut rezultate extraordinare. Noi am avut curaj, am incercat sa ne diferentiem, si nu doar prin  “99 de pete”. Si promotiile sunt diferite de ceea ce se intâmpla in aceasta categorie pe piata romaneasca. Promotia de vara pentru care am luat Effie a facut diferenta. Nu am mers pe reteta clasica «dai 2 masini si 3 calculatoare», ci am plecat de la un insight emotional, de la bucuria verii. Am reusit sa ducem asta pana la nivel de produs.

     

    Descrie putin brandul Dero, vorbeste-mi despre istoricul comunicarii voastre.

    Eu lucrez de un an si jumatate pe Dero  si inainte de a fi Category Manager am fost tot pe Dero, dar in vanzari. Din cate stiu eu,  atunci cand s-a lansat  a fost un detergent “smart choice”-  conta foarte mult pretul pe care-l plateai pentru calitatea primita, adica raportul calitate-pret. Dupa aceea am mers pe pozitionarea legata de «prospetime», adaugand parfumul la beneficiul calitate-pret. A urmat apoi campania “Dero scoate 99 de pete”. Cred ca ceea ce conteaza e personalitatea acestui brand si cele cateva reguli pe care le-a respectat de la inceput. E un brand cinstit, e un brand foarte vesel, vibrant, si seamana cu cineva….Este  mereu asociat cu o persoana de gen masculin si foarte multi consumatori l-au asociat cu cineva apropiat, parte din familie. Am avut mereu cate o doamna in spot, iar barbatul care incerca mereu sa demonstreze ceva nu sfarsea tocmai bine..Am incercat sa flatam cumva gospodinele.

     

    Care au fost primele reactii dupa cel mai recent spot?

    Reactiile au fost pozitive. Toata lumea ne-a spus ca am fost foarte curajosi in a alege tocmai pata de pipi. Dupa ce rezultate avem pana acum ni se pare ca si-a facut treaba. E totusi cam repde ca sa tragem concluzii.

     

    Mai urmeaza si alte pete? Au mai ramas 94…

    Pai 94 mai urmeaza. Nu putem spune care e urmatoarea, dar daca te uiti pe lista aceea s-ar putea sa-ti faci o idee. Lista e neschimbata, e pusa pe pachet, noi doar facem alegerea pentru o idee creativa. Eu cred ca echipa de la BBH care lucreaza pentru brandul nostru e indragostita de Dero.