BusinessMagazin

Blog

  • Google Chrome OS

    Desi pentru multi poate sa para o surpriza, faptul ca Google dezvolta un sistem de operare pornind de la browserul Chrome este natural. In septembrie anul trecut intrebarea la care se straduiau sa raspunda analistii pietei era „de ce are nevoie Google de un browser” si unii au mizat pe varianta cea mai simpla: pentru ca poate. Opinia mea a fost ca este o proba de concept, o inovatie lansata pe piata nu pentru a detrona pe Internet Explorer, ci pentru a fi testata de milioane de utilizatori. Era singura varianta logica care explica de ce Google a continuat sa sustina la fel de generos Mozilla si al ei Firefox, care era de fapt principalul competitor (prin prisma profilului utilizatorilor) pe piata browserelor.

    Nu, Chrome nu era „produsul final”, ci doar o componenta. Pe de alta parte, au existat indicii venite din zona tehnologiei folosite. Google a afirmat explicit ca noul Chrome este mai mult decat un browser, este o platforma pentru un web dominat de aplicatii. Faptul ca un browser – care este, teoretic, o simpla aplicatie desktop – se preocupa de gestionarea memoriei, de fire de executie si de procese (toate acestea fiind sarcini esentiale ale unui sistem de operare) a semnalat clar ca Google incearca sa izoleze aceste elemente de platforma gazda. Dezvoltarea unui compilator „on-the-fly” pentru JavaScript a fost un indiciu sigur ca aplicatiile online ale companiei isi gaseau aici cel mai bun mediu.

    Mai e vorba aici de Gears si Prism, doua aplicatii oarecum invizibile care asigura integrarea intre web si desktop, astfel incat aplicatii precum Google Docs pot sa ruleze local chiar si atunci cand computerul nu este online (urmand sa se sincronizeze automat cu versiunile din web de indata ce se restabileste conexiunea). Devenea din ce in ce mai clar ca daca Google pune dedesubtul browserului un soft „de sustinere”, se obtine o platforma orientata spre aplicatii online. Candidatul ideal pentru acest soft era un nucleu Linux si, iata, Chrome OS il va folosi. In fine, merita amintit faptul ca Google are experienta in domeniul sistemelor de operare.

    Android a reusit sa se plaseze foarte bine pe piata echipamentelor de tip smartphone si este o varianta pe care mizeaza si unii fabricanti de netbook-uri. Dar mai exista ceva in spate: toata acea uriasa platforma de calcul pe care o foloseste Google pentru aplicatiile sale online se bazeaza pe un ansamblu software care are multe dintre caracteristicile unui imens sistem de operare. Ca si in cazul echipamentelor, Google a dezvoltat „in house” acest software.

    Una din intrebarile care s-au pus inca din ziua anuntului a fost daca nu cumva Chrome OS si Android isi revendica aceeasi felie de piata, avand in vedere ca prima tinta pentru Chrome o reprezinta tot mai popularele sisteme minimale de tip netbook (zona pe care deja face parteneriat cu companii precum Acer, Asus, HP, Lenovo sau Toshiba). Exista, intr-adevar, o zona de suprapunere, dar Android se poate orienta exclusiv pe telefoane inteligente, renuntand la zona netbook, unde la momentul actual domina Windows XP. Exista inca destul de putine informatii precise despre Chrome OS, in afara de cele spuse in comunicatul Google: va fi bazat pe kernelul Linux, va fi complet open source si va fi disponibil (preinstalat pe netbook-uri) in a doua jumatate a anului viitor.

    Pe surse, jurnalistii au aflat ca nu va folosi niciuna dintre interfetele grafice populare in medii Linux (Gnome sau KDE), ci probabil Portland Project, astfel incat aplicatii populare precum OpenOffice sau Evolution vor putea rula si in Chrome. Se pare ca intentia in materie de interfata este ca utilizatorul sa-si petreaca 99% din timp in browser si sa nu simta nicio diferenta intre a lucra online sau local. Ideile principale: sa fie „usor” (sa nu necesite resurse hardware), sa fie extrem de simplu de utilizat (fara configurari, instalari etc.) si sa fie sigur (imun la virusi si alte atacuri). Este Chrome OS o amenintare pentru Microsoft?

    Cu siguranta. In primul rand pentru ca in spatele sau sta Google, o companie despre care toata lumea a auzit si care este privita cu simpatie. In al doilea rand pentru ca importanta platformei desktop scade constant de cativa ani. Tot mai multe aplicatii migreaza spre web, incepand cu cele de birou si terminand cu jocurile video, iar impunerea paradigmei „cloud computing” nu va face decat sa accelereze procesul. In al treilea rand, Google Chrome OS va fi – cum altfel? – gratuit. In fine, o alternativa la Windows va spori atractia si pentru alte variante.
     

  • Exista muzica si muzica

    Se da adeseori drept exemplu de lipsa de sensibilitate muzicala parerea lui Kant, care considera muzica inferioara unor arte precum pictura, intrucat daca valoarea unei arte sta in hrana spirituala pe care ne-o procura muzica, jucandu-se pur si simplu cu senzatii, are un loc inferior printre artele frumoase. “Ea de fapt trece de la senzatii la idei nedeterminate, in vreme ce artele figurative pornesc de la idei determinate pentru a ajunge la senzatii, iar impactul acestor ultime senzatii este de durata, in vreme ce impresia lasata de cele datorate muzicii nu este decat efemera.”

    Si treci prin aceste idei destul de discutabile. Dar Kant adauga: “De asemenea, muzicii ii este inerenta o anumita lipsa de civilizatie, faptul ca ea isi raspandeste influenta in principal prin felul in care sunt facute instrumentele ei, mai departe decat ai vrea (in vecinatate) si intr-un anume mod isi impune prezenta, compromitand, asadar, libertatea celorlalti, care nu se afla printre participantii la reuniunea muzicala, ceea ce artele ce se adreseaza ochilor nu fac, pentru ca ajunge sa privesti in alta parte daca nu vrei sa fii expus mesajului lor.

    Lucrurile stau mai mult sau mai putin similar cu desfatarea provocata de un miros raspandit in aer. Cel care isi scoate din buzunar propria batista parfumata ii supune pe toti cei aflati in vecinatate la un tratament contrar vointei lor, iar daca acestia vor sa respire, ii obliga in acelasi timp sa se bucure, si de aceea respectiva obisnuinta a iesit din moda” (“Critica puterii de judecata”). Sa dispretuiesti din punct de vedere estetic muzica pentru ca-i deranjeaza pe vecini e ca si cum ai nega valoarea “Aidei” atunci cand este cantata pe stadionul din Verona, obligandu-i pe cei ce locuiesc in vecinatate la o auditie involuntara.

    Si totusi, lasandu-l pe Verdi la o parte, eu, care locuiesc intr-o zona din Milano unde la fiecare festivitate publica se organizeaza concerte rock ce dureaza pana tarziu in noapte, incep sa cred ca nici Kant nu gresea in totalitate. Mi se intampla sa citesc dupa ceva vreme publicatiile primite, pentru ca nu se poate citi totul deodata (si de altfel am citit “Iliada” dupa aproape 3.000 de ani), si asa am dat cu cateva luni intarziere peste numarul 43 din revista Nuovi Argomenti, ce are in deschidere un soi de jurnal al lui Valerio Magrelli(1). La un moment dat, Magrelli citeaza cu deferenta pasajul kantian, plecand de la premisa ca exista o muzica aleasa de noi spre a o asculta si o alta ce ne este impusa de ceilalti.

    “Este vorba de doua fenomene la antipozi. Primul reprezinta unul dintre cele mai rafinate alimente ingaduite speciei umane, in vreme ce al doilea este un simplu delict. Unul este un dar ales, altul o pedeapsa suportata.” Iar la inceputul jurnalului sau, Magrelli noteaza ca exista “doua materiale al caror abuz distruge ecologia planetei: plasticul si muzica”. In ceea ce priveste plasticul nu avem nevoie de exemple; fata de muzica are si un defect in plus, pentru ca sunetele, dupa cum se stie, “volant”, zboara si se pierd in aer, in timp ce plasticul, “manet”, ramane de-a lungul secolelor. In cazul muzicii ajunge sa ne gandim cat de tare ne persecuta ea in aeroporturi, in baruri si restaurante, in ascensoare, intr-un oribil stil New Age in cabinetul fizioterapeutului, la soneriile telefoanelor mobile ce in trenuri canta moment de moment “Für Elise” sau a 550-a sonata a lui Mozart, ca fundal continuu la orisice eveniment de la televizor – si ne inspaimanta chiar si mai rau atunci cand, fara a o auzi, o ghicim in urechile obsedate si asurzite ale unor alienati care trec pe langa noi cu castile infipte in timpan, incapabili sa paseasca, sa gandeasca, sa respire, fara a avea un zgomot asurzitor drept inger pazitor.

    Pe vremuri, oamenii hotarau sa asculte muzica si dadeau drumul la radio (operatiune ce implica efort manual) sau alegeau un disc (operatiune ce presupunea si o evaluare intelectuala, dar si o chestiune de gust) ori se imbracau frumos si mergeau la un concert, unde isi exercitau propria capacitate de a distinge intre o executie buna si una modesta sau puteau decide sa-l iubeasca pe Bach si sa-l urasca pe Skriabin. Acum, multimi de pustoaice cu buricul gol si pusti cu parul rasta fura muzica pe computer pentru a o da la schimb si a o asculta ziua-ntreaga, iar la concert sau in discoteca merg nu pentru a se distra, ci pentru a se ameti si, uitate fiind fineturile datului la pedala, absorb mai mult zgomot decat muzica. In tren insa, casti au si multi adulti abrutizati, incapabili sa citeasca un ziar sau sa priveasca peisajul. Daca pe fiecare panou publicitar ar fi reprodusa Gioconda, Gioconda ar deveni urata si obsedanta. Dar (si-atunci Kant avea dreptate) intelectul nostru si-ar da seama de acest lucru si am protesta. Cu muzica insa nu se intampla acest lucru; de-acum traim cu ea ca scufundati intr-un lichid amniotic. Cum sa ne recapatam darul surzeniei?
     

  • Marele iaht al discordiei

    Rusul nu se poate bucura insa linistit de bani, deoarece ca urmare a acestei tranzactii a intrat in conflict cu un cunoscut intermediar de astfel de ambarcatiuni, Nicholas Edmiston, cu care a colaborat in trecut la achizitionarea de iahturi, dar care acum l-ar putea actiona in judecata, pentru a primi comision in valoare de aproximativ 15 milioane de euro de pe urma tranzactiei. Edmiston este foarte cunoscut printre detinatorii de superiahturi, pe lista sa de clienti aflandu-se inclusiv Larry Ellison, directorul general al Oracle, cunoscut ca navigator pasionat.

    El a intermediat diverse tranzactii cu iahturi pentru miliardarul rus si considera ca i se datoreaza comision si pentru vanzarea ultimului capriciu al lui Berezovski, pe motiv ca el a fost cel care i-a prezentat superiahtul cumparatorului. Miliardarul rus dorea sa aiba o ambarcatiune capabila sa rivalizeze cu cea a altui oligarh in exil, Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea. Acesta i-a starnit invidia cu superiahtul sau “Pelorus”, o ambarcatiune de peste 100 de metri lungime, dotata cu tot confortul si bine aparata de intrusi, astfel incat Berezovski si-a comandat si el unul de la acelasi designer, care i-a creat un adevarat hotel plutitor, cu sapte punti, heliport, sala de sport, cinema, infirmerie si piscina, printre alte dotari.

    Ambarcatiunea sa, cunoscuta sub denumirea de “Proiectul Darius”, are cele mai bune sisteme de aparare disponibile pentru o nava particulara. Miliardarul, care dezminte zvonurile ca ar fi pierdut sume importante de bani din cauza recesiunii, si-a vandut toamna trecuta iahtul catre Abdullah al-Futtaim, un important distribuitor auto din Emirate, neplatind insa niciun comision intermediarului Edmiston, deoarece, asa cum declara purtatorul sau de cuvant, nu acesta a reusit sa-l vanda. Berezovski i-a intentat proces lui Edmiston pentru a scapa de plata comisionului respectiv.
     

  • Marketing si homari

    Din aceasta vasta experienta, Bishop a strans o sumedenie de exemple despre cum se poate reusi in afaceri, pe care le-a adunat, dupa terminarea studiilor de jurnalism, intr-o carte ce l-a facut cunoscut: “Cum sa vinzi un homar”. Un volum cu mici povestiri ce descriu situatii concrete din lumea afacerilor si ofera, in absenta oricarui discurs teoretic, invataturi si solutii la probleme des intalnite. Dificultatile pe care trebuie sa le depaseasca proprietarii de mici afaceri sau oamenii de marketing sunt oferite drept pilde intr-o maniera hazlie si insolita.Dintre cele 17 astfel de istorii, am ales sa v-o prezentam pe cea care da titlul volumului.

    Pe cand era inca student la facultate, Bishop era ajutor de bucatar intr-un restaurant din Toronto, iar ambitiile lui profesionale erau destul de limitate, ceea ce l-a facut sa ezite indelung atunci cand i s-a oferit promovarea ca ospatar. La un moment dat, cand conducerea restaurantului a lansat “Concursul homarilor”, menit sa creasca vanzarile de meniuri cu homari, existenta lui profesionala a intrat in impas. Incurajati de patroni sa foloseasca “vanzarea sugestiva”, ospatarii isi intrebau clientii, dupa ce acestia comandau, “daca nu cumva doresc totusi o garnitura de homar la friptura”. Rezultatele au fost mediocre (homarul este foarte scump), iar maniera de marketing i s-a parut delicatului domn Bishop prea agresiva (cum de fapt si era).

    Consultandu-se cu mentorul sau, Marketing Mike, afla in sfarsit solutia pentru a deveni castigatorul concursului: “Problema este ca tu si ceilalti ospatari – i-a spus Mike – va straduiti prea tare sa vindeti homari, cand de fapt ar trebui sa-i promovati!”. Aceasta este, de fapt, diferenta dintre vanzare si marketing: vanzare inseamna sa bati la usa cuiva incercand sa-i vinzi ceva, iar marketing inseamna sa faci astfel incat sa ii determini pe clienti sa bata la usa ta.

    Bill Bishop “Cum sa vinzi un homar”,
    Editura All, Bucuresti, 2009

    Aparitii noi:

    • Crime In oglinda
      Intr-o seara de vara, in timp ce toti tovarasii lor de joaca s-au intors deja acasa pentru cina, trei copii nu mai izbutesc sa iasa din padurea tacuta si intunecata de langa o suburbie a Dublinului. In cele din urma, politia il gaseste in viata pe unul dintre copii, un baiat care strangea in brate trunchiul unui copac, avand incaltarile pline de sange. Din pacate pentru mersul anchetei, micutul nu-si mai amintea o iota din ce i se intamplase. Dupa 20 de ani, Rob, unicul supravietuitor al atrocei aventuri, a devenit el insusi inspector de politie si acum se fereste cu mare grija sa-si dezvaluie trecutul, chiar si apropiatilor sai. In aceeasi padure din preajma Dublinului este asasinata o fetita, al carei cadavru sta oferit precum o jertfa, pe un stravechi altar celtic. In timp ce se grabeste la locul faptei, Rob incepe sa fie asediat de fragmente de amintiri din seara primei disparitii. Cele doua istorii sangeroase incep sa se intrepatrunda si sa se completeze una pe cealalta.

    Tania French “Padurea”,
    Editura RAO,
    Bucuresti, 2009

     

    • Misterul masculin
      Pentru majoritatea femeilor, barbatul ramane un mare necunoscut, intre altele si pentru ca majoritatea psihologilor si sexologilor s-au aplecat mult mai frecvent asupra misterelor sufletului feminin. Cartea lui Gérard Leleu, renumit medic francez si specialist in terapia de cuplu, reprezinta o calatorie in intimitatea masculina, un manual care ne explica, poate pentru intaia oara, care este istoria sexului puternic, care sunt temerile si indoielile barbatilor, visele lor secrete si ce comportamente ii fac sa vibreze si sa intre in rezonanta cu femeile.

      Gerard Leleu “Barbatul de azi explicat femeilor”,
      Editura Trei, Bucuresti, 2009
       

  • VIDEO: Cum faci bani in plina criza? Pe Bursa!

    Panica excesiva care a cuprins pietele de capital ale lumii incepand din octombrie trecut, dupa prabusirea bancii americane Lehman Brothers, a dus actiunile romanesti la niveluri cu pana la 95% mai scazute decat maximele istorice din iulie 2007, iar revenirea care a urmat a adus castiguri si de peste 200% investitorilor de la Bursa de Valori Bucuresti intr-un interval de doar cateva luni. Paradoxal, primul semestru al acestui an, care a coincis cu intrarea economiei romanesti in cea mai rea perioada de dupa 2000, a adus la Bursa unele dintre cele mai mari castiguri din ultimii ani. Indicele general al Bursei, BET-C, a inregistrat de la inceputul anului pana la 9 iulie o crestere de 5,4%, in timp ce indicele celor mai importante zece companii listate, BET, a crescut cu 17%, iar SIF-urile au castigat in medie 28%. In acelasi interval, sapte actiuni de la Bursa au adus castiguri de peste 100%, iar alte cinci – intre 50% si 100%.

    Cine ar fi investit, de exemplu, 10.000 de lei in actiuni Rompetrol Rafinare (RRC), compania care controleaza rafinaria Petromidia, sau in actiuni ale producatorului de medicamente Zentiva – fosta Sicomed (SCD) – ar fi obtinut un castig net de peste 14.000 de lei, de zece ori mai mare decat dobanda medie oferita de un depozit bancar in lei pe un an. Un plasament similar in actiuni SIF Oltenia (SIF5) ar fi adus un castig de 4.200 de lei, de trei ori peste dobanda bancara, desi actiunile SIF Oltenia scazusera in ianuarie si februarie cu 40% fata de inceputul lui 2009. Pentru cei ce nu s-au speriat de caderea dramatica de la inceputul anului si au intrat in piata, castigurile au fost chiar mai mari decat in prima jumatate a lui 2007, cand economia era in plin avant, ca si piata de capital. “Priveste fluctuatiile pietei ca pe un prieten si nu ca pe un dusman.

    Profita din nebunia celorlati in loc sa te alaturi ei”, este unul dintre sfaturile celebre ale miliardarului american Warren Buffett, poate cel mai cunoscut investitor de pe pietele de capital. El a facut achizitii de miliarde de dolari in ultimul an, profitand tocmai de frica exacerbata a investitorilor, care a prabusit cotatiile tuturor companiilor, indiferent de domeniu, de perspective sau de rezultatele financiare si a condus la aparitia unor chilipiruri nesperate in urma cu doi ani. Pe piata romaneasca, retragerea unor fonduri straine de investitii si mai ales vanzarile din panica ale investitorilor locali au facut ca actiunile sa scada si mai mult, poate nejustificat in unele cazuri.

    Asa s-a ajuns in situatia ca aproximativ jumatate din actiunile listate pe piata principala a Bursei de la Bucuresti sa fie evaluate in prezent la mai putin de 20% din pretul din iulie 2007, cand au atins maximele istorice, chiar si dupa cresterile spectaculoase din ultimele luni. De asemenea, particularitatea pietei romanesti, lichiditatea foarte scazuta, considerata de majoritatea brokerilor un handicap, a facut ca actiunile locale sa scada mai mult decat cele de pe pietele din jur, devenind astfel subevaluate la nivel regional. Aceeasi lichiditate redusa poate conduce la o revenire mai puternica in momentul intoarcerii fondurilor de investitii.

    “Dupa parerea noastra, piata de capital din Romania este evaluata atractiv, raportat la alte piete, avand in vedere rata de crestere (descrestere) economica asteptata pentru urmatorii doi ani si riscul de tara din acest moment”, considera Marius Muresan, directorul general adjunct al STK Financial, societatea care administreaza fondul de investitii STK Emergent, care este de asemenea listat la Bursa. Muresan apreciaza ca firmele cu capitalizare bursiera mare se tranzactioneaza in medie cu un discount de peste 30% in raport cu un nivel rezultat din comparatia cu alte tari. “Din acest motiv, raportata la riscul asumat, investitia in actiuni cu capitalizare bursiera mare pare atractiva comparativ cu investitia in firme mai mici (la care, pe langa un risc mai mare de lichiditate, exista si riscul sa fie afectate mai puternic de evolutia macroeconomica)”, explica el.

    Dupa Muresan, un portofoliu ar trebui sa fie format acum din firme care au scazut puternic in ultimul an – eventual peste media pietei – fara sa fi inregistrat insa o deteriorare majora a situatiei financiare, cu un grad redus de indatorare relativ la media pe industrie si cu randamentul capitalului propriu al firmei in ultimii ani constant ridicat. Identificarea unor actiuni listate care sa satisfaca toate aceste criterii este foarte dificila, insa exista companii, dintre cele care au scazut puternic in ultimii doi ani, aflate in aceasta situatie. De exemplu, constructorul de conducte magistrale pentru gaze Condmag Brasov (COMI) a inregistrat in primul trimestru o crestere cu 240% a profitului net fata de aceeasi perioada din 2008, in timp ce afacerile companiei s-au majorat cu aproape 80%.

    Cititi in continuare ce spun specialistii Raiffeisen Centrobank despre potentialul SIF-urilor

    Leonard Visan, Investica: “Cred ca explozia Bursei s-a consumat in lunile precedente, iar contractia economica face ca perspectiva sa fie negativa”

    Cum a ajuns Comnord Bucuresti (COSC), cea mai mare companie de constructii de la Bursa

    Andreea Gheorghe, Intercapital Invest: "Nu as recomanda in acest moment nimanui strategii de investitii in actiuni pe termen mediu"

  • Reality check: Welcome to Romania

    There ís nowhere like home, and the economic growth of the last few years made todayís Romania different from the Romania of the nineties: sufficient premises for a Romanian who left the country to want to come back. Still, the gap between reality and expectations of those who returned after a few years in London or on the Wall Street is still wide.

    ”If I did not leave the country on business trips once every few months, I think I would go crazy. This is my chance, being able to travel a lot,” Andreia Stavarache, 36, says frankly. She left for the United States through a programme of internship with audit and consultancy firm PricewaterhouseCoopers (PwC) at the beginning of 2000.

     

    Stavarache had applied for an internship with PwC in Bucharest and had been turned down for being insufficiently experienced. “Those at Stamford, Connecticut, accepted me as a trainee for six months,” she recalls. What had started as a half-year internship was later extended by one year and, in mid 2001, the company hired her as a tax associate.

    “When I returned, what I disliked most was the squalor and the “Romanian issues”: people, regardless of whether they have any money or not, complain. Romanians whine instead of looking for solutions. We want the idea to come up, to implement it and get results right away and always envy others for their success. We donít know how to apologize, nor say thank you,” Stavarache says.

     

    The first and most abrupt difference for those that had management or senior positions at the offices abroad of major multinationals is how people work in Romania.

    “In the States, they had some standards I donít see in Romania. Respect and attitude towards the client always came first,” Andreia Stavarache says. Any email from a client that the company received had to be answered within two or three hours at most; that was the organisationís policy with only one exception to it, which stipulated that the answer might be given in 24 hours if it needed thorough research. Even so, one still had to confirm the receipt of the message within three hours.

     

    She believes that the idea of Romanians working harder than others is untrue. “They work at a crazy pace abroad. In Romania, there is no results-oriented management and employees follow the lead of the managers.”

  • One night with Lacroix

    But those looking for haute couture escapes have started to take refuge in the last bastion yet unconquered by the crisis – hotels decorated by the famous fashion designers. Built and decorated in the good days, when fashion designers used to put their name on anything, from spirits to mineral water and mobile phones, hotels decorated by designers such as Versace, Bvlgari and Lacroix are fully-booked all year.
    “I tried on countless occasions to book a room at the Hôtel du Petit Moulin (decorated by Christian Lacroix i.e.), but because I never schedule my trips very long in advance, it was almost impossible to achieve.

    The hotel has a small number of rooms, around 8, of course there is great demand, and it is impossible to make a booking one week in advance,” says R=zvan Ciobanu, a fashion designer who also declares himself a lover of interior design, up to date with everything that happens in the field. According to the designer, when he finally managed to go to the Hôtel du Petit Moulin, it was a special experience. “I spent one night in this Parisian hotel which looks wonderful, with its 18th century design.  And my room was just as I had imagined it: black curtains, a hallway with buildings from the last century painted on the walls, the bathroom had wooden flooring, a rare feature today, and the bathroom furniture was also 18th-century inspired.

     

    ” The story of fashion designers who put their names to luxury hotels started back in 1994, when Versace brought its opulent style to the hotel world, by launching the Palazzo Versace brand.
    But the market became truly animated ten years later, after the Bvlgari group sealed a partnership with Ritz-Carlton (held by the Marriott group), to launch Bvlgari Hotels&Resorts.
    The first creation of the one billion-dollar partnership between Armani, and EMAAR Hotels and Resorts will probably materialise towards the end of this year. The hotel will be part of the Burj Dubai complex, and will include 175 rooms and apartments, five restaurants and a spa, covering 40,000 square metres in overall area.
     

  • The Hotel at the Spa

    However, the future of spas looks brighter, and has to do with the hotel operators who realised that a select hotel without a spa simply does not work very well anymore. ”In 2005 I was trapped on the financial market and seeking a place to escape to for a bit of relaxation,” says the owner of Eden Spa, Liliana Paraipan, who had tried the spa centres outside Romania and realised this market needed to be opened in Romania, as well.

    In August 2005, Liliana Paraipan, at the time deputy general manager at the Romanian Commodity Exchange, decided to open her own spa, the first such centre in Romania, – after training in spa management and marketing in the US. In 2005, three months after the launch of the spa business, Paraipan left her position at the Commodity Exchange and started to work on educating the market: ”It was not easy for me to sell the spa therapy concept, because relaxation was directly associated with spending time in beauty parlours and body contouring.

  • Alchemy of Stock Exchange investments

    Identifying the best investment opportunities is a difficult task given the current context of the worldwide economic crisis, but crisis periods are also those that provide the best investment opportunities on the Stock Exchange. As a paradox, the first half of this year, which overlapped with the Romanian economy’s slide into the worst recession after 2000, brought some of the biggest profits of the last few years on the Stock Exchange.

    The excessive panic experienced by the world’s capital markets since October 2008, after the collapse of the US Lehman Brothers bank, took the Romanian shares down to as much as 95% lower levels than the all-time highs of 2007, and the rebound that ensued brought investors on the stock market profits of more than 200% in some cases in a matter of months.
    The overall Stock Exchange index, BET-C, has posted 5.4% growth since the beginning of the year (as of July 9, 2009), while the index of the ten most important listed companies, BET, has gone up by 17% and SIFs have gained an average of 28%. In the meantime, seven stocks on the Stock Exchange generated more than 100% profits, while five other posted growth of 50 to 100%.

    Those who would have invested 10,000 RON in Rompetrol Rafinare (RRC) shares for instance, the company that controls the Petromidia refinery, or in shares of pharmaceuticals producer Zentiva – the former Sicomed (SCD) would have gained more than 14,000 RON in net amount, ten times the average interest offered by a one-year banking deposit in RON. A similar investment in SIF Oltenia (SIF5) shares, would have generated a 4,200 RON profit, three times the banking interest, given that the SIF Oltenia shares were down 40% in the first two months of the year compared with the beginning of 2009, which means a potential loss of 4,000 RON at an initial investment of 10,000 RON. For those who were not scared by the sharp plunge at the beginning of the year and went ahead and bought shares, the profits were even higher than in the first half of 2007, when the economy was going strong and the Stock Exchange was following a significant upward trend.

    On the local market, the exit of some foreign investment funds and especially the sales by local investors based on their sentiment alone, made the shares spiral downwards even further, in some cases even reaching unjustifyingly low values, so that about half of the shares listed on the main market of the Bucharest Stock Exchange are now valued at less than 20% of their price in July 2007, when they reached their all-time highs, even after the spectacular increases of the last few months. At the same time, a peculiarity of the Romanian market, the extremely low liquidity, which most brokers see as a handicap, made Romanian shares decline more than those on the neighbouring markets, thus becoming undervalued on a regional scale. The same low liquidity may lead to a stronger rebound when investment funds return.
     

    “In our opinion, the capital market in Romania is valued attractively compared with other markets considering the rate of economic growth (decline) expected for the next two years and the sovereign risk at the moment. We believe the companies with high stock market capitalisation are trading at a discount of over 30% at the moment compared with other countries. This is why, if taking into account the risk undertaken, the investment in shares with a high market capitalisation seems attractive compared with investment in smaller companies (which, besides the higher liquidity risk, also run the risk of being more affected by the macroeconomic performance),” explains Marius Mure[an, deputy chief executive of STK Financial, the company that manages STK Emergent investment fund, which is listed on the Stock Exchange, as well.

     

  • Remember APACA?

    The first signs of capitalism greet you right at the old gate of the former factory on 7, Iuliu Maniu Boulevard. On one side, tens of posters hastily thrown together and randomly stuck on the walls announcing the existence of all sorts of firms, from apparel to electronics shops, laundries, fitness studios, print shops and more. On the other, a new building, still under construction, sticks out like a sore thumb among the old buildings on the premises. A large billboard next to it advertises that this is where a new shop of one of the few clothing makers still operating in APACA, the biggest and best-known ready to wear factory in the communist years, will be built.

     

    Since 1992, the year APACA was privatised, all the production facilities have been sold one by one and turned into different businesses. The ten ready to wear factories on the site were therefore much easier to divide among the hundreds of new shareholders, the former employees of APACA. The MEBO-type privatisation was the start of a real entrepreneurial aptitude test for the new shareholders. Until privatisation, the orders came from the state and were forwarded to divisions, but since 1992 each new owner has been on his own. It was very difficult because few of the APACA employees had had any contact with the foreign customers of the factory before, because neither the money nor the negotiations would reach the production facility.

     

    That was also the case of Alexandru Ciucu Sr., who at the time took over section 5 that he was running, which made men’s clothes. The business was built together with his son, Alexandru Ciucu Jr. “At first we only worked under contract – exclusively to order, with materials supplied by customers, for Hugo Boss, Stefanel, Steilmann, YSL, H&M, but in time our friends started to ask for a suit and this is how we realised the potential of the domestic market,” Ciucu Jr, recalls.

     

    Over time, other businesses came to the site, which had no connection to the APACA of yore. The site does not have a manager, however, so that there is no clear record of the companies operating on the nine hectares, and those who are curious to know have only posters, direction arrows and less often company logos to guide them to discover them: TipArt Vision print shop, Tara Fashion, Nordic Gym and so on.

    Normally, the real estate market became interested, but APACA is hard to get. Real estate market specialists say the situation of the former apparel complex is quite complicated and attempts to gain exclusive rights to APACA have failed.