BusinessMagazin

Blog

  • Managerii se lasa greu dusi in provincie

    Cat de greu este sa gasesti un manager pentru o companie din provincie? „De la greu pana la extrem de greu, in functie de «reputatia» localitatii.“

     

    Concluzia alaturata apartine Cristinei Paveliu, managerul de resurse umane al proaspat-infiintatei fabrici din Calarasi a producatorului de sticla pentru constructii Saint-Gobain. Anul trecut, Paveliu a trebuit sa angajeze toata echipa manageriala pentru fabrica din Calarasi. Si nu i-a fost usor. Dar de aceasta concluzie se lovesc tot mai multe companii straine, pe masura ce descopera „cealalta Romanie“ – Romania din jurul Bucurestiului.

     

    Daca orasele mici din Romania erau, pana nu demult, lipsite de aproape orice interes economic pentru investitorii straini – in lipsa bancilor si a infrastructurii adecvate -, in ultimii ani, acestea fac tot mai mult ochi dulci investitorilor straini: salariile mult mai mici fata de cele din Bucuresti, precum si costurile mai scazute din piata imobiliara, la care se adauga uneori si statutul de „zona defavorizata“ cu scutirile de taxe corespunzatoare, totul pe fondul apropierii de momentul integrarii in UE – sunt atuuri valoroase pentru orice investitie greenfield (de la zero – n.r.), si nu numai pentru acestea.

     

    Un bun exemplu este localitatea Radauti din judetul Suceava. In aceasta primavara, doua firme austriece – Egger si Schweighofer – incep aici investitii de 570 de milioane de euro in fabrici de prelucrarea lemnului si intr-un hotel de trei sau patru stele. Ce a atras acolo cele doua companii? Pe langa exploatatiile forestiere din apropiere, cu siguranta ca austriecii nu au scapat din vedere nici faptul ca in zona sunt cele mai mici salarii medii din tara: conform Institutului National de Statistica, salariul mediu net in 2005 in Iasi, de exemplu, a fost cu 42% mai mic decat salariul mediu net in Bucuresti in aceeasi perioada, respectiv 166 de euro, fata de 282 de euro. Comparatia salariilor bucurestene cu cele din Radauti ar releva cu siguranta discrepante si mai mari. In plus, rata somajului in Moldova este de circa trei ori mai mare decat cea din Bucuresti, ca atare si mana de lucru este mult mai usor de gasit.

     

    Dar „cealalta Romanie“ nu ofera investitorilor numai avantaje, ci si dificultati, iar lipsa managementului si a specialistilor este poate cea mai mare dintre ele. Egger si Schweighofer au aflat repede acest lucru: nici pana in momentul de fata nu si-au facut rost de echipa manageriala, desi au inceput recrutarile cu luni in urma. Contactat de BUSINESS Magazin, un oficial al Egger – Karin Wagner – a spus doar ca este prea devreme sa ofere informatii privitoare la managementul romanesc, avand in vedere ca proiectul e in stadiu de planificare.

     

    Dificultatea de a gasi manageri si specialisti in orasele mici are doua explicatii. Prima ar fi faptul ca nu au existat investitii semnificative in zona si, implicit, nici nevoie semnificativa de astfel de specialisti sau manageri. Ca atare, populatia locala nu s-a orientat catre acele directii de specializare sau calificare si au lasat descoperita nevoia proaspetilor investitori. Cei care totusi s-au specializat au ales drumul marilor orase. A doua explicatie este reticenta managerilor si a specialistilor de a accepta posturi in orase mici.

     

    „Desi in ultimii ani s-a observat o oarecare tendinta de imbunatatire a atitudinii vis-r-vis de relocare, in continuare prima reactie este aceea de respingere a acestei idei“, spune Cristina Paveliu, managerul de resurse umane al Saint-Gobain Romania, companie care are in echipa manageriala noua manageri fie deja relocati in Calarasi, fie care urmeaza sa o faca. „Pentru managerii din productie, o cerinta absolut obligatorie la momentul ofertei de angajare a fost aceea de a locui in Calarasi“, explica Paveliu. Echipa relocata a Saint-Gobain acopera aproape integral plaja functiunilor intr-o societate: productie, financiar, achizitii, logistica, resurse umane. Iar cel mai dificil a fost gasirea de personal pentru posturile extrem de specializate, precum robotica industriala, IT, controlor financiar sau trezorier, spune managerul.

     

    Pentru foarte multi, mutatul intr-un oras mic inseamna ruperea de familie si de viata cu care se obisnuisera. Pe acestia este foarte greu sa-i convingi sa plece, spune George Butunoiu, consultant la propria firma de head-hunting si consultanta, care-i poarta numele.

     

    „Am avut discutii mari pe aceasta tema si nu pleaca nimeni, foarte greu se muta“, spune Butunoiu, care a lucrat pe proiecte de relocari cu companii precum Michelin pentru fabricile din Floresti si Zalau, cu Sumitomo (Deva), Lasselsberger (Cluj) sau Dr. Oetker (Curtea de Arges). „Oricat de tentant ar fi pachetul salarial, ne izbim de reticenta relocarii intr-un oras mic, unde posibilitatile de dezvoltare profesionala, dar si posibilitatea unei vieti variate ce implica teatre, opera, film, sunt reduse“, spune si Alina Enache, director executiv al companiei romanesti de recrutare de manageri Total Business Solutions, care a lucrat pe un astfel de proiect de relocare in Calarasi, unde „resursa umana avea un nivel de pregatire sub standardele cerute de companie si a fost practic imposibila formarea unei echipe cu personal din Calarasi“. Cu o situatie similara s-a confruntat TBS si in Galati, de unde tinerii absolventi tind sa plece.

     

    Cum se descurca, in aceste conditii, companiile din aceste zone? Cu multa rabdare, avand in vedere ca timpul necesar recrutarii pentru alte orase este cel putin dublu fata de cel necesar recrutarii pentru Bucuresti, spun specialistii. Care sunt totusi managerii care accepta astfel de posturi, avand in vedere ca majoritatea le refuza? In primul rand, sunt managerii fara familii. Daca au familii, in cazuri extrem de rare se muta cu tot cu ea, preferand sa faca naveta cat de frecvent posibil. In al doilea rand, sunt manageri care isi doresc o cariera intr-o companie multinationala si nu au avut aceasta sansa in orasul in care se afla.

     

    Un astfel de caz este Lilia Radu, 33 de ani, care lucra in Iasi pe pozitia de manager de resurse umane la Elsid, o companie romaneasca din domeniul siderurgiei. In calitate de head-hunter, George Butunoiu a contactat-o pentru un post omolog la Sumitomo in Deva – companie specializata in industria de cablaje auto si membra a Sumitomo Corporation Europe Ltd.

     

    „Am mers la interviuri pentru ca m-a impresionat compania“, isi aminteste Lilia Radu, care acum e pe cale de a se muta in Bucuresti, unde are deja mai multe oferte de lucru. „Mi s-a parut foarte interesanta nu atat pozitia, cat ce se asteptau de la mine, asa ca am acceptat provocarea. Salariul nu era mai mare decat la o alta companie multinationala in Bucuresti.“ In momentul de fata, in Romania Sumitomo are trei fabrici si aproximativ 20 de manageri relocati din diferite colturi ale tarii. Iar la Saint-Gobain, in Calarasi, s-au relocat persoane din Gura Humorului, Curtea de Arges si Pitesti.

     

    Un alt caz, de data asta de relocare din Bucuresti intr-o alta parte a tarii, este cel al Lianei Petre, care, dupa ce a lucrat trei ani ca manager de resurse umane intr-o companie romaneasca din domeniul farmaceutic din Bucuresti, si-a dorit „o schimbare intr-o companie multinationala“ si a acceptat oferta companiei Lear din Pitesti, filiala a unuia dintre cei mai mari furnizori de componente auto la nivel global, cu vanzari anuale de 17 miliarde de dolari.

     

    „Motivul important pentru relocare a fost noua provocare si a meritat pe deplin“, spune Liana Petre. „Am vazut cum creste o firma sub ochii mei, de la 50 de angajati la peste 2.000 in mai putin de 3 ani.“ Petre spune ca teoria conform careia acceptarea unui job in provincie este o trambulina catre un post mai bun la intoarcere a functionat in cazul ei – ea fiind de curand angajata de Provident Financial Romania. Si alti specialisti in resurse umane spun ca teoria se confirma, cu conditia ca plecarea sa se faca in companii cu renume international.

     

    Totusi, nici unul dintre managerii care accepta relocarea pentru oportunitatea de a lucra intr-o multinationala nu neglijeaza aspectul financiar. Dimpotriva, relocarea este considerata un sacrificiu pentru care sunt asteptate compensatii consistente, insemnand „un pachet financiar important si sprijin la relocare destul de generos“, conform Cristinei Paveliu de la Saint-Gobain Romania. Daca Alina Enache de la firma de recrutare TBS spune ca sporul salarial pentru simplul gest al relocarii este de 20-30%, consultantul George Butunoiu indica in unele cazuri chiar dublarea salariului.

     

    Liana Petre a primit de la Lear Pitesti si un pachet de relocare pentru un an constand in chiria pentru un an. „Masina a intrat in pachetul managerial si nu are legatura cu relocarea“, spune Petre. Elena Bordei, director de personal la Ductil Buzau – cel mai important producator autohton de electrozi de sudura, detinut de Air Liquide Welding in proportie de peste 70% -, spune ca, din experienta ei, este destul de greu sa convingi managerii sa se reloce si ca „trebuie oferite alte avantaje care sa compenseze naveta sau relocarea. De regula se asigura masina de serviciu sau prima de relocare care sa acopere chiria unui apartament“. La Ductil Buzau lucreaza cinci manageri si doi specialisti relocati, toti din Ploiesti si Bucuresti, dintre care sase au ales sa faca naveta.

     

    Ar fi insa o iluzie pentru un angajator sa-si imagineze ca, odata ce a reusit sa convinga o echipa manageriala sa se reloce, problemele s-au rezolvat. Din experienta managerilor de resurse umane intervievati reiese ca fluctuatiile de personal („employee turnover“) tind sa fie mai mari in randul personalului relocat. Perioada medie pentru care un manager sau un specialist accepta sa se reloce este de 2-3 ani. Liana Petre, care a lucrat in Pitesti pentru Lear, spune ca, desi avea apartament acolo, viata personala si cea profesionala o aduceau in Bucuresti mai des decat o data pe saptamana, lucru care a devenit obositor in timp.

     

    Ca atare, dupa trei ani s-a reintors in Capitala, adusa tot de head-hunteri, pe un post si mai bun. De asemenea, persoanele relocate „se arunca pur si simplu in activitate, muncind poate si cate 12 ore pe zi, fara ca cineva sa le ceara acest lucru si, la un moment dat, se epuizeaza“, spune Cristina Paveliu de la Saint-Gobain. Insa „de cele mai multe ori, persoanele relocate ajung sa progreseze destul de rapid in cariera si acumuleaza o experienta extrem de bogata intr-un timp foarte scurt“.

     

    Conform specialistilor intervievati, fenomenul relocarii se va amplifica in viitor. Aceasta amplificare va veni ca urmare a doua fenomene distincte. Alina Enache, director executiv al TBS, descrie primul fenomen: „Companiile care investesc in Romania cauta din ce in ce mai mult diverse orase mai mici, pana acum «inchise», considerand, mai ales in domeniul productiv, ca vor putea acoperi mai usor forta de munca calificata (fara studii superioare) si necalificata, cu oameni «de prin partea locului»“.

     

    Al doilea argument vine tocmai de la companiile active in productie: Ursus si Tenaris sunt doar doua dintre companiile care au ales sa-si recruteze „trainees“ din diferite zone ale tarii pentru a-i pregati si, ulterior, a-i angaja. Astfel, Ursus a luat absolventi de chimie alimentara din Galati si i-a dus in fabricile din Buzau si Cluj, iar 10-15 dintre ei au si ajuns pe pozitii de middle-management, conform lui Radu Panait, manager de resurse umane. Iar producatorul de tevi Tenaris a acceptat pana acum in programul Global Trainees 70 de absolventi carora le va oferi si posibilitatea de a lucra ca specialisti sau chiar ca manageri.

     

    Conform Oficiului National al Registrului Comertului, doar 27% dintre companiile inmatriculate in luna decembrie 2005 au fost inregistrate in Bucuresti. Restul de 73%, in asa-numita „provincie“. Un termen care incepe sa para un pic prea generic pentru o cifra atat de mare.

  • Provincia in cifre

    Modelul celor doua Romanii, in care Capitala si provincia sunt doua lumi opuse, incepe, treptat, sa se deterioreze prin cresterea investitiilor in provincie si prin mobilitatea tot mai mare a fortei de munca.

     

    73%: Ponderea companiilor inmatriculate in alte localitati decat Bucurestiul in decembrie 2005.

     

    2-3 ani: Media de sedere a managerilor relocati pe un post in provincie.

     

    DUBLU: Timpul investit in recrutare de manageri si specialisti pentru provincie, fata de timpul investit pentru recrutarea in Bucuresti.

     

    20%-100%: Sporul salarial pentru un manager care accepta relocarea in provincie.

     

    42%: Cu atat a fost mai mic salariul mediu net in Iasi, fata de cel din Bucuresti, in 2005, conform INS.

  • BIROUL DE CREDIT: Numaratoarea de credite se face la mai multe miini

    Urmatoarele doua luni vor aduce o dublare a numarului institutiilor financiare ce trimit Biroului de Credit informatii pozitive despre clientii lor, de la sase – cate o fac acum – la 12. Altfel spus, toti acei clienti care nu-si declara  creditele anterioare la solicitarea unora noi vor fi identificati mult mai usor.

     

    Pe masura ce tot mai multe banci si institutii financiare vor trimite la Biroul de Credit si informatii despre creditele „bune“, declaratia pe proprie raspundere la solicitarea unui nou imprumut va putea fi si verificata. Pe de alta parte, in cazul celor care, dupa acest moment, vor fi descoperiti ca au mai multe credite decat au declarat, „nu se va intampla nimic“, spune directorul general al Biroului de Credit, Serban Epure – sanctiunile nu pot fi aplicate retroactiv.

     

    Pana una alta, „cinci banci si o societate de leasing“, spune Serban Epure, transmit la Biroul de Credit si evidenta creditelor la care nu s-a intarziat cu plata ratelor. In urmatoarele doua luni, insa, spune presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea, numarul lor se va dubla.

     

    Primii care au facut acest pas, inca din iulie 2005, au fost cei de la Bancpost, de altfel si singurii care au admis acest lucru. De-spre ceilalti cinci participanti cu informatii pozitive nici directorul general al institutiei si nici Radu Ghetea nu vor sa spuna mai mult. Motivul este simplu, explica un bancher: pentru ca cei sase (si doar ei) pot cere si informatii pozitive despre o persoana, ei pot verifica (folosind si bazele celorlalti) care este, cu adevarat, gradul de indatorare al unui client ce le trece pragul pentru a lua un credit.

     

    Problema verificarii gradului real de indatorare al unui solicitant de credite e una destul de spinoasa pentru bancheri. Acum, acest lucru se face pe baza unei declaratii pe proprie raspundere pe care clientii o completeaza cand isi depun dosarul pentru un nou imprumut. Insa pentru creditele mici – asa cum sunt majoritatea celor pentru consum – surse de informatii pentru a verifica onestitatea celor declarate nu prea exista.

     

    „Ne bazam mai mult pe agilitatea functionarilor nostri, in acest caz“, povestea recent un bancher. Pentru ca „ne-am invatat sa mirosim declaratiile mincinoase, iar tactica intimidarii functioneaza, uneori“. Lucrurile se schimba cand vine vorba despre imprumuturi ceva mai mari, care depasesc 200 mil. ROL (circa 5.700 de euro). In acest caz, bancherii au deja obligatia sa transmita informatii unei structuri similare biroului de credit: Centrala Riscurilor Bancare din BNR „contabilizeaza“ atat informatii despre creditele restante cu mai mult de 30 de zile, indiferent de suma creditata, dar si informatii pozitive despre clienti cu sau fara restante, in cazul imprumuturilor de valoare mare. De aici se poate solicita informatia referitoare la riscul unui potential client, dar numai cu acordul scris al acestuia.

     

    Dupa un algoritm similar se vor misca lucrurile si la Biroul de credit, cand acesta va avea destule informatii. Cand? „Curand“, raspunde Serban Epure, „pentru ca suntem in discutii cu multe banci“. „In nici un caz pana la finele anului“, suna replica indirecta a unui bancher, argumentand ca o astfel de raportare la „biroul datornicilor“ implica o logistica destul de greoaie pentru ei. Costurile pe care le implica transmiterea informatiilor si infrastructura informatica necesara sunt, pe de o parte, o explicatie. O alta explicatie tine insa de confidentialitatea bazelor de date ale fiecarei banci – in special bancile mari fiind foarte atente la conditiile in care sunt dispuse sa-si deschida bazele de clienti. „Discutam acum asupra conditiilor punctuale in care vom semna contractul pentru a intra, cu informatii pozitive, in baza Biroului de credit“, spune Dana Demetrian, directorul departamentului de gestiune a produselor si riscului din cadrul BRD-GSG.

     

    Pe de alta parte, este de asteptat, puncta si Ghetea, ca odata ce una dintre bancile mari va face acest pas, rand pe rand si ce-lelalte ii vor urma exemplul. Pana una alta insa, la Biroul de credit continua sa se stranga date despre datornici. In baza de date de aici ajung toti restantierii bancilor cu datorii mai mari de 30 de zile (indiferent de valoarea restantei), clientii fraudulenti (care au savarsit o infractiune in relatie cu banca, pentru care s-a emis o hotarare judecatoreasca definitiva), precum si clientii debitori care au furnizat date neconforme cu realitatea la momentul solicitarii creditului.

     

    Tragand linie si adunand cei 22 de participanti ce trimit informatii despre restantele mai mari de 30 de zile adunau, la finele lui martie, peste 200.000 de debitori cu obligatii restante curente. Valoarea totala a restantelor era, la aceeasi data, de 196 mil. RON, majoritatea credite de consum. Astfel, restantele la creditele de consum se ridica la 168 mil. RON, in timp ce creditele pe card acumulau 19 mil. RON, creditele cu descoperit de cont circa 5 mil. RON, iar creditele imobiliare sau ipotecare circa 4 milioane de RON. Aproape 90% din totalul restantelor provin de la imprumuturile in lei si doar o mica parte de la cele in euro si dolari.

     

    Surprizele „declaratiei pe proprie raspundere“? Mai bine de 30.000 de persoane sunt restante la cel putin doua banci. Iar „tacticile de intimidare“ ale bancherilor par a nu fi functionat chiar deloc in cazul celor doua persoane ce aveau, la finele lunii trecute, restante la nu mai putin de 10 banci.     

  • Omul dezvolta locul

    De la o agentie imobiliara pana la biroul unui dezvoltator nu este decat un pas. Pe care cativa brokeri cu experienta l-au si facut. S-ar putea chiar spune ca e un pas mic pentru om, dar urias pentru cariera.

     

    A fost pur si simplu o decizie de cariera“, explica Muler Onofrei motivul pentru care a plecat din agentia imobiliara Eurisko la compania americana ProLogis. Fost manager al departamentului de spatii industriale al Eurisko, Onofrei a preluat pozitia de country officer in cadrul dezvoltatorului de spatii logistice, care a lansat recent primul proiect pe piata romaneasca. „ProLogis este o companie cu greutate“, iar posibilitatea de a lucra pentru unul dintre marii dezvoltatori de spatii industriale a fost o provocare pentru Onofrei. „Este un birou nou, acum am mai multe responsabilitati organizatorice.“ De la tranzactionarea spatiilor industriale, Onofrei este acum mai implicat in partea de dezvoltare a acestora. „Voi coordona activitatea de valorificare, dar si partea de gasire a unor noi oportunitati, cum ar fi achizitia de terenuri“, explica reprezentantul ProLogis.

     

    Cooptarea in randul developerilor a unor oameni care au activat in agentii imobiliare este o tendinta relativ noua pe piata romaneasca. Pana acum, o mare parte a companiilor straine care au intrat pe piata imobiliara autohtona operau mai mult prin birourile regionale decat prin companii locale. Efervescenta din ultimii ani, care a transformat o piata imobiliara oarecum amortita intr-una foarte activa, cu tranzactii de mare anvergura si cu multe fonduri dornice sa infiga steagul in Romania, a facut ca multe companii sa deschida reprezentante locale.

     

    Un exemplu este cel al fondului austriac de investitii Europolis. La trei ani de la prima afacere in Romania – achizitia imobilului de birouri Europe House (mai cunoscut ca sediu al operatorului de telefonie mobila Orange) pentru circa 30 de milioane de dolari -, Europolis si-a deschis oficial, saptamana trecuta, biroul din Romania. Director general al acestuia este Stefan Gheorghiu, fost angajat vreme de opt ani al celei mai importante companii de consultanta imobiliara din Romania, Colliers International. „Am lucrat un an pentru Colliers in Mexic. Acolo am vazut care este evolutia unui agent imobiliar, de la junior la «top real estate agent» si care este pasul urmator. Este mai interesant sa fiu implicat in dezvoltare decat in tranzactii“, marturiseste Gheorghiu.

     

    In general, fondurile de investitii imobiliare prefera sa achizitioneze de la developeri un imobil gata construit si inchiriat. Insa cele mai bune cladiri construite in Romania fie au fost deja cumparate, fie nu sunt oficial de vanzare. Practic, fondurile de investitii se confrunta cu o situatie relativ unica: lipsa unor cladiri pe care sa le poata achizitiona. Implicarea alaturi de developeri in constructia si inchirierea cladirii s-a impus, astfel, de la sine. Europolis, bunaoara, negociaza cu mai multi investitori implicarea in cateva proiecte a caror valoare cumulata este de circa 300 de milioane de euro.

     

    Tot de la Colliers a plecat si Nicoleta Radu, dar la o companie romaneasca, in cadrul careia se ocupa acum de dezvoltarea imobilelor de birouri parte a proiectului Baneasa Investments, controlat de oamenii de afaceri Gabriel Popoviciu si Radu Dimofte. „Este un proiect foarte-foarte mare si a fost o provocare sa incep de la zero lucrul la un centru de afaceri“, explica Nicoleta Radu.

     

    Baneasa Business & Technology Park ar urma sa fie dezvoltat, intr-o perioada de cinci ani, in mai multe etape, pe un teren cu o suprafata de 12 hectare si va cuprinde 11 cladiri de birouri din clasa A si A plus, cu o suprafata totala de 160.000 de metri patrati. „Obiectivul meu este de a scoate proiectul cat mai repede si de a-l face cat mai bine“, spune Radu. Oportunitatea trecerii de la activitatea de brokeraj la cea de dezvoltare a venit intr-o perioada in care se afla in cautarea unei noi provocari.

     

    „La vechiul loc de munca eram agent, aveam o piata la dispozitie, mai multe cladiri de birouri si o lista de clienti. Deja ajunsesem la un punct in care simteam nevoia sa fac ceva mai mult“, adauga Nicoleta Radu. Mai mult isi doreste si Mihai Ghircoias, seful departamentului de birouri de la CB Richard Ellis – filiala din Romania a celei mai mari companii de consultanta si brokeraj din lume. El va deveni, la sfarsitul acestei luni, country manager al unui dezvoltator care inca nu este prezent pe piata romaneasca – A1 Immobilien. „Este un pas pe care il face la un moment dat orice agent care-si doreste sa faca mai mult decat sa tranzactioneze niste spatii“, spune el.

     

    Evolutia brokerilor imobiliari catre developeri este fireasca, apreciaza si consultantii in domeniul resurselor umane. „Am discutat cu unii consultanti romani si cred ca sunt cateva persoane care ar face fata cu brio in activitatea de dezvoltare“, apreciaza Ulrik Rasmussen, regional consultant in cadrul Pedersen & Partners, companie de recrutare de manageri. „Nu este neaparat primul pas (pentru un broker – n.r.), dar este unul pe termen lung“, considera reprezentantul Pedersen & Partners, care s-a ocupat de recrutari pentru companii ca GTC – unul dintre cei mai importanti dezvoltatori de pe piata romaneasca – sau compania Global Finance, care a lansat recent un fond de investitii destinat pietei de real estate.

     

    Consultantul in resurse umane George Butunoiu considera ca alegerea unui om pentru conducerea unui developer depinde insa si de proiectele pe care ar urma sa le dezvolte compania in cauza. „Ideea e simpla: cu cat vorbesti de sume mai mari, cu atat vrei sa ai acces la clienti mari, de obicei inaccesibili celor mai multi dintre agentii imobiliari romani“, spune Butunoiu.

     

    El apreciaza ca cea mai mare parte a agentiilor imobiliare romanesti sunt conduse de proprietari sau fondatori, care se ocupa de mari proiecte si au acces la investitori importanti, dar nu au interesul sa renunte la propria afacere pentru a deveni angajatii altor companii. De aceea, de multe ori sunt preferati managerii straini.

     

    „Exista si proiecte pentru care nu e nevoie de straini, ci de oameni care sa cunoasca specificul pietei locale, cum ar fi – de exemplu – dezvoltarile rezidentiale“, precizeaza Butunoiu. Cert este ca, dupa cum spune si Muler Onofrei, este o tendinta ca dezvoltatorii internationali sa angajeze oameni din industrie. „Este normal. Daca ai nevoie de un om local, te duci la cei care cunosc piata.“ Iar dintr-o agentie imobiliara pana in biroul unui dezvoltator nu e decat un pas.

  • Oameni si proiecte

    Nicoleta Radu

    FOSTA POZITIE: Associate Director la Colliers International

    ACTUALA POZITIE: manager office leasing Baneasa Business & Technology Park

    MIZA: Baneasa Business & Technology Park este segmentul de birouri din cadrul proiectului Baneasa, care va cuprinde nu mai putin de  11 cladiri de birouri, cu o suprafata totala de 160.000 de metri patrati. Valoarea investitiei pentru constructia imobilelor de birouri este estimata la 250 de milioane de euro, in timp ce volumul total de investitii pentru intreg proiectul Baneasa este preconizat a fi de 1,2 miliarde de euro

     

    Muler Onofrei

    FOSTA POZITIE: manager al departamentului de spatii industriale la Eurisko

    ACTUALA POZITIE: country officer ProLogis

    MIZA: Compania americana va investi 80 de milioane de dolari pentru construirea centrului logistic ProLogisticPark Bucharest A1, amplasat la km 23 al autostrazii Bucuresti-Pitesti. Parcul va avea o suprafata de 158.000 mp. Primele doua cladiri ar urma sa fie finalizate anul acesta, alte patru cladiri urmand sa fie construite anul viitor si in functie de cerere. De asemenea, ProLogis intentioneaza sa investeasca si in alte orase din tara. ProLogis detine, administreaza sau dezvolta circa 2.340 de proprietati, cu o suprafata totala de 35 de milioane de metri patrati, in 77 de tari

     

    Stefan Gheorghiu

    FOSTA POZITIE: Corporate Services Director la Colliers International

    ACTUALA POZITIE: director general al biroului din Bucuresti al fondului de investitii Europolis

    MIZA: Fondul austriac de investitii (detinut de BERD si banca austriaca Investkredit) detine deja doua proiecte imobiliare in Romania (imobilul de birouri Europe House si parcul logistic Cefin Logistic Park), in care a investit 103 milioane de euro. Europolis a alocat deja alte 70 de milioane de euro pentru extinderea parcului logistic si negociaza, potrivit declaratiilor reprezentantilor companiei, implicarea intr-o serie de proiecte noi, care ar necesita investitii totale in valoare de 300 de milioane de euro

  • La Brat cu DOW

    Cine ar incheia un contract comercial pe 14 ani fara cateva motive puternice? O piata care se va dubla in urmatorii cinci ani, cresteri ale capacitatilor de productie, investitii si know-how. Miza: masele plastice.

     

    Intrat in zodia consumului, estul Europei nu inregistreaza cresteri numai la electrocasnice sau tehnica de calcul, ci si la banalele mase plastice. Asa ca petrochimia are si isi va pastra si in continuare tendinta de afacere cu sens unic: in sus. Specialistii estimeaza ca rata de crestere anuala a vanzarilor din Romania pentru produsele fabricate din mase plastice va fi de 20-22%, in urmatorii cinci ani, vanzarile urmand sa ajunga la o cantitate minima de 10-12 kg/cap de locuitor. Chiar daca valorile sunt ceva mai mari in restul statelor din zona, consumul de mase plastice nu a ajuns la nivelul celui din vestul Europei, iar cresterile sunt inevitabile.

     

    In aceste conditii, saptamana trecuta, reprezentanti ai Rompetrol si ai companiei americane Dow Chemical au semnat un acord prin care compania romaneasca va livra catre Dow, timp de 14 ani, polietilena de inalta si joasa densitate. Cantitatea produsa anual la Petromidia va fi de pana la 100.000 de tone, in prima faza a acordului livrarile catre compania americana ridicandu-se la 60.000 de tone pe an. „Este un contract pur comercial, in care fiecare vine cu cate ceva“, explica Florin Andrei, directorul general al Rompetrol Chemicals. Atuul celor de la Rompetrol este, in opinia lui Markus Wildi, presedintele Dow Europe, prezenta strategica in Europa de Est si hotararea de a investi sustinut in petrochimie

     

    In parteneriat, Dow vine cu strategia si cunostintele despre piata, cu livrari de ma-terie prima in primii doi ani, precum si cu transfer de tehnologie si know-how. „Aici recunosc ca avem lipsuri, pentru ca oamenii au plecat in perioada 1996-1997 si in acest moment nu avem specialisti in tara. Asa ca am cautat un parteneriat tehnologic si co-mercial care sa permita dezvoltarea unei strategii“, spune Florin Andrei.

     

    Piata Europei de Est a devenit o tinta importanta pentru Dow. „Suntem prezenti de 35 de ani in Europa de Est, unde avem trei fabrici si sapte reprezentante. Operatiunile din ultimii ani au inregistrat o crestere fantastica, nemaiintalnita, de 30-40%“, a spus Markus Wildi. Un argument pentru compania americana este dezvoltarea economica a regiunii: cresteri ale Produsului Intern Brut de circa cinci procente, ce depasesc cele doua procente inregistrate in vestul Europei. Balanta este inversa in privinta plasti-cului: vanzarile in tarile din Europa Occidentala au fost anul trecut de 31 kg/cap de locuitor, fata de numai 6 kg/cap de locuitor in tarile din Europa de Est.

     

    Florin Andrei spune ca investitiile Rompetrol Petrochemicals vor atinge in sectorul petrochimic, in urmatorii trei ani, 400-450 milioane dolari. Din aceasta suma, 200 milioane dolari se vor indrepta spre modernizarea si retehnologizarea instalatiilor existente, iar restul va fi alocat pentru construirea mai multor unitati, intre care la instalatia de piroliza sau o fabrica de PET si una de propilena.

     

    „Prima instalatie de polietilena de joasa densitate se va deschide la jumatatea acestui an, cu o capacitate de 60.000 de tone pe an, urmand ca in urmatorii doi ani sa ajunga la 100.000 de tone. Totodata, la sfarsitul acestui an sau in trimestrul intai al anului 2007, vom deschide fabrica de polietilena de inalta densitate, cu aceeasi capacitate de productie“, a spus Andrei.

     

    In prezent, pe platforma petrochimica de la Petromidia functioneaza o singura instalatie de etilena, care a avut anul trecut o productie de 74.000 de tone. Instalatiile, spune Andrei, erau la nivelul tehnologic al anului 1985 si au functionat in plin, ultima oara, in 1996.

     

    Retehnologizarea a inceput in urma cu un an si jumatate, iar acum sunt modernizate in proportie de 80%. Andrei apreciaza ca, in urma acestor investitii, cifra de afaceri a Rompetrol Chemicals urmeaza sa ajunga la 400-500 de milioane de dolari in urmatorii trei ani. „Practic, in urmatorii cinci ani, vom ajunge la o productie de 700.000 de tone de propilena, iar cifra de afaceri ar putea ajunge la o valoare de circa un miliard de dolari.“ Rompetrol Petrochemicals este in acest moment principalul producator de polipropilena din Romania, detinand 64% din piata de profil. Complexul petrochimic de pe platforma Midia-Navodari a inregistrat, in 2005, o cifra de afaceri de 130 de milioane de dolari, in crestere cu circa 28% fata de anul precedent.

     

    Cele doua parti au discutat cam o luna si jumatate pentru fiecare an din contract, adica un an si opt luni de negocieri pentru un parteneriat de 14 ani. Semnatarii contractului nu au oferit prea multe detalii, preferand ambiguitatea umorului: „…nimic din ce e bun nu e usor…“ (Florin Andrei); „…inainte de a te marita e bine sa te logodesti…“ (Markus Wildi).

     

    Dar explicatia se poate dovedi mult mai simpla decat ar lasa sa se inteleaga ermetismul participantilor: este vorba de cei 14 ani de contract, adica o perioada mare de timp, in care la conducerea celor doua companii vor aparea echipe noi, poate cu viziuni diferite. In acelasi timp trebuie luata in calcul si volatilitatea ridicata a pietei produselor petrochimice, direct afectata de evolutia pretului petrolului. Acesta a ajuns in ultimii doi ani in zona a 70 de dolari barilul, o crestere mai mult decat dubla. Pretul propilenei este, in prezent, pe piata internationala, de circa 1.100 de dolari pe tona.

     

    In final trebuie spus ca parteneriatul dintre Rompetrol si Dow poate fi un prim pas pentru ceea ce s-ar numi potentialul de dezvoltare a petrochimiei romanesti. Un potential intuit de unii, dar care si-a cautat drumul, o perioada, pe cai gresite.

     

    La jumatatea lunii februarie a anului 2003 piata bursiera romaneasca a traversat un moment de deruta: Ministerul Industriilor anunta intentia formarii unei structuri petrochimice gigant, care sa grupeze diviziile petrochimice ale Petrom (rafinaria Arpechim) si Rompetrol, precum si combinatul Oltchim Ramnicu Valcea. Cele trei entitati sunt si principalii furnizori de materii prime pentru industria maselor plastice: Arpechim cu polietilena, Petromidia cu polipropilena si Oltchim cu praful PVC.

     

    In urma anuntului, conducerea Bursei s-a vazut obligata sa solicite explicatii celor trei companii, iar actiunile au fost oprite de la tranzactionare. In cele din urma, anuntul a ramas un simplu anunt, pentru ca nimeni nu s-a angajat sa mai creeze un gigant petrochimic, asa ca Petrom a fost preluat de grupul austriac OMV, Oltchim urmeaza sa se privatizeze iar Rompetrol a ales sa se descurce pe piata.

  • Acord pe 14 ani

    Potrivit acordulului de saptamana trecuta, Rompetrol va livra companiei americane Dow Chemical, timp de 14 ani, polietilena de inalta si joasa densitate. Cantitatea produsa anual la Petromidia va fi de pana la 100.000 de tone.

     

    DOW CHEMICAL

    • operatiuni in 175 de tari
    • cifra de afaceri de 46 de miliarde de dolari
    • 42.000 de angajati

    ROMPETROL

    • operatiuni in 12 tari
    • cifra de afaceri de 2,34 miliarde de dolari
    • 6.600 de angajati

  • Romania de plastic

    Piata maselor plastice inregistreaza o crestere accentuata, sustinuta de dezvoltarea industriei auto, a celei hoteliere si a constructiilor.

     

    JUCATORI: Numarul prelucratorilor de mase plastice a crescut de la 18 la 600 in ultimii 15 ani.

     

    PIATA: Valoarea pietei de materiale plastice este estimata in prezent la peste un miliard de euro.

     

    MATERIE PRIMA: Asigurata de Petromidia, Arpechim, Oltchim.

  • ROMPETROL PETROCHEMICALS

    Rompetrol Petrochemicals, divizia petrochimica a Rompetrol, detine 64% din piata romaneasca de propilena.

     

     

    2003

    2004

    2005

    Productie (tone)

    63.065

    73.861

    74.358

    Vanzari (tone)

    71.678

    100.543

    128.139

    Venituri (mii $)

    61.940

    102.145

    130.241

  • Inovatia in creditare face in ciuda BNR

    La inceput de primavara bancherii – presati de concurenta, incurajati de nevoia de consum, fortati la inventivitate de restrictiile BNR – au aruncat in joc oferte noi. Adaugati aici milioanele de euro investiti in promovare si apoi raspundeti la o intrebare: ce sanse mai are incercarea BNR de a frana consumul pe datorie?

     

    Parca pe masura ce banca centrala pare mai decisa sa puna la bataie toata puterea pe care o are pentru a tempera – macar in parte – apetitul romanilor de a consuma pe credit, bancherii devin mai inventivi in a-si face imprumuturile mai atragatoare in ochii celor ce le calca pragul. Pana la urma, e si normal sa fie asa, pentru ca cele doua parti au interese diferite: bancherii sa faca profit si sa isi multumeasca actionarii, iar banca centrala sa tina sub control un echilibru macroeconomic ce nu mai e chiar echilibrat. Asa se face ca, pe zi ce trece, piata bancara se imbogateste cu noi tipuri de imprumuturi: mai ieftine (macar in aparenta), mai simplu de accesat, extinse pe perioade tot mai lungi. Toate promovate prin campanii agresive, sustinute de bugete de publicitate consistente.

     

    Primavara pare sa fi adus pentru bancheri o schimbare in modul de a-si gandi tactica: dupa ce finele anului trecut au pus preponderent accentul pe scaderea costurilor de creditare (generata, in parte, chiar din politica bancii centrale), acum au schimbat macazul. Motivul? Dobanzile au coborat, spun unii reprezentanti ai bancilor, in unele cazuri chiar si „pana la un nivel de-a dreptul nesustenabil“. Ce a adus, asadar, nou ultima perioada? Creditele „reincarcabile“ (lansate de BRD la finele lui martie), imprumuturi cu „trageri multiple“ (au venit, in aprilie, de la BCR), credite ce pot fi obtinute si la telefon (incluse recent in oferta Bancpost), carduri de credit cu perioada de gratie de 100 de zile (de la Banca Transilvania) sau cu creditul asigurat pentru cazul pierderii locului de munca (lansate saptamana trecuta de ABN Amro) – sunt doar cateva exemple.

     

    Deloc greu de inteles, capul de afis il tin in continuare imprumuturile pentru nevoi personale, adica cele pentru care clientii nu sunt nevoiti sa justifice destinatia fondurilor. Zeci si sute de mii de euro (sau echivalentul in lei) pe care clientii ii pot cheltui cum vor, garantand imprumutul (cel mai adesea) cu ipoteca pe casa.  Pe aceeasi idee a libertatii de a putea cheltui banii fara a fi nevoie de nici o justificare privind destinatia lor, un alt produs vedeta (de ceva vreme incoace) in oferta bancherilor este cardul de credit. Dupa ce l-au promovat ani buni mai degraba ca un produs elitist, bancherii par acum decisi ca el sa nu mai lipseasca din portofelul nici unui roman. Asa se face ca – sustinuta si de aparitia in cursul anului trecut a cardurilor de credit cobranded – piata cardurilor de credit s-a dublat anul trecut, ajungand undeva in jur de 700 de mii de bucati.

     

    Primele concluzii? Bancherii sunt acum dispusi – sau doar fortati de piata – sa promoveze o usurinta tot mai mare in acordarea imprumuturilor, dublata de o relaxare fara precedent a conditiilor. Daca in urma cu doar un an dosarul de credit trebuia sa includa zeci si zeci de hartii, adeverinte, garantii, iar fara carte de munca nici nu se putea concepe un drum la banca pentru a cere bani cu imprumut, acum lucrurile s-au schimbat semnificativ. Au aparut, de asemenea, imprumuturile ce se pot acorda direct la telefon (Bancpost), unitatile bancare specializate doar pe vanzarea anumitor credite (Raiffeisen) sau adevarate armate de agenti de vanzare ce merg acasa la clienti (ABN Amro).

     

    Bancpost, spre exemplu, a venit saptamana trecuta cu inovatia „creditului prin telefon“. Printr-o linie telefonica gratuita, clientii pot face „rezervarea“ creditului dorit, dupa care poate merge la unitatea Bancpost aleasa doar pentru indeplinirea formalitatilor necesare – respectiv semnarea contractului de credit – si pentru a-si ridica banii. Totodata, banca a modificat si oferta de credite, simplificand documentatia necesara pentru creditele de nevoi personale.

     

    Astfel, alaturi de imprumutul clasic, pentru care este nevoie de documentatia standard, exista, de acum, si varianta simplificata. Practic, doar cu o adeverinta de venit la dosar, clientii pot imprumuta maxim 18.000 de lei noi sau 5.000 euro, la jumatate din sumele maxime acordate in cazul dosarului standard. Grecii, care si-au propus ca anul acesta sa-si dubleze portofoliul de credite „pe toata linia“, potrivit presedintelui Mihai Bogza, au extins in acelasi timp si perioada de creditare la 10 ani, indiferent de varianta aleasa. Dobanda practicata – doar promotional, pentru primele trei luni – e de 9,95 % pe an. Ulterior, ea poate fi modificata in functie de conditiile pietei.

     

    Tot la zece ani au urcat termenele scadente pentru imprumuturile de nevoi persoanale, la inceputul lui aprilie, si bancherii de la Banca Romaneasca. „Am urmat, prin acest produs, o tendinta clara a pietei“, comenta pentru BUSINESS Magazin Paul Isoiu, director general adjunct al bancii. Extinderea perioadelor de creditare – pentru toate tipurile de imprumuturi – a fost preluata, practic, de toata piata, pentru a usura povara lunara a ratelor pentru clienti si a le permite sa se incadreze in limitele de indatorare impuse de banca centrala.

     

    Si in cazul ofertei de la Banca Romaneasca, dobanda este tot variabila, situandu-se in prezent la 10%. Suma maxima ce poate fi imprumutata este echivalentul a 10.000 de euro, iar costurile creditului mai includ un comision lunar de 0,2% aplicat la valoarea aprobata a creditului, platibil lunar la datele de scadenta din sursele clientului Nici primii doi „grei“ ai sistemului bancar romanesc, BCR si BRD, n-au stat degeaba si au mai aruncat in joc cate o oferta. Unde se duce lupta? Evident, tot in acelasi domeniu al creditelor de nevoi personale. La cateva zile distanta unul de celalalt, BRD si BCR au lansat cate o noua oferta de astfel de credite, total inedite pentru piata romaneasca.

     

    Astfel, la finele lui martie, de la BRD a venit creditul de nevoi personale cu ipoteca, „reincarcabil“ pe masura rambursarii datoriei initiale. Un tip de credit pe care francezii de la Société Générale nu il au nici macar in Franta, el fiind mai degraba specific tarilor anglo-saxone, potrivit directorul general adjunct al  BRD, Herve Barbazange. Noutatea tine de faptul ca, dupa un an de la acordarea creditului initial – a carui valoare poate urca pana la 100.000 de euro sau 360.000 de lei noi pe o perioada de maxim 25 de ani -, clientul poate obtine noi credite in cadrul aceluiasi contract. Practic, finantarile ulterioare se acorda in baza aceleiasi garantii ca si creditul initial si nu sunt comisionate la acordare. Pentru creditele in euro, bancherii de la BRD practica o dobanda de 7,9% pe an, iar pentru cele in lei dobanda este de 8,5%. Pentru ambele situatii, dobanzile sunt variabile.

     

    Pentru ce poate fi folosit un astfel de credit? Teoretic, pentru orice, in conditiile in care banca nu cere nici o justificare a destinatiei. De multe ori un astfel de imprumut merge catre achizitia de locuinte, procedura de obtinere fiind clar mai simpla decat in cazul creditelor imobiliare sau ipotecare. Motiv pentru care, rand pe rand, bancherii au majorat sumele imprumutate, mergand de la cateva mii de euro (cat erau in urma cu doar un an-doi) pana la peste 100 de mii de euro.

     

    La fel de adevarat, pentru creditele de aceasta valoare se solicita garantii ipotecare. Si totusi, spune Rozaura Stanescu, Director Directia Studii si Dezvoltare Produse / Departamentul Strategie si Marketing de la BRD-GSG, chiar daca la multe tipuri de imprumuturi aruncate pe piata de banci exista pericolul unei canibalizari a produselor, aici nu este cazul. „Eu cred ca nisele de clienti sunt diferite pentru creditul de nevoi personale cu ipoteca si cel imobiliar sau ipotecar“, explica ea, pentru ca in primul caz este vorba de clienti care au deja o casa. „Un astfel de credit merge mai degraba catre renovari, reamenajari, achizitii de bunuri pentru casa“, este de parere Stanescu, astfel ca banca nu risca sa-si compromita produsele de tip ipotecar sau imobiliar.

     

    Pe de alta parte, explica ea, „efectul pervers“, de canibalizare intre produse cu caracteristici apropiate exista si este cu mult mai evident, spre exemplu, in cazul unui credit de nevoi personale de mica valoare (cele clasice, fara ipoteca) si, spre exemplu, creditele auto.

     

    La BCR, perioada de acordare a creditului cu trageri multiple, asa numitul „MaxiPlus“, lansat pe piata in primele zile ale lui aprilie, este ceva mai mica decat la BRD – merge pana la maxim 20 de ani. In primii cinci ani, clientii pot efectua trageri si rambursari multiple in limita plafonului de credit disponibil – care poate urca pana la 150.000 de euro (sau echivalentul in lei sau dolari). In aceasta perioada, asadar, creditul functioneaza ca o linie de credit, iar dupa primii cinci ani clientul poate efectua doar rambursarea creditului. Dobanda – si in acest caz variabila – este in prezent de 11% pentru creditele in euro, 11,25% pentru cele in dolari si 12,1% pentru finantarile in moneda nationala. Dupa perioada de trageri si rambursari, dobanda va fi cea a creditului obisnuit pentru nevoi personale de la BCR.

     

    Inovatiile bancherilor nu se se vor opri aici, cu siguranta. Motivele pentru care fiecare incearca sa vina cu ceva nou, cu „o chichita“ proprie, nu sunt deloc greu de inteles sau explicat. „Pana la urma, un credit tot credit e la orice banca“, spune Rozaura Stanescu de la BRD. Si atunci, ce conteaza cu adevarat este relatia cu banca respectiva, conditiile de acordare, „conditiile suplimentare pe care fiecare banca in parte se gandeste sa le ofere clientilor sai“. Cu atat mai mult cu cat, in timp, cererea de credite s-a dovedit destul de inflexibila la pret – astfel ca romanii s-au imprumutat la fel de mult si cand dobanzile erau uriase (cu doar unul-doi ani in urma), si cand acestea au coborat simtitor.

     

    Si o vor face si in continuare in mod sustinut, spun analistii. Chiar daca, sub impactul restrictiilor impuse de banca centrala, ritmul se va mai reduce, „activitatea de creditare va continua sa creasca sustinut“, este de parere Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare de la Raiffeisen Bank. Astfel ca, anticipeaza el, daca anul trecut creditul total reprezenta circa 21% din PIB, in 2006 procentul ar putea creste spre 25%.  Recent, chiar prim-viceguvernatorul bancii centrale, Florin Georgescu, aprecia ca si anul acesta creditul pentru populatie va inregistra o crestere, dar cel mult la fel de mare precum cea din 2005 – respectiv de circa 45%.

     

    La creditele pentru populatie, „partea leului“ va reveni in 2006 creditelor in lei, ajunse deja sa reprezinte circa jumatate din total, spun bancherii. In materie de dobanzi, spune Dumitru, surprize placute (sau cel putin de aceeasi amploare ca anul trecut) nu vor mai fi cu siguranta. Ba din contra, pentru ca multe dintre banci au coborat deja prea mult cu dobanzile la lei, vom asista la aparitia unor noi comisioane. Asa incat, per an-samblu „costul creditelor in lei nu doar ca nu va mai scadea, ci din contra, chiar ar mai putea creste in multe cazuri“. In ceea ce priveste imprumuturile in valuta, cresterea dobanzilor vine atat din contextul international, dobanzile interne fiind „legate“ de dobanzile externe de la euro si dolar, cat si ca urmare a masurilor BNR. Masuri pe care, crede seful cercetarii de la Raiffeisen, bancherii centrali le-ar mai putea inaspri si in continuare, „urcand rata minima a rezervelor pentru valuta spre 50%“. Lucru care, automat, va genera si o crestere a costurilor pentru clienti.

     

    Tragand insa linie si adunand, bancherii sunt optimisti: un studiu realizat la finele lui 2005 de Institutul Bancar Roman printre managerii bancilor a aratat ca miza ramane si anul acesta cresterea retailului. Optimism pe care cele mai recente statistici ale bancii centrale il sustin din plin: dupa o scadere a creditelor de consum in ultimele luni ale anului trecut, ianuarie si februarie 2006 au adus din nou cresteri. Iar primele doua luni din an sunt, cel putin in teorie, cele mai slabe pentru vanzarile bancherilor.