Cea mai mare companie din România nu este înregistrată la Registrul Comerţului. Are peste 50.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 15 milioane de dolari. Este vorba despre freelancerii care lucrează pe internet, din propria sufragerie sau din vreo cafenea, pentru companii din toate colţurile lumii. Pentru unii dintre ei, proiectele obţinute prin intermediul marilor platforme mondiale de freelancing precum Elance, freelancer sau oDesk se traduc într-un salariu comparabil cu al unui executiv de multinaţională, de câteva zeci de mii de dolari anual.
Tudor Maier şi-a construit o carieră la care mulţi angajaţi de multinaţională nici măcar nu visează. Nu depinde de nimeni în meseria lui, nu ştie ce înseamnă să ai un şef, îşi organizează timpul după bunul-plac fără să se spetească muncind şi, cel mai important dintre toate, câştigă suficient cât să ducă un trai mai mult decât decent, fără grija zilei de mâine. Tânărul în vârstă de 32 de ani este freelancer, liber-profesionist pe internet, dacă vreţi, şi încă unul dintre cel mai bine plătiţi din România, cu un salariu care se poate compara chiar cu unul de executiv – câteva zeci bune de mii de dolari pe an. “Niciun job din România, oricât de bine plătit ar fi, nu m-ar putea determina acum să renunţ la statutul de freelancer şi să devin angajat”, spune Maier.
Ce-i drept, aşa este obişnuit, pentru că a fost dintotdeauna antreprenor. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai de la Cluj, a avut timp de câţiva ani o firmă de publicitate în Alba Iulia şi mai apoi a publicat un ziar de anunţuri şi mică publicitate. Câştigurile ca antreprenor n-au fost însă strălucite, iar presiunea facturilor scadente a fost mereu o problemă, dar în 2008 a aflat pentru prima dată despre platformele unde freelancerii îşi pot găsi de lucru şi a decis să încerce şi el. “Începutul a fost foarte slab, cu doar două proiecte în primul an”, dezvăluie Tudor Maier, situaţie care arată acum cu totul altfel.
Tânărul este designer grafic şi lucrează, în cea mai mare parte a timpului, coperţi pentru cărţi, design de cărţi în format electronic, dar şi paginare şi design pentru reviste, cataloage, broşuri, afişe şi alte materiale de marketing printre care inclusiv ambalaje pentru diverse produse. Pentru munca lui cere cel puţin 20 de dolari pe oră şi lucrează în jur de 30 de ore pe săptămână, dar există şi proiecte pentru care este plătit în ansamblu, indiferent de numărul orelor lucrate. “Cel mai bun contract pe care l-am avut vreodată a fost cu o editură pentru care am lucrat designul a 20 de cărţi pentru 7.000 de dolari”, spune Maier despre unul dintre cele 200 de proiecte realizate în ultimii patru ani.
Ca el, zeci de milioane de oameni din toate colţurile lumii, între care şi câteva zeci de mii de români, îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing precum Freelancer.com, Elance.com, oDesk.com sau vWorker.com. Speră, ca oricine de altfel, să găsească cheia banilor mulţi în schimbul muncii lor şi, deşi unii chiar reuşesc, trebuie spus de la bun început că freelancingul ca meserie nu-i chiar pentru oricine. Modul de funcţionare al platformelor de acest gen este destul de simplu – companii din toată lumea caută forţă de muncă bine pregătită şi mai ieftină decât ar găsi în ţara de unde provin pentru diverse proiecte specifice, iar freelancerii cei mulţi concurează unii cu ceilalţi folosind arme precum preţul, termenul de predare şi experienţa anterioară pentru a câştiga proiectele. De la sine înţeles că, pentru cineva de-abia pornit pe calea freelancingului, nici companiile nu se vor înghesui cu proiecte şi nici banii nu vor curge prea uşor, dar pentru cei care nu se lasă uşor descurajaţi, recompensele se pot dovedi mai mult decât suficiente pentru o viaţă relaxată. Daniel Simion (35 de ani), de exemplu, câştigă în medie 2.000 de dolari pe lună, aproape cât salariul pe care l-a avut în postura de angajat, dar cu un număr considerabil mai mic de ore lucrate. Activitatea lui ca freelancer se învârte în jurul editării de imagine şi sunet, procesării digitale a imaginii sau adăugării de efecte speciale sau animaţii. Mai exact tot ce are legătură cu etapa de post-producţie video. “Pe scurt, clientul îmi spune cu ce ar vrea să-l ajut, îmi trimite materialul brut (filmare, imagini, logo-uri, texte, explicaţii, exemple etc.), iar eu le asamblez pe toate ca pe nişte puzzle-uri sau fac modificările cerute”, explică Simion.
Absolvent al Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, n-a fost însă dintotdeauna freelancer. A început să lucreze încă din vremea liceului, ca impresar artistic cu jumătate de normă, organizând printre altele spectacole pentru o trupă care promova cultura braziliană în România. Apoi a lucrat timp de şapte ani ca fotograf şi operator foto pentru un studio de cartier, iar din 2004 a intrat în lumea filmului. “Am primit un job part-time la AMV Film, companie condusă de Mihai Vasilache, unul dintre cei mai experimentaţi editori de imagine din România”, povesteşte tânărul.
