Pretul caselor de lux din Londra, cel mai scump oras din lume la momentul actual, se va confrunta cu o incetinire a ritmului de crestere anul acesta. Un numar din ce in ce mai mare de proprietati sunt introduse pe o piata cu un numar tot mai mic de cumparatori.
Estimarile privind rata de crestere a preturilor anul acesta se ridica la doar 20%, fata de o majorare cu 29% in 2006. Totusi, daca numarul de cumparatori de lux s-a micsorat cu 30% fata de luna martie, preturile caselor au continuat sa creasca, inregistrand un avans-record de 33% fata de anul precedent, primul de acest fel de dupa 1979.
Previziunile de incetinire a cresterii vin pe fondul unei cresteri a preturilor de 18 luni cauzate de majorarea veniturilor brokerilor, executivilor si investitorilor bancari. Cererea a crescut atunci si pe seama influxului mare de oameni cu venituri mari de peste ocean, atrasi de renumele bun al pietei de real estate londoneze. Pretul mediu platit pentru o locuinta de lux in Londra se ridica la 9,85 milioane de dolari, iar pentru un apartament la 2,5 milioane de dolari. Costurile depasesc cu 5% pe cele din al doilea cel mai scump loc din lume, Monaco, cu 50% pe cele din New York si cu peste 100% pe cele din Tokio.
Blog
-
Se va ieftini cel mai scump oras?
-
Outsourcing personal
Cand 24 de ore nu mai ajung pentru a rezolva toate problemele zilnice, angajarea unei persoane care sa se ocupe de toate detaliile vietii personale a devenit o necesitate tot mai evidenta si o practica din ce in ce mai uzuala in randul oamenilor de top.
Dupa asistentii executivilor, asistentii personali au devenit luxul care le era permis in trecut doar celor mai inalte clase.
Atributiile zilnice ale unui asistent personal includ plata facturilor, rezervarile la restaurant sau cumpararea si impachetarea cadourilor pentru cei dragi. Exista insa si sarcini mai putin obisnuite, cum ar fi sa raspunda la telefon persoanelor cu care angajatorul nu vrea sa vorbeasca, sa abordeze un strain pentru a obtine o intalnire sau chiar sa gaseasca pe cineva cu dimensiuni similare pentru a proba si cumpara un costum de baie in locul angajatorului.
Potrivit companiei The Help Company de plasare de forta de munca pe piata americana, cererea pentru asistenti personali s-a marit de patru ori in ultimii doi ani.
Pretul pe care o persoana trebuie sa il plateasca pentru ca altcineva sa aiba grija ca viata personala sa nu se transforme intr-un haos se incadreaza intre 35 si 50 de dolari pe ora. Exista insa si varianta angajarii pe termen lung a unui asistent personal. Fiind un job 24 din 24, 7 zile din 7, aceasta meserie este destul de scumpa: salariile pornesc de la 60.000-80.000 de dolari pe an si se pot ridica la 120.000-150.000 de dolari pe an in cazul asistarii unei personalitati. -
Cariera de rezerva
Gregg Rapp nu merge la restaurante pentru a savura mancarea, ci pentru a analiza meniurile. De 25 de ani Rapp calatoreste de-a lungul si de-a latul lumii pentru a veni in ajutorul unor mari nume, ca Spago sau Marriott, si al altor clienti la fel de renumiti. Sarcina sa este de al descoperi ce formulare, design dar mai ales ce feluri de mancare trebuie incluse in meniu pentru a ispiti clientii si pentru a ingrasa profiturile restaurantului.
Expertiza lui Rapp incepe cu sapaturi in ceea ce priveste finantele, obiectivele de vanzari si profilul clientelei localului. Apoi el identifica felurile de mancare-vedeta ale restaurantului, cele care inregistreaza atat un maxim de profit dar si de popularitate, cum sunt de obicei felurile de mancare pe baza de crab sau filet mignon pe care le scoate in fata.
Un alt truc folosit de Rapp este listarea pretului la sfarsitul prezentarii detaliate a felului de mancare si nu pe o coloana separata, asa cum este adesea intalnit. Logica acestui artificiu? Dupa ce a parcurs toate ingredientele care compun felurile elaborate, pretul pare mai putin piperat. In plus, o regula de baza spune ca locatia este totul, asa ca cele mai scumpe antreuri trebuie sa fie intotdeauna plasate acolo unde poposeste cel mai mult ochiul cumparatorului: in partea de sus-dreapta a unui meniu de doua pagini. “Cu cativa ani in urma, atunci cand pretul carnii era foarte ridicat la noi, eu am ales sa pun specialitatile pe baza de fructe de mare in partea de sus-dreapta a meniului”, spune Rapp.
Primul meniu restructurat de Rapp dateaza din 1980, cand isi pregatea licenta in administrarea hoteliera la Universitatea din Washington. Intamplarea a facut ca in acelasi an, o cunostinta care se pregatea sa-si inchida restaurantul mexican, l-a intrebat daca are vreo idee care sa-i salveze afacerea de la faliment. Rapp a creat un calendar de promotii, a eliminat o parte din furnizori si a rescris cartea de capatai a restaurantului – meniul. “Atunci mi-am dat seama de puterea si importanta meniului ca instrument de vanzare”, spune Rapp. “Multi nu-si dau seama, dar in industria restaurantelor poti vinde de milioane de dolari doar datorita acestei bucati de hartie.”
Dupa o serie de cateva contracte mai mici la cateva hoteluri si baruri din Washington, Rapp s-a angajat la o firma de imprimari, deoarece a crezut ca aceasta profesie il va aduce mai aproape de ingineria meniurilor. Insa si-a dat seama in scurt timp ca s-a inselat. “Nu a durat prea mult timp pana mi-am dat seama ca voiam sa fac mai mult decat imprimari.” Asa ca a intrat in afaceri ca freelancer si a pus mana pe un contract de consultanta pentru un lant de restaurante din Denver. “In acea perioada am invatat aproape tot ce stiu despre importanta copywriting-ului si a meniului ca instrument de marketing in domeniul restaurantelor”, spune el. Astazi Rapp lucreaza la patru-cinci proiecte pe luna, toate acestea obtinandu-le pe baza de referinte. Astazi Rapp se poate lauda ca a rescris meniurile celor de la Disneyland, California Pizza Kitchen, Caesars Palace si altii.
Onorariul de baza al lui Rapp este de 3.000 de dolari pentru restaurantele independente si de 5.000 de dolari pentru lanturi, cu garantia returnarii acestuia in cazul in care profitul nu creste cu cel putin 1.000 de dolari in prima luna. In cei 15 ani de cand ofera aceasta garantie Rapp nu a fost niciodata nevoit sa dea nici macar un cent inapoi.
O pagina din agenda lui Rapp
Ziua intai
7:30 p.m. – Dupa ce avionul lui aterizeaza in orasul in care se afla restaurantul pe care il consiliaza, prima indatorire de serviciu a lui Rapp este sa ia cina.Ziua a doua
9:30 a.m. Rapp ajunge la sediul restaurantului.
10:00 a.m. Organizeaza sedinta “Starea Meniului” la care participa presedintele companiei, directorul de operatiuni si directorul de marketing.
12:00 p.m. Viziteaza restaurantele impreuna cu directorul de marketing si face turul bucatariilor si al depozitelor.
7:30 p.m. Petrece intreaga dupa-amiaza la restaurant, shadowing servers si studiind clientii.Ziua a treia
9:30 a.m. Sustine o prezentare PowerPoint de 90 de minute cu titlul “Meniul: O abordare din punctul de vedere al profitului”.
11:00 a.m. Prezinta recomandarile sale pentru imbunatatirea meniului curent.
2:00 p.m. Zboara inapoi spre casa.Numele: Inginer de meniu.
Companii care angajeaza: Toate marile restaurante din lume.
Unde sa cauti posturi libere: Cea mai sigura cale de a “pescui” un contract este prin intermediul marilor firme de consultanta in domeniu, asa cum sunt H.V.S. International sau Technomic, sau lansarea propriei companii de consultanta in HoReCa.
Nivel salarial: incepand de la 200.000 de dolari pe an sau si mai mult pentru cei care lucreaza pe cont propriu.
Abilitati necesare: O diploma in administrarea hoteliera. Cunostintele sau experienta in finante, contabilitate, property management si marketing sunt de asemenea obligatorii.
Numarul de posturi similare in Statele Unite: Rapp pare sa fie singurul inginer de meniu de profesie din Statele Unite, insa firmele de consultanta din industria hoteliera dispun de consultanti care pot oferi servicii similare la cerere.Cand spui scafandru profesionist, imaginatia te transporta fara sa te consulte spre peisaje caraibiene si recifuri de corali. Insa asemenea peisaje exotice nu au nimic in comun cu ceea ce face Dale Lahodik de luni pana vineri. In ultimii 35 de ani apele in care se scufunda zilnic sunt cele intunecate si poluate de pe terenurile de golf ale Asociatiei Profesioniste de Golf din Statele Unite, de unde strange cateva mii din cele 2,5 miliarde de mingi de golf pierdute in fiecare an de jucatorii din America.
Pentru terenurile de lux ca acelea de la Boca Raton Resort sau P.G.A. National Resort, din Palm Beach Gardens, Florida, mingile de golf pierdute de jucatori in iazurile lor nu inseamna mai mult decat niste gunoi in plus. Insa pentru o mana de firme care se ocupa cu recuperarea acestor mingi ele reprezinta un business de 20 de milioane de dolari pe an.
Marile companii care revand mingile de golf, cum sunt PG Professional Golf din Austin sau Nitro Golf din Stuart, Florida, cumpara aceste mingi de la scafandrii care le recupereaza cu miile si apoi le curata si le re-ambaleaza pentru a fi vandute in magazine de tip discount ca Wal-Mart si Kmart. Companiile de mai mici dimensiuni vand aceste mingi second-hand prin eBay sau en-gros in Europa. La nivel local, scafandrii mai pot vinde mingile recuperate terenului de unde le-au pescuit. Resellerii sunt insa cei mai mari angajatori, acestea bazandu-se pe un numar mare de scafandri freelanceri care calatoresc in cautarea mingilor pierdute oriude ii poarta anotimpul cald sau capriciile personale.
Totusi, lui Lahodik ii place sa stea cat mai aproape de casa sa din Dania Beach, Florida. Pana acum a adunat mingi pentru East Coast Golf Ball si alti reselleri din imprejurimi. In medie Lahodik strange circa 2.500 de mingi in sase ore si face scufundari cinci sau sase zile pe saptamana. Lahodik este platit la minge, primind 8 sau 9 centi pentru fiecare minge pe care o preda angajatorului sau din ziua respectiva, ceea ce il duce la un salariu anual de circa 46.000 de dolari.
Fratele sau mai mic este insa un scufundator in valoare de 80.000 de dolari pe an: Joey Lahodik strange intre 4.500 si 6.000 de mingi pe zi si lucreaza in locatii din intreaga America. Ceea ce nu inseamna ca poate pastra toti banii pe care ii castiga deoarece scafandrii trebuie sa isi acopere singuri cheltuielile de transport si de cazare, ceea ce inseamna in medie cam 30.000 de dolari pe an dupa estimarile lui Dale.
Pentru scafandri, nici macar calatoriile catre terenurile exotice nu inseamna impletirea muncii cu vacanta. Asta deoarece, in timp ce green-ul este perfect aranjat si cosmetizat, iazurile sunt pline de plante incurcate, crengi ascutite si scurgeri de pesticide. In apele intunecoase – chiar si cele putin adanci – scufundatorii se pot trezi coplesiti de intuneric, incapabili sa-si verifice nivelul de oxigen ramas in rezervor.
Lahodik spune ca aude in fiecare an de macar unul sau doua accidente fatale in randurile scafandrilor care recupereaza mingi de golf. Si a avut si el partea sa de experiente la limita: cu cinci ani in urma, cand strangea mingile de pe fundul unui helesteu, un aligator de 3 metri s-a urcat pe spatele lui. Lahodik spune ca a fost suficient de norocos ca apa sa fie putin adanca, astfel incat s-a putut ridica in picioare pentru a scapa, insa nu este ceva neobisnuit ca scafandrii sa fie muscati de crocodili. Cu alta ocazie Lahodik s-a trezit incurcat in plantele de pe fundul unui iaz si a ramas fara oxigen in timp ce se zbatea sa se elibereze.
Insa pericolul nu l-a descurajat niciodata. “Am stiut intotdeauna ca pontajul si munca de birou nu sunt pentru mine”, spune el. Lahodik a invatat sa faca scufundari la 13 ani in timp ce lucra verile la Lake Geneva in Wisconsin, fostul Playboy Club si actualul Grand Geneva Resort and Spa. L-a invatat un scafandru de ocazie care inchiriase casa de langa cea a parintilor lui, iar cand a implinit 18 ani Lahodik s-a mutat in Florida si a inceput sa faca scufundari pe terenurile de golf full-time. “Esti sub apa si nimeni nu te deranjeaza. Imi place linistea de acolo, probabil. Si imi place libertatea care vine cu aceasta meserie”, spune el. “De aceea sunt convins ca voi face acelasi lucru pana cand voi muri.”
O zi tipica de recuperare
de la 7 la 9:30 a.m. – Trezirea. Fa-ti de lucru prin casa in timp ce astepti sa se termine ora de varf. Plimba cainele.
de la 9:30 la 10:30 a.m. – Drumul pana la terenul de golf.
de la 10:30 a.m. la 12:30 p.m. – Scufundari (doua oxygen tanks sunt de obicei suficiente pentru a acoperi un teren tipic de noua gauri insa deeper traps necesita mai mult timp pentru scufundari si deci mai mult oxigen).
de la 12:30 la 1 p.m. – Pauza de masa. De obicei pachetul de acasa cuprinde un sandvici si cateva fructe.
de la 1 la 4:30 p.m. – Inapoi in apa.
de la 4:30 la 5:30 p.m. – Prezentand extrem de putin interes pentru jocul de golf in sine Lahodik se indreapta spre casa.Numele postului: Recuperator de mingi de golf.
Companii care angajeaza: Terenurile de golf, resellerii de mingi de golf.
Unde sa cauti posturi libere: Cei interesati se pot adresa de obicei terenurilor de golf sau companiilor care re-vand mingile recuperate.
Nivel salarial: intre 30.000 si 100.000 de dolari pe an, in functie de perioada petrecuta sub apa. Pretul standard al unei mingi recuperate este de 9 centi, iar scafandrii pot strange intre 2.500 si 5.000 de mingi pe zi.
Abilitati necesare: Experienta in domeniul scufundarilor si o certificare scuba.
Numarul de posturi similare in Statele Unite: Cateva sute de scafandri profeseaza recuperarea mingilor de golf in mod profesionist. in timp ce alte cateva sute practica acest job ocazional sau pe perioada verii, conform estimarilor catorva companii din domeniu. -
Fondatorul Dinasty intra pe cafenele si hoteluri
Oamenii de afaceri romani cauta noi oportunitati de business, chiar si in afara domeniilor in care s-au lansat initial ca antreprenori.
Gabriel Muraru, fondatorul brandului de imbracaminte Dinasty, a intrat recent pe piata cafenelelor si vrea sa investeasca in industria hoteliera. Muraru si-a facut ucenicia de antreprenor in domeniul vestimentatiei masculine, dar a inaugurat recent Gatsby, prima cafenea conceptuala din Piatra-Neamt. Gatsby este prima locatie de acest gen care face parte dintr-un proiect nou al fondatorilor Dinasty, proiect ce presupune deschiderea de cafenele in incinta teatrelor. “Este un proiect important in care s-a investit serios. Este un loc linistit si foarte luxos. Spatiul va putea fi folosit la organizarea de int?lniri de afaceri, spectacole, precum si alte actiuni culturale”, spune Gabriel Muraru. Gatsby are statutul de cafenea, club si lounge, iar modul in care a fost organizat ca sali presupune doua locatii la parterul teatrului ce vor fi frecventate mai mult ziua. Dupa un proiect care este inca “cald”, Gabriel Muraru se gandeste serios la industria hoteliera, care pare a fi urmatorul boom investitional in zona. “In Piatra-Neamt se investeste foarte mult in tot ce inseamna infrastructura locala, posibilitati de agrement care vor duce la dezvoltarea turismului in acest oras.” -
Plan de milioane
Calin Fusu, fondatorul Neogen, si-a vandut o parte din actiuni fondului Tiger Global Management pentru mai multe milioane de euro. Ce va face cu banii prospat virati in cont? Deocamdata, fondatorul companiei care detine site-ul bestjobs.ro a cumparat un Hummer pentru angajatii sai. Cel care este desemnat angajatul lunii primeste cheile de la masina pentru o saptamana. Pentru el insusi, Fusu nu are in plan nici masina cu multi cai putere, nici vila in Corbeanca. In schimb, vrea sa calatoreasca prin mai multe orase ca Varsovia, St. Petersburg, Moscova si in tarile baltice, dar tot in interes de afaceri, pentru a vizita marii jucatori de pe piata Internetului. Calin Fusu considera ca se poate si mai sus si ca se va considera cu adevarat milionar in euro, in momentul in care isi va conduce propriul avion privat. Pana una alta are doar bani de cursuri de zbor.
-
Corporate shrink
Nu mi-am mai luat o vacanta de doi ani de zile, desi fac parte din top managementul companiei si ar trebui sa am 4 saptamani libere pe an. Si nu sunt singurul in aceasta situatie, dar unii manageri din firma considera plecarile in interes de afaceri ca mini-vacante, desi atunci muncim. Cum pot sa ies din aceasta situatie sau sa-i fac pe ceilalti sa-si dea seama ca avem nevoie de concediu de odihna?
Cel mai simplu ar fi sa va luati dvs. concediu de odihna. Pericolul este sa fiti izolat, pentru ca nu respectati un obicei al managementului companiei, dar din moment ce “unii” manageri considera ca deplasarile in interes de serviciu sunt minivacante, ceilalti membri ai managementului vor intelege faptul ca a avea concediu este o dovada de echilibru personal si organizational. Se intampla ca in anumite perioade managementul sa nu isi efectueze concediul de odihna integral, dar e vorba de perioade de criza. De multe ori avem impresia ca lucrurile nu merg fara noi si atunci cand rezolvam multe lucruri urgente, ne creste stima de sine. Dar chiar daca e usor de spus si mult mai greu de realizat, performantele unui manager se vad in masura in care lucrurile merg fara implicarea lui directa. Probabil ca in organizatia in care lucrati o situatie de criza a fost prelungita prea mult si acum tinde sa devina parte din cultura organizatiei, dar sigur nu este o directie buna. Ceea ce puteti sa faceti dvs. este sa va comportati normal, adica sa aveti concediu, si sa aveti discutii cu colegii pe acest subiect. In plus, daca vor vedea ca lucrurile merg bine, performantele dvs. sunt apreciate si ati avut si concediu, este probabil sa va urmeze si colegii exemplul.Lucrez intr-o institutie de stat si as dori sa trec intr-un sistem privat. Ma intreb daca experienta mea (lucrez intr-un minister) se poate adapta la cererile unei companii, pentru ca nu vad echivalenta competentelor. In actualul loc de munca nu exista concepte precum spirit de echipa sau realizari individuale, ci doar o serie nesfarsita de proceduri.
?Ceea ce apreciaza companiile private dincolo de cunostintele de specialitate este atitudinea. Proceduri exista si in companiile private si e foarte bine daca aveti obisnuinta de a le respecta. Spiritul de echipa si orientarea spre obiective sunt dimensiuni importante ale culturii unei organizatii, dar daca dvs. personal aveti aceste trasaturi, nu veti avea probleme majore. De asemenea, ceea ce difera in organizatiile private comparativ cu cele de stat este ritmul de lucru si comportamentul de asumare a riscului. Reusita schimbarii depinde in primul rand de dvs. si important este sa aveti un tip de activitate care sa va placa. La un moment dat ii intrebam pe candidati, cu fisa postului in fata, in ce masura le-ar placea sa faca activitatile aferente postului si apoi daca stiu sau nu sa le faca. Foarte multi erau surprinsi, pentru ca nici nu se gandisera asa la acel post, dar in majoritatea cazurilor au avut performate foarte bune cei care simteau ca fac ceea ce isi doresc.In conditiile in care obiectivul meu de cariera este sa practic cat mai mult in domeniul marketingului, ce ar trebui sa aleg intre o slujba la o multinationala si o firma de talie mai mica? Provocarea in multinationala ar fi pachetul salarial (dar nu ar exista sansa sa fac decat elemente de marketing, precum brand manager sau studii de piata), in timp ce la compania mica as putea face de unul singur o campanie intreaga de rebranding, de pozitionare pe piata, dar salariul ar fi incomparabil mai mic.
In primul rand salariul nu este o provocare, este un factor motivational de baza care trebuie sa aiba un anumit nivel pentru a raspunde nevoilor dvs. Provocarile sunt de ordin profesional, nu material. Daca va doriti specializare pe marketing, atunci o multinationala va poate oferi cadrul potrivit. Daca va doriti o arie mai larga de activitati de marketing, le puteti face mai usor intr-o firma mica. Alegerea tine de cat de multe lucruri stiti in marketing, in acest moment si de caracteristicile concrete ale ofertelor pe care le aveti. Important este ca dincolo de salariu sa evaluati unde puteti invata mai mult si foarte important – de la cine, din moment ce va doriti o cariera in marketing. -
Medicina la privat
Operatorii din sistemul privat pot plati un medic cu pana la 3.000 de euro, salariu care include sporuri de noapte si garzile. Comparativ, un medic specialist care lucreaza in sistemul public de sanatate castiga aproximativ 350 de euro. In aceste conditii, majoritatea medicilor migreaza din sistemul de stat catre cel privat, sau renunta la a profesa in favoarea job-urilor de reprezentanti medicali din cadrul companiilor producatoare sau importatoare de medicamente.
In cazul companiilor farmaceutice salariile ajung chiar si la 4.000 de euro. Potrivit lui Catalin Popa, director general al Euroclinic, cel mai mare spital privat din Romania, media de varsta a medicilor care lucreaza in spital este de 35-36 de ani, iar numarul de angajati creste permanent corespunzator cu activitatea din spital.
Euroclinic a fost primul jucator care a oferit informatii asupra salariilor din industria de profil. Pentru Euroclinic lucreaza actualmente 134 de angajati full time, dintre care aproximativ 10% sunt medici si 55% asistenti medicali. -
Frenezia loto cuprinde China
Investitorii internationali directioneaza miliarde de dolari in statiunile-cazinou din regiunea Macao de pe coasta de sud a Chinei. Fenomenul nu este singular, intrucat jocurile de acest fel se extind cel putin la fel de intens in intrega tara.
Acest fapt se situeaza in contextul in care jocurile de tip cazinou au fost interzise in mod oficial in China. Cu toate acestea, unele organizatii au primit dreptul de a opera loterii si in ultimii ani acestea si-au orientat eforturile catre atragerea fondurilor si expertizei investitorilor straini pentru a gasi modalitati de a desfasura cat mai multe activitati similare jocurilor de noroc nepermise de legea chineza.
Hotararea statului chinez nu permite accesul operativ direct al firmelor straine pe piata, dar cu toate acestea, piata chineza este foarte larg deschisa. Teoretic, jocurile loto sunt diferite de jocurile de noroc, dar de fapt, in realitate nu exista diferente semnificative.
Vanzarile din jocurile la loterie au crescut la o rata de 37% anual in ultimul deceniu si au atins nivelul de 10,5 miliarde de dolari anul trecut, astfel incat a luat nastere o competitie stransa intre firmele internationale pentru a incheia contracte de vanzare sau de distributie a tehnologiei de joc.
Companiile de gambling Ladbrokes, International Game Technology si Scientific Games si-au anuntat deja decizia de a infiinta societati mixte anul acesta in China. IGT, de exemplu, a anuntat ca va investi 103 milioane de dolari pentru un pachet de 11,85 din actiunile companiei LotSynergy din Hong Kong. In timp ce compania britanica de pariuri Ladbrokes a incheiat un parteneriat cu AGTech Holdings detinuta de fostul CEO al LotSynergy, Scientific Games din Statele Unite ale Americii a anuntat crearea unui joint-venture cu una dintre cele mai mari loterii din China, situata in provincia Shandong.
In ciuda avantului cu care investitorii intra pe piata chineza de gambling, Beijingul se confrunta cu conflicte puternice privind legalitatea acesteia si adancirea fenomenului underground de gambling. -
CHELTUIELI DE TINERETE
Bugetul de cheltuieli pentru cei cu varste intre 15 si 25 de ani variaza atat in functie de posibilitatile familiei, cat si de veniturile personale ale tinerilor, castigate la primele lor locuri de munca.
DIVERTISMENT. Pentru cei mai multi dintre tinerii romani, distractia este cea mai importanta ocazie de a face cheltuieli – e vorba de iesitul in oras, urmat de concerte si mersul la film. Insa majoritatea timpului liber este ocupata de statul in fata calculatorului, care castiga din ce in ce mai mult teren in fata petrecerilor, a iesirilor in oras sau la cumparaturi.
HAINE. Desi cei mai multi dintre romanii cu varste intre 15 si 25 de ani declara ca marca nu este importanta pentru ei, moda joaca un rol esential in felul in care se imbraca. Pe piata exista deja retele de magazine specializate in oferta adresata tinerilor, vanzarile Kenvelo, de pilda, fiind realizate in proportie de 70% de pe urma tinerilor.
IT&C. Intre 15 si 20% din vanzarile companiilor din domeniu se datoreaza segmentului de clienti tineri, majoritatea acestora fiind la curent cu ultimele noutati din domeniu. Internetul si telefonul mobil sunt foarte importante pentru mai mult de un sfert din tinerii din mediul urban. Internetul este folosit si ca mijloc de socializare, aproape jumatate dintre tinerii romani avand prieteni virtuali, neintalniti vreodata in viata reala.
COSMETICE. Companiile din piata cosmeticelor si-au adaptat si ele oferta in functie de asteptarile tinerilor, care prefera, conform lui Viorel Ognean, country manager la Coty Romania, Moldova si Bulgaria, stilul jucaus, apeland la o paleta larga de culori. Produsele pe care acestia le cauta trebuie sa se potriveasca propriului stil de viata, de la romantic la rebel.
-
Alenia s-a infratit cu Suhoi
Finmeccanica, subsidiara a concernului italian Alenia Aeronautica, a achizitionat 25% din actiunile producatorului rus de aeronave civile Suhoi Aviatie Civila, pentru 186 mil. euro.
Cele doua companii au anuntat la semnarea contractului si o comanda din partea operatorului italian ItAli Airlines a 10 avioane cu reactie de mici dimensiuni Suhoi Superjet 100, destinate transportului regional, cu o optiune pentru inca 10 aparate. Valoarea comenzii este de 210,5 milioane de euro. Acestea vor fi primele livrari catre piata occidentala pe care firma rusa le va efectua pentru noul Superjet, care este asteptat sa iasa pe poarta fabricii in septembrie. Modelele din familia Suhoi Superjet family au intre 75 si 95 de locuri, in functie de configuratie. Achizitia permite Alenia Aeronautica sa patrunda pe rutele de transport regional, piata aflata in continua crestere, cu avioane de mici dimensiuni. Compania Suhoi Aviatie Civila este o subsidiara a producatorului militar rus de aeronave de lupta cu acelasi nume.