Blog

  • Cum vor britanicii să reducă migrarea

     Proiectul vizează, de asemenea, o “eficientizare” a proceselor în apel, în cazuri de migrare. Însă Partidul Laburist consideră că textul nu “abordează unele dintre cele mai mari probleme” în domeniul imigraţiei. Partidul Conservator a anunţat într-o conferinţă că documentul va include măsuri vizând “în primul rând deportarea infractorilor străini şi analizarea apelurilor acestora ulterior”, atunci când “nu există riscul unor consecinţe negative grave”.

    Textul va introduce totodată obligaţia ca imigranţi temporari, ca de exemplu studenţii străini, să plătească o contribuţie la Serviciul Naţional britanic de Sănătate (NHS).

    “Legea imigraţiei va opri imigranţii să folosească servicii publice la care nu au dreptul, va diminua factorii care atrag oameni să vină în Marea Britanie şi va uşura darea afară a celor care nu ar trebui să se afle aici”, a declarat secretarul de stat britanic pentru Migrare Mark Harper. “Vom continua să primim cei mai inteligenţi şi mai buni imigranţi care vor să contribuie la economia şi societatea noastre şi care vor să joace după reguli”, a subliniat el, adăugând că “este necesar ca legea să fie de partea celor care vor să o respecte, nu a celor care vor să o încalce”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Băsescu l-a numit pe Chiţoiu interimar la Economie

     Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat joi Decretul prin care se ia act de demisia lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

    De asemenea, şeful statului a semnat Decretul prin care este desemnat Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice, ca ministru interimar al Economiei.

    Premierul Victor Ponta i-a transmis, marţi, preşedintelui Traian Băsescu propunerea ca ministrul Finanţelor Publice, vicepremierul Daniel Chiţoiu, să preia ca interimar conducerea Ministerului Economiei, urmând ca o nouă propunere pentru acest portofoliu să fie înaintată în maximum 45 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ISMB: Doi elevi au venit cu pistol la şcoală în anul 2012-2013. Numărul violenţelor, în creştere

     Tot în anul şcolar trecut, s-au înregistrat 135 de loviri, acestea fiind majoritare în totalul violenţelor, a precizat, joi, inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru.

    În unităţile de învăţământ bucureştene au fost, în anul şcolar, şi 60 de furturi, a mai spus Trăistaru.

    Cele mai multe cazuri de violenţă, 48, s-au înregistrat în sectorul 1. În sectorul 6 au fost 45, în sectorul 2 – 41, în sectorul 5 – 39, în sectorul 3 – 38, iar sectorul 4 – 33, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ADMITEREA LA LICEU se va face, din 2015, cu medie de minimum 5

     Anunţul a fost făcut de Pricopie la prezentarea bilanţului anului şcolar 2012-3013 în Capitală, fiind primit cu aplauze de directorii unităţilor de învăţământ prezenţi la eveniment.

    Media de admitere în liceu a fost calculată, până în anul şcolar 2013-2014, ca medie aritmetică dintre media notelor de la evaluarea naţională şi media generală a anilor de gimnaziu.

    Din anul şcolar 2013-2014, la calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Air France-KLM investeşte sute de milioane în singurul centru de profit rămas în aviaţia mondială

    Zâmbetele de pe feţele şefilor Air France-KLM se arată tot mai rar, iar tensiunea creşte când conferinţa de presă menită să anunţe noile planuri de investiţii începe cu o pană de curent de un sfert de oră. La masa alăturată, o jurnalistă din Africa se uită mirată la titlul cu litere de-o şchioapă de pe prima pagina din Les Echos: „Alitalia: Rome favorable à une prise de contrôle par Air France-KLM„ (Alitalia: Roma, în favoarea unei preluări de către Air France-KLM – n.red). Sala se luminează brusc, iar directorul zborurilor de lung-curier îşi reia ideea: „Faptul că în urmă cu un an anunţam demararea programului de transformare «Transformation 2015» nu înseamnă că vom recurge doar la reduceri de costuri, ci şi la investiţii”.

    Pe durata celor două alocuţiuni, vicepreşedintele Patrick Alexandre şi directorul Bruno Matheu au rostit cuvântul „transformare„ de mai bine de 20 de ori. Transformarea anunţată în ianuarie 2012 însemna, concret, urmarea a trei direcţii de eficientizare: reducerea rapidă a datoriilor, restructurarea zborurilor de scurt şi mediu-curier şi noi reduceri de costuri pentru creşterea competitivităţii. La capitolul datorii, boardul decidea ca prioritate-cheie reducerea creanţelor cu două miliarde de euro, până la nivelul de 4,5 miliarde de euro, la finele anului 2014. În zona reducerii de costuri, noi măsuri urmau a fi implementate pentru a putea economisi un miliard de euro.

    Mai exact, o îngheţare a nivelului cheltuielilor pentru următorii doi ani în cazul Air France şi o moderare a salariilor la KLM. Măsura blocării angajărilor, adoptată în septembrie 2011, se păstrează. Date fiind impredictibilitatea mediului economic şi dezechilibrul dintre capacitatea disponibilă şi cerere, boardul a decis să menţină cvasistabilă flota din prezent, atât pe sectorul pasageri, cât şi în zona cargo. Flota poate urca în capacitate, în funcţie de evoluţia economiei, cu cel mult 5%. În plus, compania a redus totodată investiţiile de la 6 miliarde de euro în intervalul 2009-2010 la numai 5 miliarde în următorii trei ani. În momentul anunţului planului de reorganizare, acţiunile Air France erau cotate la circa 4 euro, iar astăzi preţul se situează la 7,35, aproape dublu faţă de valoarea din ianuarie 2012.

    Primele semnale ale planului de transformare încep să se vadă. Potrivit informaţiilor comunicate de Air France, în prima jumătate a anului 2013 rezultatele operaţionale s-au îmbunătăţit cu 100 de milioane de euro. Circa 2.400 de angajaţi, consideraţi „personal excedentar”, vor fi incluşi în schema de plecări voluntare până la sfârşitul anului viitor. Operaţiunile de la Paris Orly vor fi externalizate complet companiei low-cost Transavia France, iar acelaşi lucru se va întâmpla şi cu serviciile cargo de pe acest aeroport. În fine, creşterea numărului de destinaţii va viza doar zborurile lung-curier. Cele şapte aeronave Boeing 747-400 vor părăsi flota până în 2015, fiind înlocuite de patru aeronave Boeing 777-300 şi trei Airbus A380.

  • Scumpirea energiei şi prognoza meteo pot salva piaţa termoizolaţiilor

    “PRIN TRADIŢIE, LUNILE SEPTEMBRIE ŞI OCTOMBRIE SUNT CELE ÎN CARE CREŞTE NUMĂRUL LUCRĂRILOR DE REABILITARE TERMICĂ A BLOCURILOR”, spune Miron Cruţescu, director executiv al ROMEPS (Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România). Regula celui de-al doisprezecelea ceas, în care oamenii se grăbesc să-şi termine treburile, funcţionează şi în acest domeniu. Mai cu seamă că se anunţă o iarnă friguroasă, iar energia continuă să se scumpească. În plus, anul acesta „a scăzut numărul de blocuri intrate în proiecte de reabilitare şi s-a redus şi puterea de cumpărare a populaţiei pentru renovări şi reabilitări individuale”, adaugă Cruţescu.

    Lucru vizibil în datele asociaţiei, care indică o scădere cu 20% în volum a vânzărilor de polistiren faţă de anul trecut, când piaţa de profil a ajuns la o valoare de 100 de milioane de euro. „În 2012 s-au importat circa 47.000 de tone de materie primă„, afirmă directorul executiv al ROMEPS, care completează că acest volum este mic prin comparaţie cu alte pieţe, ca Polonia (200.000 de tone) sau Germania (peste 400.000 de tone). Datele se referă la cantitatea totală de materie primă importată, pentru că toţi producătorii de pe piaţa locală o folosesc. Între aceştia se numără Arcon, Austrotherm, Isopor, Hirsch Porozell, Swisspor sau AdePlast.

    Cu alte cuvinte, consumul în România este mic şi la acest capitol, ca la aproape oricare altul – de la mâncare şi încălţăminte până la maşini sau vacanţe.

    CU TOATE ACESTEA, ROMÂNIA S-A ANGAJAT CA PÂNĂ ÎN 2020 SĂ REDUCĂ CU 20% CONSUMUL DE ENERGIE, iar pentru asta „trebuie izolate locuinţele„, spune Cruţescu. Dar în prezent doar 1.000 din cele circa 9.000 de blocuri din Bucureşti au fost reabilitate termic, conform estimărilor reprezentantului ROMEPS. În ţară situaţia este chiar mai proastă, pentru că programele de reabilitare amplă s-au desfăşurat cu precădere în Capitală. Prin urmare, ponderea locuinţelor din mediul urban reabilitate termic nu depăşeşte câteva procente la nivelul întregii ţări, în condiţiile în care numărul total de blocuri se plasează în jurul a 80.000 de unităţi, estimează Cruţescu.

    El adaugă că angajamentul autorităţilor pentru reducerea consumului energetic nu este deloc facil, mai cu seamă că din 2018 toate construcţiile administrative, cum sunt unităţile de învăţământ şi spitatele, va trebui să fie pasive, adică să nu consume niciun fel de energie. Pentru asta vor avea nevoie de izolaţii, ferestre cu protecţie solară, folosirea de surse regenerabile de energie – pompe geotermice, panouri fotovoltaice, forţa vântului sau a apei, enumeră Creţulescu. Fireşte, acest scenariu pare mai degrabă desprins din-tr-un film SF, în condiţiile în care în mediul rural sunt în continuare locuinţe care nu au energie electrică sau apă curentă.

  • Şova a reclamat DNA că reprezentantul unei companii ar fi vrut să îl mituiască pentru un contract

     “Acum o lună şi ceva când m-am întors din China am depus o plângere penală la DNA împotriva unui reprezentant al unei firme mari care a încercat să mă mituiască pentru a obţine un tronson de autostradă”, a afirmat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

    El a mai spus că în momentul în care s-a întors din China, imediat ce a coborât din avion, l-a informat pe premierul Victor Ponta asupra acestei încercări de mituire.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Natalitatea, numărul căsătoriilor, dar şi cel al divorţurilor, în creştere în luna august

     Astfel, în august, numărul de naşteri înregistrate a fost de 19.373, cu 414 mai mare decât cel din iulie şi cu 1.226 peste cel din august 2012, conform sursei citate.

    Tot în august, a fost scădere numărul deceselor – 18.515, cu 983 mai puţine decât în iulie şi cu 445 mai puţine faţă de august 2012, a mai precizat INS.

    Sursa citată mai precizează că a fost în scădere şi rata deceselor în rândul copiilor de cel mult un an

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Ponta vrea ca acordul de coabitare cu Băsescu să funcţioneze. Pactul poate fi salvat

     Pactul de coabitare “a fost necesar iniţial, pentru că, cel puţin aşa a părut, că acel document scris pe care premierul l-a respectat şi şi l-a asumat cu toată responsabilitatea şi l-a luat în serios a fost apreciat de cancelariile internaţionale şi a arătat că în România în 2013 va fi stabilitate, înţelegere, o colaborare instituţională corectă între Guvern şi Preşedinţie şi, din câte ştiu eu, premierul doreşte în continuare ca acest acord să funcţioneze, nu doreşte să-l denunţe”, a afirmat Dragnea la RFI.

    Victor Ponta “nu vrea să-l denunţe şi în continuare dacă mai poate fi salvat ca şi acord în continuare, de ce nu?”, a continuat vicepremierul.

    Întrebat dacă el crede că pactul de coabitare mai poate fi salvat, Dragnea a răspuns: “Da, eu cred că da. Sunt realist”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro