Blog

  • Marius Epure, şeful Biroului de presă al Partidului Conservator, propus membru titular în CNA

    Marius Epure este şi membru supleant în Consiliul de Administraţie al TVR, tot din partea PC.

    De asemenea, la sfârşitul lunii septembrie, Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat de membru titular în CNA, de preşedintele Traian Băsescu, iar Radu Călin Cristea a fost la rândul său propus pentru un nou mandat, de Guvern. Totodată, Guvernul l-a propus ca membru titular în CNA pe Gabriel Tufeanu.

    Radu Călin Cristea, Marius Epure, Narcisa Iorga şi Gabriel Tufeanu urmează să fie audiaţi miercuri, de la ora 10.00, în Comisiile pentru Cultură din Parlament. De asemenea, miercuri, de la ora 13.30, se va desfăşura şedinţa reunită a Camerei Deputaţilor şi Senatului, având pe ordinea de zi şi aceste nominalizări pentru completarea CNA.

    Consiliul Naţional al Audiovizualului şi-a încheiat activitatea la sfârşitul lunii octombrie şi o va mai putea relua abia după ce Parlamentul va numi patru noi membri în locul celor ale căror mandate au expirat, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu.

    Pentru ca o şedinţă a CNA să poată să aibă loc, Consiliul trebuie să aibă un cvorum de opt din cei 11 membri numiţi, potrivit Legii audiovizualului.

  • Nord-coreenii care au acelaşi nume ca liderul Kim Jong-un, invitaţi să şi-l schimbe

    Cu câteva luni înainte de venirea la putere a lui Kim Jong-un în locul tatălui său, Kim Jong-il, care a decedat în decembrie 2011, regimul a emis o directivă prin care obliga pe oricine purta acest nume să-şi aleagă altul.

    “Toate organele partidului şi serviciile de securitate publică sunt obligate să înregistreze locuitorii cu numele Kim Jong-un (…) şi să-i oblige să-şi schimbe numele de bunăvoie“, se arată în acest document citat de postul KBS TV.

    Măsura se aplică retroactiv documentelor de identitate şi diplomelor, care urmează să fie rectificate. Certificatele de naştere emise pe acest nume sunt respinse.

    “Autorităţile trebuie să se asigure ca nimeni să nu se plângă în mod inutil sau să răspândească zvonuri (…) pe această temă”, se arată în document.

    Autenticitatea acestei directive nu a putut să fie verificată imediat. Ministerul sud-coreean al Unificării, însărcinat cu afacerile nord-coreene, a refuzat să facă vreun comentariu.

    Un oficial din cadrul Guvernului a amintit însă că Phenianul a interzis deja utilizarea atât a numelui Kim Il-sung, fondatorul regimului şi bunicul lui Kim Jong-un, cât şi a numelui fiului acestuia Kim Jong-il.

    Park Jin-hee, o nord-coreeană refugiată în Sud şi care lucrează pentru KBS, s-a declarat sigură că nimeni nu mai poartă în prezent numele celor trei lideri, care fac obiectul unui cult al personalităţii organizat de către propaganda oficială.

    În afară de ei, “nimeni din (Coreea de) Nord nu se numeşte Kim Il-sung şi Kim Jong-il şi nu există nicio îndoială că acelaşi lucru este valabil şi pentru (Kim) Jong-un”, a declarat ea pentru AFP.

  • Vâlcea: Treisprezece persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, accidentul a avut loc în localitatea Râureni, primele informaţii arătând că şoferul microbuzului a adormit la volan,
    iar maşina a derapat şi s-a oprit într-un şanţ de pe marginea drumului, rămânând aplecată pe partea dreaptă, fără a se răsturna.

    În urma accidentului, au fost răniţi toţi cei 12 pasageri din microbuz, precum şi şoferul.

    Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Vâlcea şi SMURD ajunse la faţa locului i-au preluat pe răniţi, transportându-i la spital pentru investigaţii medicale, starea acestora nefiind gravă.

    Traficul în zonă nu este blocat.

  • Drumul Naţional 67D, blocat în Mehedinţi după ce mai mulţi arbori au căzut de pe versanţi

    Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Mehedinţi, mai mulţi copaci au căzut miercuri dimineaţă de pe versanţii de pe marginea şoselei şi au acoperit ambele sensuri de mers ale DN 67D, în localitatea Godeanu, pe o distanţă de aproximativ 150 de metri, la kilometrii 64+200.

    La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră este blocată pe DN 67D, între Băile Heculane şi Baia de Aramă, la faţa locului intervenind drumari din cadrul Districtului Baia de Aramă, pentru deblocarea drumului.

    Totodată, două echipaje de poliţie dirijează traficul.

    În zona Godeanu, unde carosabilul este blocat, stratul de zăpadă atinge 10-15 centimetri.

    Şoferii au la dispoziţie ruta ocolitoare Băile Herculane (DN6) – Drobeta Turnu Severin (DN6) – DJ 670 Malovăţ – DN 67 Baia de Aramă

     

  • Moscova: Numirea unor cetăţeni străini în Guvernul ucrainean este o dovadă a ingerinţelor externe

    “Acestă decizie arată că independenţa Ucrainei este foarte limitată”, a afirmat el.

    În opinia lui Sluţki, toate numirile în funcţii de stat “se fac după ordinele coordonatorilor occidentali”.

    “Iniţial, vicepreşedintele (american Joe) Biden i-a dat sfaturi (candidatului la postul de premier Arseni) Iaţeniuk, iar mai apoi autorităţile de la Kiev au început să doneze cetăţenie ucraineană pentru intrarea în noul Guvern. Este clar cine sunt marionetele şi cine sunt păpuşarii”, a adăugat el.

    Sluţki şi-a exprimat regretul că “preşedintele Poroşenko nu a găsit în ţara sa persoane potrivite pentru funcţii în Guvern”.

    Parlamentul Ucrainei a aprobat marţi numirea în funcţia de ministru al Finanţelor a unei americance de origine ucraineană şi a unui lituanian la conducerea Ministerului Economiei.

    În total, 288 de parlamentari au votat în favoarea numirii celor doi miniştri şi a celorlalţi membri ai noului Guvern prooccidental de la Kiev.

    Din noul Guvern fac parte câţiva tehnocraţi străini care au primit cetăţenie ucraineană marţi dimineaţă, prin decret prezidenţial.

  • Economia a crescut cu 1,8% în al treilea trimestru faţă de trimestrul 2, susţinută de industrie şi IT&C

    Ca serie ajustată sezonier, Produsul intern brut estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 167,07 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 1,8% faţă de trimestrul anterior şi cu 3% faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Ca serie brută, PIB a fost de 183,594 miliarde lei preţuri curente, mai mare cu 3,2% comparativ cu trimestrul III 2013.

    La nouă luni, Produsul Intern Brut estimat este de 496,298 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 3,1% faţă de perioada corespunzătoare din 2013. Ca serie brută PIB a ajuns la 469,213 miliarde lei, în urcare cu 2,8%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

    Statistica a anunţat, totodată, o nouă modificare a estimării privind PIB în trimestrele anterioare, după revizuirea seriei brute conform Sistemului European de Conturi şi a seriei ajustate sezonier, astfel că PIB a scăzut în trimestrul doi cu 0,4% faţă de trimestrul I 2014 (iniţial, scăderea era anticipată la 0,3%) şi a crescut în trimestrul I 2014 cu 0,7% faţă de trimestrul IV 2013.

    “Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în perioada 1.I-30.IX 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013, le-au avut: industria (+1,3%), cu o pondere de 30,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,2%; informaţiile şi comunicaţiile (+0,7%), cu o pondere de 5,2% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 15,3%”, se arată în comunicatul INS.

    O contribuţie pozitivă au avut şi impozitele nete pe produs (0,3%), a căror pondere la formarea PIB a fost de 12% şi care au înregistrat o creştere a volumului cu 2,6%.

    Reducerea volumului de activitate din construcţii, cu 3,1% a avut un impact negativ, contribuţia sa la creşterea PIB fiind de -0,2%. Intermedierile financiare şi asigurările au avut, de asemenea, o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,1%), ca urmare a scăderii volumului de activitate cu 2,8%.

    Din punctul de vedere al utilizării PIB, cele mai importante contribuţii la creşterea economică au fost reprezentate de consumul gospodăriilor (3%), cu o pondere de 62,5% la utilizarea PIB şi al cărei volum s-a majorat cu 4,8%, respectiv exporturi (1%), consecinţă a creşterii cu 8,1% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu creşterea mai redusă a volumulului importurilor de bunuri şi servicii, cu 5,7%.

    INS va anunţa la 14 ianuarie a doua variantă provizorie a datelor privind evoluţia PIB în trimestrul al treilea.

    La 14 noiembrie INS estima, prin datele-semnal, că economia a crescut cu 1,9% în cel de-al treilea trimestru comparativ cu trimestrul al doilea din acest an, serie ajustată sezonier, şi cu 2,8% pe primele nouă luni, cu 0,4 puncte procentuale peste avansul anual înregistrat în luna iunie. Toto atunci datele revizuite ale Statisticii indicau că economia românească a evitat intrarea în recesiunea tehnică, întrucât PIB-ul din trimestrul întâi a urcat cu 0,5%, comparativ cu o scădere de 0,1% la ultima revizuire anunţată, în timp ce scădere din T2 a fost de numai 0,3%.

  • Consiliul Fiscal: Rectificarea bugetară este ilegală şi nu reduce presiunile pe bugetul pentru 2015

    “Consiliul fiscal consideră că decizia Guvernului de a opera o a treia rectificare bugetară, încâlcând în mod flagrant prevederile legilor în vigoare relevante (pe care le suspendă temporar printr-o ordonanţă de urgenţă), este dovada unei evidente incapacităţi administrative de programare şi executie a bugetului, în special a cheltuielor de investitii. În plus, este dificil de înţeles oportunitatea achitării în avans a drepturilor salariale restante comparativ cu eşalonarea programată iniţial prin apelul la o multitudine de încălcări ale regulilor fiscale statuate prin legile în vigoare, în condiţiile în care apare drept puţin probabil ca aceasta să uşureze construcţia bugetară pentru anul 2015 din perspectiva SEC 2010, relevantă din perspectiva angajamentelor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene şi din prevederile Pactului de Creştere şi Stabilitate şi Compactului Fiscal”, arată Consiliul Fiscal.

    Argumentul Executivului privind “excedentul bugetar înregistrat la 10 luni, ca urmare a creşterii încasării veniturilor bugetului general consolidat faţă de estimări şi având în vedere situaţia favorabilă din perspectiva încadrării în plafonul soldului bugetului general consolidat aprobat pentru anul 2014” este în mod evident fals, întrucât situaţia de excedent bugetar după 10 luni nu se datorează nicidecum unor venituri care să depăşească substanţial estimările, ci pur şi simplu nerealizării cheltuielilor cu investiţii, arată Consiliul.

    Astfel, la finele lunii octombrie cheltuielile de natura investiţiilor erau mai mici cu 2,3 miliarde de lei decât în perioada corespunzătoare a anului trecut, în condiţiile în care la nivelul întregului an 2014 programarea bugetară (corespunzător celei de-a doua rectificări bugetare) indica cheltuieli de investiţii mai mari cu circa 5,8 miliarde de lei decât în 2013.

    “Din punctul de vedere al Consiliului fiscal, situaţia este departe de a reflecta o bună gestiune si execuţie a bugetului public, fiind dimpotrivă mărturia unei evidente incapacităţi la nivelul administrării portofoliului de proiecte de investiţii publice, de natură să inducă nejustificat un impuls fiscal negativ în economie”, conform Consiliului.

    Reprezentanţii CF justifică această afirmaţie şi prin modificările propuse de a treia rectificare bugetară, în condiţiile în care programul de investiţii publice consemnează o nouă reducere, de 1,3 miliarde lei, comparativ cu nivelul aferent celei de-a doua rectificări bugetare, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă este una foarte recentă, având loc la finele lunii septembrie.

     

  • Rusia va alimenta cu combustibil nuclear centrala ungurească de la Paks până la sfâşitul lui 2034

    Acest lucru a devenit posibil după ce Agenţia ungară pentru energie nucleară a emis o licenţă pentru prelungirea operaţiunilor la a doua unitate a centralei, a anunţat TVEL pe site marţi seara.

    Începând de anul viitor, unităţile centralei care utilizează combustibl nuclear îmbogăţit la nivelul de 4,2% vor trece la folosirea unui combustibil îmbogăţit la nivelul de 4,7%, ceea ce va creşte ciclul de la 12 la 15 luni. Trecerea la acest tip de combustibil va contribui totodată la creşterea puterii şi reducerea costurilor reparaţiilor planificate la unităţi, a adăugat TVEL.

    Producătorul rus, care face parte din corporaţia nucleară Rosatom, a furnizat combustibil centralei de la Paks în baza unui contract încheiat în 1999. Contractul este valid pe întreaga durată de viaţă a centralei, extinsă până în 2037, anunţa TVEL în octombrie. Valoarea combustibilului vândut în 2013 a fost de 8,3 milioane de euro.

    Paks este singura centrală nucleară din Ungaria, cu patru reactoare ruseşti de tip VVER-440. Ea a generat 15,370 gigawaţi oră anul trecut, reprezentând 50,7% din producţia naţională şi 36,4% din consum.

    Biroul Naţional ungar pentru Energie Atomică (OAH) a emis pe 25 noiembrie o licenţă pentru extinderea duratei de viaţă a blocului numărul 2 al centralei de la Paks cu 20 de ani, până la 31 decembrie 2034, la solicitarea depusă cu un an în urmă a proprietarului şi operatorului centralei MVM Paksi Atomeromu, o unitate a companiei de energie ungare de stat MVM.

    De asemenea, OAH a acordat centralei de la Paks un permis de extindere a duratei de viaţă a blocului numărul 1 cu 20 de ani, în decembrie 2012.

    Cele patru blocuri ale centralei au fost puse în funcţiune în perioada 1982-1987, cu o durată de viaţă estimată la 30 de ani, iar Paks a cerut prelungirea cu 20 de ani.

    Ungaria a semnat un acord interguvernamental cu Rusia privind construirea a două noi blocuri la Paks, în ianuarie 2014. Rusia urmează să ofere un credit pe termen lung în valoare de 10 miliarde de euro pentru realizarea investiţiei. Noile blocuri se preconizează că vor fi puse în funcţiune în 2025.

    Guvernul ungar a oferit luni, într-un proiect trimis în Parlament, clarificări cu privire la contractele referitoare la extinderea centralei, cărora nu li aplică legea privind licitaţiile publice. În proiect sunt restrânse atât condiţiile de eligibilitate privind participarea companiilor la proiect, cât şi accesul public la datele proiectului.

  • Topul celor mai corupte ţări din lume în 2014. România ocupă locul 69

    Într-un clasament publicat la sediul din Berlin, ONG-ul anunţă că Sudanul, Coreea de Nord şi Somalia sunt ţările percepute ca cele mai corupte din lume, în timp ce Danemarca, Noua Zeelandă şi Finlanda sunt considerate cele mai puţin corupte.

    Raportul Transparency International clasează 175 de ţări pe o scară de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele mai puţin afectate de acest flagel.

    România se clasează pe locul 69, cu un scor de 43 de puncte (ca anul trecut), la egalitate cu Brazilia, Bulgaria, Grecia, Italia, Senegal şi Swaziland. Republica Moldova se află pe locul 103, cu 35 de puncte (ca anul trecut), alături de Bolivia, Mexic şi Niger.

    Organizaţia subliniază că măsurarea corupţiei este imposibilă, având în vedere că este ilegală şi disimulată. Pentru a-i stabili indicele, Transparency International adună opinii ale unor experţi din cadrul unor organizaţii ca Banca Mondială (BM), Banca Africană pentru Dezvoltare sau Fundaţia germană Bertelsmann.

    În acest an, Transparency International pune accentul pe dificultăţile cu care confruntă anumite ţări emergente în lupta împotriva corupţiei.

    China, de exemplu, a 100-a din cele 178 de ţări evaluate, coboară patru puncte (la 36 de puncte) şi 20 de locuri faţă de 2013, în timp ce Turcia, a 64-a în clasament, pierde cinci puncte (la 45 de puncte) şi 11 locuri.

    Referitor la China, TI relevă că, dacă “mai mulţi poliţişti de rang înalt şi anumiţi oficiali publici de rang inferior au fost arestaţi pentru corupţie, (…) modul în care oamenii sunt supuşi unor proceduri este necesar să fie mai transparent”.

    “China (…) este necesar să ofere un acces mai bun la informaţie şi să creeze măsuri de protecţie mai importante pentru denunţători, ceea ce nu a făcut, până în prezent, în legislaţia sa”, se arată în raport.

    În ceea ce priveşte Turcia, TI subliniază că “percepţia generală a corupţiei” în ţară a “crescut în mod considerabil”, şi anume din cauza “unei serii de investigaţii şi inculpări pentru corupţie vizând persoane apropiate Guvernului”.

    – “Cultura impunităţii”

    Faptul că “jurnalişti critici faţă de regim” au fost “persecutaţi” şi “arestaţi” a contribuit la deteriorarea imaginii ţării.

    Corupţia este o problemă importantă şi în alte economii emergente, se arată în raport, care citează Brazilia (a 69-a cu 43 de puncte) şi suspiciuni privind coruperea politicienilor de către companii petroliere.

    India (a 85-a, cu 38 de puncte) este şi ea arătată cu degetul de către TI, care denunţă recurgerea la conturi bancare instalate în paradisuri fiscale ca Insula Muritius.

    Investiţiile cetăţenilor ruşi bogaţi din Cipru atrag, de asemenea, atenţia organizaţiei, care plasează ţara pe un “modest” loc 136, cu 27 de puncte.

    “Economiile care cresc rapid şi ale căror guverne refuză să fie transparente (…) creează o cultură a impunităţii în care prosperă corupţia”, a subliniat José Ugaz, jurist şi preşedintele Transparency International.

    Însă, în opinia organizaţiei corupţia este un fenomen care priveşte “toată economiile”. “Peste două treimi” dintre ţările studiate ating, de altfel, un scor de sub 50. Rezultatul mediu este 43.

    În acest sens, ONG-ul insistă asupra activităţii pe care este necesar să o desfăşoare “marile centre financiare din Uniunea Europeană şi Statele Unite”.

    Transparency International apreciază că multinaţionalele din sectorul bancar şi marile pieţe financiare ar putea să facă mai mult pentru a evita ca anumite elite îndoielnice din ţări emergente să obţină cu ajutorul lor tacit mijloace de a-şi spăla banii obţinuţi pe căi necinstite.

    “Aproape toate scandalurile bancare legate de spălarea banilor nu se mai produc doar pe nişte insuliţe care sunt paradisuri fiscale, ci privesc de asemenea fonduri îndoielnice, corupte, care aterizează în locuri ca Londra, New York sau Frankfurt”, subliniază Robin Hodess, director de cercetare la TI.

    Cele mai corupte şi cele mai puţin corupte ţări potrivit clasamantului TI pentru 2014 pe o scală de la 0 (percepute ca fiind foarte corupte) la 100 (percepute ca fiind foarte curate):

    1. Danemarca 92

    2. Noua Zeelandă 91

    3. Finlanda 89

    4. Suedia 87

    5. Norvegia 86

    = Elveţia 86

    7. Singapore 84

    8. Olanda 83

    9. Luxemburg 82

    10. Canada 81

    (…)

    12. Germania 79

    (…)

    14. Marea Britanie 78

    15. Japonia 76

    (…)

    17. Statele Unite 74

    (…)
    26. Franţa 69

    (…)
    64. Turcia 45

    (…)
    69. Brazilia 43

    = România 43

    (…)
    85. India 38

    (…)
    100. China 36

    (…)
    103. Republica Moldova 35

    (…)
    136. Rusia 27

    (…)
    166. Eritreea 18

    = Libia 18
    = Uzbekistan 18

    169. Turkmenistan 17

    170. Irak 16

    171. Sudanul du Sud 15

    172. Afganistan 12

    173. Sudan 11

    174. Coreea de Nord 8

    = Somalia 8.

    Lista completă poate fi accesată pe site-ul www.transparency.org.

  • Şi-a făcut în Bucureşti propria afacere şi este lider de piaţă la doar 27 de ani

    “În timp ce lucram în compania mamei mele (Te Rox-Prod -n.red), mi-am făcut propria mea firmă deoarece am văzut o oportunitate în piaţă. Am reuşit să creez un brand care este în creştere şi de aproape doi ani vând în Romania scaune auto pentru copii. Mi-am demonstrat că pot reuşi şi în alt domeniu, prin munca mea, nu prin reuşitele părinţilor mei, iar acest lucru îmi aduce cele mai mari satisfacţii”, spune Roxana Cepalis.

    Compania Duotex Bebe SRL, cea care operează bebetex.ro, va ajunge în 2014 la o cifră de afaceri de 100.000 de euro şi patru angajaţi, potrivit estimărilor antreprenoarei. Prin comparaţie, Duotex Bebe SRL avea la finele anului 2013 un singur angajat şi afaceri de aproximativ 50.000 de euro (238.000 de lei), potrivit datelor publicate la ministerul de finanţe.

    “Acest business pe care îl conduc a început acum doi ani cu un magazin online.  Acum suntem lideri pe piaţa de scaune auto pe online. Obiectivul actual este să ieşim în offline şi în câţiva ani să ajungem lideri pe piaţa de scaune auto pentru copii la nivel naţional”, mai spune Roxana Cepalis, proprietara Bebetex.ro.

    Bebetex deţine în prezent un showroom situat în zona de nord a Bucureştiului şi urmăreşte extinderea în anii următori.

    Pentru promovarea produselor comercializate sub brandul Bebetex, Roxana Cepalis lucrează cu o agenţie specializată în servicii de e-commerce.

    Roxana Cepalis mărturiseşte că cea mai grea decizie din carieră a fost chiar demararea proiectului Bebetex.

    “Nu am renunţat la postul meu din cadrul firmei (Te Rox-Prod, unde Roxana Cepalis este vicepreşedinte – n.red), dar am avut curajul de a aborda un domeniu pe care părinţii mei nu l-au vizat până acum. În noua firmă sunt acţionar 100% şi iau singură deciziile. A fost un pas important pentru mine în care mi-am asumat responsabilitatea totală chiar dacă această decizie a pus o mare presiune asupra mea prin frica de eşec sau frica de a nu fi la nivelul aşteptărilor părinţilor mei”, spune Roxana Cepalis.

    Roxana Cepalis le transmite tinerilor care vor să înceapă o afacere în România că este foarte important să se hotărască ce vor sa facă cu adevărat, după care să creadă în ceea ce şi-au propus, să facă şi să muncească pentru a ajunge acolo unde se visează.