Cristian Stelea este unul dintre străinii pe care gigantul american i-a adus la sediul de la Atlanta, inima unei afaceri de peste 35 mld. dolari venituri operaţionale în 2010, iar apoi i-a încredinţat o regiune de care să aibă grijă. Pentru majoritatea angajaţilor din multinaţionale o poziţie în afara ţării este o ţintă realizabilă, iar un job la sediul Coca- Cola cântăreşte greu în orice CV. CV-ul lui Stelea începe în 1991, atunci când pentru o perioadă scurtă de trei luni după terminarea facultăţii a lucrat ca inginer în cadrul Institutului pentru materiale izolatoare. Recunoaşte că încă din ultimul an de facultate era hotărât să se angajeze la o companie mare în afara ţării, astfel că a trimis zeci de scrisori la marile firme.
Blog
-
Germania: Grecia trebuie să se trezească la realitate. Măsurile de corecţie sunt foarte dure
“Apartenenţa la uniunea monetară este o oportunitate, dar şi o povară grea. Măsurile de corecţie sunt foarte dificile. Grecii trebuie să decidă dacă vor să suporte această povară”, a declarat Schaeuble publicaţiei Bild am Sonntag. El a arătat că ajutorul financiar internaţional este acordat cu condiţii clare, pentru a ajuta statul elen să aducă sub control problema datoriilor. “Nimeni nu trebuie să îşi facă iluzii. Fără o evaluare pozitivă din partea troicii Comisiei Europene (CE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), că Grecia îşi respectă angajamentele, viitoarea tranşă de împrumut nu poate fi plătită”, a avertizat oficialul german.
-
Trei ani de criză: azil politic în Facebook
Peste ani, preluând ideea lui Bulă, m-am gândit să cer azil, într-o Românie şui-capitalistă, în reclame. Nu-i minunat să trăieşti într-o lume unde bomboanele ies din pereţi, rufele se albesc instantaneu, iar parfumurile fac îngerii să cadă din cer? N-ar fi maximă distracţia într-o lume unde berea nu se termină în frigidere, iar corporatiştii sar în tigaie ca să desprindă friptura?
De o bucată de vreme însă mi-am schimbat direcţia spre Facebook.Facebook e cel mai frumos loc din lume, unde numai eu sunt important. În Facebook toate mărfurile costă numai un leu, pot mânca sushi cu ligheanul, îmi găsesc loc de muncă instantaneu, pot deveni cel mai grozav trader forex, “tu, tu, numai tuuuu!”, cântă corul grecesc în spate. Facebook este mai bun şi mai adaptat vremurilor decât shopul sau chiar reclamele. Şi este mult, mult mai bine să fii pe Facebook decât să trăieşti în climatul de austeritate de acum. La trei ani de la startul oficial al crizei, falimentul Lehman Brothers, austeritatea este cuvântul zilei şi singurul lucru care mai contează în criză este marketingul.
Să le luăm pe rând. Austeritatea a devenit o afacere. Austeritatea a devenit un panaceu. Austeritatea reglează, repară, vindecă, în curând or să apară specialiştii în austeritate, care or să te lămurească, pe bani frumoşi, cum să trăieşti făcând fotosinteză şi cum se pot descurca companiile cu o singura tastatură la trei computere şi cu producţia în China. Noile manuale de afaceri se vor numi “Cum să scapi din capcana bogăţiei: fii auster!” şi “Zece mituri despre austeritate: cu burta goală ai mintea mai limpede”. Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, ne-a lămurit deja că “securitatea socială este o schemă Ponzi”, iar preşedintelui Băsescu nu i-a tremurat nici un muşchi pe faţă spunând că “statul social nu poate funcţiona, în România, în înţelesul pe care noi l-am dat expresiei stat social. Va trebui, dacă avem forţă s-o facem, să definim ce înseamnă stat social, aici, la noi, în Carpaţi”. Aş vrea totuşi nu numai o definiţie, ci şi o analiză profundă a schimbărilor pe care o astfel de politică le poate genera; nu de alta, dar opinia mea, evident mult mai simplistă decât a politicienilor, este că statul este o creaţie eminamente socială. Şi că aştept de la politicieni mult mai mult decât o analiză semantică.
Tot politicienii îmi asigură trecerea spre zona de marketing, în special cei europeni, dar nu numai. În timp ce tot europeanul simte într-o formă sau alta criza, sub variile ei manifestări, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi premierul englez David Cameron aleg să facă o baie de mulţime în Tripoli; căutaţi pe siturile televiziunilor de ştiri şi priviţi-i faţa lui Cameron în timp ce mulţimea îi aclamă şi veţi înţelege ce vreau să spun. Nimic de adăugat, în afara faptului că aventura libiană a costat Franţa un milion de euro pe zi şi Marea Britanie a contabilizat costuri de 260 de milioane de lire sterline (iar cunoscătorii care îmi vor explica cum e cu petrolul şi interesele să stea liniştiţi), că Sarkozy are două sau trei mari bănci cu probleme şi că directoarea FMI Christine Lagarde vorbeşte de cercul vicios al economiilor occidentale, agravat de liderii politici.
Dincolo de ocean, Barack Obama, un rezultat pur de marketing şi nimic altceva (şi am spus asta a doua zi după ce a fost ales), se confruntă cu o situaţie ciudată: este mai popular în Europa decât acasă. 75% din cetăţenii a 12 naţiuni europene îi apreciază dibăcia în politică externă şi îl definesc drept mult mai bun decât predecesorul George W. Bush. În acest timp 77 la sută din americani cred că America se află pe un drum greşit.
Ce vreau să spun este simplu: suntem în pericol noi, românii, şi noi, cetăţenii europeni, ba chiar noi, cetăţenii lumii, să fim păcăliţi cu un amestec de bunga-bunga, zâmbete largi, desanturi africane, pseudo-măsuri şi amânări nesfârşite şi să credem că viitorul ar putea fi mai îngăduitor cu noi, chiar dacă nu facem nimic. -
Austria evocă un posibil faliment al Greciei
Spindelegger a subliniat la televiziunea publică ORF că este aşteptat rezultatul discuţiilor dintre autorităţile de la Atena şi reprezentanţii troicii formate din Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), care vor avea loc luni, prin intermediul unei teleconferinţe. Şeful diplomaţiei austriece a subliniat că dacă UE lasă Grecia să intre în faliment, trebuie să ţină seama de impactul scenariului asupra altor ţări aflate în dificultate.
-
Imitaţia şi inovaţia
A trecut deja mai mult de o lună de când Google Plus a fost lansat, iar febra căutării unei invitaţii care să permită accesul în noua reţea de socializare a cam încetat. Probabil toţi cei care au dorit au încercat rivalul reţelei Facebook. După câteva săptămâni de utilizare, o comparaţie sumară cu Facebook vine automat, iar din perspectiva mea verdictul e simplu: Google Plus are o interfaţă mai simplă şi mai elegantă, dar Facebook are mult mai mulţi utilizatori. Dar, aşa cum am anticipat, indiferent cât de confortabil se simte Facebook prin prisma celor peste 750 de milioane de utilizatori, apariţia unui rival a impulsionat gigantica reţea să inoveze şi să-şi îmbunătăţească serviciile, încercând să ofere alternative proprii pentru cât mai multe dintre atracţiile Google Plus. Şi viceversa, bineînţeles, cu diferenţa că Google încearcă mai mult să ofere facilităţi noi decât să aducă funcţii din Facebook.
Despre prima consecinţă a rivalităţii am vorbit deja. Constatând superioritatea Google Plus în materie de comunicare vocală şi video, Facebook s-a grăbit să integreze Skype. Nici astfel nu a reuşit să echilibreze complet balanţa, pentru că Google oferă prin funcţia Hangout videoconferinţe cu până la zece participanţi. Însă aspectul în care Google Plus s-a dovedit de la bun început net superior a fost reglajul fin al vizibilităţii postărilor prin organizarea contactelor în aşa-numitele cercuri. Şi Facebook dispunea de câteva facilităţi în această privinţă, dar incomparabil mai puţin accesibile şi flexibile, aşadar a fost în situaţia de a compensa cumva această carenţă. Zilele trecute a anunţat “Smart Lists” – listele de prieteni se vor completa automat cu colegi de serviciu sau de şcoală, familie sau zonă de proximitate şi vor fi oarecum echivalente cu cercurile din Google Plus.
O altă diferenţă între cele două reţele o reprezintă relaţia de “prietenie”, care în Facebook este simetrică (adică prietenia este neapărat reciprocă şi se acceptă sau nu), în vreme ce la Google este asimetrică, în sensul că pot să adaug în cercurile mele utilizatori fără ca aceştia să mă includă printre prieteni. Avantajul asimetriei este că mă pot “abona” la postările unor persoane publice (jurnalişti, politicieni sau chiar reviste sau companii) fără ca aceştia să trebuiască să-mi accepte o invitaţie. Evident, voi vedea doar mesajele publice ale acestora. În Facebook se ajungea la situaţia ca astfel de persoane să aibă mii de “prieteni” şi, evident, fluxul de mesaje devenea extrem de încărcat. Tot zilele acestea, Facebook a încercat să corecteze acest dezavantaj, introducând butonul “Subscribe” (abonare), care permite utilizatorilor să primească postările publice ale altor utilizatori fără ca aceasta să necesite o cerere formală de împrietenire, cu câteva posibilităţi de filtrare (de exemplu, doar anumite tipuri de mesaje). În această variantă, personajul public trebuie să permită abonarea (nu individual, desigur) şi o poate dezactiva. Cred că Facebook iese în avantaj la acest capitol.
Ce face în timpul acesta Google? în primul rând, a dat o funcţionalitate mai utilă butonului “1” (plus one), care s-a răspândit în tot web-ul. Dacă până acum era doar un soi de recomandare, acum a devenit echivalent cu “Like” din Facebook, adică pagina “plusată” poate fi postată pe Google Plus, cu reglajul obişnuit al distribuţiei. Astfel ia sfârşit situaţia jenantă în care un videoclip din YouTube putea fi postat direct pe Facebook, dar nu şi în Plus. Pe de altă parte, Angry Birds a ajuns şi în Google Plus, împreună cu o întreagă galerie de jocuri, toate cu caracteristici sociale. Însă principalele noutăţi pe care le aduce reţeaua lui Google se referă la funcţionalităţi pe care Facebook nu le poate reproduce, pentru simplul motiv că se referă la integrarea unor servicii deţinute de Google (prin aşa-numitele “snippets”). De exemplu, hărţile din Google Maps capătă acum un caracter social: dacă văd o hartă, pot oricând să o partajez cu prietenii din anumite cercuri. La fel se întâmplă cu Google Books, cu Offers şi Product Search, care pot fi distribuite prin simpla acţionare a butonului “Share” din bara de instrumente pe care Google Plus o instalează în browser. Avantajul este în principal comoditatea şi e de aşteptat ca Google să integreze şi alte servicii, cum ar fi Google Docs.
Concluzia este evidentă: competiţia este acerbă şi este uşor de prezis cine va avea câştig de cauză: utilizatorii, desigur, fie că utilizează Facebook, fie Google Plus.
-
Dominique Strauss-Kahn recunoaşte o relaţie nepotrivită cu camerista: Este o greşeală morală şi nu sunt mândru de ea
“Este o relaţie nepotrivită”, a declarat Strauss-Kahn, adăugând: “Este o greşeală morală şi nu sunt mândru de ea”. “Mi-a fost teamă, mi-a fost foarte teamă, am fost umilit” , a mai spus fostul director FMI, referindu-se la experienţa din Statele Unite, unde a fost arestat şi acuzat de agresiune sexuală, înainte ca procuratura din Manhattan să renunţe la acuzaţii. Strauss-Kahn a mai spus că nu intenţionează să negocieze în procedura civilă declanşată împotriva sa de Diallo, care îl acuză de agresiune sexuală.
-
Frankfurt 2011: Cum se câştigă încrederea în maşinile eco?
Un articol din revista germană Spiegel semnala în urmă cu trei ani următorul aspect: “Maşina se îndreaptă cu viteză maximă înspre o criză de încredere. Producătorii de automobile pot fi doar spectatori, ca nişte episcopi care văd că tot mai mulţi credincioşi părăsesc biserica”. Atitudinea jurnaliştilor nemţi putea veni ca efect al crizei economice care părea să zgâlţâie tot mai tare industria auto mondială. Pieţele emergente au tras însă pe creştere industria, iar la Frankfurt producătorii au început să facă din nou estimări în ce priveşte tendinţele pe plan mondial. De exemplu, datele Mercedes-Benz subliniază că industria auto va creşte mai puternic decât economia mondială în acest deceniu.
În esenţă, producătorii de automobile au prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt o serie de vehicule noi şi experimentale, care ne desprind de imaginea maşinii aşa cum o ştiam. Deşi multe dintre ele nu ar putea fi folosite niciodată în lumea reală, anumite trăsături comune ies repede în evidenţă privind imaginea de ansamblu: maşinile viitorului sunt mai curate, mai bine conectate la mediul în care se deplasează şi mai adaptate la nevoile şoferului. După unele estimări, trei miliarde de autoturisme vor fi folosite în lumea întreagă până în 2050, de patru ori mai multe faţă de nivelul actual. Tendinţa clară de urbanizare la scară planetară va conduce pe termen mediu şi lung la trafic tot mai aglomerat şi, deci, mai mult timp petrecut în maşină şi deplasări la viteze mai mici. Efectele sunt două: maşinile trebuie să devină mai prietenoase cu mediul şi, simultan, mai confortabile pentru cei care le folosesc. Dacă astăzi maşinile sunt capabile să frâneze şi să accelereze automat pentru a evita accidentele, să blocheze centurile de siguranţă în situaţii de risc sau să parcheze la comanda şoferului, viitorul va aduce şi mai multe: deplasare în oraş fără consum de energie, plata facturilor în mişcare, dirijarea şoferului în funcţie de condiţiile de trafic descărcate de pe internet în timp real şi ecrane 3D care să îl ghideze. De fapt, studii recente ale Microsoft, citate de Financial Times, arată că maşinile reprezintă a treia industrie în materie de inovaţii tehnologice după telefonia mobilă şi tabletele computer. Aşadar, toate drumurile duc înspre automobilul care nu va face doar să transporte de la A la B, ci va fi şi un bun cunoscător al capriciilor şoferului, capabil să-i anticipeze obiceiurile din timpul condusului. Diferenţa faţă de industria IT&C e aceea că automobilul trebuie să funcţioneze mai mult timp şi, mai important, să îşi păstreze cât mai mult din valoare pe măsură ce e folosit.
Şi totuşi, deşi inovaţia e pe buzele tuturor, eforturile depuse nu sunt egale. Supremaţia de altădată a evenimentelor auto de peste Ocean a intrat într-un con de umbră. Salonul Auto de la Frankfurt a adus în faţa publicului peste o sută de noi modele, comparativ cu cele numai câteva zeci expuse la Detroit. Schimbarea centrului de putere înspre Europa e confirmată nu doar de numărul de surprize din standuri, dar şi de faptul că producătorii germani au accelerat în materie de inovaţie. Iar grupul Volkswagen – sub care funcţionează branduri precum Audi, Lamborghini, Bugatti, Bentley, SEAT şi Skoda – e doar unul dintre exemple. Pe scurt, Audi a prezentat şapte noi modele la Frankfurt, printre care electrica A2 hatchback şi conceptele de oraş Urban Concept şi Urban Concept Spider. Volkswagen intenţionează să repete succesul Beetle cu noua gamă de maşini Up, dar şi să redefinească mobilitatea prin conceptul cu un sigur loc NILS. BMW mizează pe sloganul maşinii electrice din clasa premium prin conceptele i3 şi i8, în timp ce Mercedes a inovat în clasa B şi modelele AMG.
-
Şapte întrebări pentru viitorul CEO la stat
O formulare oarecum ambiguă şi perpetuarea respectivei ambiguităţi în presă a umplut, săptămâna trecută, inbox-ul lui George Butunoiu, unul dintre candidaţii care ar fi putut să asiste Ministerul Economiei în instalarea managementului privat la cinci mari companii de stat. Câştigătorul licitaţiei lansate în urmă cu două săptămâni, în valoare de circa 600.000 de euro, a fost anunţat vinerea trecută (Pedersen&Partners, condus de peste cinci ani de Mona Neagoe), însă acesta nu ar alege candidaţii, ci va trebui să asiste ministerul în selecţia consultantului pentru desemnarea firmei de recrutare a viitorilor manageri, să întocmească caietul de sarcini şi să ofere elementele ce trebuie urmărite în timpul interviurilor finale.
Dar oamenii au înţeles că este vorba de procesul de recrutare în sine, aşa că au început să trimită mailuri. “Sunt foarte mulţi oameni în piaţă interesaţi de aceste funcţii. Am început deja să primesc o mulţime de
CV-uri chiar de la oameni care conduc companii foarte importante din România. Majoritatea este din companii multinaţionale. Ba am primit pe e-mail şi două CV-uri din străinătate. Unii sunt interesaţi de salariile foarte mari pe care ar urma să le primească, iar alţii spun că s-ar mulţumi şi cu salarii mai mici decât în prezent”, spune Butunoiu, a cărui companie a participat la licitaţie în parteneriat cu casa de avocatură Biriş Goran. Interesantă graba managerilor, nu? Ea poate fi motivată de salariile mari anunţate deja în proiectele legislative ale Guvernului, de provocarea pe care o constituie restructurarea unei companii de stat şi de benefiicile pe care o astfel de acţiune le pot aduce CV-ului. Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare şi Romarm sunt primele companii din subordinea Ministerului Economiei care vor avea management privat.
Ideea unor companii de stat cu management privat este cât se poate de benefică pentru economia românească şi mediul local de afaceri. Dar, înainte de a trimite sau a selecta CV-uri, viitorii manageri, guvernanţii şi chiar partenerii companiilor trebuie să găsească răspunsuri pentru o serie de întrebări esenţiale:
1. Va fi eliminat factorul politic din conducerea executivă şi administrarea celor cinci companii de stat? Câtă libertate de mişcare vor avea managerii?
2. Cine va stabili regulile jocului, criteriile de performanţă şi obiectivele pentru aceşti manageri?
3. Cum se va raporta middle-managementul din respectivele companii la noul CEO?
4. Cum va evolua relaţia cu partenerii tradiţionali, furnizori sau clienţi?
5. Vor beneficia companiile de mai multă încredere din partea sistemului bancar, care să le asigure finanţarea de care au nevoie?
6. Care va fi relaţia dintre management şi Consiliul de Administraţie, numit şi acesta, în prezent, pe considerente politice?
7. Care va fi reacţia sindicatelor, cum vor colabora acestea cu managementul privat şi cum vor accepta restructurările?
8. Salariile şi bonusurile propuse nu sunt totuşi prea mari în raport cu businessul respectivelor companii?
“Ce le ceri acestor oameni este una dintre cele mai importante probleme”, spune analistul economic Dragoş Cabat. Stabilirea regulilor de performanţă care să impună managerului cerinţe şi depolitizarea managementului sunt două din cele mai mari probleme care nu aparţin managerilor, ci reprezentanţilor statului, din Consiliile de Administraţie, ministere sau din Guvern. “Statul a dovedit că nu prea ştie să controleze şi de fapt tot ceea ce contează în evaluarea managementului este să te bazezi pe indicatori de performanţă şi nimic altceva”, spune Cabat. Şi actualii manageri performează în funcţie de criterii impuse, dar respectivele criterii nu slujesc doar interesele companiei. Un mare combinat într-o zonă monoindustrială poate avea, în jocul politic, un rol mai degrabă social, el va trebui să angajeze oameni, să dea slujbe. Drept urmare, echipa managerială se va concentra pe rolul social, iar rezultatele economice nu vor mai conta aşa de mult. Creşterea cifrei de afaceri, obţinerea profitului cu orice preţ sau menţinerea activităţii pentru a sluji intereselor unor parteneri de afaceri cu legături politice pot fi alte exemple de criterii care nu vor transforma compania de stat într-un model de profitabilitate asezonată cu responsabilitate socială.
Întreprinderile cu acţionariat majoritar de stat trebuie tratate însă diferenţiat, în funcţie de gradul de utilitate socială, consideră un bancher care a preferat să îşi păstreze anonimatul: “Este o prostie să le tratăm pe toate la grămadă şi să înţelegem prin eficienţă lichidarea totală a subvenţiilor la toate companiile de stat, inclusiv Metrorex şi CFR. Şi în Germania, şi în Italia, companiile de transport public, cu care călătoresc inclusiv oameni cu niveluri scăzute de venit, beneficiază de un anumit grad de implicare a statului. Aceasta nu anulează şi nu trebuie să anuleze principiul unui management eficient”. Nu asta ar fi problema cea mai mare, deoarece performanţa unei companii depinde până la urmă de calitatea managementului şi de atitudinea acţionarilor, nu de structura acţionariatului, adică dacă a fost sau nu privatizată compania. În Vest există numeroase exemple de întreprinderi de succes cu capital de stat, ca şi de falimente în mediul privat. “Depinde însă cât de mult <îşi bagă nasul> statul ca acţionar majoritar: scopul de bază al statului ca acţionar e să aibă în portofoliu companii funcţionale şi profitabile, de pe urma cărora să aibă surse de venit consistente (adică nu entităţi căpuşate în beneficiul unor anumite grupuri sau vaci de muls prin imixtiuni de alt gen, cum a fost cazul donaţiei de la Romgaz la buget)”, precizează un alt bancher intervievat de BUSINESS Magazin.
-
Cea mai scumpă sticlă de whisky din lume
Evenimentul bate recordul mondial precedent, stabilit de ultima sticlă de Dalmore 64, vândută la magazinul Harrods pentru 120.000 de lire cu trei luni în urmă.
“Proprietarul fabuloasei sticle a făcut o investiţie fantastică, ce va creşte în valoare cu încă 100.000 de lire în zece ani. Cât va valora oare peste încă 10 ani?”, a declarat Vijay Mallya, preşedintele Whyte & Mackay, referindu-se la whisky-ul Dalmore 62 vândut în Singapore drept “aur lichid”.
The Dalmore este marca de whisky situată pe locul al treilea mondial în funcţie de ritmul creşterii vânzărilor, cu 34% în ultimul an. Jura, tot una dintre mărcile producătorului Whyte & Mackay, a avut cea mai mare creştere în ultimul an – 38%.
The Dalmore 62, creaţie a lui Richard Paterson, a fost lansată în 2002 într-o serie de 12 sticle, impunându-se rapid în topul celor mai scumpe mărci din lume, după ce un om de afaceri a plătit 32.000 de lire pentru o sticlă la hotelul Penny Hill Park din Surrey, scrie ClickLiverpool.com. După ce a împărţit-o cu prietenii, omul de afaceri i-a lăsat chelnerului bacşiş sub forma ultimei picături de whisky din sticlă.
-
Record de vizualizări la un filmuleţ al Poliţiei: Cum e trântit un motociclist de portiera unei maşini (VIDEO)
Imaginile au fost filmate cu o cameră de supraveghere a traficului. În descrierea ce însoţeşte filmuleţul nu se precizează unde şi când anume a fost înregistrat evenimentul.
Filmul de 30 de secunde a fost postat în data de 3 septembrie şi a adunat deja peste 91.000 de vizuallizări. În descrierea care însoţeşte imaginile, poliţiştii au scris: “Nerespectarea regulilor de circulaţie, conduce la accidente. Din fericire de această dată nu au existat urmări. ATENŢIE!!!” (sic!).
Mai mult pe www.mediafax.ro.