Blog

  • Boc cere ministerelor şi companiilor de stat să publice online investiţiile finalizate şi programate

    Boc a solicitat miniştrilor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, să prezinte în viitoarea şedinţă lista investiţiilor care vor fi finalizate sau date în exploatare în anul în curs, iar până la 1 octombrie toate ministerele să aibă stabilită lista priorităţilor pe următorii doi ani în ceea ce priveşte proiectele de investiţii finanţate de la buget.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezervele de aur ale României au atins vârful în anul 1940, la aproape 140 de tone

    BNR avea în 1940 mai mult aur în rezervă decât băncile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, şi uşor mai puţin decât Japonia, reiese din datele World Gold Council.

    De la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, în 1880, rezervele de aur au fluctuat în funcţie de evenimente istorice – războaie şi decizii politice -, dar şi de ciclurile de creştere economică.

    Astfel, România avea în anul 1900, la începutul secolului XX, 10,5 tone de aur. Rezerva s-a dublat în următorii cinci ani şi a ajuns la 22,5 tone în 1905, pentru ca apoi să urce constant până în 1940, când a atins maximul de 139,88 tone.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi vizitatori unici sunt pe internetul românesc într-un minut. Cele mai vizitate site-uri sunt cele de sport şi de ştiri

    Pentru studiu a fost ales minutul cu cele mai multe afişări de vineri, 12 august, de la 14.05.00 la 14.05.59. A fost un minut încărcat, în comparaţie cu media lunii iulie, când s-au înregistrat 8.120 de vizite şi 44.980 de afişări pe minut.

    În minutul analizat au fost înregistrate 10.220 de căutări, ceea ce înseamnă mai mult de 167 de căutări pe secundă. Dintre acestea, 98% au fost pe Google, 1,6%, pe Yahoo şi 0,4%, pe Bing. Topul cuvintelor cheie utilizate include: jocuri (122 de căutari), ziare (76 de căutari), jocuri online (62 de căutări), rezultate bac (30 de căutări), sport (20 de căutări), dex (18 de căutări), mersul trenurilor şi cazare păltiniş (câte 17 căutări), horoscop (16 căutări) şi vremea (13 căutari).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Diferenţe extreme în topul mallurilor: cel mai bun proiect a încasat de 100 de ori mai mult decât cel mai slab

    Astfel, în timp ce Băneasa Developments, controlată de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, a încasat anul trecut venituri de 29,8 milioane de euro din închiriarea mallului din nordul Capitalei, israelienii de la GTC au raportat un rulaj de doar 300.000 de euro pe firma Fajos, prin care este administrat mallul Galleria Suceava.

    Este adevărat că mallul din nordul Capitalei este de circa cinci ori mai mare decât cel din Suceava, dar tot rămâne o diferenţă a încasărilor medii pe metru pătrat de la 1 la 20. În timp ce proiectul din nordul Capitalei are în aria sa de cuprindere circa 300.000-400.000 dintre cei mai bogaţi români, Galleria este cel de-al treilea mall dintr-un oraş cu 100.000 de locuitori, reşedinţa unui judeţ în care salariul mediu este de 251 de euro, cu circa 100 de euro mai puţin decât media pe ţară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • “Portocaliii” de la PDL vor să schimbe sigla partidului în verde

    Întrebată, într-un interviu acordat ziarului Ring , dacă la alegerile de anul viitor este posibil ca PDL să înlocuiască tradiţionalul portocaliu de pe însemnele sale electorale cu o altă culoare, Udrea a răspuns: “Da, este posibil. Eu cred că partidul are nevoie de un suflu nou, de un imbold, de un nou început în maniera în care se prezintă electoratului, context în care am putea decide şi schimbarea culorii identitare”. În opinia Elenei Udrea, “PDL are şanse mari să câştige viitoarele alegeri dacă se mobilizează şi reuşeşte să trezească electoratul”. Ea a remarcat că “oamenii au uitat cine este PSD sau PNL” şi trebuie să li se reamintească.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii au cumpărat mai puţine maşini în 2011. Piaţa auto a scăzut în primele şapte luni cu peste 10%

    “Principalele cauze pe care le vedem ca fiind responsabile de această situaţie sunt funcţionarea greoaie a programului de stimulare a înnoirii parcului auto, menţinerea nedeductibilităţii TVA la achiziţia autoturismelor de către persoanele juridice, precum şi accesul dificil la resurse de finanţare pentru achiziţia de autovehicule pentru marea majoritate a populaţiei”, se arată într-un comunicat al APIA. În iulie, comparativ cu luna anterioară, au fost vândute 10.407 vehicule, cu 11% mai puţine, şi 9.016 autoturisme, în scădere cu 13%. Piaţa vehiculelor comerciale a avansat în perioada analizată cu 26%, la 8.343 unităţi, iar în iulie faţă de iunie a crescut cu aproape 3%, la 1.346 de unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza a declanşat o adevărată “baie de sânge” în rândul angajaţilor băncilor europene

    Marile bănci europene au anunţat 40.000 de concedieri în ultima lună, reducând în acest an personalul într-un ritm de şase ori mai abrupt decât rivalii din Statele Unite din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din Europa, care afectează sever veniturile din tranzacţii financiare. UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat marţi că va elimina 3.500 de locuri de muncă, majoritatea de la banca de investiţii a grupului. Grupul britanic HSBC a anunţat pe 1 august 30.000 de concedieri. Barclays dă afară 3.000 de angajaţi, iar Royal Bank of Scotland eliberează 2.000 de posturi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deţinerea a peste 40 litri de alcool etilic ar putea fi pedepsită cu închisoare

    “În prezent, nu este incriminată ca şi infracţiune deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a alcoolui etilic, fără a fi marcat sau cu marcaje necorespunzătoare, deşi acesta este un produs accizabil care intră sub incidenţa marcării”, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă care aduce modificări Codului Fiscal. Antrepozitul fiscal este locul sub autoritea fiscală în care mărfurile accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 300.000 de pasageri au zburat în ultimii trei ani cu Wizz Air de la Tîrgu Mureş

    “Numărul de pasageri în creştere arată aprecierea tarifelor noastre (…). Pe parcursul traseului spre cei 300.000 de pasageri Wizz Air a contribuit la creşterea economiei din regiune şi a facilitat noi oportunităţi de angajare” a declarat Balazs Varro, Corporate Communications Manager la Wizz Air.

    Pentru a răspunde cererii în creştere pentru transportul aerian în regiune, în luna mai, Wizz Air a alocat o aeronavă Airbus A320 la Tîrgu Mureş, deschizând cea dea patra bază operaţională din România. Compania operează zboruri spre Barcelona, Budapesta, Dortmund, Londra Luton, Madrid, Milano Bergamo, Paris Beauvais şi Roma Fiumicino. Începând cu această lună, aeroportul din Tîrgu Mureş îmbunătăţeşte experienţa pasagerilor prin inaugurarea unui terminal modernizat de 790 de mp. care va deservi zborurile către ţări non-Schengen. Cea mai importantă destinaţie non-Schengen operată de Wizz Air de la Tîrgu Mureş este Londra Luton, spre care compania oferă patru zboruri pe săptămână.

    Compania Wizz Air a transportat anul trecut peste două milioane de pasageri, cel mai mare nivel înregistrat în România în 2010.

  • Thomas Cook revine pe piaţa turistică românească cu brandul Neckermann

    “Subsidiara din Germania a grupului britanic, Thomas Cook AG, va opera din 2012, prin intermediul brandului Neckermann, sejururi pe litoralul românesc, circuite şi călătorii în oraşe”, a spus Udrea. Thomas Cook s-a retras în anul 2006 de pe piaţa românească, nemulţumit de hotelurile şi serviciile de pe litoral. “Pe lângă destinaţiile de vacanţă, România începe să devină tot mai atractivă pe piaţa germană şi să fie percepută ca o destinaţie interesantă din punct de vedere al naturii, al culturii şi chiar al preţului pachetelor turistice”, a spus Udrea. Alături de Neckermann, cei mai mari touroperatori germani, TUI, REWE Touristik şi FTI, au România ca destinaţie în cataloagele lor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro