Blog

  • Un virus ar putea să provoace o pandemie dacă se va transmite de la cai la oameni

    Anticorpi de gripă aviară au fost găsiţi de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Glasgow în probe de sânge prelevate de la cai din Mongolia. Ca urmare, caii de oriunde din lume ar putea fi vulnerabili la gripa aviară şi ulteror ar putea transmite virusul oamenilor, avertizează specialiştii prin intermediul unui studiu publicat în revista Emerging Infectious Diseases.

    Gripa aviară poate infecta caii fără a provoca niciun simptom, stârnind temerea că virusul se poate răspândi nedetectat, potrivit Sky News.

    Cercetătorii se mai tem că virusul ar putea suferi mutaţii periculoase în timpul transferului între animale şi oameni.

    Virusul se răspândeşte deja la vaci, fiind descoperite peste 700 de animale infectate în 15 state din SUA, potrivit Centers for Disease Control. Aproape 60 de muncitori agricoli au fost infectaţi, dar toţi au avut simptome uşoare.

  • Australia impune giganţilor tech să plătească pentru ştiri: Meta şi TikTok, vizate de o nouă taxă

    Guvernul australian a găsit o soluţie ingenioasă pentru a se asigura că giganţii tehnologici plătesc pentru ştirile locale: o taxă specială care poate fi evitată doar dacă platformele încheie acorduri directe cu editurile de presă.

    Decizia vine ca răspuns la anunţul făcut în martie de Meta (compania-mamă a Facebook şi Instagram), care a declarat că nu va mai finanţa ştirile australiene prin acorduri cu editorii. Noua măsură, numită „stimulentul de negociere a ştirilor”, va afecta toate platformele digitale care au venituri de peste 250 de milioane de dolari în Australia.

    Sistemul funcţionează astfel: guvernul va impune o taxă mai mare decât suma pe care companiile ar plăti-o direct editorilor. În acest fel, platformele sunt încurajate să încheie acorduri cu companiile de presă în loc să plătească taxa către stat. Măsura va intra în vigoare retroactiv de la 1 ianuarie 2025.

    Michelle Rowland, ministrul comunicaţiilor din Australia, subliniază că această măsură este esenţială pentru menţinerea unui sector media divers şi sănătos, vital pentru democraţia australiană.
    Codul de negociere pentru mass-media, introdus în 2021, a adus deja rezultate semnificative – Meta şi Google au investit aproximativ 200 de milioane de dolari în presa australiană. Noua măsură vine să consolideze acest cod şi să elimine posibilităţile prin care platformele digitale ar putea evita plăţile.

    Există totuşi o îngrijorare: deşi suma totală care ajunge la presă nu va scădea, există riscul ca editorii mai mici să fie dezavantajaţi dacă platformele aleg să încheie acorduri doar cu marile companii media.

    În octombrie, o comisie parlamentară australiană recomandase deja crearea unei „taxe pe platformele digitale” pentru finanţarea jurnalismului de interes public, criticând în special decizia Meta de a nu-şi reînnoi contractele cu presa.

  • Cum vede piaţa locală Mircea Scăunaşu, director general al Philip Morris România, după doi ani petrecuţi acasă. Anterior, a lucrat în şase ţări aflate pe trei continente

    Lui Mircea Scăunaşu îi plac provocările care îi testează rezistenţa, fie că e vorba de viaţa personală sau de evoluţia sa profesională. De anul trecut, de când a devenit director general al Philip Morris România, a condus compania cu aceeaşi disciplină şi determinare pe care le cultivă în sporturile de anduranţă. Strategia companiei, spune el, se aseamănă unui maraton: nu este un sprint către rezultate rapide, ci o cursă pe termen lung, în care fiecare decizie strategică reprezintă un pas esenţial spre atingerea unei viziuni ambiţioase.

    „Într-un maraton, ai un obiectiv final, ştii unde este linia de sosire şi trebuie să te concentrezi pe fiecare kilometru parcurs. La fel, PMI are o viziune clară: să devină o companie preponderent fără fum până în 2030, cu peste două treimi din veniturile nete totale provenind din produse fără fum. Fiecare iniţiativă şi investiţie reprezintă un kilometru parcurs în această călătorie către un viitor fără fum şi contribuie la atingerea acestui scop”, descrie Mircea Scăunaşu, într-un mod metaforic, obiectivele companiei pe care o conduce. După aproape doi ani de mandat, a ajuns la concluzia că, să lucreze pentru Philip Morris sau în industrie, în general, indiferent de poziţia ocupată, este o provocare. Iar as-ta se potriveşte mănuşă cu felul în care el alege să îşi trăiască viaţa: „Îmi plac provocările care îmi solicită re-zistenţa, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală. La fel ca în sport, şi în activitatea profesională, provocările mă motivează, mă ajută să învăţ lucruri noi şi să îmi depăşesc limitele”.

    Mircea Scăunaşu este primul român care conduce echipa Philip Morris de pe piaţa locală din funcţia de director general, după ce businessul a fost condus doar de expaţi. Rolurile pe care le-a avut anterior l-au purtat şi pe el în şase ţări aflate pe trei continente, după cum povestea în interviul Meet The CEO care l-a avut drept protagonist odată cu numirea sa. 

    Cum vede însă lucrurile după aproape doi ani acasă? Mircea Scăunaşu povesteşte că, atunci când a acceptat această poziţie, în martie 2023, a făcut-o cu mândrie şi un simţ al responsabilităţii: „Am fost foarte bucuros şi mâ-ndru când mi s-a propus să revin în România, ţara în care mi-am început cariera în Philip Morris International. Mâ-ndru pentru că România este o ţară aflată în centrul strategiei PMI de a construi un viitor fără fum”. Adaptarea la provocările unei industrii notoriu complexe a venit cu aşteptări înalte şi un ritm de schimbare rapid, însă el a privit această situaţie drept o oportunitate de a-şi testa abilităţile şi de a se dezvolta continuu. Cu o abordare pragmatică şi o dorinţă constantă de învăţare, el afirmă că adaptabilitatea şi dorinţa de a-şi depăşi limitele au fost cheia suc-cesului său. Un obiectiv major al mandatului său a fost consolidarea poziţiei de lider a IQOS pe piaţa românească. Scăunaşu detaliază că acest lucru a implicat nu doar lansarea de produse noi, ci şi extinderea structurii comerciale pentru a sprijini consumatorii într-un mod mai eficient. Un aspect important al misiunii companiei a fost şi contin-uarea eforturilor de informare şi educare a celor aproximativ patru milioane de fumători români. „Ne dorim ca aceştia să ia o decizie informată, bazată pe ştiinţă, şi să renunţe la ţigări în favoarea unor produse fără fum care, deşi nu sunt complet lipsite de riscuri, reprezintă o alternativă mai bună la continuarea fumatului”, afirmă el. Pe parcursul anului 2024, Philip Morris România a făcut progrese  importante, marcate de aniversarea a 10 ani de la lansarea IQOS la nivel global: „Am aniversat 10 ani de la lansarea IQOS, ceea ce a fost o oportunitate de a intro-duce noi produse şi de a extinde categoria produselor fără fum”. Această iniţiativă a reprezentat un punct de cotitură pentru companie, care şi-a asumat transformarea completă de la un producător de ţigarete la un inovator în dome-niul produselor fără fum. „Am fost prima companie din industria tutunului care a mizat pe ştiinţă şi inovaţie, lansând o categorie complet nouă de produse care nu ard tutunul, ci îl încălzesc,” spune Scăunaşu, subliniind importanţa unei strategii susţinute de cercetare ştiinţifică. Investiţiile PMI în România au continuat, depăşind 730 de milioane de dolari în 2024. Transformarea fabricii din Otopeni a fost un proiect major, care a schimbat unitatea de producţie dintr-una exclusiv de ţigarete într-una axată majoritar pe consumabile pentru dispozitive fără fum. „Aceste investiţii ne-au permis să contribuim nu doar la transformarea industriei, ci şi la creşterea economiei româneşti,” afirmă Scăunaşu, menţionând că exporturile fabricii din Otopeni acoperă acum 54 de pieţe de pe 5 continente. Investiţiile au permis Philip Morris România să menţină poziţia de lider pe piaţă, cu 92% din producţia fabricii din Otopeni fiind exportată către pieţe exigente precum Japonia. În ceea ce priveşte 2025, Philip Morris România îşi va continua efor-turile de sustenabilitate, inclusiv instalarea unui sistem extins de panouri solare, parte a unui obiectiv ambiţios de neutralitate a emisiilor de carbon. „Prima fază a proiectului de panouri solare a fost finalizată în toamna lui 2024, şi vom continua în 2025. Această iniţiativă ne va ajuta să reducem emisiile de CO2 cu până la 11,6 kT anual,” spune Scăunaşu, subliniind alinierea la strategia globală Philip Morris International. Pe lângă investiţiile în tehnologie, compania a investit şi în oameni. 


    Carte de vizită:

    Mircea Scăunaşu a preluat mandatul de conducere a Philip Morris România pe 1 martie 2023, fiind primul român care conduce echipa companiei de pe piaţa locală din funcţia de director general.

    Anterior, a fost Global Head Commercial Operations la Philip Morris International Duty Free.

    Cu o experienţă în business de peste 26 de ani şi 18 ani în Philip Morris International, Mircea Scăunaşu şi-a început cariera în Philip Morris România în 2004, ulterior preluând poziţia de Manager Sales Strategy, Philip Morris Asia-Pacific. În 2017, în calitate de director de vânzări, a avut o contribuţie semnificativă la lansarea şi comercializarea cu succes a IQOS pe piaţa din Polonia.

    Deţine o diplomă în administrarea afacerilor (MBA) de la Universitatea din Ottawa şi o diplomă în Transition to Busi-ness Leadership de la Institutul Internaţional de Dezvoltare a Managementului (IMD) din Elveţia.

    Philip Morris România este unul dintre cei mai dinamici angajatori de pe piaţa locală şi printre cei mai mari; com-pania este prezentă pe piaţa locală de aproximativ 30 de ani şi operează prin două entităţi: Philip Morris Trading (divizia comercială) şi Philip Morris România (divizia de producţie, fabrica din Otopeni).


    Transformarea fabricii din Otopeni şi accentul pe inovaţie au dus la o creştere constantă a numărului de angajaţ: „În mod normal, te-ai putea gândi că retehnologizarea ar putea reduce numărul de angajaţi, însă realitatea este că am crescut constant, cu o rată anuală de 7%.” Acest lucru este valabil atât pentru divizia comercială, cât şi pentru fab-rica din Otopeni, unde s-au căutat candidaţi cu competenţe moderne şi specializare tehnică.  Anul trecut, numărul angajaţilor a crescut atât la nivel local, cât şi global. În prezent, din cei peste 80.000 de angajaţi ai Philip Morris In-ternational la nivel mondial, mai mult de 1.500 lucrează în România, în divizia comercială şi la fabrica modernizată din Otopeni. Schimbările au fost evidente mai ales în divizia comercială, unde s-a căutat un nou tip de profil pentru candidaţi, cu accent pe competenţe în vânzări, marketing digital şi sustenabilitate. În acelaşi timp, pentru fabrica din Otopeni, compania a continuat să prioritizeze angajaţii cu specializări tehnice sau cu deschidere către reorien-tare profesională, esenţială într-un mediu industrial marcat de tehnologii avansate. „Am investit considerabil în formarea şi recalificarea angajaţilor pentru a se adapta la noile tehnologii şi produse,” explică Scăunaşu. 

     

    Diplomaţia economică, un catalizator pentru creştere?

    Transformarea fabricii din Otopeni într-un centru de producţie pentru consumabilele dispozitivelor care încălzesc tutunul reflectă nu doar inovaţia tehnologică, ci şi o schimbare fundamentală în modul în care este percepută in-dustria tutunului, crede directorul general al Philip Morris România. Din punctul lui de vedere, „Reindustrializarea României nu este doar o necesitate, ci şi o oportunitate uriaşă de a revitaliza economia naţională. Industria rămâne coloana vertebrală a unei economii solide, iar România are resursele, talentul şi voinţa de a-şi revendica locul pe scena europeană”. PMI a investit peste 730 de milioane de dolari în retehnologizarea şi extinderea fabricii din Otopeni, iar această unitate nu mai produce ţigarete, ci este acum un centru global de inovaţie pentru produse fără fum, destinate exportului către 54 de ţări.

    Scăunaşu subliniază că PMI a fost un catalizator al acestui proces de transformare şi este un exemplu al reindustrializării moderne, care îmbină tehnologia de vârf cu un accent puternic pe practici durabile: „Am trecut de la producţia tradiţională de ţigarete la consumabile pentru dispozitivele care încălzesc tutunul, ceea ce demonstrează angajamentul nostru faţă de inovaţie şi sustenabilitate”. Diplomaţia eco-nomică joacă un rol esenţial în peisajul investiţiilor ce ar putea fi atrase în continuare de industrie, iar autorităţile române ar putea valorifica şi mai mult potenţialul acesteia: „Diplomaţia economică poate deschide pieţe noi şi crea punţi comerciale solide, asigurând că România nu este doar un centru de producţie, ci un model de inovaţie şi competitivitate la nivel global”. Produsele fără fum sunt considerate bunuri cu valoare adăugată ridicată, iar succe-sul acestora contribuie semnificativ la poziţionarea României pe harta globală a inovaţiei.

    Exporturile sunt un ele-ment cheie în această evoluţie. „Aproximativ 92% din producţia fabricii din Otopeni este destinată exportului, iar Japonia este o piaţă strategică, unde am avut un impact major datorită standardelor noastre înalte de producţie şi calitate,” explică Scăunaşu. Această performanţă a fost posibilă şi datorită acordurilor comerciale între Uniunea Europeană şi Japonia, care au facilitat accesul produselor româneşti pe pieţe internaţionale. Planurile PMI pentru viitor includ o extindere strategică în regiuni precum Asia şi America Latină, ţinând cont de cererea tot mai mare pentru produse fără fum. „Monitorizăm atent pieţele internaţionale şi ne propunem să ne menţinem o strategie ba-zată pe standarde ridicate şi colaborare locală”, spune Scăunaşu. Această strategie nu doar că întăreşte poziţia României ca exportator de produse inovatoare, ci are şi un impact pozitiv asupra economiei naţionale. Creşterea gradului de acceptare a produselor fără fum a deschis noi oportunităţi de investiţii. PMI a fost în avangarda acestei tendinţe, realizând investiţii succesive care au depăşit un miliard de dolari în ultimii 30 de ani. „Fiecare investiţie făcută astăzi este o investiţie în progres şi sustenabilitate pentru noi şi pentru comunităţile în care activăm,” subliniază Scăunaşu.   

     

     

    Cinci întrebări şi răspunsuri din interviul cu Mircea Scăunaşu, director general, Philip Morris România

    1. Philip Morris International (PMI) a devenit un catalizator al transformării într-o industrie care nu s-a schimbat aproape deloc de-a lungul timpului. Cum aţi perceput această tranziţie, atât din interior, cât şi din punctul de vedere al impactului asupra pieţei româneşti?

    Anul acesta, am sărbătorit 10 ani de când Philip Morris International (PMI) a lansat, la nivel global, IQOS, dispozitivul care încălzeşte tutunul fără să îl ardă, şi am început astfel călătoria către un viitor fără fum. Am fost prima companie din industria tutunului care a mizat pe ştiinţă şi inovaţie şi a venit în întâmpinarea nevoilor fumătorilor adulţi cu o categorie nouă de produse care nu ard tutunul, ci îl încălzesc. Odată cu asumarea misiunii de a construi un viitor fără fum compania a început un proces de transformare din temelii, la nivel global. Acest proces continuă şi astăzi, paşi importanţi au fost făcuţi, dar mai avem multe de făcut. Însă, ce vreau să subliniez este faptul că ceea ce părea un vis îndrăzneţ în 2008, când au început investiţiile în cercetarea şi dezvoltarea produselor fără fum, dar şi în 2014, când s-a lansat IQOS, începe să devină realitate. La 10 ani de la lansare, IQOS este cel mai cunoscut brand de dis-pozitive care încălzesc tutunul, iar produsele alternative fără fum ale PMI sunt disponibile în peste 90 de pieţe. Iar România joacă un rol central în transformarea companiei şi strategia de a construi un viitor fără fum. În 2024, in-vestiţiile PMI în România au continuat şi au depăşit 730 de milioane de dolari. Ca urmare a acestor investiţii înce-pute în 2017, fabrica din Otopeni a fost transformată dintr-o unitate de producţie doar de ţigarete într-una de producţie majoritară pentru consumabile din tutun compatibile cu IQOS şi alte dispozitive care nu ard tutunul din portofoliul companiei. Numărul fumătorilor adulţi din ţara noastră care au ales alternativele fără fum dezvoltate de compania noastră a crescut încet, dar constant, şi a ajuns la peste jumătate de milion. Am lansat produse noi, cum ar fi dispozitivul ILUMA i Prime, şi am extins categoria produselor fără fum cu ZYN, pliculeţele cu nicotină pentru uz oral. Toate aceste produse sunt susţinute de cercetare ştiinţifică şi inovaţie. Am continuat să inovăm pentru a le oferi fumătorilor adulţi produse fundamentate ştiinţific, ce răspund nevoilor lor diverse şi reprezintă o alternativă mai bună la continuarea fumatului. Cu o misiune atât de ambiţioasă, provocările sunt inevitabile. Una dintre cele mai mari rămâne lupta împotriva dezinformării. Eforturile noastre de a furniza informaţii bazate pe ştiinţă se con-fruntă uneori cu scepticism şi informaţii distorsionate, dar vedem în aceasta o oportunitate de a clarifica şi de a sprijini consumatorii adulţi să ia decizii informate şi benefice pentru ei. Personal, am privit fiecare provocare ca pe o şansă de a contribui la o poveste de succes pentru România, o poveste pe care o construim prin inovaţie, perse-verenţă şi o viziune clară asupra viitorului.

    2. După aproape doi ani de mandat, care sunt principalele lecţii pe care le-aţi învăţat în calitate de director general? Cum v-au modelat aceste experienţe ca lider?

    Toate funcţiile pe care le-am ocupat până în prezent m-au ajutat să devin liderul care sunt acum. Am lucrat cu echipe din culturi foarte diferite, cu oameni extrem de diverşi din punct de vedere al mentalităţii, care m-au ajutat să dezvolt o anduranţă profesională solidă. Aceasta se reflectă şi în pasiunea mea pentru sport, în special pentru maraton şi triatlon, activităţi care necesită rezistenţă şi perseverenţă. Perseverenţa, rezistenţa, adaptabilitatea, viziunea sau puterea de anticipare şi pregătirea din timp pentru oportunităţi sunt principalele mele calităţi. În toată activitatea mea, mi-a plăcut să dezvolt talente, să îmi ajut colegii să se dezvolte, lucru benefic atunci când ajungi să faci echipă cu acei oameni. Până la urmă, eşti la fel de bun ca echipa ta. Însă, în acelaşi timp, am şi aşteptări foarte ridicate de la cei cu care lucrez şi, în trecut, am insistat foarte mult ca lucrurile să fie făcute în felul meu. Odată cu maturizarea ca lider, am învăţat să fiu mai maleabil, mai flexibil în gândire şi că, în orice profesie, este nevoie de ne-gociere pentru a construi o carieră de lungă durată.

    3. Care sunt planurile dumneavoastră pentru 2025, atât la nivel de business, cât şi personale? Ce obiective doriţi să atingeţi în acest nou an?  

    Am făcut paşi importanţi pe drumul către o Românie fără fum, jucăm un rol central în strategia Philip Morris Interna-tional de a construi un viitor fără fum şi suntem un partener de încredere al statului român. Acestea sunt obiectivele mele la conducerea Philip Morris România în continuare şi le voi realiza alături de colegii mei, ca până acum. Am parte de colegi foarte bine pregătiţi şi cu o atitudine de „go-getter” care îmi place foarte mult, ceea ce, mărturisesc, îmi face munca mai uşoară.  Pentru 2025, prioritatea noastră este să extindem investiţiile în sustenabilitate la fabri-ca din Otopeni, cu obiectivul de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon. Continuăm proiectele de instalare a panourilor solare şi adoptăm soluţii tehnologice de eficienţă energetică, în linie cu strategia globală Philip Morris International de a construi un viitor mai verde. Sunt convins că aceste investiţii nu doar că vor susţine dezvoltarea noastră, ci vor avea un impact pozitiv şi asupra comunităţii locale, şi asupra economiei româneşti.  

    Pe plan personal, consider esenţial să îmi menţin un stil de viaţă care îmbină performanţa profesională cu energia adusă de activităţile sportive. Antrenamentele de anduranţă îmi oferă ocazia de a mă autodepăşi şi de a cultiva dis-ciplina necesară atât în viaţa personală, cât şi la nivel profesional. Această mentalitate de perseverenţă şi dedicare mă ajută să rămân concentrat asupra obiectivelor, conducând echipa spre excelenţă şi inovaţie în fiecare zi.

    4. Cum vedeţi evoluţia Philip Morris România în anii următori şi care sunt factorii care vor defini succesul companiei în acest mediu economic dinamic?

    Pentru mine, succesul nu înseamnă doar cifre; înseamnă să creez valoare pentru oameni şi să le ofer ocazia de a alege o alternativă mai bună la continuarea fumatului. Privind spre viitor, într-un mediu economic şi legislativ dinamic, rămânem fideli angajamentului nostru de a construi un viitor fără fum.  

    Fiind o companie listată la bursă, evităm speculaţiile despre performanţele viitoare şi ne concentrăm pe valorile fundamentale care ne-au adus până aici: inovaţia, angajamentul faţă de ştiinţă şi sustenabilitate. Fiecare decizie de azi este orientată spre un impact pe termen lung, atât pentru consumatori, cât şi pentru comunităţile noastre, întrucât România este şi va rămâne o piaţă strategică. Succesul nostru va depinde de continuarea investiţiilor în tehnologie şi de parteneriatele solide cu autorităţile române, într-un cadru legislativ predictibil. Rămânem dedicaţi să deschidem noi drumuri şi să oferim soluţii care fac diferenţa – un viitor sustenabil, bazat pe inovaţie. 

    5. Cum vă împărţiţi între Lausanne şi Bucureşti, între un rol de lider într-o companie globală şi pasiunea personală pentru sportul de anduranţă? În ce mod vă ajută sportul în gestionarea stresului şi în menţinerea echilibrului?

    Lausanne a devenit casa mea şi a familiei mele în urmă cu 6 ani când am preluat rolul de director comercial operaţional pentru businessul de duty free al PMI. Soţia şi fiica mea în vârstă de 9 ani locuiesc acolo, încerc să merg cât de des posibil la ele, dar şi ele vin din când în când în Bucureşti. Sunt de părere că echilibrul perfect între viaţa personală şi carieră nu există, dar încerc să petrec cât mai mult timp cu familia mea. În toată această ecuaţie, este esenţial să ai şi un hobby, astfel că sportul a devenit o parte integrantă din modul meu de viaţă.

  • Marcel Boloş, ministrul finanţelor: Comisia Europeană aprobă un sprijin de 5 mld. lei pentru decarbonizarea industriei României

    Ministrul de finanţe Marcel Boloş a anunţat, miercuri seară, că este pe ultima sută de metri pentru aprobarea unui sprijin de 5 mld. lei (1 mld. euro) din partea Comisiei Europene pentru decarbonizarea industriei României.

    „Împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene, am pus la punct ultimele detalii pentru aprobarea schemei de ajutor de stat pentru decarbonizarea proceselor de producţie industrială, iniţiativă din cadrul programului „România Produce”. Ne-am asumat să susţinem producătorii din industria metalurgică şi din industria chimică, piloni ai producţiei industriale din România. După cum ştiţi, se confruntă cu provocări majore: consumul mare de energie şi nevoia urgentă de modernizare pentru a rămâne competitive”, a transmis Boloş.

    Comisia Europeană a mai autorizat astfel de scheme în Italia şi Cehia, care s-au dovedit de mare succes, a mai spus Boloş. Bugetul ar urma să fie de 5 mld. lei (1 mld. euro) pentru reducerea emisiilor de carbon din producţia industrială din România.

    „Cu un buget de 5 mld. lei, vrem să oferim sprijin financiar direct pentru electrificarea proceselor de producţie, utilizarea hidrogenului verde şi reducerea consumului de energie. Este o măsură practică, dar şi una de viziune. Fără acest sprijin, riscăm să pierdem investiţii şi să vedem cum alte ţări îşi transformă economiile.”

     

  • Singur la varf, pe un munte de bani: Elon Musk tocmai a devenit peste noapte singurul om din istorie cu o avere de 400 de miliarde de dolari

    Elon Musk, şeful Tesla, a devenit primul om din istorie cu o avere de 400 mld. dolari, după ce s-a poziţionat ca unul dintre principalii susţinători ai lui Donald Trump. CEO-ul Tesla s-a trezit peste noapte mai bogat cu 60 mld. dolari după ce Space X, companie la care deţine 42% din acţiuni, a făcut spectacol pe bursă scrie Bloomberg.

    Acţiunile Tesla Inc. au crescut cu aproximativ 65% înainte de  alegeri, stimulate de aşteptările că Trump va simplifica lansarea maşinilor autonome şi va elimina facilităţile pentru producătorii de vehicule electrice care rivalizează cu Tesla. Musk ar urma să ocupe un rol-cheie în noua administraţie, în calitate de co-director al nou-înfiinţatului Departament pentru Eficienţă Guvernamentală, ceea ce îi va oferi o poziţie de forţă în Washington şi contact direct cu Biroul Oval.  Recent investitorii Space X au decis să profite de noua poziţie a lui Musk şi au cumpărat acţiuni Space X în valoare de 1,25 mld. dolari, investiţie care  transformat Space X în cel mai valoros start-up din lume. Acum compania este evaluată la 350 mld. dolari.

    Compania câştigă cea mai mare parte a banilor săi din contracte cu guvernul american şi poate conta şi mai mult pe sprijinul guvernului mai ales în noua administraţie Trump care se va instala din ianuarie.

    Donald Trump a lăudat viziunea lui Musk de a trimite astronauţi pe Marte în discursurile sale de campanie şi s-a alăturat lui Musk la o lansare SpaceX în Texas la scurt timp după alegeri.

    Jared Isaacman, omul ales ales de Trump pentru şefia NASA, este un CEO miliardar din domeniul tehnologiei care a efectuat prima ieşire în spaţiu comercială la bordul unei nave SpaceX în septembrie. El a lăudat compania ca fiind „cea mai inovatoare, literalmente impresionantă organizaţie pe care am văzut-o vreodată” luna trecută, după ce a investit 27,5 milioane de dolari în SpaceX prin firma sa de plăţi în 2021.

     

  • Proces mamut în SUA împotriva marilor producători de dulciuri: Un tânăr acuză că s-a îmbolnăvit de diabet din cauza alimentelor ultraprocesate. Companiile ar şti de problemă, dar încearcă să-şi crească vânzările bazându-se pe dependenţa clienţilor

    Cele mai mari companii din industria alimentară globală, precum Kraft Heinz, Mondelez, Coca-Cola se confruntă cu un proces în SUA privind politica de marketing, care se presupune că ar face copii dependeţi de produsele ultraprocesate, scrie Reuters.

    Procesul a fost deschis la Philadelphia Court of Common Pleas de Bryce Martinez, care acuză că s-a îmbolnăvit de diabet tip 2 şi boala ficatului gras la 16 ani.

    Casa de avocatură care îl reprezintă, Morgan & Morgan, descrie cazul ca fiind primul de acest fel.

    „Încercarea de a clasifica mâncarea drept nesănătoasă doar pentru faptul că este procesată sau demonizarea acesteia fără a cunoaşte înregul conţinut de nutrienţi induce în eroare consumatorii”, spune Sarah Gallo, senior vice president of product policy al Consumer Brands Association, asociaţie care reprezintă interesele industriei alimentare.

    Cu toate acestea, tot mai multe dovezi au apărut în ultimii ani care arată că alimentele procesate sunt legate de o gamă largă de afecţiuni medicale.

    Bryce Martinez susţine că firmele din industria alimentară ştiu de mult timp că produsele lor sunt dăunătoare pentru sănătate, dar că le gândesc special pentru a fi cât mai adictive posibil.

  • Decizie extrem de controversată a FIFA: Arabia Saudită, ţară fără tradiţie în fotbal, aleasă gazda Campionatului Mondial de Fotbal din 2034. „Să nu ignorăm partea întunecată: Găzduirea competiţiei nu este datorită iubirii pentru sport. Este vorba de spălarea imaginii internaţionale”

    Arabia Saudită a fost confirmată drept gazda Campionatului Mondial de Fotbal din 2034, fiind pentru a doua oară când cea mai importanţă competiţie din lume se se va desfăşura în Orientul Mijlociu, scrie Bloomberg.

    Pentru prinţul moşternitor Mohammed bin Salman aceasta este cea mai mare victorie în încercarea lui de a atrage turişti în regat şi a consolida imaginea ţării.

    Cu toate acestea, simpla intenţie a Arabiei Saudite de a găzdui competiţia a fost considerată controversată. ONG-urile precum Amnesty International au atras atenţia asupra condiţiilor de muncă, iar un grup de senatori americani au cerut respingerea propunerii din cauza nerespectării drepturilor omului.

    Arabia Saudită vrea să distragă atenţia lumii de la aceste lucruri, spune Stanis Elsborg, head of Play the Game, o organizaţie daneză care studiază standardele etice în sport.

    „Să nu ignorăm partea întunecată: Găzduirea competiţiei nu este datorită iubirii pentru sport. Este vorba de spălarea imaginii internaţionale”, a completat acesta.

  • Elon Musk devine şi mai bogat: Evaluarea SpaceX, compania spaţială a controversatului miliardar, a explodat la 350 mld. de dolari

    SpaceX şi investitorii săi au căzut de acord să cumpere până la 1,25 miliarde de dolari de acţiuni interne într-o tranzacţie care evaluează producătorul de rachete şi sateliţi al lui Elon Musk la aproximativ 350 de miliarde de dolari, potrivit unui e-mail intern văzut de Bloomberg.

    Preţul pe acţiune de 185 de dolari este în creştere substanţială faţă de preţul de 112 dolari stabilit într-o evaluare anterioară în urmă cu mai puţin de trei luni, se arată în memorandum, care a fost confirmat separat de persoane familiare cu problema. Numai SpaceX se oferă să cumpere acţiuni ordinare în valoare de 500 de milioane de dolari, se spune în memoriu.

    „Ceea ce este cu adevărat nebunesc despre acest lucru este că aproape niciun investitor nu a vrut să vândă acţiuni, chiar şi la o evaluare de 350 de miliarde de dolari!” a scris Musk într-o postare pe X în urma raportului Bloomberg. „SpaceX a redus cantitatea de acţiuni pe care le-a răscumpărat de la angajaţi pentru a permite intrarea unor noi investitori”.

    Compania, cunoscută oficial ca Space Exploration Technologies Corp. nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

    Evaluarea uluitoare, care confirmă un raport Bloomberg de săptămâna trecută, consolidează statutul SpaceX de cel mai valoros start-up privat din lume, cu o capitalizare de piaţă care rivalizează cu unele dintre cele mai mari companii publice. Aceasta reflectă câştigurile post-electorale din imperiul de afaceri al miliardarului director general.

  • O boală necunoscută, care provoacă numeroase decese în Africa, monitorizată cu atenţie de români

    O boală necunoscută, care provoacă numeroase decese în Africa, este monitorizată cu atenţie de specialiştii din întreaga lume. Este vorba despre Boala X care a provocat deja zeci de decese. Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Emilian Damian Popovici trage un semnal de alarmă.

    Specialistul român a analizat ultimul raport al OMS privitor la Boala X, o infecţie respiratorie care poate provoca decesul pacientului.

    „Noul raport al OMS publicat în 9 decembrie 2024 menţionează 406 cazuri de Boală X şi 31 de decese. Primul caz a fost identificat pe 24 octombrie. Numărul de cazuri noi raportate pe săptămână a atins aparent vârful la începutul lunii noiembrie. Până acum, toate cazurile au avut loc în provincia Kwango din RDC. Cele mai frecvente simptome includ febră şi tuse. Cele 406 cazuri şi 31 de decese indică o rată de mortalitate de 7,6%. Spre comparaţie rata de mortalitate Covid-19 a fost estimată la aproximativ 1%, în timp ce rata de mortalitate a focarului de SARS din 2002-2004 a fost de aproximativ 10%. Gripa sezonieră are o rată de mortalitate sub cea a COVID 19”, a scris Emilian Damian Popovici pe Facebook.

    Raportul OMS confirmă informaţiile potrivit cărora boala afectează în special persoanele mai tinere. Peste 64% din toate cazurile au fost raportate la persoane sub 14 ani, iar aproximativ 53% din toate cazurile au apărut la copii sub cinci ani. Cele mai multe decese au fost în cazul copiilor.

    Boala are numeroase necunoscute.

    „Majoritatea deceselor s-au înregistrat la copii; jumătate din totalul deceselor au avut loc la copii sub vârsta de cinci ani. Gravitatea acestei boli este dificil de evaluat în acest moment. Raportul OMS notează că majoritatea pacienţilor prezentau şi semne de malnutriţie extremă. În plus, malaria este frecventă în această regiune. Aceşti factori şi alţi factori ar putea exacerba severitatea acestei boli, ducând la manifestări clinice mai severe şi o rată crescută a mortalităţii. Agentul cauzal al bolii X rămâne necunoscut pentru moment. Manifestările clinice sunt în concordanţă cu cele generate de un virus cu transmitere respiratorie . Raportul OMS mai menţionează că unele cazuri par să fi avut loc în cadrul familial. Răspândirea printre membrii apropiaţi ai familiei este, de asemenea caracteristică pentru un virus transmis pe cale respiratorie. Dar alte posibilităţi de transmitere sau chiar o etiologie netransmisibilă, nu pot fi excluse în acest moment”, a mai transmis Emilian Damian Popovici.

    Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie mai arată că riscul estimat de OMS pentru regiunea Kwango în care au apărut cazurile este înalt, pentru Republica Democrată Congo este moderat. De asemenea, pentru regiunea din Africa în care se află Republica Democrată Congo şi pentru tot continentul african riscul este scăzut, cum este de altfel şi pentru restul lumii, a precizat Emilian Damian Popovici.

  • Se prefigurează încă un an dezastruos pentru industria auto europeană: „Producătorii europeni au rămas în urmă cu electrificarea, produsele acestora nu sunt la fel de bune precum cele chinezeşti, iar asta nu e vina număui decât a lor”

    O furtună perfectă se abate asupra industriei auto europene, scrie CNBC.

    Producătorii auto de pe continent întâmpină dificultăţi în continuarea tranzaţiei către vehiculele electrice, din cauza lipsei unor modele mai ieftine, dezvoltarea întârziată a infrastructurii de încărcare, a competiţiei intense venite din China, dar şi a perspectivei tarifelor comerciale impuse de SUA.

    Astfel, industria va avea încă un an dificil în 2025.

    „Producătorii europeni au rămas în urmă cu electrificarea, produsele acestora nu sunt la fel de bune precum cele chinezeşti, iar asta nu e vina număui decât a lor”, a declarat Julia Poliscanova, senior director for vehicles and e-mobility supply chains la Transport & Environment.

    Aceasta a mai amintit de faptul că vânzările de autovehicule în Europa continuă să rămână la niveluri prepandemice.

    Un grup de lobby care reprezintă, BMW, Ferrari, Reanult şi Volvo, cer Comisiei Europene să reducă standardul de mediu, pe care îl consideră excesiv şi scump de implementat.