Statul roman inca tine in maini o avere despre care rareori se vorbeste in limbaj de afaceri: cinematografele si gradinile de vara mostenite de la regimul comunist. O avere a carei valoare contabila depaseste 132 de milioane de euro si din care statul va scoate la vanzare o mare parte in aceste saptamani. Se ofera cineva?
Un afis alb-negru – pe care stau inghesuite nu mai putin de sase titluri de film – sta lipit cu grija la intrarea cinematografului Europa de pe
Biletul de intrare nu costa mult (50.000 de lei vechi), dar usorul miros de mucegai al incaperii si faptul ca mai sunt mai bine de doua ore pana la urmatorul film – Intreaba praful, cu incepere de la orele 19,00 – te imping sa faci cale intoarsa. La cateva strazi mai incolo – pe Bulevardul Ferdinand – sta de ani de zile ceea ce pe vremuri era Cinematograful Aurora. Intrarea de odinioara a cinematografului e blocata de un lacat mare cat toate zilele, iar in stanga lui se ghiceste, prin geam, o incapere sumar mobilata: cateva birouri, doua-trei scaune, telefoane. Dupa afisul de afara, pare sa fie vorba de o firma de paza si securitate (acum ceva vreme aici isi avea sediul una din filialele Partidului Noua Generatie).
Europa si
Numai ca, in tot acest interval, cheltuielile de administrare si de intretinere au mers mai departe, iar Romaniafilm a trebuit sa gaseasca solutii sa faca fata. Cu atat mai mult cu cat din 1991 si pana in prezent regia nu a primit nici un ban de la bugetul de stat, intareste Mihail Tintea, directorul general al regiei. Cea mai buna solutie? Inchirierea unor spatii – cinematografele inchise, nerentabile – catre diversi comercianti / organizatii, majoritatea prin licitatii publice. Asa se face ca acolo unde odinioara rulau filme acum se afla discoteci, restaurante, depozite sau sedii de firma, respectiv de partid (cum a fost cazul
Cand s-a inceput inchirierea, procedura a fost avizata inclusiv de Curtea de Conturi si prevedea ca nivelul chiriei perceput de Romaniafilm sa nu depaseasca sumele incasate de primarii (in situatii asemanatoare – n.r.), a spus Tintea intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin, mentionand ca la ora actuala Romaniafilm incaseaza lunar circa 4,5 miliarde de lei din chirii de pe urma celor 160 de contracte de inchiriere aflate in derulare (atat pentru proiectie de film, cat si pentru alte destinatii, printre care se numara cele mentionate anterior).
Asa se explica de ce regia care administreaza cinematografele de stat se descurca binisor la capitolul finante: anul trecut Romaniafilm spune ca a inregistrat un profit de 628.000 RON (adica circa 173.000 de euro), dintr-un total de venituri atrase de 13.125.000 RON (peste 3,6 milioane de euro, cu 20% mai putin fata de 2004, spune Tintea). Un profit oarecum neobisnuit pentru o regie a carei activitate de baza este exploatarea de film si ale carei venituri din aceasta activitate au scazut cu aproximativ 45% anul trecut fata de 2004, conform oficialilor regiei.
In acelasi context, vine firesc si intrebarea urmatoare: daca numarul spectatorilor de cinema scade vizibil de la un an la altul (statisticile arata ca in 2005 numarul spectatorilor de film s-a redus la jumatate fata de acum patru ani) atunci in ce masura privatizarea salilor Romaniafilm este fezabila, dat fiind ca statul conditioneaza aceasta vanzare de pastrarea activitatii de exploatare a filmului timp de zece ani?
Dupa parerea mea, nu o sa cumpere nimeni, spune Tintea vehement. O astfel de sala, ca sa o renovezi, sa-i schimbi scaunele, mochetele, sa pui aer conditionat, sa schimbi structura si sa o transformi in trei sau patru sali, sa o antifonezi si tot asa… asta costa pe putin 2 sau 3 milioane de euro sau de dolari. Or, eu nu vad niciun nebun din
Dar este plauzibil scenariul ca investitorii sa cumpere strict pentru potentialul imobiliar al acestor sali si gradini de peste zece ani? Intrebarea pleaca de la o estimare apartinand lui Tintea insusi: intre 60 si 75% din salile potential vandabile se afla in locatii bune de muls prin prisma terenurilor pe care se afla. Nu cred ca va cumpara cineva pentru a vinde peste 10 ani (cand expira termenul impus la privatizare – n.r.), pentru ca nu renteaza cheltuielile de exploatare de film in tot acest interval, crede el.
Daca Tintea este pesimist fata de aceasta privatizare – care va demara de indata ce va iesi hotararea de guvern cu privire la aceasta – atunci cum vede acest proiect Ministerul Culturii, care patroneaza Romaniafilm? Vor fi salile de cinema de stat atractive pentru investitori? Ioan Onisei, secretarul de stat din Ministerul Culturii care este direct implicat in acest proces, spune ca nu ar folosi cuvinte gen pesimist sau optimist. As folosi un alt cuvant: sunt usor sceptic, a spus Onisei, mentionand in acelasi timp interesul unor investitori straini pentru aceste sali.
In aceste conditii, daca si regia, si Ministerul Culturii par sceptice vizavi de succesul acestei privatizari, atunci de ce tine statul cu dintii de o strategie care pare din start sortita esecului? Intrebarea se pune cu atat mai mult cu cat destinul patrimoniului Romaniafilm a tot fost plimbat in ultima perioada ca o minge de ping-pong de la o hartie legislativa la alta: la inceputul lui mai guvernul anunta semnarea unui memorandum cu AVAS, prin care RADEF-Romaniafilm trecea in administrarea AVAS, in vederea privatizarii.
Reprezentantii Ministerului Culturii vor pregati un act normativ prin care regia autonoma Romaniafilm se va transforma in societate comerciala, astfel incat sa poata intra in portofoliul AVAS-ului, se arata intr-un comunicat oficial la inceputul lunii mai. Autoritatea va avea de privatizat aproximativ 300 de cinematografe aflate in patrimoniul RADEF (…). Executivul a stabilit ca 50% din sumele obtinute de AVAS in urma privatizarii acestor companii sa suplimenteze bugetul Ministerului Culturii si Cultelor, in vederea finantarii unor proiecte culturale, arata aceeasi sursa.
Numai ca la nici doua luni de la acest anunt al guvernului, facut in iulie, soarta RADEF avea sa se schimbe cu 180 de grade, printr-o ordonanta de urgenta: regia nu se mai transforma in societate comerciala si nu mai intra in portofoliul AVAS. Romaniafilm ramane regie autonoma, iar cinematografele in administrarea ei urmeaza sa fie privatizate dupa o strategie intocmita de Ministerul Culturii (in pachete de 3-5 cinematografe, care sa fie transformate in sali multiecran).
De ce aceasta intorsatura? Care este, pana la urma, miza in aceasta privatizare? Din spusele lui Tintea – care vedea mai realizabila varianta transformarii Romaniafilm in societate comerciala si privatizarea acesteia pe de-a intregul decat vanzarea la pachete mici a salilor de cinema -, dar si din scepticismul sau si al secretarului de stat Onisei cu privire la cooptarea unor investitori gata sa arunce cu milioane de euro pentru un canal care atrage tot mai putini spectatori – s-ar putea specula ca guvernul a optat in mod special pentru aceasta strategie, astfel incat salile sa mai ramana o bucata buna de vreme in ograda de stat. Miza ar putea fi accesul pe care Romania il va avea, odata cu intrarea in UE, la fondurile europene pentru finantarea audio-vizualului, in valoare de sute de milioane de euro, pentru tarile UE.
Fonduri care nu vizeaza numai productia de film european, ci si exploatarea acestuia. Distributia, cu alte cuvinte. Sa explicam: rationamentul de business l-ar impinge pe eventualul cumparator al unui lant de sali de la RADEF sa difuzeze filme cu priza la public, respectiv productii hollywoodiene, si nu (co)productii europene: statisticile arata ca anul trecut peste 2,4 mil. romani au mers sa vada filme americane, fata de 211.000 care au fost la filme europene. Or, daca privatizarea ar avea loc cu succes in perioada imediat urmatoare, statul roman ar pierde milioane bune de euro de la UE pentru exploatarea de film european.
Tarile din UE vor sa-si protejeze si sa-si relanseze productia cinematografica. Pentru ca sub raport concurential fata de americani, suntem zero, explica Ioan Onisei. La randul lor, surse din Centrul National al Cinematografiei dau de inteles ca interesul pentru aceste fonduri este mult mai mare pentru a putea fi scapate printre degete. Statul roman, sub presiunea