BusinessMagazin

Blog

  • Twitter si nimic mai mult








    In doi ani, de cand a fost lansat si pana in prezent, serviciul online Twitter, care le permite utilizatorilor sa publice mesaje scurte, formate din mai putin de 140 de caractere, s-a transformat dintr-o joaca a unor tineri antreprenori intr-o metoda rapida si foarte eficienta de comunicare. Numai in ultima perioada, Twitter a fost accesat de aproximativ doua milioane de utilizatori pe luna, de zece ori mai multi decat in urma cu mai bine de un an, dintre care 40% sunt americani, potrivit statisticilor companiei din spatele serviciului de micro-blogging. Restul traficului inregistrat pe paginile Twitter, indiferent ca mesajele sunt publicate online prin intermediul telefonului mobil, browserului web, e-mail-ului sau serviciilor de mesagerie, provine in principal din Japonia, Spania, Marea Britanie si Brazilia.




     

    Serviciul prin intermediul caruia sunt publicate zilnic in jur de trei milioane de mesaje este considerat deja un fenomen, inclusiv in Romania. Greu de spus insa cati membri are Twitter pe piata locala, serviciul fiind accesat nu numai de utilizatori obisnuiti, dar si de diferite companii care-l folosesc in scop de marketing si comunicare. Cel mai recent exemplu ar fi Vinexpert, reteaua de retail de vinuri care a devenit membra a serviciului online la inceputul lunii iulie, cu scopul de a-si imbunatati comunicarea cu actualii, dar si potentialii consumatori. “Pe Twitter navigheaza tinerii si oamenii informati sau aflati in cautare de informatii noi, un public interesant pentru companie”, spunea la acel moment Catalin Paduraru, actionar si fondatorul companiei. Si LG Electronics Romania a pornit pe Twitter, tot in luna iulie, o campanie de promovare pentru cateva modele de televizoare cu ecran plat cu clientii. Iar companii precum Orange sau Vodafone detin deja de mai multa vreme un cont Twitter. Cu toate acestea, in ciuda succesului pe care-l are, serviciului ii lipseste un element estential: modelul de business.

     

    “In acest moment, am atras suficienti bani din partea fondurilor de investitii incat sa nu ne preocupam de conturarea si finalizarea unui model de business”, explica aceasta lipsa Biz Stone, antreprenorul in varsta de 34 de ani care a fondat Twitter impreuna cu Jack Dorsey si Evan Williams. Practic, Stone si partenerii sai incearca sa urmeze drumul deja batatorit de mai multe afaceri online de succes, precum reteaua sociala Facebook sau serviciul de continut video YouTube, care s-au concentrat initial pe formarea unei baze consistente de utilizatori si de-abia apoi si-au stabilit si sursele de venit.

     

    Insa nici macar asemenea companii nu au ajuns sa fie inca profitabile, oficialii Google, proprietarul YouTube, spre exemplu, afirmand cu diferite ocazii ca inca se lucreaza la un model de business viabil pentru serviciul de continut video online. Si Twitter este in aceeasi situatie, serviciul generand venituri neglijabile, motiv pentru care nici nu a atins pana acum pragul de profitabilitate. Dar spre deosebire de multe alte companii din era web 2.0, serviciul de micro-blogging are avantajul ca a reusit sa atraga destul de repede finantarile necesare. Cea mai recenta runda de finantare a avut loc in luna iunie, cand Spark Capital si omul de afaceri din spatele Amazon, Jeff Bezos, au investit 20 de milioane de dolari (13,2 de milioane de euro) in Twitter, pe baza unei evaluari a companiei la 100 de milioane de dolari (66,5 milioane de euro). Prin urmare, este explicabil de ce fondatorii serviciului de micro-blogging nu-si fac inca griji in ce priveste lipsa profiturilor. “Fara un serviciu care sa functioneze fara probleme de natura tehnica, sa ne orientam atentia asupra modelului de business este ca si cum ne-am vedea deja cu sacii in caruta”, apreciaza Biz Stone.

     

    Totusi, fondatorii Twitter sunt destul de optimisti. “Toata lumea are idei pentru monetizarea afacerii, idei pe care le analizam atent pentru a o alege pe cea mai potrivita”, spune Jack Dorsey (31 de ani), directorul executiv al companiei. Serviciul in sine s-ar putea dovedi o sursa stabila de venituri strict prin prisma faptului ca le poate oferi consumatorilor acces rapid si in timp real la informatie. “Exista atatea exemple de companii care au avut de castigat pornind tocmai de la acest concept, de a furniza stiri si informatii de interes in timp real”, observa Biz Stone, dand drept exemplu Reuters, Bloomberg sau chiar bursele de valori care ofera informatii despre actiuni si indici bursieri in timp real.

     

    Serviciul a devenit deja o sursa de informare pentru utilizatori, mai ales ca in unele situatii, informatiile au fost publicate pe Twitter inainte sa fie disponibile online sau in presa. Spre exemplu, in urma cu cateva saptamani, cand Los Angelesul a fost zguduit de un cutremur, primele informatii despre catastrofa nu au fost transmise prin media traditionale, ci prin Twitter.

     

    Unul dintre cele mai la indemana modele de business pentru Twitter este insa vanzarea de publicitate pe paginile sale. Dar fondatorii serviciului sunt de parere ca o asemenea metoda ar indeparta multi dintre consumatorii care s-au obisnuit sa foloseasca serviciul fara sa fie inundati cu reclame online. In acest caz, o posibilitate viabila ar fi sa le acorde consumatorilor puterea de a decide ce tip de mesaje publicitare vor sa urmareasca. Pe de alta parte, Twitter ar putea strecura reclamele online pe paginile cu rezultate returnate in urma cautarilor, compania achizitionand recent Sumarize, un motor de cautare proiectat special pentru a cauta printre mesajele publicate pe Twitter, pentru o suma estimata in piata la 15 milioane de dolari (putin peste 10 milioane de euro). Nu in ultimul rand, Twitter si-ar putea creste veniturile daca ar cere companiilor care folosesc serviciul un abonament lunar in schimbul unor functii mai complexe decat cele la care au acces utilizatorii obisnuiti.

     

    Acest model de business este considerat de o serie de specialisti cel mai potrivit, dat fiind ca firmele au de castigat de pe seama Twitter. Vinexpert, de exemplu, estimeaza o crestere de 7-8% a cifrei de afaceri anul acesta, pe fondul adoptarii serviciului de micro-blogging drept canal de comunicare. Iar la nivel international, Dell sustine ca promovarea pe Twitter s-a tradus pe parcursul ultimului an, de cand a devenit membra a serviciului cu o baza de aproape 1.500 de utilizatori care-i citesc mesajele, in vanzari de peste jumatate de milion de dolari (336.000 de euro). Totusi, Bob Pearson, vicepresedinte in cadrul Dell, considera ca posibilitatea ca Twitter sa mizeze pe un asemenea model de business este destul de redusa. “Exista atatea metode de a monetiza serviciul, mult mai adecvate erei web 2.0, cum ar fi, spre exemplu, publicitatea online, incat un abonament pentru companii nu pare necesar”, spune Pearson. “Dar aceasta depinde de conducerea Twitter.”




  • Angajati cu diplome de sefi




    “In ziua de astazi, accentul se pune pe acele segmente care sustin businessul unei companii”, spune Nineta Ceaus, director de programe de training si consultanta in cadrul CODECS. Adica pe formarea liderilor, preocupare care in ultimii ani a devenit aproape obsesiva pentru angajatorii care acuza un deficit nemaiintalnit de talente si se vad nevoiti sa promoveze in pozitii-cheie persoane insuficient pregatite si fara experienta.

    Conturarea tendintei e justificata cu atat mai mult cu cat goana dupa manageri s-a transformat intr-un adevarat razboi intre companiile mari si head-hunterii de pe piata. Tocmai de aceea, majoritatea companiilor prefera sa apeleze la resursele interne si sa investeasca in formarea propriilor lideri, aceasta fiind, de multe ori, si o metoda de a-i fideliza.








     

    Pentru firmele care furnizeaza programe de training, aceasta situatie a reprezentat o oportunitate usor de speculat, astfel incat programele de leadership au fost promovate agresiv si s-au dovedit rapid profitabile. “Anul trecut, modulele de leadership au reprezentat aproximativ 50% din cifra noastra de afaceri si estimam o crestere pentru acest an”, spune Dana Cavaleru, marketing manager la United Business Development (UBD), holding cu actionariat american, prezent in Romania prin divizia Achieve Global.

    Aceasta inseamna ca dintr-o cifra de afaceri de 1,3 mil. euro, 650.000 de euro au reprezentat incasari din programele de leadership vandute. In consecinta, strategia de dezvoltare pentru acest an a inclus si introducerea unor noi programe de leadership care vizeaza imbunatatirea capacitatii de adaptare la schimbare a managerilor. Pe baza acestora, reprezentantii Achieve Global estimeaza ca anul acesta vor avea peste 6.000 de cursanti, cu 2.000 mai multi decat anul trecut.

    Situatia UBD e departe de a fi singulara. Toate firmele mari de training din Romania spun ca tendinta inceputa in urma cu un an si care se mentine anul acesta are mari sanse de a se perpetua si in 2009. Reprezentantii companiei Exec-Edu, creata de Asebuss, estimeaza ca programele de certificare in management vor contribui cu 70% la totalul cifrei de afaceri in anul academic 2008-2009. Cu alte cuvinte, anul acesta au finalizat pana acum cursurile Exec-Edu aproape 700 de cursanti, din care 66% middle manageri, 15% specialisti, 8% top manageri, 8% antreprenori si 3% consultanti.

    “A crescut cererea pentru programe adaptate integrate, cu un grad de complexitate crescut. Pe langa parteneriatele de patru-cinci ani cu companii multinationale si romanesti pentru grupuri de manageri sau , au fost realizate si parteneriate noi”, precizeaza Oana Scarlat, director de marketing la Exec-Edu.

     

    Contraponderea la aceasta evolutie a programelor de leadership a insemnat scaderea interesului pentru programele de masa care, pana nu de mult, erau la mare cautare printre companiile care investeau in fidelizarea personalului din palierele de entry level si middle management. “Cresterea interesului pentru programele ce privesc angajatul prin prisma resursei care aduce valoare companiei a adus o pierdere de teren vizibila si semnificativa a vanzarilor de teambuilding-uri clasice, in care principalul obiectiv era distractia”, spune Nineta Ceaus de la CODECS.

    Singurele “programe de masa” care se bucura in continuare de interes in randul companiilor sunt cele care se adreseaza fortei de vanzare si trainingurile din categoria de resurse umane, cum sunt, folosind nomenclatura firmelor de specialitate, cele de performance management, compensation & benefits, training & development sau “train the trainers”. Un factor conjunctural care a actionat in acest sens este mobilitatea tot mai mare a fortei de munca, ceea ce obliga companiile sa incerce sa invete cum pot folosi instrumentele de resurse umane pentru cresterea retentiei personalului.

    “Cred ca departamentul de resurse umane incepe sa ocupe un rol strategic in companii, si de aici nevoia de a avea specialisti foarte bine pregatiti si de a fi la curent cu ultimele noutati in domeniu”, considera Mihaela Pantis, managing director al Qualians.

    Companiile au ales sa investeasca in programe de training mai scumpe, care se adreseaza unui numar limitat de angajati. Costul acestor programe pleaca de la cateva sute de euro si poate ajunge si la 3.500 de euro pe zi de persoana, in functie de nivelul managerial al participantilor si de capacitatea trainerului. Multe firme apeleaza, in acest sens, la cursuri deschise, tinute fie de traineri adusi din strainatate, care promoveaza modelele de succes din strainatate, fie de top manageri al caror nume este legat de companii foarte mari.

    “O noutate este cererea pentru subiecte hard, precum metodele statistice”, adauga Oana Scarlat. Sunt insa aceste cursuri mai avantajoase pentru companiile-client decat cele care au ca scop pregatirea unor grupuri mai mari de angajati? Cei mai multi traineri spun ca, in conditiile actuale de evolutie a mediului de afaceri, companiile romanesti, mai ales, au nevoie mai degraba de lideri decat de personal de entry level sau chiar de middle management. Multinationalele, in schimb, sunt mai preocupate de retentia de personal si specializarea angajatilor de la nivelul de middle management.

    “Anul acesta, bugetele de training ale companiilor au fost alocate in principal instruirii managerilor de departament. De asemenea, tot mai multi antreprenori din companii mici sau medii au inceput sa aloce timp si fonduri pentru educatia manageriala personala si a echipei pe care o conduc”, spune Lavinia Rasca, director general al Exec-Edu. In aceste conditii, in care piata arata atata deschidere pentru programele de leadership, Exec-Edu a plusat si a introdus cursuri noi, axate tot pe imbunatatirea capacitatilor manageriale, precum managementul lantului de aprovizionare, managementul securitatii informatiilor, abordarea fondurilor structurale, legislatia muncii pentru manageri, managementul stocurilor, relatiile publice pentru manageri sau managementul stresului, lasand in plan secund modulele de pregatire de masa.

    Totodata, din ce in ce mai multe organizatii solicita cursuri personalizate, realizate pentru nevoile specifice ale fiecareia sau pentru fiecare manager in parte, ponderea cursurilor adaptate pentru companii crescand cu 10% in anul 2008 fata de anul trecut. Primele locuri intre companiile care cer astfel de cursuri sunt cele de telecomunicatii si electronice, urmate de sectoarele de constructii, imobiliare si farmaceutice. Daca oferta de programe de leadership va creste in continuare si anul acesta, este de asteptat ca in timp piata de training sa ajunga la suprasaturare. Multi consultanti sunt insa de parere ca perioada de apogeu a trainingului pentru lideri reprezinta o etapa obligatorie intr-o evolutie fireasca a mediului de afaceri.

    Dupa ce, la inceputul si mijlocul anilor ‘90, se investea masiv si aproape exclusiv in business, a inceput treptat sa fie recunoscuta importanta resurselor umane, iar companiile au inteles ca trebuie sa investeasca in angajati si, mai ales, in formarea specialistilor care sa poata conduce o organizatie si un colectiv de oameni. “Exista in piata o nevoie tot mai acuta de dezvoltare a managerilor de nivel mediu si de top, care fie sunt proaspat promovati, fie au din ce in ce mai multi subordonati, sau doar simt ca trebuie sa tina pasul cu miscarea rapida din mediul economic”, spune Mihaela Pantis.

     

     

  • Romani, intoarceti-va acasa!




    Italianul Piero Francisci, directorul general al grupului Coifer, achizitionat nu de mult de cea mai mare companie de constructii poloneza, Polimex – Mostostal, a fost printre primii care a angajat muncitori asiatici pentru a rezolva criza de oameni cu care confrunta inca de la inceputul lui 2006. Primii 20 de indieni au sosit in Romania in februarie 2007, iar restul de 80 au sosit in tara ulterior, pe masura ce grupul si-a extins activitatea. “Am apelat la aceasta solutie pentru a ne putea onora contractele deja semnate. Am rezolvat astfel criza de personal si lipsa de stabilitate a angajatilor din domeniul constructiilor. Proiectele pentru care au fost angajati au fost contractele in derulare, indienii lucrand cot la cot cu cetatenii romani. Am angajat personal calificat, deci nu am folosit forta de munca ieftina”, precizeaza Piero Francisci.








     

    Cazul italianului nu este singular si nu se circumscrie doar domeniului constructiilor, ci s-a extins si in industria textila, transporturi sau infrastructura. Dar e departe de a fi capatat proportii de masa. Potrivit Oficiului Roman pentru Imigrari (ORI), doar 5.000 de cetateni din afara Uniunii Europene au primit permise de munca in 2007, cam jumatate din numarul maxim impus de Romania, ceea ce inseamna ca deocamdata tara noastra nu este suficient de atractiva pentru imigranti. Majoritatea celor care au solicitat permise provin din Turcia, Republica Moldova si China si lucreaza in constructii, productie, servicii si comert.

     

    Astfel de date sunt confirmate si de un studiu realizat anul trecut de catre Fundatia Soros, in randul a 600 de companii din constructii, industria textila si sectorul turistic – cate 200 din fiecare domeniu. Potrivit studiului, procentul firmelor care au intentii certe pentru aducerea fortei de munca din strainatate este relativ redus. “Intr-un viitor apropiat, imigratia nu pare sa constituie o optiune serioasa. Numai 7% dintre firme intentioneaza sa aduca forta de munca din strainatate, iar un procent apropiat (9%) se declara indecise, fara a respinge insa aceasta posibilitate”, mentioneaza studiul “Piata fortei de munca din Romania si imigratia”. Cea mai mare parte dintre firme au recurs la investitii pentru cresterea productivitatii, la tehnologizare si la introducerea de ore suplimentare, insa 17% din companii au fost totusi nevoite sa isi restranga activitatea din cauza deficitului de personal.

    Deficitul de personal a determinat pana acum cresteri salariale la toate nivelurile – majorarea medie a salariilor a fost anul trecut de 20%, in timp ce estimarile pentru acest an sunt mai moderate si se situeaza in jurul a 10-12%. Cu toate acestea, veniturile celor ce muncesc in tara au ramas inca mici comparabil cu posibilitatile de castig din alte tari, spune Oana Munteanu, senior consultant in cadrul PricewaterhouseCoopers. Iar aceasta indeparteaza in mod evident perspectiva ca lucratorii care au plecat in strainatate sa poata fi intorsi in tara doar cu chemarile si promisiunile autoritatilor, devenite tot mai numeroase in ultima vreme.

     

    In momentul de fata, domeniile care pierd oameni, in special catre tarile europene, sunt mai ales cele care au nevoie de forta de munca foarte putin calificata – constructii, transporturi, agricultura. “Odata ce oportunitatea de a lucra in strainatate a devenit reala, oamenii au profitat de ea. Daca un sofer de taxi afla ca poate sa fie sofer de autobuz in Spania si sa castige 2.500 de euro pe luna, ia primul tren si pleaca acolo”, spune Madalina Popescu, general manager al Pluri Consultants.

     

    Pentru multi din cei plecati din tara, mai ales dintre cei care au facut acest pas de mai mult timp, probabilitatea sa se intoarca este mica, pentru ca multi si-au adus familiile acolo si unii si-au intemeiat chiar mici afaceri. Mariana Cojocaru a plecat acum zece ani din tara, cu ideea ca nu avea ce sa mai piarda, fiindca nu avea nici loc de munca si nici perspectiva unui viitor satisfacator. Munca pe care a facut-o initial in Spania, cea de menajera, nu a descurajat-o prea mult, mai ales ca salariul pe care il lua intr-o luna era de 1.200 de dolari, in conditiile in care in aceeasi perioada, acum zece ani, salariul mediu pe economie in Romania era de 163 de dolari. Aproape patru ani a facut curatenie in casele spaniolilor pana cand s-a ivit oportunitatea care avea sa-i schimbe definitiv destinul: deschiderea unei afaceri pe cont propriu.

     

    “Am gasit un restaurant micut, de 100 de mp, pe care imi permiteam sa-l inchiriez. Nu era cine stie ce, dar era un inceput”, isi aminteste Mariana Cojocaru. Treptat, si-a adus in Spania si sora si impreuna au reusit sa inchirieze un spatiu mai generos, iar acum este proprietara celui mai mare restaurant cu specific romanesc din Spania, pe care l-au numit “Romania” si pe care intentioneaza sa-l si cumpere dupa ce contractul de chirie pe 12 luni se va incheia. Ganduri de revenire in tara recunoaste ca nu mai are, doar nostalgii, dar faptul ca acolo are casa si afacerea pe care le-a visat toata viata o face sa treaca usor peste ele.

     

    UNII AU INCERCAT DEJA.

    Constructiile reprezinta unul din domeniile cel mai afectate de criza de personal. Aproximativ 70% dintre romanii care pleaca anual sa munceasca in strainatate sunt muncitori in constructii. Reprezentantii Patronatului Societatilor din Constructii (PSC) spun ca, in acest moment, in Romania mai lucreaza aproximativ 360.000 de muncitori in constructii si ar mai fi nevoie de inca pe atat pentru a face fata ritmului in care se contruieste. “Nici afara nu umbla cainii cu covrigi in coada, dar cand vezi ca iei de doua ori mai mult decat in Romania, nu prea iti mai vine sa te intorci aici. Drept pentru care multi nici nu se mai intorc”, spune Razvan Niculescu-Aron, vicepresedintele PSC.

     

  • Da-mi factura pe mail








    “Ideea site-ului a pornit tocmai de la nevoia noastra de gestiona mult mai simplu activitatile birocratice de care se loveste pana la urma orice firma”, spune despre factureaza.ro Stefan Gabriel Tarnovan, asociat si director general in cadrul companiei sibiene Cubus Arts.




     

    Prin intermediul serviciului de facturare, care poate fi accesat de oriunde, cu conditia sa existe o conexiune securizata, similara celor folosite in aplicatiile de tip e-banking, orice firma din Romania poate emite online facturi, proforme, chitante sau avize. Pana acum, pe factureaza.ro au fost emise in total peste 28.000 de astfel de documente care pot fi trimise ulterior pe e-mail clientilor, tiparite pentru a fi expediate prin posta sau pentru a fi trimise firmei sau departamentului de contabilitate. “In plus exista diferite functii de administrare a clientilor si a produselor, posibilitatea de emitere automata a facturilor si de retrimitere automata a facturilor scadente”, subliniaza Tarnovan.

     

    Lansat in prima parte a anului trecut, serviciul de facturare online a necesitat o investitie initiala de aproximativ 30.000 de euro, la care s-au mai adaugat pe parcurs cheltuieli de inca 25.000 de euro. Factureaza.ro este adresat tuturor companiilor romanesti, indiferent de dimensiune, cu toate ca firmele mari sunt de multe ori reticente sa foloseasca un asemenea serviciu, preferand in schimb aplicatii software dedicate. De altfel, chiar Tarnovan admite ca serviciul este destinat in primul rand firmelor mici si persoanelor fizice autorizate din diverse domenii, de la IT&C la transporturi sau de la constructii la consultanta juridica.

     

    In prezent, numarul companiilor inscrise pe factureaza.ro este de aproape 1.400, directorul Cubus Arts estimand pentru anul acesta o crestere de 150% a membrilor comparativ cu 2007. Iar 300 de utilizatori folosesc zilnic serviciul online de facturare, ceea ce situeaza site-ul factureaza.ro pe primul loc in Romania, conform spuselor lui Stefan Gabriel Tarnovan, fiind urmat de realvirtual.ro, print-facturi.ro sau aifacturi.ro.




  • La 50 de ani








    Madonna are cincizeci de ani. Simplul gand te aduce cu picioarele pe pamant. Asa ce explica si obsesia ei actuala de a-si arata coapsele (cum se vede din videoclipurile pieselor “Hung Up”si, mai nou, “4 Minutes”), care e de inteles. Daca ai norocul sa ai asemenea picioare la cincizeci de ani, sunt sigur ca simti si imboldul de a le arata strainilor care trec pe langa tine. E o obsesie mai mult decat evidenta pe coperta ultimului ei album intitulat “Hard Candy”, unde se afla o fotografie a Madonnei cu picioarele larg desfacute. Daca vi se pare cumva neplacut (ca si mie), atunci consolati-va la gandul ca n-are s-o mai poata face prea multa vreme, cu sau fara botox.




     

    “Hard Candy” n-a fost prea bine primit de catre presa muzicala. Parerea generala e ca el reprezinta o incercare cinica a Madonnei de a scoate bani din RnB si, la prima vedere, afirmatia pare destul de corecta. Mare parte a albumului este semnata de producatorii zilei, Pharrell Williams si Timbaland, un duo care si-a lasat amprenta de neuitat asupra muzicii pop peste tot in lume. Majoritatea pieselor sunt ceea ce s-ar putea numi RnB lite, versiuni usor mai lustruite ale sound-ului RnB care domina eterul american si mondial. Au oare dreptate? Dezamageste “Hard Candy” intr-o oarecare masura? Problema vine din faptul ca din momentul in care minunatul William Orbit i-a produs “Ray of Light” in 1998, Madonna s-a aflat cu mult inaintea plutonului. La fel ca Britney, Girls Aloud, Sugababes, a produs pop care, cu numai cativa ani in urma, ar fi fost considerat mult prea “experimental” pentru consumul maselor. Ultimul sau LP, “Confessions on a Dancefloor” e un exemplu perfect. Single-urile “Hung Up” si “Jump” au fost exemple graitoare ce aratau cat de buna poate fi muzica pop, aflata la limita potrivita a underground-ului. La acel moment, responsabil cu productia era Stuart Price, acelasi om care se afla in spatele unor artisti dance extrem de credibili ca Zoot Woman si Les Rythmes Digitales. Datorita productiilor sale nebunesti si extravagante, “Confessions” a iesit in evidenta dintre celelalte titluri pop ale anului respectiv. 

     

    Nu acelasi lucru se poate spune despre “Hard Candy”. Pharrell si Timbaland sunt, fara indoiala, doi dintre cei mai tari producatori de pe fata pamantului in acest moment, dar tot ei sunt si o alegere extrem de sigura, mai ales pentru cineva ca Madonna, raspunzatoare pentru reabilitarea unor producatori uitati ca Mirwais, omul din spatele albumului sau “Music”. Albumul, desigur, contine single-ul “4 Minutes” (corect descris pe site-ul Popjustice drept unul care “cu cat il asculti mai mult, cu atat devine mai bun”), o piesa construita in jurul unui sunet de corn sintetizat repetat iar si iar ce suna atat de cretin ca numai Timbaland l-ar fi putut transforma intr-una din piesele cu cel mai mult “lipici” a anului. Totusi, in afara de asta, nu prea mai e nimic de zis. Piesele lui Pharrell Williams par mai degraba lipsite de stralucire, ceea ce confirma ceva ce banuiam eu de mult: nu e in stare sa scrie o melodie buna. Partile vocale de pe majoritatea pieselor lui suna ca si cum ar fi fost prima chestie care i-a trecut prin cap in timp ce se afla in studiou improvizand. E foarte bun la produs linii de bas zguduitoare, sunete de toba pline si secvente de pian Curtis Mayfield/Herbie Hancock nestapanit de funky, dar, cand se pune problema compunerii unei melodii, suna de parca ar fi peste puterile lui. Mai mult, vechiul lui truc “tu canti versul, eu cant refrenul mai sus” suna clar obosit pe piese cum ar fi “Beat goes on”.

     

    Acelasi sentiment de reintoarcere la chestii vechi se remarca si in alta parte: “Devil wouldn’t recognize you” este, esentialmente, “Cry Me A River” a lui Timberlake, cu aproape exact aceleasi secvente de tobe, structura de acorduri si imprumutand chiar si partea vocala dinspre final. Cele mai bune piese de pe album sunt, de fapt, acelea in care Madonna evadeaza din cutia RnB in care a fost impinsa. “Voices”, cu partea de coarde in stil Bollywood si sunetele atmosferice de sintetizator aminteste de “Ray of Light” si iese in evidenta datorita acestuia. In general insa, cu “Hard Candy”, Madonna pare sa fi incetat sa forteze limitele si sa fi inceput sa lucreze in interiorul lor. Insa la urma urmei, are cincizeci de ani. Asa cum spuneam la inceput, e un gand menit sa te aduca cu picioarele pe pamant…




  • Castelele de nisip ale rromilor








    Albumul editat de Igloomedia, Kastello, este o antologie de imagini si de texte care incearca sa surprinda „esentialul din arhitectura practicata de rromii avuti de pe teritoriul tarii noastre”. Fotografiile (realizate de Serban Bonciocat) din aceasta colectie de 200 de pagini sunt uluitoare, palmuiesc bunul-simt si flageleaza inteligenta, dau la iveala detalii rarisime din viata si cultura rromilor de azi, dezvaluie cotloane de mentalitate de un baroc sordid, cutume imobiliare bizare si arunca in aer, ca pe un foc de artificii, incredibile esantioane de prost-gust.




     

    Fara indoiala ca fiecare dintre noi a vazut, intamplator, un Kastello (aceasta este denumirea generica – inovatie lexicala, de altfel – sub care cei de la Igloo au inghesuit toate constructiile rrome, acestea fiind, potrivit unei inspirate definitii a autorilor: „niste castele fecundate de o manea”) si a trait fiorul descoperirii unei arhitecturi anxiogene, zanatice, supradimensionate, a carei regula esentiala pare lipsa oricarei reguli. Putini sunt insa aceia care au avut „privilegiul” turistic de a rataci pe ulitele unor localitati ca Strehaia, Buzescu, Ciurea sau Grajduri. Spatii rurale, in care aberatiile arhitectonice pomenite incetau sa ramana anomalii strident-simpatice, care renuntau la insularitate si deveneau prezente tutelare, tentaculare, absorbante, continente ale kitsch-ului deversat incontinent. Localitati construite in jurul unei obsesii, cea a opulentei personale a proprietarilor, dar in care strazile sunt desfundate, pline de mazga si dejectii, localitati in care ideea de conexiune urbana si de coerenta comunitara sunt zdrobite in malaxorul aspiratiei spre grandoare si a nevoii „de a parea altfel” a preabogatilor seniori rromi.

     

    Igloomedia – Kastello, Palate ale rromilor din Romania,
    Editura Igloomedia, BucureSti, 2008

     
     
    Noutati
     

    Exista sau nu diavolul?

     

    S-au scris deja istorii ale Cerului si ale Infernului, dar, pana la Messadié, nimeni, cu exceptia lui Daniel Defoe in secolul al XVIII-lea, nu s-a incumetat sa astearna pe hartie o Istorie a diavolului. Si cum o perspectiva moderna asupra subiectului parea necesara, jurnalistul Gerald Messadié (redactor-sef al unei reviste stintifice, romancier si autor, deja, al unei “Istorii generale a lui Dumnezeu” si al unei “Istorii generale a antisemitismului”) a luat problema pe cont propriu si a adunat o sumedenie de marturii legate de ceea ce numim “Cel Rau”, pe care a incercat sa le descifreze. Cand s-a nascut deci diavolul? Si unde? Fiindca dusmanul suprem al Dumnezeului pe care il cunoastem n-a existat dintotdeauna si nici pretutindeni. Nici hindusii, nici chinezii, nici egiptenii, nici grecii si nici romanii (popoare religioase, de altfel), nu si-au plasmuit un mare dusman infernal.

     

    Gerald Messadié – Istoria generala a diavolului,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2000

     
     
    Charlie in Cehia
     

    Este cel de-al cincilea roman al autorului irlandez, care continua sa prezinte aventurile lui Charlie “Bird” Parker, fost politist, devenit detectiv particular. In ziua in care isi boteza fata, Charlie vede o batrana negresa, aflata in cautarea propriei odrasle, o tanara prostituata toxicomana (Alice) disparuta pe strazile New Yorkului. Cu toate ca hotarase sa nu se mai ocupe de afaceri care ar fi putut s-o ingrijoreze pe noua sa tovarasa de viata (sa nu uitam ca sotia si prima lui fiica fusesera asasinate), accepta, din mila, s-o ajute pe batrana. Si rau face… Foarte curand, descopera ca disparitia lui Alice este strans legata de uciderea unui bogat colectionar de obiecte stranii, in jurul caruia graviteaza niste personaje si mai bizare inca: un sculptor (in oase) mexican (probabil ucigas in serie) si un obez sinistru care isi apropie buzele de cele ale victimelor sale ca sa le aspire ultima rasuflare. Acesti ciudati se afla in cautarea Ingerului negru, o creatura intemnitata de mai multe veacuri intr-o statuie de argint. Incercand sa descopere cheia enigmei, Charlie ajunge in Europa, in Republica Ceha, care este patria “golemului”…

     
    John Connolly – Ingerul negru,
    Editura RAO, Bucuresti, 2008




  • Ghidul meu, mobilul




    “Totodata, folosirea telefonului ca sistem de navigare este explicabila si prin faptul ca producatorii de telefoane lanseaza din ce in ce mai multe modele compatibile GPS”, considera Mark Donovan, analist in cadrul companiei americane de cercetare de piata ComScore.








     

    In SUA, peste 8% dintre posesorii de telefoane mobile au accesat o harta pe terminalul lor cel putin o data in perioada martie-mai a acestui an, cu 82% mai multi fata de perioada corespunzatoare din 2007, potrivit unui studiu recent al ComScore. In ce priveste Europa, 3% dintre consumatori au folosit telefonul pentru navigare, cresterea fiind de 49% comparativ cu lunile martie, aprilie si mai din 2007.

     

    Pentru consumatorii americani, un rol important in popularizarea hartilor si a serviciilor GPS pe mobil l-a jucat telefonul iPhone de la Apple. Europenii, in schimb, prefera modele precum N95 sau N70 de la Nokia capabile sa ruleze aplicatii software de navigare, sustin analistii ComScore.

     

    Totusi, aceste aplicatii software pot fi folosite acum pe un numar destul de restrans de telefoane mobile, in timp ce accesul online la harti disponibile pe diferite site-uri este o metoda mult mai la indemana. Daca anul acesta, numai o treime dintre cei care consulta harti pe mobil in SUA si Europa au folosit un soft de navigare, 73% dintre utilizatorii americani si 57% dintre cei europeni au accesat harti pe internet, potrivit studiului ComScore. Iar analistii prevad cresteri si in urmatoarea perioada, mai ales ca pana in 2012 numarul celularelor cu acces la internet va depasi 1,2 miliarde la nivel mondial, conform estimarilor producatorului de procesoare Intel.

     

    “Telefoanele mobile sunt segmentul cu cel mai mare potential de crestere din punctul de vedere al accesului la internet”, confirma Gerry Purdy, analist la Frost & Sullivan.

     

  • BET-FI strica armonia

    Cea mai mare crestere au inregistrat-o companiile din sectorul energetic, reunite sub indicele BET-NG, care s-au apreciat cu 2,34%.

    Indicele celor mai lichide zece titluri, BET, a urcat cu 0,81%, iar indicele compozit, BET-C, a crescut cu 0,25%.

    Valoarea transferurilor a urcat pana la suma de 28.106.837,51 de lei ( 7.963.404,88de euro). Cele mai lichide titluri ale zilei au fost SIF-urile si Erste Bank.

  • Bentley vine in Romania prin Porsche

    Noul distribuitor se va numi Bentley Bucuresti si va fi amplasat in Sos. Pipera-Tunari. De asemenea, Porsche Romania a inceput constructia unui service si a unui showroom, pe care il va finaliza in al doilea trimestru al anului viitor.  Pana atunci activitatile de vanzare si service se vor desfasura in sediul distribuitorului pentru marcile Audi si Volkswagen, Porsche Bucuresti Nord.

    Incepand cu luna in curs, Bentley Bucuresti ofera clientilor pe langa activitatile de revizie, reparatii post-vanzare si consultanta la vanzarea de masini noi marca Bentley. Clientii potentiali ai marcii Bentley pot comanda deja orice model din gama curenta cu livrare inca in cursul anului 2008.

    Porsche Romania este reprezentanta in Romania a marcilor Audi, Porsche, SEAT, Škoda, Volkswagen si Volkswagen Autovehicule Comerciale, fiind cel mai mare importator auto din Romania de mai bine de 10 ani.
    Bentley este una dintre cele mai cunoscute si mai longevive marci de autoturisme de lux, istoria sa incepand inca din anul 1919. Anul trecut, producatorul britanic a consemnat un record, depasind cifra de 10.000 de unitati vandute.
     

  • Müller vrea o felie mare din piata iaurturilor

    Israelianul Jacob Katz a venit pentru prima oara in Romania in 1992, ca vicepresedinte Pepsi, pozitie in care a ramas cativa ani. La inceputul acestui an s-a intors cu o noua misiune: lansarea brandului Müller pe piata lactatelor si un loc in top trei pana in 2009.

     

    Compania germana Müller a intrat recent pe piata din Romania prin intermediul unui joint venture cu grupul CBC Israel (din care face parte si Coca-Cola Israel) si planuieste ca in urmatorul an sa construiasca o fabrica de lactate printr-un proiect de tip greenfield sau sa achizitioneze un producator local.

     

    Deocamdata, Müller aduce in Romania iaurturi importate din Germania, pe care le depoziteaza in spatiile detinute in Bucuresti, Timisoara, Cluj si Iasi. Saptamana trecuta, producatorul a lansat iaurtul cu fructe Froop, iar acum cateva zile iaurtul simplu Bianco. Produsele sunt disponibile in 18 lanturi de retail, urmand ca in scurt timp sa aiba o acoperire totala.

     

    Reprezentantii Müller Romania nu au oferit cifre legate de investitii, bugetul de marketing sau estimarile de vanzari, insa afirma ca in urmatoarea perioada doresc sa castige o pozitie buna pe piata si sa familiarizeze consumatorii cu brandul.

     

    "Vom fi unici si surprinzatori", afirma Tzafrir Granat, vicepresedinte de marketing al Müller Romania, aratand ca iaurturile Müller vor intra pe o nisa prin primul iaurt alb simplu dulce, dar si prin alte inovatii in materie de lactate pe piata romaneasca.

     

    Müller este o afacere de familie cu o istorie de peste 110 ani, condusa astazi de Theo Müller, reprezentantul celei de-a treia generatii. La nivel de grup, compania este al doilea producator european de lactate, cu 5000 de angajati si o cifra de afaceri de 2,3 miliarde de euro in 2007.