Blog

  • Reprezentantul farmaciei din Parlament: Livrăm la comandă medicamente, dar fără preţuri preferenţiale

     “Este vorba de un punct de curierat farmaceutic, nu o farmacie, care va funcţiona în cadrul cabinetului medical din Parlament. Aici nu depozităm medicamente. Cei care solicită să cumpere un medicament din acest punct de curierat farmaceutic vor fi serviţi în 2-4 ore, timp în care medicamentul respectiv este adus de la farmacia Policlinicii 10 (CMDTAMP – n.r.) din strada Washington printr-un curier”, a declarat Rădulescu marţi, pentru MEDIAFAX.

    Medicamentele compensate vor fi eliberate de la acest punct doar celor care au reţete de la medicii din cadrul policlinicii, a mai spus Rădulescu.

    El a adăugat că preţurile practicate nu sunt subvenţionate de stat, nu sunt preferenţiale, ci sunt aceleaşi cu cele din farmacia care funcţionează în cadrul CMDTAMP şi apar pe site-ul acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Purtătorul de cuvânt al CE: Raportul MCV pentru România va fi publicat la începutul anului 2014

     Iniţial, Comisia Europeană anunţase că raportul va fi publicat în decembrie 2013.

    Întrebat de sesizarea ActiveWatch şi a Asociaţiei pentru Monitorizarea Justiţiei privind situaţia de la DNA, oficialul european a precizat că următorul raport MCV va aborda şi acest subiect.

    “Nu sunt la curent cu această scrisoare. Dar ştiu că CE a primit o serie sesizări de la organizaţiile non-guvernamentale privind situaţia DNA din România din ultimele zile, provocată de unele dispute referitoare la numirea unor procurori (…) Comisia nu a comentat, nu comentează şi nu va comenta numirile individuale, cazurile particulare ale unor procurori. Nu acesta este rolul nostru. Comisia Europeană va aborda, cu siguranţă, situaţia de la DNA în următorul raport, care va fi publicat la începutul anului viitor”, a spus purtătorul de cuvânt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul Poporului: Îi consultăm pe cei implicaţi în elaborarea Codului insolvenţei, pentru a stabili intenţia

     Anastasiu a precizat că, încă de vineri, având în vedere discuţiile privind excepţia de neconstituţionalitate ce au urmat publicării în Monitoul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2003 privind insolvenţa, instituţia analizează prevederile actului normativ.

    “Având în vedere criticile exprimate privind neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Avocatul Poporului, în limitele competenţelor prevăzute de Constituţie şi legea sa de organizare şi funcţionare, analizează posibilitatea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa Curţii Constituţionale privind dispoziţiile acestei ordonanţe”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii marţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană anunţă deblocarea programului POS CCE pentru România

     Potrivit acesteia, Johannes Hahn a comunicat premierului Victor Ponta această decizie, luată după ce o echipă de audit a Comisiei Europene a fost la Bucureşti, în perioada 23-28 septembrie.

    În zilele următoare, Comisia Europeană va trimite României 196 de milioane de euro pentru proiectele deja depuse.

    Surse europene au precizat recent pentru MEDIAFAX că deblocarea POS CCE urma să fie anunţată la începutul lunii octombrie, după ce o echipă de audit a Comisiei Europene a fost la Bucureşti pentru a evalua măsurile luate de autorităţile române pentru reluarea programului.

    Concluziile preliminare ale echipei de audit sunt favorabile, autorităţile române reuşind să remedieze mai multe deficienţe în funcţionarea Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, potrivit surselor citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Casa de Insolvenţă Transilvania: Codul Insolvenţei trimite firmele mijlocii şi mari în faliment. Nu se pot reorganiza într-un an

     “Modificările îngreunează procedura de reorganizare şi o fac aproape imposibil de accesat. Afectează companiile mijlocii şi mari pentru care ar exista datele unei reorganizări. Falimentul acestora va reprezenta desfiinţarea locurilor de muncă şi va atrage falimentele furnizorilor, sau chiar al clienţilor. La nivelul Uniunii Europene, peste 200.000 de întreprinderi sunt afectate anual de faliment, fapt ce duce la pierderea a peste 1,7 milioane de locuri de muncă în fiecare an. Riscăm să îngroşăm masiv aceste statistici, iar situaţia economică naţională să se înrăutăţească”, a declarat, într-un comunicat, Vasile Godîncă-Herlea, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania.

    Reprezentanţii CITR apreciază că măsurile vor destabiliza mediul de afaceri, în loc să-l ajute, pentru o companiie fiind dificil să se redreseze într-o perioadă de numai un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 44% din spaţiile rezidenţiale în dezvoltare se află în zona de sud a judeţului Ilfov

    Stocul rezidenţial modern construit după 2006 în regiunea Bucureşti-Ilfov cuprinde peste 27.300 de unităţi, grupate în 115 ansambluri rezidenţiale cu peste 20 de apartamente fiecare. „Aproximativ 33% din acest stoc se află în judeţul Ilfov, în timp ce sectorul 3 – cel mai populat sector al Bucureştiului – deţine cel mai mare procent din Bucuresti, respectiv 17%, având o bună reputaţie în ceea ce priveşte reglementările urbanistice, accesibilitatea, facilităţile, şcolile şi gradul de siguranţă a cetăţeanului. De asemenea, sectoarele 2 şi 6 deţin fiecare 13,4% din stocul modern”, a declarat Răzvan Iorgu, Director General CBRE România.

    În acest moment, aproximativ 4.000 de apartamente din 31 de ansambluri rezidenţiale sunt în diverse stadii de dezvoltare şi vor fi livrate până în 2015, astfel că stocul ar putea creşte cu 15% în următorii doi ani. Cele mai multe apartamente fac parte din faza a doua sau a treia de dezvoltare a unor ansambluri operaţionale, care înregistrează o cerere constantă din partea potenţialilor clienţi. Printre cele mai importante proiecte ce vor fi livrate în al doilea semestru al acestui se numără faze ale unor ansambluri funcţionale din anii precedenţi, precum Edenia Titan, Cosmopolis şi Gama Residence. De asemenea, printre proiectele noi se află Sunrise Residence şi Lake House Residence.

    În ceea ce priveşte preţurile apartamentelor, 69% din stocul modern este cotat la sub 1.000 euro/mp (suprafaţă construită), împărţit egal între unităţi care costă sub 800 euro/mp (majoritatea în judeţul Ilfov, în zona de sud – Confort City, Metropolitan Residence şi în zona de vest – Militari Residence) şi cele care costă între 800 şi 1.000 euro/mp (în special în sectoarele 3 şi 4 – ansambluri precum Asmita Gardens, New Town Residence, Evocasa Optima). De asemenea, 23% din stoc este cotat între 1.000 şi 1.200 euro/mp, amplasat în sectorul 3 (Incity Residences) sau 6 (Orhideea Gardens). Numai 8% din stoc este cotat la peste 1.200 euro/mp, cu unităţi situate în special în zona de nord a Bucureştiului (sectorul 1) sau Barbu Văcărescu – Lacul Tei (sectorul 2).

    Cererea pentru unităţi locative a fost impulsionată în perioada 2009-2013 de doi factori. Programul “Prima Casă”, ce asigură condiţii speciale de finanţare pentru prima achiziţie, a reprezentat principalul motor al pieţei locale rezidenţiale, cu aproximativ 100.000 de garanţii acordate, însemnând 90% din totalul creditelor aprobate în întreaga ţară. Al doilea factor îl reprezintă facilitatea de 5% la TVA pentru cumpărarea de apartamente, pentru care există un plafon maxim de 380.000 lei (85.500 euro) şi care a  restricţionat, astfel, achiziţiile la garsoniere şi apartamente noi cu o singură cameră.

    Nivelul tranzacţional este în creştere faţă de 2012, inclusiv în cazul apartamentelor cu două camere. „Tranzacţiile în numerar ar putea depăşi ipotecile, întrucât clienţii care au amânat achiziţiile timp de câţiva ani sunt de părere că 2013 este un moment bun pentru investiţii familiale. De asemenea, o altă modalitate de finanţare populară printre clienţi este programul de tip rent-to-buy, care implică închirierea apartamentului pentru o perioadă de 1-3 ani, cu plăţi lunare ce se deduc din preţul final de vânzare”, a mai declarat Răzvan Iorgu.

  • Marcel Bărbuţ, proprietarul Adeplast: ”Legile trebuie sa fie intransigente cu hoţii!”

     

    1. Cum definiţi traseul dumneavoastră ca antreprenor prin criza economică?

    Atipic. Dacă acţionam tipic, evident nu eram aici. Ne-am finanţat de la bănci şi am acţionat anticiclic. Am investit în plină crizăa, am mărit permanent echipa de vânzări, astfel am câştigat piaţă. La 8 luni am crescut cifra de afaceri cu peste 35 de procente.

    1. Care au fost cele mai mari oportunităţi din ultimii cinci ani? Care au fost cele mai mari riscuri? Cum le-aţi făcut faţă?

    Piaţa autohtonă în sine, pieţele din jurul nostru. Riscurile ţin de zecile de milioane de euro pe care le-am investit şi pe care trebuie să le returnăm băncilor. Sigur, creşterea majoră a cifrei de afaceri ne pune în situaţia dorită de orice business de a fi şi de acum mai departe interesanţi pentru bănci. Avem profit, an de an, asta e ce caută băncile.

    1. Uitându-vă la ultimii cinci ani, vă pare rau de lucruri pe care (nu) le-aţi făcut? Credeţi că puteaţi avea rezultate mai bune în aceşti ani?

    Am făcut tot ce era uman posibil să facem. De la 2 fabrici, avem acum nu mai puţin de 9 fabrici, pe 3 platforme industriale: Ploieşti, Oradea şi Roman. Nu cred că am ratat nimic. Suntem lideri de piaţă!

    1. Credeţi că recesiunea v-a adus oportunităţi pe care altfel nu le-aţi fi avut? În ce domenii credeţi că oamenii de afaceri au avut oportunităţi aproape imposibile în vremuri de creştere economică? 

    Criza este prin excelenţă un timp al oportunităţii. Evident că am crescut în această perioadă şi pentru că o serie de manageri au fost paralizaţi de probleme generate de mediul de business, însă creşterea se datorează oamenilor de la Adeplast: manager, vânzări, producţie etc.

    1. Care sunt planurile dumneavoastră de afaceri pe termen mediu? Care sunt următorii paşi pentru Adeplast?

    Creştem. Creştem cu două cifre de la an la an. Exportul este din ce în ce mai important. Suntem suficient de mari să jucăm zonal. Produsele noastre merg acum din Ucraina până în Germania.

    1. Ce cifră de afaceri şi profit net aţi bugetat pentru 2013?

    În primele 6 luni din 2013 compania a înregistrat o creştere de peste  31% a cifrei de afaceri . Iar profitul a crescut cu 140 %

    1. Care credeţi că sunt acum domeniile în care merită investit?

    Construcţii, agricultură, construcţii J

    1. Ce perspectivă aveţi asupra viitorului apropiat din punct de vedere macroeconomic – următorii cinci ani?

    Noi am crescut indiferent de mediul din jurul nostru. Semnalele din piaţă sunt pozitive. Aşteptăm creşteri.

    1. Consideraţi că valul de criză a cernut oamenii de afaceri din România după criterii corecte? Cum comentaţi căderea abruptă a unora şi saltul sau rezistenţa altora?

    Sigur că a cernut, legile însă trebuie să taie în carne vie orice societate care încearcă să se ascundă în spatele insolvenţelor. Legile trebuie să fie intransigente cu hoţii!

  • Mesajul fiicei lui Ioan Niculae pentru cei care o judecă: Dacă aţi fi fost în locul meu, v-aţi fi prăbuşit la primul pas

    “Ştii cum mă cheamă, dar nu-mi cunoşti povestea. Ai auzit ce am făcut, dar nu ştii prin ce am trecut. Dacă aţi fi fost în locul meu, v-aţi fi prăbuşit la primul pas”, este mesajul postat de Adina Niculae pe o reţea de socializare. Fiica cea mică a lui Ioan Niculae a absolvit facultatea de management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi lucrează pentru tatăl ei încă din studenţie: „Am ales să fac o facultate românească tocmai ca să fiu aproape de tata şi să intru în compania noastră”. Adina Niculae ar fi putut studia la una dintre universităţile de top ale lumii, la fel ca ceilalţi copii ai celor mai bogaţi români, însă după terminarea liceului a ales să înveţe în capitală.

    “Mă ocup de mai multe proiecte din grupul Interagro, de la agricultură, energie şi în special partea de trading. Îmi place foarte mult. Nu mă văd făcând altceva. Asta îmi doream să fac de când eram copil”, spune Adina Niculae. Sora ei, cu 12 ani mai mare, nu activează în InterAgro, ci în domeniul asigurărilor.

    “Peste 20 de ani aş putea prelua afacerea familiei/ Acum nu. Nu e un domeniu de fete, dar de când eram mică eram pasionată de motoare şi de domenii care nu au neapărată legătură cu feminitatea. Aici e locul meu, aşa mă simt eu bine, între bărbaţi. Vin mai rar la Zimnicea pentru că locuiesc la Bucureşti. Avem şi o casă la Sinaia unde ne petrecem şi sfârşiturile de săptămână şi prefer mai degrabă muntele decât căldura de aici”, a mai spus Adina Niculae, la inaugurarea fabricii de ulei de la Zimnicea, ca urmare a unei investiţii de 35 de milioane de euro a grupului InterAgro..

    Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, este singurul român prezent în Topul Forbes al miliardarilor lumii pentru anul 2013, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, pe locul 1.268 în lume, în timp ce Dinu Patriciu, care se găsea anul trecut pe locul 854, a părăsit clasamentul. În ultimul an, el a investit aproape 50 mil. dolari într-o centrală în cogenerare, parte a strategiei pe termen lung de a reduce costurile şi de a începe să vândă energia generată în exces. Niculae deţine şi un operator privat de aeronave. Şi-a început activitatea la o companie agricolă de stat, apoi s-a lansat pe cont propriu.

  • Situaţie “paradoxală”: Românii beneficiază de cele mai mici marje şi rate din regiune la creditele în monedă locală

     Potrivit economistului şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, o analiză mai atentă a costului total al creditelor de consum şi a celor imobiliare în lei indică o situaţie “paradoxală” faţă de percepţia publică, unde s-a fixat ideea că finanţările în lei sunt foarte costisitoare, dar cifrele arată că românii se împrumută în lei mai ieftin decât reuşesc polonezii în zloţi, ungurii în forinţi, sau cehii în coroane.

    Percepţia publică a fost construită de-a lungul timpului de mesajele repatate ale Băncii Naţionale a României în direcţia unei concentrări pe finanţarea în lei, având ca argument permanent situaţia de pe pieţele din regiune, unde ponderea creditelor în monedă locală este mai mare comparativ cu România. În acelaşi timp, clienţii băncilor au sesizat permanent diferenţa semnificativă de cost între împrumuturile în lei şi cele în euro, unde dobânzile sunt în prezent la minime istorice, fără să compare costurile aferente creditelor în monedă locală din alte ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată azi viaţa primului angajat al Microsoft în România

    NU MI-AM PROPUS NICIODATĂ SĂ FIU MANAGER, IAR ÎN STUDENŢIE AVEAM O PĂRERE DESTUL DE DISTORSIONATĂ DESPRE ACEASTĂ NOŢIUNE. Îmi doream în schimb să fiu cercetător ştiinţific principal„, îşi aminteşte Silviu Hotăran, primul angajat al Microsoft România şi CEO al companiei timp de mai bine de 12 ani, despre aspiraţiile de la începutul carierei sale, când scria cod pentru Institutul de Tehnică de Calcul din Bucureşti. Un traseu diferit l-a adus în prezent la conducerea filialei locale a companiei de training GKTI, ghidat de experienţa dobândită în management şi, după cum spune el, de mai multe „întâlniri decisive„.

    „În octombrie sărbătoresc 22 de ani de la conversaţia care mi-a schimbat viaţa”, calculează Hotăran. Era 1991 când a constatat că viitorul cercetării subvenţionate de stat este fragil şi a părăsit Institutul de Cercetări pentru Tehnică de Calcul (ITC), împreună cu câţiva colegi, pentru a merge în mediul privat. I-a convins atunci pe francezii de la compania de software de gestiune Ciel să îşi deschidă o filială în România. Francezii au venit, dar i-au făcut o propunere pe care a considerat-o ciudată: conducerea companiei, ofertă venită chiar din partea omologului său din Franţa, Pierre Yves Morlait. „Nu îmi place şi nu mă interesează managementul„, i-a spus Hotăran atunci, dar apoi, gândindu-se că nu va putea să scrie cod toată viaţa, a acceptat postul.

    A impus totuşi o condiţie: „Dacă într-un an nu dau rezultate, mă lăsaţi să vin înapoi la scris cod„. Rezultatele au venit însă odată cu fixarea ţintei ca Ciel să devină una dintre cele mai vizibile companii de software de pe piaţă. „Vizibilă, nu bănoasă, pentru că nu puteai să faci bani mulţi în România din software pe o piaţă care nu era protejată de legea copywright-ului.„

    Odată cu vizibilitatea Ciel, Hotăran a devenit şi el însuşi vizibil şi a primit într-o zi un telefon care avea să îi schimbe din nou viaţa. Gigantul Microsoft venea în România şi îl voia pe el ca prim angajat. Şi de această dată, chiar dacă era vorba despre un brand de renume, a avut nevoie de un răgaz de trei zile de gândire.

    După care a acceptat să conducă Microsoft România: „Cu toate că am avut un singur titlu, de director general, job description-ul s-a schimbat în permanenţă.„ Iar după opt ani, în 2004, s-a luat hotărârea ca el să conducă operaţiunile Microsoft pentru 12 ţări din Europa de Sud-Est: „Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am ajuns în poziţia asta a fost care este valoarea mea adăugată.„ Îşi dorea să nu fie un manager preocupat doar de cifre şi rapoarte, prin urmare a investit timp în lucrul cu angajaţii din fiecare cele 12 ţări. Este de fapt perioada care l-a determinat să identifice principala sa pasiune, care a condus la activitatea lui de astăzi, consultanţa în management, pe care el o descrie drept „antreprenoriat educaţional„.

    PĂRĂSIREA FUNCŢIEI DE CEO AL MICROSOFT PENTRU DOMENIUL CONSULTANŢEI A FOST POATE UNA DINTRE CELE MAI SURPRINZĂTOARE MUTĂRI ALE ANULUI 2008, dar „a fost o plecare pregătită timp de aproape doi ani„, potrivit lui Hotăran. A înfiinţat firma Semper Human, după iniţialele numelui său, şi s-a alăturat grupului elveţian de consultanţă în management Gustav Käser Training International (GKTI), fondat de Gustav Käser în 1963. Grupul este format în prezent din 100 de traineri, care au ca numitor comun experienţa de zeci de ani în management. Un program pilot de leadership cu echipa Gustav Käser din 1998, perioadă când era CEO la Microsoft, l-a influenţat în alegerea francizei, preferată unei afaceri pe cont propriu.