BusinessMagazin

Blog

  • ALTI ORIGINALI

    La ultimele editii, Bienala de la Venetia a gazduit proiecte de arta socant de contemporana, dar toate purtand un mesaj puternic: 

    Exclusivitate: La editia trecuta a bienalei, artistul spaniol Santiago Sierra a uluit o lume intreaga cu ideea unui pavilion, plin cu lucrari, dar a carui intrare era interzisa pentru toti vizitatorii fara pasaport spaniol

    Ruga: La editia din 1999, artistul italian Maurizio Cattelan a „inchiriat“ pentru cele trei zile ale vernisajului de presa un yoghin care statea ingropat in pamant. I se vedeau doar palmele impreunate a rugaciune.

    Fum: In 1999, pavilionul Belgiei a fost plin de fum pe tot parcursul expozitiei. Pentru a vedea ceva din lucrarile agatate, trebuia sa te lipesti de ziduri.

    Praf: In 1993, Hans Haake a spart tot pavimentul de ciment al pavilionului german cu picamerul. Aceasta a fost si lucrarea finala: baza Germaniei reunificate era facuta zob.

    Labirint: In 2001 Gregor Schneider transforma Pavilionul Germaniei intr-o locuinta cu zeci de camere si 3 etaje, cu spatii inguste in forma unui labirint. Cei care doreau sa-l viziteze trebuia sa semneze un act prin care acceptau sa intre  pe propria raspundere.

     

     

  • Suflet si ratiune

    SUFLET SI RATIUNE

    Care este sediul ratiunii? Care sunt mecanismele ei intime si cum sunt ele elaborate in adancul creierului uman? Care sunt elementele necesare pentru ca fiecare dintre noi sa-si poata programa comportamentul cotidian, sa poata face cele mai bune alegeri? Profesorul Antonio Damasio, sef al catedrei de neurologie a Universitatii din Iowa, raspunde tuturor acestor intrebari, pornind de la niste observatii clinice surprinzatoare. Dupa ce a studiat, ani la rand, impreuna cu echipa sa, comportamentul unor pacienti cu diferite leziuni cerebrale, si-a dat seama ca toti aveau in comun faptul ca simturile nu le erau alterate si ca nu isi pierdusera inteligenta logica. In schimb, toti prezentau grave deficiente emotionale si suferisera o profunda schimbare de personalitate. De ce? Pentru ca, explica Damasio, ratiunea nu exista in stare pura. Ea nu poate sa functioneze optim decat daca este alimentata de emotiile pe care omul le resimte in fiece clipa si care declanseaza nenumarate semnale in trup: nodul in gat, sudorile reci, rasul, care, la randul lor, vor alimenta mecanismele ratiunii.  

    Antonio R. Damasio, Eroarea lui Descartes, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005 

     

    SEX SI POLITICA

    Cea de-a noua carte a umoristului Christopher Buckley este o savuroasa satira despre sex si politica la Washington. Intriga e mai degraba simpla, insa starneste hohote de ras la tot pasul. Presedintele Kenneth MacMann se intoarce in bratele sotiei sale dupa o teribila partida de sex extramarital operat in dormitorul Lincoln din Casa Alba. Extazul i se citeste in ochi, asa ca Prima Doamna e invadata de gelozie si ii face o scena care se termina cu o confruntare fizica violenta. Lady Beth Mac (cum o alinta presa) descopera   a doua zi dimineata  ca sotul ei este mort  de-a binelea. Avocatul lui Beth in complicatul proces care i se intenteaza este chiar iubitul ei din facultate, Boyce „Shameless“ Baylor. El si clienta sa se straduie sa demonstreze ca moartea presedintelui a fost cauzata de altceva decat inofensiva lovitura aplicata in noaptea scandalului. 

    Christopher Buckley, Nu te porti aSa cu Prima Doamna,  Editura Humanitas, 2005

  • O plimbare de un veac pe Wall Street

    Mecca business-ului mondial, strada tuturor sperantelor dar si a surparii lor, templu al banului, Wall Street este, cea mai influenta si mai dinamica arie urbana a planetei.

    Aflata in sudul insulei Manhattan, in New York, in inima la fel de celebrului Financial District, ea pleaca dinspre Broadway si se indreapta spre East River, adapostind localurile bursei – New York Exchange. In secolul al XVII-lea, alcatuia limita de nord a coloniei New Amsterdam, ce apartinea olandezilor. Ca sa se apere de indieni, dar si de colonistii britanici, acestia construisera un zid de barne si lut. Chiar daca precara constructie a fost daramata in 1699, numele i s-a pastrat, ca un ecou al acelor vremuri ale intemeierii, pana azi (Strada Zidului). Nu aceasta istorie veche se straduie Charles R. Geisst s-o recompuna, ci pe cea a timpurilor moderne, cand Wall Street a prins sa-si compuna si sa-si stabilezeze profilul pe care i-l cunoastem astazi. Autorul volumului „100 years of Wall Street“, este profesor de finante la Manhattan College, a scris pana acum circa 10 volume, dintre care, cu exceptia celui pe care vi-l prezentam, cel mai de succes a fost  „Wall Street: A History“ (1997), business bestseller in New York Times si „carte a lunii“ pentru History Book Club.

    Specialist de varf al subiectului, istoric si analist financiar, a fost solicitat de numeroase televiziuni sa realizeze comentarii si sa modereze dezbateri pe teme economico-financiare.   „100 years…“ este mai degraba rodul muncii istoricului, decat al finantistului, nu incearca sa fie o opera docta, de analize subtile sau de teorii financiare, ci o dramatizare a trecutului unei strazi, insotita de zeci de ilustratii color si alb-negru, de anecdote pline de talc, de naratiuni delectante despre personalitatile care s-au perindat in acest punct vital al Planetei, de aventuri si masinatiuni incredibile, de detalii de culise pana acum niciodata intrezarite, de, in fine, tablouri pline de culoare si credibilitate despre dimensiunile culturale si sociale ale strazii. Epocile care s-au succedat isi afla, sub condeiul lui Geisst, portretul esentializat si cu atat mai lesne memorabil cu cat cartea este structurata pe decenii de evolutie. La inceputurile secolului, Wall Street era cunoscuta pentru lipsa aproape totala de reglementari privind tranzactiile, iar neintelegerile si scandalurile devenisera singura nefericita constanta. Dupa marea criza din 1929, administratia federala reuseste sa instituie legi nationale cu privire la sistemul bancar, astfel incat sa poata stavili dezastrele si domnia bunului-plac.

    Din pacate, scandalurile reziduale persista iar ingineriile financiare ale „termitelor“ de pe Wall Street ajung pe masa de lucru a Senatului. Stirea ii alerteaza pe investitori si ii tine departe vreme de aproape douazeci de ani. La inceputul anilor ‘50, ideea de investitie capata popularitate chiar si in randurile clasei de mijloc si, o data cu ea, se dezvolta fondurile mutuale. Anii ‘60 anunta, in sfarsit, nasterea brokerajului modern iar decada ‘70 aduce reforme majore in privinta comisioanelor. Anii ‘80 sunt numiti de autor deceniul lacomiei, iar anii ‘90 deceniul boom-ului, cauzat, in principal, de dezvoltarea Internetului. Cei ce doresc sa cunoasca peisajul de fundal care a generat actualul chip al pietei financiare mondiale, specialisti sau amatori, ar trebui sa rezerve un loc permanent in rafturile bibliotecii lor pentru cartea lui Geisst. 

  • Celalalt Radu Munteanu

    Radu Munteanu, zis si „The Model“, produce o muzica atat de inovatoare, incat e pe punctul de a da lovitura in Vest. Totusi, acest Radu are o slujba normala, n-a participat in viata lui la vreo petrecere din lumea show-bizului si nu e nominalizat la Premiile MTV.

    De curand am realizat ca nu prea am mai scris despre muzica romaneasca de vreo cateva luni, drept pentru care m-am decis ca saptamana aceasta sa indrept lucrurile.  Acum ca mai e putin pana la Premiile Muzicale MTV, ar fi o ocazie perfecta pentru a mai rade de multimea de „staruri“ romanesti. Si totusi, a-ti rade de scena pop din Romania e cam la fel ca a impusca un peste intr-un butoi, adica mult prea usor ca sa mai fie amuzant. Desi e atat de usor sa-ti razi de muzica romaneasca, iti lasa totusi un gust amar. Chiar daca oamenii de care razi merita realmente sa fie deportati in Siberia, nu poti sa nu te simti oarecum ca batausul scolii, hotarat sa-si creasca respectul de sine batandu-si joc de altii. In plus, si cel mai important, este ca asta ar fi o mare nedreptate la adresa scenei muzicale din Romania. Nu constituie in nici un fel o reflectare a ceea ce se intampla cu adevarat in tara.

    „In Romania nu se intampla nimic interesant.“ Auzi aceste vorbe atat de des, incat aproape ca devin o profetie in care ajungi sa crezi. Lumea nu mai cauta muzica romaneasca noua si incitanta sau cultura tinerilor sau creativitate in general, pentru ca a ajuns sa fie sigura ca nu gaseste nimic interesant. Multi oameni de pe aici se reped sa respinga trupe noi imediat ce afla ca sunt din Romania. Iar aceasta atitudine e putin surprinzatoare, in umbra mass-media vestice. 

    Este in parte si vina celor ca mine, celor care scriu pentru mass-media. Noi, jurnalistii, suntem niste fiinte lenese. Mai degraba am lua un reportaj de pe Reuters si l-am pune integral in materialul nostru sau am fura ceva de pe Internet, decat sa coboram in strada sa aflam ce se petrece acolo. O muzica realmente incitanta e greu de descoperit. Ceea ce face ca efortul sa merite si mai tare atunci cand o gasesti. 

    Ati auzit probabil de Radu Munteanu, dar nu despre Radu Munteanu despre care vorbesc. Acest Radu are o slujba normala si n-a participat in viata lui la vreo petrecere din lumea showbizului. N-o sa-l regasiti printe nominalizatii la „cel mai bun artist“ la Premiile MTV, desi asa ar trebui. Asta pentru ca Radu, zis si „The Model“, produce o muzica dintre cele mai inovatoare din Romania, atat de inovatoare, incat acesta e pe punctul de a da lovitura in Vest. 

    „Am trimis primul demo la International DJ Gigolo Records in 2001. Ulterior n-am mai incercat decat in 2004, iar de atunci lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai bine“, imi spune Radu. International DJ Gigolo este una dintre cele mai cunoscute si, cu siguranta, una dintre cele mai la moda case de discuri independente din Europa. Ei au fost cei care i-au descoperit pe overlorzii newyorkezi ai electroclashului, sclipitorii Fischerspooner, care ulterior aveau sa semneze un contract cu casa de inregistrari a Ministry of Sound pentru incredibila suma de un milion de lire sterline. Anul trecut, Gigolo a semnat contracte cu doi artisti romani, The Model si Mihai Popoviciu. Ambii au fost inclusi pe ultima compilatie pe CD lansata de catre International DJ Gigolo luna trecuta. Gigolo, cu hedonismul sau cocaino-sampanizat si asocierile cu stilul de viata jet-set, sex si stralucire, pare sa fie la mii de kilometri departare de Sibiu. Si totusi, Sibiul s-a dovedit punctul de plecare pentru experimentele sonice ale lui Radu si ale lui Mihai. Sub umbrela casei de discuri infiintate de el, Elektrocasnice, Radu a strans laolalta alti sase producatori de dormitor cu vederi similare, dintre care majoritatea locuiau in acelasi oras si a inceput sa-si creeze propria scena muzicala. Aproape intocmai ca Gigolo, cei sase artisti care compun Elektrocasnice sunt legati de o viziune muzicala comuna, in acest caz obsesia pentru tehnologie si muzica ce o omagiaza, tehno. 

    Motivul pentru care The Model si Mihai Popoviciu par ca vor ajunge departe este faptul ca acestia fac o muzica dance fantastica. O muzica menita sa umple ringurile de dans pana la refuz. Lansarea compilatiei Gigolo 8 a constituit un moment cu adevarat important pentru muzica romaneasca. Nu se intampla prea des ca artistii locali sa se bucure de respectul pe care-l merita si pe plan international, mai ales din partea unor studiouri importante ca Gigolo. „Nu te-ajuta prea tare nici faptul ca presa vestica publica articole in care scrie tampenii cum ca ai fi rus“, se plange Radu. Nici presa romaneasca nu s-a dovedit mai responsabila in tratarea unor artisti noi si incitanti ca The Model. L-am intrebat daca l-a cautat cineva din presa romaneasca sa discute cu el despre munca sa. „Cu siguranta nu. Niciodata.“ Nici macar dupa ce lumea din Vest a inceput sa se intereseze de ceea ce faci? „Nu.“ Bineinteles ca nu. Sunt cu totii prea ocupati ca sa rada de Fizz. O gluma care incepe sa cam oboseasca. 

  • Din umbra, la carma BCR

    Prieten apropiat al premierului Tariceanu, aflat in conducerea Petrom din partea statului roman, trecut, in timp, prin mai multe functii in diferite ministere, Sebastian Vladescu a  ramas mai mereu in umbra. Acum a fost numit presedinte al Consiliului de Supraveghere a Bancii Comerciale Romane. Cine este omul care are in maini fraiele celei mai importante banci romanesti? Povesteste chiar el, pentru BUSINESS Magazin.

    Stie foarte bine ca asupra sa pluteste o umbra politica. Si, la fel, stie ca multi il vad ajuns in noua functie de la BCR – in care a fost desemnat in urma cu doua saptamani – pentru ca e prieten apropiat al premierului Tariceanu. Desi nu este, si nu a fost niciodata, membru al vreunui partid – dupa cum sustine -, Sebastian Vladescu, 47 de ani, recunoaste ca numirea sa la conducerea Consiliului de Supraveghere al BCR, banca la care statul detine inca un pachet de actiuni de aproape 37%, are o „umbra“ politica. Dar si experienta sa a contat atunci cand a fost numit in functia din care va asigura supravegherea, administrarea si coordonarea activitatii bancii. Consiliul e o structura a bancii infiintata anul trecut, o data cu separarea functiilor executive si administrative ale BCR.  Cine este, totusi, omul care va conduce destinele bancii romanesti prin hatisul procesului de privatizare care va urma? Va fi el suficient de independent?

    Vladescu spune ca prietenia cu premierul Calin Popescu Tariceanu n-a jucat nici un rol in numirea sa, dar putini il cred. „Faptul ca am lucrat cu Tariceanu“, spune el, „si ca relatia mea cu el a evoluat, in timp, de la una profesionala la una de amicitie nu cred ca a fost definitoriu pentru numirea mea in aceasta pozitie la BCR.“ Propunerea de numire, in care il inlocuieste, dupa mai putin de un an, pe deputatul PSD Horia Neamtu, a venit in cursul lunii martie, de la AVAS, autoritatea care se ocupa de participatiile statului in companiile romanesti.

    Cand si cine l-a propus? „Cand a fost facuta prima data propunerea, nu stiu foarte precis, dar stiu cand a ajuns la mine“, spune el. In cursul lunii martie i-a fost cerut un CV de catre presedintele de la AVAS, Gabriel Zbarcea. „Si asta a fost partea cea mai usoara.“ Pentru ca apoi a urmat o adevarata „ancheta“, cum o numeste Vladescu, vadit incurcat in a gasi cuvantul cel mai potrivit pentru a descrie testarea prin care a trecut in fata reprezentantilor de la BERD si IFC, cele doua mari institutii financiare actionare la BCR.  Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Finance Corporation (IFC) au cumparat anul trecut de la AVAS un pachet de 25% plus doua actiuni din BCR, pentru 222 de milioane de dolari. Ceilalti actionari ai bancii sunt salariatii BCR, cu 8% din titluri, si cinci societati de investitii. 

    Ce va urma? Procedura standard de numire pe o astfel de functie cere acum, dupa desemnarea sa formala, si avizarea din partea Bancii Nationale – la fel ca in cazul numirii managementului de top din orice banca romaneasca. A primit deja avizul favorabil al bancii centrale pe dosarul depus, dupa cum spune, dar procedura se va finaliza cel mai probabil in urmatoarele cateva saptamani. 

    N-ar fi prima data cand drumul lui se intersecteaza cu cel al guvernatorului bancii centrale, Mugur Isarescu. In 2000, cand era prim-ministru, Mugur Isarescu l-a desemnat pe Vladescu sa se ocupe de negocierile Romaniei cu Banca Mondiala. Secretar de stat in Ministerul de Finante la vremea respectiva, Vladescu prelua atunci responsabilitatea de a coordona aceste programe de la reprezentanta Ministerului Transporturilor, Anca Boagiu.  In perioada 1997 – 2000, Vladescu a fost negociatorul Romaniei cu Banca Mondiala si Fondul Monetar International, tot din pozitia de secretar de stat, dar in Ministerul Industriei si Comertului (MIC), de aceasta data. De la MIC a plecat, prin demisie, in baza unui motiv rar intalnit in lumea demnitarilor romani: asumarea unei greseli. In 1997, Romvag Caracal a fost inclusa in mod eronat pe o lista de 17 societati propuse pentru lichidare; din aceasta cauza, Sebastian Vladescu si-a depus demisia. 

    Despre perioada in care a fost secretar de stat la finante, in perioada ianuarie-decembrie 2000, spune, franc, ca a fost „cumplita“. Tot in Ministerul de Finante, Vladescu mai ocupase pozitia de consilier al ministrului pe probleme bugetare, piete de capital si dezvoltare activitati pentru intreprinderi mici si mijlocii in perioada ianuarie-aprilie 1998 si, mai apoi, octombrie-decembrie 1999. „E un minister care stigmatizeaza oamenii.“ De vina ar fi faptul ca amestecul intre politic si economic nu e foarte bine definit. „Am simtit, in acea perioada, incapacitatea lumii politice de a-si asuma reformarea economica a Romaniei.“ La reforma s-a ajuns cu multe poticneli, crede Vladescu, si, cumva, „mai mult de la sine, impinsa de la spate din exterior“. Nu s-a facut din dorinta Romaniei, conchide el. 

    Nici de BCR, si de sistemul bancar in general, nu e total strain. De profesie eco-nomist, Sebastian Vladescu a fost in intervalul 2000 – ianuarie 2001 membru in Comisia de Privatizare a BCR. In aceeasi perioada a reprezentat Ministerul de Finante in Consiliul de Administratie al CEC, fiind revocat in ianuarie 2001. 

    Cu toate acestea, despre banca pe care o va supraveghea, din cea mai inalta pozitie, si despre ceea ce are de facut acolo, nu vrea, inca, sa vorbeasca. Poate peste cateva saptamani, spune el, cand va cunoaste mai bine banca si problemele ei. „Nu vreau sa vorbesc fara sa invat despre ce e vorba“, spune el. Este si motivul pentru care dupa Paste se va intalni cu fostul ocupant al functiei, Horia Neamtu. De la el vrea sa obtina „recomandarile necesare“ despre banca. Pana una alta, nu au avut decat „intalniri administrative“. 

    Ce stie sigur, totusi, este ca BCR e o misiune grea. Chiar daca este o banca foarte importanta in Romania, „BCR nu are relevanta la nivel global“. Poate va avea, dar dupa o privatizare reusita si intrarea sub „umbrela“ unui jucator international. Strategia de privatizare a bancii prevede vanzarea pachetului majoritar de actiuni catre un investitor strategic. 

    Pentru BCR si-au anuntat deja interesul mari jucatori internationali, italienii de la UniCredit Grup sau Intesa, austriecii de la Banca Austria Creditanstalt sau ungurii de la OTP. Iar anuntul pentru invitarea potentialilor investitori sa depuna scrisori de interes pentru preluarea BCR va fi publicat pana la inceputul lunii iunie, dupa cum a anuntat AVAS. 

    Despre sistemul bancar, Vladescu spune ca „e intr-o buna evolutie“. Stabilizarea   s-a facut tarziu, „dar acum e OK“ si merge in directia buna. „Sunt, totusi, cam multe banci – dar asta e o opinie pur personala.“ Si totusi, chiar si „cu prea multe banci“, o mare parte din populatia Romaniei este nebancarizata. „Exact. La fel cum este si neplatitoare de impozite, de taxe, de asigurari sociale.“ Are, aici, o opinie pe cat de interesanta, pe atat de transanta. „Romania este formata, de fapt, din doua Romanii.“

    Una, asa cum se vede ea in marile orase, si o alta, rurala – care nu plateste in mare parte taxe, impozite, dar beneficiaza totusi de servicii din partea statului. Si exact aceasta parte este si cea care va plati pretul cel mai greu al intrarii in Uniunea Europeana. „Cu cat oamenii sunt mai in varsta, cu atat le va fi mai greu sa se adapteze schimbarilor care vor urma.“ Motivul? „E nevoie de un anumit dinamism pentru a te putea adapta, iar in Romania exista o parte «statica» mult mai mare decat in alte parti“, crede Vladescu.  Se bazeaza pe studiile pe care le-a facut la Centrul Roman de Politici Economice (C.E.R.O.P.E), o organizatie non-profit ce consiliaza Guvernul Romaniei in diferite aspecte macroeconomice – politici bugetare, fiscale, de restructurare sau in domeniul competitivitatii. 

    Vladescu vorbeste insa fara nici o retinere despre Petrom, companie in a carei „nastere“ a fost implicat. Acum este reprezentantul statului roman in Consiliul de Administratie al companiei. „Sunt multumit de «maritis», chiar daca a venit mai tarziu decat as fi vrut“, spune el despre preluarea Petrom de catre OMV. Cu toate acestea, continua, nu este prea incantat de modul in care Petrom a crescut, in timp. „Perceptia publica despre cum arata Petrom este prea pozitivã fata de pozitia pe care o ocupa in mod real pe piata petrolului. Sunt foarte multumit ca am reusit sa cream Petromul, dar mi-ar fi placut sa creasca altfel. E ca un copil, care   s-a nascut sanatos, a crescut, iar acum a venit vremea sa mearga la scoala.“ 

    La scoala competitiei acerbe, pe o piata internationala a petrolului in care activeaza grupuri imense, pe care la dimensiunea pe care o are acum, Petrom nu isi prea va putea gasi un loc. Motiv pentru care, spune el, probabil ca la un moment dat va intra sub „o umbrela mai mare“. 

    De ce a acceptat sa vina la BCR? „Pentru ca ma plictisesc“, vine raspunsul. Admite ca „febra afacerilor“ il caracterizeaza, dar numai pana la un punct. „Eu pornesc afaceri, le pun pe picioare, dar nu le administrez“, spune. „Exista un moment in care nu mai imi gasesc locul.“

    E mai pasionanta constructia masinii decat condusul ei propriu-zis, zice el. Poate mai potrivita ar fi comparatia cu o motocicleta, pentru ca noul presedinte al comisiei de supraveghere a BCR este un impatimit al „bolizilor pe doua roti“. Acum are o Honda CBR 600, o motocicleta „foarte sportiva“. Pana acum, n-a avut zile monotone. Si probabil ca nici Banca Comerciala Romana n-o sa-l lase sa se plictiseasca prea tare.

  • Ce face consiliul

    Conducerea si administrarea BCR sunt asigurate de AGA, Consiliul de Supraveghere si Comitetul Executiv. Recent, componenta Consiliului, care asigura supravegherea, administrarea si coordonarea activitatii bancii, a fost schimbata. 

    MEMBRI: Presedintele Consiliului este Sebastian Vladescu. Ceilalti membri sunt Thomas Krayenbuehl (vicepresedinte), Oliver Green, Jozsef Birtalan, Gheorghe Ionescu, Teodor Mihaiescu si Mioara Mema.

    COMPONENTA: Are 7 membri, numiti pe perioade de trei ani (trei nominalizati de AVAS, unul de BERD, unul de IFC si doi de cele cinci societati de investitii financiare. 

    COMPETENTE SI ATRIBUTII: Stabileste competentele Comitetului Executiv si urmareste implementarea planului de afaceri si strategiei, planului de structurare a institutiei, tintele financiare si procedurile de mediu si analiza bugetului de venituri si cheltuieli, a investitiilor proprii si a reparatiilor capitale. 

    SALARII: Prin statut, Consiliul aproba structura globala de remunerare si a contractului colectiv de munca.

    APROBARI: Are ca si atributie aprobarea infiintarii in strainatate si in tara de sucursale, agentii sau reprezentante. Tot in sarcina sa cade si aprobarea de investitii de capital in societati comerciale, financiare si bancare si instrainarea de astfel de participatii, cu valori cuprinse intre 5 -15% inclusiv, din fondurile proprii ale bancii.

  • Carte de vizita

    De profesie economist si cu o vasta experienta in administratia de stat, noul presedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR il inlocuieste din functie pe Horia Neamtu, numit in aceasta functie in noiembrie 2004.  

    1990-1997: Este actionar si director la diferite companii private. 
    IANUARIE-IUNIE 1997: Secretar de stat in Ministerul Industriei si Comertului, este responsabil cu compartimentul financiar, angajare plati inclusiv subventii si transferuri. Este, de asemenea, reprezentantul MIC in negocierile cu FMI si Banca Mondiala (BM).  

    FEBRUARIE-AUGUST 1997: Lucreaza la Comisia Interministeriala de Garantii pentru credite externe, la EXIMBANK. 
    IULIE-DECEMBRIE 1997: Este consilier al ministrului in MIC si reprezentantul acestuia in negocierile cu FMI si BM si privind derularea acordurilor incheiate. 

    IANUARIE-APRILIE 1998: Consilier al ministrului de finante pe probleme bugetare, piete de capital, dezvoltare activitati IMM etc. 
    1998 – 1999: Actionar si director financiar la compania privata Medist S.A. 

    OCTOMBRIE-DECEMBRIE 1999: Consilier al Ministrului de finante pe probleme bugetare, piete de capital, dezvoltare activitati IMM.
    IANUARIE-DECEMBRIE 2000: Secretar de stat in Ministerul de Finante. 

    2000: Presedinte in Consiliul de Incredere al AVAB si presedinte la Camera Auditorilor. Tot in 2000, face parte din Comisia Interministeriala de Garantii pentru credite externe, devine membru in comisia de privatizare a BCR (unde ramane pana in ianuarie 2001) si devine membru in Consiliul de Administratie al CEC.  

    2001-2005: Director financiar la compania Medist S.A. 
    2002-FEBRUARIE 2003: Membru in Consiliul de Administratie al Petrom Service.
    2002-2005: Membru in Consiliul de Administratie al UPETROM 1 Mai. 


    2003-2005: Membru in Consiliul de Administratie al organizatiei non-profit C.E.R.O.P.E.
    2005: Este ales membru in Consiliul de Administratie al Petrom.

     

  • BCR in cifre

    ACTIONARI: AVAS este principalul actionar (36,88%). Anul trecut, AVAS a vandut 25% plus doua actiuni catre BERD si IFC, pentru 222 de milioane de dolari. Ceilalti actionari sunt salariatii BCR, cu 8% din titluri, SIF Oltenia – 6,11%, SIF Banat-Crisana – 6%, SIF Transilvania – 6%, SIF Moldova – 6% si SIF Muntenia – 6%.

    PROFIT BRUT: 8.521 miliarde de lei in 2004 (cu 32% mai mult decat in 2003, conform standardelor romanesti de contabilitate).

    PROFITUL NET: 6.428 miliarde de lei, (162 milioane echivalent euro), in crestere cu peste 20% in termeni reali fata de 2003. 

    RETEA: 317 sucursale si agentii. 

    COTA DE PIATA: In functie de active, BCR detine 26% cota de piata. La credite neguvernamentale, are o cota de 25,5%, in timp ce la depozite are 28,6% din piata.

  • Reteta franceza

    Carrefour si Cora au implementat modelul francez de hipermarketuri pe piata romaneasca. Pe urme le calca acum un alt mare retailer francez, Auchan, care intentioneaza sa intre in Romania.

    Auchan intentioneaza sa deschida cat de curand un hipermarket in Romania, afirma surse din piata. De afacerile grupului francez pe piata autohtona se ocupa Regis Mougel, fostul director general al Cora Hypermarche Romania, au precizat aceleasi surse, insa Mougel nu a dorit sa comenteze informatiile pentru BUSINESS Magazin. Auchan este al doilea lant de hipermarketuri din Franta si se numara printre cei mai mari 25 de retaileri din lume.

    In ultimii ani, Auchan s-a extins puternic in estul Europei, compania franceza numarandu-se printre cei mai importanti retaileri din Polonia, Ungaria si Rusia. Primul pas in fostele state socialiste a fost facut in 1996, in Polonia. In prezent, 19 hipermarketuri functioneaza in Polonia sub marca Auchan, dintre care trei sunt operate in parteneriat cu grupul Schiever, carora li se adauga 11 supermarketuri sub brandul Elea. In Ungaria, primul hipermarket a fost deschis in 1998, iar acum functioneaza noua magazine Auchan. Cea mai proaspata intrare din estul Europei a fost consemnata in Rusia, in august 2002, dar numarul magazinelor Auchan de pe piata rusa a ajuns deja la sase.

    In contextul extinderii spre est, o privire mai accentuata spre Romania pare logica, mai ales ca piata autohtona este una dintre cele mai slab dezvoltate din centrul si estul Europei in privinta prezentei retailerilor straini.

    Lucrurile incep sa se schimbe. Compania germana Kaufland lucreaza deja la primele sale hipermarketuri, iar intrarea Auchan va incinge in curand piata. Mai ales ca un alt operator important, Real – divizia de hipermarketuri a grupului german Metro – intentioneaza, de asemenea, sa intre pe piata romaneasca, potrivit unor alte surse din piata. In plus, alte mari grupuri din retailul european „adulmeca“ situatia din Romania.

    De altfel, si Auchan analizeaza de mai multi ani piata romaneasca. Insa primul venit a fost Carrefour, printr-un joint-ven-  ture cu compania italiana Hyparlo. Primul hipermarket Carrefour a fost deschis in Bucuresti in 2001, iar in prezent numarul magazinelor Carrefour a ajuns la patru.

    In 2003, si-a facut aparitia primul concurent al Carrefour. Grupul Louis Delhaize a deschis primul hipermarket Cora tot in Bucuresti. Spre finalul acestui an, va fi inaugurat si al doilea magazin, amplasat de asemenea in Capitala.

    Succesul inregistrat de primii retaileri intrati pe piata au atras interesul altor mari jucatori din comertul international. Iar dupa ce au studiat potentialul romanesc, multi dintre acestia au decis sa intre pe piata autohtona. Iar o tara cu 20 de milioane de locuitori, care este pe punctul de a adera la Uniunea Europeana este foarte atractiva pentru aceste companii.

    Iar aceasta situatie l-a facut recent pe unul dintre cei mai renumiti consultanti din domeniul retailului sa afirme ca Romania este pregatita sa primeasca alti doi giganti ai comertului.  Grupul britanic Tesco si concernul american Wal-Mart vor deschide in doi-trei ani primele lor magazine din Romania, a declarat recent, la Bucuresti, Brian Moore, director general al firmei de consultanta EMR-Namnews.

    Iar cei care sunt deja prezenti isi fac inca de pe acum planurile pentru a rezista concurentei. Se va impune in mintea consumatorului roman modelul francez de hipermarketuri? 

  • ASIGURARI: Colac de salvare pentru marca

    Asigurarile de proprietate intelectuala lipsesc cu desavarsire din oferta asiguratorilor romani. Nu exista o piata, spun ei intr-un glas. Singurele care au cautat si au cumparat asa ceva sunt companiile multinationale – dar nici ele in Romania, ci direct in tara mama. Cum isi pot asigura, in aceste conditii, companiile romanesti marcile si imaginea?

    Regula nescrisa, stiuta insa de toti marii iubitori de fotbal. Coca-Cola este, de ani de zile, sponsorul oficial al campionatelor mondiale de fotbal. Si totusi, in 1996, lucrurile pareau a se fi schimbat, pentru ca din spoturile Pepsi se intelegea cu totul altceva. „Nimic oficial“ – spunea spotul lansat de Pepsi, si toata lumea a crezut ca se refera la sponsorul oficial al campionatului de fotbal.

    Reactia Coca-Cola n-a intarziat sa apara, solicitand companiei vesnic concurente retragerea spoturilor. Rezolvarea situatiei  s-a facut pe cale amiabila. Lucrurile nu se termina, insa, intotdeauna asa. Nu de putine ori, in cazuri similare, de incalcare a dreptului de proprietate intelectuala, se ajunge direct la tribunal. Cat poate costa un astfel de proces? Exista, totusi, si in aceste cazuri, „portite“ de scapare?

    In cele mai multe cazuri, costurile unui astfel de proces, si daunele pe care le implica, pot ajunge la sume cu multe zerouri, in euro sau dolari. Spre exemplu, in 1999, fiecare disputa pentru imagine a costat companiile americane, in medie, 1,5 milioane de dolari. Au fost si situatii in care costurile au ajuns si la 10 milioane de dolari pe caz.  Exista totusi si modalitati, „sofisticate“ – dupa cum spun asiguratorii romani – de a te proteja impotriva unor astfel de costuri. In Occident, marile companii incheie cu societatile de asigurari polite prin care acestea suporta, in cazul unui proces de proprietate intelectuala, costurile de judecata si daunele care apar. 

    In Romania… subiectul ramane mai mult la stadiu de teorie. Pana una alta, putine companii romanesti par a acorda atentie asigurarii pentru imaginea si proprietatea lor intelectuala.  

    „Asigurarile de proprietate intelectuala, fiind mai exclusiviste, nu au capatat amploare. Inca“, spune  Daniel Stan, membru in CA al companiei de asigurari Unita. Clientii care au solicitat astfel de asigurari sunt, de regula, multinationale. Stan explica faptul ca multe din asigurarile acestora se fac la nivel de grup, si de aceea nu mai sunt necesare in Romania. 

    Este si cazul companiei Japan Tobacco International (JTI). La nivel mondial, grupul are incheiate astfel de polite de asigurare pentru protejarea marcilor sale, care acopera si activitatea din Romania. Reprezentanta JTI, Gilda Lazar, spune ca nici nu au mai cautat o astfel de asigurare in Romania.

    Lucrurile stau un pic diferit in cazul altei multinationale, Tuborg Romania. Presedintele companiei, Shachar Shaine, spune ca, desi a cautat o astfel de polita in Romania, nu a gasit-o.  Ce spun, de partea cealalta, companiile de asigurari? In marea lor majoritate, asiguratorii spun ca, in Romania, „nu exista o piata pentru asa ceva“. 

    „Cererea care ar putea exista pentru astfel de produse este inca foarte redusa“, crede Marius Onofrei, director comunicare, Allianz-Tiriac Asigurari. Motivul? In primul rand, pentru ca nu a existat o cerere consistenta din partea companiilor, spune Onofrei, completand ca „in cazul Allianz-Tiriac chiar nici una“. Pentru dezvoltarea unor produse de asigurari destinate protectiei imaginii – spun asiguratorii – ar fi necesare actualizari ale sistemului legislativ local, precum si o mai buna functionare a sistemului juridic din Romania. 

    Un motiv in plus pentru inexistenta acestor produse pe piata romaneasca pare a fi si lipsa de experienta in materie de conflicte datorate prejudiciilor de imagine si celor de proprietate intelectuala. Cele mai multe dintre cazuri s-au rezolvat amiabil. Multe dintre ele nici nu au fost facute publice. Cu toate acestea, exista cazuri si in Romania de dispute pe proprietate intelectuala. SmithKline Beecham, unul dintre cei mai importanti producatori de medicamente, a solicitat companiei concurente Lek Pharmaceuticals retragerea de pe piata a antibioticului Amoksilcav, motivand ca acesta incalca dreptul ei de brevet patentat. De notorietate este si cazul in care Henkel a cerut companiei Evyap retragerea de pe piata a marcii de detergent Fax. Lucru care, in final, s-a si intamplat. Acelasi final si in disputa dintre  Heineken si European Drinks, pentru retragerea de pe piata de catre European Drinks a marcii Burger. Motivul? Elementele figurative aflate in compunerea marcii Burger erau izbitor de asemanatoare cu cele ale marcii Heineken.  Dar poate cel mai de impact caz a fost cel al conflictului dintre italienii de la Parmalat si European Drinks. 500.000 de dolari – atat solicita in 1999 compania italiana Parmalat ca daune morale pentru „concurenta neloiala“. Parmalat acuza European Drinks ca produsul acesteia din urma, „Sante“ face concurenta neloiala lui „Santal“, marca Parmalat. Italienii motivau ca aceasta concurenta neloiala are la baza confuzia ce s-ar putea crea intre cele doua marci. Dupa patru ani de judecata, italienii au pierdut. Totusi European Drinks a retras de pe piata marca Sante, produsul fiind comercializat sub alte nume.

    „Cele mai multe, dar si cele mai interesante litigii privind protectia marcilor sunt cele care au drept obiect marci figurative sau combinate“, spune avocatul Ciprian Dragomir de la cabinetul Tuca si Asociatii. Acestea sunt marci care contin fie numai un element grafic, fie sunt compuse din denumiri, sloganuri avand caligrafii deosebite insotite sau nu si de un element grafic/figurativ. De aici provine si complexitatea disputei juridice, explica Dragomir. „Un loc aparte este ocupat aici de marcile tridimensionale, care pot genera litigii chiar foarte complexe.“ Litigiile privind marcile verbale, de tipul marcii „Instant“ versus marca „Instantina“, „sunt mai putine ca numar si nu atrag atentia specialistilor tocmai pentru ca ele nu ridica mari probleme in solutionare“, spune Dragomir. 

    In toate dintre aceste cazuri cheltuielile de judecata si daunele ar fi atins sume cu multe zerouri – spun avocati practicieni in domeniu. Sume care, cel putin partial, pot fi acoperite tocmai printr-o asigurare.   Cum ar putea arata, insa, o astfel de asigurare? Practic, marcile si imaginea unei companii se pot asigura prin doua tipuri de polite de asigurare. 

    „Asa-numitele asigurari de tip «media liability insurance» sunt asigurari speciale prin care poate fi protejata o marca“, explica Shachar Shaine. Aceste tipuri de polite pot asigura despagubiri pentru daune provocate de defaimarea unei persoane sau a unui produs. Astfel, este protejata reputatia companiei asigurate. Aceste daune pot fi produse de omiterea sau comunicarea gresita a unor informatii despre o companie sau o persoana, care atrage pierderi financiare pentru companie.

    O a doua categorie de asigurari care protejeaza marcile unei companii sunt asigurarile de proprietate intelectuala. „Ele protejeaza companiile de posibile fraude comise asupra ideilor, operatiunilor, inovatiilor pentru care ele detin patentul de fabricatie“, explica Shaine. In aceasta situatie, compania poate primi de la asigurator costurile de judecata si o anumita suma (daune) stabilita anterior prin polita de asigurare. Exista astfel de asigurari de proprietate intelectuala care acopera si marcile, spune Shaine, definite ca un bun al companiei pentru care aceasta detine drept de proprietate intelectuala.  Cum functioneaza o polita de proprietate intelectuala?

    Exista doua tipuri de acoperiri, in cazul asigurarilor de proprietate intelectuala, tinand cont de situatia in care se poate gasi compania – explica Dacian Cernestean, Account Manager la EOS RISQ Romania, unul dintre cei mai importanti brokeri de asigurari din Romania.  

    Primul tip de acoperire despagubeste asiguratul pentru cheltuielile si costurile pe care le presupune actionarea in judecata a unui tert care se se presupune (ramanand de demonstrat) ca i-a incalcat proprietatea intelectuala. De la caz la caz, acest tip de polita ofera despagubire si pentru pierderile financiare cauzate de aceasta incalcare. Al doilea tip de acoperire este situatia inversa, cand se ofera despagubirea cheltuielilor si costurilor ocazionate de un proces de incalcare a proprietatii intrelectuale in care asiguratul este considerat ca fiind „parte vatamatoare“.

    Odata ajunsi la proces, cel care reclama furtul intelectual – practic partea care solicita daune pentru incalcarea proprietatii sale intelectuale –  trebuie sa masoare valoarea marcii si, implicit, valoarea daunei. In momentul in care se dovedeste cazul asigurat – adica cel lezat castiga procesul pentru o dauna asigurata in prealabil – asiguratorul va plati asiguratului polita de asigurare, adica indemnizatia de asigurare. Evaluarea nu este deloc simpla, pentru ca ea tine cont de numeroase elemente de natura financiara si legala iar la cuantificare participa, de obicei, experti financiari, contabili si avocati.

    Acesta este, de fapt, si motivul pentru care asigurarile de proprietate intelectuala sunt considerate produse „sofisticate“. „Evaluarea unei marci si a valorii ei este un lucru extrem de dificil de facut“, spune Cernestean. Dificultatile provin din faptul ca o asigurare de proprietate intelectuala nu lucreaza cu concepte la fel de concrete ca in cazul, sa spunem, asigurarilor auto – unde obiectul asigurat are o valoare bine definita si usor de stabilit. Proprietatea intelectuala, care implica idei, concepte, informatii sau marci, este nu doar mai greu de evaluat, dar si mai greu de stabilit unde si in ce masura a fost afectata.

    Motiv pentru care asigurarea proprietatii intelectuale – a marcilor, in special – este considerata ca fiind unul din cele mai „delicate“ produse de asigurari. „El opereaza cu elemente foarte abstracte. Tocmai de aceea“, spune Cernestean, „evaluarea riscului presupune culegerea si interpretarea de catre asigurator a unui volum de informatii foarte specifice si detaliate“. De aceeasi parere este si directorul executiv al companiei de asigurari Unita, Daniel Stan. „ Asigurarile de proprietate intelectuala fac parte din categoriile de asigurari «sofisticate», cu aplicabilitate mai limitata si cu un grad mare de cunostinte necesare“, crede el. Si, in conditiile in care in Romania exista mari decalaje de timp fata de alte tari din regiune in implementarea unor sisteme de asigurari cu mult mai „banale“ – cum sunt pensiile private, de exemplu -, „firmele de asigurari au cautat sa acopere cerintele imediate si cu un grad mai mare de acoperire“.

    Si totusi, chiar si in alte tari din zona, aceasta categorie de asigurari lipseste din oferta asiguratorilor. Reprezentantul companiei cehe de asigurari Ceská pojist’ovna, Václav Bálek, a declarat pentru BUSINESS Magazin ca astfel de asigurari nu sunt prezente nici pe piata ceha. Motivul? Acelasi ca si in Romania – nu exista o cerere din partea clientilor pentru asa ceva. Si in cazul altor piete externe, acest tip de asigurare ocupa o nisa foarte ingusta. „Foarte putini asiguratori subscriu acest gen de polite la care obiectul asigurarii este unul intangibil“, spune Cernestean, de la EOS RISQ

    Si totusi, ce poate face o companie romaneasca care vrea sa cumpere o asigurare pentru marcile si imaginea sa? Si cam cat l-ar putea costa? Companiile de asigurari spun ca, daca vor exista cereri, vor include in portofoliul lor si astfel de asigurari. La pretul „corect“, evident. Pentru ca – si nimeni nu se fereste s-o spuna, chiar in industrie – nu ar fi ieftin deloc. O alta varianta ar fi cumpararea unei astfel de polite de la un broker de asigurari. In acest caz, el poate alege de pe piata internationala o asigurare care sa se potriveasca cererii clientului. 

    Dacian Cernestean, de la EOS RISQ Romania, spune ca si in practica internationala, aceasta asigurare este o asigurare scumpa. In primul rand pentru ca limitele de despagubire, adica sumele asigurate, sunt mari, fiind in general de ordinul sutelor de mii de dolari sau euro. Tinand cont si de faptul ca este vorba de un „bun asigurat“ intangibil si de faptul ca expunerea la risc este determinata de „hazardul uman“ – deci extrem de imprevizibil -, prima de asigurare pentru o astfel de polita poate fi de ordinul zecilor de mii de dolari sau euro. Un aspect interesant este subliniat de directoarea de la directia vanzari asigurari de la Asirom, Steluta Racolta. „Prevederile Codului fiscal in vigoare permit clientilor persoane juridice deducerea primelor de asigurare aferente activelor necorporale – asa cum este si marca“. Totusi, spune ea, nimeni nu a cautat, nici la Asirom, o astfel de asigurare. 

    „Firmele romanesti au acordat prea putina importanta propriei imagini si riscului ca aceasta sa fie degradata de reclamatiile si pretentiile de despagubire facute de terti.“ Spre deosebire de marea majoritate a asiguratorilor – care vad momentul unor astfel de cereri mai degraba indepartat – Racolta crede ca „perspectiva integrarii europene (…) va duce in curand la cereri pentru acest gen de asigurari“.