BusinessMagazin

Blog

  • Managerul strain sfinteste locul

    Dezvoltarea pietei de electronice si electrocasnice forteaza maturizarea interna a celor mai importante companii din domeniu. Dupa ce au crescut pe principii antreprenoriale, la conducerea Altex, Domo si Flanco vine o noua categorie de manageri.

     

    Acum un an, Flamingo isi facea intrarea la Bursa de Valori Bucuresti, dupa o oferta publica initiala despre care nu s-ar putea spune ca a trecut tocmai neobservata. Dimpotriva. Numai ca putini dintre cei care au suprasubscris atunci oferta Flamingo isi imaginau cum va evolua compania in doar 12 luni. La bursa, cotatia actiunilor a scazut, dar pe piata Flamingo s-a transformat dintr-un mare vanzator de IT&C, intr-un important retailer de electronice si electrocasnice, odata cu preluarea Flanco.

     

    Dar dezvoltarea afacerii a implicat si o schimbare de management. Incepand de luna viitoare, de partea de retail a grupului Flamingo se va ocupa cehul Jiri Rizek, fostul general manager al lantului Dixons/Electroworld din Cehia. Astfel se indeplineste un vis mai vechi al lui Cornel Marian, actualul director general al Flanco si reprezentant al companiei de investitii Oresa Ventures, cel mai important actionar al retelei de electrocasnice inainte de fuziunea cu Flamingo.

     

    „Tot retailul, nu numai cel de electronice si electrocasnice, se profesionalizeaza“, comenteaza Cornel Marian. Sunt noi directii, noi promotii, noi provocari si este nevoie de oameni cu experienta in retail, isi justifica el cautarea unui manager pentru compania pe care inca o mai conduce. De ce unul strain? E simplu. „Nu gasesti oamenii potriviti aici. Nu a facut nimeni dezvoltari comerciale de mare anvergura“, spune Marian.

     

    Decizia de a aduce un manager strain la Flanco a fost luata inca de anul trecut, inainte de a avea loc fuziunea cu Flamingo. In octombrie 2005, Marius Ghenea, cel care a condus compania mai bine de trei ani, pleca de la Flanco. La acea vreme, Cornel Marian prelua fraiele afacerii, insa doar pentru a asigura un interimat pana la gasirea unui nou manager.

     

    „Planul este sa recrutam un CEO pentru 3-5 ani“, spunea pe atunci Marian, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, detaliind ca „suntem in cautarea unui manager de top din industria asta din Europa sau a unui manager de top din Romania“. Cea de a doua varianta a picat intre timp. De fapt, dupa discutia amintita a mai avut loc un eveniment important – fuziunea afacerii Flanco cu Flamingo, anuntata la finele anului trecut, valoarea tranzactiei fiind evaluata la 30-40 de milioane de euro.

     

    Din acest punct, insa, lucrurile s-au complicat. Din cei doi retaileri specializati a rezultat un grup cu mai multe directii de business, a caror unica administrare a devenit tot mai dificila. De aici si pana la cautarea unui manager cu experienta nu a mai fost decat un pas. Chiar daca la prima vedere Jiri Rizek este omul potrivit la locul potrivit – printre altele a mai lucrat 12 ani la Philips si JVC, iar Dixons este unul dintre cei mai mari jucatori din retailul european de electrocasnice -, misiunea sa nu este dintre cele mai usoare.

     

    Rizek – care va ocupa pozitia de managing director retail in cadrul grupului Flamingo – va avea de recuperat un important handicap. Pana in 2003, Flanco a fost numarul unu pe piata de electrocasnice. Din 2004, insa, strategia adoptata, prea prudenta dupa unii analisti, l-a facut sa piarda teren in fata principalilor concurenti, Altex si Domo, care l-au si depasit. Acum, dupa fuziune, si Flanco mizeaza pe deschiderea de magazine de mari suprafete, o strategie adoptata de rivalul Altex inca de acum doi ani, prin lansarea conceptului Media Galaxy.

     

    Potrivit obiectivelor Flamingo, anuntate saptamana trecuta, in urmatorii trei ani suprafata totala de vanzare a grupului va trece de  60.000 de metri patrati, de la 36.000 mp cat are in prezent, cresterea venind in special din implementarea noului concept de magazin. Care ar fi in acest context atuurile lui Rizek? „Isi va folosi experienta pe care o aduce din Dixons“, este de parere Cornel Marian. Teoretic, restructurarea grupului si numirea noului manager par sa se fi intamplat la locul si momentul cel mai potrivit.

     

    2006 este un an dificil pentru piata de electrocasnice, iar cresterile spectaculoase din anii anteriori ar putea deveni istorie. Daca anul trecut piata de electronice si electrocasnice a fost de 800-850 de milioane de euro, nu este exclus ca anul acesta sa nu treaca de pragul de 800 de milioane, dupa cum estima recent Dan Ostahie, presedintele actualului numar unu, Altex. „Competitia este din ce in ce mai dura si marginile de profit nu ne mai permit sa facem greseli. Trebuie ca totul sa fie perfect“, spune si Lorand Szarvadi, CEO al Domo.

     

    In aceste conditii, este de asteptat sa apara schimbari si in conducerea concurentilor? Cornel Marian spune ca nu: „Pentru un antreprenor este mai greu sa lase fraiele afacerii“. Asa sa fie? Lorand Szarvadi, care este si unul dintre principalii actionari ai companiei, a dezvaluit pentru BUSINESS Magazin ca Domo se afla in plin proces de recrutare a unui manager de operatiuni, „posibil strain, cu experienta intr-un domeniu similar, adica retail specializat. Nu neaparat de electrocasnice“.

     

    Un alt semn ca specializarea din cea in ce mai pronuntata a comertului creeaza nevoia de manageri specialisti. „Trebuie restructurata putin toata organigrama companiei“, explica Lorand Szarvadi. Si directorul Domo este de parere ca gasirea unui executiv roman cu experienta este aproape imposibila. „Nu cautam neaparat un manager strain“, spune Szarvadi, „dar pot sa va spun dupa 20 de interviuri, ca este foarte greu sa gasesti un om potrivit, inclusiv intre straini“.

     

    In schimb, Dan Ostahie se declara partizan al ideii identificarii unor manageri romani in pozitiile cheie din retail si isi exprima convingerea ca in Romania exista asemenea specialisti. De altfel, Altex a numit in acest an un director de operatiuni (COO) in persoana lui Adrian Urda. „Numirea unor specialisti in pozitii de conducere la principalele companii de electronice si electrocasnice se explica prin necesitatea de a introduce reguli corporatiste si in acest domeniu“, explica Ostahie, in opinia caruia 2006 reprezinta „un moment de maturizare interna a companiilor, de consolidare a procedurilor interne“.

     

    Consolidarea companiilor are loc atat in contextul conditiilor dificile de pe piata, cat si in perspectiva unei viitoare vanzari. Chiar daca nu o declara raspicat, ipoteza nu este exclusa insa de nici unul dintre jucatori. „Pe un orizont de timp de cinci ani, o companie din retail are doar doua optiuni: sa intre in parteneriat cu un alt grup mai mare sau sa devina ea insasi un jucator regional“, spune Dragos Cinca, fondator si principal actionar al Flamingo.

     

    De altfel, compania – dupa integrarea Flanco – are printre actionari fonduri de investitii, care vor dori la un moment dat sa iasa din afacere. Cum compania este cotata la bursa, exit-ul va fi relativ usor de facut. „Strategia este sa construim o firma puternica“, spune Cornel Marian, „daca la un moment dat vor aparea investitori dornici sa o cumpere, pot incerca la bursa“.

     

    Si Domo are printre actionari un fond de investitii – RAEF, cu 20%. „Poate vom lista sau poate vom vinde compania, nu excludem nici o varianta“, spune Szarvadi, explicand, totusi, ca anul acesta nu se va intampla nimic din toate astea.

    In schimb, Dan Ostahie spunea luna trecuta ca, din cauza scaderii pietei, a amanat intentia de vanzare a unei parti din companie, pentru ca interesul potentialilor investitori a scazut. „Asteptam rezultatele de la finalul acestui an, dupa care o sa hotaram daca vrem sa ne listam la bursa, vindem catre un fond de investitii sau catre un investitor strategic.“ Dar pana la venirea investitorilor strategici, proprietarii lasa loc unor „manageri strategici“.

  • Managerul strain sfinteste locul

    Dezvoltarea pietei de electronice si electrocasnice forteaza maturizarea interna a celor mai importante companii din domeniu. Dupa ce au crescut pe principii antreprenoriale, la conducerea Altex, Domo si Flanco vine o noua categorie de manageri.

     

    Acum un an, Flamingo isi facea intrarea la Bursa de Valori Bucuresti, dupa o oferta publica initiala despre care nu s-ar putea spune ca a trecut tocmai neobservata. Dimpotriva. Numai ca putini dintre cei care au suprasubscris atunci oferta Flamingo isi imaginau cum va evolua compania in doar 12 luni. La bursa, cotatia actiunilor a scazut, dar pe piata Flamingo s-a transformat dintr-un mare vanzator de IT&C, intr-un important retailer de electronice si electrocasnice, odata cu preluarea Flanco.

     

    Dar dezvoltarea afacerii a implicat si o schimbare de management. Incepand de luna viitoare, de partea de retail a grupului Flamingo se va ocupa cehul Jiri Rizek, fostul general manager al lantului Dixons/Electroworld din Cehia. Astfel se indeplineste un vis mai vechi al lui Cornel Marian, actualul director general al Flanco si reprezentant al companiei de investitii Oresa Ventures, cel mai important actionar al retelei de electrocasnice inainte de fuziunea cu Flamingo.

     

    „Tot retailul, nu numai cel de electronice si electrocasnice, se profesionalizeaza“, comenteaza Cornel Marian. Sunt noi directii, noi promotii, noi provocari si este nevoie de oameni cu experienta in retail, isi justifica el cautarea unui manager pentru compania pe care inca o mai conduce. De ce unul strain? E simplu. „Nu gasesti oamenii potriviti aici. Nu a facut nimeni dezvoltari comerciale de mare anvergura“, spune Marian.

     

    Decizia de a aduce un manager strain la Flanco a fost luata inca de anul trecut, inainte de a avea loc fuziunea cu Flamingo. In octombrie 2005, Marius Ghenea, cel care a condus compania mai bine de trei ani, pleca de la Flanco. La acea vreme, Cornel Marian prelua fraiele afacerii, insa doar pentru a asigura un interimat pana la gasirea unui nou manager.

     

    „Planul este sa recrutam un CEO pentru 3-5 ani“, spunea pe atunci Marian, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, detaliind ca „suntem in cautarea unui manager de top din industria asta din Europa sau a unui manager de top din Romania“. Cea de a doua varianta a picat intre timp. De fapt, dupa discutia amintita a mai avut loc un eveniment important – fuziunea afacerii Flanco cu Flamingo, anuntata la finele anului trecut, valoarea tranzactiei fiind evaluata la 30-40 de milioane de euro.

     

    Din acest punct, insa, lucrurile s-au complicat. Din cei doi retaileri specializati a rezultat un grup cu mai multe directii de business, a caror unica administrare a devenit tot mai dificila. De aici si pana la cautarea unui manager cu experienta nu a mai fost decat un pas. Chiar daca la prima vedere Jiri Rizek este omul potrivit la locul potrivit – printre altele a mai lucrat 12 ani la Philips si JVC, iar Dixons este unul dintre cei mai mari jucatori din retailul european de electrocasnice -, misiunea sa nu este dintre cele mai usoare.

     

    Rizek – care va ocupa pozitia de managing director retail in cadrul grupului Flamingo – va avea de recuperat un important handicap. Pana in 2003, Flanco a fost numarul unu pe piata de electrocasnice. Din 2004, insa, strategia adoptata, prea prudenta dupa unii analisti, l-a facut sa piarda teren in fata principalilor concurenti, Altex si Domo, care l-au si depasit. Acum, dupa fuziune, si Flanco mizeaza pe deschiderea de magazine de mari suprafete, o strategie adoptata de rivalul Altex inca de acum doi ani, prin lansarea conceptului Media Galaxy.

     

    Potrivit obiectivelor Flamingo, anuntate saptamana trecuta, in urmatorii trei ani suprafata totala de vanzare a grupului va trece de  60.000 de metri patrati, de la 36.000 mp cat are in prezent, cresterea venind in special din implementarea noului concept de magazin. Care ar fi in acest context atuurile lui Rizek? „Isi va folosi experienta pe care o aduce din Dixons“, este de parere Cornel Marian. Teoretic, restructurarea grupului si numirea noului manager par sa se fi intamplat la locul si momentul cel mai potrivit.

     

    2006 este un an dificil pentru piata de electrocasnice, iar cresterile spectaculoase din anii anteriori ar putea deveni istorie. Daca anul trecut piata de electronice si electrocasnice a fost de 800-850 de milioane de euro, nu este exclus ca anul acesta sa nu treaca de pragul de 800 de milioane, dupa cum estima recent Dan Ostahie, presedintele actualului numar unu, Altex. „Competitia este din ce in ce mai dura si marginile de profit nu ne mai permit sa facem greseli. Trebuie ca totul sa fie perfect“, spune si Lorand Szarvadi, CEO al Domo.

     

    In aceste conditii, este de asteptat sa apara schimbari si in conducerea concurentilor? Cornel Marian spune ca nu: „Pentru un antreprenor este mai greu sa lase fraiele afacerii“. Asa sa fie? Lorand Szarvadi, care este si unul dintre principalii actionari ai companiei, a dezvaluit pentru BUSINESS Magazin ca Domo se afla in plin proces de recrutare a unui manager de operatiuni, „posibil strain, cu experienta intr-un domeniu similar, adica retail specializat. Nu neaparat de electrocasnice“.

     

    Un alt semn ca specializarea din cea in ce mai pronuntata a comertului creeaza nevoia de manageri specialisti. „Trebuie restructurata putin toata organigrama companiei“, explica Lorand Szarvadi. Si directorul Domo este de parere ca gasirea unui executiv roman cu experienta este aproape imposibila. „Nu cautam neaparat un manager strain“, spune Szarvadi, „dar pot sa va spun dupa 20 de interviuri, ca este foarte greu sa gasesti un om potrivit, inclusiv intre straini“.

     

    In schimb, Dan Ostahie se declara partizan al ideii identificarii unor manageri romani in pozitiile cheie din retail si isi exprima convingerea ca in Romania exista asemenea specialisti. De altfel, Altex a numit in acest an un director de operatiuni (COO) in persoana lui Adrian Urda. „Numirea unor specialisti in pozitii de conducere la principalele companii de electronice si electrocasnice se explica prin necesitatea de a introduce reguli corporatiste si in acest domeniu“, explica Ostahie, in opinia caruia 2006 reprezinta „un moment de maturizare interna a companiilor, de consolidare a procedurilor interne“.

     

    Consolidarea companiilor are loc atat in contextul conditiilor dificile de pe piata, cat si in perspectiva unei viitoare vanzari. Chiar daca nu o declara raspicat, ipoteza nu este exclusa insa de nici unul dintre jucatori. „Pe un orizont de timp de cinci ani, o companie din retail are doar doua optiuni: sa intre in parteneriat cu un alt grup mai mare sau sa devina ea insasi un jucator regional“, spune Dragos Cinca, fondator si principal actionar al Flamingo.

     

    De altfel, compania – dupa integrarea Flanco – are printre actionari fonduri de investitii, care vor dori la un moment dat sa iasa din afacere. Cum compania este cotata la bursa, exit-ul va fi relativ usor de facut. „Strategia este sa construim o firma puternica“, spune Cornel Marian, „daca la un moment dat vor aparea investitori dornici sa o cumpere, pot incerca la bursa“.

     

    Si Domo are printre actionari un fond de investitii – RAEF, cu 20%. „Poate vom lista sau poate vom vinde compania, nu excludem nici o varianta“, spune Szarvadi, explicand, totusi, ca anul acesta nu se va intampla nimic din toate astea.

    In schimb, Dan Ostahie spunea luna trecuta ca, din cauza scaderii pietei, a amanat intentia de vanzare a unei parti din companie, pentru ca interesul potentialilor investitori a scazut. „Asteptam rezultatele de la finalul acestui an, dupa care o sa hotaram daca vrem sa ne listam la bursa, vindem catre un fond de investitii sau catre un investitor strategic.“ Dar pana la venirea investitorilor strategici, proprietarii lasa loc unor „manageri strategici“.

  • De ce se teme BNR de nordul Capitalei

    Serialul „asset bubble pe piata imobiliara“ pare a fi noul hit al verii. Episodul-pilot a rulat la inceputul lunii mai, cand guvernatorul BNR Mugur Isarescu atentiona ca valoarea terenurilor si imobilelor este exagerata. Care este insa miza declaratiilor bancii centrale?

     

    Startul odata dat, a fost randul economistului-sef al bancii centrale Valentin Lazea sa traga de acelasi semnal de alarma al guvernatorului BNR. Doua luni mai tarziu, discutia despre pretul exagerat al imobilelor revenea in prim-plan. De data aceasta, avea sa iasa la rampa cu o declaratie despre asa-numitul „asset bubble“ de pe piata imobiliara Adrian Vasilescu, consilierul aceluiasi Mugur Isarescu.

     

    „Nu spun nici ca piata se prabuseste, nici ca nu se prabuseste. Trag doar un semnal de alarma asupra unui balon cu lichid fierbinte care s-ar putea sparge“, avea sa spuna Vasilescu pe un ton evaziv, fara a se mai pierde insa in alte subtilitati oratorice. In definitiv, de ce ar fi ingrijorati inaltii oficiali ai BNR de cresterea continua a preturilor de pe piata imobiliara? Reprezentanti ai bancii centrale, surse din bancile comerciale sau analisti ai pietei identifica cel putin trei cauze.

     

    Pe de-o parte, BNR ar urmari sa evite posibilele probleme in care ar intra bancile in cazul in care mai multi clienti ai acestora nu-si vor mai putea rambursa creditele. Imobilele sau terenurile cumparate pe credit constituie, de regula, garantii bancare, iar o scadere drastica a preturilor pe piata imobiliara ar antrena automat o scadere a valorilor pe care bancile le-ar putea obtine in momentul executarii garantiilor.

     

    Pe de alta, banca centrala nu poate ignora dezechilibrele de la nivel macroeconomic intre o crestere a PIB de 5%, fata de o majorare mult mai mare a preturilor pe piata imobiliara. Mai mult, aceasta crestere a preturilor nu are acoperire nici in statisticile privind evolutia veniturilor. Ceea ce inseamna, spun observatorii pietei, ca o parte din sumele care intra in real estate provin din zona neagra sau gri a economiei. Nu in ultimul rand, BNR ar incerca prin „semnalele“ sale sa scoata la lumina o parte din aceste sume.

     

    Totusi, nu putine sunt vocile din domeniul bancar si al investitiilor care sustin ca ingrijorarea Bancii Nationale nu este justificata. „BNR a luat in calcul un scenariu pesimist si vrea sa reduca probabilitatea ca acesta sa devina realitate“, a declarat un specialist dintr-o importanta banca comerciala din Romania, adaugand, insa, ca „nu sunt motive de ingrijorare“.

     

    Semnalul de alarma tras de guvernator la sfarsitul lunii mai se referea in special la preturile activelor imobiliare din zona de nord a Bucurestiului, unde un metru patrat construit pentru un proiect rezidential costa cel putin 900 de euro, dar poate ajunge lejer pana la 2.000 de euro.

    Si chiar daca Bogdan Georgescu, directorul general al companiei imobiliare Colliers International, este de parere ca aceste case scumpe din nord se cumpara cu banii jos, nu trebuie exclusa varianta ca, la un moment dat, ar putea constitui garantii bancare. Mai ales ca o parte din terenurile pe care se dezvolta proiecte rezidentiale sau cladiri de birouri sunt deja in aceasta situatie. Cam astfel stau lucrurile in zona de lux a pietei imobiliare.

     

    In ceea ce priveste preturile apartamentelor din blocurile vechi, acestea nu s-au stabilizat inca si ar mai putea urma cresteri, potrivit agentilor imobiliari. De exemplu, un studiu realizat recent de Ziarul Financiar despre pretul apartamentelor de bloc arata ca valorile acestora s-au dublat in ultimii doi ani. Pentru acest an este estimata o crestere de maximum 10-15%.

    Florian Libocor, economist in cadrul BRD Groupe Société Générale, este si el de parere ca pericolele la care se gandeste BNR nu se justifica. „Expunerea bancilor comerciale pe credite pentru achizitia sau constructia de locuinte este mica (circa 15% din total), ceea ce inseamna ca si riscurile creditarii pe sectorul imobiliar sunt reduse“, comenteaza Libocor.

     

    Adrian Crivii, managing partner al companiei de evaluare Darian, considera insa ca banca centrala actioneaza prudent pentru a evita potentialele presiuni asupra bancilor comerciale, chiar impotriva dorintei acestora. Daca mai multi clienti ai bancilor vor intra in incapacitate de plata, institutiile vor fi fortate sa execute garantiile, adica sa vanda locuintele ipotecate.

    Acest lucru ar putea provoca o supra-oferta pe piata, ce ar putea duce la diminuarea preturilor. Insa o mica scadere nu ar trebui sa puna probleme majore. „Banca acorda doar 70% din cat spune evaluatorul ca valoreaza acea proprietate“, explica Adrian Crivii. Astfel ca problemele mari ar putea aparea doar la o scadere a preturilor cu peste 30%.

     

    Insa BNR se teme mai mult de explozia preturilor pe piata imobiliara fara o sustinere economica. Economia a crescut in medie cu 5% anual in ultima perioada, in timp ce preturile apartamentelor din Bucuresti s-au dublat in doar doi ani. Si nici veniturile – oficiale – nu au crescut atat de mult in aceasta perioada. Ca urmare, boom-ul preturilor ar putea deveni nesustenabil la un moment dat, apreciaza analistii.

     

    „Cei care isi iau credite mizeaza pe venituri din ce in ce mai mari“, spune Adrian Crivii, care completeaza insa ca, odata cu aderarea la UE, s-ar putea schimba multe. „Este posibil ca multe companii sa nu faca fata aderarii, iar unii oameni isi vor pierde slujbele, si vor intra in incapacitate de plata“.

    Totusi, Florian Libocor de la BRD nu este atat de pesimist. „Riscul de nerambursare este mic, pentru ca veniturile disponibile ale populatiei vor urma o tendinta crescatoare“, spune el, amintind si de trendul descrescator al dobanzilor.

     

    Mai mult decat atat, unii analisti care au preferat sa nu fie citati apreciaza ca o parte din banii utilizati pentru a cumpara proprietati imobiliare provin din zone mai putin vizibile. Ei spun ca statisticile referitoare la venituri nu explica pe de-a intregul exploziile inregistrate pe piata imobiliara, dar si in alte domenii, precum bunurile de larg consum, industria auto sau piata de electrocasnice.

    Analistii citati cred ca BNR incearca sa controleze fluxurile de bani negri sau gri pentru a evita perturbatiile la nivel macro. Dat fiind ca valoarea acestor fluxuri financiare nu este controlata, este posibil ca ele sa induca dezechilibre ale inflatiei sau deficitului de cont curent, de exemplu.

     

    Insa parghiile pe care le are BNR la indemana sunt destul de limitate. Banca centrala nu poate decat sa creasca nivelul rezervei minime obligatorii sau sa majoreze dobanda. Dar aceste decizii pot antrena si alte efecte, nu intotdeauna de dorit. Indiferent de motivatii, semnalul BNR porneste de la realitati economice. Multi uita ca evolutia pietei este sinusoidala, nu creste la nesfarsit, considera reprezentantul Darian. Iar prin ultimele declaratii, banca centrala arata si ca nu vrea sa uite de ciclurile economice, dar nici de falimentele bancare anterioare anului 2000.

  • De ce se teme BNR de nordul Capitalei

    Serialul „asset bubble pe piata imobiliara“ pare a fi noul hit al verii. Episodul-pilot a rulat la inceputul lunii mai, cand guvernatorul BNR Mugur Isarescu atentiona ca valoarea terenurilor si imobilelor este exagerata. Care este insa miza declaratiilor bancii centrale?

     

    Startul odata dat, a fost randul economistului-sef al bancii centrale Valentin Lazea sa traga de acelasi semnal de alarma al guvernatorului BNR. Doua luni mai tarziu, discutia despre pretul exagerat al imobilelor revenea in prim-plan. De data aceasta, avea sa iasa la rampa cu o declaratie despre asa-numitul „asset bubble“ de pe piata imobiliara Adrian Vasilescu, consilierul aceluiasi Mugur Isarescu.

     

    „Nu spun nici ca piata se prabuseste, nici ca nu se prabuseste. Trag doar un semnal de alarma asupra unui balon cu lichid fierbinte care s-ar putea sparge“, avea sa spuna Vasilescu pe un ton evaziv, fara a se mai pierde insa in alte subtilitati oratorice. In definitiv, de ce ar fi ingrijorati inaltii oficiali ai BNR de cresterea continua a preturilor de pe piata imobiliara? Reprezentanti ai bancii centrale, surse din bancile comerciale sau analisti ai pietei identifica cel putin trei cauze.

     

    Pe de-o parte, BNR ar urmari sa evite posibilele probleme in care ar intra bancile in cazul in care mai multi clienti ai acestora nu-si vor mai putea rambursa creditele. Imobilele sau terenurile cumparate pe credit constituie, de regula, garantii bancare, iar o scadere drastica a preturilor pe piata imobiliara ar antrena automat o scadere a valorilor pe care bancile le-ar putea obtine in momentul executarii garantiilor.

     

    Pe de alta, banca centrala nu poate ignora dezechilibrele de la nivel macroeconomic intre o crestere a PIB de 5%, fata de o majorare mult mai mare a preturilor pe piata imobiliara. Mai mult, aceasta crestere a preturilor nu are acoperire nici in statisticile privind evolutia veniturilor. Ceea ce inseamna, spun observatorii pietei, ca o parte din sumele care intra in real estate provin din zona neagra sau gri a economiei. Nu in ultimul rand, BNR ar incerca prin „semnalele“ sale sa scoata la lumina o parte din aceste sume.

     

    Totusi, nu putine sunt vocile din domeniul bancar si al investitiilor care sustin ca ingrijorarea Bancii Nationale nu este justificata. „BNR a luat in calcul un scenariu pesimist si vrea sa reduca probabilitatea ca acesta sa devina realitate“, a declarat un specialist dintr-o importanta banca comerciala din Romania, adaugand, insa, ca „nu sunt motive de ingrijorare“.

     

    Semnalul de alarma tras de guvernator la sfarsitul lunii mai se referea in special la preturile activelor imobiliare din zona de nord a Bucurestiului, unde un metru patrat construit pentru un proiect rezidential costa cel putin 900 de euro, dar poate ajunge lejer pana la 2.000 de euro.

    Si chiar daca Bogdan Georgescu, directorul general al companiei imobiliare Colliers International, este de parere ca aceste case scumpe din nord se cumpara cu banii jos, nu trebuie exclusa varianta ca, la un moment dat, ar putea constitui garantii bancare. Mai ales ca o parte din terenurile pe care se dezvolta proiecte rezidentiale sau cladiri de birouri sunt deja in aceasta situatie. Cam astfel stau lucrurile in zona de lux a pietei imobiliare.

     

    In ceea ce priveste preturile apartamentelor din blocurile vechi, acestea nu s-au stabilizat inca si ar mai putea urma cresteri, potrivit agentilor imobiliari. De exemplu, un studiu realizat recent de Ziarul Financiar despre pretul apartamentelor de bloc arata ca valorile acestora s-au dublat in ultimii doi ani. Pentru acest an este estimata o crestere de maximum 10-15%.

    Florian Libocor, economist in cadrul BRD Groupe Société Générale, este si el de parere ca pericolele la care se gandeste BNR nu se justifica. „Expunerea bancilor comerciale pe credite pentru achizitia sau constructia de locuinte este mica (circa 15% din total), ceea ce inseamna ca si riscurile creditarii pe sectorul imobiliar sunt reduse“, comenteaza Libocor.

     

    Adrian Crivii, managing partner al companiei de evaluare Darian, considera insa ca banca centrala actioneaza prudent pentru a evita potentialele presiuni asupra bancilor comerciale, chiar impotriva dorintei acestora. Daca mai multi clienti ai bancilor vor intra in incapacitate de plata, institutiile vor fi fortate sa execute garantiile, adica sa vanda locuintele ipotecate.

    Acest lucru ar putea provoca o supra-oferta pe piata, ce ar putea duce la diminuarea preturilor. Insa o mica scadere nu ar trebui sa puna probleme majore. „Banca acorda doar 70% din cat spune evaluatorul ca valoreaza acea proprietate“, explica Adrian Crivii. Astfel ca problemele mari ar putea aparea doar la o scadere a preturilor cu peste 30%.

     

    Insa BNR se teme mai mult de explozia preturilor pe piata imobiliara fara o sustinere economica. Economia a crescut in medie cu 5% anual in ultima perioada, in timp ce preturile apartamentelor din Bucuresti s-au dublat in doar doi ani. Si nici veniturile – oficiale – nu au crescut atat de mult in aceasta perioada. Ca urmare, boom-ul preturilor ar putea deveni nesustenabil la un moment dat, apreciaza analistii.

     

    „Cei care isi iau credite mizeaza pe venituri din ce in ce mai mari“, spune Adrian Crivii, care completeaza insa ca, odata cu aderarea la UE, s-ar putea schimba multe. „Este posibil ca multe companii sa nu faca fata aderarii, iar unii oameni isi vor pierde slujbele, si vor intra in incapacitate de plata“.

    Totusi, Florian Libocor de la BRD nu este atat de pesimist. „Riscul de nerambursare este mic, pentru ca veniturile disponibile ale populatiei vor urma o tendinta crescatoare“, spune el, amintind si de trendul descrescator al dobanzilor.

     

    Mai mult decat atat, unii analisti care au preferat sa nu fie citati apreciaza ca o parte din banii utilizati pentru a cumpara proprietati imobiliare provin din zone mai putin vizibile. Ei spun ca statisticile referitoare la venituri nu explica pe de-a intregul exploziile inregistrate pe piata imobiliara, dar si in alte domenii, precum bunurile de larg consum, industria auto sau piata de electrocasnice.

    Analistii citati cred ca BNR incearca sa controleze fluxurile de bani negri sau gri pentru a evita perturbatiile la nivel macro. Dat fiind ca valoarea acestor fluxuri financiare nu este controlata, este posibil ca ele sa induca dezechilibre ale inflatiei sau deficitului de cont curent, de exemplu.

     

    Insa parghiile pe care le are BNR la indemana sunt destul de limitate. Banca centrala nu poate decat sa creasca nivelul rezervei minime obligatorii sau sa majoreze dobanda. Dar aceste decizii pot antrena si alte efecte, nu intotdeauna de dorit. Indiferent de motivatii, semnalul BNR porneste de la realitati economice. Multi uita ca evolutia pietei este sinusoidala, nu creste la nesfarsit, considera reprezentantul Darian. Iar prin ultimele declaratii, banca centrala arata si ca nu vrea sa uite de ciclurile economice, dar nici de falimentele bancare anterioare anului 2000.

  • Fara putere

    Desi piata imobiliara este luata mai nou la ochi de oficialii bancii centrale, creditele pentru cumpararea de locuinte nu au avut o evolutie prea spectaculoasa.

     

    IN URMA CONSUMULUI: Cifrele BNR arata ca finantarile pentru locuinte sunt mult in urma creditului de consum.

     

    CRESTERI INEGALE: Totodata, ritmul de crestere al creditului ipotecar este in continuare scazut. Daca creditul de consum a crescut in primele cinci luni cu 30%, valoarea finantarilor pentru achizitia de locuinte a crescut cu doar 12%.

     

    SOLDURI: Mai mult decat atat, soldul creditelor ipotecare acordate a ajuns la sfarsitul lunii mai la 1,6 miliarde de euro, in vreme ce creditul de consum totalizeaza sase miliarde de euro.

  • Fara putere

    Desi piata imobiliara este luata mai nou la ochi de oficialii bancii centrale, creditele pentru cumpararea de locuinte nu au avut o evolutie prea spectaculoasa.

     

    IN URMA CONSUMULUI: Cifrele BNR arata ca finantarile pentru locuinte sunt mult in urma creditului de consum.

     

    CRESTERI INEGALE: Totodata, ritmul de crestere al creditului ipotecar este in continuare scazut. Daca creditul de consum a crescut in primele cinci luni cu 30%, valoarea finantarilor pentru achizitia de locuinte a crescut cu doar 12%.

     

    SOLDURI: Mai mult decat atat, soldul creditelor ipotecare acordate a ajuns la sfarsitul lunii mai la 1,6 miliarde de euro, in vreme ce creditul de consum totalizeaza sase miliarde de euro.

  • ENERGIE: "Baietii destepti" au facut afaceri mari si banoase si or sa mai faca

    Cand s-a publicat, cu cateva luni in urma, o stire despre cel mai mare salariu din Romania, de peste 110.000 de euro pe luna (6,4 mil. RON), toata lumea s-a gandit ca ar fi vorba de salariul unui bancher. Cand s-a aflat ca remuneratia apartinea directorului unei divizii din firma Energy Holding, s-au ridicat ceva semne de intrebare despre profitabilitatea unei industrii care a prins viata, practic, cu aproximativ doi ani in urma, odata cu liberalizarea, partiala, a pietei de energie.

     

    Intrebarea cum se face ca salariul cel mai mare nu intra in contul unui bancher sau al unui manager din lumea petrolului sau a telecomunicatiilor n-a intarziat atunci sa apara, dar unul din raspunsuri a fost ca Energy Holding a facut treburile ca la carte, declarand la fisc salariul imens al managerului si platind impozitele aferente.

     

    Liberalizarea pietei (pana la 83%, asta insemnand ca toti consumatorii persoane juridice pot cumpara energie de la un furnizor alternativ, in afara de Electrica) a creat astfel, intr-o piata a electricitatii de 5 miliarde de euro pe an pe atunci, un frate mai mic, care a crescut ca profitabilitate in doi ani cat alte industrii in multi ani de zile. Furnizorii alternativi (peste 100 cu totii, din care 20 domina piata), au ajuns sa detina o piata de mai bine de o jumatate de miliard pe an.

     

    Batalia cea mare intre acesti furnizori nu a fost la nivel de clienti, ci in primul rand la nivel de pret de achizitie a electricitatii. Cu cat mai ieftin cumperi ca sa revinzi, cu atat mai mare poate fi marja de profit. Datele facute publice de varii personaje politice despre jocurile de achizitie-vanzare a energiei au scos la iveala o parte dintre clientii politici ai acestei piete – firme care cumpara mult sub pretul pietei si vand catre Electrica energie de doua ori peste pretul pietei; de aici Electrica vinde ulterior energia catre consumatorii captivi, la pret reglementat, iar diferenta e acoperita de subventie.

     

    Primul care a atras atentia asupra configuratiei ciudate pe care piata energiei a capatat-o dupa liberalizare a fost presedintele Traian Basescu, in august anul trecut, care a lansat atunci faimoasa formulare „baietii destepti“, invitand Ministerul Economiei sa-i identifice pe acestia si eventual sa ia masuri ca astfel de contracte dezavantajoase pentru stat sa nu mai fie incheiate. Abia in primavara lui 2006, ministrul de resort, Codrut Seres, avea sa acuze reteaua de furnizori dezvoltata in jurul complexurilor energetice de la Rovinari si Turceni, unitati ai caror directori i-a si demis in cele din urma.

     

    Printre firmele nominalizate in aceasta perioada ca au incheiat contracte preferentiale cu complexurile de la Rovinari si Turceni se numara: Energy Holding, Ennet, Enol, Elcomex, Electromagnetica, Gevco, Grivco, Europec, Romelectro, Also Energ, Total Electric Oltenia, EFT, Electrocond, Eloltenia, Imobiliar Construct, Electricom, EGL Gas. Aceste firme au fost acuzate de faptul ca, in baza contractelor pe termen lung, cumpara energia electrica de la cele doua complexuri la preturi cuprinse  intre 52 lei/MWh si 150 lei/ MWh si o revand catre alti consumatori la preturi cuprinse intre 280 si 400 de lei.

     

    Furnizorii alternativi au intrat in concurenta directa cu Electrica SA, dar si cu multinationalele energetice care au intrat in Romania odata cu privatizarea a cinci dintre companiile de distributie desprinse din Electrica. Asa incat Enel SpA, CEZ si E.ON Energie AG s-au trezit ca lucreaza intr-o piata cu alte reguli decat cele din tarile unde operasera pana acum.

    Mai precis, calitatea de companii mari, cu afaceri la nivel international, nu le-a ajutat deloc sa poata achizitiona curent in mod direct de la producatorii de energie ieftina (acest termen desemneaza electricitatea produsa de Hidroelectrica, in special, de cele trei complexuri energetice din Oltenia – Craiova, Rovinari, Turceni – si de Nuclearelectrica – companii care produc energia cu preturi de la 10 la 40 euro/MWh).

     

    De ce o produc atat de ieftin? Hidroelectrica nu are nevoie practic de combustibili, lucrand doar cu apa, iar orice sezon ploios ii creste productia, Nuclearelectrica plateste pentru materia prima numai 5% din costurile de productie, iar complexurile energetice au avantajul propriilor combustibili fosili. 

    Contractele incheiate de acesti producatori ieftini cu furnizorii alternativi din piata inaintea privatizarii filialelor Electrica i-a facut pe cehii de la CEZ, de exemplu, sa constate cu stupoare ca Hidroelectrica nu le poate vinde direct decat circa 3% din cat au cerut – „a little peanut“, dupa cum spune acum managerul companiei, Jan Veskrna.

     

    Dupa Veskrna, CEZ a incercat chiar si varianta cu toata plata in avans pe perioade indelungate. Degeaba. Nu numai ca majoritatea energiei hidro era deja vanduta pe contracte pe termen lung cu diversi furnizori, dar Hidroelectrica insasi si-a infiintat propria companie de distributie, devenind unul din cei mai mari furnizori alternativi (cifra de afaceri din 2005, de 586 mil. euro, reflecta si activitatea de furnizare). Cei cinci producatori ieftini de energie enumerati produc anual cam jumatate din necesarul de consum al tarii, restul fiind asigurat de Termoelectrica, care produce mult mai scump (peste 100 euro/ MWh).

     

    Productia de energie este deocamdata controlata de stat, prima tentativa de intrare a capitalului strain vizand planurile de constructie a grupurilor 3 si 4 de la Cernavoda, care ar asigura dublarea capacitatii centralei.

    Primul grup al centralei, singurul functional, furnizeaza 700 MWh (la aceeasi capacitate sunt proiectate si celelalte patru grupuri) si asigura 10% din necesarul national de energie. Cat priveste grupul 2 al centralei, acesta ar putea intra in regim comercial de functionare in iunie 2007.

     

    Pentru constructia grupurilor 3 si 4, statul a selectat 13 companii care urmeaza acum sa depuna ofertele angajante. S-au calificat AES Corporation (SUA), consortiul TESS Conex-ASAM-Iasi (Romania), consortiul Ansaldo (Italia) – AECL (Canada), consortiul Unit Investments (Luxemburg) – Dosan Enerji Yatirimlari/Dogun Holding (Turcia), Electrabel (Belgia), ENEL (Italia), E.ON Energie (Germania), Gabriel Resources (Canada), Iberdrola (Spania), KHNP (Coreea de Sud), RWE Power (Germania), Alro Slatina si Electrica Bucuresti. Construirea grupurilor 3 si 4 ar face ca piata de energie nucleara sa creasca de la 1.400 MWh (grupurile 1 si 2)  la 2.800 MWh si de la o cifra de afaceri de 160 de milioane de euro la una de patru ori mai mare, majorand astfel cota de energie ieftina produsa la nivel national.

     

    Aceasta nu inseamna insa si ca toata cantitatea de energie produsa in plus la Cernavoda ar fi disponibila pe piata libera. Cei mai multi dintre participantii la licitatie mentionati mai sus au ei insisi nevoie de energia de acolo in scop propriu: Alro si-ar directiona mare parte din ce i s-ar cuveni din productie catre propriile fabrici, Enel are de acoperit aproape o treime din consumatorii la nivel national, Gabriel Resources spera ca pana in 2012 (cand se vor finaliza grupurile) sa inceapa exploatarea la Rosia Montana si sa trimita acolo o parte din energia produsa.

     

    Dat fiind ca in acest moment energia produsa in Romania depaseste cu putin nevoile de consum (de la inceputul anului pana la 30 aprilie, Romania a produs 21.996 de miliarde kWh, a consumat putin peste 20.000 miliarde kWh si a exportat restul, cam 6% din productie), se poate pune intrebarea la ce va folosi atata energie in viitor.

     

    Conform analistilor, inclusiv celor de la Comisia Nationala de Prognoza, procentul anual al cresterii economice este apropiat de cel al cresterii consumului de energie electrica, de benzina si de gaz. In 2004, de pilda, cand cresterea economica a Romaniei a fost de aproape 7%, vanzarile de combustibili au crescut cu aproape 10%, iar consumul de electricitate a crescut cu 6%.

     

    Asadar, pana in 2012, cand Ministerul Economiei prognozeaza intrarea in functiune a reactoarelor, piata va avea deja nevoie de mai multa energie. Mai ales ca intrebarile pe care si le pune toata lumea cu privire la dependenta de gazul rusesc face ca multe din echipamentele care functioneaza pe gaz, de la centrale casnice pana la echipamente industriale, sa se orienteze catre energia electrica.

     

    Singura posibilitate de a avea gazul mai accesibil care sa provina din alta parte decat din Rusia (Romania produce jumatate din gazul consumat, restul venind de la Gazprom) sunt conductele care sa aduca gaz din Extremul Orient spre Austria, tranzitand Romania. Cum aceste conducte sunt de ani de zile la stadiul de proiect, cotele de piata raman aceleasi intre Petrom, Romgaz si importatorii din Rusia, cu mici variatii atunci cand producatorii interni mai descopera cate un zacamant.

     

    Asadar, piata de gaze nu are nicidecum acelasi ritm de crestere precum celelalte componente ale pietei energetice.  Sa mai adaugam la aceasta faptul ca este improbabil ca anii urmatori sa aduca vreo schimbare importanta, atata vreme cat ministrul economiei a dat asigurari recent ca privatizarea Romgaz nu e de actualitate.

     

    La nivelul distributiei de gaze, piata se imparte intre nemtii de la E.ON si francezii de la Gaz de France, care, dupa un prim an de administrare a Distrigaz Nord, respectiv Distrigaz Sud, au investit tot ce au castigat si au iesit pe pierderi. Un alt motiv pentru rezultatul negativ a fost diferenta mare dintre pretul de achizitie a gazului si pretul de livrare la consumator, din care distribuitorii nu au reusit sa iasa pe profit.

     

    In fine, mai elastica, dar si mai agitata de scandaluri decat piata gazelor este cea a petrolului. E adevarat totusi ca scandalurile se desfasoara mai curand la nivel de declaratii: de anul trecut incoace, de pilda, aproape orice scumpire a carburantilor operata de mai mult de un producator atrage fulgerele a diversi oficiali care cer, ca si intr-o serie de tari occidentale, impunerea unei taxe suplimentare pe profitul companiilor petroliere, avand in vedere ca scumpirea titeiului pe plan international a umflat automat conturile tuturor marilor producatori.

     

    Nici procesele in care sunt implicate unele companii petroliere nu modifica fundamental echilibrul de pe piata. In plin scandal dupa actiunile Parchetului impotriva executivilor sai, Rompetrol a facut anul trecut prima achizitie a unei companii straine (Dyneff din Franta), iar mai nou Dinu Patriciu, presedintele si actionarul majoritar al grupului, a anuntat ca asteapta cumparatori pentru un pachet de pana la 35% din actiuni, ca sa-si poata finanta planurile de expansiune.

     

    Parchetul a pus sechestru pe un pachet de 25,8% din actiunile rafinariei Petromidia, cel mai important activ din Romania al Rompetrol, ceea ce impiedica accesul grupului la credite bancare. Iar dintre competitorii Rompetrol, si Rafo merge mai departe in ciuda proceselor cu AVAS. Anul acesta Rafo a intrat mai serios si pe piata de downstream, deschizand cateva benzinarii, iar planurile nu sunt deloc modeste: 400 benzinarii pana in 2010.

     

    Daca vine vorba deci de afaceri cu cresteri fabuloase in Romania, sunt mari sanse sa fie vorba despre afaceri cu energie.

  • ENERGIE: "Baietii destepti" au facut afaceri mari si banoase si or sa mai faca

    Cand s-a publicat, cu cateva luni in urma, o stire despre cel mai mare salariu din Romania, de peste 110.000 de euro pe luna (6,4 mil. RON), toata lumea s-a gandit ca ar fi vorba de salariul unui bancher. Cand s-a aflat ca remuneratia apartinea directorului unei divizii din firma Energy Holding, s-au ridicat ceva semne de intrebare despre profitabilitatea unei industrii care a prins viata, practic, cu aproximativ doi ani in urma, odata cu liberalizarea, partiala, a pietei de energie.

     

    Intrebarea cum se face ca salariul cel mai mare nu intra in contul unui bancher sau al unui manager din lumea petrolului sau a telecomunicatiilor n-a intarziat atunci sa apara, dar unul din raspunsuri a fost ca Energy Holding a facut treburile ca la carte, declarand la fisc salariul imens al managerului si platind impozitele aferente.

     

    Liberalizarea pietei (pana la 83%, asta insemnand ca toti consumatorii persoane juridice pot cumpara energie de la un furnizor alternativ, in afara de Electrica) a creat astfel, intr-o piata a electricitatii de 5 miliarde de euro pe an pe atunci, un frate mai mic, care a crescut ca profitabilitate in doi ani cat alte industrii in multi ani de zile. Furnizorii alternativi (peste 100 cu totii, din care 20 domina piata), au ajuns sa detina o piata de mai bine de o jumatate de miliard pe an.

     

    Batalia cea mare intre acesti furnizori nu a fost la nivel de clienti, ci in primul rand la nivel de pret de achizitie a electricitatii. Cu cat mai ieftin cumperi ca sa revinzi, cu atat mai mare poate fi marja de profit. Datele facute publice de varii personaje politice despre jocurile de achizitie-vanzare a energiei au scos la iveala o parte dintre clientii politici ai acestei piete – firme care cumpara mult sub pretul pietei si vand catre Electrica energie de doua ori peste pretul pietei; de aici Electrica vinde ulterior energia catre consumatorii captivi, la pret reglementat, iar diferenta e acoperita de subventie.

     

    Primul care a atras atentia asupra configuratiei ciudate pe care piata energiei a capatat-o dupa liberalizare a fost presedintele Traian Basescu, in august anul trecut, care a lansat atunci faimoasa formulare „baietii destepti“, invitand Ministerul Economiei sa-i identifice pe acestia si eventual sa ia masuri ca astfel de contracte dezavantajoase pentru stat sa nu mai fie incheiate. Abia in primavara lui 2006, ministrul de resort, Codrut Seres, avea sa acuze reteaua de furnizori dezvoltata in jurul complexurilor energetice de la Rovinari si Turceni, unitati ai caror directori i-a si demis in cele din urma.

     

    Printre firmele nominalizate in aceasta perioada ca au incheiat contracte preferentiale cu complexurile de la Rovinari si Turceni se numara: Energy Holding, Ennet, Enol, Elcomex, Electromagnetica, Gevco, Grivco, Europec, Romelectro, Also Energ, Total Electric Oltenia, EFT, Electrocond, Eloltenia, Imobiliar Construct, Electricom, EGL Gas. Aceste firme au fost acuzate de faptul ca, in baza contractelor pe termen lung, cumpara energia electrica de la cele doua complexuri la preturi cuprinse  intre 52 lei/MWh si 150 lei/ MWh si o revand catre alti consumatori la preturi cuprinse intre 280 si 400 de lei.

     

    Furnizorii alternativi au intrat in concurenta directa cu Electrica SA, dar si cu multinationalele energetice care au intrat in Romania odata cu privatizarea a cinci dintre companiile de distributie desprinse din Electrica. Asa incat Enel SpA, CEZ si E.ON Energie AG s-au trezit ca lucreaza intr-o piata cu alte reguli decat cele din tarile unde operasera pana acum.

    Mai precis, calitatea de companii mari, cu afaceri la nivel international, nu le-a ajutat deloc sa poata achizitiona curent in mod direct de la producatorii de energie ieftina (acest termen desemneaza electricitatea produsa de Hidroelectrica, in special, de cele trei complexuri energetice din Oltenia – Craiova, Rovinari, Turceni – si de Nuclearelectrica – companii care produc energia cu preturi de la 10 la 40 euro/MWh).

     

    De ce o produc atat de ieftin? Hidroelectrica nu are nevoie practic de combustibili, lucrand doar cu apa, iar orice sezon ploios ii creste productia, Nuclearelectrica plateste pentru materia prima numai 5% din costurile de productie, iar complexurile energetice au avantajul propriilor combustibili fosili. 

    Contractele incheiate de acesti producatori ieftini cu furnizorii alternativi din piata inaintea privatizarii filialelor Electrica i-a facut pe cehii de la CEZ, de exemplu, sa constate cu stupoare ca Hidroelectrica nu le poate vinde direct decat circa 3% din cat au cerut – „a little peanut“, dupa cum spune acum managerul companiei, Jan Veskrna.

     

    Dupa Veskrna, CEZ a incercat chiar si varianta cu toata plata in avans pe perioade indelungate. Degeaba. Nu numai ca majoritatea energiei hidro era deja vanduta pe contracte pe termen lung cu diversi furnizori, dar Hidroelectrica insasi si-a infiintat propria companie de distributie, devenind unul din cei mai mari furnizori alternativi (cifra de afaceri din 2005, de 586 mil. euro, reflecta si activitatea de furnizare). Cei cinci producatori ieftini de energie enumerati produc anual cam jumatate din necesarul de consum al tarii, restul fiind asigurat de Termoelectrica, care produce mult mai scump (peste 100 euro/ MWh).

     

    Productia de energie este deocamdata controlata de stat, prima tentativa de intrare a capitalului strain vizand planurile de constructie a grupurilor 3 si 4 de la Cernavoda, care ar asigura dublarea capacitatii centralei.

    Primul grup al centralei, singurul functional, furnizeaza 700 MWh (la aceeasi capacitate sunt proiectate si celelalte patru grupuri) si asigura 10% din necesarul national de energie. Cat priveste grupul 2 al centralei, acesta ar putea intra in regim comercial de functionare in iunie 2007.

     

    Pentru constructia grupurilor 3 si 4, statul a selectat 13 companii care urmeaza acum sa depuna ofertele angajante. S-au calificat AES Corporation (SUA), consortiul TESS Conex-ASAM-Iasi (Romania), consortiul Ansaldo (Italia) – AECL (Canada), consortiul Unit Investments (Luxemburg) – Dosan Enerji Yatirimlari/Dogun Holding (Turcia), Electrabel (Belgia), ENEL (Italia), E.ON Energie (Germania), Gabriel Resources (Canada), Iberdrola (Spania), KHNP (Coreea de Sud), RWE Power (Germania), Alro Slatina si Electrica Bucuresti. Construirea grupurilor 3 si 4 ar face ca piata de energie nucleara sa creasca de la 1.400 MWh (grupurile 1 si 2)  la 2.800 MWh si de la o cifra de afaceri de 160 de milioane de euro la una de patru ori mai mare, majorand astfel cota de energie ieftina produsa la nivel national.

     

    Aceasta nu inseamna insa si ca toata cantitatea de energie produsa in plus la Cernavoda ar fi disponibila pe piata libera. Cei mai multi dintre participantii la licitatie mentionati mai sus au ei insisi nevoie de energia de acolo in scop propriu: Alro si-ar directiona mare parte din ce i s-ar cuveni din productie catre propriile fabrici, Enel are de acoperit aproape o treime din consumatorii la nivel national, Gabriel Resources spera ca pana in 2012 (cand se vor finaliza grupurile) sa inceapa exploatarea la Rosia Montana si sa trimita acolo o parte din energia produsa.

     

    Dat fiind ca in acest moment energia produsa in Romania depaseste cu putin nevoile de consum (de la inceputul anului pana la 30 aprilie, Romania a produs 21.996 de miliarde kWh, a consumat putin peste 20.000 miliarde kWh si a exportat restul, cam 6% din productie), se poate pune intrebarea la ce va folosi atata energie in viitor.

     

    Conform analistilor, inclusiv celor de la Comisia Nationala de Prognoza, procentul anual al cresterii economice este apropiat de cel al cresterii consumului de energie electrica, de benzina si de gaz. In 2004, de pilda, cand cresterea economica a Romaniei a fost de aproape 7%, vanzarile de combustibili au crescut cu aproape 10%, iar consumul de electricitate a crescut cu 6%.

     

    Asadar, pana in 2012, cand Ministerul Economiei prognozeaza intrarea in functiune a reactoarelor, piata va avea deja nevoie de mai multa energie. Mai ales ca intrebarile pe care si le pune toata lumea cu privire la dependenta de gazul rusesc face ca multe din echipamentele care functioneaza pe gaz, de la centrale casnice pana la echipamente industriale, sa se orienteze catre energia electrica.

     

    Singura posibilitate de a avea gazul mai accesibil care sa provina din alta parte decat din Rusia (Romania produce jumatate din gazul consumat, restul venind de la Gazprom) sunt conductele care sa aduca gaz din Extremul Orient spre Austria, tranzitand Romania. Cum aceste conducte sunt de ani de zile la stadiul de proiect, cotele de piata raman aceleasi intre Petrom, Romgaz si importatorii din Rusia, cu mici variatii atunci cand producatorii interni mai descopera cate un zacamant.

     

    Asadar, piata de gaze nu are nicidecum acelasi ritm de crestere precum celelalte componente ale pietei energetice.  Sa mai adaugam la aceasta faptul ca este improbabil ca anii urmatori sa aduca vreo schimbare importanta, atata vreme cat ministrul economiei a dat asigurari recent ca privatizarea Romgaz nu e de actualitate.

     

    La nivelul distributiei de gaze, piata se imparte intre nemtii de la E.ON si francezii de la Gaz de France, care, dupa un prim an de administrare a Distrigaz Nord, respectiv Distrigaz Sud, au investit tot ce au castigat si au iesit pe pierderi. Un alt motiv pentru rezultatul negativ a fost diferenta mare dintre pretul de achizitie a gazului si pretul de livrare la consumator, din care distribuitorii nu au reusit sa iasa pe profit.

     

    In fine, mai elastica, dar si mai agitata de scandaluri decat piata gazelor este cea a petrolului. E adevarat totusi ca scandalurile se desfasoara mai curand la nivel de declaratii: de anul trecut incoace, de pilda, aproape orice scumpire a carburantilor operata de mai mult de un producator atrage fulgerele a diversi oficiali care cer, ca si intr-o serie de tari occidentale, impunerea unei taxe suplimentare pe profitul companiilor petroliere, avand in vedere ca scumpirea titeiului pe plan international a umflat automat conturile tuturor marilor producatori.

     

    Nici procesele in care sunt implicate unele companii petroliere nu modifica fundamental echilibrul de pe piata. In plin scandal dupa actiunile Parchetului impotriva executivilor sai, Rompetrol a facut anul trecut prima achizitie a unei companii straine (Dyneff din Franta), iar mai nou Dinu Patriciu, presedintele si actionarul majoritar al grupului, a anuntat ca asteapta cumparatori pentru un pachet de pana la 35% din actiuni, ca sa-si poata finanta planurile de expansiune.

     

    Parchetul a pus sechestru pe un pachet de 25,8% din actiunile rafinariei Petromidia, cel mai important activ din Romania al Rompetrol, ceea ce impiedica accesul grupului la credite bancare. Iar dintre competitorii Rompetrol, si Rafo merge mai departe in ciuda proceselor cu AVAS. Anul acesta Rafo a intrat mai serios si pe piata de downstream, deschizand cateva benzinarii, iar planurile nu sunt deloc modeste: 400 benzinarii pana in 2010.

     

    Daca vine vorba deci de afaceri cu cresteri fabuloase in Romania, sunt mari sanse sa fie vorba despre afaceri cu energie.

  • Furnizorii

    Piata de furnizare a energiei electrice a crescut puternic in ultimii ani, aducand profituri frumoase companiilor, odata cu liberalizarea pietei, intrarea de noi companii si cresterea cererii.

     

    ELECTRICA: De unde cu cinci ani in urma compania incheia an de an cu pierderi, in 2005, in contextul scumpirii energiei si al pastrarii in portofoliu doar a filialelor mai profitabile, Electrica a trecut pe profit (la o cifra de afaceri de peste 2 mld. euro, un profit de 196 mil. euro).

     

    STRAINII: Cele trei companii intrate pe piata de distributie dupa privatizare (Enel a luat Electrica Banat si Dobrogea, CEZ – Electrica Oltenia, E.ON – Electrica Moldova) au avut cifre de afaceri in crestere, dar numai Enel a raportat profit (61 mil. euro la afaceri de 479 mil. euro).

     

    ALTERNATIVII: Desi piata s-a liberalizat treptat, cele mai noi companii din domeniu (furnizorii alternativi de energie) au reusit sa profite rapid: Energy Holding, firma cu cea mai mare cifra de afaceri, a raportat pentru 2005 un profit de 10 mil. euro la vanzari de 250 mil. euro.

  • Furnizorii

    Piata de furnizare a energiei electrice a crescut puternic in ultimii ani, aducand profituri frumoase companiilor, odata cu liberalizarea pietei, intrarea de noi companii si cresterea cererii.

     

    ELECTRICA: De unde cu cinci ani in urma compania incheia an de an cu pierderi, in 2005, in contextul scumpirii energiei si al pastrarii in portofoliu doar a filialelor mai profitabile, Electrica a trecut pe profit (la o cifra de afaceri de peste 2 mld. euro, un profit de 196 mil. euro).

     

    STRAINII: Cele trei companii intrate pe piata de distributie dupa privatizare (Enel a luat Electrica Banat si Dobrogea, CEZ – Electrica Oltenia, E.ON – Electrica Moldova) au avut cifre de afaceri in crestere, dar numai Enel a raportat profit (61 mil. euro la afaceri de 479 mil. euro).

     

    ALTERNATIVII: Desi piata s-a liberalizat treptat, cele mai noi companii din domeniu (furnizorii alternativi de energie) au reusit sa profite rapid: Energy Holding, firma cu cea mai mare cifra de afaceri, a raportat pentru 2005 un profit de 10 mil. euro la vanzari de 250 mil. euro.