BusinessMagazin

Blog

  • INAINTE DE EURO, FRANTA A AVUT SI FRANCUL GREU

    „NOUVEAU FRANC“: Din cauza ca devalorizarile succesive diminuasera sensibil valoarea francului, in 1960 a fost pus in circulatie un franc nou, denumit si franc greu sau noul franc (franc lourd sau nouveau franc); valoarea lui era de 100 de franci vechi (anciens francs). La 1 ianuarie 1963, francul nou a capatat numele de „franc“, francii vechi devenind centime (Enciclopedia Bordas, 1994).

    TRANSFORMARE: Sumele din conturi au fost transformate automat in franci noi, iar numerarul a fost schimbat o perioada de timp la banci, fara nici o limita de suma. Trecerea de la francul vechi la cel nou a fost mai simpla decat cea de la francul nou la euro, datorita raportului de schimb (100 de franci vechi la un franc nou, 6,55957 franci noi la un euro).

    AMINTIRI: Multi francezi varstnici judecau inca in franci vechi cand s-a trecut la euro. Trecerea la euro a fost insotita de o majorare discreta a multor preturi. In cazul trecerii de la francul vechi la cel nou aceasta nu a fost posibila, fiind foarte evidenta.

  • DOLARUL VA FI DE 3 LEI

    Exista riscul ca romanii sa perceapa denominarea ca pe un moment de instabilitate si sa se indrepte spre dolari si spre euro. Specialistii spun insa ca romanii nu au de ce sa se teama si nu prevad o depreciere accentuata a leului in raport cu principalele valute.

    Cristian Sporis Raiffeisen
    Probabil vor exista oameni care vor cumpara fie active fixe, fie valuta, si in special euro. Este posibil sa existe o crestere a cererii, dar nu cred ca va exista o fluctuatie foarte accentuata. Probabil, pe la inceputul lui iunie oamenii vor incepe sa cumpere valuta.  

    Liviu Olaru ABN Amro
    Temerile legate de o posibila depreciere a leului in raport cu euro si cu celelalte valute convertibile, ca urmare a trecerii la leul greu, nu sunt justificate. Pentru 18 luni vor circula in paralel atat leul vechi cat si cel nou. 

    Cristian Pirvulescu BCR
    Evolutia cursului nu depinde, in nici un fel, de denominare. Pe de alta parte, pentru noi va fi cu mult mai usor, pentru ca nu va mai trebui sa lucram cu sume exprimate in sute de  miliarde. Existenta a mai putine zerouri ne va usura mult activitatea.

    RETETA DENOMINARII

    • Noile bancnote si monede vor fi puse in circulatie de BNR incepand cu 1 iulie 2005 
    • Vechile bancnote si monede vor circula in paralel cu cele noi pana la sfarsitul lui 2006 
    • Preschimbarea vechilor bancnote si monede se va putea realiza pana la 31.12.2009
    • Comerciantii vor fi obligati ca, in perioada 1 martie 2005 – 30 iunie 2006, sa afiseze preturile si tarifele in paralel
    • Denominarea valorii capitalului social si a valorii actiunilor/partilor sociale ale persoanelor juridice inregistrate va fi realizata de Oficiul National al Registrului Comertului

    CE PUTEM ASTEPTA

    • Increderea populatiei in puterea monedei nationale va creste
    • Subdiviziunea monedei nationale, banul, va reintra in circulatie
    • Rotunjirea preturilor prin adaos de catre comercianti ar trebui evitata prin controale ale autoritatilor
    • Procedurile contabile vor fi usurate de eliminarea a patru zerouri
    • Companiile vor avea cheltuieli suplimentare in principal pentru modificarea softurilor si  a echipamentelor pentru manipularea banilor
    • Cheltuielile pentru tiparirea noilor bancnote si pentru campania de explicare a denominarii sunt suportate de BNR

  • LEUL GREU

    De anul viitor, ne intoarcem la suta de lei. Din coada milionului vor disparea patru zerouri. Suntem ultima tara din Est care se incumeta sa ia o masura necesara de mai multi ani. Dar ce ne va aduce, de fapt, denominarea? Instabilitate si confuzie? Preturi mai mari? Sau, asa cum spera Banca Nationala a Romaniei, doar o moneda mai puternica.

    Pentru Adrian Cristea, 55 de ani, jurnalist, una dintre cele mai placute amintiri este a momentului cand a aflat ca inghetata va costa de 20 de ori mai putin. Avea cinci ani pe atunci, varsta la care notiunea de „stabilizare“, adica reforma monetara a Romaniei de acum 50 de ani, nu inseamna mai nimic. Pentru el nu conta ca lumea din jur era bulversata de schimbarea prin care trecea si ca unii oameni aveau sa piarda bani, neintelegand prea bine ce se intampla. 

    „Mi-am uimit parintii cand am declarat ca leul devine de 20 de ori mai puternic. Nu intelegeau cum am facut calculul atat de repede, insa le-am explicat ca inghetata costa cinci lei, iar acum devenea 25 de bani… simplu, de 20 de ori mai putin“, isi aduce aminte Adrian Cristea. 

    Intre stabilizarea de atunci, adica schimbarea integrala a banilor, si denominare, prin care Romania va trece in luna iulie a anului viitor, exista mari deosebiri. Sperantele sunt insa aproape similare: ca romanii vor avea mai multa incredere in moneda nationala, ca inflatia va scadea, ca mersul afacerilor va fi accelerat.

    Sperantelor le sunt asociate insa si temeri: ca populatia ar putea sa nu inteleaga clar despre ce este vorba, ca o parte din comercianti vor creste artificial preturile, ca se vor cumpara mai multi euro sau dolari, pentru o presupusa siguranta suplimentara. Ce inseamna, de fapt, aceasta denominare? Simplist, este doar o masura tehnica prin care Banca Nationala „taie“ zerouri, in cazul Romaniei patru, din coada monedei nationale. Doar banii se schimba. Fizic, apar noi bancnote, reapar monezile, dar puterea de cumparare nici nu scade si nici nu creste ca urmare a acestei masuri. Spre deosebire de cazul altor reforme monetare, in cazul denominarii nu este nevoie ca oamenii sa faca vreun efort pentru a-si schimba banii, pentru ca acest lucru se va intampla de la sine, prin folosirea lor zi de zi. 

    Practic, asa cum vechile bancnote de hartie au fost schimbate cu cele din plastic, la fel se vor schimba si leii vechi cu cei noi. Mai mult, in cazul banilor pastrati la banci, transformarea se face automat. Pentru cei care vor mai ramane, totusi, cu bani vechi dupa un an si jumatate, va exista in continuare posibilitatea schimbarii la Banca Nationala.  Au facut-o, in timp, multe tari, printre care Croatia, Polonia, Ucraina, Rusia si Bulgaria – pentru a le numi pe cele mai apropiate de noi. La inceputul anului viitor pe aceasta lista se va adauga si Turcia, care a decis ca este momentul sa renunte la sase zerouri din coada prea incarcatei lire turcesti. 

    De ce este, totusi, atat de important acest moment al denominarii monedei nationale? Daca, in mod practic, tot ce se intampla este inlocuirea unei forme a banilor cu o alta, de ce se face aceasta schimbare si, mai ales, ce se asteapta de la introducerea leului greu? De ce leul devine mai „greu“ si pentru cine? 

    Raspunsul este, la prima vedere, evident: banii sunt bunul cel mai comun, si orice schimbare adusa acestora va afecta, intr-o forma sau alta, pe toata lumea. De la omul de rand, care va trebui sa se obisnuiasca din nou sa plateasca pentru o paine mai putin de un leu si pana la imaginea Romaniei, care nu va mai „cara“ dupa ea mai multe zerouri decat incap pe tabelele internationale.

    La baza unei piramide imaginare – fara pretentii stiintifice, ci doar plastice – a celor care vor simti pierderea zerourilor din coada leului poate fi plasat omul de rand. Care, de la data denominarii, nu va mai lua salarii de ordinul milioanelor, ci numai a sutelor de lei. Dar care, pe de alta parte, va plati pentru ceea ce va cumpara, la fel, sume tot cu patru zerouri mai mici. 

    Pana aici, balanta ramane echilibrata. La acest nivel, cel mai important lucru – dorit, dar si posibil cauzator de probleme – este reactia imediata a oamenilor, impactul psihologic. „Mizam pe socul pe care aceasta schimbare il va produce, pentru responsabilizarea oamenilor cu privire la banii lor“, explica Adrian Vasilescu, purtator de cuvant, asteptarile Bancii Nationale a Romaniei. 

    Pentru ca, daca in prezent multi prefera sa nu mai ia rest o moneda de o mie de lei pentru a nu-si mai incarca portofelele, cand painea va costa un leu, moneda chiar va conta. Ceea ce, la nivel psihologic, se traduce printr-o crestere a increderii in moneda nationala, adica exact ceea ce isi propune Banca Nationala prin aceasta masura. Ce se va intampla, insa, daca reactia nu va fi una de crestere a increderii ci, dimpotriva, de scadere? 

    Oamenilor nu le plac prea mult schimbarile, mai ales cand este vorba de banii lor, iar romanii raman inca foarte atasati de numerar. Desi sunt cativa ani de cand a fost introdus cardul de salariu, marea majoritate continua sa isi extraga banii de la primul ATM, si asta cat se poate de repede. 

    N-ar trebui neglijata, si probabil nici nu va fi, reactia celor care vor ajunge la venituri sau pensii de o suta de lei (echivalentul unui venit actual de un milion). Cel putin intr-o prima etapa, pana cand acesti oameni vor intelege ca puterea de cumparare nu se va schimba, ca vor putea cumpara aceleasi lucruri cu noii bani, ramane sentimentul imediat de saracire. Mai ales ca, de cele mai multe ori, la orice schimbare monetara se modifica si forma banilor; in general se micsoreaza, pentru a usura folosirea lor. 

    „Denominarea presupune doar modificarea monedei din punct de vedere al formei, aspectului si valorii. In realitate, moneda isi va pastra calitatile economice neschimbate. Cei ce vor judeca strict cantitativ vor intra sub influenta sentimentului de saracire aparenta – pentru ca vor schimba 10.000 de unitati vechi pentru o unitate noua“, crede analistul financiar Florian Libocor. 

    Un exemplu simplu ar putea fi schimbul a trei cuburi din aur goale cu un singur cub din aur, dar plin. La nivelul perceptiei vizuale, cand schimbi trei unitati pentru o unitate, ai cu doua mai putin dar, de fapt, cu acel cub plin se poate cumpara aceeasi cantitate de bunuri si servicii. 

    Care ar putea fi, in acest caz, „refugiile“ la care ar putea apela oamenii, in incercarea de protejare a bunastarii personale? „Sunt trei variante: cumpararea unei cantitati mari de bunuri de larg consum, cumpararea mai accentuata de valuta si, in mod rezidual, dar putin probabil, plasamentele la Bursa“, crede Libocor. 

    Daca in privinta ultimei variante lucrurile sunt destul de clare de la bun inceput – apetitul romanilor pentru operatiunile la Bursa fiind deja „renumit“ -, plasarea banilor in valuta sau investirea lor in bunuri merita ceva mai multa atentie. Nu ar fi pentru prima data cand, in momente de instabilitate (sau percepute ca atare) oamenii migreaza catre monezi pe care le simt mai sigure. Ceea ce, pe termen scurt, ar putea genera o majorare a cererii de valuta si, implicit, o depreciere mai accentuata a leului. 

    „Nu cred, totusi, ca oamenii se vor indrepta catre valuta la momentul denominarii. Depinde foarte mult de felul in care Banca Nationala va explica toate consecintele. In plus, daca va fi clar ca, dupa denominare, cursul nu se va rotunji, ci va fi exprimat cu patru zecimale, oamenii nu au de ce sa cumpere mai multa valuta decat de obicei“, apreciaza Cristian Pirvulescu, dealer-sef la Banca Comerciala Romana. 

    Opinia ca denominarea nu va aduce fluctuatii majore de curs este aproape generalizata la nivelul sistemului bancar. De exemplu, Liviu Olaru, senior dealer la ABN Amro Romania estimeaza ca in iulie 2005, luna denominarii, un euro va fi cotat la 43.050 lei. Adica mai mult cu doar 1% fata de iunie 2005 si cu 5% fata de valoarea actuala. In plus, Olaru estimeaza o scadere usoara a cursului in august 2005.

    Daca insa oamenii vor decide sa se protejeze cumparand masiv bunuri de larg consum, pe piata ar putea aparea o cerere care sa depaseasca oferta interna. Cum economia romaneasca nu are inca forta de a echilibra de una singura balanta, singura varianta ramane cresterea importurilor. Apare, in consecinta, exact ultimul lucru pe care BNR si l-ar dori – deteriorarea balantei comerciale, presiunea pe curs si, eventual, cresterea inflatiei. Pentru ca, in acest caz, banii isi vor pierde cu adevarat din valoare, iar efectul nu va mai fi de aceasta data unul psihologic, ci unul foarte concret. „Nu cred, totusi, ca aceasta va fi reactia oamenilor, daca vor intelege ca banii lor nu sunt nici mai multi nici mai putini. Valoarea ramane aceeasi. In plus, oamenii cumpara mai mult cand au bani mai multi, nu atunci cand se tem ca raman fara“, crede Adrian Vasilescu. 

    Mai realista pare, in acest caz, temerea de crestere a inflatiei dintr-o alta sursa. Rotunjirea preturilor de catre comercianti pare sa fie sursa de inflatie de care se teme, cel mai mult, toata lumea. 

    Acelasi lucru s-a intamplat, de exemplu, o data cu trecerea la euro in statele membre ale Uniunii Europene. Prin experiente similare au trecut si Bulgaria, si Rusia, si Polonia – practic mare parte dintre tarile care au realizat denominarea. Comerciantii au preferat sa renunte la multele zecimale ce au aparut in urma conversiei, evident, in favoarea lor.  Daca, spre exemplu, o paine care costa acum sapte mii de lei, nu va costa, dupa taierea zerourilor exact 70 de bani ci un leu, comerciantul va castiga, automat, aproape inca jumatate din valoarea painii respective. 

    La fel de adevarat, afisarea preturilor atat in leu vechi, cat si in leu greu, ar putea diminua aceasta tentatie. Oamenii vor avea posibilitatea sa compare, la fata locului, corectitudinea transformarii. Ministerul Finantelor Publice, Autoritatea Nationala de Control si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului vor sanctiona comerciantii care nu se vor conforma acestei dispozitii. Acest lucru nu elimina insa cu totul posibilitatea de crestere a preturilor, fie ca sunt exprimate in bani vechi, sau noi. La urma urmei, stabilirea preturilor este o decizie a comerciantului, iar momentul unei schimbari este cel mai „potrivit“ pentru a face acest lucru.  

    Pe un alt nivel al piramidei efectelor, la baza careia am plasat populatia, se afla companiile. Impactul asupra acestora, pozitiv sau negativ, nu mai este psihologic, ci mult mai concret. Se masoara in bani, resurse informatice, ore de munca, costuri pentru administrarea banilor. 

    In primul rand, eliminarea a patru zerouri va usura intreaga procedura contabila. Pana la ce punct, ramane de vazut, in conditiile in care, in locul celor patru zerouri vor aparea zecimalele de dupa virgula. Dar, cel putin in privinta reducerii resurselor informatice sau a celor de hartie necesare pentru reflectarea unor sume de mii si miliarde, lucrurile sunt clare. La fel, simplificarea calculelor statistice, a manipularii banilor sau a intocmirii rapoartelor financiare sunt efecte la care nimeni nu va zice nu. 

    Reversul medaliei – sau, in acest caz, al leului greu – sunt costurile pe care le implica pentru companii aceasta schimbare a banilor. In cazul celor care folosesc un sistem informatic – si numarul nu mai este deloc mic nici in Romania – un prim cost va fi cel de modificare a programelor. 

    Pentru o perioada de sase luni de la introducerea leului greu, companiile vor trebui sa isi intocmeasca situatiile contabile atat in moneda veche, cat si in moneda noua. Situatiile financiare pentru anul 2005 se vor intocmi si se vor depune in moneda noua. Acest lucru presupune transformarea programelor folosite. 

    „Vorbim, practic, de o noua valuta care va fi introdusa in sistemele informatice. Pentru perioada de exprimare dubla, exista rapoarte predefinite in program. In baza de date informatiile sunt insa pastrate in moneda de baza, adica leul vechi“, declara Paul Paschievici, director al companiei Ciel, producatoare de programe de contabilitate. Pentru transformarea acestor date, este nevoie de cateva modificari in programul de baza, pe care compania le face gratuit in baza unui contract de mentenanta. Firmele care nu au un astfel de contract au doua variante: cumpararea unui nou software sau incheierea unui contract de mentenanta. Directorul Ciel apreciaza, pentru sfarsitul anului viitor, o crestere a numarului de astfel de contracte cu 20-30% in cateva luni consecutive. 

    In plus, perioada de un an si jumatate in care preturile vor trebui afisate in paralel va fi cu siguranta un cosmar pentru marile magazine, pe rafturile carora nici acum nu mai incap toate etichetele cu preturi. Pentru aceeasi perioada, platile se vor putea face atat cu leii vechi, cat si cu cei noi. Lucru care, in opinia unor comercianti, va necesita adaptari ale caselor de marcat si ale programelor de gestiune. 

    Cum se va reflecta, de exemplu, in contabilitate si pe bonul fiscal situatia in care un cumparator plateste atat cu bani vechi, cat si cu bani noi? Se vor emite doua facturi, sau se vor adauga doar cateva coloane celei actuale? In acest punct, „mingea“ se afla in terenul Ministerului de Finante, care trebuie sa vina cu lamuriri in privinta formei pentru formularele fiscale si a procedurilor de lucru. Daca numarul mai mic de zerouri cu care trebuie sa opereze nu poate decat sa fie o veste buna pentru orice comerciant, nu toata lumea va fi la fel de fericita de numarul mai mare de monezi care va fi reintrodus. Acest lucru va ingreuna, foarte probabil, viata multor agenti de vanzare sau casiere. 

    „Casele de bani din masinile noastre sunt construite numai pentru bancnote, deoarece in contractul cu banca este stipulat ca putem preda doar bancnote. Acestea se numara si se manevreaza mult mai simplu. La sumele pe care le incasam noi, va fi nevoie de saculeti in care o sa tinem banii?“, se intreaba Razvan Mihai, angajat din domeniul distributiei de tigari.

    In plus, pentru monezi nu exista masini de numarat bani, motiv pentru care acestea vor trebui organizate in fisicuri. Acest lucru, dupa cum estimeaza Razvan Mihai, va insemna inca o ora de munca pe zi. 

    Exista, insa, si sectoare de activitate care se declara, nici mai mult, nici mai putin decat indiferente fata de denominare. De exemplu, pe piata imobiliara, unde marea majoritate a tranzactiilor se „gandesc“ in diferite valute (in principal dolar si euro), schimbarea monedei nationale nu creeaza nici un fel de efect. Cel putin asa sustine Emil Giurgiu, presedintele Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare.  

    Piata imobiliara va fi insa unul din primele locuri in care se va vedea daca increderea romanilor in moneda nationala a crescut dupa denominare. Iar verdictul va fi unul pozitiv daca langa traditionalele preturi in dolari sau, mai nou, euro vor aparea si preturile exprimate in lei noi. 

    Toate drumurile duc la Roma, si toti banii companiilor ar trebui sa ajunga la un moment dat, la banca. Nevoia de schimbare fizica a banilor ar trebui chiar sa aduca toti banii, albi sau mai putin, la lumina sau in conturi bancare. Daca acest lucru se va intampla, s-ar putea ca intreg costul denominarii sa nu mai conteze prea mult. 

    Aflate pe un al treilea palier al piramidei ipotetice, bancile au ajuns sa fie sufocate de multimea de zerouri cu care opereaza si pe care, in opinia lui Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), nici hartia nu le mai suporta.  Sistemele informatice pe care bancile le au in functiune au ajuns la un moment dat in faza in care numarul mare de zerouri nu mai corespundea cu standardele luate in considerare in sistemele informatice respective, iar consumul de hartie si de resurse informatice a devenit prea costisitor.

    Comunitatea bancara, prin Asociatia Romana a Bancilor, a fost cea care a solicitat, inca din 2002, sa se ia masuri cu privire la reducerea numarului de zerouri. 

    „Din pacate, s-a constatat ca e nevoie de o decizie politica, pentru ca s-a pus problema unor consecinte negative, care nu erau dorite in ani preelectorali sau in ani in care se dorea controlul foarte strict al inflatiei“, admite Radu Gratian Ghetea. Anul 2005 pare, din acest punct de vedere, un an potrivit pentru realizarea acestei schimbari – nu este nici an electoral, iar inflatia este la un nivel considerat adecvat. 

    De ce nu am mai avea, insa, un pic de rabdare, pentru ca schimbarea monedei nationale sa se faca direct pentru euro? In primul rand, adoptarea euro ca moneda in Romania nu este inca o certitudine. Sau chiar daca probabilitatea este destul de mare, orizontul de timp nu este clar. 

    In prezent, cea mai mare bancnota romaneasca valoreaza aproximativ 25 de euro. O structura optima a cupiului (structura bancnotelor emise) ar situa aceasta valoare la 100 de euro. Diferenta se traduce, in ultima instanta, intr-o nevoie permanenta de a emite bancnote cu valori din ce in ce mai mari. Iar costurile emiterii unor noi bancnote ar fi, per ansamblu, mai mari decat cele implicate de denominare. 

    Si pentru ca, intotdeauna, problema costurilor si a distribuirii acestora este cea mai „spinoasa“, Adrian Vasilescu, purtatorul de cuvant al BNR, a tinut sa faca precizarea ca „toate platile pentru denominare se vor face din banii destinati politicii monetare. Acest buget nu poate fi folosit pentru nici un alt scop decat sustinerea politicilor BNR si, in cazul in care nu se consuma, se «evapora», pur si simplu“. In esenta, principalele costuri pe care BNR va trebui sa le acopere se refera la tiparirea noilor bani si la realizarea campaniei de informare. In Bulgaria, spre exemplu, numai campania de informare a costat 200 de milioane de leva (aproximativ 100 de milioane de euro).

    Daca tot ce este legat de tiparirea leului greu este considerat, in acest moment, secret de stat, despre campania de informare se vorbeste mult. Este si normal, deoarece realizarea obiectivului denominarii depinde de modul in care fiecare om, din cel mai indepartat colt al tarii, va afla si va intelege tot acest proces. Intr-o astfel de campanie se folosesc foarte multe mijloace de informare, al caror efect se incruciseaza si se completeaza. „Continutul mesajului trebuie foarte bine adaptat canalului pe care se transmite, pentru ca cei care il recepteaza sa obtina exact informatia de care au nevoie, in forma pe care o inteleg“, este de parere Crenguta Rosu, Co-managing Partner la DC Communications. 

    Mijloacele „clasice“ de comunicare (televiziunea, radioul, presa) pot fi, toate, suporturi pentru transmiterea mesajului. Daca, spre exemplu, pentru persoanele foarte ocupate sau studenti se poate folosi Internetul, pentru populatia din comunitatile mai mici mesajul poate fi transmis de liderii acestor comunitati. Se mai pot folosi, in opinia Crengutei Rosu, caravanele, mai ales pentru zonele fara alte surse de informare sau cu un interes redus pentru astfel de probleme. 

    Ce cred, insa, bancile, vizavi de faptul ca vor trebui sa cheltuie sume considerabile pentru trecerea la noua moneda? Costurile pentru modificarea sistemului informatic in sine nu vor fi exagerat de mari, crede Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. Pentru modificarea ATM-urilor, a masinilor de numarat bani sau a celor pentru recunoasterea falsurilor, costurile ar putea fi insa mult mai insemnate. 

    „In sistemul bancar e nevoie de pregatiri si de investitii importante. Tocmai de aceea, bancile trebuie sa stie din timp cum se va intampla acest proces, pentru a-si putea calcula cheltuielile si stabili bugetele“, este de parere Steven van Groningen, presedintele  Raiffeisen Bank. 

    Piramida efectelor este, in acest moment, aproape completa. Plecand de la baza (omul de rand), trecand apoi prin doua niveluri intermediare (companiile si sistemul bancar), piramidei ii mai lipseste doar „varful“ – imaginea de ansamblu, adica imaginea Romaniei. Aici isi gaseste cel mai bine raspuns intrebarea „de ce leul devine mai „greu“ si pentru cine?“. 

    Raspunsul e destul de simplu, dar foarte important la nivel de imagine. Se mizeaza, din nou, pe impactul psihologic. 

    „In orice tara civilizata, cu economie de piata, trebuie sa existe un raport decent fata de valutele majore. Pentru momentul adoptarii euro, ar fi ideal ca trecerea sa se faca la o paritate de 1/3 sau 1/5“, crede Drgos Cabat, Project Manager la UniCredit Romania.  Denominarea, ca masura monetara, nu va reduce spectaculos nici inflatia, nu va aduce nici mai multe investitii in tara si nici nu va face Romania mai competitiva. Conteaza, insa, ca leul nu isi va mai „tari“ coada prin Europa, ca raportul cu alte monede nu va mai fi atat de disproportionat sau ca exportatorii romani isi vor vinde produsele si serviciile mai „scump“. 

    Cum se va echilibra balanta dintre dilemele denominarii si leul greu, ca „reprezentant“ mai puternic al Romaniei in lume, ramane o intrebare al carei raspuns nu va putea sa il aiba nimeni cu certitudine pana la sfarsitul anului viitor, cel mai devreme. 

    Pana atunci, romanilor nu le ramane decat sa isi modifice obiceiurile, sa isi schimbe portofelele sau sa isi intareasca dublura la buzunare, pentru ca leul va creste in greutate. La propriu si la figurat.

  • Vanat si vanatori in padurea de PVC

    In 2003, Oltchim avea datorii de peste 200 de milioane de dolari si pierderi. Anul acesta,  inregistreaza si profit si un maxim al vanzarilor. Au observat asta si BorsodChem, Repsol, Rompetrol sau LUKoil.

    Se dau o tinta si mai multi vanatori. Tinta e acum vanat de soi, iar vanatorii nu sunt nici ei niste necunoscuti. Dar daca ii intrebi de vanat, cei mai multi devin de indata misteriosi si scumpi la vorba. 

    „N-as vrea sa comentez subiectul, dar stiti ca de la noi va puteti astepta la orice“, spune, de exemplu, Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, unul dintre vanatori. Tinta in cauza e combinatul petrochimic Oltchim Ramnicu-Valcea. Vanatorii se numesc Rompetrol, LUKoil, BorsodChem sau Repsol, nume importante in petrolul si petrochimia europeana. Oltchim este una din cele mai mari companii din Romania ramasa pe listele de privatizare si are o piata cu un potential important de crestere. 

    In plus, combinatul, care in urma cu un an era doar o alta piatra de moara la gatul statului, a devenit deodata o companie atragatoare. Pretul produselor sale creste si o mare parte a datoriilor – principala problema a Oltchim in ultimii ani – are sanse sa fie transformata in actiuni. Mai mult, in urma cu doua luni, principalul furnizor cu materie prima al Oltchim – Petrom – a fost privatizat, ceea ce elimina inca o incertitudine pentru viitorul proprietar al combinatului.  

    Toata aceasta conjunctura lasa mult loc pentru potentiale asocieri de interese si afaceri in sectorul petrochimic in jurul Oltchim, iar fiecare din vanatori are atuurile sale in acest joc: Lukoil si Repsol au putere economica si nume, in timp ce BorsodChem si Rompetrol, jucatori mai mici, sunt manati de dorinta de a cuceri parti cat mai mari din piata. 

    Daca Dinu Patriciu sau spaniolii de la Repsol sunt rezervati in declaratii pe tema Oltchim, cei de la BorsodChem sau, mai precis, reprezentantii holdingului Vienna Capital Partners, actionar semnificativ al combinatului maghiar, vad in preluarea combinatului oltean o tinta fireasca pentru ambitiile lor de extindere. 

    Compania austriaca a vandut recent 63% din actiunile BorsodChem pentru 443 de milioane de dolari, dar partea de 29% pe care si-a pastrat-o va cantari greu, in continuare, in luarea de decizii. 

    Austriecii au anuntat de altfel, prin prospectul de vanzare a actiunilor, ca achizitia Oltchim este o optiune serioasa de crestere pentru BorsodChem. Combinatul de la Valcea este principalul concurent al ungurilor in regiune pe piata de PVC. Oficialii Lukoil, care si-au repetat de mai multe ori interesul atat pentru Oltchim cat si pentru o serie de active apartinand Petrom, asteapta aparitia anuntului de privatizare. „Vom analiza oferta si vom lua o decizie“, spune Ghenadi Abalov, directorul de relatii cu presa in cadrul LUKoil Downstream Romania.

    Directorul general al combinatului, Constantin Roibu, accepta toate variantele de privatizare. „O structura care sa grupeze Oltchim, Petromidia, din cadrul Rompetrol si rafinaria Arpechim ar fi cea mai completa solutie posibila… Cu BorsodChem ne-am completa bine. Ei sunt mai aproape de Vest, iar Oltchim ar vinde pe pietele din Balcani si din Orientul Mijlociu… si Repsol prezinta avantaje, au materii prime si forta financiara.“ Dar pana la aparitia anuntului de privatizare, Oltchim mai are de rezolvat cateva probleme. Prima este cea a situatiei actionariatului, iar cealalta este relatia cu rafinaria Arpechim, principalul furnizor de materii prime.

    Actionarii minoritari ai Oltchim, condusi de fondul de investitii Broadhurst, au contestat in justitie o decizie a Adunarii Generale a Actionarilor prin care statul isi majora participatia de la 53% la 90% din companie. Majorarea participatiei trebuia sa aiba loc urmare a conversiei unei datorii de 95 de milioane de dolari a combinatului catre stat. In urma majorarii, Broadhurst, care detine 12,5% din actiuni, ar mai ramane cu doar 1,1%.  „Sper ca in timpul negocierilor sa gasim in legislatie acele articole care sa permita realizarea majorarii de capital si sa multumeasca si actionarii minoritari“, spune Constantin Roibu. Directorul general vede o rezolvare a acestei situatii in cateva saptamani. 

    Cat despre Arpechim, rafinaria Petrom pare a fi singura mare necunoscuta in rezolvarea ecuatiei privatizarii Oltchim. Rafinaria pitesteana forma inainte de 1989 un tandem cu Oltchim, dar ulterior destinele le-au fost separate: Arpechim a intrat in Petrom, lucru cu care Oltchim nu a fost de acord. Astfel, desi independenta juridic de Petrom, Oltchim traieste permanent cu teama unei majorari bruste de pret venite „din amonte“.

    Documentele prin care Petrom a fost preluata de compania austriaca OMV au lasat insa deschisa o portita prin care Arpechim ar putea iesi din structurile fostei companii nationale a petrolului din Romania. Aceasta ultima situatie lasa loc pentru o multime de posibilitati de colaborare si asociere pentru cei mai multi din actorii care joaca in piesa „Privatizarea Oltchim“. Cu toate incurcaturile si paienjenisul de interese din jurul Oltchim, un epilog al pomenitei piese nu este de asteptat in viitorul imediat, in conditiile in care combinatul a trecut de curand in curtea Oficiului pentru privatizare din cadrul Ministerului Economiei si Comertului.

    Evident, si alegerile din toamna acestui an vor avea partea lor de vina in amanarea demersurilor de privatizare a combinatului. Pana la trecerea in proprietate privata, Oltchim traverseaza o perioada fasta din punct de vedere al castigurilor. In prima jumatate a anului profitul companiei a crescut la 10 milioane de dolari, de peste sase ori mai mult fata de rezultatele perioadei similare de anul trecut.  Cifra de afaceri a combinatului urmeaza sa creasca, spune Roibu, la peste 350 de milioane de dolari in acest an fata de 236 de milioane de dolari anul trecut. Valoarea exporturilor va creste de asemenea de la 146 de milioane de dolari in 2003 la peste 250 de milioane de dolari in 2004. Asta dupa trei ani consecutivi de pierderi si o cifra de afaceri fluctuanta, in special descendenta.

    Problemele combinatului au fost legate de datoriile mari provenite din imprumuturi pentru retehnologizare pe care nu a reusit sa le plateasca. Efectele investitiilor au inceput sa se vada insa anul acesta.

    Si pentru ca cea mai buna dovada a interesului pentru o companie este cresterea actiunilor ei, o privire asupra evolutiei cotatiei bursiere a Oltchim la Bursa de Valori spune si ea multe. De la inceputul anului, pretul actiunilor s-a dublat si o data cu el si capitalizarea companiei.

    Este clar ca situatia s-a schimbat pentru Oltchim, care a traversat pana acum doua tentative de privatizare. Prima cu compania canadiana Exall Resources, care, in opinia fostului APAPS, nu si-a respectat obligatiile contractuale. A doua nu s-a finalizat, pentru ca a fost contestata de Rompetrol. 

    A treia tentativa, cea care urmeaza, are in schimb sanse sa devina o poveste cu happy-end. Ramane de vazut pentru cine.

  • Potentialii ofertanti

    ROMPETROL
    Cel mai mare operator privat din petrolul romanesc. Vrea o cota cat mai mare din piata zonala a produselor petrochimice. Cifra de afaceri de anul trecut este de 1,2 miliarde de dolari.

    LUKOIL
    Reprezinta 2,1% din productia mondiala de petrol si este un important jucator in petrochimie. Venituri de 22 de miliarde de dolari in 2003.

    BORSODCHEM
    Cel mai mare producator de PVC din Estul Europei. In 2003 a avut o cifra de afaceri de 520 de milioane de euro.

    REPSOL
    Se numara printre cele zece mari companii petroliere ale lumii si este prezenta in 22 de tari. Venituri totale in 2003 de 37 de miliarde de euro.

  • Nobel 2004

    Academia suedeza a premiat anul acesta controversa si teoriile stiintifice

    La decernarea premiilor Nobel, indiferent de an, controversele nu se lasa asteptate. Nici o surpriza, de vreme ce deciziile juriilor de la Stockholm si Oslo (care alege laureatul premiului pentru pace) nu sunt deloc transparente. In 2004, candidata cea mai probabila la statutul de subiect al controverselor este austriaca Elfriede Jelinek (58 de ani), laureata premiului pentru literatura. Jelinek este cunoscuta la noi mai ales pentru romanul semiautobiografic „Pianista“ (1983), tradus in exact aceeasi perioada in care ecranizarea lui Michael Haneke, cu Isabelle Huppert in rolul principal, primea trei premii la Cannes si soca spectatorii cu scena unui sarut incestuos intre o mama si o fiica. 

    Decizia Academiei suedeze este considerata surprinzatoare pentru ca Jelinek este vazuta, mai degraba, ca o… anarhista. Ea a si fost membra a Partidului Comunist Austriac – fondat de KGB -, timp de 17 ani, pana in 1991. Adica pana in momentul in care  Kremlinul a taiat fondurile. Romanele si piesele de teatru semnate de Jelinek sunt catalogate ca fiind critici sociale radicale, dublate de obsesia sexului (un alt roman al ei, „Lust“, din 1989, a fost calificat drept „pornografic“). 

    „Nu sunt capabila sa rezist la asa ceva“, a declarat scriitoarea, raspunzand la intrebarea daca va veni la Stockholm pentru a-si ridica premiul. „Am o fobie sociala si nu suport multimile mari de oameni. Am sa scriu un discurs.“

    Primele reactii negative au si aparut: in Weekly Standard, o respectata publicatie culturala americana (cu orientari de dreapta), se vorbeste de „snobii infami“, care „s-au intors la obiceiul de a premia un fanatic de stanga necunoscut si lipsit de recunoastere“. Pe de alta parte, anul acesta premiile Nobel au avut aerul unei reparatii istorice pentru savantii din domeniile teoretice. 

    Astfel, fizicienii americani David Gross, David Politzer si Frank Wilczek au primit premiul pentru fizica pentru lucrari publicate in 1973, cand ultimii doi erau abia studenti. Ei au lansat o teorie (confirmata experimental) referitoare la cele mai mici componente cunoscute ale materiei – si anume particulele care alcatuiesc protonii si neutronii din nucleul atomilor.

    Premiul pentru medicina le-a fost acordat altor doi americani, Richard Axel si Linda Buck, pentru descrierea mecanismului simtului olfactiv. Cei doi au relevat existenta a 1.000 de gene (cam 3% din tot ADN-ul uman) responsabile de producerea celulelor olfactive. 

    In chimie, israelienii Aaron Ciechanover si Avram Hershko, precum si americanul Irwin Rose au fost premiati pentru descoperirea mecanismului de distrugere a proteinelor din celule.

    Premiul pentru pace i-a fost acordat activistei pentru drepturile omului si protectia mediului Wangari Maathai, ministru adjunct pentru mediu in guvernul din Kenya. Maathai este prima femeie din Africa distinsa cu un premiu Nobel pentru pace. Timp de 30 de ani, ea a condus o campanie de replantare a 30 de milioane de copaci in zonele afectate de defrisari. 

  • Ritualul Nobel

    Premiile Nobel au fost inmanate pentru prima data la 10 decembrie 1901, la 5 ani dupa moartea savantului Alfred Nobel (cunoscut mai ales ca inventator al dinamitei).

    Pe langa diploma si medalie, in prezent laureatii premiilor Nobel primesc cate un cec de 10 milioane de coroane suedeze (cca. 1,1 milioane de euro), suma care se imparte intre eventualii co-laureati.

    Inmanarea oficiala a premiilor are loc anual pe 10 decembrie, data la care s-a stins din viata savantul suedez Alfred Nobel.

    Exista un secret deplin asupra discutiilor si parerilor membrilor Comitetului Nobel. In plus, numele nominalizatilor pot fi facute publice abia dupa 50 de ani.

  • ANALIZA : Sah in trei – gigantii tutunului si razboiul preturilor

    Dupa doi ani, a inceput un nou razboi al preturilor la tigari. Regulile sunt clasice: ca la sah, un jucator face o mutare si asteapta reactiile celorlalti. Dintre cei trei giganti de pe piata romaneasca, doar British American Tobacco (BAT) si Philip Morris (PM) au intrat in joc. Ambii asteapta acum miscarea Japan Tobacco International (JTI).

    In partida de sah in trei, editia 2004, exista putine elemente certe: debutul partidei, jucatorii (cei trei mari producatori de pe piata tutunului) si armele lor (cele cateva mii de lei in plus sau in minus la pachetul pentru care un fumator scoate in fiecare zi banii din buzunar). Partea cea mai importanta, adica miscarile decisive si probabilitatea ca partida sa se incheie cu un sah mat sau doar cu remize, depinde de indrazneala si rezistenta jucatorilor.

    Sunt fumatori pe care razboiul de preturi proaspat declansat nu ii impresioneaza. De exemplu, Vlad Mitu, angajat la Remat, nici n-a remarcat in dimineata de 20 septembrie ca pretul la Pall Mall a scazut de la 32.000 lei la 29.000 lei. 

    Are 27 de ani, dar castiga suficient cat sa fumeze Marlboro, iar atunci cand pretul tigarilor lui favorite a scazut, la 4 octombrie, de la 37.000 lei la 33.000 lei, a fost doar usor surprins, atat. 

    „Nu stiu care poate fi cauza scaderii de pret la tigari, dar sper sa nu se schimbe gustul, care pentru mine este mai important decat pretul“. I s-a parut curios ca preturile scad.  „Stiam ca trebuie sa creasca, sa fie la acelasi nivel cu cele din Comunitatea Europeana“, spune Vlad Mitu. Insa, chiar daca pretul la Marlboro ar fi crescut la 45.000 lei, mai spune el, „tot pe astea le-as fi cumparat“.  

    Asa stand lucrurile, nici reducerea de pret de 4.000 de lei la Rothmans si cea de 3.000 de lei la Lucky Strike n-au insemnat nimic pentru Vlad Mitu. Un astfel de consumator e fundamentul afacerilor producatorilor de tigari. Acum, insa, nu el e tinta strategiilor pe care le aplica companiile de profil de pe piata romaneasca. Batalia se poarta pentru un altfel de client: fumatorul pentru care cateva mii de lei conteaza. Pentru el a facut BAT, la 20 septembrie, primul pas, scazand pretul la Pall Mall. 

    „Am repozitionat aceasta marca, pentru a raspunde tendintei pietei catre tigarete mai usoare, lights: la noul pret, mai accesibil, va castiga mai mult dintr-un segment in crestere si, de ce nu, va accelera cresterea acestuia“, explica Adrian Popa, Corporate & Regulatory Affairs Director la BAT.

    Dupa doua saptamani, competitia a avut prima reactie: Philip Morris a scazut pretul Marlboro cu 4.000 de lei, de la 37.000 la 33.000 de lei. Decizia poate fi considerata surprinzatoare: jocul a fost pornit de BAT pe segmentul mediu, prin Pall Mall, insa raspunsul lui Philip Morris a venit pe segmentul premium. 

    Strategia Philip Morris poate fi interpretata drept un „atac“ direct la marca Kent (BAT), aflata de cateva saptamani in plin proces de implementare a noii variante (3-TEK). Pentru Kent, o alta schimbare – de data aceasta de pret – ar putea veni prea din scurt.  Nu acelasi lucru se poate spune insa despre Rothmans, concurent al Marlboro, si Lucky Strike, marci la care BAT nu a ezitat sa micsoreze imediat preturile. 

    Desi la prima vedere lupta se da intre Philip Morris si BAT, scaderea de pret aplicata pentru Pall Mall ar putea afecta vanzarile Winston, marca importanta a JTI. Unul din „motoarele“ evolutiei Winston este pachetul de 10 tigarete, la care BAT a oferit deja o varianta luna aceasta prin lansarea pachetului de 10 pentru Pall Mall Lights. 

    De ce a declansat BAT acest razboi al preturilor? Pentru ca vrea sa recastige primul loc pe piata, pe care l-a pierdut anul acesta avand, in august, o cota cu aproape 2 puncte procentuale mai mica decat Philip Morris. 

    In august, BAT detinea 31% din volumul pietei, fata de 33% Philip Morris. Ca valoare, piata s-a impartit in aceeasi luna intre Philip Morris (36%), BAT (34%), si altii (30%), conform studiilor companiei de cercetare ACNielsen.

    Ultima lupta importanta de preturi dusa pe piata romaneasca a avut loc in 2002, finalitatea fiind o schimbare radicala a clasamentului producatorilor.

    La inceputul disputei JTI ocupa primul loc, urmata la mica distanta de BAT. Philip Morris ocupa pozitia a treia. 

    In cateva luni, clasamentul s-a schimbat radical: BAT a trecut pe primul loc, Philip Morris pe doi, iar JTI a cazut pe trei. Ordinea s-a pastrat pana in prima parte a anului 2004, cand BAT a pierdut pozitia de lider in favoarea Philip Morris. 

    In razboiul din 2002, repozitionarea marcii L&M, care a coborat din segmentul de pret medium in cel low, a fost strategia cheie a Philip Morris. Marcile More si Winchester (din segmentul low) au fost cele mai puternic afectate, iar compania care le detine, JTI, a pierdut rapid primul loc in clasament. Dupa doi ani, lupta s-a reluat pe o piata care in 2003 a avut, conform estimarilor companiilor, un volum de 35-36 de miliarde de tigarete si o valoare de un miliard de dolari.

    Vor fi rezultatele luptei preturilor la fel de spectaculoase ca in 2002? E greu de spus. Ca si la sah, jocul de forte, durata si deznodamantul sunt, la debut, imprevizibile si incontrolabile.

  • Cum scad preturile la tigari

    La sfarsitul lunii septembrie, jucatorii de pe piata tutunului au intrat in hora reducerilor. Deocamdata, doar British American Tobacco (BAT) si Philip Morris (PM), dar ei il „invita“ si pe al treilea mare competitor: Japan Tobacco International. 

    • 20 septembrie: Pall Mall (BAT) de la 32.000 de lei la 29.000 de lei
    • 4 octombrie: Marlboro (PM) de la 37.000 de lei la 33.000 de lei
    • 6 octombrie: Rothmans (BAT) de la 37.000 de lei la 33.000 de lei si Lucky Strike (BAT) de la 33.000 de lei la 30.000 de lei 

    * La inchiderea editiei, nici un alt jucator nu mai facuse nici o miscare.

  • AUTO: Logan pariul cu occidentul si ce nu stiati despre proiectul Renault

    Inainte de fi o masina, Dacia Logan by Renault e un paradox. Si poate servi drept material de studiu pentru strategii de marketing. Lansata ca masina pentru saracii lumii, Dacia Logan si-a croit drum si spre mult mai prospera piata occidentala. Iar cei care i-au facut loc au fost, culmea, chiar clientii cei bogati.

    In vara, britanicii aflau din Financial Times, cel mai influent cotidian financiar din Europa, ca pe piata auto a aparut o „aratare“ din Romania, tara lui Dracula. Asemanata cu monstrul lui Frankenstein de catre Christopher Condon, corespondent pentru Europa de Est, Dacia Logan a fost primita nefavorabil de cotidianul financiar. „Logan s-a aflat in centrul celor mai agresive eforturi depuse vreodata la Renault pentru micsorarea costurilor, multe dintre componente fiind imprumutate de la alte modele ale grupului, ceea ce a condus la crearea unui autoturism asemanator cu monstrul lui Frankenstein“, scria, in iunie, Condon.

    Conservatori si sceptici din fire, englezii privesc probabil cu suspiciune orice masina care nu are volanul pe dreapta. Analistii au disecat Logan-ul si i-au analizat componentele, piesa cu piesa. Au strambat din nas si au emis aprecieri nu tocmai placute la adresa automobilului. 

    Deodata, insa, Logan a ajuns in centrul atentiei presei auto: cateva mii de britanici au intrebat deja de unde pot cumpara masina, iar la Salonul Auto de la Paris, turci, polonezi, chiar germani si francezi s-au interesant, la standul Renault, despre Logan.  La Budapesta, dealerii auto au inceput sa fie ingrijorati deja de aparitia masinii.

    Reactia Renault a venit rapid: desi Logan a fost gandit, initial, dupa cum a recunoscut si Louis Schweitzer – presedintele Renault – pentru „cei 80% dintre oamenii planetei care nu isi permit o masina“, strategia s-a schimbat din mers.  Pietelor tinta initiale – Europa de Est, Orientul Mijlociu, Africa, Asia – li s-a adaugat, iata, Europa de Vest. O reorientare-soc pentru industria auto.

    „Au existat cereri sustinute din partea unor potentiali clienti din Europa Occidentala. Chiar si revistele auto din Vest s-au declarat incantate de masina, in raport cu pretul ei. Toata lumea intreba „la noi de ce nu se vinde?“, spune Luc Alexandre Menard, directorul pentru operatiuni internationale al Renault. In timp ce primele loturi de Logan se pregatesc pentru export, dealerii altor marci din tarile vizate incep sa se teama. „Pretul de baza scazut va oferi Daciei un puternic avantaj asupra altor marci pe care ei (dealerii – n.r.) le comercializeaza“, explica Budapest Business Journal. 

    Batrana Dacie e bine cunoscuta pe pietele maghiara, ceha, slovaca, poloneza sau in spatiul ex-iugoslav. Iar reintoarcerea marcii e privita cu interes – dar si cu neliniste – in estul Europei. 

    Cat despre vest, a cui parere privind raportul calitate-pret (cu accent pe pret) ar putea fi mai elocventa decat a scotienilor? „Mii de soferi britanici se pregatesc sa cumpere acest automobil cu un nivel redus de accesorizare, refuzand oferta de masini mai scumpe“, relateaza publicatia scotiana The Scotsman.

    Acum, Christopher Condon de la Financial Times, cel care a contribuit, involuntar sau nu, la celebritatea Logan, isi nuanteaza luarea sa initiala de pozitie. „Am numit automobilul «monstrul lui Frankenstein» nu ca pe o critica. Ma refeream doar la faptul ca masina e alcatuita aproape in intregime din componente pre-existente care au fost imbinate pentru a forma Logan“, a declarat Condon pentru BUSINESS Magazin.  Jurnalistul britanic spune ca asamblarea unor componente deja existente intr-o noua masina nu e o idee noua in industria auto, insa priveste cu ochi buni acest fapt. „Aplicarea acestei tehnici, intr-o asemenea masura ca cea folosita de Renault la proiectarea lui Logan, poate fi considerata o miscare extrem de inteligenta“, admite Condon. „In ciuda faptului ca nu include aproape nici o noutate de conceptie, Logan pare sa fie un automobil impresionant“.

    Intr-adevar, noutatea de conceptie pe care o aduce Logan e chiar masina in sine. Un exemplu sunt costurile de intretinere, nu mai mari de 350 de euro pentru 100.000 de kilometri rulati, indiferent de varianta de motorizare.

    Renault pare sa reuseasca prin Dacia ceea ce Volkswagen nu a reusit cu Skoda. Cand au preluat uzinele din Cehia – in detrimentul Renault – nemtii au vrut sa faca o masina ieftina si de calitate pentru piata estica. Dar mana de lucru ceha a devenit tot mai scumpa, iar preturile produsului finit au indepartat automobilul de scopul initial al constructorului.  Pe de alta parte, un automobil, chiar si ieftin, are nevoie de modernizari si de reimprospatarea designului pentru a rezista pe o piata mai pretentioasa. Ceea ce necesita investitii suplimentare, care subtiaza marginile de castig. Astfel, treptat, automobilele Skoda au fost reorientate catre o clientela ceva mai selectiva.

    Skoda Fabia, concurent direct al Logan, pleaca de la aproape 10.000 de euro si se apropie acum mai mult de VW Polo, atat ca pret cat si ca dotari. Skoda a ajuns sa „fure“, astfel, din vanzarile Volkswagen.

    Ingustarea optiunilor pentru Volkswagen a dus divizia grupului VW-Audi catre pierderi financiare insemnate. Un alt proiect al grupului, „masina de trei litri“ (cu un consum de 3 litri de carburant la suta de kilometri), ieftina si populara, posibil concurent al Daciei, ar putea fi dezvoltat de VW in Brazilia sub numele de Fox. Dar Skoda, principal concurent potential al Daciei pe piata vestica nu se va produce deocamdata in nici o alta uzina din Est, unde costurile de productie mai mici ar permite si un pret de desfacere mai redus. A invatat Renault „lectia Skoda“? Dupa cateva aventuri pe taramul masinilor scumpe, soldate cu esecul de vanzari numit VelSatis, Renault s-a reintors la ceea ce stia sa faca cel mai bine. Autoturisme populare, cu un raport bun calitate-pret sunt reteta de succes a uzinelor Renault de decenii. 

    Tonul acestei tendinte l-a dat cu zece ani in urma Ferdinand Piech, fostul presedinte al Consiliului de Administratie de la grupul VW-Audi, prin controversata strategie a platformelor comune. Renault, ca si alti constructori, au preluat-o imediat.

    Reteta e simpla: se ia o platforma tehnica a unui autoturism (transmisie, tren de rulare, motorizare) si pe aceasta se construiesc diferite caroserii, sub diferitele marci ale grupului. Strategia duce la eliminarea unor costuri importante: cercetare, teste de fiabilitate, modificarea liniilor de productie o data cu fiecare model nou. Asa ca Renault nu a reinventat roata cu productia lui Logan, masina care foloseste diferite componente de la Renault Clio sau Nissan Micra. 

    Interesul vesticilor pentru Logan nu e insa un accident – are legatura cu tendinte prefigurate de mult in industria auto mondiala, care a uitat de multi ani fostele vremuri de glorie. 

    Marjele de profit au scazut in jurul a 5% si volumele vanzarilor conteaza mai mult decat pretul. Automobilele de lux nu mai sunt o binecuvantare pentru vanzarile unui producator. Clientii si-au modificat si ei preferintele. Aglomeratia din marile orase si de pe autostrazile europene si pretul tot mai mare al carburantilor au orientat cumparatorii catre automobile mici sau medii, care sa consume cat mai putin. O masina care ofera placerea condusului e pastrata mai mult pentru deplasarile de vacanta, nu pentru aglomeratia drumului spre locul de munca.

    De aceea, producatorii incearca sa minimizeze costurile de productie si sa vanda la volum. Cererea in crestere pentru autoturismele ieftine, cu un nivel redus de accesorizare, ar putea reprezenta unul dintre momentele de cotitura ale industriei auto, apeciaza presa occidentala. 

    Proiectul Logan ar putea fi la fel de original precum Modelul T al lui Henry Ford care a transformat autoturismul intr-un bun accesibil, e de parere Garel Rhys, profesor la Universitatea din Cardiff, specialist in industria auto. Insa pentru o companie precum Renault, care si-a facut un renume din siguranta pe care o ofera modelele sale, decizia de a comercializa Logan in Vest nu e simpla. 

    100 de milioane de euro anual, 600 de oameni dedicati unei singure activitati, 400 de masini de test facute praf si de zece ori mai multe crash-teste virtuale intr-un singur an. Acestea sunt costurile programului dedicat de catre Renault securitatii. Imaginea de marca sigura, in caz de accident, a constructorului francez ar fi data peste cap de slabiciunea Logan la acest capitol. 

    Intre timp, oficialii Renault au identificat clientii vestici carora li se va adresa automobilul din Carpati. E vorba de cei care au o masina si isi doresc inca un automobil pentru deplasarea in zonele aglomerate. Sau de imigrantii din Est, de exemplu cele cateva milioane de turci din Germania. In general, oameni cu venituri mai reduse.  „Cererea puternica de automobile Daewoo de la sfarsitul anilor ‘90 arata ca pana si pe pietele avansate se cer masini ieftine“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Ryan James Tutak, consultant la Ducker, firma americana specializata in cercetare pe piata auto.

    Atacul Renault e indreptat si asupra pietei vestice de second-hand, cu vanzari anuale de aproximativ 12 milioane de unitati, din care Renault spera sa taie o felie cat mai consistenta pentru Logan. Un argument suplimentar pentru ambitiile globale ale Renault poate fi socotit chiar numele masinii. Daca in romana nu inseamna nimic, Logan suna bine in engleza (un nume propriu des intalnit) si are rezonante frantuzesti (asemanator cu Megane) si chiar turcesti. 

    Inca din 1998, de cand au cumparat Dacia, francezii au gandit productia unui automobil „mondial“. Doar romanii erau obisnuiti cu o Dacie care se adresa numai pietei interne. Rusia, Iran, Maroc, Columbia si China vor fi insa tot atatea locuri unde se va produce Logan. 

    Se pare ca productia lui Logan pentru Europa de Vest va fi localizata in Romania, in timp ce pentru celelalte piete automobilul va fi produs local sau in apropiere. Astfel, Renault evita scaderea marjelor de castig din vanzari in eventualitatea in care mana de lucru romaneasca se va scumpi. 

    In orice caz, exista loc pentru aceasta optiune. Modelul de 5.700 de euro in Romania va fi vandut cu 7.500 de euro in Vest. In cazul in care mana de lucru se va scumpi, si romanii isi vor permite sa plateasca mai mult pentru un Logan. Asa ca si piata interna pare asigurata. Constructorul francez aplica astfel un nou concept de productie in industria auto, spre care se orienteaza tot mai multi constructori. 

    „Problema e ca nici un constructor nu a reusit pana acum sa tina pe profit o marca ieftina ca marca ieftina“, subliniaza Tutak. „Aceasta este provocarea lui Renault.“ Precum personajul lui Mary Shelley, monstrul lui Frankenstein, Logan a starnit spaima la inceput. 

    Chris Condon priveste acum „monstrul“ cu alti ochi: „Industria auto a devenit obsedata de automatizare chiar si in tarile cu forta de munca ieftina. Pare automatizare doar de dragul automatizarii. In schimb, Logan e un produs care reflecta obsesia pentru costurile de productie. Lectia invatata s-ar putea dovedi extrem de valoroasa si pentru altii“, a declarat jurnalistul de la Financial Times pentru BUSINESS Magazin.