Blog

  • În cât timp ajung 200 de tone de lapte de la fermieri la fabricile Danone

    Grupul francez Danone a avut venituri totale de 5,72 miliarde euro în trimestrul al doilea, în urcare cu 6,7%, depăşind estimările analiştilor datorită vânzărilor solide de produse pentru bebeluşi şi lactate.

    Grupul Danone este prezent şi în România, unde a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 506 milioane lei, similară nivelului din 2011. Danone România produce zilnic peste 1,5 milioane de produse lactate proaspete în fabrica sa din Bucureşti, atât pentru piaţa românească, cât şi pentru export. Compania colectează, în medie, zilnic, peste 200 de tone de lapte proaspăt de la fermele din România.

    Consiliul Concurenţei a declanşat luna trecută o investigaţie în in­dustria de proce­sa­re a laptelui privind o posibilă înţelegere pe piaţa colectării de lapte, procesării şi comercializării. Instituţia care veghează la respectarea regu­lilor de funcţionare a pieţei libere a organizat o operaţiune în urma căreia au fost ridicate documente de la sediile a 14 procesatori, dar şi de la Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL). Procesatorii care au fost inspectaţi de Concurenţă sunt Albalact, Covalact, Danone, Frieslandcam­pina, Almera International, Dorna Lactate, Hochland, Lactate Natura, Napolact, Lactag, Lacto-Solomonescu, Teletext, Uni­carm şi Unilact Transilvania. 

     

  • Performanţă unică pentru un club sportiv: venituri de peste 500 mil. euro la Real Madrid, pentru al doilea sezon consecutiv

    “Real Madrid a încheiat anul fiscal 2012/2013 cu venituri de 520,9 milioane de euro, în creştere cu 1,3 la sută faţă de anul precedent, consolidând pentru a doua oară o cifră de afaceri de peste 500 de milioane de euro. Niciun alt club sportiv nu a mai reuşit acest lucru la nivel mondial”, se arată în comunicatul grupării madrilene.

    Profitul net al clubului s-a situat la 36,9 milioane de euro, în creştere cu 52,4 la sută faţă de perioada precedentă. Datoria netă a scăzut cu 27,4 la sută, până la 90,6 milioane de euro.

    Potrivit unui studiu realizat de compania Deloitte, Real Madrid a înregistrat în sezonul 2011/2012 venituri de 514 milioane de euro, în timp ce pe locul doi s-a situat FC Barcelona, cu 483 de milioane de euro.

    În această lună, revista oficială a clubului catalan a anunţat o cifră de afaceri de 491 de milioane de euro pentru sezonul recent încheiat.

  • Cinci oferte pentru consultantul juridic la finalizarea privatizării Romtelecom

    Ofertele au fost deschise vineri, la sediul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI).

    Valoarea contractului a fost estimată de MSI între 128.000 şi 500.000 lei (fără TVA) în următoarele 24 luni.

    Potrivit caietului de sarcini, câştigătorul licitaţiei va acorda asistenţă juridică pentru MSI în procesul de elaborare a actelor normative necesare pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de stat, reprezentând 45,99% din capital, şi va analiza şi elabora opinii juridice cu privire la documentele realizate de consultantul financiar selectat de minister.

    “De asemenea, ofertantul câştigător va redacta şi furniza către MSI opinii juridice cu privire la procesul de privatizare a Romtelecom, proces ce va fi realizat de un consultant, banca de investiţii sau consorţiul format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital, precum şi cu privire la orice alte acţiuni a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare şi care sunt necesare pentru finalizarea cu succes a acesteia”, se spune în caietul de sarcini.

    La finele lunii iulie, MSI a anunţat că statul va angaja un consultant financiar specializat pentru a vinde întreaga participaţie minoritară pe care o mai deţine la Romtelecom, reprezentând 45,99% din capitalul social.

    Opţiunea principală a Guvernului este ca acţiunile să fie vândute prin listare la Bursa de Valori Bucureşti, dar aşteaptă şi opinia consultantului care urmează să fie angajat selectat, astfel încât profitul statului din această operaţiune să fie cât mai mare.

    O hotărâre adoptată de Guvern în luna iulie prevede selectarea de către minister a unui consultant specializat, respectiv o bancă de investiţii sau un consorţiu format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital, în vederea finalizării privatizării Romtelecom.

    “Finalizarea procesului de privatizare este considerată oportună în contextul economic actual şi al profitabilităţii companiei care, în anul 2012, a înregistrat un profit de 312.633.865 lei la o cifră de afaceri de 2.728.800.306 lei. Totodată, prin acordurile stand-by de tip preventiv încheiate cu FMI, privatizarea intră în categoria măsurilor elaborate prin reformele structurale menite să asigure creşterea economică, considerându-se că o încredere sporită în rândul investitorilor, cuplată cu privatizările planificate în cadrul programului, vor aduce noi investiţii străine directe şi intrări de capital bancar”, se spunea într-un comunicat transmis de MSI în luna iulie.

    Aceasta este a trei încercare de finalizare a privatizării Romtelecom, după două iniţiative, în 2005 şi 2008, eşuate.

    Pachetul majoritar de acţiuni al Romtelecom este controlat de grupul elen OTE, care deţine 54,01% din capital din anul 2001.

    Datele ministerului privind situaţia financiară a Romtelecom în ultimii trei ani relevă că în 2010 a fost înregistrată o pierdere de 232,02 milioane de lei la o cifră de afaceri de 3,02 miliarde de lei.

    În 2011, pierderea companiei a urcat la la 884,64 milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,8 miliarde de lei, în timp ce în 2012 a fost înregistrat un profit de 312,63 milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,73 miliarde de lei.

  • Rusia trimite către Siria o nouă navă de război

    O nouă navă de război rusă se va îndrepta către coastele siriene după ce a preluat o “încărcătură specială” la Novorossusk (Marea Neagră), a declarat vineri o sursă militară citată de agenţia de presă Interfax.

    Nava de debarcare Nikolai Filcenkov, din portul Sebastopol, a făcut escală vineri la Novorossusk, înainte de a se îndrepta spre Mediterană, a declarat această sursă din cadrul statului major al Marinei ruse.

    “Nava va face escală la Novorossusk, unde va îmbarca o încărcătură specială”, a declarat această sursă, fără alte precizări.

    Rusia, alte cărei nave de război au menţinut o prezenţă în estul Mediteranei de la începutul crizei siriene, a trimis în zonă în ultimele zile mai multe alte nave, printre care nave lansatoare de rachete, distrugătoare, o navă de supraveghere electronică şi două mari nave de debarcare.

    O sursă militară rusă a subliniat miercuri că întărirea acestui dispozitiv va permite Rusiei să fie “capabilă să reacţioneze” în funcţie de evoluţia situaţiei din Siria, în timp ce perspectiva unor atacuri americane suscită opoziţia puternică a Moscovei.

    Serghei Ivanov, actualul lider al administraţiei de la Kremlin care este un apropiat al lui Vladimir Putin şi un fost ministru al Apărării a precizat ulterior că prima misiune a acestor nave este o posibilă evacuare a numeroşilor cetăţeni ruşi care trăiesc în Siria.

    Navele militare “sunt destinate posibilei evacuări a cetăţenilor ruşi”, a declarar Ivanov, citat de Interfax, de la Sankt Petersburg, unde se încheia vineri un summit al G20 dominat de criza siriană.

    Rusia a evacuat în ultimele luni pe calea aerului sute dintre cetăţenii săi dornici să părăsească Siria.

    Alte zeci de mii de cetăţeni ruşi, sau cu dublă cetăţenie, locuiesc în Siria, un aliat al Moscovei din timpul epocii sovietice.

    Principalul susţinător al regimului de la Damasc căruia îi livrează arme, Rusia a menţinut de asemenea din timpul perioadei sovietice o bază de susţinere pentru flota sa militară în portul Tartous, la 220 de kilometri nord-vest de Damasc.

  • Afacerile din industrie au crescut în primele şapte luni cu 4,7%

    Industria extractivǎ a scǎzut cu 4%.

    “Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în urmǎtoarele sectoare: industria bunurilor de capital (+17,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,5%), industria bunurilor de uz curent (+2,7%) şi industria bunurilor intermediare (+1,0%). Industria energetică a scǎzut cu 12,6%”, se arată într-un comunicat al INS.

    În iulie, afacerile din industrie au urcat comparativ cu luna precedentă, pe total industrie, cu 5,2%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (de 5,4%). Industria extractivă a scǎzut cu 1%. Faţă de iulie 2012 afacerile sunt mai mari cu 8,9%.

  • China va primi de la ruşi echivalentul unui sfert din gazele vândute în Europa

    După mai mulţi ani de amânări şi negocieri, ruşii şi chinezii au semnat joi, la Sankt Petersburg, unde are loc summit-ul anual al G20, un acord preliminar care defineşte condiţiile de bază ale cooperării în domeniul gazelor. Cele două părţi nu s-au înţeles încă în ceea ce priveşte preţul.

    Acţiunile Gazprom au crescut cu 6% în urma anunţului.

    Gazprom ar trebui să construiască un nou gazoduct pentru a începe livrările către China, investiţie estimată la 38 miliarde de dolari.

    Gazprom încearcă să-şi diversifice baza de clienţi pentru gazele exportate şi, totodată, să nu piardă oportunitatea de a stabili cu orientul îndepătat o relaţie de lungă durată, stabilă şi profitabilă, în contextul presiunilor pe care le resimte din Europa. Grupul rus Novatek a fost prima companie care a încheiat contracte de furnizare a gazelor în China, vizând livrarea de gaz natural lichefiat de la terminale încă inexistente. Novatek a intensificat lobby-ul pe lângă Kremlin în încercarea de a restrânge monopolul Gazprom asupra exportului e gaze.

    Acordul anunţat joi de Gazprom a fost semnat de şefii celor două companii de stat în prezenţa preşedinţilor Vladimir Putin şi Xi Jinping. Înţelegerea stabileşte volumul de gaze, termenul de începere a livrărilor, sistemul de plată şi ate chestiuni, se arată într-un comunicat al Gazprom, care nu a oferit alte detalii.

    “Parametrii au fost conveniţi, aşa că nu mai trebuie să stabilim decât preţul. Sperăm că se va întâmpla în curând”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov, citat de Reuters.

    Gazprom negociază cu China din prima parte a deceniului trecut, însă Beijingul a insistat pentru un preţ mult mai mic faţă de cel plătit de Europa. Gazprom anticipează că va livra în acest an în Europa 152 miliarde metri cubi de gaze, la un preţ mediu de 370-380 dolari pe mia de metri cubi, faţă de 402 dolari anul trecut.

    Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru Reuters că partea chineză s-a oprit la pragul de 250 dolari pe mia de metri cubi, în încercarea de a-şi conserva avantajul legat de costurile scăzute din industrie, care asigură competivititatea economică a Chinei la nivel mondial.

    Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a declarat într-un comunicat că grupul rus şi CNPC vizează încheierea contractului final până la sfârşitul anului.

    Gazprom şi CNPC au semnat primul acord de cooperare în anul 2004, însă neînţelegerile privind preţul au determinat Beijingul să cumpere gaze din Turkmenistan, devenind principala piaţă de export a acestei ţări.

    Anul trecut, China a importat 20 miliarde metri cubi de gaze din Turkmenistan, iar acordurile dintre cele două ţări vizează creşterea livrărilor la 65 miliarde metri cubi pe an până în 2020.

    Iniţial, Gazprom intenţiona să livreze până la 68 miliarde metri cubi de gaze pe an către China, pe două rute. Mai târziu, negocierile au tratat cu prioritate o singură rută, cu o capacitate de 38 miliarde metri cubi pe an, livrările urmând să înceapă în 2018.

  • iPhone se transformă în “phabletă”. WSJ scrie că ecranul următorului model va avea o diagonală de 6 inci

    Preţuri iPhone 5S în România. Cât va costa noul iPhone

    Producătorul american de electronice evaluează un plan de a lansa iPhone-uri cu ecrane între 4,8 inci şi 6 inci, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.

    Modelul actual iPhone 5, lansat la sfârşitul anului trecut, are un ecran cu diagonala de 4 inci. Apple va prezenta marţi, la sediul din Cupertino, California, atât un nou model premium, denumit probabil iPhone 5S, cât şi o variantă mai puţin scumpă, premieră pentru companie.

    Informaţiile arată cum Apple se îndepărtează tot mai mult de strategia impusă de fostul CEO Steve Jobs şi caută noi zone de creştere pe o piaţă care se apropie rapid de maturitate, contestată la toate nivelurile de grupul sud-coreean Samsung.

    Samsung s-a impus ca cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel mondial prin lansarea unei game diversificate de produse, cu mărimi şi preţuri variate. Samsung a prezentat miercuri Galaxy Note 3, echipat cu ecran de 5,7 inci, aflat la graniţa dintre smartphone şi tabletă, nişă inventată în urmă cu trei ani de grupul sud-coreean, care câştigat pariul că există cerere pentru astfel de produse. Telefoanele din seria Galaxy Note, cu dotări şi preţuri premium, au generat vânzări de zeci de milioane de unităţi şi au tras dimensiunea dispozitivelor high-end Android spre 5 inci.

    Planurile Apple nu reprezintă o certitudine că grupul american va adopta o strategie de diversificare în ceea ce priveşte mărimea telefoanelor, compania fiind cunoscută pentru experimentele intense care precedă orice decizie semnificativă.

    Discuţiile interne sugerează însă că ideea a câştigat teren în conducerea Apple faţă de ultimii ani, potrivit unor surse apropiate companiei, citate de WSJ.

    Furnizorii asiatici de piese au început în ultimele luni să testeze ecrane mai mari destinate iPhone, Apple fiind interesată mai ales de un produs cu mărimea de 4,8 inci, potrivit surselor citate.

    Contactaţi de WSJ, reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze informaţiile.

    Apple a lansat anul trecut iPad mini, variantă mai mică şi mai ieftină a tabletei iPad, iar informaţiile apărute recent în presa de specialitate arată că evenimentul de săptămâna viitoare de la sediul companiei va aduce o nouă schimbare majoră de strategie, prin oferirea unui iPhone mai ieftin, menit să atragă clienţi pe pieţele emergente.

    Chiar şi modelul iPhone 5 a reprezentat o schimbare, fiind echipat cu un ecran de 4 inci, faţă de 3,5 inci în cazul modelelor anterioare.

  • Soluţia de un milion de euro prin care maidanezii pot fi eliminaţi

    Înfiinţarea unor centre sectoriale  în care orice locuitor ar putea aduce un câine fără stăpân, urmând să primească 20 de lei, nu este o măsură costisitoare. Patrupedele ar urma să fie păstrate şapte zile, timp în care orice cetăţean le poate adopta, iar câinii nerevendicaţi vor fi eutanasiaţi. Un calcul simplu arată că pentru cei 100.000 de câini s-ar plăti jumătate de milion de euro, restul banilor putând fi folosiţi pentru înfiinţarea şi funcţionarea celor şase centre.

    Doar opt hingheri lucrau până săptămâna aceasta la prinderea câinilor din Bucureşti, numărul lor fiind sporit la 50 ca urmare a incidentului în care un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în Parcul Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior. În ritmul actual, câinii din Bucureşti ar urma să fie sterilizaţi în 7,5 de ani, presupunând că între timp cei rămaşi pe stradă nu s-ar mai reproduce.

    Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi.

  • Carrefour a mai adăugat două magazine ale Tradiţional Ecologic şi unul al Rost Com la reţeaua Expres

    Cele două magazine din Bucureşti, Express Unirii şi Express Chişinău, au suprafeţe de 53 metri pătraţi şi, respectiv, 36 metri pătraţi, şi cuprind aproximativ 2.000 de produse, în timp ce unitatea din Braşov, Express RostCom Mircea cel Bătrân, are 101 metri pătraţi şi însumează 3.000 de produse.

    Astfel, numărul de unităţi în acest format se ridică la 35, dintre care 3 magazine operate în sistem integrat şi 32 în franciză.

    În iulie, Carrefour a încheiat două noi parteneriate cu lanţurile locale de magazine, Rost Com din Braşov şi Traditional Ecologic din zona Bucureşti-Ilfov, împreună deţinând 20 de unităţi, care urmează să fie integrate de retailerul francez şi operate în regim de franciză sub brandul Express.

    Grupul francez Carrefour are în România 129 magazine, dintre care 24 de hipermarket-uri Carrefour, 69 de supermarket-uri Market, 35 de magazine de proximitate Express şi un magazin online. Retailerul a avut anul trecut pe piaţa românească vânzări de 986 milioane euro, fără TVA, cu 3% mai mari faţă de valoarea din 2011.

    În august, compania a anunţat că va deschide la finele anului un hipermarket la Galaţi.

  • Euro mai face un salt la cursul BNR şi urcă la maximul ultimelor zece săptămâni

    Cursul BNR de vineri:

    Euro 4,4725 +0,0072 +0,16%
    Dolar american 3,4106 +0,0286

    +0,85%

     

     

     

    Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în creştere pentru a patra zi consecutiv, la 4,4725 lei/euro, atingând astfel un nou maxim din ultimele zece săptămâni, trendul descendent al monedei naţionale fiind dat de cererea comercială de valută.

    O rată de schimb superioară, de 4,4870 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală la 25 iunie.

    În sesiunea de joi rata de schimb a fost de 4,4653 lei/euro.

    Moneda naţională a continuat să se deprecieze şi în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă a urcat la 3,4106 lei/dolar, de la 3,3820 lei/dolar joi.

    Totodată, pentru francul elveţian, cursul a fost stabilit la 3,6103lei/franc, în creştere de la 3,6053 lei/franc în ziua precedentă.

    Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    La deschidere, euro a fost cotat la 4,4690 – 4,4700 lei, în creştere faţă de nivelul de la finalul sesiunii de joi, când băncile cotau euro la 4,4625 – 4,4655 lei/euro.

    În prima parte a zilei, cursul a înregistrat variaţii reduse, în intervalul 4,47 – 4,4750 lei/euro.

    Dobânzile afişate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au coborât de la 2,81-3,31% la 2,77-3,27% pe an. Randamentele afişate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână sunt de 3,08-3,58% pe an, în scădere uşoară de la 3,1-3,6% joi.