BusinessMagazin

Blog

  • Biblioteca doi punct zero

    Sufixul „2.0“ a devenit la fel de popular ca si prefixul „e“ aplicat in urma cu cativa ani: e-Orice a devenit mai nou Orice 2.0. Chiar si institutii traditionale, cum sunt bibliotecile publice, s-au angrenat in caruselul noului web.

     

    Nu cred ca multa lume isi aminteste despre „a cincea generatie de calculatoare“. A fost un amplu program de cercetare si dezvoltare initiat de guvernul japonez in 1982, cu scopul de a realiza computere de foarte mare putere (prin „paralelism masiv“), capabile sa ruleze programe de inteligenta artificiala. Desi nu se spunea explicit, Japonia dorea sa se impuna ca principala forta in lumea informaticii. Rezultatul a fost un esec rasunator si extrem de costisitor, care nu a facut decat sa probeze ca o initiativa dirijata si centralizata nu poate concura cu resorturile unei economii libere, capabile sa stimuleze inventivitatea in directii neprevazute, dar care cel mai adesea se dovedesc cele corecte. Dupa zece ani si 50 de miliarde de yeni cheltuiti, japonezii au constatat ca tot ce au dezvoltat era deja depasit de tehnologiile dezvoltate pe baze comerciale de americani.

     

    Pentru contrast, va propun istoricul conceptului Web 2.0. Desi caderea dotcom-urilor din 2000-2001 ar putea fi considerata o proba ca si jocul pietei poate conduce la dezastre, orice analiza retrospectiva nu poate sa omita faptul ca pe ruinele vechiului web s-a nascut o lume noua, bazata pe o „arhitectura a participarii“, in care utilizatorii adauga valoare serviciilor pe care le folosesc, lasand in urma rolul pasiv de simpli clienti. Totul s-a petrecut spontan, fara nici un fel de linii directoare concepute de niste minti luminate de prin diverse comitete si comisii. Abia cand s-a aflat in fata faptului implinit, lumea IT a inceput sa caute un termen care sa denumeasca rezultatul. Pana la urma s-a impus sintagma „Web 2.0“, propusa si definita de Tim O’Reilly. Termenul a avut atat de mult succes incat tinde sa fie calchiat pentru orice abordare noua a unui domeniu, asa incat astazi se vorbeste la modul cel mai serios despre „Business 2.0“ sau despre „Learning 2.0“.

     

    Iata, de pilda „Library 2.0“. Daca ne imaginam ca batrana biblioteca publica nu poate fi asociata cu noul trend al tehnologiei, trebuie sa ne revizuim atitudinea. In viziunea lui Michael Casey – cel care a lansat conceptul – bibliotecile publice se afla la o rascruce unde multe dintre elementele definitorii ale Web 2.0 capata valoare aplicativa, iar bibliotecile trebuie sa adopte o strategie a adaptarii permanente prin promovarea participarii comunitatii cititorilor. Desigur, primul pas spre Library 2.0 il reprezinta antrenarea bibliotecarilor in tehnicile noului web, mai cu seama pentru a atrage tinerii. „Un lucru pe care nu ni-l dorim este ca cineva care intra intr-o biblioteca si intreaba de Flickr sau Second Life sa fie intampinat cu o privire nedumerita“ – declara revistei Wired directoarea unei biblioteci din Melbourne. Insa cea care a facut ceva practic in aceasta directie a fost Helene Blowers, director IT la o biblioteca din Carolina de Nord (PLCMC), care a initiat un program de pregatire pentru bibliotecari si chiar a pus in joc niste premii (playere MP3, un laptop etc.) pentru a stimula participarea. Ideea de baza a programului o reprezinta imersiunea in lumea noului web si a fost inspirata dintr-un foarte popular sit web numit 43Things, unde participantii isi propun un set de obiective (cel mult 43) si cauta sa le atinga cu concursul altor utilizatori cu preocupari similare. Blowers a stabilit in cadrul programului un set de 23 de obiective, suficiente pentru a familiariza orice cursant cu tehnicile si „spiritul“ web-ului actual.

     

    De fapt, obiectivele nu sunt legate strict de domeniul bibliotecilor, poate doar prin orientarea implicita spre domeniul de interes profesional al participantilor. Pe parcursul a noua saptamani, se trece prin blogging (care reprezinta baza, deoarece fiecare cursant dezvolta un blog si se relationeaza cu blogurile altor participanti), se exploreaza situri de partajare a imaginilor (Flickr), se creeaza si se utilizeaza fluxuri RSS, se invata despre etichetare si folksonomie lucrand cu Del.icio.us, se trece prin wikis, aplicatii de birotica online (procesoare de text si calcul tabelar) si se incheie cu podcasturi si partajare de filme cu YouTube. Programul – numit Learning 2.0 si publicat sub licenta Creative Commons – s-a dovedit un succes deplin: desi doamna Blowers viza initial instruirea a circa 125 de persoane, programul a fost adoptat pana acum de 125 de biblioteci din America, Europa si Australia.

     

    Insa lucrurile merg si mai departe: PLCMC a initiat un proiect pentru infiintarea unei biblioteci in spatiul virtual rezervat adolescentilor in Second Life.

  • Shakespeare intalneste iPhone

    Editurile descopera ca pot folosi cu succes telefoanele mobile pentru a-si creste vanzarile. Primul pas: HarperCollins si Apple.

     

    Cunoscuta editura HarperCollins are deja un serviciu pe site care permite oricarui vizitator sa descarce pagini din cateva carti publicate recent. La adresa mobile.harpercollins.com, accesibila de pe telefonul mobil, pot fi acum gasite scurte parti sau prezentari ale unor romane ca „Soul Catcher“ al lui Michael White sau biografia presedintelui Eisenhower scrisa de Michael Korda, autori apreciati in Statele Unite. „Sa ajungem la cititori prin Internet si telefoane mobile devine important pentru orice mare casa de editura care nu vrea sa ramana blocata in trecut“, spune Brian Murray, presedinte al HarperCollins, intr-un comunicat oficial. Pana acum, mai mult de 10.000 de titluri au fost digitalizate si capitole din aceste carti vor fi disponibile gratuit celor care folosesc telefoane mobile. Mai multi editori importanti au inceput deja sa ofere continut pentru telefoane mobile, iar telefonul iPhone este unul dintre factorii pe care se bazeaza cand isi anticipeaza evolutia pozitiva. HarperCollins a ales varianta de a pune spre descarcare gratuita primele 10 pagini ale oricarei carti, dar in prezent nu exista si un magazin online dedicat. De pe telefonul Apple se pot citi documente, deci si capitole din carti, iar editorii spera ca in viitor iPhone va fi pentru literatura ceea ce a fost iPod pentru industria muzicala.

     

    Sistemul de vanzare de melodii „la bucata“ a fost primit foarte bine de utilizatori, in defavoarea celui clasic, bazat pe achizitia de albume intregi. Site-ul HarperCollins a fost adaptat special pentru telefoanele Apple, in speranta ca numarul lor va creste in continuare foarte rapid. Doar in primele doua zile de cand a ajuns in magazine, Apple a vandut 146.000 de telefoane, totusi mai putin decat asteptarile initiale. In prezent iPhone este disponibil doar in Statele Unite si poate fi cumparat doar impreuna cu un abonament la serviciile operatorului de telefonie mobila AT&T. Surse neoficiale vorbesc de o intrare a Apple cu acest telefon mobil si in Europa la sfarsitul acestui an, printr-un parteneriat cu companiile de telefonie mobila Deutsche Telekom si Orange.

  • Cine n-are experti sa-i caute pe Net

    Promisiunea politica din campania lui Emil Constantinescu vorbea de 15.000 de specialisti. Acum nu au mai ramas nici 1.000 dintre ei, dar si-au facut site.

    Despre experti se spune in gluma ca sunt intelectuali intre doua locuri de munca. Luand lucrurile foarte in serios, un grup de persoane au fondat Asociatia Expertilor din Romania, o organizatie cu statut juridic care reprezinta interesele specialistilor romani. Specialisti in ce? In orice, daca e sa judecam dupa domeniile de expertiza ale membrilor ei, de la administratie publica la fenomenologie. Motorul de cautare a expertilor e cel mai util instrument de pe site, oferind o baza de date cu persoane care s-au declarat experti in domeniile lor de specializare. Un site de acest fel isi poate gasi astfel utilitatea in momentul cand compania are nevoie de serviciile unui specialist cu care sa lucreze pe baza de contract. La o cautare dupa un anumit domeniu, motorul de pe site intoarce rezultate cu numele ordonate alfabetic ale specialistilor in domeniu, iar campurile rezultate contin atat informatii complete din CV, cat si date de contact sau plaja de tarife orare practicate.

    Cei mai putini experti sunt in arta si cultura, cu doar trei persoane specializate, dar se pare ca majoritatea membrilor acestui club online se pricep la management: 414 din totalul de 937. Din aceasta categorie face parte si fondatorul organizatiei si al site-ului, Constantin Turmac – singura exceptie de la regula listarii in ordine alfabetica, pentru ca se afla in fruntea categoriei management, desi doar cu litera «a» incep numele altor 24 de experti. Ca exemplu pentru informatiile ce pot fi consultate gratuit pe site despre membrii inscrisi din director, profilul lui Constantin Turmac mentioneaza ca are functia de managing partner al companiei de consultanta in management Compass, date complete de contact, inclusiv telefonul mobil, iar tariful perceput porneste de la 70 de euro pe ora, insa doar pentru proiecte mai mari de 750 de euro. O alta utilitate a site-ului este faptul ca face trimiteri catre institutii de profil din Romania ce prezinta orientativ specializarile prin care trebuie sa treaca o persoana pentru a fi considerata expert in domeniu. Gasirea acestor link-uri necesita insa ceva rabdare, pentru ca site-ul are o grafica neactualizata si navigarea in interiorul lui nu e deloc intuitiva. Inca o dovada ca realizarea unui produs sau serviciu are nevoie de ajutorul unui specialist. Se considera cineva expert in design web? 

  • Spania vazuta din farfurie

    Ferran Adrià, chef-ul catalan de la restaurantul El Bulli de
    pe Costa Brava, a transformat substantele chimice in ingrediente
    haute cuisine, iar acum nimeni nu se mai mira cand supa isi schimba
    gustul odata cu temperatura.


    Cand Anton Ego, cel mai puternic critic culinar din Paris, intra
    intr-un restaurant, intreg personalul isi tine rasuflarea. Aparitia
    sa morocanoasa si mereu nemultumita provoaca instantaneu teama.
    Marii bucatari nu indraznesc sa mute nici macar o frunza din
    mancare fara aprobarea sa. Cel putin asa se intampla in lumea
    desenelor animate despre restaurantele de top, imaginata in
    productia Disney Pixar „Ratatouille“.


    In varianta in limba spaniola a desenului animat, Ego vorbeste cu
    glasul unuia dintre cei mai celebri bucatari ai lumii. Ferran
    Adrià, maestrul bucatar si unul dintre proprietarii restaurantului
    „El Bulli“ (cotat cu trei stele Michelin), a trecut, pret de cateva
    minute, de cealalta parte a baricadei. „Eram vocea unui critic care
    nu era niciodata multumit, intr-un cuvant un personaj care nu este
    pe placul niciunui bucatar“, a declarat pentru BUSINESS Magazin,
    Adrià asezat pe terasa restaurantului El Bulli din statiunea Roses
    de pe Costa Brava.


    Imbracat in uniforma de bucatar, patata
    intr-o parte cu cine stie ce sos minune, Adrià isi face aparitia
    punctual la ora stabilita. Nu iti da decat cateva minute de ragaz,
    cat sa iti revii dupa drumul care serpuieste pe coasta muntelui si
    care iti da senzatia ca orice clipa de neatentie inseamna un
    plonjon in apele limpezi ale Mediteranei.


    S-au scris sute de articole despre el, revista Time l-a numit
    printre cele mai influente 100 de personalitati ale lumii, ziare
    precum The New York Times sau The Times     si-au trimis iscoade in misteriosul restaurant catalan,
    iar reprezentantii Michelin i-au acordat acestuia trei stele.


    Citind tot ce s-a scris de-a lungul timpului, te astepti sa ai in
    fata un personaj asemanator lui Anton Ego, care sa raspunda din
    varful buzelor la intrebari, plictisit de multele interviuri. Insa
    Adrià s-a dovedit a fi un spaniol tipic (chiar daca vorbeste cu
    accent puternic catalan), care intelege si recunoaste puterea
    promovarii pentru succesul afacerii. De fapt, tocmai acesta este
    secretul succesului pentru Ferran Adrià, care si-a creat, in cei
    peste 20 de ani de cariera in gastronomie, un puternic brand
    personal.


    Adrià a fost dintotdeauna un nonconformist. In 1980, la 18 ani,
    si-a abandonat studiile pe motiv ca doreste sa descopere lumea.
    Pentru a se intretine, a lucrat in diferite hoteluri si restaurante
    pana cand, in 1983, a facut un stagiu de o luna la restaurantul El
    Bulli, care pe atunci avea doua stele Michelin. Dupa ce unul dintre
    bucatarii restaurantului pleaca, Adrià este adus in 1984 ca bucatar
    principal alaturi de Christian Lautaud. Tot in acel an, ghidul
    Michelin decide sa le ia una dintre stele, „asa se intampla de
    fiecare data cand se schimba bucatarii“, explica Adrià. Urmeaza o
    perioada de investitii si modernizari, iar in 1997 restaurantului i
    se acorda trei stele Michelin.


    El Bulli a devenit un adevarat templu pentru amatorii de
    haute-cuisine, un loc in care nimic nu este ceea ce pare. Catalanul
    spune ca primeste in jur de un milion de cereri pentru cele 8.000
    de locuri disponibile in sase luni cat timp este deschis
    restaurantul. Pentru a ocupa unul dintre locuri, rezervari se fac
    intr-o singura zi in luna ianuarie.


    Chef-ul este recunoscut ca unul dintre practicantii asa-numitei
    gastronomii moleculare – un amestec de savoare, textura si
    temperatura orchestrat dupa legile chimiei si fizicii, avand in
    vedere ca Adrià are in echipa sa un chimist si un designer care il
    asista in laborator. Meniul de 30 de feluri din acest an include
    prajitura din orez si parmezan asezonata cu flori comestibile,
    ananas inghetat sau prajitura cu fistic si gorgonzola, prajitura
    „burete“ din susan sau din fistic si lapte acid. Ospatarii
    instruiesc clientii inainte de fiecare degustare, spunandu-le ca,
    pentru a savura pe deplin gustul, trebuie sa urmezi pasi bine
    definiti. Cum este cazul prajiturii „burete“ care trebuie
    ingurgitata dintr-o data, fiindca in caz contrar aceasta se
    dezintegreaza.


    Restaurantul este atat de faimos incat in jurul lui s-au creat
    nenumarate mituri. „Sunt multe mituri care inconjoara restaurantul.
    Am auzit spunandu-se ca echipamentul din bucatarie este furnizat de
    NASA, ceea ce este total fals. Am fi fost incantati, dar nu este
    adevarat“, spune Adrià.


    Ferran Adrià a ajuns la un nivel la care a
    depasit statutul de simplu bucatar, pentru ca de obicei bucatarul
    isi castiga existenta din gatit, ceea ce nu este cazul catalanului.
    El Bulli functioneaza de ani buni in pierdere, raportat strict la
    veniturile aduse de restaurant, dar este in acelasi timp generator
    de milioane de euro, pentru ca brandul a fost folosit pentru
    diferite produse generatoare de profit. Astfel, a fost creat un set
    de cataloage care vorbesc despre secretele restaurantului, lansate
    la editura proprie si care costa aproximativ 150 de euro exemplarul
    si carti de bucate care se vand in supermarketuri, de genul „50 de
    gustari“ sau „Retete gata in 10 minute“.


    Numele El Bulli este legat si de un hotel din Sevilla, Hacienda
    Benazuza, unde se spune ca bucataria este identica celei de la
    restaurantul din Roses, de un lant de restaurante fast food numit
    Fast Good (doua in Madrid si una in Santiago, urmand sa se deschida
    alte patru) si un brand propriu de ulei de masline. In plus, Adrià
    are o colectie de haine pentru bucatarie, create impreuna cu Armand
    Basi, o gama proprie de vesela (inclusiv o lingura cu gauri, pentru
    consumat cerealele fara lapte). Ferran Adrià are contracte cu
    Lavazza, Pepsi, United Biscuits si NH, cel mai mare lant de
    hoteluri din Spania. In plus, Caixa Catalunya, al treilea mare grup
    financiar din Spania, a creat un produs folosind imaginea sa,
    Credit Gourmet.


    Adrià este si una dintre personalitatile care au fost alese sa
    reprezinte brandul spaniol de tara la sectiunea cultura. Iar
    conferintele sustinute in toata lumea ii aduc mii de euro. Un an
    din viata lui Adrià este impartit foarte clar in doua: sase luni,
    din aprilie si pana in septembrie, gateste chiar si 14 ore pe zi la
    El Bulli, iar celelalte sase luni le imparte intre munca din
    laboratorul din Barcelona si calatorii. „Viata mea nu este formata,
    ca aceea a unei persoane normale, dupa ciclul munca-vacanta.
    Jumatatea de an in care restaurantul este inchis este mai dificila
    decat jumatatea in care gatesc“, spune Adrià.


    Buzz-ul creat in jurul lui a crescut si notorietatea bucatariei
    spaniole, inclusiv peste Ocean, astfel incat cotidiene precum The
    New York Times au inceput sa vorbeasca despre „asaltul bucatariei
    spaniole“. „Nu poate fi negat faptul ca notiunea de haute cuisine a
    fost intotdeauna legata de cultura franceza, dar acum s-a schimbat
    ceva. In Spania, Italia, Singapore sau Brazilia se creeaza multe
    noutati si cred ca traim un moment special, in care monopolul
    francez nu mai exista“, comenteaza Adrià.

  • Sunt romanca, imi place sa mananc

    Miss Platnum sau Ruth Renner a plecat din orasul sau natal, Timisoara, pe cand avea opt ani, mutandu-se cu parintii in Germania

     

    De curand au inceput sa circule pe net niste clipuri cu tenta balcanica. Primul era al cantaretei Nevena Tzoneva, cu o interpretare ilara a piesei „I Will Always Love You“, din timpul finalelor concursului Bulgarian Pop Idol (sau vreun alt spectacol la fel de stupid de descoperire de talente muzicale).

     

    Daca nu l-ati vazut inca, atunci intrati imediat pe YouTube. Ganditi-va la un accident de masina la viteza de 120 km/h in care ar fi implicata Whitney Houston si un microbuz ce transporta un taraf tiganesc, si va veti putea imagina cam pe jumatate cat de uimitor suna aceasta preluare.

     

    Al doilea videoclip apartine unei persoane misterioase, care-si spune „Miss Platnum“. Videoclipul incepe cu un scurt dialog in romana, care face loc unei piese cu iz balcanic, intitulata „Give Me The Food“ („Da-mi mancarea“). E o piesa care omagiaza virtutile femeilor ce stiu sa se bucure de mancare. In ciuda faptului ca videoclipul e plin de femei bine facute care topaie de colo pana colo si desi piesa in sine este o lista extinsa de alimente grase si nesanatoase pe care, sustine Miss Platnum, ii place sa le consume, solista este mai mult decat doar o noutate. Ar putea suna, in teorie, ca un numar de comedie, dar nu se poate ascunde faptul ca Miss Platnum face un RnB extrem de bine produs, cu tenta balcanica. Ziarul britanic The Guardian o numeste deja „Anti-Beyonce din Romania“. Asadar, cine este Miss Platnum?

     

    Miss Platnum sau Ruth Renner, a plecat din orasul sau natal, Timisoara, pe cand avea opt ani, mutandu-se cu parintii in Germania. Mare parte a informatiilor pe care le-a pus pe MySpace se refera la experienta dificila a mutarii si la modul in care plecarea din Romania i-a influentat muzica: „Ruth detine o mostenire pretioasa cum nu mai are nimeni. Poarta Romania in inima“. Dar nu numai in inima – o poti auzi clar in muzica ei.

     

    „Give Me The Food“ este construit pe un sunet repetat de corn, de care nu te poti satura, ce pare desprins de pe unele CD-uri cu muzica populara de la Muzeul Taranului Roman, punctat pe alocuri de strigate de „Hopa“ si inflexiuni balcanice. Solista vorbeste cu un accent romanesc exagerat si tot introduce fragmente de dialog in limba romana in cantecele ei. In ciuda acestor ingrediente regionale, muzica e un RnB pur, de cea mai buna calitate, bun de dat la MTV. Se poate sa fi fost creat cu un simt ascutit al ironiei, dar nu exista nicio indoiala ca e cu adevarat indragostita de RnB si de muzica negrilor in general.

     

    Acesta e secretul lui Miss Platnum: un RnB produs atent, care suna exotic, in timp ce ia in ras cliseele ce tot apar in industria muzicala. Daca nu ati ghicit pana acum, Miss Platnum este – cum sa zicem – destul de „bine facuta“ (asa cum ea insasi canta: „Sunt romanca, imi place sa mananc“). Arata cat se poate de diferit de Beyonceele si Shakirele lumii, dar in loc sa se scuze pentru felul in care arata, isi exprima lipsa dorintei de a se conforma, iar faptul ca este mandra de silueta ei este unul din argumentele de vanzari. In plus, este pregatita sa pastreze o distanta ironica fata de stralucirea si materialismul care caracterizeaza lumea hip-hop. Intr-o alta piesa, le implora pe femei sa nu care cumva sa accepte altceva decat un barbat care le poate cumpara un Mercedes. Atunci cand o canta ea, suna amuzant si ironic, chiar daca ideea ar fi putut fi usor preluata din orice alt cantec din programul MTV.

     

    Desi va trebui sa asteptati cateva luni pana cand albumul ei de debut, intitulat „Chefa“, o sa fie lansat cum trebuie in Europa, se pare ca Miss Platnum nu va fi doar o minune de o piesa. E adevarat, glumele pe seama mancatului, a faptului ca este romanca si ca nu arata ca Shakira pot deveni un pic obositoare dupa o vreme. Dar cu asemenea ritmuri bune cu aroma balcanica, poate ca Miss Platnum va crea un nume pentru Romania in lumea RnB.

     

    In romaneste de Loredana FrATilA-Cristescu

  • Invata sa debutezi

    Nu ne nastem manageri, ci devenim – acesta este postulatul fundamental al lui Roland Labrégère, consultant si responsabil  in cadrul departamentului de stiinte ale formarii si comunicarii din ENESAD (Scoala Superioara de Invatamant Agronomic), cu sediul la Dijon, in Franta.

     

    Cum misiunea profesionala a lui Labrégère consta in instruirea si sprijinirea cadrelor de conducere si managerilor debutanti, era aproape firesc ca intaia sa carte sa se adreseze acestora. Consultantul francez isi incurajeaza publicul-tinta (de tipul: sef de serviciu tehnic sau administrativ al unei organizatii publice sau private, consultant sau formator in materie de management, manager de echipa, absolvent in cautare de slujba etc.) inca de pe coperta lucrarii: in original, volumul are drept subtitlu „Cum sa reusesti in 80 de zile“. Nu 79, nici 81, ci 80, exact ca pentru ocolul pamantului de care vorbea Jules Verne. Ideea e ca nu trebuie nicio clipa uitat ca „a debuta inseamna munca, ucenicie, suferinta“ si ca bazele reusitei in functiile de conducere se pun inca din primele zile in noul post.

     

    Managerul incepator traverseaza numeroase situatii generatoare de dificultati; reusita sa, spune autorul nostru, va depinde de justetea raspunsurilor la intrebarile pe care va trebui sa si le puna – cum sa-mi asigur o comunicare corecta? cum sa gasesc cel mai potrivit stil de organizare a sedintelor? cum sa asigur continuitatea in raport cu predecesorul meu? sunt oare persoana potrivita pentru acest post? viziunea mea asupra timpului concorda, oare, cu cea a colaboratorilor mei? cum sa-mi abordez superiorul pentru a-i cere un sfat?

     

    Aceste intrebari isi gasesc raspunsuri in carte prin sfaturi practice si solutii rapide de iesire din impas (gestionarea relatiilor cu subalternii, gestionarea stresului, comunicarea interpersonala, organizarea timpului), toate furnizate de experienta directa a lui Labrégère, de studiile sale „pe teren“: „Prezentul ghid este rezultatul unor intalniri cu cadre de conducere aflate sau nu la inceput de drum, care au in comun faptul ca si-au dezvaluit nelinistea, dificultatile si esecurile circumscrise momentelor lor de lansare“.

     

    Roland Labrégère, „Managerul Incepator, Ghid de reusita in noul post“,

    Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Noutati

    Pogromuri la Lisabona

     

    Enigma rabinica, puzzle policier, flash de o cruzime insuportabila asupra ororilor Inchizitiei, „Ultimul cabalist din Lisabona“ este opera unui erudit scriitor american (asemanat in multe privinte cu Umberto Eco) care a invatat insa gusturile marelui public si care stie sa-si flateze cititorii. Actiunea incepe in anul 1506, la ceva vreme dupa ce regele Manuel al Portugaliei a inchis toate porturile si a poruncit ca evreii sa fie dusi cu forta la baptisteriu. Cum cei care refuzau sa se lase botezati erau de indata condamnati la moarte, teroarea pluteste apasator asupra intregii Lusitanii. In plin masacru sunt gasite intr-o sala clandestina de rugaciune cadavrele lui Abraham Zarco, marele cabalist al Lisabonei, si al unei tinere necunoscute. Amandoi aveau beregata taiata, potrivit unui stravechi ritual evreiesc. Berechia, nepotul lui Zarco, impreuna cu prietenul sau, Farid, incep o pasionanta ancheta.

     

    Richard Zimler, „Ultimul cabalist din Lisabona“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

     

     

    O viata inghetata

     

    Dupa romanul „Imblanzitorul de cai“, care a devenit film de succes sub bagheta regizorala a lui Robert Redford, Nicholas Evans s-a obisnuit rapid cu cariera de autor de bestseller-uri. Cel de-al patrulea volum al sau, thrillerul „The Divide“ („Vieti incercate“), a prins si el la public si s-a vandut in sute de mii de exemplare. Povestea incepe in Montana, unde doi practicanti ai schiului extrem aluneca pe pantele abrupte. Unul dintre ei isi pierde echilibrul si se pravaleste in gol, nimerind nici mai mult, nici mai putin, decat in preajma cadavrului inghetat al unei tinere. Toata noaptea, politia se straduieste sa elibereze trupul din carcera de gheata si s-o identifice pe moarta. Este vorba despre Abbie Cooper, a carei fotografie circula deja pe  toate computerele din SUA. Cautata pentru crima si acte de ecoterorism, ea se ascundea de o buna bucata de vreme de organele de ancheta. Cum a ajuns aceasta fata-model, fiica a unui cuplu de oameni avuti din New York, sa devina inamic public? Si cum de a fost ucisa?

     

    Nicholas Evans, „Vieti incercate“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007

  • Cat face o stea Michelin

    Asa cum pretul camerelor la hotel sau la pensiuni se stabileste in functie de stele sau margarete, si restaurantele se clasifica in functie de o serie de criterii ce le confera un anumit numar de stele.

     

    Intr-una dintre cartile sale, Jed Rubenfeld introducea in dialogurile personajelor o teorie pe care o sustinea cu numeroase exemple, afirmand ca descoperirile sau operele de arta cele mai importante s-au nascut la fiecare inceput de secol. Pastrand proportiile, asa au stat lucrurile si cu ghidul Michelin. Primul ghid, realizat de André Michelin, a aparut la 1900. Departe de ceea ce a devenit in zilele noastre, primul ghid includea recomandari cu privire la cele mai primitoare popasuri, de la restaurante si moteluri la benzinarii, fiind destinat soferilor care parcurgeau distante mari. In 1926 s-a mers mai departe si s-a introdus ierarhizarea prin acordarea de stele Michelin, 3 stele fiind „distinctia“ cea mai de pret.

     

    Astazi, pretul unui meniu si intreaga reputatie a unui restaurant se construieste pe fundatia acestor stelute aducatoare de clienti si venituri. Ierarhizarea este oarecum seaca: 1 stea se citeste „interesant“, 2 stele se traduc prin „merita sa vizitati“, iar 3 stele spun de fapt „merita sa porniti intr-o calatorie special pentru a vizita acest local“.

     

    Aceste ierarhizari sunt considerate, in extremis, chestiuni de viata si de moarte. Unul dintre acei „chefs“ de referinta din patrimoniul mondial, Bernard Loiseau, s-a sinucis din cauza unor zvonuri despre retrogradarea restaurantului sau – Côte d’Or – de la 3 la 2 stele Michelin. Desigur, aici vorbim de orgoliul profesional, insa cei mai multi sunt mai degraba preocupati de partea financiara a povestii. Diferenta intre un peste servit intr-un restaurant cu 3 stele Michelin si un local de „doar“ 2 stele poate fi de zeci de euro la o portie. Intr-un astfel de local, preturile pleaca de la 85 de euro si pot depasi 500 de euro pentru un meniu.

     

    Acuratetea acestor ghiduri este garantata prin monitorizare si reevaluare o data la 18 luni, insa americanii au acuzat ghidul Michelin de subiectivism, avand in vedere ca standardele de evaluare se bazau in fapt pe bucataria franceza. Franta se remarca cu 26 de localuri cu 3 stele Michelin, in vreme ce urmatoarea clasata, Germania, are doar 6. Pana la noi ordine insa, stelele Michelin raman cele mai apreciate, recunoscute si sigure modalitati de evaluare pentru localurile de lux. Pentru restaurantele si hotelurile cu mai putine pretentii, Michelin editeaza si Bib Gourmand, denumit dupa Bibendum, logo-ul binecunoscut al Michelin. Dupa o citire frugala a ghidului, oricare dintre editii, se observa ca nu putine sunt localurile care de-a lungul anilor au pierdut cate o stea pe drum. Côte d’Or a reusit sa pastreze 3 stele Michelin de 7 ani neintrerupt, o performanta egalata de putine localuri. Altele, precum Sant Pau – Carmé Ruscalleda din Sant Pol de Mar, Spania, au intrat in ghid direct cu 3 stele Michelin, in 2006.

     

    In sud-estul Europei nu exista niciun restaurant cu stele Michelin, insa exista bucatari cu stele Michelin, cu experienta dobandita in alte tari europene, angajati de restaurantele care aspira la macar o steluta pe frontispiciu. In Romania sunt si bucatari care au lucrat numai in restaurante cu 3 stele Michelin, insa pentru moment printre acestia nu se afla niciun roman. Astfel de bucatari ajung la pachete salariale anuale cu cinci zerouri si bonusuri similare cu cele incasate de managerii multinationalelor. Pentru ca, in cele din urma, stelele Michelin inseamna multe zerouri, fie ca acestea se adauga la cifra de afaceri, la onorariul chef-ilor sau la pretul de pe meniul à la carte.

     

    Anca Mitu este director general al Privileg Catering

  • A fost odata Pablo Escobar

    Al doilea ca marime din Columbia, Medellin a fost considerat multa vreme drept cel mai periculos oras al planetei, in epoca „regelui drogurilor“, Pablo Escobar. Uciderea acestuia, in 1993, a creat insa premisa renasterii orasului, ce s-a transformat intr-o destinatie turistica atragatoare.

     

    MUZEE: Muzeele orasului au inflorit in ultima vreme, in special cel de arta, sustinut de catre cel mai important artist latino-american, columbianul Fernando Botero, care i-a donat 137 din operele sale. Cea mai importanta lucrare il prezinta chiar pe Pablo Escobar rapus de gloante.

     

    SANTO DOMINGO SAVIO: Candva un cartier sarac si urat, s-a transformat intr-un peisaj urban ce combina arhitectura de secol XIX cu cladiri inalte noi si parcuri, cu biblioteci si galerii de arta, completate de gradini, vanzatori de mango si tineri care se plimba pasnic mana in mana.

     

    NOAPTEA: Renasterea Medellinului se vede cel mai bine noaptea. Nu cu mult timp in urma, plimbatul pe strazi dupa caderea intunericului reprezenta un act de mare curaj. Acum insa, turistul e intampinat de cafenele si baruri ce umplu trotuarele si cluburi de noapte de unde rasuna o muzica latino pe care multora le place sa danseze pana in zori.

  • Cit de jos poate merge bursa

    Saptamana trecuta a fost cea mai rea de la inceputul anului pentru bursa romaneasca. Optimistii cred ca pana in septembrie piata isi revine si chiar va depasi recordurile din iulie; pesimistii cred ca pana la sfarsitul anului nu mai sunt sanse nici macar ca acestea sa fie egalate.

    Mi-am vazut profitul ajuns la jumatate fata de acum o luna”, se plangea, vinerea trecuta, un investitor la bursa. Pierderile inregistrate de actiuni intre 13 si 17 august ar putea demoraliza intr-adevar orice investitor; cea mai mare scadere a consemnat-o SIF Transilvania, cu nu mai putin de 35% fata de maximul din acest an. Iar randament pe minus al investitiei n-a avut doar investitorul nostru, ci si cei aproximativ 2.700 de noi clienti ai Bursei de Valori intrati in piata in luna iulie – moment in care au cumparat scump actiunile listate, atrasi de recordurile de pana atunci.

    Capitalizarea, suma tuturor actiunilor listate la BVB, a inregistrat de la sfarsitul anului trecut pana in luna iulie o crestere de aproximativ 30%, ajungand la 32 mld. euro, in conditiile in care emitentii au ramas aceiasi (nu a avut loc nicio oferta publica initiala – IPO). Adica valoarea majoritatii actiunilor prezente pe piata a crescut cu cel putin o treime. Numai ca in ultimele saptamani, de la inceputul crizei internationale provocate de problemele de pe piata americana a creditului ipotecar, capitalizarea s-a micsorat cu circa 4,5 miliarde de euro, pana la 26,5 miliarde de euro, dintre care 2 miliarde de euro numai in cursul saptamanii trecute.

    Criza internationala, considerata initial a atrage doar o corectie a cresterilor, s-a dovedit a fi o modificare de tendinta in toata regula. Dupa o majorare de 45% de la inceputul anului pana in iulie pentru BET-C (care urmareste evolutia pe ansamblu a tuturor actiunilor listate) si pentru BET-FI (indicatorul miscarii SIF-urilor), majorare cu efect direct in profiturile investitorilor, problemele din SUA s-au repercutat cu intensitate pe piata romaneasca. Astfel, din 24 iulie si pana la sfarsitul saptamanii trecute, BET-C a pierdut peste 35%, de la un varf de 7.400 de puncte ajungand la circa 6.500 de puncte, iar BET-FI a cazut cu 20%, de la 95.000 de puncte pana la aproximativ 75.000. Nici indicele BET, evolutia celor mai lichide si mai active 10 societati din piata, nu a mers mai bine. Pana in luna iulie a crescut cu circa 25%, atingand pragul istoric de 10.800 de puncte, insa corectia din ultimele saptamani au anulat zece procente din aceasta crestere, sesiunea de vineri fiind incheiata cu 9.330 de puncte.

    Pierderile din piata autohtona sunt totusi mai mari decat ar fi cazul, sustin brokerii. Niciun broker sau analist dintre cei cu care am stat de vorba n-a putut spune cu exactitate de ce scaderea este atat de accentuata. In principal, caderea a fost pusa pe seama investitorior straini, care au incetat sa tranzactioneze, dar nici nu si-au retras investitiile, si pe seama emotivitatii exacerbate a micilor speculatori romani. Usor de panicat din cauza experientelor din trecut, acestia din urma vand repede si mult ca sa isi mentina nivelul de randament. „Din pacate, la noi nu se stie nimic. Trendul descendent ar trebui sa se opreasca, estimarile sunt pozitive pentru rezultatele companiilor si pentru indicatorii economiei, dar aceasta perioada de vacanta, august si chiar septembrie, nu ne lasa loc de nicio prognoza exacta“, spune Cornel Fumea, director general la societatea de brokeraj BRD Securities.

    Problemele BVB vin si din situatia generala a pietei. Nu au aparut emitenti noi in 2007 si nici nu sunt semne de vreo lansare noua in a doua parte a anului. „O oferta publica initiala are nevoie de pana la sase luni de pregatire, pentru evaluare, strategia de lansare etc. Cum pana acum nu am auzit de proiecte prin piata, e putin probabil ca pana la sfarsitul anului sa se mai poata face IPO“, declara Fumea. Iar daca societati noi nu apar, este dificil pentru bursa sa mentina cresterea de pana la jumatatea anului. De asemenea, conteaza lichiditatea; desi neimportant pentru fiecare mic speculator, pentru care profitul este primordial, volumul total de actiuni tranzactionate afecteaza cotatiile, prin raportul dintre ordinele de vanzare si cele de cumparare. Daca, spre exemplu, toata lumea vrea sa vanda, nu are cine sa cumpere, iar pretul scade pana cand apare un cumparator.

    Este evident ca si deciziile privind ofertele publice initiale sau emisiunile de noi actiuni, de care BVB ar avea nevoie, sunt afectate de mersul pietelor externe. Cel mai bun exemplu este tentativa Impact de a-si majora capitalul social prin emiterea de noi actiuni, unde cotatia titlurilor listate a coborat chiar sub pretul cerut pe o noua actiune, astfel incat suma ce putea fi obtinuta ar fi fost prea mica.

    Luna iulie a inregistrat un numar record de actiuni tranzactionate, cu un total de peste 2,3 de miliarde de actiuni. Cifra este mai mare decat cele din mai si iunie luate la un loc, luni in care volumul s-a apropiat de un miliard, dar fara sa-l depaseasca. Integrarea europeana, spun brokerii, ar fi trebuit sa vina cu un salt la inceputul anului si cu un varf in lunile imediat urmatoare, dar acesta a fost atins abia in iulie, datorat inclusiv celor 2.700 de clienti nou-intrati in piata. Volumul nu s-a pastrat insa si in august, pana la jumatatea lunii fiind transferate doar putin peste 550 de milioane de actiuni.

    Acum, toata lumea incearca sa vada pana unde va cobori bursa, iar parerile sunt impartite. Pe de o parte se situeaza cei care considera ca tendinta descendenta se va mentine, dar cu mai multe relansari pana prin octombrie, desi cotatiile nu vor mai atinge nivelurile maxime din iulie. De cealalta parte sunt brokerii optimisti, care vad o revenire pe trend ascendent intr-o perioada scurta, undeva in luna septembrie. Pentru cei din urma, atingerea si chiar depasirea recordurilor nu va fi o problema, urmand a avea loc spre sfarsitul anului. Dar nimeni nu poate afirma cu certitudine ce se va intampla, pentru ca e greu de prevazut cum vor evolua bursele internationale. 

    Chiar daca la sfarsitul saptamanii trecute, odata ce Rezerva Federala a SUA a redus dobanda la care imprumuta bancile, bursa si-a revenit, exista si alti factori care influenteaza mersul acesteia, in afara de situatia de pe piata creditelor ipotecare cu risc ridicat (subprime). Companii mari de retail, ca Wal-Mart sau JCPenney, au raportat rezultate sub asteptari si prognoze financiare revizuite negativ pentru restul anului. Din fericire, dolarul a ramas moneda de refugiu pentru investitorii mari, gratie ratei dobanzii de referinta, de 5,25%, mai mare decat in Europa sau Asia. Dar e greu de crezut ca panica starnita de criza creditelor ipotecare se va potoli peste noapte. „Pana la clarificarea problemei subprime nu se va produce o stabilizare a burselor pe plan mondial. Prin urmare, perioada scaderii burselor nu s-a incheiat“, spune Amalia Baraian, broker al SSIF Broker Cluj.

    Iar cei mai sceptici dintre operatorii de pe piata cred ca bursa din Romania nu va putea deveni bursa de refugiu pentru investitorii internationali, asa cum suna teoria celor mai optimisti, deoarece are o valoare prea redusa. Conform lui Cornel Fumea, fondurile straine mari investesc sume de ordinul milioanelor de euro intr-o singura companie – or, la BVB se gasesc prea putine companii cu o capitalizare pe masura, adica de peste un miliard de euro. Neavand unde sa isi plaseze fondurile, strainii ar prefera deci pur si simplu sa amane investitia si sa astepte vremuri mai bune.