Asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri, un adversar declarat al prezentei militare siriene pe teritoriul tarii sale, a tensionat si mai mult relatiile intre Siria si Statele Unite, tocmai intr-un moment cand SUA si-au inasprit tonul la adresa Iranului si a Siriei, state considerate principalele focare ale terorismului in Orientul Mijlociu. Desi autoritatile de la Damasc au negat orice legatura cu atentatul in care a fost ucis Hariri, SUA si-au rechemat ambasadorul din Siria, in semn de protest, seful diplomatiei ame-ricane, Condoleezza Rice, a afirmat ca SUA incearca sa destabilizeze Libanul, iar seful Pentagonului, Donald Rumsfeld, a spus ca Siria saboteaza eforturile SUA in Irak. Siria mentine o prezenta militara de 14.000 de oameni pe teritoriul Libanului si continua sa ofere sprijin unor organizatii ca Hezbollah, Hamas sau Jihadul Islamic, considerate de SUA inamici ai procesului de pace dintre Israel si Autoritatea Palestiniana. Desi raspunderea Siriei nu a fost dovedita in asasinarea lui Rafik Hariri, este posibil ca atentatul sa grabeasca impunerea de catre ONU a sanctiunilor impotriva regimului de la Damasc, pentru faptul ca nu-si retrage militarii din Liban. SUA au impus deja in mod unilateral sanctiuni impotriva Siriei, dar la nivelul ONU exista inca o reticenta in acest sens. Deocamdata, Damascul a acuzat Israelul ca a pus la cale uciderea lui Hariri ca sa submineze pozitia Siriei pe plan international. Oficialii iranieni, vizati si ei de amenintarile Statelor Unite pe motiv ca vor sa fabrice arme nucleare, s-au solidarizat cu sirienii, declarand ca Iranul si Siria vor face front comun impotriva amenintarilor din exterior. Cel mai mult gaz pe foc a pus insa Rusia, membru al Consiliului de Securitate al ONU, care saptamana trecuta a sfidat indirect SUA, anuntand ca va vinde sisteme de aparare antiaeriana Siriei (intentie criticata virulent de SUA si de Israel in ultimele luni) si ca va semna cu Iranul un acord de punere in functiune a primei centrale nucleare civile din aceasta tara, in virtutea convingerii exprimate de presedintele Vladimir Putin ca Teheranul nu are de gand in nici un caz sa se doteze cu arme nucleare.
Blog
-
Siria si Iranul, in aceeasi oala
-
MINISTRII NOSTRI
- MINISTERUL FINANTELOR
MINISTRU: Ionut Popescu (independent)
SECRETARI DE STAT: 6
OCUPATE: 5
DE OCUPAT: 1
OBSERVATII: La doua luni de la numirea unui guvern care a declansat o revolutie fiscala, ministerul functioneaza fara secretar de stat tocmai la departamentul Fiscalitate, unde s-au produs cele mai multe modificari legislative. Trei din secretarii de stat numiti sunt finantisti cu expertiza in sectorul bancar privat, insa fara experienta in administratie publica.- MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI
MINISTRU: Codrut Seres (PUR)
SECRETARI DE STAT: 6
OCUPATE: 6
DE OCUPAT: 0
OBSERVATII: La Ministerul Economiei au fost numiti toti secretarii de stat, ultimul abia saptamana trecuta. Unii dintre ei au aceleasi prioritati: Cernavoda, conducta Constanta-Trieste si complexurile energetice. Cei mai multi au experienta in domeniile pe care le coordoneaza, insa in declaratiile ministrului si cele ale secretarilor de stat este vizibila o lipsa de coerenta in privinta prioritatilor si a termenelor.- AVAS
PRESEDINTE: Gabriel Zbarcea (independent)
SECRETARI DE STAT: 4
OCUPATE: 2
DE OCUPAT: 2
OBSERVATII: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are doar doi din cei patru vicepresedinti cu rang de secretar de stat, iar unul dintre ei (responsabilul cu postprivatizarea) a fost implicat intr-o tranzactie controversata. Unul dintre domeniile ramase fara sef este tocmai privatizarea, intr-un an in care calendarul prevede privatizarea BCR, Tractorul, Electroputere si Rulmentul.- MINISTERUL AGRICULTURII
MINISTRU: Gheorghe Flutur (PNL)
SECRETARI DE STAT: 4
OCUPATE: 4
DE OCUPAT: 0
OBSERVATII: Dintre cei patru secretari de stat, doi au putina experienta in domeniile pe care le coordoneaza. Secretarul de stat responsabil pentru programele de dezvoltare rurala, printre care si SAPARD, este Danut Apetrei, pana acum cercetator, iar cel responsabil cu integrarea europeana, Mugur Craciun, a condus doua companii de comercializare seminte. -
-
Raiffeisen vrea 15% din piata
Activele Raiffeisen Bank Romania au crescut, in 2004, cu 107%, pana la 2,085 mld. euro. Dintre acestea, aproape 58% reprezinta credite, in timp ce profitul net a urcat de peste cinci ori, totalizand 28,1 mil. euro. Practic, bilantul s-a dublat, in conditiile in care noi am prevazut o majorare de 60%, aprecia presedintele bancii, Steven van Groningen.
Potrivit datelor prezentate de banca, depozitele au totalizat 1,387 mld. euro, iar imprumuturile au ajuns, in 2004, la 1,198 mld. euro. El a adaugat ca banca isi propune sa atinga, in urmatorii 4-5 ani, o cota de piata de 15%. La 31 decembrie 2004, Raiffeisen avea o cota de piata de 9,2%, ceea ce o situeaza pe locul al treilea in sistem, dupa BCR si BRD-Société Générale.
-
Orice, numai nu TVA
Planul autoritatilor de a aduce mai toate impozitele catre orizontul de 16%, cu dublul scop de a aduce bani la buget si de a limita speculatiile, continua sa defriseze pe rand alte zone ale economiei. Cum era de asteptat, impozitul majorat de la 1% la 10% urmeaza sa fie aplicat nu numai pentru tranzactiile imobiliare ale firmelor, ci si pentru cele ale persoanelor fizice, in speta pentru cele care isi vand locuintele mai devreme de trei ani de la data cumpararii lor. Deocamdata, nimic despre introducerea si a unei taxe pe mostenire, ca in Occident, pentru a completa tabloul reformei fiscale.
Daca impozitarea tranzactiilor imobi-liare a starnit doar criticile companiilor de pe aceasta piata, mai delicat stau lucrurile cu alte categorii de venituri care urmeaza sa fie impozitate. Federatia agricola Agrostar sustine ca intentia Finantelor de a mari din 2006 impozitul pe terenurile agricole va duce la rascoala, fiindca taranii romani fac in majoritate agricultura de subzistenta si deci nu au cu ce plati impozite majorate. Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a incercat sa impace spiritele, afirmand ca terenurile agricole n-ar trebui sa fie impozitate decat in conditiile in care proprietarii lor reusesc sa faca profit de pe urma lor.
De astfel de conflicte profita opozitia, care anunta vremuri grele pentru contribuabilii incantati de promisiunea cotei unice. Reprezentantii PSD au acuzat guvernul Tariceanu ca pune in discutie contractele de achizitii publice incheiate anul trecut, incepand cu cele semnate cu EADS sau Bechtel, tocmai pentru ca nu e in stare sa faca rost de bani pentru achitarea lor. Fostul ministru de finante, Mihai Tanasescu (foto), sustine ca gaura la buget este atat de mare incat, cu toate majorarile de impozite anuntate, o majorare a TVA este inevitabila. Actualul ministru, Ionut Popescu, a explicat ca majorarea TVA ar fi avut un impact inflationist imposibil de contracarat. In plus, spune Popescu, majorarea TVA ar fi fost inechitabila social, pe cand impozitele marite pentru piata de capital si tranzactii imobi-liare sunt suportate numai de categoriile cu venituri mari.
-
Japonezii au intrecut Citigroup
Citigroup va fi detronata de japonezi din pozitia de cea mai mare banca din lume. A doua mare banca nipona, Mitsubishi Tokyo Financial Group (MTFG), va fuziona cu grupul UFJ Holdings, urmand sa formeze Mitsubishi UFJ Financial Group, cu active de 3.000 mld. yeni (1.800 mld. dolari, comparativ cu 1.500 ale Citigroup).
MTFG va oferi 29 mld. dolari pentru preluarea UFJ, a patra institutie bancara ca marime din Japonia. Fuziunea va fi cea mai mare din istoria tarii, creand un grup bancar care isi propune sa atinga un pro-fit net de peste 10 mld. dolari pana in 2009, in conditiile unei reduceri substantiale a costurilor, obtinuta prin desfiintarea a 300 de sucursale si a 6.000 de locuri de munca.
-
Imaginea de la incheietura mainii
Vladimir Putin este, in prezent, unul din personajele importante ale planetei. El este constient de importanta sa si de aceea nu se sfieste sa afiseze, la incheietura mainii drepte, un ceas Patek Philippe Perpetual Calendar de 60.000 de dolari.
Valoarea ceasului este egala cu valoarea totala a salariului prezidential dintr-un intreg an de zile. Presedintele rus a evoluat, pentru ca in 2003 purta tot un Patek Philippe, dar un model diferit, Caltrava, de trei ori mai ieftin (suna ciudat, pentru ca 20.000 de dolari nu-i o suma de ici, de colea).
George W. Bush este si el un personaj important al planetei. Bush junior poarta un Timex. Valoarea ceasului este de 50 de dolari. Excentricitatea ceasului presedintelui american este ca poarta o inscriptie gravata: George W. Bush presedinte, 20 ianuarie 2001.
Din punct de vedere financiar, diferenta dintre cele doua ceasuri este enorma. Din punct de vedere economic diferenta dintre Rusia si SUA este enorma. In ecuatia cu ceasurile si economiile intervine un factor esential, imaginea. Adica modul in care cei mai importanti oameni ai lumii tin sa fie receptati de cei ce ii privesc.
Lui Putin pare sa nu-i pese (oricum, in cazul lui poate fi vorba si de pasiunea pentru ceasuri pe care au dovedit-o rusii in timp). Sau poate rusilor nu le pasa, majoritatea fiind inca extrem de ocupati cu supravietuirea. De fapt lui Putin poate sa nu-i pese pentru ca e ocupat cu altele: sa nu uitam ca i-a iesit smecheria cu cota unica de impozitare, ca are crestere economica si de nivel de trai, dar si stabilitate politica. Unii ar spune ca totul s-a facut in stil rusesc.
Lui Bush ii pasa, pentru ca atat i-ar fi trebuit, la cate a avut pe cap in campania electorala. Si in mod cert si americanilor le-ar fi pasat despre ceea ce poarta presedintele lor la incheietura mainii stangi.
La mijloc, intre Patek Philippe si Timex, stau romanii.
Romanii sunt de doua feluri, politicieni si restul (este numai una din multele categorisiri ce se pot face). In cazul politicienilor exista mai multe categorii – cei carora le pasa de restul romanilor, cei carora nu le pasa si cei ce dau impresia ca le pasa, dar de fapt nu. Nu ne pasa de politicienii carora nu le pasa de restul romanilor. Cu toate ca nu ne pasa, imaginea lor este prezenta in prime time, la jurnalele de stiri, eventual drept clienti ai PNA.
Sa-i lasam deoparte si pe cei carora le pasa. Ei sunt asa putini, incat ar trebui ocrotiti ca o specie rara sau pe cale de disparitie. Cea mai raspandita categorie este a treia, cei care dau impresia, cu toate ca nu. Teatrul pe care il joaca poate pacali multimea o vreme, dar nu pentru mult timp. Iar exa-menul periodic pe care il dau politicienii, din patru in patru ani, are rezultate conforme cu masura in care respectivilor le-a pasat sau nu.
Se ia un partid care se confrunta cu scaderea popularitatii. Ca in majoritatea partidelor, cei mai multi dintre conducatorii respectivului partid sunt din categoria a treia. Ei au incercat sa gaseasca un reprezentant care sa candideze pentru primaria unui mare oras din Romania. L-au ales, crezand ca alegerea lor e cea mai buna, pentru ca se potriveste unei tipologii umane destul de raspandita in Romania. Personal cred ca s-au inselat, pentru ca respectivei tipologii nu-i place sa se recunosca in mod public si la varf. Acum alti sefi, mai mari, s-au suparat si ar vrea sa schimbe ce au decis primii. Cred ca demersul sefilor mari nu se bazeaza totusi pe faptul ca le-ar pasa foarte tare de locuitorii orasului; zambetele cumva sceptice care au urmat anuntului desemnarii sunt motive mai plauzibile pentru supararea lor.
Un alt politician caruia i-a iesit totul pana in prezent joaca in prezent un joc periculos de-a pasatul. O inginerie locativa, cu accente de Radio Erevan, l-a propulsat pe politicianul nostru, despre care multi au crezut ca chiar ii pasa, pe prima pagina a jurnalelor. Pentru a arata cat ii pasa, politicianul in cauza a anuntat initial ca renunta la casa in cauza. Pe urma, tot pentru a arata cat ii pasa, a zis ca se mai gandeste si ca asteapta constatarea Parchetului.
Cele doua cazuri sunt fatete ale politicianismului din Romania. Cu ceva influente de ceas scump, purtat la mana dreapta. Din pacate influenta s-a marginit numai la aspectele nu prea placute.
O imagine favorabila, venita direct din verbul a pasa, e un bun mai de pret decat ceasul scump, cu toate ca iata, acesta se dovedeste mai tentant. Este lectia pe care a invatat-o presedintele american; strict in cazul sau, unii i-ar reprosa ca ii pasa de prea multe natii de pe glob si isi ia prea multe griji pe cap. Da, dar el are ceas de 50 de dolari.
Fara nici o legatura cu cele scrise mai sus, Silvio Berlusconi are un Constantin Vacheron de 540.000 de dolari.
-
Vindeti tot ce aveti si faceti-va investitori financiari!
Conform legii privind statutul BNR, n-avem nici o obligatie legala sa mentinem un anumit obiectiv de curs, ci stabilitatea preturilor si un nivel optim al rezervelor internationale. Acesta este raspunsul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, catre toti cei care injura banca centrala pentru caderea euro si afectarea afacerilor.
Cam cinic acest raspuns. Nu cred ca cei care tin pe umeri exporturile romanesti, care se chinuie sa gaseasca in afara piete de desfacere pentru produsele romanesti, meritau un asemenea raspuns. Pana una-alta, fara ei am fi o tara numai de importatori si nu cred ca i-ar ajunge guvernatorului toata va-luta din seif pentru a plati factura externa. Ar trebui, deci, ca Banca Nationala sa aiba grija de exportatori: daca nu prin curs, macar sa nu le fluture legea prin fata ochilor ca argument suprem.
Nu-mi aduc aminte sa fi folosit aceasta prevedere legala atunci cand trebuia sa apere stabilitatea preturilor. Intr-adevar, inainte nu era prevazuta explicit in statutul BNR apararea stabilitatii preturilor, iar guvernatorul folosea acest argument pentru a justifica de ce nu a putut sa se bata cu inflatia. Ca nu avea lege si nu se putea lupta cu guvernul. De-abia acum, dupa 15 ani de tranzitie, inflatia a devenit o prioritate pentru guvernator. El ar trebui sa se gandeasca la faptul ca in economie mai sunt si alti agenti economici care lucreaza dupa buget si care au de dat socoteala in fata actionarilor in fiecare luna. Azi iti faci calculele dupa un curs, peste o saptamana cand te uiti la incasari iti plangi de mila. Si o iei de capat cu socotelile folosind un alt curs.
Pentru a nu fi afectati de aceste fluctuatii, guvernatorul le reaminteste celor loviti de oscilatiile cursului ca pot sa-si acopere riscul prin contracte la termen. Corect. Asa spune teoria economica. Practic, daca te duci la o banca si ii ceri dealerului un curs leu/euro la o luna, iti ofera o asemenea cotatie – intr-o plaja atat de mare – incat iti piere tot interesul. Poate daca guvernatorul s-ar fi preocupat sa faca si o piata valutara la termen lichida, in care sa ai cotatii tot timpul si intr-o plaja redusa, nu intr-o diferenta de 3.000-5.000 de lei intre cotatia de cumparare si cea de vanzare, atunci sugestia lui de a trimite agentii economici sa faca hedging valutar ar fi avut valoare practica.
Un alt argument folosit de Mugur Isarescu pentru a raspunde criticilor este acela ca BNR nu poate folosi la infinit cursul ca o subventie pentru agentii economici. Adica nu mai poate acoperi ineficienta economica a companiilor care traiau bine mersi din cresterea tot timpul a cursului. Un argument corect, daca am pastra aceeasi unitate de masura tot timpul. Sa ne aducem aminte de perioada 1995-1996, atunci cand dolarul a fost tinut pe loc, tot de Banca Nationala, la solicitarea guvernului Vacaroiu si a PDSR, pentru a tine in viata mamutii industriali nerestructurati si a raportat astfel crestere economica. Cursul a fost tinut pe loc, iar cand i s-a dat drumul, din ianuarie 1997, nimic nu l-a mai oprit. Iar cresterea dolarului a afectat nu companiile rele, ci in primul rand pe cele bune. Iar guvernatorul nu si-a pus cenusa in cap.
Credeti ca, acum, scaderea euro va scoate de pe piata companiile proaste, care traiesc din curs? Ma indoiesc. Tot companiile viabile vor fi nevoite sa umble la restructurari. Mai avem pana sa ajungem la companiile neperformante. Intre timp o sa mai acumuleze datorii si o sa se imprumute mai mult. Ce-i drept, la o dobanda mai mica. Nu la suta la suta, ca acum cativa ani.
La un moment dat, cand argumentele economice s-au terminat, Mugur Isarescu a afirmat sec: cei care pierd fac scandal, iar cei care castiga tac din gura si fac si mai multi bani. Eu as traduce aceasta fraza printr-un indemn adresat agentilor economici: nu are rost sa va mai plangeti; vindeti tot ce aveti, lasati-va de productie, comert, servicii, nu va mai bateti capul cu gasirea unor piete externe de desfacere, cu obtinerea unor comenzi pentru a da de lucru la oameni, a plati impozite si a mai obtine profit.
Faceti-va investitori financiari. Puneti toti banii in depozite in lei sau in valuta si asteptati sa vina Banca Nationala sa faca simulari. Sigur asa o sa fiti mai castigati.
-
Vindeti tot ce aveti si faceti-va investitori financiari!
Conform legii privind statutul BNR, n-avem nici o obligatie legala sa mentinem un anumit obiectiv de curs, ci stabilitatea preturilor si un nivel optim al rezervelor internationale. Acesta este raspunsul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, catre toti cei care injura banca centrala pentru caderea euro si afectarea afacerilor.
Cam cinic acest raspuns. Nu cred ca cei care tin pe umeri exporturile romanesti, care se chinuie sa gaseasca in afara piete de desfacere pentru produsele romanesti, meritau un asemenea raspuns. Pana una-alta, fara ei am fi o tara numai de importatori si nu cred ca i-ar ajunge guvernatorului toata va-luta din seif pentru a plati factura externa. Ar trebui, deci, ca Banca Nationala sa aiba grija de exportatori: daca nu prin curs, macar sa nu le fluture legea prin fata ochilor ca argument suprem.
Nu-mi aduc aminte sa fi folosit aceasta prevedere legala atunci cand trebuia sa apere stabilitatea preturilor. Intr-adevar, inainte nu era prevazuta explicit in statutul BNR apararea stabilitatii preturilor, iar guvernatorul folosea acest argument pentru a justifica de ce nu a putut sa se bata cu inflatia. Ca nu avea lege si nu se putea lupta cu guvernul. De-abia acum, dupa 15 ani de tranzitie, inflatia a devenit o prioritate pentru guvernator. El ar trebui sa se gandeasca la faptul ca in economie mai sunt si alti agenti economici care lucreaza dupa buget si care au de dat socoteala in fata actionarilor in fiecare luna. Azi iti faci calculele dupa un curs, peste o saptamana cand te uiti la incasari iti plangi de mila. Si o iei de capat cu socotelile folosind un alt curs.
Pentru a nu fi afectati de aceste fluctuatii, guvernatorul le reaminteste celor loviti de oscilatiile cursului ca pot sa-si acopere riscul prin contracte la termen. Corect. Asa spune teoria economica. Practic, daca te duci la o banca si ii ceri dealerului un curs leu/euro la o luna, iti ofera o asemenea cotatie – intr-o plaja atat de mare – incat iti piere tot interesul. Poate daca guvernatorul s-ar fi preocupat sa faca si o piata valutara la termen lichida, in care sa ai cotatii tot timpul si intr-o plaja redusa, nu intr-o diferenta de 3.000-5.000 de lei intre cotatia de cumparare si cea de vanzare, atunci sugestia lui de a trimite agentii economici sa faca hedging valutar ar fi avut valoare practica.
Un alt argument folosit de Mugur Isarescu pentru a raspunde criticilor este acela ca BNR nu poate folosi la infinit cursul ca o subventie pentru agentii economici. Adica nu mai poate acoperi ineficienta economica a companiilor care traiau bine mersi din cresterea tot timpul a cursului. Un argument corect, daca am pastra aceeasi unitate de masura tot timpul. Sa ne aducem aminte de perioada 1995-1996, atunci cand dolarul a fost tinut pe loc, tot de Banca Nationala, la solicitarea guvernului Vacaroiu si a PDSR, pentru a tine in viata mamutii industriali nerestructurati si a raportat astfel crestere economica. Cursul a fost tinut pe loc, iar cand i s-a dat drumul, din ianuarie 1997, nimic nu l-a mai oprit. Iar cresterea dolarului a afectat nu companiile rele, ci in primul rand pe cele bune. Iar guvernatorul nu si-a pus cenusa in cap.
Credeti ca, acum, scaderea euro va scoate de pe piata companiile proaste, care traiesc din curs? Ma indoiesc. Tot companiile viabile vor fi nevoite sa umble la restructurari. Mai avem pana sa ajungem la companiile neperformante. Intre timp o sa mai acumuleze datorii si o sa se imprumute mai mult. Ce-i drept, la o dobanda mai mica. Nu la suta la suta, ca acum cativa ani.
La un moment dat, cand argumentele economice s-au terminat, Mugur Isarescu a afirmat sec: cei care pierd fac scandal, iar cei care castiga tac din gura si fac si mai multi bani. Eu as traduce aceasta fraza printr-un indemn adresat agentilor economici: nu are rost sa va mai plangeti; vindeti tot ce aveti, lasati-va de productie, comert, servicii, nu va mai bateti capul cu gasirea unor piete externe de desfacere, cu obtinerea unor comenzi pentru a da de lucru la oameni, a plati impozite si a mai obtine profit.
Faceti-va investitori financiari. Puneti toti banii in depozite in lei sau in valuta si asteptati sa vina Banca Nationala sa faca simulari. Sigur asa o sa fiti mai castigati.
-
Pe Firul Rosu, intre bal si spital
Punct si de la capat. Despre miscarile politice pe plan intern am tot vorbit, in ultimele saptamani. A sosit timpul sa punem lucrurile in context.
Pentru ca in politica, la fel ca si in poezie, odata scoase din context, lucrurile incep sa isi piarda sensul. Noima. O expresie de genul musca dintr-o portocala nu spune mare lucru.
Pe cand amurgul musca din soare ca dintr-o portocala sangerie e cu totul altceva. La fel si cu politica externa.
Si la acest capitol, Traian Basescu a inceput in forta – si asta inca inainte de a ajunge presedinte. Haideti sa recunoastem: desi unii erau incredintati de abilitatile sale in politica interna, practic nimeni nu a impins optimismul atat de departe incat sa parieze si pe potentialul candidatului in materie de diplomatie. Mesa, cravata si stilul, in ge-neral, nu se potriveau si pace cu profilul diplomatului versat(il). Se parea ca ii lipseste inclusiv bagajul minim de cunostinte necesar unui asemenea demers. Tocmai de aceea, lansarea – in plina campanie electorala – a ideii unei axe privilegiate Washington-Londra-Bucuresti a fost primita cu sentimente osciland intre ridicari din sprancene si ori-pilatie genuina. Cum? Cand Europa iti bate la usa, tu ii raspunzi prin vizor sa mai astepte cinci minute? Asta fie e nesimtire, fie inconstienta.
S-a dovedit a fi un calcul cat se poate de rational. Pentru ca, in ultimii ani, vanturile politicii internationale au inceput sa bata mai altfel – mai agresiv, cu o obraznicie si o inconstienta care amintesc pe undeva de perioada Razboiului Rece. Marile puteri se ascund tot mai putin dupa degete. Au renuntat la multe dintre fineturile cu care ne obisnuiseram in anii 90 si au scos pe masa, fara prea multa jena, atat batul cat si morcovul. In rolurile protagonistilor principali, George W. Bush si Vladimir Putin – o combinatie din seria sacul si peticul – al caror stil diplomatic a luat prin surprindere o lume intreaga. Atat unul cat si celalalt vor mai mult si mai repede.
Atat unul cat si celalalt au viziuni globale, marete, care nu se incurca in jumatati de masura si sfieli democratice. O asemenea atitudine rezoneaza perfect atat cu stilul presedintelui nostru, cat si cu – aparent paradoxal – stilul consilierului sau in materie de politica externa, Andrei Plesu. Marinarul si intelectualul impartasesc aceeasi vocatie pentru praxis, pe linia Heidegger-Arendt: ceea ce ramane, in ultima instanta, e actiunea. O decizie, buna sau rea, e preferabila unei eterne dileme de genul magarului lui Buridan, mort de foame intre doua capite de fan plasate la distante egale. In viata de zi cu zi, dilematicul Plesu ii prefera, dupa cum singur declara, pe baietii rai din seria Reagan-Bush. Putem face psihanaliza sau putem merge mai departe.
Cand isi facea intrarea la Cotroceni, pe tabla de sah prezentata lui Basescu, Romania nu mai figura pe frontiera lumii occidentale – interesele geo-strategice ale Vestului (carora carcotasii le spun, mai simplu, petrol) mutasera deja frontiera spre est. Georgia, Ucraina si, pro-babil, Moldova se afla acum pe frontiera. Asa ca nu mai suntem valahi. Valahi vine din latinescul valum (de acolo si Wales, valoni etc.) si desemna popoarele traitoare la marginea imperiului roman, in a caror sarcina intra apararea valului de pamant ce marca frontiera imperiului. Din acest punct de vedere, putem, asadar, respira usurati.
Pentru Putin, insa, o asemenea deplasare de frontiera nu poate fi acceptabila in ruptul capului. De aici si racirea relatiilor ruso-americane, sprijinirea de catre Rusia a programului nuclear iranian, imbunatatirea relatiilor dintre Rusia si China, criza ucraineana, framantarea moldava etc. In buna traditie, Europa incearca si ea sa profite, pe diferite voci, de pe urma inclestarii ruso-americane pe frontiera, strecurandu-se discret printre crapaturi. Si bine face. Unei doamne batrane nu-i sade bine sa dea cu pumnul in masa.
Ce face, insa, Basescu? Basescu face metafore. Nici un presedinte postdecembrist (ce-i drept, n-am avut multi) nu a reusit un asemenea tur de forta intr-un interval atat de scurt de timp: de la Londra la Chisinau, de la Chisinau la Moscova, cu Washingtonul programat peste cateva saptamani – iata o performanta diplomatica laudabila si graitoare totodata. La fel ca in politica interna, si in cea externa presedintele forteaza extremele. Chiar daca nu l-a citit pe Nichita Stanescu, va fi avut grija Andrei Plesu sa ii explice cum functioneaza metaforele – punand cap la cap contrariile. Intunecand intunericul/iata portile luminii. Alegand sa minimalizeze Uniunea Europeana si sa se alieze trup si suflet frontieristilor axei Washington-Londra, Basescu a avut grija ca urmatorul pas sa fie in directia Moscovei.
Dar ce pas! Mic pentru Basescu, urias pentru un presedinte al Romaniei! Sa afirmi verde-n fata (dar asta dupa ce ai sustinut fatis democratizarea Moldovei) ca n-ai venit sa discuti nici problema tezaurului, nici pe cea a Pactului Ribbentropp-Molotov si sa fii scutit de un val de proteste indignate pe plan intern, e o performanta in sine. Iliescu n-ar fi facut asta, simtindu-se cu musca pe caciula, Constantinescu nu ar fi facut asta fiind prea principial. Basescu nu e nici una, nici alta. De aceea isi permite sa declare public ceea ce Iliescu (se-condat de Melescanu) a incercat sa vare sub covor – instalarea unui Fir Rosu intre Bucuresti si Moscova – declaratie care, in mod normal, ar fi starnit o furtuna politica in tara. Cum insa, in regimul Basescu, vremurile insele sunt anormale, declaratia s-a inscris in limitele firescului.
Asa ca, la ora asta, toata lumea se scarpina-n cap, incercand sa descifreze mesajul presedintelui – si noi, electora-tul, si ele, cancelariile lumii. Un singur lucru e cert: ca lucrurile se misca. Praxisul a luat-o la vale si continua sa se rostogoleasca. Daca deciziile radicale in materie de politica externa se vor termina cu bine sau nu, nu stim nici noi, nici Basescu, si nici Plesu. Genul acesta de diplomatie te poate duce fie la bal, fie la spital. Pana una, alta, eu ma bucur. De la un sef de stat nu astept moralitate. Dimpotriva. (A se vedea cazul Antonescu.) Astept sa isi sacrifice moralitatea pe altarul interesului national.
-
Pe Firul Rosu, intre bal si spital
Punct si de la capat. Despre miscarile politice pe plan intern am tot vorbit, in ultimele saptamani. A sosit timpul sa punem lucrurile in context.
Pentru ca in politica, la fel ca si in poezie, odata scoase din context, lucrurile incep sa isi piarda sensul. Noima. O expresie de genul musca dintr-o portocala nu spune mare lucru.
Pe cand amurgul musca din soare ca dintr-o portocala sangerie e cu totul altceva. La fel si cu politica externa.
Si la acest capitol, Traian Basescu a inceput in forta – si asta inca inainte de a ajunge presedinte. Haideti sa recunoastem: desi unii erau incredintati de abilitatile sale in politica interna, practic nimeni nu a impins optimismul atat de departe incat sa parieze si pe potentialul candidatului in materie de diplomatie. Mesa, cravata si stilul, in ge-neral, nu se potriveau si pace cu profilul diplomatului versat(il). Se parea ca ii lipseste inclusiv bagajul minim de cunostinte necesar unui asemenea demers. Tocmai de aceea, lansarea – in plina campanie electorala – a ideii unei axe privilegiate Washington-Londra-Bucuresti a fost primita cu sentimente osciland intre ridicari din sprancene si ori-pilatie genuina. Cum? Cand Europa iti bate la usa, tu ii raspunzi prin vizor sa mai astepte cinci minute? Asta fie e nesimtire, fie inconstienta.
S-a dovedit a fi un calcul cat se poate de rational. Pentru ca, in ultimii ani, vanturile politicii internationale au inceput sa bata mai altfel – mai agresiv, cu o obraznicie si o inconstienta care amintesc pe undeva de perioada Razboiului Rece. Marile puteri se ascund tot mai putin dupa degete. Au renuntat la multe dintre fineturile cu care ne obisnuiseram in anii 90 si au scos pe masa, fara prea multa jena, atat batul cat si morcovul. In rolurile protagonistilor principali, George W. Bush si Vladimir Putin – o combinatie din seria sacul si peticul – al caror stil diplomatic a luat prin surprindere o lume intreaga. Atat unul cat si celalalt vor mai mult si mai repede.
Atat unul cat si celalalt au viziuni globale, marete, care nu se incurca in jumatati de masura si sfieli democratice. O asemenea atitudine rezoneaza perfect atat cu stilul presedintelui nostru, cat si cu – aparent paradoxal – stilul consilierului sau in materie de politica externa, Andrei Plesu. Marinarul si intelectualul impartasesc aceeasi vocatie pentru praxis, pe linia Heidegger-Arendt: ceea ce ramane, in ultima instanta, e actiunea. O decizie, buna sau rea, e preferabila unei eterne dileme de genul magarului lui Buridan, mort de foame intre doua capite de fan plasate la distante egale. In viata de zi cu zi, dilematicul Plesu ii prefera, dupa cum singur declara, pe baietii rai din seria Reagan-Bush. Putem face psihanaliza sau putem merge mai departe.
Cand isi facea intrarea la Cotroceni, pe tabla de sah prezentata lui Basescu, Romania nu mai figura pe frontiera lumii occidentale – interesele geo-strategice ale Vestului (carora carcotasii le spun, mai simplu, petrol) mutasera deja frontiera spre est. Georgia, Ucraina si, pro-babil, Moldova se afla acum pe frontiera. Asa ca nu mai suntem valahi. Valahi vine din latinescul valum (de acolo si Wales, valoni etc.) si desemna popoarele traitoare la marginea imperiului roman, in a caror sarcina intra apararea valului de pamant ce marca frontiera imperiului. Din acest punct de vedere, putem, asadar, respira usurati.
Pentru Putin, insa, o asemenea deplasare de frontiera nu poate fi acceptabila in ruptul capului. De aici si racirea relatiilor ruso-americane, sprijinirea de catre Rusia a programului nuclear iranian, imbunatatirea relatiilor dintre Rusia si China, criza ucraineana, framantarea moldava etc. In buna traditie, Europa incearca si ea sa profite, pe diferite voci, de pe urma inclestarii ruso-americane pe frontiera, strecurandu-se discret printre crapaturi. Si bine face. Unei doamne batrane nu-i sade bine sa dea cu pumnul in masa.
Ce face, insa, Basescu? Basescu face metafore. Nici un presedinte postdecembrist (ce-i drept, n-am avut multi) nu a reusit un asemenea tur de forta intr-un interval atat de scurt de timp: de la Londra la Chisinau, de la Chisinau la Moscova, cu Washingtonul programat peste cateva saptamani – iata o performanta diplomatica laudabila si graitoare totodata. La fel ca in politica interna, si in cea externa presedintele forteaza extremele. Chiar daca nu l-a citit pe Nichita Stanescu, va fi avut grija Andrei Plesu sa ii explice cum functioneaza metaforele – punand cap la cap contrariile. Intunecand intunericul/iata portile luminii. Alegand sa minimalizeze Uniunea Europeana si sa se alieze trup si suflet frontieristilor axei Washington-Londra, Basescu a avut grija ca urmatorul pas sa fie in directia Moscovei.
Dar ce pas! Mic pentru Basescu, urias pentru un presedinte al Romaniei! Sa afirmi verde-n fata (dar asta dupa ce ai sustinut fatis democratizarea Moldovei) ca n-ai venit sa discuti nici problema tezaurului, nici pe cea a Pactului Ribbentropp-Molotov si sa fii scutit de un val de proteste indignate pe plan intern, e o performanta in sine. Iliescu n-ar fi facut asta, simtindu-se cu musca pe caciula, Constantinescu nu ar fi facut asta fiind prea principial. Basescu nu e nici una, nici alta. De aceea isi permite sa declare public ceea ce Iliescu (se-condat de Melescanu) a incercat sa vare sub covor – instalarea unui Fir Rosu intre Bucuresti si Moscova – declaratie care, in mod normal, ar fi starnit o furtuna politica in tara. Cum insa, in regimul Basescu, vremurile insele sunt anormale, declaratia s-a inscris in limitele firescului.
Asa ca, la ora asta, toata lumea se scarpina-n cap, incercand sa descifreze mesajul presedintelui – si noi, electora-tul, si ele, cancelariile lumii. Un singur lucru e cert: ca lucrurile se misca. Praxisul a luat-o la vale si continua sa se rostogoleasca. Daca deciziile radicale in materie de politica externa se vor termina cu bine sau nu, nu stim nici noi, nici Basescu, si nici Plesu. Genul acesta de diplomatie te poate duce fie la bal, fie la spital. Pana una, alta, eu ma bucur. De la un sef de stat nu astept moralitate. Dimpotriva. (A se vedea cazul Antonescu.) Astept sa isi sacrifice moralitatea pe altarul interesului national.