Blog

  • Funeriu reduce de cinci ori amenzile platite de parinti pentru chiulul copiilor

    Parintii au convins conducerea Ministerului Educatiei sa fie mai
    blanda in privinta amenzilor prevazute in noua lege a
    invatamantului. Daca, initial, proiectul conceput de minister
    prevedea sanctiuni cu valori cuprinse intre 500 si 5000 de lei,
    cuantumul acestora a fost micsorat de cinci ori, plafonul maxim
    fiind stabilit la 500 de lei. “Toata lumea a zis ca amenda e prea
    mare si oricum, ne dorim ca aceasta sa-si poata face efectul”, ne-a
    precizat consilierul ministerial Melania Vergu, explicand ca noua
    in forma a documentului au fost introduse si posibile sanctiuni
    pentru scoli: “Daca, unitatea scolara nu respecta contractul pe
    care l-a semnat cu parintii, adica profesorii nu-si tin cum trebuie
    orele, sau nu se respecta orarul, atunci va fi trasa la raspundere
    de inspectoratul scolar. Sanctiunile vor fi stabilite prin
    viitoarele metodologii”. Proiectul Legii Educatiei aduce si
    modificarea examenelor.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Guvernul da 500 mil. euro pentru programul “umbra electronica”. Ce va sti statul despre fiecare dintre noi

    Romanilor li se pregateste ceva cu ajutorul faimosului serviciu
    eRomania: autoritatile vor ca, pana la sfarsitul anului 2011, toti
    cetatenii sa aiba o “umbra electronica”. Asa numita semnatura
    electronica se va obtine, contra cost, benevol anul acesta si
    obligatoriu la anul, prin completarea datelor din buletin. Ea va
    avea o dubla menire: 1. oficial va ajuta cetatenii si companiile
    sa-si plateasca usor darile catre stat; 2. va ajuta statul sa-si
    monitorizeze cetatenii – practic, orice demers personal, care va
    presupune interactiunea directa sau indirecta cu orice oficialitate
    sau chiar si cu alte persoane fizice ori juridice va fi consemnat
    electronic si va putea fi consultat de cei abilitati. Aici intra
    multe, de la inmatricularea masinii pana la simpla comanda prin
    internet a unui buchet de flori.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Un Rolls si o vila de 400.000 €, cele mai scumpe proprietati ajunse la „recuperate”

    Aceste bunuri au fost recuperate de la clienti care au intrat in
    incapacitate de plata, iar acum firmele de leasing se chinuie sa le
    revanda. Rolls Royce-ul, de exemplu, este postat pe site-ul Tiriac
    Leasing din august anul trecut, dar atunci se vindea la un pret
    mult mai mare, de 460.000 de euro. O astfel de masina, dar noua,
    costa intre 350.000 si 650.000 de euro. Firmele de leasing au in
    prezent mii de bunuri recuperate, pe care incearca sa le
    revanda.

    Cititi mai multe pe
    www.zf.ro

  • Mai multi bani pusi deoparte. Peste un miliard de euro in fonduri de investitii

    Romanii au optat in mai mare masura pentru fondurile de
    investitii in primul trimestru al anului in curs. In perioada
    ianuarie-martie, fondurile deschise si inchise de investitii au
    atras subscrieri de 804,1 milioane lei, iar activele nete au
    avansat cu 27,9%, la 4,46 miliarde de lei (peste un miliard de
    euro), ajungand la un nou maxim istoric, potrivit informatiilor
    date publicitatii ieri de Asociatia Administratorilor de Fonduri
    (AAF).

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Ministerul Agriculturii: Nimeni nu vrea sa inchida hipermarketurile duminica

    Atat producatorii, cat si retailerii resping propunerea
    deputatului Valeriu Steriu privind inchiderea marilor magazine in
    zilele de duminica, a spus ieri secretarul de stat in Ministerul
    Agriculturii Adrian Radulescu.

    “M-am intalnit astazi la pranz cu ei (luni – n.r.) si nici
    producatorii agricoli, nici reprezentantii retelelor comerciale nu
    vor ca marile magazine sa fie inchise duminica”, a spus Radulescu,
    citat de Mediafax. El a adaugat ca producatorii agricoli care vand
    si prin intermediul supermarketurilor si hypermarketurilor ar
    pierde daca magazinele nu ar fi deschise in zilele de duminica.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Platim chirii cam mari. Locuintele din Bucuresti sunt inca supraevaluate

    In ultimele sase luni, chiriile cerute de proprietari pentru
    apartamentele din Bucuresti au ramas aproape la fel desi numarul de
    oferte noi a crescut puternic, mai ales in ultima perioada. In mod
    normal, oferta in crestere ar fi trebuit sa aduca si scaderi de
    chirii. La nivel oficial insa, judecand doar dupa pretul cerut de
    proprietari, acest lucru inca nu se intampla.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Bursa americana si euro cresc dupa salvarea Greciei

    Media industriala Dow Jones a urcat in tranzactiile de luni cu
    0,1%, inchizand sedinta la 11.005,97 puncte, cel mai inalt nivel
    din septembrie 2008 incoace, cand a inchis la 11,143,13,
    scrie CNN
    . Cresterea intervine la capatul a sase saptamani bune
    consecutiv – justificate de un relativ optimism in privinta
    redresarii economiei SUA – cu o singura coborare sub pragul de
    10.000 de puncte, la 8 februarie. Vinerea trecuta, indicele
    depasise 11.000 de puncte, insa doar pentru scurt timp, nereusind
    sa reziste la acest nivel. Performantele de acum raman totusi
    foarte departe de recordul din octombrie 2007, de 14.164,53 puncte,

    adauga AP
    .

    Moneda europeana a castigat, la randul sau, fata de dolar si
    lira sterlina. Luni, euro a castigat 1,5% fata de dolar, ajungand
    la 1,3672 dolari, respectiv 0,75% fata de lira, la 88,45 pence,
    conform BBC.
    Randamentele obligatiunilor grecesti pe doi ani au scazut de la
    peste 7% vinerea trecuta la 6,1%, reflectand perceptia pozitiva a
    investitorilor fata de gura de oxigen primita de Grecia de la
    Bruxelles. Pentru comparatie, obligatiunile grecesti aveau anul
    trecut un randament de 3%.

    Liderii zonei euro au anuntat, duminica, termenii in care sunt
    dispusi sa contribuie la programul de sprijin pentru Grecia,
    conceput ca un pachet de asistenta financiara pe trei ani, in care
    statele eurozonei vor contribui cu pana la 30 de miliarde de euro
    in primul an, iar FMI ar urma sa asigure pana la 10-15 miliarde.
    Finantarea ar urma sa fie acordata la o dobanda de circa 5% pe an
    pentru un credit pe trei ani cu dobanda fixa – peste dobanda
    perceputa de FMI, dar sub nivelul de 7,5% cerut saptamana trecuta
    pe piata pentru obligatiunile grecesti. Contributia statelor la
    pachetul de finantare va fi proportionala cu cota lor de capital la
    Banca Centrala Europeana, ceea ce inseamna ca partea ce revine
    Germaniei va fi cea mai mare.

    Grecia nu va face uz insa de mecanismul de creditare decat daca
    nu va putea obtine finantare de pe pietele de capital si daca va
    cere oficial activarea mecanismului. Un prim test in acest sens va
    avea loc astazi, cand Atena va vinde obligatiuni pe 6 si 12 luni in
    valoare de 1,2 miliarde de euro. Pana la sfarsitul lunii aprilie,
    guvernul elen trebuie sa faca rost de circa 11,5 miliarde de euro,
    ca sa-si poata plati datoriile ajunse la scadenta.

    Necunoscuta, pentru piete, ramane insa felul cum se va implica
    FMI, dincolo de declaratia directorului executiv al FMI, Dominique
    Strauss-Kahn, ca “e gata sa se alature eforturilor” de sustinere a
    Greciei, printr-un acord stand-by “in suma ceruta de autoritatile
    elene”. Morris Goldstein, fost oficial al departamentului de
    cercetare al FMI a declarat
    pentru Financial Times
    ca i se pare nefiresc ca Fondul sa nu
    aiba initiativa, adica sa intre intr-un aranjament ai carui termen
    au fost fixati de statele eurozonei. “Pare o incurcatura ciudata –
    daca un grup de state vor fixa conditiile pentru FMI, atunci ce
    sens mai are implicarea Fondului? Ar putea crea un precedent
    periculos”, crede Goldstein. Aceeasi problema a precedentului se
    pune si pentru alte state din zona euro care s-ar putea confrunta
    cu dificultatea de a-si plati datoriile si ar apela la un gen
    similar de asistenta financiara.

    De partea cealalta, din Grecia, lucrurile se vad cu un optimism
    moderat, iar dincolo de discursul oficial, chiar cu un oarecare
    resentiment. “Pe termen scurt, e o marja de respiro, dar pe termen
    mediu problema va reaparea”, declara Yanis Varoufakis, profesor de
    economie la Universitatea din Atena, citat de BBC. “In cele din
    urma, in loc sa reprezinte o salvare, va fi un transfer net de
    avutie de la Atena catre Berlin”, adauga Varoufakis, sugerand ca
    Germania, tara care va oferi cea mai mare parte din bani, ar putea
    sa se imprumute de pe piata, la dobanzi de 3%, cat se cere acum
    pentru obligatiunile germane, si apoi sa ofere sumele respective
    Greciei cu dobanzi de 5%.

  • Topul dobanzilor la depozitele in lei. Cea mai mare e dublul inflatiei

    Anul trecut, cand erau dornice sa isi umple seifurile cu lei,
    bancile ofereau dobanzi de pana la 16% la depozitele populatiei.
    Intre timp, nevoia de lichiditate a scazut iar bancherii au redus
    bonificatiile cu jumatate. In momentul de fata castigul este doar
    de doua ori mai mare decat inflatia, in timp ce anul trecut era
    triplu. Cea mai mare dobanda la depozitele in lei, de 9%, este
    oferita in prezent de Romexterra Bank, pentru o scadenta de trei
    luni. Banca Romaneasca are o dobanda, la trei luni, de 8,5%, la fel
    ca si Millennium Bank. Piraeus Bank si ATE Bank ofera bonificatii
    de 8,35%, respectiv 8,25% la trei luni. Pe termen lung, de 12 luni,
    dobanzile la depozitele in lei variaza intre 8,75% si 8%, fiind
    oferite de ATE Bank, respectiv Carpatica. Spre comparatie, la
    jumatatea lunii februarie, dobanzile la depozite practicate aveau
    doua cifre, in conditiile in care dobanda BNR era de 7,5% pe an,
    fata de 6,5% cat este in prezent.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Preturile la locuinte nu au scazut destul pentru a dezgheta piata

    Preturile la locuinte au scazut cu circa 40-50% in ultimii doi
    ani, insa in continuare orasul este impanzit de anunturi “de
    vanzare” la balcoanele blocurilor. Cum se apara jucatorii din
    piata? Dezvoltatorii sustin ca nu pot sa reduca preturile sub
    nivelul minim la care s-au inteles cu bancile, care la randul lor
    spun ca urmaresc interesele deponentilor. In acelasi timp
    proprietarii de apartamente vechi fac pretul “dupa cum vad pe
    internet”.

    “Ce miracole mai asteapta dezvoltatorii? Vor sa mai vanda
    apartamente cu 10.000 de euro/mp in Primaverii cum faceau odata?
    Acest lucru nu se va mai intampla. Doar proiectele viabile isi vor
    putea pastra preturile. Locuintele construite in mijlocul campului,
    fara utilitati, vor ajunge sa fie vandute caramida cu caramida”,
    spune Doru Lionachescu, partener principal al casei de investitii
    Capital Partners.

    Cititi mai multe despre scaderea preturilor la locuinte pe

    www.zf.ro

  • Revista presei economice din Romania

    Gandul prezinta un
    top al dobanzilor la depozitele in lei
    , constatand ca de la
    oferte de dobanzi de 16%, cat erau anul trecut, acum cea mai mare
    dobanda nu mai depaseste 9% pe an, in timp ce analistii se asteapta
    ca pana spre sfarsitul anului sa se ajunga la 5,5-6% pe an.
    Alt subiect de actualitate sunt chiriile: desi
    numarul de oferte a crescut puternic pe piata chiriilor,
    proprietarii n-au redus preturile in ultimele sase luni, observa
    ziaristii de la Gandul. Preturile n-au scazut in ultima jumatate de
    an decat cu 3% la garsoniere, respectiv cu 5% la apartamentele cu 3
    camere din Bucuresti.

    Conform Evenimentului Zilei, mai mult de jumatate din
    cresterea preturilor estimata de BNR pentru intregul an a fost
    inregistrata deja in primele trei luni. La sfarsitul lui martie, in
    special pe seama pretului carburantilor,
    inflatia a urcat la 2,1% fata de decembrie
    , raportat la o tinta
    de inflatie pentru 2009 de 3,5% plus/minus 1%. Tot Evenimentul
    Zilei scrie ca nici producatorii, nici marile lanturi comerciale nu
    sunt de acord cu propunerea deputatului Valeriu Steriu, ca
    supermarketurile si hipermarketurile sa fie inchise duminica.

    Romania Libera anunta ca trei producători de componente
    auto din Germania, Belgia si Italia, furnizori ai companiei Ford,

    isi vor deschide centre de productie in Parcul Industrial
    Craiova
    , ceea ce va crea in oras 3.200 de locuri de munca.
    Acelasi ziar discuta posibilitatea ca in 2011, tehnologia 4G de
    navigare pe internet de pe telefonul mobil sa devina operationala
    si in Romania, dupa ce tari ca Italia, Suedia, Norvegia sau Marea
    Britanie au adoptat-o deja sau intentioneaza s-o adopte in cursul
    acestui an.


    “Leul tare franeaza marsul preturilor”
    , conchide
    Adevarul, intr-o analiza in care arata ca mentinerea
    cursului de schimb a atenuat efectul scumpirilor provocate de
    majorarea accizelor din ianuarie, alimentele din import s-au
    ieftinit usor, in timp ce tarifele la servicii care se calculeaza
    in functie de curs (telefonie, chirie, transport cu avionul) s-au
    redus in primul trimestru. Si o stire despre reforma sectorului
    public: presedintele Basescu invita Guvernul la Cotroceni saptamana
    viitoare, ca sa capete explicatii de ce nu se fac disponibilizari
    in administratie.

    Daca teoretic preturile locuintelor ar mai avea unde sa scada,
    fiindca n-au ajuns inca la pretul de cost, in realitate vor mai
    lasa la pret doar dezvoltatorii care au credite si au nevoie de
    bani ca sa achite creditele, afirma Cristian Erbasu, presedintele
    Patronatului Societatilor din Constructii, citat de Ziarul
    Financiar
    , publicatie care face o
    analiza complexa a pietei locuintelor la ora actuala
    , de unde
    nu lipseste punctul de vedere al dezvoltatorilor, care sustin ca nu
    pot ieftini sub nivelul minim la care s-au inteles cu bancile.
    Ziarul Financiar consemneaza si un record – activele fondurilor
    mutuale au crescut cu aproape 30% in primul trimestru al anului,
    pana la maximul istoric de un miliard de euro.