Blog

  • Comisia Europeana are “ingrijorari” privind deficitul bugetar al Bulgariei

    Bulgaria devine astfel prima tara vizata de noul sistem de
    control al deficitelor bugetare in UE, dupa ce ministrii de finante
    europeni au convenit noi mecanisme de supraveghere a disciplinei
    fiscale a tarilor membre.

    “Am avut anumite ingrijorari privind performanta statistica a
    Bulgariei si avem in vedere sa trimitem in scurt timp o misiune de
    verificare la Sofia”, a declarat Olli Rehn. Purtatorul de cuvant al Comisiei, Amedeu
    Altafaj, a confirmat ca misiunea Eurostat va cerceta atat datele
    Institutului Bulgar de Statistica, cat si pe ale Ministerului de
    Finante, care va trebui sa explice cifrele si metodele de calcul
    folosite.

    Luni, la Luxemburg, ministrii de finante ai zonei euro
    (Eurogrupul) au decis ca proiectele anuale de buget ale fiecaruia
    dintre cele 27 de tari ale UE vor fi verificate de Comisia
    Europeana si de celelalte state membre, iar marti, ministrii de
    finante si ai economiei din UE (Ecofin) au completat planul cu
    decizia de a imputernici oficiul de statistica al Uniunii,
    Eurostat, cu atributii de control si audit al situatiei fiscale a
    tarilor membre.

    Ingrijorarile de la Bruxelles fata de Bulgaria n-au
    aparut peste noapte
    si nici nu sunt un efect colateral al
    recentelor declaratii electorale ale Budapestei, cum ca guvernul
    ungar precedent ar fi cosmetizat cifrele bugetului. In aprilie,
    premierul de centru-dreapta Boiko Borisov anunta ca au avut loc
    erori si omisiuni intentionate la calculul deficitului din 2009, pe
    care le-a atribuit guvernarii socialiste (desi aceasta a iesit din
    scena la jumatatea anului, dupa alegerile din iunie castigate de
    formatiunea lui Borisov), asa incat Bulgaria rateaza obiectivul de
    aderare la euro din 2013. Conform noilor date publicate atunci,
    deficitul pe anul trecut n-a fost de 1,9% din PIB, ci de 3,7% din
    PIB.

    Ulterior, Eurostat a revizuit datele pentru Bulgaria, constatand
    ca de fapt nu e vorba nici de 3,7% din PIB, ci de 3,9%. La
    inceputul lui mai, Comisia a declansat procedura de deficit fiscal
    excesiv impotriva Bulgariei, pentru depasirea limitei de deficit de
    3% din PIB.

    Potrivit Novinite, Ministerul de Finante de la Sofia a
    comunicat marti ca “nu este nici surprins, nici ingrijorat” de
    anuntul privind misiunea de control a Eurostat si ca de fapt
    astepta misiunea inca din luna mai. Explicatia este ca, pentru un
    stat aflat sub incidenta procedurii de deficit excesiv, Eurostat
    instituie misiuni periodice de verificare, insa pana acum, conform
    autoritatilor bulgare, urmatoarea verificare n-ar fi avut loc “din
    cauza volumului mare de munca de la Eurostat”.

    “SA NU AJUNGEM CA ROMANIA”

    Pentru 2010, guvernul a ridicat in urma cu cateva saptamani
    tinta de deficit la 4,8% din PIB, dupa ce numai in
    primul trimestru, scaderea incasarilor la buget si cresterea
    cheltuielilor sociale au adancit deficitul la 2,4% din produsul
    intern brut estimat pentru anul in curs.

    Interesanta este reactia politica a unuia dintre liderii Coalitiei
    Albastre, grupare a fortelor de dreapta care a sustinut pana acum
    in parlament partidul premierului Borisov. Martin Dimitrov,
    copresedinte al Coalitiei, a cerut o reforma masiva a aparatului
    administrativ, cu scopul de a reduce cheltuielile astfel incat la
    anul sa se poata reveni la un deficit fiscal aproape de zero. “Nu
    ne putem permite o destabilizare in 2011; nu ne putem permite sa
    ajungem ca Romania”, a spus Dimitrov.

  • Revista presei economice din Romania

    Romania risca sa intre intr-o criza mult mai grava decat
    recesiunea prin care trece acum daca nu vor fi aplicate masurile de
    austeritate, intre care taierea salariilor si a pensiilor, continua
    sa avertizeze ministrul de finante
    Sebastian Vladescu
    , citat de Gandul. Preturile
    pachetelor turistice in Grecia au scazut cu 25-30% fata de 2009,
    asa incat o noapte de cazare in sezonul de varf la Halkidiki a
    ajuns sa coste intre 48 si 64 de euro, constata ziarul.

    Daca majoritatea specialistilor si a oamenilor de afaceri vad
    leul la o
    depreciere maxima
    de 4,3 pentru un euro, cand vorbim de rata de
    schimb cu dolarul, spatiul de variatie este ceva mai mare decat
    pana acum, scrie Evenimentul Zilei. Oamenii dau iama la
    centrale de apartament, observa ziarul: de frica scumpirii
    prefigurate a gigacaloriei dupa reducerea subventiilor pentru
    energie, multi se debranseaza de la retea si aleg incalzirea
    individuala.

    Vanzarile imobiliare s-au mutat pe YouTube, remarca
    Adevarul; de la hale de depozitare pana la birouri si
    apartamente de lux scoase la vanzare, agentii imobiliari
    filmeaza si posteaza
    clipuri pe YouTube, in speranta ca astfel
    vor cuceri clientii. Ghinionul se tine de Becali – dupa ce
    afacerile lui imobiliare au fost lovite de criza, producatorul de
    carne de pasare Avicola Iaşi, controlat de omul de afaceri, a
    intrat in procedura de insolvenţa.


    A crescut evaziunea fiscala
    sau a scazut spaga? se intreaba
    Romania Libera, analizand statisticile care arata ca Fiscul
    a descoperit in primele cinci luni din 2010 obligatii datorate la
    buget de patru ori mai mari decat anul trecut. Actiunile BVB au
    sustinut in ziua listarii 36% din lichiditatea totala a bursei, pe
    o piata care a coborat cu 2,58%, in a treia sedinta consecutiva de
    scadere, sub influenta burselor externe si a incertitudinii
    politice din Romania.

    Dinu Patriciu vrea sa ajunga la afaceri de
    60 de milioane de euro
    din pariuri sportive, cu 400 de
    cafenele-agentii, anunta Ziarul Financiar, referindu-se la
    1×2 Bet Arena, afacerea cu pariuri a miliardarului. “Cred ca Bursa
    are potentialul de a deveni a doua Polonie in urmatorii 15 ani”,
    declara pentru acelasi cotidian presedintele BVB, referindu-se la
    capitalizarea de 170 de miliarde de euro a bursei poloneze, de 10
    ori mai mare decat cea romaneasca.

  • Primaria din Milano construieste un zid impotriva “invaziei” romilor romani

    “In primul rand, nu este un zid (pentru izolarea romilor de
    restul lumii – n.red.), ci are rolul inchiderii zonei”, a declarat
    Giorgio Oldrini, primarul localitatii Sesto San Giovanni. Opozitia
    de dreapta criticase intarzierile Primariei in demersurile de
    reglementare a statutului zonei ocupate abuziv de romi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La Mumbai va fi construit cel mai inalt imobil rezidential din lume

    Turnul va include peste 300 de apartamente si va fi proiectat de
    firma de arhitectura Pei Cobb Freed and Partners din New York, care
    a conceput si piramida din fata muzeului Luvru din Paris.
    “La 442 de metri, turnul va fi cea mai inalta cladire rezidentiala
    din lume”, a afirmat Abhisheck Lodha, director general al companiei
    Lodha Developers, in timpul prezentarii machetei proiectului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aurul a atins un nou nivel record

    Temerile din piata s-au amplificat dupa ce agentia de evaluare
    financiara Fitch a avertizat ca Marea Britanie se confrunta cu
    dificultati “uriase” legate de reducerea gradului de
    indatorare.

    Aurul spot a fost cotat la 1.251,2 dolari pe uncie, iar la ora
    11:37 GMT era tranzactionat la 1.246,45 dolari pe uncie.
    La inchiderea de luni, aurul a atins 1.238,05 dolari pe uncie.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Patriciu, printre cei mai mari chiriasi

    Retailerul Mic.ro are in acest moment circa 30 de unitati
    operationale, in timp ce lantul de cafenele cu care Patriciu a
    atacat piata pariurilor sportive numara 27 de localuri si va
    deschide alte 13 pana la jumatatea lunii.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Ungaria va trece la cota unica de impozitare de 16%. Asemanarile cu Romania se opresc insa aici

    “N-o sa peticim vechiul sistem fiscal, ci vom crea unul nou”, a
    declarat in fata parlamentului Viktor Orban, citat de Portfolio.hu. “Nimeni nu poate avea incredere intr-un
    sistem fiscal unde 2,5 milioane de contribuabili ii sustin pe
    ceilalti 10 milioane de oameni”, a spus Orban.

    El a promis o reducere masiva a poverii fiscale si o
    simplificare radicala a regimului fiscal, asa incat “sa se reteze
    dintr-o lovitura” mai multe taxe deodata si sa se reorganizeze
    impozitarea in jurul catorva repere mari, dupa cum urmeaza:

    1) se va introduce cota unica de impozit pe venit de 16%

    2) va fi introdusa treptat, in doi ani, o cota unica de impozit
    pentru familii

    3) impozitul pe profitul companiilor va scadea de la 19% la 10%
    pentru firmele cu un profit anual mai mic de 500 de milioane de
    forinti (1,74 mil. euro)

    4) se va introduce o taxa speciala aplicata bancilor, firmelor
    de asigurari si de leasing. Aceasta ar fi urmat sa priveze bancile
    si celelalte firme de circa o treime din profituri si sa aduca deja
    la bugetul pe 2010 circa 13 miliarde de forinti (45,3 milioane de
    euro), dar Orban doreste acum majorarea veniturilor scontate de pe
    urma ei la 200 de miliarde (aproape 700 de milioane de euro)

    5) se va renunta la taxele si comisioanele pentru mostenirea
    intre rudele de gradul I, fiindca “statul nu are ce cauta in aceste
    relatii”

    6) platile compensatorii la companiile de stat vor fi limitate
    la echivalentul salariului pentru ultimele doua luni, orice alta
    plata suplimentara urmand sa fie impozitata cu 98%

    7) salariul brut lunar la companiile de stat, inclusiv la Banca
    Nationala a Ungariei, va fi limitat la 2 milioane de forinti (pana
    in 7.000 de euro)

    8) vor fi reduse cu 15% salariile in institutiile bugetare, ceea
    ce va aduce la buget o economie de 42,8 miliarde de forinti (150 de
    milioane de euro)

    9) numarul membrilor din consiliile directoare ale companiilor
    de stat va fi redus de la un total de 319 la 60, iar al celor din
    consiliile de supraveghere de la 636 la 450

    10) finantarile pentru partidele politice vor fi reduse cu
    15%.

    Viktor Orban a apreciat ca “sentimentul global fata de mersul
    economiilor este sumbru si ingrijorator”, dar esentialul e ca
    “lumea isi intoarce fata de la capitalismul speculativ catre cel
    productiv”.

    Separat de aceste masuri, premierul are intentia si sa interzica
    bancilor sa dea credite ipotecare in valuta, dar n-a precizat de
    cand se va aplica aceasta, dupa cum n-a furnizat nici un calendar
    de introducere a masurilor enumerate mai sus.

    Cu aceeasi ocazie, Orban si-a reluat atacul contra
    guvernatorului bancii centrale, Andras Simor, pe care l-a acuzat ca
    desi incaseaza sute de milioane de forinti de pe urma companiilor
    lui din paradisuri fiscale, “are indrazneala” sa ia si salariu de
    la banca, respectiv peste 8 milioane de forinti pe luna (aproape
    28.000 de euro).

    CE PARERE AU ANALISTII

    Cei de la Portfolio.hu au calculat ca impunerea suprataxei pe profitul
    bancilor ar urma sa permita guvernului sa se incadreze in deficitul
    bugetar de 3,8% convenit cu FMI. In schimb, va aparea o gaura la
    buget echivalenta, de pe urma introducerii cotei unice de 16%; pe
    cat se poate prevedea, ea ar trebui sa fie contrabalansata de
    celelalte reduceri de cheltuieli anuntate.

    Cert e ca planul guvernului nu prevede nici o masura de
    stimulare a economiei cu efect mai bine cuantificabil, avand in
    vedere ca a introduce cota unica inseamna a te baza pe venituri
    incerte, care apar realmente in economie doar atunci cand si alti
    factori conjuncturali sunt favorabili, iar oricum cota unica nu va
    putea fi introdusa imediat, adica la jumatatea anului, asa incat sa
    influenteze rezultatul pe 2010.

    Actualul sistem de impozit pe venit in Ungaria are doua trepte,
    de 17% si 32%.

    “Se poate prevedea ca guvernul va avea dificultati de a finanta
    costisitoarea reforma a sistemului fiscal in decurs de doi ani.
    Deficitul bugetar a ajuns deja in mai la 85% din totalul prevazut
    pentru 2010, iar decalajul fata de program este deja prea mare spre
    a putea sa fie finantat doar din reducerea salariilor in sectorul
    public si din taxa pe banci”, apreciaza Diana Gesheva si Gabor Ambrus de la
    societatea de consultanta 4Cast din Sofia.

    Mai exact, taierea salariilor va insemna si ea costuri cu
    platile compensatorii si ajutoarele de somaj, iar noua taxa pe
    banci, care le-ar putea reteza jumatate din profit, reprezinta o
    ajustare prea brutala ca sa poata fi aplicata numai in a doua
    jumatate a anului, asa incat sa-si produca deja efectul la buget,
    sustin cei doi analisti. “In plus, nu exista nici o mentiune despre
    cum se va finanta deficitul de 3% din PIB asumat pentru 2011.”

    Aceeasi opinie o are si Gyorgy Barta de la CIB Bank din
    Budapesta, care observa ca programul economic al guvernului Fidesz
    abunda in masuri temporare (cum e taxa pe banci, conceputa sa fie
    aplicata timp de trei ani) sau cu efect pe termen scurt, dar nu
    ofera niciun detaliu despre reformele structurale necesare asa
    incat nevoile de finantare si datoria publica sa se reduca pe
    termen mediu. “Cat priveste estimarea ca vor obtine 200 de miliarde
    de euro din taxa pe banci, mi se pare excesiva si va fi probabil
    redusa in timp.” In schimb, rationalizarea sistemului fiscal este
    corecta, iar reducerea poverii fiscale pentru firmele mici ar putea
    sa fie stimulativa pentru cresterea economica la anul, crede
    Barta.

  • Primul autoturism Morgan vandut in Romania

    “In 2009 am vandut trei unitati, iar anul acesta vom livra un
    Morgan Roadster 4 Seater, in valoare de 49.000 lire sterline, si
    negociem o comanda pentru un model Morgan AeroSuperSports, care
    costa aproximativa de 140.000 de lire sterline”, a declarat pentru
    MEDIAFAX Anda Mancas, project manager Pro Auto Industries.
    Ea a precizat ca anul viitor dealerul ar putea sa deschida primul
    showroom Morgan din Romania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rata somajului a scazut in luna mai la 7,67 la suta

    Potrivit ANOFM, rata somajului de 7,67 la suta inregistrata in
    aprilie 2010 este cu aproape doua procente mai mare fata de aceeasi
    perioada a anului trecut, cand aceasta a fost de 5,70 la
    suta.
    Din numarul total al somerilor inregistrati in evidentele
    agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca, 291.072 sunt
    femei, rata somajului in randul acestora fiind de 6,88 la suta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Motiunea de cenzura va fi citita miercuri si dezbatuta si votata martea viitoare

    Conducerile celor doua Camere s-au reunit, marti, pentru a
    decide, printre altele, in legatura cu calendarul legat de citirea,
    dezbaterea si votarea motiunii de cenzura depuse, luni, de
    social-democrati.
    Membrii Birourilor Permanente au decis, in aceasta sedinta, ca
    motiunea de cenzura sa fie citita, miercuri, la ora 10.30 si
    dezbatuta si votata martea viitoare, de la ora 10.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro