BusinessMagazin

Blog

  • Sportivii miliardari

    Forbes estimeaza averea lui Tiriac la 1,1 miliarde de dolari (750 mil. euro), iar autorii prezentarii din revista tin sa precizeze ca „in ianuarie, Tiriac si olimpica Nadia Comaneci au condus festivitatile care au marcat intrarea Romaniei in UE“.

    Romania si Serbia sunt ultimele tari din zona reprezentate in topul Forbes al miliardarilor, Europa Centrala si de Est numarand acum 15 oameni cu averi de peste un miliard de dolari, majoritatea din Polonia si Ucraina. Cehul Petr Kellner, care controleaza cea mai mare firma de asigurari din tara lui, conduce acest top regional, cu o avere estimata la 6 miliarde de dolari (4,09 mld. euro).

  • Inca se lucreaza

    Ministrul muncii a spus ca exista un grup de lucru care trebuie sa elaboreze un program de facilitati pentru cei ce se intorc de la munca din strainatate dupa un an sau doi, incepand cu scutiri de impozit pe venit ori alte scutiri fiscale pentru deschiderea unor afaceri si terminand cu niste asa-numite prime de instalare ori suportarea de catre stat a cheltuielilor de transport.

    Deocamdata insa, pana ce grupul de lucru ajunge la un rezultat coerent, s-au inmultit deja semnalele ca patronatele au incredere mai curand in solutia aducerii de muncitori straini, in primul rand chinezi ori din Republica Moldova, dat fiind ca in Romania nu e criza de potentiali oameni de afaceri (care ar fi stimulati cu facilitatile proiectate), ci de forta de munca ieftina, dispusa sa lucreze pe bani putini.

    Anul acesta, Oficiul Roman pentru Imigrari estimeaza ca va elibera in total 12.000 de permise de munca pentru straini, aproape dublu fata de anul trecut.

  • Doua Exxonuri si patru BP

    Cu asemenea bani se poate plati aproape toata datoria externa a Angliei (1,07 trilioane de dolari), se poate finanta invazia Irakului (guvernul american estimeaza costul razboiului la un trilion), se pot cumpara doua companii Exxon (cate 487 de miliarde) sau patru British Petroleum (cate 248 de miliarde). Au fost calculele ziaristilor de la The Telegraph care au incercat sa traduca in ceva mai concret valoarea uriasa atinsa la bursa de compania chinezeasca PetroChina la data de 5 noiembrie – in jur de o mie de miliarde de dolari.
     
    Din fericire pentru eforturile lor si ale altora de a cuprinde cu mintea ceea ce s-a intamplat, minunea n-a tinut mult. A doua zi dupa marele record, PetroChina scadea la bursa din Shanghai de la 43,96 yuani (5,90 dolari) pe actiune la 39,99 (5,37 dolari), pentru ca in zilele urmatoare, odata cu scaderea generala a titlurilor asiatice, sa piarda in valoare si la New York. Nu era prima oara cand compania chinezeasca de petrol si gaze era in centrul atentiei: la jumatatea lui octombrie, PetroChina devenea a doua companie din lume dupa grupul american ExxonMobil ca valoare bursiera, cu 430 de miliarde de dolari. Numai ca intre timp Exxon a scazut, odata cu bursele americane, in timp ce firma chinezilor a tot urcat, iar pe parcursul zilei de 5 noiembrie a trecut chiar de pragul de 1.000 de miliarde de dolari (690 de miliarde de euro).
     
    Analistii aveau sa sesizeze insa cea mai spectaculoasa parte a povestii nu in astfel de fluctuatii, in fond nu chiar asa de surprinzatoare intr-o perioada de neliniste generala a pietelor, ci in faptul ca la Shanghai, actiunile PetroChina s-au tranzactionat, in momentul lor de maxim, la un pret echivalent cu de 55 de ori profitul, pe cand ExxonMobil, a doua companie din lume ca valoare bursiera, se vindea si se cumpara doar la un pret echivalent cu de 13 ori profitul. De aici inevitabila sperietura si, din partea caselor de brokeraj, recomandari de vanzare a actiunilor. Finantistul miliardar Warren Buffett, care declara recent ca deprecierea activelor americane il goneste sa-si caute norocul pe pietele emergente, si-a vandut detinerile la PetroChina chiar de la sfarsitul lui octombrie, temator tocmai de o supraevaluare.
     
    Au aparut insa si o serie de comentarii dupa care ceea ce s-a intamplat ar dovedi ca „balonul“ chinezesc a ajuns in sfarsit pe punctul de a exploda. O companie de brokeraj din Canada, Northern Securities, aprecia ca aglomerarea de companii chinezesti care au ajuns printre cele mai mari din lume aduce cu perioada de dominatie a bancilor japoneze in anii ’80 si ’90 si a companiilor americane de tehnologie inainte de esecul dotcom-urilor. „Amandoua aceste episoade de dominatie a pietei au sfarsit cu prabusiri fara precedent. Este bursa chineza sortita unui astfel de deznodamant?“, se intreba compania intr-o nota catre investitori.
     
    La data redactarii notei, China avea in afara de PetroChina inca trei companii in topul celor mai mari zece din lume – cel mai mare operator de telefonie mobila, China Mobile, China Petroleum si Industrial & Commercial Bank of China. N-au fost insa singurele recorduri chinezesti de la inceputul lui noiembrie incoace. Grupul de asigurari China Life Insurance a intrat si el in top 10, depasind ca valoare de piata compania americana AT&T, cu peste 256 de miliarde de dolari, iar platforma de comert online Alibaba, care si-a facut debutul saptamana trecuta la bursa din Hong Kong, a ajuns pe locul al doilea intre cele mai mari firme de Internet din lume, dupa Google, febra cumpararilor de actiuni impingand intr-o singura zi valoarea ei de la 9 la 25 de miliarde de dolari.
     
    Soarta PetroChina la bursa e insa destul de departe de a ilustra mecanic notiunea de „balon“ chinezesc. Sugestia de mai sus a brokerilor canadieni viza mersul intregii economii a Chinei, despre a carei supraincalzire se vorbeste nu de cateva luni, ci de cativa ani. Banca centrala a crescut periodic dobanda, iar guvernul a tinut neschimbat pretul combustibililor, ca sa stavileasca inflatia, care a ajuns la 6% in al treilea trimestru. Intr-un asemenea climat, piata de capital a avut, in intentia statului, mai mult un rol de supapa pentru presiunile inflationiste, de instrument de reglare a circuitului de bani din economie. Investitorii au aruncat cu bani in titlurile companiilor autohtone, increzatori tocmai in perspectiva luminoasa a economiei, iar jocul la bursa a ajuns un fel de sport national, pana acolo incat Beijingul a fost tentat acum cateva luni sa mareasca taxele pe tranzactiile bursiere, ca sa mai tempereze din elanul micilor investitori. Decizia din august de a permite investitorilor individuali chinezi sa investeasca la bursa din Hong Kong a avut acelasi scop, de a mai diversifica posibilitatile de plasament ale unor mici investitori carora altminteri li se interzice sa joace pe bursele straine; ulterior insa, autoritatile s-au razgandit, realizand ce efect ar avea un aflux masiv de bani pe piata din Hong Kong.
     
    Acesta e contextul in care PetroChina a castigat in valoare asa de mult: explicatia simpla e ca oferta publica initiala la bursa din Shanghai (pe langa cele din New York si Hong Kong, unde e listata din 2000) a insemnat scoaterea pe piata a doar 2% din capitalul companiei, ceea ce a concentrat frenezia investitorilor asupra acestei cote limitate, impingand pretul de la cotatia initiala de 16,7 yuani la aproape 44. Si nu numai frenezia investitorilor chinezi: conform complicatei legislatii a pietei, exista actiuni de clasa A (listate la bursele din Shanghai si Shenzen si disponibile pentru chinezi si pentru anumiti investitori institutionali straini), de clasa B (disponibile pentru investitorii straini si tranzactionate in dolari la Shanghai si in dolari Hong Kong la Shenzen) si de clasa H (pentru companiile chinezesti listate la Hong Kong). PetroChina a scos acum pe bursa din Shanghai actiuni clasa A, cu obiectivul sa obtina o finantare de 9 miliarde de dolari pentru dezvoltarea a trei exploatari petroliere si modernizarea unei rafinarii si a unei uzine chimice.
     
    De aici inainte insa nu mai e vorba numai de jocul cererii si al ofertei de actiuni. PetroChina a crescut la bursa in ultimele luni mai ales dupa ce a anuntat, la inceputul lui mai, descoperirea zacamantului de la Jidong Nanbao din Golful Bohai de la Marea Galbena, cu peste 7 miliarde de barili de echivalent petrol, din care aproape 3 miliarde rezerve certe. E vorba de una din cele trei exploatari pe care vrea sa le dezvolte acum cu banii luati de la bursa. Ar fi vorba de 6,62 miliarde de barili de titei si 140 de miliarde mc de gaz; ba mai mult, golful ar putea contine in structurile sale geologice nu mai putin de 146 de miliarde de barili de echivalent petrol. „Am fost asa de fericit cand am auzit stirea, incat nici n-am mai putut sa dorm“, a zis prim-ministrul Wen Jiabao, adaugand ca, dupa parerea lui, zacamantul e cea mai mare descoperire a Chinei din ultimii 40 de ani. Jiang Jiemin, presedintele companiei, s-a declarat convins ca rata de recuperare a zacamantului ar putea depasi 40% si ca de la Jidong ar urma ca din 2012 sa fie extrase 10 milioane de tone de titei pe an, urmand sa ajunga treptat la 25 de milioane.

  • Pesimism la General Motors

    E vorba de un credit fiscal nefolosit, respectiv de anularea unor venituri contabile reprezentand taxe pe care grupul ar fi putut sa le recupereze de la stat ca sa compenseze pierderile din ultimii ani.

    Conform legislatiei contabile, companiile trebuie sa anuleze din scripte valoarea unor astfel de credite fiscale daca au slabe sperante sa revina la profitabilitate pe termen scurt. Neincrederea GM in perspectivele sale e inca o confirmare ca perspectivele privind industria auto si economia in general nu sunt stralucite.

    Pana acum, cea mai mare pierdere trimestriala consemnata de GM fusese in 1992, cand compania a anuntat pierderi de 21 de miliarde de dolari pe primele trei luni ale anului. Mai norocos a fost celalalt gigant auto din Detroit, Ford Motor, care a anuntat pentru trimestrul al treilea pierderi de 380 mil. dolari (260 mil. euro), de aproape 14 ori mai mici decat in aceeasi perioada a anului trecut, ca rezultat al politicii de reducere a costurilor.

  • Bani de drum

    CONTEXTUL: În 1996, hotelul Caro, care avea pe atunci 11 camere şi făcea parte din complexul fostei Fabrici de Glucoză din zona de nord a Capitalei, avea nevoie de capital pentru extindere. Principalele venituri ale proprietarilor – familia Lazăr – veneau din închirierea camerelor şi din chiria pe care o luau lunar pentru clădirea de birouri de la intrarea în complex.

    DECIZIA: Ion Lazăr decide să închirieze toată clădirea de birouri companiei Unilever, care i-a plătit anticipat 13 milioane de dolari pentru întreaga clădire pe o perioadă de 15 ani.

    EFECTELE: Cu banii luaţi de la Unilever, familia Lazăr construieşte încă un hotel de 50 de camere în complex, pe care îl clasifică la trei stele, iar apoi dezvoltarea continuă cu veniturile din cele două hoteluri.

    Închirierea întregii clădiri de birouri către Unilever a fost una dintre mişcările pe care Ion Lazăr, proprietarul complexului Caro, le-a făcut pentru a putea dezvolta cât mai repede complexul. Ce a făcut? A introdus în 1996 sistemul de acces cu cartelă la uşi, „sistem necunoscut chiar şi expaţilor la acea vreme“, a avut mai multe momente când maşina personală a devenit „shuttle bus“ pentru clienţi (pentru a-i duce de la hotel la aeroport) şi a investit toţi banii care au intrat în familie pentru dezvoltare, „fără excepţie“, cum spune el.

    Între a închiria pe termen foarte lung şi a închiria – sau nu – pe perioade scurte, Ioan Lazăr, proprietarul editurii Adevărul, care deţine grupul hotelier Caro, a decis să închirieze pe 15 ani toată capacitatea pe care o avea la dispoziţie (o clădire de şase etaje, în total de 7.000 de metri pătraţi), la acea oră însă una dintre puţinele clădiri de birouri renovate din Bucureşti.

    „Cu banii luaţi am început construcţia celui de-al doilea hotel din complex – Hotel Parc, iar odată ce acesta a fost construit şi lansat pe piaţă, am avut acces mult mai uşor la credite pentru dezvoltare“, explică Ion Lazăr. După Caro Parc (54 de camere), clasificat la trei stele (cu o stea mai mult decât cele 11 camere din hotelul Caro Horoscop, primul din cele deţinute de familia Lazăr), a urmat un al treilea hotel în complex, Caro Golf, dezvoltat predominant din profitul obţinut din operarea celorlalte două. Cu 98 de camere, Caro Golf a fost clasificat la patru stele şi este principala raţiune a următoarelor proiecte din complex: piscină, centru de sănătate (spa), centru de fitness, centrală cu trigenerare şi karting. Caro Golf a mai fost extins în acest an cu 58 de camere.

    De asemenea, afluxul din ce în ce mai mare de oameni de afaceri, dar şi dezvoltarea zonei (apropierea de Pipera, una din zonele cu o creştere intensă a prezenţei sediilor de birouri) a fost motivul pentru construirea unui ballroom. Cu o investiţie de 4,5 milioane de euro, complexul de săli de evenimente a fost inaugurat în această primăvară pe malul lacului Tei, una din laturile fostei Fabrici de Glucoză. Clădirea se desfăşoară pe 3.500 de metri pătraţi, are 12 săli şi include şi un Grand Ballroom de 550 de locuri, al doilea spaţiu de acest gen ca mărime din Bucureşti după cel de la hotelul de cinci stele, aflat în contract de management cu JW Marriott.

    Renunţarea pentru 15 ani la clădirea de la intrarea complexului i-a adus nu numai avantajul banilor gheaţă, dar şi trafic pentru hotel. „Când ai o clădire de birouri închiriată în întregime de o multinaţională la tine în curte, unde mai ai şi hoteluri, efectul asupra afacerii hoteliere este foarte bun“, spune Lazăr.

    Acum, când grupul Caro totalizează peste 200 de camere în complex, efectul este invers: „avem hotel, să mai facem sedii de birouri“. De aici i-a venit lui Ion Lazăr ideea construirii unui nou centru de afaceri de 60.000 de metri pătraţi, alături de cel vechi. Pentru acest proiect însă, evaluat la 45 de milioane de euro, mult mai mare decât construcţiile de până acum, omul de afaceri caută un partener: „Este vorba despre un spaţiu destinat birourilor, dar şi restaurantelor şi magazinelor. Vrem să ne asociem pentru acest proiect cu alţi parteneri, păstrând raportul undeva la 50/50“. Clădirea va fi amenajată în locul unor construcţii mai vechi din curtea hotelului Caro şi lucrările vor începe cel mai probabil anul viitor.

    Omul de afaceri spune că nu are nicio problemă dacă va veni un alt chiriaş care să îi plătească pe 15 ani, ceea ce i-ar aduce capital pentru dezvoltarea terenului liber pe care îl mai deţine acolo (peste 4 hectare). „Însă nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Acum piaţa de birouri a crescut foarte mult şi multinaţionalele au de unde să aleagă. Dar cu siguranţă clădirea va fi ocupată încă de la lansare“, apreciază Lazăr.

  • GHID DE PENSII: Doar de voie

    Primii administratori de fonduri facultative de pensii au fost autorizaţi încă de acum şase luni, iar primele contribuţii au început să se strângă de mai bine de patru luni – cu câteva luni înainte de data de începere a campaniei de vânzare pentru pensiile private obligatorii. Cu toate acestea, cele şapte fonduri facultative care funcţionează în prezent (aflate în administrarea a cinci societăţi) strângeau la finele lunii octombrie doar în jur de 20.000 de participanţi şi active sub 3 milioane de lei (891.000 de euro). Ritmul lent de vânzare pentru aceste produse se explică, de altfel, foarte simplu: administratorii sunt acum în plină „bătălie“ pentru atragerea clienţilor de pensii private obligatorii – produse pentru care perioada de vânzare este limitată doar până la jumătatea lunii ianuarie 2008. Este însă de aşteptat ca după încheierea campaniei de vânzare pentru produsele de pensie obligatorie, administratorii să înceapă să îşi îndrepte mai mult atenţia şi către pilonul III. Semnale există deja, multe dintre companiile de asigurare (active prin societăţi separate şi în zona pensiilor private) anunţând deja că de la anul vor intra şi pe piaţa pensiilor facultative. Nu cu multă vreme în urmă, Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) anticipa că numărul fondurilor de pensii facultative va creşte în 2008 până la 14 – faţă de doar şapte în prezent -, mai multe companii de administrare fiind in curs de autorizare pe acest segment de piaţă.

    Deşi promovată mai puţin de către administratori până acum, pensia facultativă este un produs ale cărui beneficii pot fi chiar mai mari decât ale pensiei obligatorii private. Un calcul al administratorilor ce funcţionează pe această piaţă arată că, dacă pensia de stat poate asigura la bătrâneţe un venit de circa 30% din cel actual, pensia obligatorie poate aduce un beneficiu suplimentar de alte 30 de procente. Venitul suplimentar pe care îl pot asigura cele două componente ale sistemului de pensii (pilonul I şi respectiv pilonul II) este cumva limitat de faptul că, în aceste cazuri, cuantumul contribuţiei este ante-stabilit (şi nu poate fi suplimentat în funcţie de dorinţa contributorului). Practic, pentru pilonul II al sistemului de pensii contribuţia este stabilită prin lege la 2% din venitul brut, procent ce va creşte progresiv cu 0,5% în fiecare an, ajungând la 6% în 2016. Aceşti bani sunt însă redistribuiţi din sistemul public de pensii, diminuându-l, iar câştigul suplimentar poate să vină din randamentele pe care le obţine administratorul privat.

    Un venit suplimentar mai consistent poate fi însă asigurat de pensiile facultative – produse din aşa-numitul pilon III al sistemului. Deşi contribuţiile pe care le poate face un angajat în acest sistem sunt şi ele limitate, la 15% din venitul lunar, pentru moment, o pensie facultativă are câteva avantaje evidente. În primul rând, angajatorul poate să participe şi el cu o cotă egală cu contribuţia angajatului – pensiile fiind considerate, ca atare, un mijloc bun de fidelizare a salariaţilor. Pentru contributor, avantajul este o sumă mai mare care se strânge într-un cont individual – spre deosebire de sistemul public, în care banii se strâng într-un cont unic şi nu sunt investiţi, ci doar redistribuiţi imediat în sistem. Un al doilea avantaj al acestor produse stă în deductibilitatea fiscală pe care legea o stabileşte pentru o contribuţie maximă de 200 de euro pe an (atât pentru angajat, cât şi pentru angajator). Practic, această deductibilitate asigură contributorului din start un randament de 16% al investiţiei făcute, fără a mai pune la socoteală câştigurile pe care (cel puţin teoretic) trebuie să i le aducă plasarea acestor sume în diferite instrumente financiare. Un alt avantaj ţine de faptul că acest sistem este deschis şi angajaţilor cu vârste mai înaintate – spre deosebire de pilonul II, în care nu pot intra decât cei de maxim 45 de ani (existând obligativitate doar pentru cei de maxim 35 de ani). Pentru a obţine o pensie facultativă, clientul unui asemenea fond are doar obligaţia de a vira minim 90 de contribuţii lunare (altfel spus, de a contribui minim 7,5 ani), iar aceste contribuţii nu trebuie să fie în mod obligatoriu consecutive. În plus, fără a scădea sub un minim impus de fiecare companie în parte (ce variază în prezent între 3,5 şi 6 lei pe lună) şi un maxim de 15% din venitul lunar brut, nivelul contribuţiei poate fi crescut sau diminuat în timp, în funcţie de disponibilitatea participantului. Plata pensiei private facultative se poate face după vârsta de 60 de ani, iar legea permite şi continuarea contribuţiei după această vârstă.

    În acest moment – la doar câteva luni de la lansarea sistemului – este aproape imposibil de estimat ce venit vor aduce pensiile facultative peste ani buni de acum înainte, cu atât mai mult cu cât acesta depinde mult de cuantumul şi perioada de contribuţie. Estimări există însă, făcute de companiile ce administrează astfel de fonduri. Spre exemplu, cu o contribuţie anuală de 200 de euro realizată timp de 35 de ani, un salariat poate obţine o pensie facultativă de circa 135 de euro pe lună, eşalonată pe o perioadă de pensionare de 15 ani – calculau mai demult specialiştii de la Raiffeisen Asset Management (RAM). Calculele iau în considerare un randament mediu anual de 5%. Pe site-ul Aviva, un instrument de calcul arată că pentru a avea o pensie suplimentară de 150 de lei pe lună (1.800 de lei pe an), o femeie cu vârsta actuală de 30 de ani ar trebui să contribuie timp de 30 de ani cu o sumă lunară de 71 de lei. Aceste valori sunt însă doar orientative – dat fiind că ele depind mult de randamentul pe care vor reuşi să îl obţină prin investirea activelor administratorii. Cu titlu de exemplu, fondurile de pensii din Bulgaria au înregistrat în perioada septembrie 2005-septembrie 2007 o rată medie anuală de creştere de aproape 13%, potrivit autorităţilor din această ţară, în timp ce randamentele anuale ale fondurilor private de pensii poloneze variază între 10% şi 13,5%.

    Cu titlu de exemplu, fondul facultativ ING Clasic (unul dintre primele autorizate, în aceeaşi zi cu AZT Moderato al Allianz Ţiriac şi Pensia Mea al Aviva) avea la sfârşitul lui octombrie active în administrare de 714.600 de lei (peste 212.000 de euro) şi peste 4.500 de participanţi. Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei, în ultimele trei luni evoluţia valorii unităţii de fond la ING Clasic a consemnat un plus de 1,88%. Totuşi, evoluţiile de până acum nu sunt relevante pentru mersul acestor fonduri pe termen lung, dat fiind că până în momentul în care portofoliul ajunge la un milion de lei active nete (circa 300.000 de euro), nu se aplică structura de investiţii din prospect (iar banii sunt ţinuţi în depozite bancare). Până atunci, evident, şi randamentele sunt pe măsură.

    Puncte cheie

    FONDURI FACULTATIVE. AZT Moderato, administrat de Allianz-Ţiriac, este deocamdată cel mai mare fond de pensii facultative de pe piaţă, cu 7.930 de participanţi şi active administrate de 1,26 milioane de lei. Al doilea fond administrat de Allianz-Ţiriac, AZT Vivace, cumulează 2.981 de participanţi şi active de peste 300.000 de lei. ING Asigurări de Viaţă administrează, la rândul său, două fonduri: ING Clasic (cu 4.528 de participanţi şi active de 714.603 lei) şi ING Optim (cu 1.853 de participanţi şi active de aproape 250.000 de lei). Fondul Pensia Mea, administrat de Aviva, avea la finele lui octombrie 2.231 de participanţi şi active de 344.837 de lei), BCR Prudent, administrat de BCR Asigurări de Viaţă, avea 335 de participanţi şi 45.179 de lei active, iar OTP Strateg, administrat de OTP Garancia, strângea la acelaşi moment 73 de clienţi şi active de 6.269 de lei. Cel din urmă a intrat însă „în joc“ doar de curând, respectiv în luna octombrie. Pe piaţa pensiilor facultative mai este autorizat şi Raiffeisen Asset Management, însă fondul său nu este încă avizat pentru a putea vinde.

    VIITOR. Numărul fondurilor de pensii facultative se va dubla în 2008, mai multe companii de administrare fiind în curs de autorizare pe acest segment de piaţă, anticipa recent preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea.

    CONTRIBUŢII: Prin lege, contribuţia maximă la fondurile de pensii facultative este de 15% din venitul salarial brut lunar, iar în limita a 200 euro/an contribuţiile sunt deductibile fiscal. Opţional, şi angajatorul poate contribui în contul salariaţilor, limita de deductibilitate fiind tot de 200 de euro. Contribuţia netă (respectiv suma plătită de către participanţi şi/sau în numele acestora din care s-a dedus comisioanele) se transformă în unităţi de fond, într-un cont al participantului. Administratorul investeşte banii în instrumente financiare, potrivit politicii de investiţii, definită în prospectul schemei. Suma care se acumulează în contul contributorului (egală cu numărul de unităţi de fond înmulţit cu valoarea la zi a unei unităţi de fond) este activul său personal – care se transformă, după perioada legală de contribuţii, în pensie facultativă. Un contributor poate participa la oricâte fonduri de pensii facultative doreşte, legea nelimitându-i această opţiune, dar rămâne în picioare condiţia ca suma maximă a contribuţiilor să nu depăşească 15% din venitul lunar.

    PLATA PENSIEI FACULTATIVE: Contributorul are dreptul să îşi încaseze pensia facultativă dacă îndeplineşte cumulat trei condiţii: a împlinit vârsta de 60 ani, a plătit minim 90 de contribuţii lunare şi activul său este cel puţin egal cu o sumă minimă ce va fi stabilită prin lege. Dacă un participant nu îndeplineşte una dintre ultimele două condiţii, el poate să primească suma din contul său ca plată unică sau rate pe o durată de maxim cinci ani.

  • Vreme rea pentru fuziuni

    Monte dei Paschi, cea mai veche institutie bancara din lume, ar deveni a treia mare banca din Italia dupa preluarea Antonveneta, pentru care a oferit 9 milioane de euro actualului proprietar, grupul bancar spaniol Santander. (La randul sau, Santander a obtinut controlul asupra Antonveneta dupa ce spaniolii impreuna cu RBS si Fortis au cumparat luna trecuta ABN Amro, printre activele careia se numara si banca italiana.)

    Analistii considera ca achizitia Antonveneta e prea costisitoare pentru Monte dei Paschi (in esenta, banca ar plati 9 milioane de euro pentru o sucursala, dat fiind ca Antonveneta are 1.000 de sucursale) si ca obiectivul de profit anuntat pentru 2009 – 1,5 miliarde de euro, inclusiv pe baza economiilor de costuri obtinute in urma integrarii Antonveneta – s-ar putea dovedi nerealist. Monte dei Paschi, care urmareste sa-si consolideze prezenta in nord-estul bogat al Italiei, fieful Antonveneta, intentioneaza sa-si finanteze achizitia jumatate prin vanzarea de actiuni, jumatate din credite si din vanzarea unor active.

  • Revenire usoara pe finalul zilei

    Inclusiv SIF-urile si-au corectat majorarea, iar BET-FI a inchis cu o apreciere de numai 0,4%, nesemnificativa fata de pierderea de trei procente de ieri. Totusi, SIF-urile au fost principalul motor al revenirii de astazi, mai mult de jumatate din totalul tranzactiilor, ca valoare fiind realizate cu titluri ale societatilor de investitii.

    "SIF-urile sunt cele mai lichide, din aceasta cauza scad si cresc cel mai mult. Cine vrea sa vanda sau sa cumpere va gasi intotdeauna actiuni ale SIF-urilor pe piata, de aceea vedem valori mari de tranzactionare la ele", spune Laurentiu Floroiu, director tranzactionare la EFG Eurobank Securities. Valoarea totala a operatiunilor cu actiuni SIF a fost de circa 7,3 milioane euro, totalul tranzactiilor la BVB fiind de 13,5 milioane euro.

    "Vedete" ale tranzactionarii au mai fost actiunile Bancii Romane pentru Dezvoltare (BRD), care au urcat 2,1% dupa anuntarea rezultatelor financiare aferente primelor trei trimestre, cu profit net in crestere cu 40%. "Pierderea actiunilor BRD de ieri se datoreaza sentimentului negativ al pietei. Rezultatele financiare pozitive nu sunt o surpriza, iar revenirea este consecinta datelor oficiale. Pana la sfarsitul anului insa, mai este loc de scadere", spune Adrain Ceuca, director general adjunct Broker Cluj.

  • Record in retail: 31 de hipermarketuri noi intr-un an

    Potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piata MEMRB Retail Tracking Services realizat in perioada octombrie 2006 – octombrie 2007, numarul total de hipermarketuri a ajuns la 56 de unitati, fara a include cele trei magazine ale singurului operator cu capital romanesc, Pic Group.

    Ultimele intrari pe segmnetul hipermarketurilor, Real, Auchan si Kaufland, au accelerat dezvoltarea pietei.

    Detalii aici

  • Investitorii revin la cumparare

    Bursa a revenit astazi pe verde, recuperand o mica parte din pierderile de ieri. Indicii au urcat aproape un procent la inceputul sedintei, majorare care nu a rezistat si in partea a doua din cauza volumelor mici. Pana aproape de inchidere, valoarea tranzactiilor efectuate pe piata principala se ridicau la circa 9 milioane euro, iar pe piata RASDAQ la 3 milioane euro.

    Motorul cresterii a fost ca de obicei evolutia SIF-urilor, care recuperasera aproximativ trei procente la inceputul zilei, urcarea domolindu-se apoi pana la un procent. "Investitorii au sesizat ca activele si profitul sunt la nivele mari comparativ cu pretul din piata si au inceput sa cumpere. Directia bursei pare sa se schimbe pe pozitiv, mai ales ca investitorii care au cash incep sa intre in piata. La noi psihologia pietei este simpla: se vinde la gramada si se cumpara la gramada!", spune Adrian Simionescu. Indicii BET si BET-C au un castig de aproximativ jumatate de punct procentual cu o ora inaintea inchiderii sesiunii de tranzactionare, iar BET-FI, indicele SIF-urilor, un plus a aproape 1%.