BusinessMagazin

Blog

  • Vanzari in scurt circuit

    Marketingul si strategiile de vanzare sunt concepte relativ noi pentru o piata care a mers de la sine: distributia de electricitate si gaze. Numai ca, odata cu liberalizarea acesteia, s-a simtit nevoia unor echipe de vanzari care sa pastreze intact portofoliul de clienti al marilor distribuitori.

     

    La mai putin de doi ani de la deschiderea partiala a pietei de energie, 33% dintre consumatorii eligibili (persoane juridice, in special cu consum mare de electricitate) migrasera de la Electrica inspre furnizorii alternativi de energie electrica. Potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Reglementare in Energetica, la aceasta ora 122 de societati comerciale sunt titularele unor licente de furnizare de energie electrica, in conditiile in care numarul potentialilor consumatori eligibili este de aproximativ 600.000, la o deschidere a pietei de 83,5%. Nu e un secret ca Electrica (in portofoliul careia mai exista deocamdata filialele Muntenia Sud – intr-un avansat proces de privatizare -, Muntenia Nord, Transilvania Nord si Sud) are in piata nefasta reputatie ca isi vinde marfa la un pret destul de piperat. E adevarat, si accizele au crescut in 2005, dar faptul in sine ramane: Electrica vinde scump. Anul trecut, bunaoara, pe fondul majorarii pretului la energie electrica, compania a avut un profit de 197 de milioane de euro si operatiuni de peste 2 miliarde de euro, intrand astfel intr-un top cinci al companiilor romanesti cu cele mai mari cifre de afaceri. Dar Electrica vinde scump si pentru ca achizitioneaza energie la un pret mai mare decat cel platit de firmele private.

     

    In urma cu doua saptamani, ministrul economiei si comertului Codrut Seres se declara nemutumit de faptul ca unii furnizori licentiati cu capital privat cumpara de la producatori energia electrica la un pret de 95 lei/MWh, in conditiile in care Electrica o face la 136 lei/ MWh. „Supararea mea vizeza modul in care directorii unor companii de stat au decis sa defavorizeze directorii altor companii de stat intr-o piata concurentiala“, spunea atunci Seres.

     

    Pe de alta parte, furnizorii alternativi de energie concureaza in atragerea clientilor mari nu numai cu Electrica SA, ci si cu cele trei companii straine care au venit in Romania odata cu privatizarea a patru dintre distributii (Enel – Electrica Banat si Electrica Dobrogea, E.ON Energie – Electrica Moldova si CEZ – Electrica Oltenia); companii care au intrat pe piata romaneasca nu doar intr-o perioada plina de schimbari, dar si intr-un mediu cu care nu erau obisnuiti. „In Romania, din nefericire, energia ieftina e vanduta pe contracte semnate pe termen lung si, cum nu vrem sa importam, asteptam sa cumparam una din companiile producatoare de electricitate“, spune Jan Veskrna, country manager al CEZ Romania, companie care si-a anuntat deja intentia de a participa la privatizarea complexelor energetice din Craiova. Intre timp, cehii au pierdut clienti importanti din zona lor de distributie, cum ar fi Alro sau operatiunile Petrom din Pitesti.

     

    In asteptarea privatizarii unuia dintre producatorii de energie ieftina, cehii au inceput sa sondeze piata pentru a contura o echipa de oameni de vanzari care sa ii ajute sa vanda ceea ce deocamdata cumpara de la Electrica la preturi nu tocmai prietenoase. Dar de la teorie la practica e o cale mult mai lunga decat s-ar putea crede la o prima citire. Cel putin in cazul de fata. „In Oltenia, gasesti foarte putini oameni buni: cei mai buni au venit in Bucuresti si ar trebui sa ii relocam, iar cei ramasi acolo sunt deja angajati in alte companii multinationale si ar trebui sa le facem oferte sa ii luam de acolo“, spune Ales Damn, director de vanzari si achizitii electricitate al CEZ Romania, compania care controleaza Electrica Oltenia.

     

    O alternativa –  la care Damn a apelat deja – ar fi aceea a descoperirii unor potentiali oameni de vanzari in propria organizatie. „Am gasit si in companie oameni talentati pentru vanzari si, la momentul potrivit, ii voi muta in punctele unde am mare nevoie de ei.“

     

    Cand vorbeste despre „puncte“, Damn se gandeste de fapt la echipa de 25 de account manageri careia vrea sa-i dea pe mana vanzarile companiei in momentul in care va avea loc definitivarea procesului de separare a activitatii comerciale de cea reglementata (unbundling). Asta deoarece CEZ si-a propus sa intre in forta pe piata cu divizia de vanzari, odata ce aceasta va fi o companie de sine statatoare. (Viitoarea divizie de vanzari va fi de fapt compania de furnizare a CEZ Romania.) Numai ca cei 25 de lideri ai echipei nu sunt inca de gasit. „Pentru conturarea echipei, lucram si cu agentii de recrutare si speram ca in cateva luni sa putem vorbi de o echipa pe care sa putem conta“, mai spune Ales Damn, care vrea ca echipa de vanzari a CEZ sa fie la fel de performanta ca aceea a unei companii de telefonie mobila. Nu intamplator, pentru ca, inainte de CEZ, Damn a lucrat la Oskar Telecom – operatorul ceh achizitionat de Vodafone odata cu MobiFon Romania.

     

    CEZ nu este insa singura companie care a intrat in Romania prin privatizarea unei distributii si s-a gasit la fata locului fara un departament esential. Pentru italienii de la Enel (care au venit primii in domeniul electricitatii in Romania, in aprilie 2005) un departament de vanzari la acel moment nu era tocmai justificat, piata fiind liberalizata intr-un procent destul de mic (abia in iulie 2005 piata s-a liberalizat 100% pentru clientii eligibili): „Primul lucru pe care a trebuit sa il facem in acel moment a fost sa reorganizam compania, sa recrutam si sa formam persoane pe care sa le destinam acestei activitati. Am facut asta foarte simplu: am gasit talentele din interior – ingineri care aveau potential sa faca vanzari, am facut training-uri cu ei si i-am mutat in acest departament“, explica Matteo Cassani, director de dezvoltare al Enel Electrica Banat si Dobrogea.

     

    La E.ON Electrica Moldova, lucrurile s-au desfasurat dupa un alt algoritm, al rigurozitatii germane: noii manageri ai companiei au evaluat de la zero intreaga echipa si au restabilit ierarhiile in functie de competente, dintre departamentele nou infiintate cel mai mare fiind cel de vanzari, cu peste 60 de persoane, iar echipa urmeaza sa mai creasca pe viitor.

     

    De altfel, alocarea unei echipe numerose pe vanzari este cartea pe care grupul german mizeaza si in cazul fostului Distrigaz Nord, actualul E.ON Gaz Romania. „Privatizarea DistriGaz Nord a marcat intrarea companiei intr-o perioada de reorganizare si modernizare a acesteia in scopul adaptarii ei la conditiile pietei specifice. In acest sens, noua structura organizationala a companiei, implementata din data de 1 ianuarie 2006, include o noua divizie, Vanzari si Marketing, care, cu o echipa de peste 900 de persoane, isi propune sa gestioneze relatiile cu clientii“, spun oficialii companiei. Noua structura este organizata astfel incat sa raspunda nevoilor clientilor in functie de categoria acestora: „Astfel, problemele clientilor casnici si clientilor industriali sunt gestionate prin intermediul Departamentului Relatii Clienti, cu reprezentare atat in regiuni, sucursale, cat si la sediul central. Gestionarea relatiilor cu clientii cheie se face de catre un departament specializat, Managementul Clientilor Cheie“.

     

    Pastrarea pozitiei pe piata, atragerea de noi clienti sau chiar a celor pierduti sunt printre principalele preocupari ale companiilor care au intrat pe piata romaneasca de distributie electricitate si gaze. In fond, a-ti vinde performant produsul e o lectie pe care companiile din alte domenii au invatat-o deja.

  • Un bancher ambitios

    Seful UniCredit, italianul Alessandro Profumo, vrea sa construiasca un Citigroup european. Nationalismele economice care bantuie prin Europa il incurca putin, dar nu-l pot intoarce din drum.

     

    Putini executivi de business sunt atat de hotarati sa impuna o piata unica europeana precum Alessandro Profumo, ambitiosul bancher italian care a preluat anul trecut cea de-a doua banca din Germania, HVB. Totusi, in timp ce reflecteaza la escapadele transfrontaliere ale bancii sale, UniCredit Group, Profumo se recunoaste incurcat de diferentele culturale de veacuri. „Italienii sunt calzi si mai emotionali; germanii sunt mai rationali“, spune el.

     

    Distanta culturala dintre Milano si München a facut ca fuziunea dintre UniCredit si HVB sa fie mai dificila decat se astepta Profumo, mai multi bancheri germani demisionand din cauza a ceea ce ei au numit stilul autoritar al italienilor. Astfel de ciorovaieli nu-l vor distrage insa pe Profumo de la ambitiile sale: vrea sa construiasca un Citigroup european – un imperiu financiar care sa poata concura cu gigantii din SUA si, intr-o zi, cu cei care ar putea domina in China.

     

    Experienta lui Profumo arata ca pentru a construi o intreprindere paneuropeana ai nevoie de sanse, de determinare si de o piele tabacita. „Azi as zice ca exista rezistenta peste tot“, spune el. „Asta e una dintre problemele majore pentru viitorul fiecarei tari. Trebuie sa cream o piata unica. Daca nu, nu vom putea ramane in competitie.“

     

    Resurgenta protectionismului in Europa a fost cea mai pronuntata in sectorul energetic, unde Franta si Spania se zbat sa anihileze preluarea, de catre straini, a serviciilor de utilitati detinute de stat. Iar sistemul bancar nu a fost nici el imun.

     

    Problema este ca fiecare tara vrea ca bancile sale sa fie cumparatorii; putine sunt dispuse sa se lase cumparate. Polonia s-a opus indarjit planurilor UniCredit de a face fuziunea intre o banca poloneza si una rivala, detinuta de HVB, din Varsovia. Guvernul polonez s-a inmuiat in cele din urma, dar numai dupa amenintarile cu justitia lansate de Uniunea Europeana si dupa ce Profumo s-a angajat sa vanda 200 de filiale ale celeilalte banci. In vreme ce UniCredit propunea achizitia HVB, banca centrala a Italiei incerca sa blocheze preluarea unei dintre bancile autohtone de catre olandezii de la ABN Amro. Intre timp, guvernatorul bancii centrale, Antonio Fazio, a demisionat si afacerea s-a perfectat. „Am fost jenat“, spune Profumo despre episodul respectiv, amintind ca Fazio a sprijinit expansiunea in strainatate a UniCredit.

     

    Contradictiile nu se opresc aici. Guvernul italian care-si incheie mandatul a protestat zgomotos fata de eforturile guvernului francez de a fenta un zvon de preluare a gigantului francez de utilitati, Suez, de catre italienii de la Enel.

     

    Totusi, cand un operator de autostrazi italian a propus recent sa accepte o oferta de preluare din partea rivalului sau spaniol, proaspatul premier al Italiei, Romano Prodi – un european convins, care a condus Comisia Europeana -, a spus ca vrea sa studieze mai cu atentie problema.

     

    „Sunt unul dintre putinii care spun ca asta e o afacere buna“, spune Profumo, a carui banca detine o participatie indirecta in operatorul italian – Autostrade – si ai carui bancheri au ajutat la aranjarea fuziunii. Fost consultant la McKinsey & Company, Profumo (49 de ani) a intrat in banca in 1994, pe vremea cand inca se numea Credito Italiano. In deceniul care a urmat a transformat-o intr-o forta interna, achizitionand o serie de banci italiene mai mici si construind o retea de francize in Europa Centrala.

     

    „Credito Italiano era o banca nationalizata italiana tipica inainte de privatizare, cu o gramada de birocratie si foarte putina transparenta“, spune John Raymond, analist bancar la CreditSights, o firma londoneza.

     

    In iunie trecut, Profumo a facut cea mai indrazneata miscare de pana acum, achizitionand HVB – o banca bavareza cunoscuta in trecut sub numele de Hypovereinsbank – pentru 15,4 miliarde de euro. Cu HVB, UniCredit a dobandit controlul asupra Bank Austria, care are o prezenta si mai puternica in Europa Centrala si de Est. Spre surpriza analistilor, guvernul german a comentat putin despre preluare, desi in urma cu un an oficialii dadusera glas unor temeri cu privire la zvonurile de preluare a Deutsche Bank de catre Citigroup.

     

    Desi UniCredit este inca o banca de categorie medie fata de Citigroup (care are active de 1,5 trilioane de dolari) sau de gigantul britanic HSBC, ramane o forta pe continent. Cu active totale de 780 de miliarde de euro, UniCredit e pe locul sapte in zona euro. Iar investitorii ii confera o capitalizare de piata de 66 de miliarde de euro, plasand-o pe locul trei, dupa Banco Santander din Spania si ING din Olanda. Cu 28 de milioane de clienti si 7.000 de filiale in 19 tari, UniCredit este un jucator activ din Italia pana in Turcia. Detine cea mai mare banca din Austria si pe cea de-a doua, ca volum de vanzari, din Italia si Germania.

     

    Dar abia in noua Europa fuziunea cu HVB a creat un titan. Compania rezultata detine cele mai mari banci in Polonia, Bulgaria si Croatia si e intre primele cinci banci in noua state din Europa Centrala si de Est.

     

    Prezenta sa se intinde pana in Ucraina, Rusia si tarile baltice. Cele mai multe dintre aceste tari cresc mai repede decat cele din Europa Centrala, iar cetatenii lor devin tot mai bogati, in vreme ce economiile lor converg cu cele din Occident.

     

    De fapt, Europa Centrala si de Est i-a conferit UniCredit un scut pentru slabiciunile pe care le are pe doua piete vestice foarte importante, in special Italia, care a avut cea mai problematica economie din Europa in ultima vreme.

     

    In ciuda integrarii dificile, HVB s-a dovedit un competitor solid gratie unei economii germane intr-o revenire mai rapida decat asteptarile. Desi analistii inca isi mai pun intrebari cu privire la scheletele din dulapul HVB, Profumo spune ca banca nu-i va mai surprinde pe analisti cu alte credite neperformante. „Am fost chiar norocosi, pentru ca nimeni la vremea aia nu credea ca Germania isi va reveni atat de repede“, spune el.

     

    Profumo spune ca UniCredit va fi deschisa chiar la a se extinde in Germania prin cumpararea altor banci. E o intorsatura ironica, dat fiind ca, in urma cu un an, unii analisti preziceau ca va vinde operatiunile HVB din Germania si ca le va pastra doar pe cele din Est. Dincolo de Germania, recunoaste Profumo, optiunile UniCredit sunt mult limitate. Cumpararea de banci mari in Franta sau Spania ar fi dificila, spune el, dat fiind actualul climat protectionist.

     

    Experienta lui Profumo in Polonia e o poveste cu talc. UniCredit era prezenta in tara din 1999 si el s-a asteptat la o rezistenta scazuta in fata planurilor de a fuziona banca proprie, Pekao, cu cea detinuta de HVB. Dar disputa a capatat repede accente xenofobe. Multi polonezi au fost iritati anul trecut, cand comentatorii din Occident avertizau ca „instalatorii polonezi“ si muncitorii ieftini din Est vor profita de o Europa fara frontiere pentru a le lua slujbele vesticilor.

     

    Numai dupa ce UE a amenintat cu deschiderea unui proces impotriva Poloniei, guvernul de la Varsovia a dat inapoi. Intelegerea incheiata de Profumo si de premierul polonez spune ca UniCredit va vinde 200 din cele 480 de filiale ale bancii detinute de HVB in cadrul unei licitatii internationale. Ca veteran al ciocnirilor culturale din Europa, Profumo nu se grabeste sa judece. „Amintiti-va ce s-a spus despre instalatorii polonezi“, spune el. „Cred ca e de inteles reactia guvernului polonez. Fiecare dintre noi trebuie sa faca un efort sa-l inteleaga pe celalalt.“

     

    Traducere si adaptare de Mihai Mitrica

  • Moggi, mogulul

    Pana de curand, Luciano Moggi, fostul boss al titratului club de fotbal Juventus din Italia, avea o pozitie de invidiat: cu siguranta mai sus decat ministrii italieni care-l tot sacaiau pentru favoruri si aparent doar cu putin mai jos decat Papa.

     

    Nu-i nevoie sa te rogi“, i-a spus Moggi unui tanar producator al unui program de televiziune care voia ceva legat de fotbal si a apelat atat la Dumnezeu, cat si la Moggi. Intr-o convorbire interceptata, Moggi l-a asigurat ca cererea nu i se va pierde: El isi aminteste totul. Implicatia era ca, totodata, el si controla totul. Si o investigatie in plin avant care incearca sa stabileasca daca meciurile din liga italiana de fotbal au fost trucate arata ca exista toate sansele ca implicatia sa fie adevarata. Cam toate figurile importante ale fotbalului – pasiunea nationala a italienilor – au intrat in atentia acestei investigatii.

     

    E numai o coincidenta, dar unor comentatori le face placere sa aminteasca ca Moggi, fost controlor de bilete cu un trecut modest, a ajuns boss-ul celui mai celebru club al Italiei in 1994, in acelasi an in care un alt acum puternic al zilei cu origini modeste a preluat conducerea guvernului italian. Celalalt personaj era Silvio Berlusconi, iar criticii le pun ambilor in carca crearea unor retele care implica sportul, politica si afacerile si care au fortat cu nerusinare granitele eticii si legalitatii. „E ceva absolut tipic pentru Italia“, spune Marco Travaglio, un reporter de investigatii care a scris o carte despre Moggi intitulata „Lucky Luciano“. „In Italia am vazut fenomenul Berlusconi care in domeniul finantelor si afacerilor era foarte asemanator cu cel creat de Moggi in domeniul sportului: un om care a venit de nicaieri, care si-a facut drum cu coatele pana sus intr-un sistem care se bazeaza pe prieteni si pe schimbul de favoruri cu politicieni cu bani“, spune Travaglio.

     

    Moggi este acuzat ca a aranjat indirect meciuri din campionat, controland procedura de desemnare a arbitrilor in beneficiul lui Juventus si al unui grup restrans de alte cluburi. Se presupune ca a acoperit toata schema printr-o retea de antrenori, proprietari de cluburi, manageri, oficiali ai Ligii si jurnalisti. Noua cluburi si alte 42 de personaje sunt implicate in investigatie, care a fost denumita „Picioare Curate“, o parafraza la campania anticoruptie „Maini Curate“ de la inceputul anilor ‘90. Investigatiile s-au inmultit de la zi la zi si arata, mai presus de toate, cat de bine era sa conduci Juventus-ul. Intr-o zi oarecare, potrivit transcrierilor interceptarilor telefonice, Moggi  jongla cu telefoane de la politicieni de varf, responsabili din domeniul judiciar sau judecatori care voiau un sfat in privinta unor numiri politice, sa discute despre unele investigatii in desfasurare ori chiar sa-i ceara favoruri personale. „Am doi baieti, de 6 si 7 ani, care joaca fotbal si participa la toate turneele“, spunea Domenico Siniscalco, fost ministru de finante al Italiei, potrivit unei transcrieri. „In vara asta speram sa il trimit pe unul la Juventus“ pentru o tabara de antrenament.

     

    „Trebuie sa-mi spui cum si cand.“ Considera ca s-a rezolvat, i-a raspuns Moggi, care in schimb dorea transferul unui prieten care lucra la Garda Financiara italiana. Siniscalco i-a spus lui Moggi sa-l puna pe prietenul lui sa treaca pe la birou. Conform unei alte transcrieri, fostul ministru de interne, Giuseppe Pisanu, l-a rugat pe Moggi sa intervina pentru echipa lui natala de fotbal, Sassari, pentru a evita o retrogradare. Arbitrul, ar fi spus Pisanu, „ne-a facut deja probleme“. A continuat: „l-au trimis din nou la Sassari, desi trebuia sa-l trimita in alta parte“. Moggi i-a spus ca se va „interesa“ de caz. La jumatatea lui mai, birourile din Torino ale clubului Juventus au fost perchezitionate de politia financiara italiana, la fel ca si casele lui Moggi, a fiului sau, Alessandro, a fostului director al lui Juventus, Antonio Giraudo si a doi jucatori din echipa. Pe 19 mai, antrenorul echipei nationale a Italiei si fost antrenor al lui Juventus, Marcello Lippi, a venit in fata anchetatorilor pentru a raspunde unor intrebari. (Lippi nu este pus sub acuzare.) Ancheta pare sa se concentreze acum spre traseul banilor.

     

    Acuzatiile sunt atat de serioase, incat pana si Biserica isi simte credinta pusa la incercare. „Cand ai de a face cu interese atat de mari, nu e surprinzator ca exista si scandaluri“, a spus cardinalul Camillo Ruini, consilier al Papei Benedict al XVI-lea. „Sunt trist si dezamagit. Mi-ar fi placut ca acele evenimente sportive sa nu fie trucate.“

     

    Traducere si adaptare de Mihai MITRICA

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Mac-ul troian

    Industria tehnologiei este una dintre cele mai fair-play cu putinta. Nu pentru ca managerii ar fi toti niste gentlemeni desavarsiti, ci pentru ca, mai mult decat in alte domenii, democratia utilizatorilor este singurul lucru care conteaza. Astfel a fost posibil ca razboiul crancen intre Yahoo!, Google si MSN pentru utilizatori sa aiba reguli clare: fiecare dintre cei trei ofera, pe propria pagina de start, posibilitatea ca internautii sa acceseze si sa personalizeze continutul web oferit de rivali. Dupa un rationament asemanator s-a condus si Steve Jobs, CEO al Apple, cand a decis, recent, sa deschida o ?portita? de intrare in universul Apple pentru rivalul de moarte Microsoft. Daca decizia nu se va intoarce impotriva sa precum un bumerang prin scaderea bazei de clienti fideli Apple, mutarea lui Jobs ii poate aduce acestuia cate 2 miliarde de dolari pentru fiecare punct procentual castigat pe piata computerelor. Daca instaleaza pe Mac un software special, utilizatorii companiei vor putea rula pe computer nu numai sistemul de operare Mac OS, ci si Windows XP. E adevarat ca pe Internetul underground se puteau gasi si pana acum unele softuri pirat care permiteau instalarea de aplicatii Windows pe Mac, insa acestea nu erau foarte stabile. Acum a devenit oficial. Fanii Apple, foarte mandri ca pot supravietui – si inca foarte bine – fara sa puna mana pe nici un produs al Microsoft, fie el Windows, Office sau alta aplicatie software, au acum de-a face cu un ?cal troian? in mijlocul lor. Soft-ul se numeste BootCamp si poate fi deja descarcat de pe site-ul Apple, cu toate ca este inca in versiunea de testare Beta. Dar de ce au utilizatorii Apple de-a face cu ceea ce multi ar numi ?o blasfemie?? Jobs a reusit de minune sa-si fidelizeze publicul, dar are o mare problema: comunitatea, desi solida, nu este deloc mare. Cota de piata a sistemului de operare Mac (si implicit a computerelor fabricate de Apple) este undeva la 4-5% pe piata mondiala.Oferind sistemul de operare Windows pe computerele Apple, Jobs spera sa convinga o parte dintre cei care deja ruleaza Windows pe PC-ul personal (peste 90% din totalul detinatorilor de computere) sa achizitioneze un Mac. Si bursa a reactionat favorabil la ideea lui Jobs, actiunile companiei crescand imediat dupa anunt cu circa sapte procente. Insa oare cu cate procente a scazut ?bursa? fidelitatii fanilor Apple?PRO1. Apple ar putea castiga utilizatori din baza actuala de clienti ai sistemului de operare Windows al Microsoft. 2. Seful Apple spera ca noii utilizatori sa descopere sistemul de operare Mac OS X, pe care sa-l aleaga in final in dauna Windows.3. Fiecare procent de cota de piata castigat de Apple pe piata producatorilor de PC-uri inseamna un plus de 2 miliarde de dolari la venituri.4. Anuntul ?portarii? Windows pe Mac a provocat cresterea actiunilor Apple cu 7% la bursa americana.CONTRA1. Microsoft este traditional cel mai mare dusman al Apple, dupa ce Bill Gates a ?imprumutat? designul lui Mac OS atunci cand a adus Windows pentru prima data pe piata. 2. Fanii Apple – majoritatea utilizatorilor, asemanati de presa internationala cu o ?secta? – se vor simti jigniti de intentia companiei de a vinde computere celor care folosesc Windows. CE NE TREBUIE1. Versiunea Mac OS X Tiger v10.4.62. 10 GB de spatiu liber pe hard3. Un computer Mac cu procesor Intel4. Cel mai recent update de Firmware5. Un CD blank pe care sa copiati driverele pentru Windows6. Un kit de instalare al Windows XP 7. Soft-ul special produs de Apple pentru aceasta operatiune (BootCamp, se poate descarca de pe www.apple.com)UN MAC OS PE PC?Oare putem vedea in viitorul apropiat si sistemele de operare Apple instalate pe un PC? Oficial, nu exista nici un anunt in acest sens. Totusi, pe piata ?underground? exista unele software-uri care, odata instalate pe PC-uri, permit rularea in paralel a sistemului Mac OS al Apple.

  • Parfumul emanciparii

    Dar nu toata lumea impartaseste aceasta atitudine deschisa. Trevor Mitchell, de profesie tenor, e un admirator al parfumului cu aroma de trandafiri Fleurs de Bulgarie, produs de Creed. “Prima data cand l-am cumparat, cei de la magazin au crezut ca il iau pentru altcineva””, isi aminteste el. Mitchell nu suporta o asemenea catalogare. “”Am decis cu mult timp in urma ca voi folosi ceea ce imi place sa miros. N-are nicio legatura cu sexul sau cu sexualitatea””, spune el.Mitchell face parte din clanul restrans dar influent al adevaratilor iubitori de parfumuri – vanjosi, sofisticati, opulenti si mai ales barbati – care ignora diferentierile artificiale pe baza de sex. Acestia sunt barbatii plictisiti de interpretarea masculinitatii sub forma “”miros de piele, lamaie verde si mosc””. Dar exista si femei care fac escale indelungi la raioanele inmiresmate cand vor sa isi cumpere un parfum si isi lasa nasul sa decida fara drept de apel. Iar deciziile ambelor categorii din ultima vreme se indreapta din ce in ce mai mult spre amestecurile care sunt create, pozitionate si vandute fara deosebire de gen. “”Am ajuns la concluzia ca, in ceea ce priveste parfumurile, gusturile si simturile de alta data s-au transformat radical””, spune Lucy Perdomo-Ruehlemann, vicepresedinte pentru global marketing al casei britanice Jo Malone. Specialistii din industrie sunt siliti sa recunoasca faptul ca a cumpara parfum in functie de sex e ca si cum ai purta sosoni: desuet. Pentru a veni in intampinarea acestor clienti, case precum Jo Malone, Fresh, Creed sau Bond No. 9 pur si simplu ocolesc chestiunea sexului clientilor, lasandu-i pe ei sa decida ce li se potriveste si ce nu. Cateva dintre aceste branduri incep sa-si dezvolte magazine proprii cu aspect “”neutru””, diferite de sectoarele destinate predilect barbatilor sau femeilor. De asemenea, in dorinta de a nu fi catalogate in niciun fel, aceste companii isi vand mai nou produsele in recipiente al caror aspect sugereaza ca inauntru s-ar afla mai degraba vodca premium. In ceea ce priveste continutul, acesta nu mai este nici tipic masculin, dar nici feminin; notele sunt surprinzatoare, deseori ascutite sau aspre, dar in acelasi timp intunecate, ca intr-un melanj de mandarine condimentate cu nucsoara si indulcite cu vanilie sau mosc. Parfumurile neutre fac cu ochiul tinerilor care inca n-au implinit 30 de ani. Austin Cohen, investitor pe piata imobiliara, spune ca ii place sa se invaluie cu Bleecker Street de la Bond No. 9. ?Principiul meu este sa nu folosesc un produs pe care-l simt la multi altii?, spune el. E drept ca Bleecker Street poate avea o aura feminina, cu puternice note de violete, iasomie si vanilie, insa trece testul popularitatii in fata deodorantelor destinate maselor de barbati tineri. “”Nu imi permit sa apar la o petrecere mirosind a Drakkar sau a Obsession, pe care le foloseam in adolescenta””, precizeaza Cohen.Din motive asemanatoare, scriitoarea Elizabeth Lawton a renuntat la parfumurile pronuntat feminine, cu note florale sau de pudra, considerandu-le depasite. “”Imi place sa port ceva natural, pe baza de citrice. Barbatii se dau in vant dupa astea. In plus, nu le aminteste nici de bunica si nici de aroma de martipan din cuptor””, explica Lawton, care are 27 de ani.Creatorii de parfumuri sunt gata sa puna pariu ca nici macar cumparatorii cei mai conservatori nu vor fi refractari la aparitii “”neutre”” precum Jo Malone Lime Basil Mandarin sau Pomegranate Noir. Ele atrag ambele sexe, crede vicepresedintele Lucy Perdomo-Ruehlemann. In aceeasi situatie sunt L’Eau d’Hiver, Musc Ravageur si Bigarade (produse de editions Frederic Malle); Silver Mountain Water si Imperiale Millesime (Creed), Premier Figuier si The Pour un Ete (L’Artisan Parfumeur), precum si L’Eau d’Orange Verte (Hermes).Bleecker Street, Wall Street si Little Italy, parfumuri “”neutre”” ale casei Bond No. 9, sunt potrivite, de asemeni, oricarui consumator, spune Laurice Rahme, brand managerul acestor produse, care fac jumatate din incasarile casei. Ea sustine ca, pentru clientii sai, sa divizezi parfumurile in functie de sex este la fel de absurd ca si in cazul vinului sau al mancarurilor. “”Toate aceste placeri sunt asexuate””, crede Rahme.Insa cei mai indrazneti consumatori se scalda in miresme care par destinate sexului opus. Potrivit lui Lev Glazman, unul dintre fondatorii casei Fresh, parfumul Pink Jasmine are la fel de multi adepti pe cate adepte.Cu toata ca popularitatea lor este crescanda, putine sunt parfumurile neutre capabile sa concureze cu “”blockbuster””-uri olfactive precum Chanel No. 5 sau Pleasures by Estee Lauder. Majoritatea sunt produse de nisa, se vand doar in cateva locuri, comparativ cu miile de magazine unde se gasesc brandurile mainstream. “”Nu ne axam pe produse comune ambelor sexe, dar stim ca pe clientii nostri nu ii intereseaza daca e vorba de un parfum feminin sau masculin. Ei se intreaba mai degraba daca e un parfum unic””, spune Bettina O’Neill, managerul raionului de cosmetice al magazinului Barneys din New York. Aici, parfumuri precum Musc Ravageur sau Route du The, care este o marca independenta, reprezinta succese de piata indiferent de sexul cumparatorului, adauga ea. Putine case de parfumuri au avut curajul de a reintroduce conceptul de “”unisex””, termen care n-a mai fost utilizat de prin 1994, de la lansarea lui CK One, irezistibilul amestec intre bergamota, papaya, trandafir, nucsoara si mosc realizat de Calvin Klein. Printre aceste produse se numara Gaultier Puissance 2 (de la Gaultier) si Santal (Creed); ambele datoreaza mult lui CK One care, dupa ce a scazut ani de-a randul in preferinte, este redescoperit acum de tineri care-i apreciaza subtilitatea.””Generatia mai tanara foloseste parfumul intr-un alt mod””, spune Jenny B. Fine, editorul publicatiei Beauty Biz. “”Tinerilor le plac parfumuri care nu sunt pregnante, care emana mai degraba o aura decat un miros””, explica ea. Dar termeni ca “”unisex””, “”shared”” sau “”universal””, cum prefera sa spuna acum unele companii, preced CK One; ele dateaza cam din anii ’60.Noul parfum Gaultier, un amestec de ambra, mosc si vanilie, este menit sa completeze creatiile unisex ce fac parte din colectia de toamna a casei. Ambalat in sticlute gemene unite cu ajutorul unor magneti, el poate fi cumparat deja de la Bloomingdale’s sau de la Sephora. “”Dincolo de deosebirile sexuale, dincolo de masculin si feminin… pur si simplu uman””, cum este descris el in prezentarea destinata presei, noul parfum Gaultier “”va atrage clienti tineri si care dau tonul””, afirma Louis Desazars, presedintele Beaut? Prestige International, care a realizat produsul.””Oamenii vor sa se individualizeze, sa aiba propria semnatura, propria amprenta.Aceasta determina in buna masura tendinta despre care vorbim””, spune Lev Glazman, de la Fresh. El sustine ca Fresh a devenit celebru creand parfumuri care nu sunt pozitionate clar din punctul de vedere al sexului cumparatorului, distantandu-se astfel de produsele traditionale pentru barbati, care, din cauza notelor omniprezente de citrice, “”miros toate la fel””. “”Acele produse seamana cu sapunul – explica Glazman – pentru ca societatea continua sa creada ca asa ar trebui sa miroasa barbatii.””Traducere de Mihnea Maruta 2006 New York Times News Service”

  • Costumele unui signor

    Trendurile in moda de business sunt ciclice, iar costumul a detronat din nou genul casual neglijent, promovat intens de elita comunitatii de afaceri din lume. Cel care a tintuit jeansii si jachetele din piele in dressing-ul businessman-ului roman se numeste Joseph Seroussi,
    iar costumele sale sunt cel mai exportat produs autohton de moda masculina. O sa-ti spun povestea mea. Tu poti sa scrii ce vrei, incepe apasat Seroussi si isi aprinde o tigara. Una din multele ce aveau sa urmeze. Butonii de aur monogramati, la fel ca si camasa J.A.R. Joseph Aslan Seroussi, ii tradeaza atentia pentru amanunte. In varsta de 73 de ani, nu renunta aproape niciodata la bretele si papion, devenite trademark pentru Seroussi.

    Negustorul din Africa
    Am venit pentru prima data sa fac afaceri in Romania in februarie 1965, cand Gheorghe Gheorghiu-Dej era inca seful statului. Nu am venit sa ma imbogatesc in Romania, faceam comert international de ceva ani. La caderea regimului comunist, in 1989, aveam deja afaceri de 55 de milioane de dolari in Romania, continua Seroussi. Nu-si aduce aminte cand a facut primul million de dolari, dar stie cu siguranta ca acest lucru s-a intamplat cu mult timp inainte de a implini 30 de ani.

    Destinul sau si al romanilor au devenit indisolubil legate cand a fondat J&R Enterprises, in luna mai 1990 – J de la Joseph si R de la Romania Joseph & Romania. Pe parcurs a devenit cel mai puternic investitor din industria textila autohtona, cu investitii de peste 100 de milioane de euro pana in prezent, potrivit datelor companiei. Nascut in Sudan, in provincia Khartoum, intr-o familie cu origini israeliene, a inceput sa munceasca de la 12 ani. In Sudan trebuia sa te pricepi la toate ca sa poti rezista. Asa ca serveam ceai, cafea, si daca era nevoie, curatam podele intr-un mic magazin din provincia Khartoum. Business-ul meu a fost comertul de cand ma stiu, sunt mai degraba un comerciant decat un textilist, povesteste regele confectiilor din Romania, cum este supranumit Serrousi.

    Comert cu obiecte de olarie, cuie, parfumuri, cafea, ceai, zahar, faina, pantofi, nimic n-a fost strain de afacerile sale. In cativa ani a devenit al doilea importator de obiecte de portelan din Sudan.

    Idei personalizate
    Totul se rezuma la inovatie. Inventam lucruri noi aproape in fiecare zi. La un moment dat mi-am dat seama ca daca personalizez toate cestile si canile, le voi vinde mult mai repede. Mi-am omorat concurenta, toata lumea cumpara de la mine si obtineam profituri substantiale, isi aminteste Seroussi. Inclinatia catre industria textilelor provine de la tatal sau, care era cel mai mare furnizor de materiale pentru croitorii din Sudan. In lipsa unei industrii adevarate, in Sudan toate hainele se faceau la croitor. Daca voiai sa-ti cumperi lenjerie intima, tot la croitor te duceai. Asa ca exista o piata foarte mare pentru tot ce tinea de croitorie, explica Seroussi. Aveam energie, stateam treaz si incercam sa gasesc idei pana la 2-3 noaptea in fiecare zi, sustine fondatorul J&R Enterprises.

    Inceputurile romanesti
    S-a casatorit pentru prima oara la 24 de ani, cand a renuntat la Sudan pentru Marea Britanie, unde a ajuns in 1957. Dupa doi ani s-a intors pe continentul african, de data aceasta in Ghana, perioada in care a inceput sa faca primele afaceri cu Romania. In 1959, Serrousi a plecat in Canada, iar dupa 1990 si-a stabilit resedinta in Israel.
    Am deschis primul birou de reprezentanta in Romania, si nu o filiala propriu-zisa, pentru ca legile nu erau deloc permisive in 1974. Piata romaneasca a devenit de atunci principalul furnizor pentru afacerile mele, povesteste Serrousi.

    Ultimul cuvant
    A inceput sa produca sub brandul Serrousi in 1990, cand a cumparat prima fabrica de textile la Odorheiu Secuiesc. A inceput sa lucreze pentru branduri celebre precum Hugo Boss inca din anii ?90, cand industria textila era in deriva si lohn-ul incepuse sa devina principala sursa de venit a investitorilor din aceasta industrie.
    In 1990 a platit 1,2 milioane de dolari pe 25% din actiunile primei fabrici din Odorheiu Secuiesc si intre timp a mai investit 12 milioane de dolari in tehnologizare si extinderea capacitatii de productie.

    Intre timp a mai cumparat 4 fabrici, Ikos Conf (Odorheiul Secuiesc), Serca (Calarasi), Serconf (Botosani), Norada (Odorheiul Secuiesc) si TJR Industries (Tulcea) si are peste 8.000 de angajati.

    Am aceeasi strategie ca atunci cand am inceput business-ul. Inovatia. Spre exemplu, avem 34 de marimi pentru fiecare model din colectia de costume barbatesti si eliminam astfel una dintre cele mai frecvente probleme ale retailerilor de moda – lipsa unor marimi potrivite pentru toti clientii, arata Seroussi.

    Seroussi vinde haine sub brandul sau in 3 magazine proprii si in 27 de magazine ale partenerilor in intreaga tara. Initial, reteaua a cuprins doar magazine pentru barbati, produse sub brandul Signor Seroussi, dupa care s-a extins cu colectiile pentru femei, marca Miss Seroussi. Compania a investit puternic in retail prin dezvoltarea lantului de magazine No. 36, unde vinde marca proprie Seroussi, dar si brandurile Pierre Cardin sau Bruno Saint Hilaire. seful J&R Enterprises are ultimul cuvant in designul colectiilor sale.

    Ma implic in designul colectiilor pe care le scoatem pe piata. Inainte de lansari avem intotdeauna intalniri cu membrii conducerii si incerc sa ascult cat mai multe pareri, dar daca nu sunt multumit de produsul final,acesta nu mai ajunge pe piata, explica Seroussi. Compania sa realizeaza aproximativ 96% din venituri din exporturi, avand o prezenta puternica pe pietele consacrate, precum cea italiana, sau pe pietele din Rusia sau Israel. Spune ca poarta numai camasi propriul brand si nu face cumparaturi in Paris sau alte destinatii renumite pentru acest lucru.

    Seroussi nu vrea sa discute despre cifra de afaceri a grupului pe care il conduce, glumind ca nu stie, si nici despre ofertantii care ii curteaza afacerile.
    Am primit oferte pentru J&R Enterprises, dar sunt confidentiale. E vorba de cateva sute de milioane de euro. Nu stiu daca sunt un om bogat, dar pot sa-mi cumpar tot ce-mi trebuie. Nu stiu cu exactitate cati bani am, toti sunt in pereti si utilaje, adica in fabricile mele. Mai sunt ceva si prin conturi bancare, glumeste Seroussi. El continua si spune ca deocamdata nu vrea sa isi vanda afacerile. Chiar daca o sa vand, o voi face unui investitor din aceeasi industrie si nu voi vinde in intregime. Daca ar trebui sa isi vanda toata productia pe o singura piata, atunci pantalonii si costumele lui Seroussi ar imbraca intreaga populatie a Danemarcei, spre exemplu. J&R Enterprises produce anual aproximativ 1,5 milioane de costume. Industria textila romaneasca exporta anual articole de imbracaminte si alte materii textile de circa 4 miliarde de euro, insa ponderea acestora in totalul exporturilor este in scadere.

    Afacere In familie
    Seroussi isi conduce afacerile impreuna cu membrii familiei sale una din fetele sale conduce filiala din Marea Britanie, iar fratele sau este seful diviziei din Germania a companiei. Directorul general al diviziei locale este un roman, care lucreaza in companie de peste 30 de ani. Impreuna cu soferul meu, pe care il cunosc de 34 de ani, ei sunt cei mai vechi oameni din companie, a mai spus Seroussi. Dar industria modei rezerva surprize si celor mai experimentati jucatori, asa cum avea sa afle si Seroussi. J&R Enterprises s-a aflat in dificultate anul trecut din cauza aprecierii leului, iar Seroussi a fost nevoit sa concedieze in jur de 600 de angajati in ultimele luni ale anului.

    Compania produce anual confectii in valoare de circa 100 de milioane de euro, potrivit ZF, din care peste 95% merge la export in sistem lohn. Strategia lui Seroussi pentru contracararea efectelor nefavorabile ale cursului valutar vizeaza reducerea exporturilor.

    No Fast Fashion
    O alta mare problema pentru producatorii de textile din Romania au fost, anul acesta, importurile de produse foarte ieftine de pe piata asiatica, care au afectat mai ales producatorii de haine cu un grad redus de complexitate. Este sigur pe el si explica de ce nu se simte amenintat de fenomenul fast fashion (moda rapida – n.r.) Ceea ce fac eu nu este doar moda. Incerc sa combin trendurile cu materialele de cea mai buna calitate, si asa imi pastrez o baza oarecum constanta de clienti, arata Seroussi.

    El petrece noua luni dintr-un an in Romania, restul timpului petrecandu-l in Israel. Cand nu sunt in Israel, ma intalnesc cu cei mai importanti clienti ai mei din Europa, cam de doua ori pe an, mai spune Seroussi. Asculta muzica si iese la cina cu fiica sa aproape in fiecare seara. Imi pare bine ca am convins-o pe Nora sa locuiasca in Romania, petrecem mult timp impreuna, a povestit Seroussi. Nora Seroussi este proprietarul restaurantelor Beverly Hills Bar si Beverly Hills Bistro din Bucuresti.
    Seroussi spune ca nu se gandeste sa se retraga momentan din afacerile sale. Imi place prea mult ceea ce fac si nu pot sa renunt acum. Mintea trebuie sa continue sa lucreze, spune Seroussi.

  • Prime Time mobil

    Unii le prefera in confortul banchetei din spate a masinii, in drumul spre birou dimineata, altii le vor in timpul pauzei de pranz. Serviciile de televiziune pe telefonul mobil au inceput sa prinda si pe piata romaneasca, iar toti marii furnizori de servicii de telefonie si continut multimedia fac adevarate demonstratii de forta pentru a prinde valul TV-ului ?la purtator?. Piata este data de cele aproape jumatate de milion de terminale mobile din Romania care pot accesa serviciile de televiziune pe mobil. O estimare oficiala a principalilor furnizori de astfel de servicii de pe piata romaneasca, Orange si Vodafone, nu a fost facuta inca, dar valoarea pietei de servicii de continut media pe telefonul mobil, in care sunt incluse si programele TV, poate depasi 10 milioane de euro anul acesta, la un consum mediu lunar de 2-3 euro pentru fiecare telefon care suporta astfel de servicii, potrivit analistilor din piata. Din cei peste 11 milioane de utilizatori romani de servicii de telefonie mobila, aproape 400.000 detin telefoane mobile care pot fi folosite pentru o mica ?gustare video?. Aceste telefoane suporta servicii de televiziune pe mobil, o parte dintre ele – pana in 150.000 – fiind dotate cu tehnologia 3G, iar restul cu GPRS sau EDGE. Daca atunci cand au fost lansate serviciile de televiziune pe mobil, putini oameni auzisera de asa ceva si chiar si mai putini stiau sa il acceseze, in 2005 traficul a crescut sustinut, de aproape opt ori in cazul Orange, de exemplu. Cine sunt clientii?Cele mai urmarite emisiuni difuzate pe telefoanele mobile din Romania par a fi cele de dupa ora 6, cand se inregistreaza cel mai mare trafic pe serviciile de mobile TV. In ochii unui om de business, televiziunea pe mobil ramane in sfera mottoului de zi cu zi – ?timpul inseamna bani?. La TV pe mobil se uita cine are timp, scopul fiind mai degraba informarea decat divertismentul.Pentru Antonio Eram, director al companiei Netopia, furnizoare si distribuitoare de aplicatii software pentru telefonul mobil, ?mobile TV este un moft?, ceva fara de care poate trai, dar care totusi il tine la curent cu toate evenimentele importante de peste zi.?De obicei nu am timp sa ma uit, dar cate zece minute de 2-3 ori pe saptamana fac loc in programul meu si unei emisiuni de televiziune pe mobil?, spune Eram. ?Culmea este ca acele cateva minute le gasesc intotdeauna atunci cand sunt la volan prins in trafic, cu toate ca stiu ca nu ar trebui sa-mi distrag atentia atunci, ori pe la vreo conferinta de presa care devine usor plictisitoare?, povesteste el.O piata de 27 miliarde de euroIn prezent, peste 40 de operatori de telefonie mobila din lume ofera in portofoliul lor si serviciul de televiziune pe mobil. Pionierii tehnologiei au fost, ca in multe alte cazuri, asiaticii. Insa, intre timp, ?mobile TV? a inceput sa ?prinda? in toata lumea.Serviciile de televiziune pe mobil se bazeaza pe comportamentul deja format al utilizatorilor de telefoane mobile. Mai exact, este vorba de obisnuinta de a utiliza telefonul in intervale de timp scurte, preferand in acelasi timp consumul de continut on-demand (la cerere). Nu trebuie uitat insa ca transmisia pe mobil nu poate fi identica cu cea de pe televizor din cauza limitarilor inerente ale acestui nou canal media, cum sunt dimensiunile mici ale ecranului sau durata de viata a bateriei.VODAFONElansare – iunie 2005oferta – Realitatea TV – se va diversifica dupa introducerea Vodafone Live in cursul anului. tarifarea – in functie de traficul de date, unul dintre cele mai avantajoase abonamente fiind cel de 3 dolari/luna, in care intra un trafic de 100 MB. Costul suplimentar, dupa consumarea celor 100 MB este de 30 centi/MB.retea – circa 150.000 de telefoane 3G. numarul de accesari zilnice – aproape 1.000.durata medie de utilizare – 3 minute pe zi.ORANGElansare – octombrie 2004oferta – posturi romanesti: ProTV International, N24, Minimax, Realitatea, Antena 3, National TV, Favorit TV si Senso si internationale: BBC World, TV5, Fashion TV si posturile pentru adulti Playboy si Blue.tarifarea – ?la bucata?, fiecare accesare a unui post fiind taxata cu 20 de centi, indiferent de durata de vizionare, sau pe baza de abonament – 1 dolar pe zi sau 4 dolari pe luna cu acces nelimitat.retea – 250.000 de utilizatori de telefoane mobile compatibile EDGE sau GPRS. durata medie de utilizare – 2 minute pe zi.Multimedia pe mobilGigantul media News Corp., detinut de magnatul Rupert Murdoch, a lansat recent un magazin virtual de continut multimedia si divertisment destinat telefoanelor mobile – Mobizzo, dar si un studio de productie de continut exclusiv pentru telefoanele mobile. Miscarea companiei face parte din trendul amplu de concentrare a furnizorilor de continut media catre echipamentele pentru telefoanele mobile, dat fiind faptul ca in urmatorii 5 ani numarul estimat de utilizatori de mobile va ajunge la 4 miliarde.

  • Pe val

    Pentru ca, dincolo de a conduce un Ferrari sau de a fi proprietarul unui castel in Scotia, nu te numesti magnat daca nu ai o ambarcatiune de lux acostata intr-un port insorit la Mediterana.In Romania exista 5.000 de ambarcatiuni, in care intra si iahturi si barci, spre deosebire de Franta, de exemplu, unde peste 500.000 de ambarcatiuni populeaza docurile. Totusi, la cea mai recenta expozitie de profil din Bucuresti, daca nu ar fi existat panorama Palatului Regal care sa iti aduca aminte de locatie, cu usurinta te-ai fi putut inchipui pe litoral, printre fete bronzate si marinari. Mai mult, Bogdan Craiciu, general manager al Set Events, compania oraganizatoare, a tinut mortis sa inlature prejudecata ca iahturile sunt dedicate exclusiv oamenilor foarte bogati. ?Fiind un mare pasionat de iahting, detin o barca si foarte multi prieteni m-au intrebat de unde am avut 200.000 de euro sa mi-o cumpar. Oamenii trebuie sa inteleaga ca preturile barcilor nu sunt deloc prohibitive. De altfel, in expozitie sunt prezente si ambarcatiuni de 5.000-7.000 de euro?, a spus Craiciu. Cea mai scumpa ambarcatiune vanduta a fost un iaht Nimbus 320, de 250.000 de euro, care a fost cumparat de un roman. Iahtul este un apartament pe apa, cu doua dormitoare, bucatarie complet utilata si baie. De altfel, o mare parte dintre cei 7.500 de vizitatori ai expozitiei au venit ca sa cumpere ceva. ?Unul din trei vizitatori a plecat acasa cu ceva, fie ca a fost vorba de un mic accesoriu, fie ca si-au luat propria barca?, spune Craiciu. Potrivit lui Craciu, majoritatea ambarcatiunilor din Romania sunt de mici dimensiuni. ?Pana acum singurul port care ofera conditii pentru iahturi mari este cel din Complexul Europa de la Eforie, care are doar 60 de locuri?, explica el. Armatorii straini vor sa vina in ape romanesti, dar infrastructura nu le permite. ?Sunt proprietari de ambarcatiuni care ar dori sa viziteze Delta Dunarii pe apa, dar ocolesc Romania pentru ca nu exista o infrastructura care sa le permita acostarea?, a conchis Craiciu.

  • Power lunch autohton

    Castigatorul putea aduce la masa vietii lui inca sapte prieteni, iar restaurantul Smith & Wolbusky din New York s-a oferit chiar sa plateasca 10.000 de dolari pentru privilegiul de a-l servi pe unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii. Norocosul nu a fost nici de departe un muritor de rand, pentru ca a fost nevoit sa scoata din buzunar 351.000 de dolari pentru a invata despre conceptul de “power lunch”” de la Buffet insusi. Revista Target nu a licitat pe eBay, dar a invitat trei manageri de top din Romania pentru a povesti despre modul in care executivii adapteaza local conceptul. Alejandro Solano, managerul general al companiei imobiliare Hercesa in Romania, Roxana Balcescu, directorul executiv de la agentia de turism CMB Travel, si Radu Georgescu, presedintele grupului Gecad, ne-au exemplificat. Iar totul s-a petrecut la restaurantul lor preferat.Alejandro Solano””Daca am doar o ora si jumatate la dispozitie, nici macar nu ma duc la restaurant””Alejandro Solano, managerul general al companiei imobiliare Hercesa in Romania, a venit in Bucuresti in 2004, si de atunci a vizitat tot felul de restaurante. Totusi, cel care a reusit sa urce in topul preferintelor sale a fost Uptown de pe strada Rabat din Dorobanti. “”Restaurantul mi-a fost prezentat anul trecut de catre un prieten din Grecia. Imi place toata combinatia pe care o reprezinta locul: mancare buna, designul corect, profesionistii care se afla in spatele restaurantului, atmosfera, serviciul bun, chelnerii sunt intotdeauna aproape atunci cand ai nevoie de ceva””, povesteste Solano. Spaniolul spune ca in cultura din care provine, restaurantele ocupa un rol foarte important. “”In Spania facem foarte des afaceri la masa. Cred ca ajuta, pentru ca putem fi mai relaxati. Totul are legatura cu faptul ca imparti masa, ai ocazia sa cunosti persoana alaturi de care esti intr-o atmosfera diferita de rigiditatea unui birou. Este un mod de a combina lucrurile, adica de a amesteca afacerile cu placerea””, explica Solano. Executivul spaniol isi aminteste ca la Uptown a organizat cina de anul trecut cu angajatii sau ca tot aici a luat masa dupa ce a incheiat un contract important pentru achizitionarea unor terenuri. “”Cand aleg un restaurant pentru o intalnire de afaceri, in primul rand trebuie sa nu fie un loc zgomotos. De exemplu, Terasa Doamnei imi place, dar nu este potrivit pentru o discutie. In plus, si calitatea este la fel de importanta, daca vrei sa iti impresionezi partenerul, totul trebuie sa fie in perfecta concordanta””, spune Solano. Managerul spaniol sustine ca mancarea preferata ramane cea din Spania si se mandreste ca doi dintre primii trei bucatari ai lumii provin din tara sa natala. Si tabieturile i-au ramas tot din Spania. “”Daca am la dispozitie doar o ora sau o ora si jumatate, nu vin la restaurant, pentru ca nu am timp sa savurez mancarea. Am norocul ca biroul sa se afle langa casa mea, asa ca de multe ori merg la pranz si gatesc””, povesteste Solano.Si pentru ca intalnirea noastra a fost de fapt o “”power dinner””, managerul a ales pentru antreu calamari picanti cu sos de rosii, ceapa si ardei, iar felul principal steak Diana – muschi de vita la gratar cu sos de mustar si garnitura de legume. Adica exact ingredientele perfecte pentru o masa usoara de seara.Cat despre restaurantele din Romania, managerul de la Hercesa spune ca “”sunt unele restaurante foarte bune, dar multe dintre ele trebuie sa lucreze la servicii.Se multumesc sa iti dea mancare normala, un snitel normal si cu mamaliga la fel de normala, dar nu isi doresc mai mult. Spania cred ca a castigat foarte mult din faptul ca este o tara turistica, din cauza asta are atat de multe restaurante bune. Totusi, sunteti pe drumul cel bun, pentru ca vad schimbari in fiecare loc in care merg””, conchide Solano.Radu Georgescu””Daca vrei sa te duci la un restaurant, clar nu trebuie sa alegi unul in voga.””Radu Georgescu, presedintele grupului Gecad, a ales restaurantul Sangria de pe Caderea Bastiliei pentru o intalnire relaxata la pranz. El povesteste ca prima data a venit aici acum trei ani insotit de Dan Sandu, vicepresedintele de la Citibank. Iar de atunci a ramas client fidel si vine o data la doua zile. “”Imi place Sangria, pentru ca este construit pe baza unui concept de strada. Mesele din mijloc sunt mese de terasa, iar cele de pe margine sunt mese de restaurant. Uneori, seara, vin doi baieti cu chitarile si canta o muzica foarte linistitoare””, povesteste Georgescu. El crede ca Sangria este locul cel mai potrivit pentru o intalnire de afaceri, asta desi presedintele de la Gecad spune ca prefera totusi biroul ca loc pentru astfel de discutii. “”Se mai intampla sa iau masa cu persoane cunoscute si sa vorbim si despre afaceri. Cred ca aceste mese intaresc relatiile, consolideaza sentimentul de incredere, pentru ca acei doi parteneri de afaceri se vad intr-un alt context. Totusi, nu discut probleme importante la restaurant.””El spune ca in general pentru o intalnire de afaceri aloca un “”slot de doua ore””, ceea ce arata ca pasiunea pentru informatica se infiltreaza si in mancarea preferata. “”Daca partenerul este din Bucuresti, atunci il las pe el sa aleaga, iar daca imi revine mie aceasta sarcina, atunci venim la Sangria””, continua el. Presedintele de la Gecad povesteste ca, desi restaurantul a inceput prin a fi foarte bun si ramane printre cele mai bune locuri din Bucuresti, nu au lipsit problemele. “”Eu beau foarte mult fresh de portocale, chiar si 5-6 pahare la o masa, iar saptamana trecuta mi-au spus ca nu au. Puteau sa cumpere doua kilograme de portocale.””Totul a fost uitat la vederea cremei de branza despre care povesteste ca are o savoare speciala. “”Nu am mai mancat nicaieri crema de branza ca aici.”” Iar presedintele de la Gecad a incercat foarte multe mancaruri prin toate locurile pe care le-a vizitat. In calatoriile sale, Radu Georgescu a remarcat ca diferentele culturale se reflecta foarte bine si asupra modului in care se fac afacerile. “”Eu am lucrat foarte mult cu americanii, care intotdeauna abordeaza lucrurile direct, fara ocolisuri. Daca avem o treaba de facut, o facem acum. In Europa, fiecare tara are specificul ei. De exemplu, germanii nici macar nu se deplaseaza, prefera sa puna totul la punct prin mail-uri. Iar japonezii nu fac afaceri pana nu te vad la fata. Vin aici si stau trei zile, iar daca chimia functioneaza, atunci totul este in regula.””Cat despre alegerea unui restaurant in Romania, Georgescu avertizeaza ca nu trebuie sa alegi un restaurant in voga, pentru ca este foarte multa galagie, se vorbeste foarte tare. “”In plus, personalul restaurantului este din doua categorii: fie este arogant, fie este mult prea slugarnic si te deranjeaza.””Roxana Balcescu””Cand ma intalnesc cu un partener de afaceri incerc sa merg la sigur””Roxana Balcescu, director executiv al CMB Travel, a ales Braseria de la Hilton. “”Sunt putine restaurante de categorie business in Bucuresti, restaurante unde sa existe o armonie intre bucatarie, ambient si servicii. In strainatate de exemplu, exista meniuri speciale pentru masa de pranz, meniuri unde sa fie cuprins totul la un pret extrem de avantajos. Pentru oamenii de afaceri din strainatate este foarte simplu sa iasa in oras si sa manance bine la un pret decent””, explica Balcescu.Cat despre conceptul de “”pranz de afaceri””, directorul executiv de la CMB Travel spune ca “”afacerile s-au facut intotdeauna la restaurant. Mi se pare chiar o idee buna. Este adevarat ca baza afacerii nu se pune la restaurant, dar se pot pune la punct niste detalii, se realizeaza o apropiere intre parteneri””. Ea spune ca datorita faptului ca lucreaza in turism, este obligata sa testeze piata restaurantelor si este intotdeauna in cautare de locuri care sa se ridice la inaltimea standardelor proprii. “”Totusi, atunci cand ma intalnesc cu un partener de afaceri, incerc sa merg la sigur, nu fac teste.”” Si de cele mai multe ori alege Hilton, unde spune ca atunci cand este in tara, vine si de doua ori pe saptamana. La Hilton directorul executiv de la CMB Travel a preferat ca antreu salata de vinete cu branza si usturoi, iar pentru felul principal friptura de ton cu ciuperci si andive. In timp ce savura salata, si-a amintit ca unul dintre lipsurile restaurantelor din Bucuresti sunt chiar “”salatele, la care, atunci cand exista, culorile si ingredientele nu te imbie””. Balcescu povesteste ca are foarte mare grija de meniul pe care il alege, pentru ca este foarte important pentru silueta. “”Mananc in general paine neagra, cu care m-am obisnuit in Germania, iar dupa masa beau cafea. Este un tabiet pe care l-am dobandit de la italieni si spanioli, pentru care intreg ritualul cafelei are un sens.””””De regula, atunci cand calatoresc, aleg bucataria traditionala a tarii in care ma aflu, dar evit bucataria germana. Oriunde mananc bucatarie italiana sau spaniola si imi place tot ce inseamna peste””, povesteste Balcescu. Desi nu este un fan al bucatariei germane, de aici i se trage pasiunea pentru bere, pe care ii place sa o savureze din cand in cand seara. “”Sotul meu m-a invatat totul despre bere. Cel mai mult imi place un fel de bere pentru biciclisti, Radler, care este un pic mai dulce pentru ca este jumatate bere si jumatate limonada, dar totul este combinat in asa fel incat rezultatul sa fie unitar. Si la Londra am incercat o bere Guiness Red Collar, care avea o spuma cu sirop de afine si care m-a impresionat.”””

  • SECRETELE PUTERII

    Werner Schinhan este cel mai puternic om din Petrom, avand pe mana afacerile de 3 miliarde de euro ale companiei, Dragos Dinu conduce cea mai importanta companie farmaceutica, cu vanzari anul trecut de 280 de milioane de euro, iar Dan Ostahie a fondat Altex, liderul pietei de retail de electrocasnice, cu afaceri de 275 milioane de euro in 2005. Codrut Pascu este seful celei mai mari companii de consultanta din Romania, Roland Berger, si printre sarcinile sale se numara si restructurarea Romgazului, iar Florentin Banu a fondat si vandut deja 2 afaceri pentru mai mult de 15 milioane de euro.Sefa AIG New Europe Fund, Doina Popescu, administreaza investitii de peste 80 de milioane de euro si a condus consortiul de investitori care a vandut 23,3% din Orange catre France Telecom pentru mai mult de 400 milioane de euro, iar Edwin Botterman, CEO Brau Union, conduce o companie ce vinde bere de peste 160 de milioane de euro pe an. Unii dorm cu laptopul in pat, in timp ce altii nu vor sa il deschida nici macar in avion. Codrut Pascu doarme in medie 5 ore pe noapte. Doina Popescu spune, pe de alta parte, ca nu se poate trezi devreme nici in ruptul capului. Unii manageri fac sport, altii nu mai au de mult timp decat de alergat dupa clienti. Edwin Botterman nu a mai mers la sport de peste un an, dar se antreneaza la vandut bere, in timp ce Dan Ostahie invata sa se dea cu snowboard-ul. Sunt mai mult sau mai putin dependenti de tehnologie, dar nici unul nu mai scapa de mobil. Dragos Dinu a ajuns sa vorbeasca neprietenos la telefon — adica dezvolta un fel de alergie contemporana fata de mobil, in timp ce Werner Schinhan nu se simte productiv fara laptop. Florentin Banu se considera dezordonat si spune ca are o coordonata fixa: laptopul. Codrut PascuManaging Director al Roland Berger RomaniaConsultanta fara ore suplimentareDorm cate 4-5 ore pe noapte. Am programul in acest fel cam de 10 ani incoace. Diminetile mele bucurestene sunt cele mai placute, pentru ca ma trezesc la ora 7:30 si vad soarele care imi bate in geam, iar geamurile casei mele sunt foarte mari! Cand nu sunt in Bucuresti, ma trezesc mai devreme, chiar si pe la 4-5. Din Floreasca pana la serviciu fac aproximativ 15 minute. Am si sofer si masina de serviciu, dar imi place sa conduc. Asa ca imediat dupa ce fac rondul in Piata Victoriei iau amenda. Da, ziua si amenda. Si, culmea: de la acelasi politist! De doua ori m-a prins fara centura. Cand ajung la serviciu nu beau cafea, pentru ca nu imi place, dar asist pasiv la discutia matinala a colegilor mei care isi beau cafeaua. Citesc presa. Imi plac Business Magazin, The Economist si Harvard Business Review. Din ziarele romanesti citesc despre banci, pentru ca sunt de mare interes pentru sectorul consultantei, si informatiile bursiere le iau din Bursa. Joc la Bursa, dar nu ma uit la cotatii zilnic, pentru ca stau mai mult pe pozitii, nu sunt activ pe termen scurt. Merg la Viena trimestrial pentru intalnirea regionala a Roland Berger. O data pe an ma intalnesc cu Roland Berger insusi, care este inca implicat, mai ales cand vine vorba de clienti mari precum Deutsche Bank, ABB sau E.ON. E un tip care face asocieri deosebite si cunoaste foarte multa lume. De obicei, discutam despre situatia economica a Romaniei, iar ultima data am discutat si despre Brancusi. O zi normala de lucru, in Bucuresti, incepe cu multe intalniri, pe care mi le programez dinadins dimineata. Cred ca durata optima a unei intalniri este de o ora, si cel mai mult imi displace la un sef sa nu gestioneze timpul corect si sa-si tina angajatii peste program. Lucrez mult cu grafice si chart-uri in Powerpoint, pentru ca vreau sa ma fac inteles, sa fie totul clar, iar clientul sa se simta confortabil. Adica sa poata sa spuna cand nu intelege ceva. Asa e stilul meu: sa ma imprietenesc cu clientul, sa stabilesc o relatie pe termen lung si sa il fac sa revina. 70-80% din clientii nostri sunt “repeat clients””, adica clienti care revin. Este un mod de lucru la care tin foarte mult. Daca am timp, in jur de ora 13-14 ies la masa in Uptown, restaurantul meu preferat. Imi place sa mananc Tuna Stake sau pui cu smantana si rosii uscate. Mai merg si la un restaurant japonez, Kyoto, unde mananc Unadon, adica un fel de mancare pe baza de anghila, cu sos Teriyaki si cu orez. Lucrez mult cu asistenta mea. E o persoana eficienta si ii deleg cat mai multe sarcini, de la corespondenta la evidenta meeting-urilor. Cel mai tare la birou ma enerveaza sa rezolv problemele de Powerpoint. Se intampla ca uneori, colegii mei sa nu inteleaga ce le spun sau sa nu stie sa ilustreze ceva. Atunci trebuie sa le explic in detaliu si sa facem impreuna prezentarile. Dupa 16-17 imi rezerv cel putin 3 ore pentru lucru individual. Ma uit pe prezentarile mele si vin cu input.Termin ziua de lucru in jur de 8 seara. De obicei, ies in oras. Orbitez in jurul locurilor in care sunt prietenii mei: La Belle Epoque, in Dorobanti sau in Amsterdam Cafe. Fac mult sport. Joc squash cand nu e vremea buna si mult, mult tenis cand e soare afara. Squash-ul este chiar un sport periculos, desi nu pare. De citit citesc mai ales in avion si in tren. Imi place romanul istoric si geopolitica. O carte foarte buna pe care am citit-o recent este “”Fooled by Randomness””, de Nasim Taleb, despre un hedge fund manager din valul “”contrarian-ilor””.Florentin BanuCEO Banuinvest, Interpart, BanuconstructUn rucsac, 3 telefoane si un laptopCalatoresc foarte mult. Mi se intampla o data sau de doua ori pe saptamana sa iau un avion dimineata devreme din Timisoara, unde locuiesc, sa particip la 3-4 intalniri cu diversi parteneri de afaceri la Bucuresti sau in Germania pe parcursul zilei, iar seara sa iau din nou avionul spre casa. Deplasarile nu dureaza niciodata mai mult de 4 zile. Ma impart intre Romania, unde sunt afacerile mele, Germania, unde am cumparat recent 51% din actiunile unei firme de inginerie care imi furnizeaza know-how si clienti, si Austria, unde ma duc sa gust civilizatia. Cand sunt pe drumuri nu ma despart niciodata de rucsacul meu, care imi asigura independenta. In el am laptopul, cate un dispozitiv pentru conectarea la Internet wireless pentru fiecare tara si 3 telefoane, actele, pasaportul si cardurile bancare. Cand sunt in Timisoara nu am un program fix, nu sunt un workaholic. Activitatea mea nu este munca, eu o vad ca o pasiune. Iau investitiile mele ca pe o provocare personala, succesul printre antreprenori se masoara in banii pe care poti sa-i faci.Sunt un dezordonat, singurele coordonate fixe fiind laptopul si actele personale, nici macar presa nu o citesc zilnic.Nu mai am atributii executive in nici una din afacerile mele, constructii, investitii imobiliare, centrul sportiv, cu exceptia companiei ce activeaza pe piata componentelor pentru industria auto. In curand imi voi delega atributiile si in aceasta afacere. Cu toate acestea, ultimul cuvant imi apartine cand vine vorba de administrarea afacerilor in care sunt implicat.Nu mi-am adunat toate afacerile intr-un singur sediu, pentru moment cartierul general il am la fabrica de componente auto, un proiect pentru care am planuri mari si in care vom investi masiv in viitorul apropiat…Pe data de 10 a fiecarei luni, primesc raportarile financiare de la managerii fiecarei companii in care sunt actionar. De multe ori le analizez in avion sau cand calatoresc. Nu organizez de obicei sedinte cu toti managerii companiilor, discut cu fiecare separat. Raspund la telefon doar managerilor, clientilor si apropiatilor mei. Uneori mai organizez conferinte telefonice.Mi-ar fi imposibil sa traiesc fara telefonul mobil, sunt zile cand primul lucru pe care-l fac cand ma trezesc este sa rezolv la telefon o parte din problemele zilei.Am un loc favorit unde mananc in Timisoara, Camelot, un restaurant unde se poate manca cu mana. De altfel, mananc zilnic la fast-food-uri. Traiesc simplu, nu-mi plac fitele, deocamdata locuiesc intr-o garsoniera, dar ma voi muta in curand. Luna trecuta am vrut sa ma aerisesc si am plecat cateva zile in Austria, unde am o proprietate, si m-am plimbat cu bicicleta cateva sute de kilometri. Toata distractia m-a costat cam 3.000 de euro, din care 2.000 de euro au fost cheltuiala cu cele doua biciclete, dar aerul liber si miscarea mi-au facut foarte bine. Uneori joc ping-pong in sala mea de sport.Edwin BottermanCEO Brau Union””E mai amuzant sa vinzi bere decat petrol””Nu pot sa spun ca am un sablon al unei zile de lucru. Uneori ma trezeste noaptea un gand dupa care nu mai pot sa adorm, dar in general ma trezesc in jurul orei 7. Dimineata nu ma grabesc, prefer sa imi urmez in liniste ritualul. Dupa ce-mi beau cafeaua intru pe Internet ca sa ma pun la curent cu stirile internationale pe BBC World si apoi ma uit la prognoza meteo — asa imi dau seama cat de gros trebuie sa ma imbrac si estimez cam cata bere vom vinde in urmatoarea perioada. De obicei nu prea am timp sa citesc ziarele, ma uit doar pe titluri si daca imi atrage ceva atentia, citesc articolul respectiv seara sau in masina.Am inceput deja sa citesc si ziare romanesti. Inteleg destul de multe, dar inca nu ma incumet sa vorbesc. Nu am mai facut nici un curs de 2 luni pentru ca nu imi mai ramane timp pentru studiat. Una dintre ambitiile mele profesionale este sa nu parasesc biroul decat atunci cand lista de e-mail-uri din inbox-ul meu reuseste sa incapa pe ecran. Vizitele din teritoriu imi sunt foarte importante. tin foarte mult sa ma intalnesc cu angajatii si imi rezerv 4 zile pe luna pentru a vizita fabricile si magazinele noastre. Am vazut deja o data toate fabricile noastre de cand am venit in Romania si ma pregatesc pentru un al doilea tur. Imi place sa-mi anunt vizita cat mai tarziu ca sa nu se poata pregati in amanunt pentru venirea mea. In industria berii trebuie sa fii deschis, berea este cel mai adesea un pretext social, iar asta se vede in felul in care lucreaza oamenii. E mai amuzant sa vinzi bere decat sa vinzi petrol. De aceea nu am un secret pentru eliberarea de stres. Singurul lucru pe care il fac in acest sens este sa ma schimb imediat de hainele de birou atunci cand ajung acasa, uneori inainte sa salut pe cineva. A, da? si beau o bere! Nu ma omor dupa mersul la fitness, prefer activitatile de outdoor. Imi place mult golful dar in Bucuresti este cam greu, pentru ca nu sunt terenuri decat in afara orasului. Am calatorit mult si am lucrat in diferite parti ale lumii. Am locuit pe rand in Rwanda, Zair, Spania, Amsterdam. Cam o data pe luna, merg in Bruxelles, pentru ca acolo sunt copiii mei. Doina Popescu Country Manager, AIG New Europe Fund””Am delegat cam tot ce se poate delega””Un lucru e clar: nu pot sa ma trezesc devreme. Desi i-am promis fiicei mele ca o voi duce la scoala, dupa ce ia admiterea la colegiul Mihai Viteazul, mi-am dat seamna ca programul acestui liceu este prea dur. Ea incepe scoala la 7.30 si ar insemna sa ma trezesc la 6.30. Imposibil! Asa ca pustoaica se duce singura la scoala si isi face singura si micul dejun. Inainte sa plec de acasa ma uit la EuroNews si la CNN ca sa mai urmaresc pietele de capital, evolutia euro si a dolarului. EuroNews este un “”must””, ma mut pe CNN doar daca mai am timp. In general, diminetile incep cu o sesiune de e-mailing si continua cu telefoane. Imi iau mail-ul acasa, vreme de o ora, inainte de a pleca spre serviciu. Uneori ajung la serviciu cu telefonul inca la ureche, cu conversatii care dureaza pe toata durata drumului. Urmatorul punct pe agenda este sa citesc ziarele: Bursa, Ziarul Financiar si Capital. Piata bursiera este extrem de interesanta pentru mine; ca fond de investitii, niciodata nu stii de unde ti se iveste o oportunitate de exit. Ajung la serviciu, unde lucrez cu o echipa mica, pentru ca asa e in private equity — nu e nevoie de multi oameni. Suntem trei oameni in total: eu, asistenta si colegul meu care este “”associate”” si se ocupa de analize financiare. Deseori sunt nevoita sa stau pana seara tarziu la birou pentru ca am tot felul de conference call-uri cu New Yorkul, Varsovia si cu Asia. Fondul nostru de investitii lucreaza la nivel global, si cand trebuie sa impaci patru fusuri orare, solutia este sa alegi o ora potrivita pentru toata lumea. Doua-trei cafele pe zi imi sunt de ajuns si intotdeauna mi le face asistenta mea. Ca sa nu imi ies din fire, cafeaua trebuie facuta repede si bauta la fel de repede. La fel si celelalte lucruri: de la a face o copie pana la a intocmi un raport, vreau ca totul sa fie prompt. Oricum mi-am delegat tot ce se poate delega: cumparaturi, menaj. Ca sa am mai mult timp, bineinteles. In materie de mancare, cel mai mult imi place sa mananc feluri usoare: salate sau peste, si cand mananc in oras, aleg Uptown, pentru atmosfera. Ziua mea de lucru se incheie pe la ora 21. In general, jumatate din timp sunt pe drumuri: cel mai mult calatoresc in Varsovia, in Bulgaria sau in Ungaria, deci folosesc destul de mult tehnologia de ultima generatie: cu toate astea, nu deschid laptop-ul in avion: prefer sa citesc in loc sa lucrez pe laptop, pentru ca mi se pare riscant sa vada cineva informatiile pe care le am — scaunele sunt foarte apropiate si nu vreau sa mi se uite cineva peste umar. Asadar, cand zbor, prefer sa citesc. Oricum imi place la nebunie sa citesc si sa ascult muzica. Uneori citesc si cinci carti in paralel. Acum citesc o carte despre civilizatia Teotihuacan, ?Mr. China? de Tim Clissold, “”Impreuna”” de Anna Gavalda si “”Cartea gesturilor””. Dan OstahieCEO Altex””Business-ul ca o cursa de masini””In ultima vreme ma implic destul de putin in companie. Conducerea executiva a companiei este practic asigurata de directorii executivi. Ei se ocupa de tot ce tine de bugete, planificare, tot ce tine de procesul executiv. Avem cate o sedinta saptamanala in fiecare luni dupa-amiaza care nu dureaza mai mult de 2 ore. Atunci discutam rezultatele analizelor din cadrul fiecarui departament sau vedem ce urgente au mai aparut. In felul acesta am mai mult timp liber, pe care il dedic familiei. In urma cu cativa ani, la inceputurile afacerii, lucram in unele sambete, dar acum acest lucru nu se mai intampla. In unele weekend-uri, insa, organizez vizite cu angajati din cadrul companiei la mari centre comerciale din Europa. Cel mai mult mi-a placut Xanadu din Madrid. Imi plac sporturile de iarna, dar nu am o destinatie anume preferata, cum ar fi Elvetia sau Austria. Anul acesta am inceput sa iau primele lectii de snowboard, sunt inca la inceput. Practic aproape orice sport am ocazia.Imi place sa vizitez magazinele mele, dar si ale competitiei. Sunt foarte receptiv la tot ce inseamna retail, nu doar cel de electrocasnice. Nu fac mistery shopping in magazinele mele, pentru asta avem contracte cu firme specializate care ne furnizeaza rapoarte periodice. Cele mai pretioase informatii le primesc insa din interiorul companiei. Comparam ce se intampla pe piata noastra cu situatia din tari precum Ungaria, Cehia sau chiar Bulgaria.Sa conduci un business cu o cifra de afaceri de peste 270 de milioane de euro, anul trecut, este ca atunci cand ai conduce o masina: ai niste reguli, o sosea cu limitarile ei si, bineinteles, masina. Din punctul acesta de vedere, eu nu conduc un Ferrari, spre exemplu, pentru ca business-ul cu electrocasnice trebuie sa fie popular. Spre deosebire de o multinationala, la noi regulile si rutinele sunt mai putine, mai simpliste. Incercam sa ne corelam cu evolutia pietei, aplicand regulile din sailing. Incercam intotdeauna sa folosim cresterea pietei pentru a ne majora afacerile, dar, pe de alta parte, trebuie sa “”strangem panzele”” cand piata este in declin.Werner SchinhanVicepresedinte PetromManaging Comittee dupa salata de fructeMa trezesc pe la 6. Nu iau nici un fel de mic dejun dimineata. Beau o cafea si un suc de portocale alaturi de sotia mea si ascultam Romantic FM. Ajung la munca intre 7:45 si 8:00 si primul lucru pe care il fac este sa-mi citesc mail-urile, care sunt cam 80 pe zi si imi rapesc aproape doua ore. “”Operatiunea mail”” dureaza in jur de o ora jumate-doua. Dupa ce termin, citesc presa, in special internationala. Cinci ziare imi atrag atentia zilnic, printre care se numara Financial Times. Dupa toata aceasta informare, de obicei servesc o salata de fructe aici la birou. Rareori parasesc incinta cladirii pentru a manca, pentru ca nu am timp. Ma interesez de cotatiile produselor petroliere cam o data pe zi, seara. Nu sunt un impatimit al Bursei de Valori, dar urmaresc actiunile Petrom. Daca este luni si ceasul arata ora 10, este Internal Jour Fix. Este sedinta in care ma intalnesc cu trei sefi de departament. Tot luni, incepand cu ora 16:30, timp de 2-3 ore are loc Managing Committee la care participa sase persoane. Care sunt cei sase? Capii Petrom. Gheorghe Constantinescu – director general, Werner Ladwein – membru al comitetului executiv, responsabil cu activitatile de explorare si productie, Jeffrey Rinker – membru al comitetului executiv, responsabil cu activitatea de rafinare si produse petrochimice, Tamas Mayer – membru al comitetului executiv, responsabil cu activitatea de marketing, Reinhard Pichler – director financiar si subsemnatul. Agenda de discutii este stabilita in vinerea de dinaintea MC-ului. Tot ce se hotaraste in cadrul acestor intalniri este delegat unor anumiti responsabili. De doua ori pe luna ma intalnesc cu analistii bursieri. Avem o relatie buna cu acestia si de obicei intalnirile nu dureaza mai mult de ora si un sfert. Nu calatoresc exagerat de mult. Fac cam 4-5 calatorii pe an, in interes personal, si ma duc cam de 2-3 ori pe trimestru la Viena, la sediul central al OMV. Am un laptop, un telefon, fara de care pot supravietui, dar nu pot fi productiv, si cardul Vodafone, care imi permite sa-mi iau calculatorul si in vacante. Vinerea incerc sa plec mai devreme acasa. Dragos DinuPresedinte A&D PharmaSedintele eficiente nu dureaza mai mult de 2 oreSunt cel mai matinal din familie: ma trezesc mereu pe la ora 7 si profit de linistea diminetii pentru a incepe ziua cum trebuie. Pregatesc cafeaua pentru toata familia si dau drumul la televizor pe Realitatea TV. Micul dejun joaca un rol important in viata mea — este masa principala a zilei si tin foarte mult la ea, pentru ca de obicei nu mananc la pranz.La birou ajung pe la ora 9, si primul lucru pe care il fac este sa citesc presa nationala. Apoi trec in revista raporturile de vanzari de pe ziua anterioara. Dupa-amiaza vine si randul presei locale. De multe ori articole din cotidienele locale m-au inspirat, si pornind de la acestea, am pus baza unor proiecte de succes. Stabilesc agenda si incerc sa intercalez zilele in care ma ocup de Sensiblu si Mediplus. Intotdeauna imi rezerv o ora pe zi pentru chestiunile urgente sau neplanificate.Nu programez niciodata sedintele inainte de ora 10, iar cele mai eficiente nu trebuie sa dureze mai mult de 2 ore. De doua ori pe luna conduc meeting-ul de board, dar acesta, fiind mai complex, se intinde de obicei peste trei ore. Mi se reproseaza foarte des ca vorbesc sec si neprietenos la telefon, dar asta este numai deoarece prefer relationarea cu oamenii, iar la telefon incerc sa fiu scurt si la obiect. De fapt, cam 50 — 60% din timpul petrecut la serviciu il aloc comunicarii directe cu angajatii, colaboratorii nostri sau autoritatile. Ziua de lucru se incheie de obicei pe la ora 19 sau 20. Serile le rezerv exclusiv familiei mele si prietenilor. Imi place foarte mult sa fac miscare, sa petrec timp in aer liber, si de aceea joc fotbal, tenis si o data pe saptamana merg la sala. Fotbal joc in fiecare duminica, de 20 de ani cu aceeasi parteneri, vecinii din cartier, si sunt un fan devotat al Stelei. Pescuitul este insa de departe cea mai mare pasiune a mea, iar vara ii rezerv acestui hobby cam doua weekend-uri pe luna. Pescuitul inseamna poezie, relaxare, emotii si triumf. Locul meu preferat este Delta Dunarii si incerc sa ajung acolo cat mai des. Un alt avantaj al Deltei este ca nu prea am semnal la telefon, asa ca mai scap de problemele de la serviciu. Pe de alta parte cea mai mare parte a partenerilor mei de pescuit sunt colegi de serviciu, asa ca tot despre afaceri ajungem sa discutam, dar macar o facem intr-un cadru relaxat.”