Blog

  • BACALAUREAT, SESIUNEA A II-A: La matematică, un fenomen, tinerii au părăsit sala după o oră şi jumătate dând foile goale

    “Cred că la această probă au fost eliminaţi opt candidaţi. Dar am înregistrat un alt fenomen. Mulţi tineri au părăsit sala după o oră şi jumătate fără să fi scris nimic pe foile de examen”, a precizat inspectorul general şcolar prof. Cristian Alexandrescu.

    Care au fost subiectele la matematică, proba obligatorie a profilului

    Conform acestuia, probabil că elevii nu au învăţat nici pentru această sesiune şi neavând posibilitatea de a copia s-au văzut nevoiţi să plece din examen. “Probabil că nu au învăţat nimic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uimitor: 1 din 10 sefii morti sunt ucisi!

    Se pare cai in 2010i Biroul de Statistici in Munca din SUA a inregistrat 4,547 de decese la locul de munca iar 10% din cei aflati in functii de conducere au fost ucisi.

    Tot dintre cei aflati in management, 9% au murit in urma unor cazaturi iar 12% au fost “loviti de un obiect”.

    Coborand cateva trepte ierarhice, nici la “nivelul zero” nu stau foarte bine statisticile: Per total, cei care opereaza diverse vehicule de transport au dominat lista deceselor, inregistrand 1,115 de morti la locul de munca.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Achiziţia UPC de către RCS&RDS se clatină, dar americanii vor în continuare să vândă

    “Din ceea ce ştiu, părţile au decis să nu facă tranzacţia”, a precizat pentru ZF, sub rezerva anonimatului, o persoană apropiată discuţiilor. “Nu ştiu care sunt motivele”, a adăugat sursa. “Tranzacţia RCS-UPC a căzut, iar unul dintre motive este eşecul negocierilor privind schimbul de active pe piaţa din Ungaria”, a precizat o altă sursă de pe piaţa telecom pentru ZF. “RCS nu are timp de pierdut, dacă discuţiile ar fi fost favorabile, actele ar fi fost deja înaintate la Concurenţă”, a adăugat sursa menţionată. O a treia persoană apropiată negocierilor UPC-RCS afirmă că unul dintre motivele cheie pentru eşecul tranzacţiei ar fi unele neînţelegeri între echipele de consultanţi ale celor două părţi în interpretarea unor date din bilanţul financiar al UPC. “În aceste condiţii RCS&RDS a solicitat realizarea unui audit financiar, dar solicitarea a fost refuzată.” Totuşi, nu este clar dacă uşile către o eventuală tranzacţie au fost definitiv închise, iar cele două părţi nu ar fi dispuse la un moment dat să reia discuţiile. Contactaţi de ZF, reprezentanţii UPC România nu au dorit să comenteze informaţiile, iar cei ai RCS&RDS nu au răspuns întrebărilor transmise de ZF pe această temă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Baconschi: Kadhafi trebuie capturat şi judecat în Libia

    El a precizat la RFI că “un proces corect, sub asistenţă internaţională în Libia ar avea un impact mai puternic”.

    Pe de altă parte, în opinia lui Teodor Baconschi, Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) este “un interlocutor politic”, dar viitorul Guvern din Libia va trebui să reprezinte “întreaga societate libiană”.

    Teodor Baconschi e de părere că liderul libian, Muammar Kadhafi, “a pierdut războiul când insurgenţii au pătruns în Tripoli”. “E un moment critic. E foarte important acum ca membrii Consiliului Naţional de Tranziţie să acţioneze prompt şi eficient pe plan militar şi în acelaşi timp să amenajeze condiţiile pentru o tranziţie către un regim deschis”, a susţinut diplomatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Slatina va deveni oraşul cu cea mai mare fabrică Pirelli din lume. Alte 18 fabrici rămân în urmă

    Pirelli, care are în prezent 19 fa­brici de anvelope pe patru continente, a anunţat ieri că până în 2014 va mai investi 150 de milioane de euro în fabrica de anvelope pentru autoturisme de la Sla­tina. Aceasta va ajunge la o producţie anuală de 10 milioane de unităţi (faţă de 4 mil. uni­tăţi cât avea anul trecut şi 7 mil. unităţi estimate pentru finele acestui an), devenind cea mai mare uzină de producţie de anve­lope pentru autoturisme din cadrul grupului. De la intrarea pe piaţa locală în 2005 şi până la finele lui 2010, grupul Pirelli a investit peste 300 de milioane de euro în cele două fabrici din Slatina – una produce anvelope pen­tru autoturisme şi alta pro­duce cord metalic (struc­tura anvelopei) – şi în fa­brica de la Bumbeşti- Jiu (jud. Gorj), care produce din 2008 filtre pentru mo­toare diesel.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Misiune de patrulare: Iranul a trimis un submarin şi o navă de război în Marea Roşie

    Sayari a declarat că scopul mobilizării navelor iraniene este acela de a patrula în larg şi de a etala capacităţile Republicii Islamice. El a adăugat că flota va combate şi pirateria. Comandatul iranian a adăugat că prezenţa Iranului în Marea Roşie va consolida securitatea tuturor ţărilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ed O’Neill, interpretul personajului Al Bundy, a primit o stea pe Walk of Fame

    Steaua este amplasată în faţa magazinului de pantofi DSW de pe Hollywood Boulevard, informează accesshollywood.com. Ed O’Neill a interpretat mulţi ani rolul Al Bundy, un vânzător de pantofi, în longevivul serial de comedie “Familia Bundy”. La ceremonie au fost prezente ambele “soţii” ale actorului din cele două seriale TV care i-au adus celebritatea: Sofia Vergara, din “Modern Family”, şi Katey Sagal, din “Familia Bundy”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încrederea americanilor în economie a scăzut în august la minimul ultimilor doi ani

    Indicele privind încrederea populaţiei, calculat de Conference Board, a coborât de la 59,2 puncte în iulie la 44,5 puncte. Analiştii nu se aşteptau ca declinul să fie atât de abrupt. Temerile că Statele Unite ar putea să se îndrepte spre o nouă recesiune s-au amplificat. Scăderea încrederii ar putea să îi determine pe americani să reducă cheltuielile de consum, deşi datele privind vânzările de retail nu au indicat încă o astfel de tendinţă. “Trecem printr-o criză de încredere”, a declarat Tom Porcelli, analist la RBC Capital Markets în New York.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a aprobat înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti

    Autoritatea va fi ordonator terţiar de credite şi se va finanţa de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, din venituri proprii, din fonduri externe şi din alte surse legal constituite. “Acest organism va funcţiona şi a fost gândit în urma unui studiu făcut de Ministerul Transporturilor împreună cu Banca Mondială din 2006. Discuţiile au continuat din primăvară cu experţii FMI, CE şi BM, astfel încât înfiinţarea acestei autorităţi a apărut şi în scrisoarea de intenţie”, a declarat secretarul de stat din MTI Alexandru Nazare. Potrivit secretarului de stat, autoritatea va fi condusă de un director general care va fi numit prin ordin al ministrului Transporturilor, iar schema de personal va cuprinde aproximativ 80 de persoane care vor proveni din redistribuire de la alte instituţii publice, precum şi din noi angajări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se pun stelele în mâncare

    După modelele aplicate în marile hoteluri ale lumii, confraţii din România au decis să îşi (re)modeleze restaurantele pentru a se diferenţia de concurenţă. Dacă turiştii nu se înghesuie în România, măcar clienţi la restaurant să fie. Dar, pentru asta, proprietarii trebuie să ofere potenţialilor clienţi mult mai mult decât orice alt restaurant.Epoque Hotel, unitatea de cinci stele de tip boutique deschisă în noiembrie anul trecut în apropierea parcului Cişmigiu, are un restaurant în care a investit circa 600.000 de euro. “În această sumă sunt incluse franciza Guy Martin, reamenajarea bucătăriei, dar şi reamenajarea restaurantului”, a spus Alex Oproiu, general manager al D&M Real Estate, dezvoltatorul proiectului Hotel Epoque. Pentru schimbarea la faţă a bucătăriei a fost nevoie de achiziţionarea de noi echipamente de producţie, crearea unui laborator propriu de patiserie şi achiziţia unei noi game de ustensile specializate. În ceea ce priveşte restaurantul, au fost realizate lucrări de recompartimentare şi reamenajare a saloanelor utilizându-se lemn masiv.

    Tot de provenienţă franceză, ca şi numele hotelului, este tot ce ţine de meniul Epoque, care este semnat de Guy Martin, un chef francez distins cu două stele Michelin. Martin este şi proprietarul unui restaurant de lux din Paris, Le Grand Vefour. Implicarea acestuia în proiectul Bistro Epoque presupune crearea meniurilor şi selectarea furnizorilor de produse, precum şi numirea unui chef rezident, Arnaud Dunand Sauthier, care să gătească live în bucătăria deschisă a localului.

    Nici lui Sauthier stelele Michelin nu îi sunt necunoscute, dat fiind că, la rândul său, a lucrat în restaurante cotate cu această distincţie. Bucatele realizate în bucătăria de 60 de metri pătraţi şi în laboratorul de patiserie de 15 metri pătraţi sunt consumate zilnic de circa 30 de persoane, care cheltuie în medie 60 de euro fiecare. În restaurantul bistro, amenajat de biroul de arhitectură Igloo architecture, se adună ambasadori şi membri ai corpului diplomatic român şi internaţional, oameni de afaceri şi alte persoane din lumea mondenă. Aceştia sunt serviţi în total de nouă persoane, şase la bucătărie şi alte trei personal auxiliar. Reţetele lui Guy Martin includ creveţi Black Tiger cu roşii şi rubarbă, somon marinat cu anason stelat, cremă lejeră de conopidă şi grepfrut, viţel de lapte, sparanghel verde şi ravioli cu foie gras, friptură de vită Black Angus servită în sânge, cartofi à la Savoy şi piure de broccoli cu usturoi. “Meniul Epoque este de inspiraţie franceză, însă este deschis influenţelor gastronomice din întreaga lume”, precizează oficialul hotelului.

    Hotelul Epoque nu este singurul care a decis să lanseze un restaurant “altfel”. Managementul JW Marriott şi-a remodelat şi lansat în acest an un restaurant de tip steakhouse, unde, la fel ca în Barcelona la Mandarin Oriental, bucătarul găteşte la doar câţiva metri de tine şi unde îşi poţi alege singur friptura. Diferenţa este că între bucătar şi clienţi nu există nici măcar geamul despărţitor.
    “Restaurantele de tip steakhouse autentic sunt foarte puţine în România”, spune Daniel Mocanu, directorul general al Daas România, care s-a ocupat de remodelarea bucătăriei. El mai explică faptul că bucătăria de tip cooking show, unde poţi urmări prestaţia bucătarului, atrage tot mai multe cereri. “Cererea pentru acest tip de bucătărie reprezintă cca 5% din totalul cererilor de bucătării profesionale. Încă nu există o cultură a acestui tip de bucătărie şi meniu în România. Excepţie fac marile lanţuri hoteliere, precum Radisson sau Marriott, şi câţiva întreprinzători care vin cu cereri dedicate.”

    Întregul proces de schimbare la restaurantul din cadrul JW Marriott a durat circa opt luni, în condiţiile în care procesul remodelării a însemnat proiectarea bucătăriei, care a durat şase luni, şi implementarea proiectului cu o durată de două luni. “Remodelarea a presupus modificarea spaţiului destinat restaurantului, modificarea instalaţiilor de apă, gaz, curent, ventilaţie, o nouă aşezare a scaunelor şi al meselor”, explică furnizorul de echipamente Daas. Mai mult, s-a construit o zonă de gătit propriu-zisă, o zonă de show-salad şi două baruri.