Blog

  • Sediul Parlamentului European, evacuat

    “Un generator a fost avariat şi a fost declanşată o pană de electricitate, care va dura mai multe ore”, a explicat el. Oficialul european a adăugat că, din motive de securitate, s-a decis evacuarea clădirii. “Nimeni nu a păţit absolut nimic, toată lumea este în afara pericolului”, a adăugat el.”A fost evacuată toată lumea din clădire. Nimeni nu ştie nimic, nu ştim dacă suntem în pericol sau nu, cei de la Securitate nu ne-au spus nimic, ne-au recomandat să vorbim cu pompierii iar aceştia de asemenea nu ne-au zis nimic”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Ivan, şeful Delegaţiei PSD din PE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, Antonescu şi Oprescu s-au elogiat reciproc

    Astfel, Victor Ponta a precizat că atât el, cât şi Crin Antonescu, s-au aflat, în 2008, “din convingere” alături de Sorin Oprescu, care candida independent la Primăria Capitalei şi că au avut încredere în Oprescu înainte de a fi preşedinţi de partid sau co-preşedinţi ai USL.

    “O echipă formată din Sorin Oprescu, Crin Antonescu, Victor Ponta, un primar general, şase primari de sector şi un Consiliu General cu majoritate USL va putea îndeplini principala obligaţie, acea faţă de bucureşteni”, a spus Ponta.

    La rândul său, Sorin Oprescu a ţinut să-i mulţumească lui Victor Ponta pentru cuvintele spuse, el arătând că are acelaşi respect faţă de cei doi co-preşedinţi ai USL şi faţă de calităţile avute, în prim rând ca oameni, apoi ca prieteni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România a înregistrat în iulie a doua creştere din UE a producţiei din sectorul construcţiilor

    Cele mai puternice creşteri raportat la luna iunie au fost înregistrate în Slovenia (10,3%), România, Germania (3,2%) şi Polonia (1,2%).

    La polul opus, Marea Britanie (-4,3%), Suedia (-3,1%), Portugalia (-2,8%) şi Cehia (-1,6%) au consemnat cele mai abrupte scăderi în serie lunară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Financial Times: “Gaură neagră” de 12 miliarde de lire sterline în finanţele publice ale Marii Britanii

    Publicaţia a replicat modelul folosit de Biroul pentru Responsabilitate Bugetară, instituţie independentă, în privinţa împrumuturilor executivului şi a ajuns la concluzia că deficitul structural pentru 2011-2012 este acum cu 12 miliarde de lire, sau circa 25%, mai mare decât se estima anterior.

    Cu numai două luni rămase până la discursul ministrului de Finanţe din 29 noiembrie, coaliţia de la guvernare are de ales între a extinde măsurile de austeritate şi pentru următorul ciclu parlamentar, să introducă noi reduceri de cheltuieli sau să majoreze taxele pentru a echilibra bugetul.

    Un ministru a declarat pentru FT că au avut loc “discuţii agonizante” în ultimele luni privind posibilitatea ca Trezoreria să înăsprească şi mai mult politicile de austeritate, dacă deficitul structural va fi mai mare decât s-a anticipat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oprescu, anunţat oficial drept candidat independent în parteneriat cu USL pentru alegerile locale din 2012

    Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută de către co-preşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, la care participă şi Sorin Oprescu. “O să-mi depun candidatura la alegerile viitoare în calitate de independent sprijinit de USL”, a precizat primarul Capitalei. Surse din USL au declarat, luni, pentru MEDIAFAX că Victor Ponta şi Crin Antonescu vor anunţa, în conferinţa de presă de la ora 14.00, candidatura lui Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, susţinut de USL. Formula convenită de liderii USL şi Sorin Oprescu este “candidat independent în parteneriat cu USL”, au declarat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca Mondială: Femeile din România, plătite în medie cu 10% mai puţin decât bărbaţii pentru joburi similare

    “În medie, o femeie câştigă la nivelul regiunii 80 de cenţi pentru fiecare dolar cu care bărbatul este remunerat. În România, diferenţa este de 90 de cenţi la dolar”, a spus într-o videoconferinţă cu jurnaliştii Carolina Sanchez Paramo, senior economist la Banca Mondială. Ea a arătat că în România, dar şi în regiune, femeile sunt angajate cu precădere în sectorul serviciilor, ceea ce se traduce în remuneraţii mai mici decât cele ale bărbaţilor. “Este o problemă, în sensul că există femei cu studii foarte bune, însă cifrele arată că ele lucrează în domenii în care educaţia primită nu este suficient remunerată”, a afirmat reprezentantul instituţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Soluţia lui Obama pentru reducerea deficitului SUA: Creşterea taxelor cu 1.500 miliarde de dolari în următorii zece ani

    Obama îşi va prezenta propunerile luni dimineaţă la Casa Albă, programul elaborat de administraţie având rolul de recomandare pentru comisia din Congres care trebuie să găsească măsuri de reducere a deficitului bugetului federal cu cel puţin 1.500 miliarde de dolari. Comisia trebuie să ajungă la un acord până pe 23 noiembrie. Propunerile lui Obama anunţă un nou duel între preşedinţie şi liderii republicani din Congres. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, unul dintre cei mai influenţi republicani din Congres, a declarat săptămâna trecută că Partidul Republican nu va accepta creşteri de taxe şi a cerut comisiei de reducere a deficitului să se concentreze pe restrângerea programelor sociale, precum asigurarea de sănătate Medicare oferită bătrânilor. Obama va ameninţa cu dreptul de veto al preşedintelui orice propunere de scădere a deficitului care ar reduce programul Medicare fără să crească taxele plătite de bogaţi, au afirmat sursele citate, apropiate administraţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Băsescu şi Igaş să-şi asume neintrarea în Schengen

    “România ar trebui şi ar fi în interesul românilor să intre în Spaţiul Schenghen. Dacă decizia Consiliului JAI e negativă, aşteptăm de la Traian Băsescu, cel care s-a angajat direct şi de la ministrul Igaş să-şi asume această răspundere şi să vedem de ce lupta împotriva corupţiei din vămi, din Garda Financiară, din Administraţia Financiară, pornită în această primăvară cu multe spectacole intersante, s-a oprit la Sorin Blejnar, la şefii celor arestaţi, iar consecinţa e plătită de toţi românii prin neintrarea în Schengen”, a spus Ponta. Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat luni că România îşi va apăra până la sfârşit şansele de aderare la Schengen, considerând că este nedreptăţită în momentul de faţă şi nu poate să fie de acord să nu adere în 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Baconschi: Sunt acuzat de întârzierea aderării la Schengen, dar nu e o chestiune de politică externă

    “Văd că mai nou sunt ţinut responsabil pentru te miri ce. Aseară, o jurnalistă pe care nici un dubiu nu ar putea-o clinti din omniscienţă şi omnicompetenţă, mă acuza pentru întârzierea aderării României la Schengen, pentru tratamentul şi imaginea românilor în UE, ba chiar pentru suspendarea de la tranzacţiile cu certificate pentru emisiile de carbon! Mi-am interzis să scriu pe acest blog pe teme de politică externă, fiindcă ele angajează România, oricât aş pretexta că mă exprim în capacitate privată. Dar vocile dogite ale casandrelor de serviciu reclamă totuşi o replică”, scrie Baconschi pe blogul său. Ministrul de Externe precizează că ar trebui înţeles, în primul rând, că “Schengen nu e o chestiune de politică externă, ci internă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UBS reevaluează pierderea cauzată de tranzacţii neautorizate la 2,3 miliarde de dolari

    Consiliul de Administraţie al UBS a format o comisie prezidată de un director independent, David Sidwell, fost director financiar executiv la Morgan Stanley, care va ancheta tranzacţiile neautorizate care au condus la pierderile uriaşe dezvăluite în ultimele zile, dar şi sistemele interne de control ale băncii.

    Grupul elveţian a anunţat joi că a înregistrat o pierdere de 2 miliarde de dolari în urma unor tranzacţii neautorizate efectuate de un trader.

    Traderul londonez Kweku Adoboli, principalul suspect în acest caz, a fost ridicat vineri de autorităţile britanice şi acuzat de fraudă şi fals în contabilitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro