Blog

  • ANPC a obţinut executarea silită a băncii Volksbank, ce a perceput abuziv clienţilor unele comisioane. Volksbank: Executarea sancţiunilor nu are bază legală, vom contesta

     Potrivit lui Dunca, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat procedura de executare silită pentru o bancă împotriva căreia nu mai puţin de 240 de persoane au câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, restituirea unor comisioane percepute în mod abuziv, din iunie 2010 şi până în prezent, cu titlu de “comision de administrare”.

    Dunca a afirmat că banca respectivă a fost iniţial amendată de ANPC, în 2010, după care, în 2012, instituţia bancară a pierdut definitiv şi irevocabil în instanţă, iar demersurile pentru executarea silită s-au făcut în 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile vor tipări 20.434.307 buletine de vot pentru alegerile europarlamentare

     Cifrele sunt prezentate într-o informare privind stadiul pregătirii alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014, discutată, miercuri, în Guvern.

    “Guvernul a primit informarea săptămânală asupra stadiului pregătirii alegerilor pentru Parlamentul European. În săptămâna care a trecut, cel mai important eveniment a fost începerea campaniei electorale, în ziua de 25 aprilie 2014. A fost stabilit necesarul de 93.610 bucăţi ştampile cu menţiunea Votat. Vor fi tipărite 20.434.307 buletine de vot şi vor fi imprimate 17.849.496 timbre autocolante cu menţiunea Votat”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economia SUA a fost aproape de stagnare în primul trimestru, din cauza iernii deosebit de aspre

     Analiştii anticipau că avansul PIB va încetini la 1%, de la 2,6% în ultimul trimestru al anului 2013, relatează MarketWatch.

    Investiţiile în echipamente şi construcţii de locuinţe au scăzut, ca şi exporturile şi cheltuielile guvernamentale, în timp ce creşterea stocurilor companiilor a încetinit.

    În pofida creşterii lente de la începutul acestui an, indicatorii disponibili sugerează că economia SUA va accelera în trimestrul al doilea pentru că angajările, cheltuielile de consum şi investiţiile amânate în primul trimestru din cauza vremii nefavorabile vor avea loc în primăvară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF va trimite scrisori firmelor din Bucureşti şi Ilfov cu explicaţii privind eşalonarea datoriilor

     “Agenţia Naţională de Administrare Fiscală îşi doreşte să vină în spijinul contribuabililor cu dificultăţi financiare, explicându-le personalizat despre posibilitatea de a beneficia de facilităţi la plata obligaţiilor fiscale restante, în vederea eliminării riscului de blocaj financiar al firmei ce poate fi determinat de aplicarea prevederilor Codului de Procedură Fiscală referitoare la executarea silită”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

    Proiectul are ca scop final recuperarea arieratelor fiscale înregistrate de contribuabilii mijlocii din municipiul Bucureşti si judeţul Ilfov .

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China va deveni cea mai mare economie din lume în acest an, la paritatea puterii de cumpărare

     Estimările iau în considerare cursurile de schimb valutar şi preţurile, comparaţia fiind efectuată la paritatea puterii de cumpărare, care măsoară “valoarea banului” în fiecare ţară.

    La nivelul anului 2011, economia Chinei reprezenta deja 87% faţă de cea americană, la paritatea puterii de cumpărare, potrivit datelor Băncii Mondiale.

    Astfel, la paritatea puterii de cumpărare, PIB-ul Chinei a fost echivalent cu 13.500 miliarde de dolari în 2011, faţă de valoarea nominală de 7.300 miliarde de dolari calculată la ratele de schimb valutar din acel an. În 2011, PIB-ul SUA a fost de 15.500 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANPC a obţinut executarea silită a unei bănci care a perceput abuziv clienţilor unele comisioane

     Potrivit lui Dunca, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat procedura de executare silită pentru o bancă împotriva căreia nu mai puţin de 240 de persoane au câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, restituirea unor comisioane percepute în mod abuziv, din iunie 2010 şi până în prezent, cu titlu de “comision de administrare”.

    Dunca a afirmat că banca respectivă a fost iniţial amendată de ANPC, în 2010, după care, în 2012, instituţia bancară a pierdut definitiv şi irevocabil în instanţă, iar demersurile pentru executarea silită s-au făcut în 2014.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu pichete şi marş de protest

     Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că sindicaliştii de la metrou iau în calcul declanşarea unor proteste de stradă, care ar putea începe cu pichetarea Ministerului Transporturilor.

    Liderul sindical a declarat că deocamdată nu se pune problema unei greve la metrou, întrucât, potrivit legii, aceasta nu poate fi declanşată atâta timp cât există un contract colectiv de muncă în desfăşurare. În schimb, a adăugat Rădoi, avocaţii vor analiza dacă o eventuală grevă ar putea fi declanşată în contextul nerespectării contractului aflat în vigoare.

    Zilele când ar urma să aibă loc pichetările şi marşul de protest vor fi anunţate după obţinerea autorizaţiilor de la Primăria Municipiului Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul pregăteşte, pentru vacanţa parlamentară, o ordonanţă de diminuare a datoriilor din apărare

     Vacanţa parlamentară este programată în intervalul iulie-august şi, conform Constituţiei, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite, în aceste două luni, ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

    În proiectul de lege pregătit de Guvern pentru a obţine mandatul care să îi permită să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare este anunţată şi intenţia Executivului de a emite o ordonanţă pentru reglementarea unor “măsuri privind diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare”.

    Un proiect în acest sens a fost pregătit încă din februarie 2011, într-o formă prezentată atunci de MEDIAFAX şi care prevedea ştergerea datoriilor la buget ale firmelor din industria de apărare, de circa un miliard lei, cu argumentul că o normă UE permite protejarea interesului militar naţional şi că executarea silită a bunurilor va afecta volumul capacităţilor de producţie pentru apărare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • H&M retrage de pe piaţă o curea vândută împreună cu pantaloni pentru fetiţe

    “Rugăm clienţii să înceteze folosirea curelei. Componentele din metal care susţin cureaua se pot fărâmiţa. Piesele mici prezintă riscul de a fi înghiţite sau inhalate de către copiii sub 3 ani. Clienţii sunt rugaţi să returneze cureaua sau pantalonii şi cureaua în orice magazin H&M, pentru a primi înapoi suma integrală plătită pe produs”, se arată într-un anunţ al companiei.

    H&M a fost informat în legătură cu un incident provocat de acest produs. Compania precizează că nu s-a raportat niciun caz de accidentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro