BusinessMagazin

Blog

  • In compania blogurilor

    CorporateBlogging.info isi propune sa atace subiectul jurnalelor online care prezinta pozitia, mai mult sau mai putin oficiala, a companiilor. Intrebarea de baza este: de ce s-ar apuca un director executiv sa-i ceara „IT-istului“ sa puna la punct un blog unde sa se poata exprima angajatii?

     

    Motive sunt o multime si diverse, scrie Fredrick Wacka, autorul suedez al site-ului. Am putea incepe enumerarea cu o motivatie „de imagine“. O companie care are blog se poate pozitiona ca „lider de opinie“ in industria in care activeaza, afirma Wacka. Daca nu prin ceea ce spune, atunci macar prin simpla prezenta in blogosfera, avand in vedere ca numarul firmelor din aceasta categorie este inca foarte redus.

     

    Un alt motiv este imbunatatirea serviciului de relatii cu clientii. Daca blogul nu are ca obiectiv principal sa vanda un produs sau un serviciu, el poate servi ca instrument de comunicare mai „umana“ cu clientii – se pot oferi sfaturi despre cum pot fi utilizate mai bine produsele/serviciile companiei si se poate primi feedback.

     

    Nici jurnalistii nu sunt uitati. Blogurile pot deveni un loc de intalnire cu reprezentantii mass-media, care ar aprecia din cand in cand o pauza de la obisnuitul „limbaj corporate“ din comunicatele de presa, pentru o relatie ceva mai directa cu oficialii companiei respective.

     

    Alte obiective care pot fi atinse prin inceperea unui blog de companie: recrutare de personal, testarea unor idei sau produse si chiar aducerea site-ului companiei ceva mai sus in rezultatele motoarelor de cautare, avand in vedere ca Google, de exemplu, gaseste mai usor site-urile care se actualizeaza des si care au multe link-uri catre alte destinatii online (acesta fiind si cazul blogurilor).

     

    Insa, probabil, cel mai mare avantaj pe care il poate avea o companie prin inceperea unui blog este imbunatatirea comunicarii interne, spune autorul site-ului CorporateBlogging.info. Lucru care uneori nu este foarte evident, blogurile nu trebuie sa fie neaparat publice – accesibile oricarei persoane care este conectata la Internet. Ele pot fi concepute astfel incat sa fie accesibile doar din reteaua interna a companiei, evitand astfel riscul legat de instrainarea datelor confidentiale.

     

    Acest risc ar fi si principalul motiv pentru care unii manageri de companie nu vor sa auda de blogurile corporate. Un citat dintr-un comentariu pe aceasta tema, publicat de site-ul MediaJunk.com, i-ar putea linisti pe acesti manageri: „Tehnologia nu este nici rau intentionata, nici stupida. Doar comportamentul uman (inclusiv felul in care este utilizata tehnologia) se poate califica in categorii precum cele de mai sus“.

  • Telenovela in lumea papusilor

    A fost despartirea care a socat milioane de fani. Ea, imaginea perfectiunii in haine roz bombon, cu o duzina de filme sub centura, cateva carti de sfaturi care au devenit bestseller si o linie de accesorii care ii purtau numele. El, tanarul fermecator cu pantaloni scurti, cu abdomen de atlet, zambet ucigator si abilitati sportive in ale tenisului, surfingului si rolelor.

     

    Acum, dupa doi ani de separare care le-a distrus inimile – ideea a fost a ei – Ken si Barbie s-au impacat. Noul look al lui Ken? O transformare, care a fost dezvaluita recent in cadrul unei conferinte la New York – un Ken mai matur, cu pantaloni cargo si care asculta Norah Jones.

     

    Asemeni unui agent disperat care incearca sa reinvie cariera muribunda a unui star de la Hollywood, producatorul Barbie, Mattel, face tot posibilul sa o puna din nou pe picioare. Timp de aproape cincizeci de ani, Barbie s-a aflat in centrul succesului Mattel. Dar acum, tocmai acele calitati care au atras tinerele fete – o imagine nepatata si nici un fel de imbunatatire electronica – le indeparteaza.

     

    Vanzarile au scazut, retailerii reduc locul rezervat in rafturi pentru Barbie, iar sirena blonda se confrunta cu concurenta acerba a unui brand de papusi bosumflate si cu capul mare, produs de MGA Entertainment, o companie privata din Van Nuys, California.

     

    Criza varstei mijlocii prin care trece Barbie are implicatii majore, nu doar pentru Mattel, unde vanzarile ei reprezinta 20% din totalul cifrei de afaceri, dar si pentru intreaga industrie. Barbie fost pentru mult timp cel mai bine vandut brand de jucarii din lume, iar retailerii au dedicat milioane de metri patrati rochiilor de mireasa, cutiutelor pentru pranz sau decapotabilelor care se vand ca accesorii pentru papusa-minune. Incurcatura in care se afla Barbie nu s-a produs chiar peste noapte, ci a fost pregatita pe parcursul anilor de mai multi factori. Produsele electronice pentru cei mici, precum linia Disney de MP3 playere pentru copii de 6 ani lansata in sezonul de sarbatori de anul trecut, au indepartat fetitele de papusi de la varste din ce in ce mai fragede.

     

    Iar din cauza legaturilor stranse dintre Barbie si lumea basmelor – filmele Barbie au aproape intotdeauna la baza un basm – si a costumelor foarte cuminti, papusa a ajuns sa fie privita ca un produs pentru varstele cuprinse intre trei si sase ani, in timp ce fetele mai mari au cautat altceva.

     

    Necazurile Barbie au produs unde de soc in cadrul Mattel, care recent a renuntat la Matthew Bousquette, presedintele responsabil pentru acest brand, si a pus destinul Barbie in mainile lui Neil Friedman si Chuck Scothon, care au condus foarte pro-fitabila marca Fisher-Price.

     

    Compania, care are sediul in El Segundo, California, continua sa fie cel mai mare producator de jucarii din lume. Dar performantele lui Barbie din ultimii doi ani au inceput sa afecteze vanzarile totale in mod semnificativ. „Singurul lucru care reprezinta o problema la Mattel este tocmai acel lucru pe care compania nu si-l poate permite sa fie o problema“, spune Sean McGowan, analist al industriei jucariilor la banca de investitii Harris Nesbitt.

     

    Jim Silver, un alt reputat analist al industriei, spune ca necazurile Barbie au inceput in 1999, odata cu lansarea celebritatilor adolescente precum Britney Spears, ale carei tricouri cu vedere la buric si fuste scurte au fost rapid adoptate de fanele tinere. Astfel, intre posterele cu Britney si papusile Barbie, fetitele le aleg tot mai mult pe primele.

     

    Doi ani mai tarziu, MGA Entertainment a introdus papusile Bratz, care au ajuns pe rafturi purtand tocmai tricouri si fuste scurte si o mare varietate de articole picante care au fost considerate mult timp tabu de producatorii din bransa.

     

    Bratz, care se adreseaza copiilor de peste 7 ani, au dovedit ca fetele mai mari, care incepusera sa se indeparteze de Barbie, pot fi atrase de o papusa, cu conditia ca aceasta sa se incadreze in mixul potrivit dintre moda si atitudine, sustine Silver.

     

    Eforturile initiale ale Mattel de a invinge Bratz au esuat. In 2003, compania a lansat o linie numita Flavas, sase papusi in stilul hip hop, a caror incadrare extrem de urbana a parut sa fie inspirata, criticii au spus chiar imprumutata, de la Bratz. Dar produsul a avut vanzari slabe si Mattel l-a retras intr-un an.

     

    Apoi a aparut My Scene, cu buze exagerate si ochi cu machiaj maroniu, care au evocat din modelele Bratz si au dus la un proces din partea MGA Entertainment, care a acuzat Mattel ca ii copiaza designul. My Scene a avut mai mult succes decat Flavas, dar nu a dat semne ca incetineste evolutia Bratz.  Apoi a aparut drama dintre Ken si Barbie, despre care Mattel a sperat ca va trezi interesul pentru brand.

     

    In februarie 2004, dupa cum stie orice copil de cinci ani, Ken si Barbie s-au despartit. Conform lui Mattel, care spune ca se bazeaza pe raspunsul clientilor pe web site pentru a contura povestea Barbie-Ken, Barbie a fost sedusa de un surfer australian numit Blaine. Ken, cu inima franta, a calatorit in lume pentru a se regasi, oprindu-se in Europa si in Orientul Mijlociu pentru a se instrui in religia budista si catolica, invatand sa gateasca si indepartandu-se incetisor de viata trepidanta de pe plaja. Noul Ken este opera unui stilist al starurilor, Philip Bloch, care i-a imbracat pe Pierce Brosnan, Johnny Depp si Sean Combs.

     

    S-au dus vremurile costumelor de baie demodate ale lui Ken si tricourile plictisitoare. Noua garderoba a lui Ken va include pantaloni cargo, un costum cambrat cu revere si o geaca de motociclist. O revigorare faciala, dupa cum o numeste Mattel – prima prin care a trecut Ken in peste zece ani – i-a dat un nas mai bine definit si o gura mai tandra. „Este un fel de combinatie intre Matthew McConaughey si Orlando Bloom“, a spus recent Block in cadrul unui interviu. Isaac Larian, directorul executiv al companiei mama a Bratz, MGA Entertainment, a numit reuniunea dintre Ken si Barbie „publicitate stupida“.

     

    „Ken nu o va salva pe Barbie“, a adaugat el. Larian, care si-a luat in serios rolul de carcotas si este hotarat sa indrepte criticile asupra rivalului sau mai mare, a declarat chiar intr-un interviu ca Barbie „este oribila. Nu exista detalii; nu este bine executata“. „Este timpul ca Barbie sa se retraga“, spunea el. „Pana si Michael Jordan s-a retras la un moment dat“. Pe de alta parte, executivii de la Mattel atrag atentia ca Barbie ramane cel mai vandut brand din lume – nu numai dintre papusi, ci dintre toate jucariile.

     

    De asemenea, Barbie a ramas papusa de moda numarul unu in 2005. Iar vanzarile filmelor precum „Barbie of Swan Lake“ (2003) sau „Barbie: Fairytopia“ (2005) au urcat pe prima pozitie in topul casetelor video pentru copii.

     

    In fiecare luna, 51 de milioane de fetite viziteaza site-ul web al Barbie, transformanu-l in destinatia online de top a fetelor cu varste cuprinse intre 2 si 11 ani. „Brandul Barbie este infricosator de relevant“, a declarat Chuck Scothon, noul manager general pentru papusi de la Mattel.

     

    Totusi, nu se poate spune acelasi lucru si despre Barbie papusa. Pentru ca Barbie sa aiba succes, spune Scothon, Mattel trebuie sa depaseasca stadiul de jucarie tacuta, care a fost coloana vertebrala a brandului inca de cand Ruth Handler a creat papusa in 1959 (Barbie si Ken poarta numele celor doi copii ai lui Handler).

     

    O papusa care face ceva diferit este Let’s Dance Barbie, o linie care va fi vanduta in magazine din toamna. Modelul foloseste tehnologia radio pentru a imita miscarile fetitei care se joaca cu ea.

     

    Mattel recunoaste ca un Ken imbunatatit, oricat ar fi de fermecator si la moda, si reconcilierea sa cu Barbie, oricat de senzationala, nu sunt solutiile salvatoare. Dar vor oferi milioanelor de fetite care se joaca cu Barbie un nou scenariu dupa care tanjeau.

     

    In final, explica un purtator de cuvant al Mattel, papusile barbat cum este Ken „au fost intotdeauna doar accesorii pentru Barbie“.

     

    Traducere si adaptare de Cristina Marina

  • Papusa care face moda

    Vanzarile Barbie au scazut cu 12,8% in ultimul an, pana la 1,2 miliarde de dolari, in timp ce cifra de afaceri a Mattel s-a majorat doar cu 1,5% la 4,2 miliarde de dolari.

     

    REACTII: Mamele au detestat-o initial pe Barbie, considerand-o mult prea „dezvoltata“ pentru fetitele lor de 4-12 ani.

     

    RECORD: Barbie si-a facut „intrarea“ la Targul American de Jucarii de la New York din 1959. In primul an pe piata a inregistrat vanzari record: 351.000 de papusi, la un pret de doi dolari bucata.

  • Viitorul care s-a petrecut deja

    Parinte al notiunii moderne de management, Peter Ferdinand Drucker face parte din acea rara categorie de autori al caror nume nu mai apare pe coperta separat de titlul cartii. El este in titlu. Aceasta e si situatia volumului „Peter Drucker on the Profession of Management“.

     

    Peter Drucker (n. 1909, la Viena) s-a stins din viata anul trecut, in noiembrie. In cei 96 de ani pe care i-a trait atat de rodnic, a scris 31 de carti, a fost consultant pe probleme de business pentru numeroase companii importante, editorialist la The Wall Street Journal, colaborator asiduu la Harvard Business Review, profesor de management la Universitatea din New York si, in ultima perioada a vietii, la Universitatea din Claremont, California.

     

    Prima sa carte de impact, datand din 1940, este rezultatul unui „political audit“ pe care i l-a comandat Donaldson Brown, vicepresedintele companiei General Motors. Volumul, intitulat „The Concept of Corporation“, este rezultatul unei investigatii „la fata locului“, operata cu lentile sociologice si care coaguleaza o idee astazi banala, dar care atunci a facut epoca: intreprinderea de mari dimensiuni devenise cea mai importanta institutie a societatii industriale.

     

    Explicand, accesibil, felul in care aceste institutii functioneaza, dar si care sunt prejudecatile cele mai nocive cu care se confrunta gestionarea lor, Drucker nu doar a popularizat structura multidivizionara a GM, ci a si starnit polemici aprinse, a incitat autori diversi sa-i dea replica in articole sau carti si, inainte de orice, a delimitat problematica activitatii de management si rolul ei in societatea moderna, sugerand ca cele trei sarcini majore ale unei companii sunt: crearea de profit, satisfacerea angajatilor si responsabilitatea sociala. Idei care, asa cum am mai spus, par a tine astazi de locul comun.

     

    Drucker a fost intotdeauna insa cu un pas inaintea vremii sale, iar previziunile sale (cu exceptia, poate, a celebrei morti a „omului economic“) s-au adeverit matematic. Constituita ca o culegere din cele mai bune si mai relevante astazi studii ale autorului, cartea de fata este ia in  doua sectiuni: prima este dedicata activitatii de baza a managerilor („Raspunderile managerului“), iar cea de-a doua, intitulata „Lumea directorului“, trateaza problemele speciale ale managementului intr-o economie bazata pe cunoastere.

     

    In chip de cadru, nu doar decorativ ci si esential pentru intelegerea anvergurii ganditorului, un interviu final pe tema „Directorului epocii postcapitaliste“ si o prefata care puncteaza, ca intr-un testament vizionar, problemele cu care se va confrunta societatea umana in urmatoarele decenii: „Viitorul care s-a petrecut deja“. Ideea sa, aparent prezumptioasa, este ca evenimentele care vor produce mutatii au avut deja loc, iar noua nu ne ramane decat sa le identificam efectele.

     

    Peter Drucker, Despre profesia de manager,

    Editura Meteor Press, Bucuresti, 2006

  • NOUTATI

    Odioasa familie

     

    Ironia, calificata la modul simplificat drept arta de a spune ceva cand de fapt vrei sa semnifici altceva, este moneda curenta in aceasta colectie a editurii Nemira.

     

    „Poti sa nu ai un copil pefect“ sau „Poti sa nu ai o familie perfecta“ nu sunt altceva decat niste manuale simpatice dedicate exact modului in care ar trebui sa-ti cresti copilul sau in care sa-ti edifici relatiile familiale. Si asta nu oricum, ci excluzand din start comandamentele puritane, de inalta si desueta moralitate sau aspiratiile spre niste modele ideale.

     

    Cu alte cuvinte, te poti simti minunat in sanul familiei, poti trai intr-o veritabila stare paradisiaca, admitand ca Paradisul arata nu asa cum l-au pictat altii, ci asa cum ti-l imaginezi tu insuti/insati.

     

    Cele cateva capitole ale cartii sunt dedicate unor chei de bolta din arhitectura familiei si sunt urmate de o culegere de aforisme dedicate subiectului.

     

    Libby Purves, Poti sa nu ai o familie perfecta,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

     

     

    Arta albastra

     

    Cele doua datorii pe care Rabo Karabekian simte ca le-a avut fata de viata au fost pictura si lupta impotriva dusmanilor tarii sale de adoptie (Rabo este armean emigrat in SUA), in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

     

    Cartea de fata, o metafictiune, este aparent povestea autobiografica a armeanului, care porneste sa  istoriseasca, intr-un registru narativ care balanseaza intre amaraciune si umor, intreg trecutul sau plin de drame (parintii i-au fost masacrati de turci), de bizare esecuri (toate tablourile sale s-au deteriorat deoarece artistul a ales sa le picteze cu o substanta numita Sateen Dura Luxe) sau de despartiri inexplicabile.

     

    Un bun prilej pentru Vonnegut sa picteze, el insusi, o satira vitriolanta a mediilor artistice americane, a snobismului si nebuniei lor fara pereche.

     

    Kurt Vonnegut, Barba Albastra,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Good luck, Mr. Clooney!

    Cu 17 premii la diferite festivaluri internationale si sase nominalizari la Oscar, cel de-al doilea film regizat de George Clooney, „Good Night and Good Luck“, este un omagiu adus jurnalistului si prezentatorului CBS Edward R. Murrow, poate cel mai fervent oponent al infamei Comisii pentru cercetarea activitatilor antiamericane a senatorului Joseph McCarthy.

     

    Inceputul anilor ‘50. America era cuprinsa de paranoia tradarii din interior si a spionajului prosovietic, iar Mccarthyismul avea sa intre in istoria politologiei ca echivalent al unei vanatori de vrajitoare a secolului XX. Fara sa demaste un singur spion in intreaga sa cariera, McCarthy a reusit in schimb sa declanseze o adevarata isterie in masa prin denunturile sale. O isterie alimentata de audieri televizate care au culminat cu condamnarea unor persoane a caror apartenenta la Partidul Comunist nu putea fi realmente demonstrata. Totul intr-un spectacol la care publicul privea, aparent, fara nici o reactie.

     

    „Trei sferturi din tara considera ca McCarthy greseste, dar nu stiau ca sunt atat de multi“, declara la un moment dat Clooney. „Aveau cu totii impresia ca sunt singuri impotriva tuturor si, cand Murrow a luat pozitie impotriva lui McCarthy, bulgarele de zapada nu a mai putut fi oprit.“ O poveste extrem de interesanta pentru Clooney, el insusi fiul unui prezentator de stiri, Nick Clooney, si jurnalist inainte de a deveni vedeta serialului „Spitalul de urgenta“.

     

    Cu un buget minuscul (putin peste sapte milioane de dolari), „Good Night and Good Luck“ a strans peste 30 de milioane de dolari numai in SUA. „Scopul meu nu a fost sa raspund la intrebari, ci sa ridic intrebari despre teama care ne erodeaza libertatile civile. Si am considerat mai nimerit sa folosesc un context istoric decat sa incerc sa predic in vant. Cred ca e o poveste extraordinara care vine la momentul potrivit.“

     

    Cu un David Strathairn in rolul principal, atat de convingator incat generatiile mai varstnice spun ca seamana ca doua picaturi de apa cu Murrow, si cu imagini de arhiva ale discursurilor senatorului McCarthy (folosite pe motiv ca „jocul unui actor, oricat de bun, n-ar fi fost verosimil in comparatie cu originalul“), regizorul creeaza un dialog extrem de real. Un lucru e sigur: filmul a fost considerat de presa de peste ocean drept unul din cele mai pline de patriotism ale tuturor timpurilor. Chiar daca nu a castigat nici un Oscar si nu trezeste interesul generatiei obsedate de entertainment, „Good Night and Good Luck“ e un film care nu trebuie ratat de cinefilii care se respecta. Noapte buna, si noroc!     

     

     

    GOOD NIGHT AND GOOD LUCK/NOAPTE BUNA SI NOROC

    R: GEORGE CLOONEY CU: DAVID STRATHAIRN, GEORGE CLOONEY, FRANK LANGELLA, ROBERT DOWNEY JR., JEFF DANIELS

    DIN 10 MARTIE

  • Simfonie pentru pian si… bata

    Daca pana acum am vazut doar filme americane facute dupa originale europene, se pare ca vremurile se schimba. Un bun exemplu este noul film al francezului Jacques Audiard, „De battre mon coeur s’est arreté“.

     

    Daca originalul, „Fingers“, regizat de James Toback si cu Harvey Keitel in rolul principal, era plasat intr-un New York la cheremul mafiotilor italieni, Audiard schimba putin contextul: Thomas Seyr (Duris) este un agent imobiliar la limita legalitatii. El nu ezita sa dea drumul la sobolani in blocuri, sa taie apa calda, ba chiar sa foloseasca bata de baseball pentru a convinge locatarii unui imobil sa „o stearga“, pentru a prelua cladirea. Dar mai mult decat atat, Thomas mosteneste talentul mamei sale, o pianista celebra. Intalnirea intamplatoare cu un impresar artistic (Sandy Whitelaw) il face pe Thomas sa-si reconsidere destinul si sa aleaga drumul pe care vrea sa-l urmeze in viata: pe cel al tatalui sau, guvernat de legea talionului si violenta, sau pe cel al mamei sale, protejat de pian si muzica lui Bach. Practic, filmul este un „one man show“ Romain Duris, al carui personaj jongleaza pe muchie de cutit intre violenta raufacatorului si sensibilitatea neexprimata a muzicianului. Cu un premiu BAFTA pentru cel mai bun film strain, un Urs de argint pentru coloana sonora si opt premii Cesar, „De battre mon coeur s’est arreté“ este cel mai titrat film francez al anului trecut. 

     

    DE BATTRE MON COEUR S’EST ARRET…/SI INIMA MI SE OPRI IN LOC

    R: JACQUES AUDIARD CU: ROMAIN DURIS, NIELS ARESTRUP, LIN DAN PHAM, EMMANUELLE DEVOS, SANDY WHITELAW; DIN 10 MARTIE

  • ALGORITMUL DE BAZA

    De regula, procesul de integrare postfuziune sau postachizitie dureaza 1-4 ani. Managerii de resurse umane spun ca nu au observat un „moment zero“ in care problema integrarii sa dispara de pe agenda companiei, fiind vorba despre un fenomen progresiv. Dar exista cativa indicatori ai finalizarii integrarii:

    • Angajatii nu se mai exprima cu „la noi“, „la voi“ si „inainte“ – spune Ruxandra Stoian de la PwC, care a constatat ca, in general, acest lucru nu se petrece mai repede de doi ani de la momentul fuziunii.
    • Managerul HR poate spune de cati oameni are nevoie in urmatorul an, cu ce competente si unde ii va gasi.
    • La finalul anului exista un plan de training detaliat, furnizori contractati si angajatii programati deja la cursuri.
    • Exista toate sistemele si instrumentele necesare, iar acestea functioneaza.

  • GRESELI FRECVENTE

    Problema resurselor umane este ultima din lungul sir al celor luate in calcul de managerii generali, absorbiti de regula de aspectele legale, financiare si administrative ale fuziunii/achizitiei in care sunt implicati.

     

    PASIVITATE: Unii manageri generali prefera sa adopte o atitudine pasiva si sa astepte sa se intample „ceva“.

     

    „SOLIDARITATE“: Altii au falsa impresie ca a comunica inseamna a critica impreuna cu subalternii, „pe la colturi“, schimbarile inerente unei achizitii/fuziuni.

     

    SINTEZA: Multi manageri provenind din organizatia preluatoare vor sa impuna organizatiei preluate propria cultura, fara discernamant. De regula, o integrare de succes se face prin preluarea partilor bune din ambele companii.

     

    CONCEDIERI: In cazul unor restructurari masive desfasurate intr-un interval scurt, cei ramasi in companii isi pot pierde motivatia si respectul fata de acestea.

     

    OPACITATE: Lipsa comunicarii si a transparentei este una dintre cele mai grave probleme cu care se poate confrunta o companie recent preluata.

     

    DELEGARE TOTALA: Multi manageri generali isi uita atributiile de lideri si lasa integrarea exclusiv in responsabilitatea managerului de resurse umane. Or, pe timp de fuziune sau achizitie, leadership-ul companiei este mai important decat in conditii normale, explica Adrian Stanciu de la Ascendis.

  • Bucurestiul intra in operatie estetica

    ulPeste 10% din suprafata Bucurestiului ar putea fi „rasa“ de lamele buldozerelor in urmatorii ani. Mii de hectare de hale de productie s-ar putea transforma in apartamente, mall-uri sau cladiri de birouri, intr-un business in care numai valoarea terenurilor este de miliarde de euro.

     

    Avem de gand sa investim intr-un proiect imobiliar in Bucuresti“. Nu, nu este declaratia unui manager al unui fond de investitii strain, ci a unui director dintr-o companie care produce de peste 75 de ani echipamente electrice. Ilie Frasineanu, director general adjunct economic al Electromagnetica, recunoaste ca inca nu are experienta necesara, desi compania pe care o reprezinta are deja cateva investitii in real-estate. Pe langa spatiile in care isi desfasoara activitatea – mostenite din perioada comunista – aflate la cateva minute de centrul Capitalei, in zona cunoscuta sub numele de Trafic Greu, firma a mai cumparat terenuri in Bucuresti si in imprejurimi.

     

    In ultimii ani, pe fondul scaderii cererii pentru produsele traditionale ale companiei, Electromagnetica si-a restructurat activitatile. Pe langa introducerea unor noi produse, conducerea firmei a sesizat oportunitatile oferite de piata imobiliara. Ca urmare, a investit in renovarea unor spatii nefolosite – care insumeaza aproximativ 20.000 de metri patrati – pe care le-a inchiriat.

     

    O tendinta intalnita la tot mai multe fabrici din marile orase, care sunt mai degraba afaceri imobiliare decat spatii de productie. Iar cele care inca nu sunt potentiale tinte pentru investitorii in real-estate au toate sansele sa devina, reglementarile UE stipuland scoaterea industriilor poluante in afara oraselor.

     

    Alternativele ramase: fie fac investitii serioase in protectia mediului, fie isi muta activitatile de productie in extravilan sau chiar renunta la productie si se transforma in societasi de dezvoltare imobiliara. „Pentru cei care nu respecta acquis-ul comunitar in domeniul calitatii aerului sunt niste amenzi foarte mari“, explica viceprimarul general al Bucurestiului Ludovic Orban. Iar dupa aplicarea amenzilor, urmeaza inchiderea activitatii, astfel ca „devine mai ieftin sa muti productia“. Potrivit lui Orban, 80% din platformele industriale din Bucuresti nu respecta normele europene de mediu.

     

    Revenind la Electromagnetica, Frasineanu spune ca problema nu o reprezinta atat normele de mediu, cat costurile de productie. „Tendinta pe plan mondial este sa scoti poluantii din oras, dar noi nu activam in industria chimica.“ El adauga ca societatea a facut deja investitii pentru indeplinirea conditiilor de mediu, dar – chiar si in aceste conditii – analizeaza posibilitatea relocarii productiei. „Productia in Bucuresti costa din ce in ce mai mult“, spune Frasineanu, cu trimitere la cheltuielile cu forta de munca. De altfel, analistii apreciaza ca fabricile din orase vor fi oricum cumparate de investitorii imobiliari, dat fiind numarul tot mai mic de terenuri libere. „Sunt multe asemenea active, care au fost deja achizitionate de developeri“, explica Bogdan Georgescu, director general al Colliers International.

     

    Pe de alta parte, tendinta nu este neaparat noua, multe unitati de productie fiind cumparate de la stat exclusiv pentru pozitia si activele pe care le detineau. Sunt si cazuri in care proprietarii au sesizat ulterior potentialul imobiliar al activitatii preluate si fie au investit in dezvoltari imobiliare, fie au vandut catre developeri o parte din active.

     

    Potrivit unor surse citate de Ziarul Fi-nanciar, producatorul de medicamente Zentiva Bucuresti – fostul Sicomed – ar fi vandut luna trecuta companiei de dezvoltare Avrig 35 un teren de 31 de hectare nefolosit in procesul de productie pentru circa 20 de milioane de euro. De altfel, conducerea Sicomed analiza – inca dinainte ca firma sa fie preluata de compania ceha Zentiva – posibilitatea valorificarii acelui teren.

     

    Saptamana trecuta, proprietarii fabricii Semanatoarea anuntau ca pe cele 42 de hectare ale societatii se va dezvolta un proiect imobiliar, care va „inghiti“ 700 de milioane de euro. Atentie: numai terenul este evaluat la circa 200  mil. euro. Cat despre activitatea de productie, aceasta va fi mutata in afara orasului, proprietarul fabricii spunand ca a luat in calcul trei posibile locatii.

     

    Ion Radulea, presedintele MYO-O – actionarul majoritar al Semanatoarea – spune ca ideea dezvoltarii imobiliare a aparut dupa preluarea fabricii. „Nu m-am gandit la Semanatoarea ca la o afacere imobiliara“, sustine Radulea, care este si presedinte al River Invest, vehiculul investitional care se ocupa de dezvoltarea proiectului, denumit Sema Parc.

     

    Cate astfel de terenuri mai sunt disponibile in Bucuresti nici macar Primaria nu poate da un raspuns. Totusi, viceprimarul Ludovic Orban apreciaza ca suprafata ocupata de active industriale este de maxim 15% din suprafata totala a Bucurestiului, adica 3.500 de hectare. Radu Lucianu, partener la compania imobiliara Eurisko, are o estimare ceva mai „ponderata“. „Din calculele mele, putem vorbi de circa 275 de hectare in zonele industriale strict din oras, fara a le lua in considerare pe cele de la periferie.“

     

    Cu totul, si Lucianu considera ca aria totala a terenurilor industriale depaseste 2.000 de hectare. Iar valoarea acestora va-riaza intre 50-60 si 500-600, chiar 650 euro/ mp, in functie de locatie. La un pret mediu de 100 euro/mp, cele 2.000 de hectare ar valora minimum doua miliarde de euro. Iar daca ne raportam la valoarea maximala specificata de Orban, terenurile ar putea fi eva-luate chiar la 3,5 miliarde de euro.

     

    Lucianu explica preturile relativ ridicate prin faptul ca platformele industriale au un regim special de constructie si se supun unei legislatii separate. „Poti sa faci usor un PUZ (plan urbanistic zonal – n.r.), cu regim de inaltime si coeficient de ocupare a terenului avantajoase pentru investitor“. In plus, in zonele industriale exista deja retelele de utilitati, la capacitati mari. „Nemaifiind nevoie de investitii mari in infrastructura, poti sa vinzi mai scump.“

     

    Iar beneficiile au fost deja exploatate de unii investitori. Primul hypermarket Cora din Romania, de exemplu, a fost construit pe un teren apartinand companiei Granitul, in timp ce fabrica de lapte Miorita a fost demolata pentru a face loc celui de-al doilea centru al aceluiasi lant comercial.

     

    O alta companie cu sediul in zona Trafic Greu – Ventilatorul – a investit inca din 2003 intr-un centru comercial de materiale de constructii (Sphera Building Center), care a fost amplasat intr-o hala a fabricii. Dupa cum unul dintre cele mai importante proiecte rezidentiale aflate in prezent in constructie – Central Park – e amplasat pe locul fostei fabrici de paine Dambovita.

     

    Grupul de investitii New Century Holdings, unul dintre cei mai mari investitori pe piata romaneasca prin fondul de investitii Broadhurst, va transforma o parte dintre fabricile pe care le detine in Bucuresti in proiecte imobiliare. Pentru acestea, NCH are disponibile circa 300 de milioane de dolari.

     

    New Century Holdings intentioneaza sa construiasca un mall pe 12 hectare de teren, care a apartinut companiei UMEB, detinuta de Broadhurst. Firma si-a restrans activitatea pe patru hectare din cele 16 pe care le detinea pe strada Vasile Milea in cartierul bucurestean Drumul Taberei. Proiectul va fi facut in parteneriat cu compania israeliana Africa-Israel Investments.

     

    Grupul mai planuieste dezvoltarea unui complex de blocuri de apartamente pe un teren de cinci hectare desprins din Electrotehnica, o alta companie care apartine NCH. Terenul este situat vizavi de mall-ul Plaza Romania, tot in Drumul Taberei.

     

    Lista ar putea continua si, spun analistii, o va face inca mult timp. Ludovic Orban declara saptamana trecuta ca, probabil, UE va acorda o perioada de gratie de trei ani in care firmele romanesti sa se adapteze noilor reglementari de mediu.

     

    Analistii imobiliari sunt ceva mai scep-tici, afirmand ca transformarea zonelor industriale in mall-uri, cladiri de birouri sau de locuinte va dura cel putin 10-15 ani.

     

    Cursa pentru pregatirea proiectelor de mari dimensiuni de-abia acum incepe. In prea putine fabrici s-a intrat cu buldozerul, ci mai mult cu galeata cu var. Iar in unele cazuri, nici macar de renovare nu s-a pus problema. Insa pe piata exista acum un surplus de bani si o cerere semnificativa nesatisfacuta. Ceea ce nu inseamna ca orice hala sau atelier va fi punctul de pornire al unui bloc sau al unui centru comercial. O spune Radu Lucianu: „Vor ramane si «Bronx-uri», cum sunt si in Statele Unite, fabrici parasite pe care nu le vrea nimeni“.