BusinessMagazin

Blog

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 18-24 iunie

    19.06
    Eurostat anunţă statistica sectorului de construcţii în luna aprilie pentru UE şi zona euro

    20-22.06
    Conferinţa ONU Rio+20 pentru dezvoltare durabilă (Rio de Janeiro)

    20-24.06
    ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More (Piaţa George Enescu, Bucureşti)

    21.06
    Reuniunea Consiliului Băncii Centrale Europene (Frankfurt)

    22.06
    Concert aniversar Iris – 35 de ani (Piaţa Constituţiei, Bucureşti)

    22-23.06
    Sonochrom Festival – muzică techno şi house (Palatul Ştirbey, Buftea)

    14.06-4.09
    Expoziţia “Arta video din Israel” (Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti)

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Maria Cristina Matei, ING Bank

    “Am lucrat în echipe profesioniste şi cu mult entuziasm şi am avut ocazia ca munca mea să fie apreciată”, spune bancheriţa a cărei carieră s-a identificat de 16 ani cu numele ING Bank. Nu înseamnă însă că discriminarea de gen în România nu mai este de actualitate, în multe domenii şi în multe pături sociale, consideră ea. “Este nevoie de timp, de educaţie şi de mai mult efort pentru ca discriminarea de orice fel să se atenueze. Cred că suntem mult prea obişnuiţi să o tolerăm în jurul nostru.”

    Cât despre femeile lider, nu e nici mai greu, nici mai uşor pentru ele decât pentru un bărbat: “Depinde mai mult de organizaţia în care lucrezi şi de modul cum înţelegi că oamenii sunt de fapt forţa unei companii.Trebuie să-i respecţi, să valorifici competenţele fiecăruia şi să faci loc fiecărei idei bune”. Apreciază însă că există câteva calităţi specific feminine care sunt de folos în business: “Empatia, curiozitatea, răbdarea şi dorinţa de a face ceva mai bine în fiecare zi”. Despre stilul ei de conducere afirmă că se bazează pe “multă încredere şi încurajare acordate celor din jur” şi că rolul ei “este de a canaliza munca şi energia colegilor mei”.

    Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din ASE Bucureşti, Maria Cristina Matei lucrează în ING din 1996, după ce a făcut cunoştinţă prima oară cu banca printr-un program de practică a studenţilor. A început în departamentul de Cash Management, pe care în 1999 a ajuns să-l conducă, din 2001 până în 2002 a fost manager în cadrul diviziei de retail, apoi până în 2005 director de Current Accounts, pentru ca în acelaşi an să fie coordonator pentru denominarea leului la nivelul ING. Ulterior a fost director al departamentului de dezvoltare a produselor de retail până în 2010, pentru ca din mai 2010 să preia conducerea diviziei de retail, încheind astfel o evoluţie care a făcut ca, la acel moment, la şefia diviziilor din ING Bank România să nu se mai afle niciun expat.

    Întrebată cum împacă viaţa de familie cu cariera, Maria Cristina Matei, mamă a doi copii, răspunde că viaţa de familie este în primul plan. “Este foarte important pentru mine să fiu alături de copii şi să mă implic activ în viaţa lor de zi cu zi. Duc copiii la şcoală dimineaţa, plec acasă destul de devreme, fac teme şi am timp să discut cu ei în fiecare zi.” Consideră că aceasta nu vine însă în contradicţie cu efortul profesional. “Nu cantitatea este importantă, cât calitatea. Este adevărat, am norocul să lucrez într-o companie ce recunoaşte valoarea timpului personal.” Între carte, muzică şi film, “în mod cert” alege cartea – şi mai clar, cartea tradiţională, pe hârtie, fiindcă “«parfumul» cărţii tipărite nu poate fi înlocuit”. Despre destinaţiile de vacanţă preferate spune că are “o mare dragoste pentru insulele greceşti”, iar, din ceea ce a vizitat până acum, cel mai mult a atras-o insula Skiathos.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

  • Agenţi aproape liberi

    Există o companie numită Black Duck Software, care are un business interesant: oferă consultanţă şi software care să ajute companiile să “înghită” software open source. Pentru ca să facă treaba asta, are nevoie de informaţii cât mai exhaustive despre ce se întâmplă în lumea open source, aşa că a creat un catalog public al proiectelor şi al contribuitorilor. Se cheamă Ohloh şi foloseşte nişte softuri (crawlers) care vizitează periodic cam o jumătate de milion de aşa-numite “repositories” (locuri unde se adună codul şi alte resurse legate de un proiect software) şi centralizează diverse date, precum câte modificări au survenit la fiecare proiect şi cine sunt cei ce le-au comis. Desigur, cu ajutorul acestor date, Black Duck Software ştie care sunt proiectele cele mai active, care sunt cele mai populare, care trag să moară şi tot fel de alte lucruri utile. Pe mine m-au interesat mai degrabă cifrele totale şi am aflat că e vorba de 553.548 de proiecte active, însumând cam 17 miliarde de linii de cod aduse de peste un milion şi jumătate de programatori.

    De fapt, toate aceste numere ar trebui înmulţite cel puţin cu doi, pentru că foarte multe proiecte nu sunt înscrise. Am avea vreo trei milioane de “hackeri” care lucrează (în mare măsură fără să fie plătiţi) la nişte programe pe care le folosim cu toţii, de multe ori fără să ştim (de exemplu, faptul că vedeţi în browser o pagină web poate implica numeroase softuri open source, de la un server Apache până la un server Mozilla). Acum ar trebui să mai adunăm numărul celor ce contribuie la numeroase alte proiecte colaborative (Wikipedia este doar unul dintre ele), plus cei care recenzează cărţi la Amazon (sau în bloguri şi forumuri), cei ce semnalează articolele de presă în situri precum Digg, autorii care-şi publică lucrările sub licenţa publică Creative Commons şi încă mulţi alţii care, într-un fel sau altul, contribuie voluntar la “ceva” ce ne va folosi tuturor. Cu siguranţă, totalul ar depăşi populaţia unei ţări nu tocmai mici.

    Mulţi au văzut în această amplă mişcare o nouă formă de socialism şi i-au dat imediat un nume: socialism digital. Ba chiar au constatat că lozinca fluturată de comunişti “de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi” este mult mai valabilă pentru această formă de socialism decât pentru societăţile care au încercat să pună în practică marxismul. Clay Shirky explică în schimb acest curent prin “surplusul cognitiv” apărut după ce s-a ajuns ca oamenii să lucreze doar opt ore pe zi şi doar cinci zile pe săptămână. Kevin Kelly vede însă aici mai degrabă un popor de libertarieni. În fine, mulţi au vorbit de anarhism, pentru că, în aparenţă, această formă de “peer-production” şi distribuţie gratuită subminează bazele economiei capitaliste. Dar, după o perioadă de reticenţă, capitalismul s-a lăsat ispitit de fructele acestei mişcări şi nu mai trebuie să ne mirăm că marile burse ale lumii sunt susţinute de sisteme informatice care rulează Linux.

    La sfârşitul secolului trecut, John Barlow vorbea de “dot-communism” şi era de părere că internetul (cel care a făcut posibilă toată această “cooperativă” digitală) va conduce la un fenomen ciudat: întreaga forţă de muncă va ajunge să fie compusă din agenţi liberi. Ideea sa era inspirată de constatarea că toate aceste proiecte comunitare funcţionează eficient în lipsa oricărei organizări formale, în lipsa unei ierarhii şi în lipsa unei agende. Mult mai târziu s-a inventat termenul de “peer-production” şi acelaşi Shirky a teoretizat “puterea organizării fără organizaţii”, însă ideea lui Barlow rezistă: într-un fel sau în altul, devenim tot mai mult “freelancers”, iar internetul ne permite să ne valorificăm din ce în ce mai mult acest statut. Am lucrat doi ani de zile la un proiect de mare amploare fără să mă întâlnesc niciodată cu cea mai mare parte dintre colaboratori.

    Din nou, capitalismul valorifică această metodă de producţie (probabil că aceasta este cea mai mare virtute a capitalismului: e capabil să-şi însuşească toate ideile, chiar şi pe cale care par să-l contrazică). Elance, o companie care intermediază contracte pe termen limitat între companii şi “agenţi liberi” din întreaga lume, estimează pe baza unui sondaj că peste cinci ani 54% din întreaga forţă de muncă a companiilor axate pe manipularea de informaţii va fi formată din freelanceri colaborând prin internet. Însă spiritul corporatist nu vrea să cedeze, aşa că a inventat un “digital cubicle”: softuri precum Tahometer vor monitoriza fiecare ecran al truditorului de la celălalt capăt al lumii.

  • Despre frumuseţea unei maşinării de ucis

    În imagine este cuirasatul Bismarck, iar textul pe care îl citiţi este eliberat de orice simbolistică politică. Este, pur şi simplu, una dintre cele mai frumoase maşinării inventate de om, o operă de inginerie şi artă vizuală. Nu a fost nici cea mai mare navă de luptă, nici cea mai puternică şi nu a avut cele mai mari tunuri; Jeremy Clarkson, cel care mi-a oferit inspiraţia pentru acest text, dă Cezarului grandoarea maximă şi cinsteşte, numindu-l cea mai frumoasă navă de luptă, pe Yamato, gigantul japonez de 71.000 de tone care a dat de furcă americanilor în Pacific (Bismarck avea sub 50.000 de tone, iar în materie de tunuri, japonezii trăgeau cu jeepuri în timp ce nemţii trăgeau cu butoaie de petrol – e o figură de stil). Eu aş putea invoca Missouri, mândria US Navy, care a luptat în şi al Doilea Război Mondial şi în conflictul din Coreea, ba chiar şi în Războiul din Golf şi la bordul căreia bucătarul Steven Seagal a kilerit nişte terorişti în Under Siege.

    Dar o să rămân la Bismarck, pentru că este singura navă de luptă de acest calibru care s-a luptat; şi, dacă există o frumuseţe a luptei, a războiului, de la cei 300 de spartani la atacul cavaleriei uşoare şi la scufundarea cuirasatului Bismarck, aceasta trebuie onorată.

    Unii vor spune că o maşină de omorât oameni nu poate fi frumoasă; replica mea este un clişeu, dar adevărată – oamenii omoară oameni, nu maşinăriile. Iar cuirasatele au fost cele mai ineficiente maşinării de ucis din istorie, fiind mai degrabă instrumente de paradă decât arme, nave care-i făceau pe amirali, pe şefii de state, ba chiar şi pe simplii cetăţeni să se simtă importanţi.

    Undeva la începutul secolului XX un italian, Cuniberti, ofiţer de marină, s-a gândit la tunuri mari şi cuirase impenetrabile, care să ţină piept atacurilor de oriunde ar veni, de pe apă, de sub apă sau din aer. Britanicii au lansat prima navă de acest tip, apoi şi alţii, iar războiul pe mare s-a schimbat – giganţii erau scumpi şi cărau ditamai responsabilităţile, de la moralul armatei sau al populaţiei la destine de politicieni sau lideri, aşa că pe mare cuvântul de ordine nu a mai fost atacul, ci apărarea.

    La 19 mai 1941 Bismarck este trimis în Atlanticul de Nord în căutarea de vase comerciale. Este localizat de patru crucişătoare, care nu-l atacă, mărimea conta. Vin cuirasatul Prince of Wales şi crucişătorul Hood. Britanicii au început să tragă cu o repeziciune remarcabilă, dar complet aiurea. Bismarck a fost mai lent, dar la a cincea salvă l-a lovit pe Hood care a explodat şi s-a scufundat în trei minute. Au scăpat numai trei din cei aproape 1.500 de oameni de la bord. Churchill şi-a mestecat trabucul şi nu a ezitat să lanseze cea mai mare vânătoare din istoria navală. Bismarck a dat piept cu patru crucişătoare, trei cuirasate şi două portavioane, alături de şapte distrugătoare britanice şi, în numai 90 de minute, în largul coastelor irlandeze, totul s-a sfârşit. Cum am spus, dacă există o frumuseţe a luptei, a războiului, de la cei 300 de spartani la atacul cavaleriei uşoare şi la scufundarea cuirasatului Bismarck, aceasta trebuie onorată.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP – Cristian Ionescu, Allianz Ţiriac Asigurări

    Anterior, el a avut rolul de director financiar al companiei, coordonând activitatea financiară a companiei cu venituri şi cheltuieli anuale de ordinul sutelor de milioane de euro.

    Cristian Ionescu lucrează în asigurări din 1999, iar începând cu anul 2001 a pus bazele activităţii de controlling şi planificare în Allianz Ţiriac. Între 2005 şi 2011 a condus divizia financiară a companiei de asigurări, de la mijlocul anului trecut fiind numit director executiv financiar al Allianz Ţiriac. “Cea mai mare provocare de până acum a fost implementarea primului centru regional de servicii din grupul Allianz, Allianz Business Services Bratislava, care asigură servicii de contabilitate şi controlling integrate, în conformitate atât cu standardele grupului Allianz, cât şi cu standardele locale”, spune Cristian Ionescu.

    Soluţiile implementate acolo dau posibilitatea de a monitoriza rezultatele financiare ale companiei şi oferă un “tablou de bord” complet în timp real, necesar pentru luarea deciziilor de business împreună cu colegii din echipa de management. Un alt proiect important şi cu implicaţii semnificative în managementul financiar al companiei a fost implementarea unei aplicaţii integrate privind activitatea de reasigurări.
    “N-aş vrea să pară un clişeu, dar provocările sunt permanente atunci când coordonezi activitatea financiară a unei companii cu venituri şi cheltuieli anuale de ordinul sutelor de milioane de euro”, spune Cristian Popescu. Complexitatea provocărilor creşte şi mai mult atunci când compania activează pe o piaţă extrem de sensibilă la orice schimbare economică, însă acest aspect îl determină pe Cristian Ionescu să nu piardă în niciun moment pulsul evoluţiilor macro-economice şi al mişcărilor de pe pieţele financiare locale şi globale.

    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

     

    BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

     

  • Cele 50.000.000.000 de euro care nu interesează pe nimeni

    Cum stă cabinetul Ponta cu colectarea la bugetul statului de către ANAF? În ultimele 30 de zile ce s-a întâmplat, sunt mai mulţi bani? l-au întrebat săptămâna trecută ziariştii pe premierul Victor Ponta, după prima lună de guvernare.

    “Da. Este o colectare superioară”, a răspuns Ponta, fără a da cifre. După care a adăugat, ca să se ştie că greaua moştenire s-a dus şi că noua putere are toată bunăvoinţa: “Şefului ANAF, domnul Şerban Pop, pe care ştiţi că nu l-am schimbat din funcţie, adică l-am lăsat din vechea guvernare după ce a căzut de la putere faimosul Blejnar – aşa mi se părea normal, să nu politizăm ANAF-ul – i-am dat acest termen de graţie pentru a vedea în două, trei luni cum stă activitatea ANAF, nu doar din punctul de vedere al încasărilor, dar mai ales din punctul de vedere al reducerii corupţiei instituţionalizate pe care Blejnar o condusese, o corupţie şi un mod de colectare de taxe pentru partid. Dacă domnul Pop are performanţă, rămâne în funcţie, dacă nu, îl schimb.”

    Simpla acuzaţie de sifonare de bani pentru fosta guvernare nu aduce însă la buget şi banii socotiţi ca pierduţi, iar promisiunea că noul şef al ANAF va fi schimbat şi el dacă nu va fi eficient nu încălzeşte cu nimic un buget care se pregăteşte de rectificarea din luna iulie având în faţă o perspectivă de creştere economică între 1,2% (Banca Mondială) şi 1,5% (ministrul de finanţe Florin Georgescu), faţă de 2,1%, cât era estimat în noiembrie trecut. Guvernarea Ponta n-a mai propus nici ţinte de felul celei trasate ANAF de fosta guvernare, ca în două luni să aducă la buget 2 miliarde de euro (1,5% din PIB) din combaterea evaziunii fiscale. Ce ştim până acum de la fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, e că pe primele trei luni s-au colectat în plus 850 mil. euro, adică 0,8% din PIB, dar că o ţintă de 2 miliarde în două luni e nerealistă, din două motive – nu există încă un sistem informatic complet integrat al ANAF şi una e să identifici prin controale sume care trebuie plătite şi alta e să le încasezi efectiv.

    Mai departe, de la succesorul lui Blejnar, Şerban Pop, ştim că marile probleme pe care le-a moştenit la ANAF sunt două – “gradul ridicat de subiectivism în actul de control, pentru că procedurile au permis ca deciziile de a verifica un contribuabil sau un altul să fie lăsate la latitudinea unor oameni, fără să fie stabilite criterii foarte clare, care să oblige reprezentanţii fiscului să se îndrepte către contribuabili în funcţie de gradul de risc”, respectiv faptul că “există grupuri evazioniste cu o capacitate financiară importantă, care pot susţine sisteme relaţionale capabile să atingă cel mai înalt nivel al administraţiei fiscale” şi că “aceste grupuri se vor opune prin toate mijloacele unei reforme a ANAF şi unei aplicări corecte a legii, bazându-se pe posibilităţile financiare şi de influenţă pe care le au”. Dacă aceasta e situaţia, atunci cum poate România să abordeze uriaşa problemă a evaziunii fiscale, pe care preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, o estima anul trecut la 50 mld. euro anual, într-o declaraţie făcută în faţa Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor?

    La recentele discuţii de la Club BUSINESS Magazin pe tema “Economie formală vs. economie informală”, la care au fost invitaţi economişti şi manageri din economia reală, cel mai tare a ieşit în evidenţă faptul că, deşi fiecare guvernare a vorbit de combaterea evaziunii, e o chestiune de lipsă de voinţă politică realitatea că aceasta nu s-a redus niciodată în mod decisiv. “Ministerul Finanţelor nici măcar nu se îngrijeşte să calculeze cât de mare e evaziunea în anumite sectoare. Se pare că nu au vrut niciodată să existe acel sistem informatic prin care să se monitorizeze drumul unui produs de la intrarea în ţară şi cât TVA se colectează până la consumatorul final”, afirmă Radu Timiş, preşedintele Cris-Tim, care estimează că numai în agricultură evaziunea la plata TVA e de 90%.

  • Când extratereştrii se întorc să distrugă lumea – GALERIE FOTO SI VIDEO

    Filmul, care proiectează într-un decor grandios aventura unei misiuni intergalactice ai cărei membri vor avea şansa să salveze omenirea, e conceput ca un fel de prequel la seria “Alien”, începută în 1979, şi are o distribuţie de zile mari, incluzându-i pe Michael Fassbender (“Inglorious Basterds”), Noomi Rapace (“Fata cu dragon tatuat”) şi Charlize Theron. Ridley Scott a pus la bătaie un buget de 130 mil. dolari şi şi-a trimis echipa să filmeze în Islanda şi Scoţia, unde a găsit peisaje suficient de convingătoare pentru a seduce un public de filme SF tot mai greu de impresionat.

    După o săptămână de la premiera din SUA, “Prometheus” avea un scor favorabil de 73% pe Rotten Tomatoes şi un rating de 7,7 pe IMDB, ceea ce dovedeşte, conform comentatorilor din presa americană, că filmul şi-a atins scopul de a fi mai mult decât un blockbuster SF cu monştri şi eroi. Dramatismul filmului e un vehicul bun de transmisie pentru acele întrebări filozofice eterne despre soarta omului, ce se întâmplă când murim, religii ezoterice ale elitelor globale şi teorii ale conspiraţiei, atât de dragi spectatorilor de film de astăzi.

    Dincolo de spectacolul vizual uneori terifiant, regizorul a lăsat pentru următorul film răspunsurile la întrebările filozofice, ceea ce i-a putut nemulţumi pe unii spectatori. “Următorul film se va îndepărta şi mai mult de seria Alien şi va urmări să continue explorarea pe cont propriu”, a spus Ridley. Să fie aceasta explicaţia pentru care, după încasări de 51 mil. dolari în SUA în primul weekend de proiecţie, filmul aştepta încasări în jur de 20 mil. în al doilea weekend, după “Madagascar 3”? Cert e că în străinătate, SF-ul lui Scott s-a descurcat net mai bine: după zece zile de la lansare, încasările globale erau de 217,5 mil. dolari, din care 59,1% aduse de proiecţiile din afara SUA.

  • REZULTATE ALEGERI GRECIA: Noua Democraţie pe primul loc, după numărarea a 100% din voturi

    Noua Democraţie obţine 129 de locuri în Parlamentul grec, fiind urmată de stânga radicală Syriza cu 26,89 la sută din voturi (71 de locuri) şi partidul socialist PASOK cu 12,28 la sută (33 de locuri). Partidul neonazist Chryssi Avghi (Zori de Aur) a obţinut 6,92 la sută din voturi, ocupând 18 locuri în Parlament.

    Liderul dreptei greceşti, Antonis Samaras, a făcut apel duminică către toate partidele pro-euro să formeze un “guvern de uniune naţională” condus de partidul său.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Spune-mi ce culoare ai ca să-ţi spun cine eşti

    Studiul efectuat pe cinteze-curcubeu, o specie de păsări trăitoare în Australia, a arătat că firea acestora diferă în funcţie de culoarea pe care o au pe cap, culoare care apare ulterior ieşirii din ou, când toate păsările sunt oliv spre cafeniu.

    Păsările cu cap negru sunt mai îndrăzneţe şi capabile de riscuri, având potenţial de conducere în cadrul grupurilor, iar cele cu cap roşu sunt mai agresive, dar mai puţin curajoase decât cele cu cap negru.

  • Viziunea erotică a lumii

    De-a lungul paginilor veţi simţi luminile şi umbrele provocatoare ale acestei pânze, în mod direct sau prin intermediul permanentelor referiri la ea făcute de doctorul Patricio Illanes, un chilian exilat la Paris. Acolo, în extazul cromatic şi al liniilor lui Courbet, Patricio nu se poate împiedica să descopere voluptuoasa frumuseţe a propriei sale soţii, de care este iremediabil îndrăgostit.

    Printre prietenii săi parizieni (de origine chiliană) se află însă şi Felipe Diaz, un ziarist sexagenar care este şi un incorigibil Don Juan.

    Jorge Edwards, “Originea lumii”, Editura Art, Bucureşti, 2012