Blog

  • După ochelari, Google face şi pantofi vorbitori

    Nu este vorba despre intrarea gigantului online pe piaţa de încălţăminte, ci mai degrabă o încercare de a demonstra cum pot fi folosite tehnologiile companiei, cu precădere cele de publicitate.

    “Pantofii vorbitori sunt un experiment legat de modul în care poţi conecta diverse obiecte, care să spună poveşti pe internet”, a explicat Aman Govil de la Google pentru ABC News. Echipa pe care o conduce Govil a dotat câteva perechi de încălţări sport de la Adidas cu un chip, accelerometru, senzori de presiune, giroscop, speaker şi tehnologie bluetooth. Pantofii pot să avertizeze posesorii că au stat prea mult timp pe scaun şi au nevoie de puţină mişcare, de pildă. Google însă a conceput cele câteva modele mai mult în ideea de a demonstra marilor branduri ce se poate face cu o astfel de tehnologie.

    “Nu intrăm în domeniul producţiei de încălţăminte, suntem în business-ul reţelelor sociale şi publicităţii”, a clarificat Govil.

  • Cum se vede în România transformarea Intel la nivel mondial?

    Primul smartphone cu procesor Intel a fost lansat în România la începutul anului împreuna cu Cosmote. Mai mult, o parte dintre noile investiţii “sunt pregătite” şi la Bucureşti, la centrul de cercetare şi dezvoltare software Intel, anunţat la finalul lui 2010, în urma unor investiţii de ordinul milioane de euro, care acum numără peste 100 de angajaţi.

    “Interesul companiei pentru alte domenii este în strânsă legătură cu legea lui Moore (numită după Gordon Moore, co-fondator Intel), potrivit căruia numărul de tranzistori care pot fi plasaţi pe un circuit integrat se dublează la aproximativ fiecare doi ani”, spunea recent Bogdan Georgescu, channel account manager al Intel România şi Bulgaria, într-un interviu pentru Business Magazin. “Integrăm aceste tehnologii şi în alte produse, nu doar în PC-ul tradiţional (fie laptop, desktop sau server) pentru că piaţa o cere şi potenţialul de dezvoltare este uriaş. De aici interesul pentru tablete sau smartphone-uri”, mai spune Georgescu, cu argumentul că există în acest moment foarte multe tablete cu Intel Inside pe piaţă.

    La o privire de ansamblu, tehnologiile Intel dezvoltate inclusiv la Bucureşti se găsesc în laptopuri, ultrabook-uri, tablete, smartphone-uri, SSD-uri, plăci de bază sau centre de date, explică Georgescu. Dar acestea nu sunt singurele domenii, procesoarele Intel fiind integrate şi la bordul automobilelor, în aparatura medicală sau în bancomate. La finele anului trecut, Intel a prezentat un studiu despre distribuitoarele automate, anunţând că pe viitor acestea vor deveni mai intuitive şi vor interacţiona prin gesturi cu consumatorii.

    Nu toate vor fi disponibile imediat pe piaţa din România, dar, în general, multe dintre noile produse cu tehnologii Intel ajung într-un timp destul de scurt după lansare şi la noi. “Cel mai recent exemplu este telefonul inteligent ZTE Grand X In, lansat de Intel alături de Cosmote”, spune reprezentantul Intel, cu menţiunea că semnalele de până acum, la numai o lună de la lansare, sunt conform aşteptărilor, fără a da însă cifre exacte. Telefonul costă 149 de lei cu abonament şi 999 de lei dacă este liver de contract. În prezent, la nivel mondial există 8 telefoane cu tehnologii Intel.

    Pentru viitoarele lansări de smartphone-uri sau laptopuri cu arhitectura Intel pe piaţa din România, compania lucrează deja cu toţi operatorii telecom. La sfârşitului anului trecut Intel a anunţat în parteneriat cu Vodafone, Microsoft şi Asus, o ofertă de achiziţie a ultrabook-ului ASUS VivoBook S400, cu ecran tactil, şi a laptopului ASUS X55A. Iar împreună cu Samsung, Orange şi Altex a lansat tot anul trecut o altă ofertă specială, pentru tableta Samsung ATIV Smart PC 500T, în ofertă cu abonament 3G.

    Pentru 2013, planurile companiei vizează extinderea în sectorul mobil, potrivit lui Georgescu, lucru care se va vedea tot mai mult şi pe piaţa din Româna, “mai ales odată cu lansarea generaţiei de procesoare Intel Haswell”.

    Centrul de cercetare şi dezvoltare de la Bucureşti Intel Romania Software Development Center a pornit la începutul lui 2011 cu echipe de cercetare software open source. Între timp, şi-a diversificat activitatea prin adăugarea echipelor de benchmarking şi developer tools. Intel are în România circa 380 de angajaţi, 100 în centrul de la Bucureşti, iar restul în departamentul de marketing şi vânzări şi în companiile în care a investit, respectiv Wind River din Galaţi şi Telmap.

  • Schimbări de management la Orange România

    Florin Popa, executivul care a ocupat până recent poziţia de sales & distribution director, a preluat funcţia de business to business director. Este licenţait în Economia şi dreptul afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi face parte din echipa Orange din 2001. Experienţa profesională a acumulat-o începând cu perioada studenţiei, când a lucrat pe diverse posturi, de la operator de interviu până la agent de vânzări sau translator.

    După absolvire, a început să profeseze ce a învăţat în facultate, angajându-se ca economist. La Orange a început ca shop manager şi a urcat în ierarhie până la funcţia de regional indirect sales manager pentru regiunea Muntenia, din 2004, iar apoi pentru întreaga ţară, iar din 2007 a fost numit sales & distribution director. Din această poziţie a coordonat vânzările Orange România pentru segmentul rezidenţial şi cel de business (SOHO/SME), iar printre cele mai improtante proiecte pe care le-a derulat s-a numărat parteneriatul strategic cu EuroGSM, lansarea de francize Orange Store şi transformarea procesului de distribuţie din zona prepay.

    Locul lui Florin Popa la conducerea departamentului de vânzări şi distribuţie este luată de Claudiu Dragomir. Absolvent al Facultăţii de Transporturi din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, s-a angajat la Orange în 1997. Doi ani mai târziu inaugura magazinul Orange din piaţa Universităţii, iar în 2003 i se încredinţa crearea şi conducerea echipei de vânzări dedicată clienţilor business (SOHO/SME). În perioada 2009 – 2013 a condus echipa de retail. Dintre proiectele importante coordonate de Claudiu Dragomir în acest interval au fost implementarea unui nou design în reţeaua Orange shop şi dezvoltarea puternică în zona de servicii şi asistenţă, astfel încât clienţii să beneficieze de o experienţă completă.

  • Este cea mai bogată femeie din Marea Britanie, dar îşi doreşte să fie star pop

    Fosta Miss împarte o avere de 7,4 miliarde de dolari cu soţul ei elveţian numit Ernesto, dar se pregăteşte să renunţe la obstacolele create de avere pentru a-şi relansa cariera pop.

    Încoronată Miss Regatul Unit în 1988, l-a cunscut pe Ernesto, soţul ei, la un concurs de yachting în Londra. Ea insistă că nu este finanţată de soţul ei, al cărui bunic a fondat compania multinaţională producătoare de medicamente Serono. Cei doi sunt cunoscuţi şi prin faptul că şi-au cumpărat cel mai mare yacht cu motor construit în Anglia şi cel de-al 33-lea din lume.

    A avut deja succes prin cântecele pe care le-a compus. Unul dintre acesta, “Black Coffee”, cântat de formaţia “All Saints” a devenit numărul unu în topul englezesc. În acelaşi an în care s-a bucurat de acest succes, ea s-a măritat şi s-a oprit din implicarea în muzică. Dar acum este pregătită de o relansare în forţă: a înregistrat un album intitulat “Love Is” care include şi un duet cu Ronan Keating şi participă la turnee de promovare a acestuia. Ea a precizat: “Nu cred că Ernesto se va opri din munca lui şi se va baza pe venitul meu, dar cred că este fantastic să îţi faci propriii bani.”

  • Sărăcia din Silicon Valley. Cum a crescut numărul celor rămaşi pe drumuri?

    Nivelul locurilor de muncă din Silicon Valley l-a depăşit pe cel din perioada de boom de dinaintea crahului dotcom. Aparenta bogăţie a hubului american de tehnologie este însă puternic contrastată de sărăcia în care trăiesc din ce în ce mai mulţi oameni.

    Numărul locuitorilor din Silicon Valley care supravieţuiesc numai cu bonuri de masă este acum la un nivel maxim raportat la ultimul deceniu, iar oamenii ajunşi pe drumuri sunt cu 20% mai mulţi, potrivit raportului anual Silicon Valley Index.

    “În mijlocul unei reveniri economice la nivel naţional susţinută de Silicon Valley, aşa cum se vede în profiturile companiilor din zonă, dar şi în valoarea tot mai ridicată a cotaţiilor la bursă, se întâmplă ceva ciudat: majoritatea oamenilor sunt din ce în ce mai săraci”, comentează Cindy Chavez, directorul executiv al Working Partnership USA, pentru agenţia de presă AP.

    Principalul motiv este costul ridicat de trai din Silicon Valley. Preţul mediu al unei locuinţe este de 550.000 de dolari, în timp ce un apartament cu trei camere poate fi închiriat în medie cu aproximativ 2.000 de dolari pe lună. O familie formată din patru persoane are nevoie de 90.000 de dolari într-un an pentru a acoperi cheltuielile cu chiria, mâncarea, transportul şi costurile asociate creşterii copiilor, potrivit Insight Center for Community Economic Development citată de BusinessInsider.

    Venitul rezidenţilor de origine hispanică, în pondere de 25% dintre locuitorii Silicon Valley, este însă de 19.000 de dolari pe an, cifră ajunsă la un minim istoric.

  • Armă funcţională printată cu o imprimantă 3D

    Texanul Cody Wilson, care deţine o organizaţie non-profit pe nume Defense Distributet, a prezentat recent o armă funcţională tipărită cu ajutorul unei imprimante 3D. Arma este capabilă să tragă peste 600 de focuri şi este probabil doar începutul în domeniul armelor automate şi semi-automate realizate cu ajutorul tehnologiei de imprimare în format tridimensional, scrie ArsTehnica. Încă de anul trecut, Wilson a creat astfel o mitralieră, AR-15, însă după şase focuri arma nu a mai funcţionat, Acum, noul model a demonstrat că defectele de design iniţiale au fost rezolvate şi arma este complet funcţională.

    “Este primul model AR tipărit care poate trage un număr mare de focuri fără a se degrada la nivel de structură”, a spus Wilson. “Arma a tras, mai exact, 660 de focuri în prima zi, iar testul s-a încheiat odată ce s-a terminat muniţia, dar cu siguranţă că poate ajunge la 1.000 de focuri”, a mai spus tânărul în vârstă de 25 de ani, student la drept în cadrul University of Texas.

    Peste 10.000 de oameni au descărcat deja fişierul CAD pe baza căruia poate fi tipărită mitraliera, dar numărul este cu siguranţă mai mare întrucât fişierul este deja disponibil şi pe torrente.

  • A doua ediţie a conferinţei Lauder de diplomaţie şi afaceri internaţionale pentru elevii de liceu

    Evenimentul susţine studiul diplomaţiei, a comunicării publice si a afacerilor internaţionale printre toţi elevii de liceu. Conferinţa este organizată de Fundaţia Ronald S. Lauder Romania – Complexul Educaţional Lauder-Reut şi se desfăşoară sub auspiciile Camerei Deputaţilor, ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Culturii, Primăriei Sectorului 3, ale Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti precum şi ale ambasadelor Statului Israel, SUA, Argentinei, Germaniei, Olandei, Cehiei şi Africii de Sud la Bucureşti.

    Vor veni să discute cu elevii despre ce înseamnă sa fii ambasador astăzi, despre provocările şi satisfacţiile carierei diplomatice : Jonathan Fine, consilier academic pentru prestigioasa Lauder School of Government, Diplomacy & Strategy (Centrul Universitar Interdisciplinar Herzliya, Israel), expert de talie internaţională pe probleme de antiterorism şi securitate; Bogdan Aurescu, ministru secretar de stat pentru Afaceri Strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României; Bogdan Prisecaru, consilier al directorului general adjunct al Serviciului Român de Informaţii ; Daniel Constantin Barbu, ministrul Culturii, dar şi Excelenţele lor Dan Ben Eliezer, Ambasadorul Statului Israel, Pieter Andries SWANEPOEL, Ambasadorul Republicii Africa de Sud, Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Regatului ţărilor de Jos în România, Josef C. Karl , adjunctul misiunii diplomatice a Germaniei şi Gabriel Eduardo Puente, consilier în cadrul ambasadei Republicii Argentina în România.

    Despre diplomaţie şi comunicare publică, vor veni să le vorbească elevilor Alon van Dam şi Ben Gladnikoff – campionii internaţionali în competiţii de debating/ public speaking – ambii absolvenţi ai Lauder School of Government, Diplomacy & Strategy.

    Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, va deschide lucrările Conferinţei, în timp ce doamna prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, senator, fost ministru al Educaţiei, va conduce ceremonia de premiere a elevilor şi de închidere a evenimentului.

  • Top 3 subiecte în Financial Times de astăzi

    Reglementări mai stricte pentru băncile britanice

    Băncile britanice ar putea fi supuse unor reguli mai stricte de reglementare decât rivalele lor globale, un raport al Comisiei parlamentare britanice pentru evaluarea activităţii bancare arătând că legislaţia bancară în Marea Britanie este „extrem de fragilă” şi trebuie urgent întărită.

    Fuzinea Iberia-British Airways în atenţia guvernului spaniol

    Guvernul Spaniei supraveghează atent fuziunea operatorului aerian Iberia cu British Airways, într-o perioadă în care criza financiară a dus la o creştere a vulnerabilităţii sectorului privat în faţa investitorilor străini, interesaţi de preluari sau fuziuni.

    Amenzi pentru operatorul de telefonie mobilă Turkcell

    Un tribunal din SUA a decis o serie de amenzi celui mai mare operator de telefonie mobilă din Turcia Turkcell, controlat de unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din Turcia, Mehmet Karamehmet.

    Citiţi mai multe în ediţie online a FT.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Top 3 subiecte în Wall Street Journal de astăzi

    Peste 40% din profiturile companiilor americane se află în subsidiare offshore

    Companiile americane îşi ţin o parte din ce în mai mare din profituri în subsidiare offshore, potrivit unui studiu Wall Street Journal pe baza a 60 de companii mari. Peste 40% din profiturile companiilor sunt scutite astfel de impozitare.

    Semnale pozitive pentru piaţa muncii în SUA

    Raportul privind rata şomajului în SUA pentru luna februarie este unul pozitiv, însă rămâne de văzut dacă acesta este un semn pentru o nouă perioadă de creştere a locurilor de muncă.

    Samsung Electronics, vedeta industriei IT&C  în această săptămână

    Samsung Electronics este vedeta acestei săptămăni în industria IT&C, producătorul sudcoreean lansând joi smarphone-ul Galaxy S4 în cadrul unui eveniment din New York. Producătorii se aşteaptă ca dispozitivul de ultimă generaţie să menţină compania pe poziţia de lider pe o piaţa a smartphone-urilor tot mai aglomerată.

    Toate stirile sunt pe zf.ro