BusinessMagazin

Blog

  • INVESTITII

    Investitiile pe care fiecare dintre marii poluatori va trebui sa le faca variaza de la cateva sute de mii de euro la cateva sute de milioane de euro.

     

    TERMOELECTRICA: 920 mil. euro pana in 2013. Cea mai mare pondere (75%) va avea ca scop reducerea emisiilor in aer. 5% sunt investitii pentru reducerea poluarii apelor si solului.

     

    COMPLEXELE ENERGETICE: Rovinari trebuie sa investeasca  200 milioane de euro pana in 2013 pentru desulfurare si 30-40 mil. euro pentru evacuarea zgurei si a cenusii.

     

    SIDERURGIE: Mittal Steel a investit deja peste 40 mil. euro, reprezentand 60% din investitiile necesare a fi facute pana in 2014.

     

    CIMENT: Holcim estimeaza costurile necesare conformarii la standardele UE la 70 mil. euro, din care 20 mil. euro au fost investiti pana la finele anului 2004. Investitiile vor fi finalizate etapizat pana la finele anului 2010. 

  • REGULI SI COSTURI

    Conformarea cu normele UE e un drum lung, pe care unele companii il vor face pana in 2016. Drumul va fi pavat cu sute de milioane de euro.

     

    CINE ESTE VIZAT: Investitiile de mediu trebuie facute de companiile in curtea carora se afla cele 638 de instalatii.

     

    PERIOADE DE TRANZITIE: 195 de instalatii au solicitat si au obtinut perioade de tranzitie de pana la 8 ani, pana in 2016.

     

    COSTURI: 2,8 miliarde de euro va costa alinierea tuturor acestor instalatii, din care 800 de milioane de euro trebuie investiti pana in 2007.

  • SUA / MANAGEMENT: Fiecare angajat are in ranita bastonul de inventator

    Ca multi executivi de top, James R. Lavoie si Joseph M. Marino sunt cu ochii pe bursa. Dar cei doi, cofondatori ai Rite-Solutions, o companie de software care produce sisteme avansate – si strict secrete – de control si comanda pentru marina americana, nu cu Nasdaq ori cu Bursa din New York isi bat capul.

     

    Pe „piata interna“ a companiei Rite-Solutions orice angajat poate propune ca firma la care lucreaza sa cumpere tehnologie noua, sa intre intr-un nou business sau sa aduca vreo imbunatatire in termeni de eficienta. Aceste propuneri devin actiuni – au si simboluri ca si cele de la bursa, liste de discutii si alerte prin e-mail. Angajatii cumpara sau vand actiuni, iar schimbarile de pret reflecta parerile inginerilor, specialistilor in computere si project managerilor din companie – dar si pe cele ale agentilor de vanzari, contabililor si chiar ale receptionerei.

     

    „Noi suntem fondatorii, dar suntem departe de a fi cei mai destepti de aici“, a spus Lavoie, directorul executiv, intr-un interviu la cartierul general al Rite-Solutions de langa Newport, Rhode Island. „La cele mai multe companii, in special cele din tehnologi, cele mai destepte solutii tind sa vina de la alti oameni decat cei din senior management. Asa ca am creat o piata pentru a cultiva geniul colectiv.“ O revigoranta doza de modestie care vine din partea unui director executiv de succes, cu decenii de experienta in domeniu. Lavoie, in varsta de 59 de ani, e veteran al razboiului din Vietnam si un desavarsit inginer, care si-a dedicat cariera tehnologiilor militare.

     

    Majoritatea companiilor pleaca de la prezumtia ca ideile mari vin de la cateva „creiere mari“: fondatorul inspirat, inventatorul excentric, boss-ul vizionar. Dar intre geniul individual si aroganta lui „stie-tot“ e o granita subtire. Ce se intampla cand rivalii ajung atat de numerosi, cand tehnologiile se misca atat de repede incat nici un executiv dintr-o corporatie nu se poate gandi la toate? Atunci e vremea sa inventezi o abordare mai putin verticala a inovarii, ca sa fie treaba tuturor sa vina cu idei mari.

     

    Asta e una dintre lectiile-cheie din spatele tehnologiilor open source, in special al lui Linux. O armata de programatori organizati in grupuri au scris codul-sursa, l-au facut public, pentru ca toata lumea sa-l poata revizui si, concurand si cooperand intr-o comunitate globala, au redesenat piata de software. Linux e sclipitor, ca model de inovare, pentru ca isi capata forta din sclipirea miilor de programatori care l-au creat.

     

    Potrivit lui Tom O’Reilly, fondatorul si directorul executiv al O’Reilly Media – publisher de carti despre computere si „evanghelist“ al tehnologiilor open source -, creativitatea nu mai inseamna care companii au cei mai vizionari executivi, ci cine are cea mai completa „arhitectura a participarii“. Mai precis, care companie face sa fie mai usor, mai interesant si mai motivant pentru o mare masa de „contributori“ sa vina cu idei, sa rezolve probleme si sa imbunatateasca produse. La Rite-Solutions, arhitectura participarii este deopotriva ca un business si ca un joc: 55 de titluri sunt listate pe bursa interna a companiei, care se cheama „Mutual Fun“.

     

    Fiecare actiune vine cu o descriere detaliata si tranzactionarea incepe de la 10 dolari. Fiecare angajat primeste 10.000 de dolari ca „bani de opinie“ pentru a participa la oferta si angajatii isi manifesta entuziasmul investind intr-un titlu sau, si mai bine, oferindu-se voluntari sa lucreze la proiect. Voluntarii primesc veniturile, sub forma de bani adevarati, daca titlul respectiv devine un produs sau aduce economii.

     

    Marino, in varsta de 57 de ani, presedinte al Rite-Solutions, spune ca bursa de idei, care s-a lansat in ianuarie 2005, a platit deja dividende grase. Unul dintre primele titluri (simbol: VIEW) a fost o propunere de folosire a tehnologiei de vizualizare 3D, familiara din jocurile video, pentru a-i ajuta pe marinari si pe angajatii din structurile de securitate interna sa se antreneze in luarea deciziilor in situatii de urgenta. Initial, Marino n-a fost deloc entuziasmat de idee – „eu nu sunt «calaret» de joystick“ – dar sprijinul angajatilor a fost coplesitor. Astazi, produsul – numit Rite-View – aduce 30% din totalul vanzarilor.

     

    „S-ar fi intamplat asa ceva daca ar fi depins doar de cei din varf?“, intreaba Marino. „Categoric nu. Dar nu am putut ignora faptul ca atat de multi oameni s-au raliat ideii. Acest sistem ne elibereaza de teribila povara de a avea intotdeauna dreptate noi.“

     

    Un alt avantaj al bursei, adauga Lavoie, este ca gaseste idei bune din surse neasteptate. Printre tehnologiile principale ale Rite-Solutions sunt o serie de algoritmi „pattern recognition“ folositi in aplicatiile militare dar si in sistemele electronice de jocuri din cazinouri, o piata mare pentru companie. O membra a staff-ului administrativ, fara nici un fel de expertiza tehnica, s-a gandit ca aceasta tehnologie ar putea fi folosita si in scopuri educationale, ca sa creeze pentru studenti o modalitate placuta de invatare a istoriei sau a matematicii.

     

    Ea a initiat un „titlu“ numit Castiga/Joaca/Invata (simbol: WPL), care a atras o avalansa de investitii de la inginerii nerabdatori sa-i transforme ideea intr-un produs. Entuziasmul lor a condus la intalniri cu Hasbro (producator de jucarii si echipamente electronice – n.r.) si Rite-Solutions a castigat un contract pentru a construi sistemul multimedia VuGo, lansat anul trecut de Craciun.

     

    Lavoie a numit aceasta inovatie un exemplu de „geniu tacut“, care trece neobservat in majoritatea organizatiilor. „Noi n-am fi facut conexiunile“, spune el. „Dar un angajat a aruncat o idee, o multime de colegi s-au aprins de la ea si asta a dus la o noua linie de productie.“ Urmatoarea frontiera este ca „geniile tacute“ din afara organizatiilor sa fie descoperite – sa se atraga inovatii de la oameni care sunt pregatiti sa lucreze cu o companie, chiar daca nu sunt inca angajati acolo. Un caz interesant este InnoCentive, un laborator virtual de cercetare si dezvoltare prin intermediul caruia marile corporatii invita oamenii de stiinta si inginerii din intreaga lume sa contribuie cu idei si sa rezolve probleme pe care nu au reusit sa le desluseasca singure.

     

    InnoCentive, cu sediul in Andover, Massachusetts, este literalmente o piata de idei. Reuneste peste 30 dintre cele mai tranzactionate companii, inclusiv Procter & Gamble, Boeing si DuPont, ale caror laboratoare de cercetare sunt impovarate de greutatea problemelor nerezolvate si a proiectelor neterminate. Reuneste, de asemenea, peste 90.000 de biologi, chimisti si alti specialisti din peste 175 de tari. Acesti „rezolvatori“ concureaza pentru a da de capat proiectelor complicate lansate de companiile „cautatoare“. Fiecare provocare are o descriere stiintifica detaliata, un deadline si o recompensa, care poate merge pana la 100.000 de dolari.

     

    „Vorbim de democratizarea stiintei“, spune Alpheus Bigham, care a petrecut 28 de ani ca om de stiinta si director de cercetare la Eli Lilly & Company inainte de a ajunge presedinte si director executiv al InnoCentive. „Ce se intampla cand iti deschizi compania catre mii si mii de minti, fiecare dintre ele cu un set de experiente de viata diferite?“ InnoCentive, fondata de Lilly ca start-up independent in 2001, are un palmares impresionant. Poate arata o lunga lista de valoroase idei stiintifice care au venit, cu o viteza surprinzatoare, din locuri indepartate. Pe langa SUA, tarile cu cei mai multi „rezolvatori“ sunt China, India si Rusia.

     

    In februarie, InnoCentive a atras o infuzie de capital de 9 milioane de dolari ca sa-si accelereze cresterea. „Exista o «minte colectiva»“, spune Bingham. „Intrebarea pentru o companie este ce particica poate ea accesa.“ Asta ramane o intrebare fara raspuns pentru multe companii, ai caror lideri continua sa se bazeze pe propria lor putere intelectuala ca principala sursa de idei. Dar se dovedeste ca din ce in ce mai multi executivi isi recunosc limitele propriului geniu individual. La Rite-Solutions, spre exemplu, unul dintre cele mai valoroase titluri de pe Mutual Fun este bursa insasi (simbol: STK). Atat de multi executivi de la alte companii au cerut sa studieze sistemul incat o echipa a militat pentru ideea de a-l inregistra ca produs – o alta oportunitate neasteptata. „Nu e nimic rau in a avea experienta“, spune Marino, presedintele companiei. „Problema apare cand experienta sta in drumul inovarii. Ca fondatori, singurul lucru pe care il stim este ca nu stim toate raspunsurile.“

     

    William C. Taylor este cofondator si editor al revistei Fast Company. Locuieste in Wellesley, Massachusetts

    Traducere si adaptare de Mihai Mitrica

     

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Mandria nationala americana

    Fiecare dintre popoarele lumii are cate un motiv de mandrie nationala. Statele Unite au cea mai puternica armata, Australia castiga cele mai multe medalii olimpice, iar Taiwanul are cea mai inalta cladire din lume, comenteaza revista Time. La randul ei, in pofida scaderii dolarului, America se poate mandri in continuare ca detine suprematia economica mondiala. Aceasta inseamna ca mandria traditionala de a avea o moneda nationala tare (marca germana in anii ‘60 sau yenul in anii ‘80) nu mai e ce-a fost odata: cata vreme un dolar slab ajuta exporturile americane, e in regula. 

    Singurii americani care percep in mod neplacut deprecierea monedei lor sunt, deocamdata, cei ce calatoresc in strainatate, nevoiti sa scoata din buzunar mai multi bani ca sa plateasca produse ori servicii care altadata le pareau ieftine gratie puterii dolarului. Curand insa, si americanii aflati acasa vor incepe sa simta pe pielea lor un efect neasteptat al scaderii dolarului: guvernul lor se va afla intr-o postura destul de umila pe langa autoritatile chineze, carora le va cere cu si mai multa insistenta decat pana acum sa-si lase moneda nationala sa fluctueze liber in raport cu dolarul. 

    Dupa cum se stie, bancile chinezesti „gri“, neincluse in sistemul bancar oficial, dar tolerate de autoritati, schimba de zor in aceasta perioada dolari pe renminbi (echivalentul yuanului pe piata interna chinezeasca), in virtutea convingerii ca moneda chinezeasca e mai sigura decat cea americana. Desi administratia americana a incercat de nenumarate ori in ultimii ani sa convinga Beijingul sa liberalizeze cursul yuanului (pentru ca acesta sa se poata aprecia in raport cu dolarul si astfel sa mai scada din deficitul comercial in relatia cu SUA), banca centrala chineza a tinut pana acum yuanul legat de cursul dolarului. Acum, ca dolarul se depreciaza, la fel se intampla si cu yuanul, ceea ce inseamna ca marfurile chinezesti vor continua sa fie foarte ieftine in magazinele americane – dezastruos de ieftine pentru deficitul comercial al SUA.

    Autoritatile chineze au promis ca la un moment dat, anul viitor, vor lasa yuanul sa se aprecieze un pic in raport cu dolarul. Dar chinezii au spus clar ca aceasta se va intampla numai atunci cand vor dori ei si in masura in care o vor dori ei. E de asteptat, deci, ca exercitiile de umilinta ale superputerii mondiale pe langa partenerul comercial cu ochi oblici sa continue. Ah, si apropo de recorduri: nu Taiwanul va avea cea mai inalta cladire din lume, ci tot China. La Shanghai, in 2008.

  • Romania, piesa cu piesa

    Sa investesti in productia de piese auto in Est nu mai este de mult o alegere. A devenit o necesitate. Dovada stau cei aproape un miliard de dolari pe care producatorii de profil au anuntat ca ii vor investi in Romania. Dar nu cumva vorbim tot despre un fel de lohn?

    La saloanele auto la care participa, constructorul de automobile japonez Toyota obisnuieste sa prezinte un surub. Asezat in lumina reflectoarelor, de parca ar fi un automobil, surubul e – in viziunea companiei – chintesenta filosofiei moderne de a face masini: calitatea sta in detalii,  in grija cu care este aleasa si slefuita pana si cea mai neinsemnata piesa. Iar numarul pieselor care intra in componenta unui automobil e in continua crestere. Alimentarea gestionata electronic, sistemele de control ale stabilitatii, traiectoriei si franarii, cutiile automate si transmisiile tot mai complexe, computerele de bord nu mai intra de mult in categoria dotarilor optionale. 

    In plus, durata de concepere a unul model nou s-a scurtat si ea dramatic, la fel si timpul alocat cercetarii si testarii, desi bugetele alocate pentru dezvoltare au ramas cam aceleasi – nu e greu de dedus, deci, ca industria auto cauta cu disperare metode de reducere a costurilor. Marginile de castig ale constructorilor nu depasesc, in prezent, 4-5%, fata de 15 – 20% in trecut. 

    Daca in momentul de fata circa 60% din componentele care intra in structura unui automobil sunt produse chiar de catre constructorul auto, iar restul de 40% sunt produse de altii, se prevede ca in urmatorii zece ani raportul se va inversa.

    „Externalizare“ e cuvantul de ordine, tendinta dominanta a ultimilor ani, care se va accentua pana in 2020, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piata si consultanta Roland Berger care a analizat, pentru un constructor american, tendintele pietei auto in urmatorii 16 ani. 

    In 2015, din totalul estimat de 75 de miliarde de dolari al pietei auto mondiale, peste 40 de miliarde, adica 55%, vor intra in conturile producatorilor de piese. O parte din presiunea pentru reducerea costurilor se transfera, asadar, de la producatorii de automobile la cei de piese: asa a inceput migratia catre est.

    Primele tinte au fost Ungaria, Cehia si Polonia. Romania a inceput si ea sa intre in calcul mai ales in ultimii doi ani. „Tarile din estul Europei vor fi principala tinta si locatie a dezvoltarii industriei auto“, spune Alexandru Popa, presedintele Asociatiei Romane a Investitiilor Straine. Iar pe pietele aflate in dezvoltare, „volumul productiei de automobile va atinge 51 de milioane de unitati in 2020, ceea ce reprezinta 49% din totalul productiei mondiale“, estimeaza Alexandru Popa. Evident, primul lucru pe care il iau in calcul producatorii de piese si subansamble auto care vin in Romania e mana de lucru ieftina. Evolutia buna a producatorului autohton Dacia e si ea un motiv. 

    Migratia catre Europa de Est, dar mai ales catre Romania, „este un demers logic, daca tinem cont de evolutia Dacia din ultimii ani“, spune Frederic Gaubicher, director general al Capirom, unul dintre producatorii de piese care au ales Romania. „Deja, o serie de mari companii au facut demersuri pentru a prelua furnizarea de produse pentru grupul Renault.“

    Logan nu este insa decat o mica parte a „peisajului“ de relocare.  „Producatorii de componente care au investit in Romania nu au venit neaparat pentru Dacia-Renault. Multi produc numai pentru export si nu au nici o tangenta cu piata romaneasca – sunt grupati in Transilvania, mai aproape de fabricile auto din vest sau Europa Centrala“, e de parere Horia Galateanu, consultant la Roland Berger. Interesul pentru localizarea in Romania a unitatilor de productie a fost suficient de important pentru a genera chiar investitii de tip greenfield, spun cei de la Asociatia Romana pentru Investitii Straine (ARIS).

    Pornind de la zero, germanii de la Continental, Leoni, Kromberg & Schubert, Phoenix sau Baumaster & Oustler au construit fabrici in zona de vest a tarii. Zona centrala este fieful producatorilor francezi, Michelin sau SNR Roulments. De altfel, aici sunt localizati si cei 21 de furnizori pe care grupul Renault i-a adus pe piata romaneasca pentru modelul Logan si care au investit deja peste 110 milioane de euro aici. 

    Tot in constructia de capacitati de productie pornind de la zero au investit si japonezii de la Yazaki si Koyo sau americanii de la Johnson Controls, in zona de sud a tarii. O alta parte a producatorilor de componente au preferat sa utileze, cu cheltuieli minime, unele amplasamente industriale vechi. Dar pe masura ce au constatat posibilitatea de extindere a afacerii, au construit si unitati de productie noi. Este cazul unor fabricanti de cablaje auto precum Lisa Draxlmaier, Lear Corporation ori Sumitomo Electric Wiring System (SEWS). 

    SEWS a creat 1.271 de noi locuri de munca in municipiul Orastie, reducand la jumatate somajul din oras. Influxul de investitii straine in productia de componente auto a stimulat si vechii furnizori de pe piata sa incheie parteneriate cu noul val de producatori. Printre societatile mixte infiintate se numara Krupp-Bilstein (amortizoare), Krupp Compa Arcuri (arcuri auto), Magnetto Weels (jenti), Autoliv Romania (centuri), Koyo Romania (rulmenti). Multe dintre companii fac deja senzatie pe piata auto europeana cu productia din Romania. Continental Automotive, cu investitia de 100 de milioane de euro de la Timisoara, furnizeaza anvelope pentru toata Europa. La fel si Michelin, cu 80 de milioane de dolari investiti in doua fabrici de anvelope din Prahova si Salaj. Draxlmaier produce si componente electrice, printr-o ultima investitie la Hunedoara, in valoare de 120 de milioane de euro.  

    Alaturi de SNR Roulments, si grupul german INA Schaffler planifica investitii de 180 de milioane de euro in productia de rulmenti. Si nu e decat inceputul. Exista inca „un numar important“ de investitori straini, spune Alexandru Popa, presedintele ARIS, „care isi vor anunta in viitorul apropiat interesul de a intra pe aceasta piata“. Printre ei, compania franceza Montupet, care se afla deja in negocieri pentru achizitionarea unui teren de 12,5 hectare, fie la Cluj, fie la Timisoara. Investitia, de 120 de milioane de euro, cea mai mare pe care Montupet o face in afara Frantei, urmeaza sa fie realizata in urmatorii cinci ani.  Noua fabrica va produce componente cap-cilindru in proportie de 60%, restul de 40% din productie fiind destinata altor componente auto: subansamble frana, jenti auto, tevi de esapament si altele – in total, francezii planuiesc sa angajeze 2.150 de oameni.

    O alta intrare planificata este cea a companiei portugheze Coindu, care va investi in Zona Libera Curtici-Arad 25 de milioane de euro intr-o linie de productie de huse pentru autoturisme si avioane. Producatorul Coficab din Tunisia va investi in urmatorii trei ani 25 de milioane de euro intr-o fabrica de cablaje auto, care va fi amplasata in Timisoara, pe o suprafata de 14.000 de metri patrati. 

    Tragand linie si adunand, nivelul investitiilor efectuate pana in prezent de producatorii de componente in Romania depaseste 500 de milioane de euro. In total, investitiile existente si cele care se vor finaliza in urmatorii ani, insumeaza mai mult de un miliard de euro. Se va intra, fireste, si in faza consolidarii pietei de componente. „Tendinta duce spre consolidarea pozitiei principalilor producatori, iar in viitor ma astept chiar sa se produca fuziuni si achizitii“, spune Florin Ionut, director administrativ si financiar, SEWS Romania. „Producatorii vor fi cernuti prin presiunea asupra preturilor.“

    Principala problema care se ridica este daca aceste investitii genereaza valoare adaugata, respectiv aport substantial la PIB-ul Romaniei. „In mare masura, ce se produce azi in Romania este mai mult un fel de lohn, bazat pe costul manoperei“, crede Marius Carp, director general al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). „Important este ca in viitor sa vina tot mai multi furnizori de subansamble complexe, de prim montaj, caci acestia aduc tehnologie si valoare adaugata mare.“ 

    Toate bune si frumoase. Dar o intrebare planeaza asupra promitatoarei piete de piese auto: daca mana de lucru romaneasca se va scumpi, inevitabil, nu cumva producatorii de componente isi vor continua migratia spre Est? Ceva motive pentru care producatorii de subansamble ar putea decide sa faca din Romania o locatie stabila pentru afacerile lor exista, si primul dintre ele ar fi calitatea, nu numai pretul scazut al fortei de munca. „Manopera, un atu din punct de vedere financiar, plaseaza Romania mult mai sus decat tarile din Asia din punct de vedere al calitatii produselor“, spune Frederic Gaubicher, directorul general al Capirom. 

    El crede ca in Romania se pot realiza fara nici un fel de probleme piese complexe pentru industria auto. „Fata de Franta, de exemplu, acest tip de productie are inca viitor si premise de crestere. Se poate dezvolta orice tip de productie care presupune manopera, de la asamblare, montaj, piese, pana la serii mici care nu necesita roboti industriali.“  Dar sunt si alte motive care i-ar putea tine pe producatori aici. In urmatorii ani, prognozeaza studiul Roland Berger, se va cristaliza o tendinta de divizare a productiei mondiale de automobile pe centre de competenta. Europa ar urma sa devina centrul mondial de dezvoltare si productie pentru automobile mici, de oras, diesel-uri, break-uri si automobile de lux.

    Producatorii de componente se vor adapta, in mare masura, la aceasta tendinta. Ei se vor specializa, la randul lor, in a livra componente si subansamble pentru aceste tipuri de automobile. Asta inseamna ca o data cu uzinele de masini din categoriile de mai sus vor ramane in Europa si producatorii de piese aferente.

    O alta tendinta care se manifesta in productia mondiala de automobile este cresterea ponderii componentelor electronice si de tehnologia informatiei, arata studiul Roland Berger. In acest caz, este vorba de subansamble mai complicate, cu valoare adaugata mare, pentru care calificarea fortei de munca tinde sa conteze la fel de mult, daca nu chiar mai mult decat salariile mici. 

    Romania are deja traditie in domeniul dezvoltarii de software. Prin urmare, nu este exclusa dezvoltarea unor centre de productie software pentru industria auto in Romania, apreciaza analistii pietei IT. Compania Softwin are de fapt in dezvoltare un produs dedicat industriei de componente auto. Proiectul RapidAutoNet, destinat producatorilor si comerciantilor auto din SUA, dezvolta cea mai mare piata electronica destinata tranzactiilor business-to-business cu componente auto. Au inceput sa apara si firme straine – Siemens VDO Automotive a ochit deja piata romaneasca pentru a produce aici soft pentru industria auto.

    Oportunitatile pe care Romania le prezinta pentru investitii in productia de componente si chiar subansamble auto nu vor ramane, asadar, nevalorificate de catre marii jucatori de pe piata mondiala. Nu ar trebui sa ne mire daca, la vreun salon auto mondial, unul dintre constructorii auto va prezenta, cu mandrie, computerul de bord care a devenit esential pentru functionarea automobilului. Iar acesta sa poarte eticheta „Made in Romania“.

    La realizarea acestui articol au colaborat redactia ZF Transilvania si firma de consultanta Roland Berger.

  • De ce n-ar pleca investitorii

    Tendinta producatorilor de piese auto este de a migra spre Asia, in cautare de mana de lucru ieftina. Romania le propune sa ramana, cu argumente.

    CALIFICARE: Forta de munca din Romania este considerata superioara, in privinta calificarii, celei din Asia.  

    ADAPTABILITATE: Romania se poate adapta rapid tendintelor pietelor europene, care vor produce in principal masini de oras, break-uri, motoare diesel si automobile de lux. 

    SOFTWARE: Traditia in domeniul software e un atu al pietei romanesti, care a inceput deja sa atraga producatori de componente electronice pentru automobile.

  • De vanzare

    „ULTRACENTRAL, imobil construit in 1914, modernizat recent, finisari exceptionale, 272 de  camere, restaurant, bar, telefon international, 17 mil. $.“ Asa ar putea fi redactat un anunt de vanzare a unui simbol al vechiului Bucuresti. Anuntul nu va aparea in presa, iar discutiile din jurul tranzactiilor sunt secrete.

    Athénée Palace Hilton, primul hotel privatizat din Romania, este de vanzare, au declarat pentru BUSINESS Magazin surse apropiate discutiilor. Dupa mai multi ani, actionarii au ajuns la o intelegere privind iesirea din afacere. Deocamdata nu au gasit un cumparator, insa mai multi oameni de afaceri romani sunt interesati. Printre acestia, Horia Ciorcila (fondator al Bancii Transilvania sau al companiei de cablu Astral Telecom) si Liviu Tudor, patronul grupului de materiale de constructii Prefabricate Vest, spun aceleasi surse. Horia Ciorcila nu a dorit sa comenteze, iar Liviu Tudor nu a putut fi contactat pana la ora inchiderii editiei.

    Nu este exclusa nici venirea mai multor companii sau fonduri de investitii imobiliare, ceea ce ar face lupta pentru achizitia cladirii mult mai interesanta in urmatoarele luni. Hotelul este detinut de societatea Athénée Phenix Group, formata in urma cu zece ani, prin asocierea unei firme de stat (proprietara hotelului la acea data) cu o companie detinuta de omul de afaceri Mihail Carciog si cu trei firme franceze, divizii ale Compagnie Générale des Eaux (actualmente Vivendi). Athénée Palace SA, firma la care statul mai detine inca un pachet important de actiuni, impreuna cu C.M.C. International, compania lui Mihail Carciog, controlau 51% din capitalul social.

    Cu sprijinul Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si al unui consortiu de banci franceze, Athénée Phenix Group (APG) a renovat hotelul, care este acum clasificat la cinci stele.

    Firma a incheiat si un contract de management cu lantul international Hilton, pe o durata de 20 de ani si a redeschis hotelul in 1997, sub marca Hilton, dupa investitii estimate la 42 de milioane de dolari. Hotelul Athénée Palace, un adevarat simbol al vechiului Bucuresti, a devenit astfel primul hotel din Romania operat de un lant hotelier de renume. Ulterior, in actionariat a mai patruns o firma romaneasca – Hapcorp Romanian SA.

    De-a lungul timpului, mai multi dintre actionari au intentionat sa iasa din afacere, dar nu s-a definitivat nimic. Acum insa, actionarii romani si cei francezi au ajuns la un consens privind vanzarea, afirma surse apropiate discutiilor. Pretul cerut ar fi de 17 milioane de dolari, potrivit acelorasi surse. Ca urmare, in ultimele luni, au avut loc reorganizari ale actelor societatii.

    Consensul actionarilor s-a realizat pentru prima data in deceniul de activitate al Athénée Phenix Group. „Tot timpul au fost discutii din partea unuia sau altuia dintre actionari“, spune Dan Opran, presedintele Consiliului de Administratie al companiei. 

    Opran a recunoscut ca, in prezent, mai multi actionari vor sa-si vanda participatiile, fara a da mai multe detalii. Pentru a vinde, este nevoie si de acceptul BERD, unul dintre finantatorii procesului de modernizare, a precizat el. Aceasta deoarece BERD a sprijinit cu un credit de 14,3 milioane de dolari renovarea hotelului si detine garantii asupra titlurilor emise de companie. Practic, pana in 2007, cand se termina de achitat creditul, actionarii nu pot vinde fara acordul institutiei financiare.

    Pe de alta parte, presedintele CA al Athénée Palace SA – firma care detine 36% din actiunile APG – neaga intentia de a vinde participatia. „In portofoliul societatii a mai ramas doar participatia la Athénée Phenix Group, dar nu intentionam sa o vindem“, a declarat Dumitru Stoian, presedintele Athénée Palace. Reprezentantii celorlalti actionari ai APG nu au putut fi contactati.

    Pe de alta parte, chiar Athénée Palace SA este de vanzare, de fapt pachetul de circa 42% din titlurile societatii aflat in portofoliul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT). Indiferent de rezultatul negocierilor, vanzarea hotelului nu va afecta piata hoteliera din Bucuresti. Nu este de asteptat ca eventualul cumparator sa renunte la contractul de management cu Hilton International, avand in vedere rezultatele financiare pozitive ale hotelului. Potrivit bilantului depus de Athénée Phenix Group la Ministerul de Finante, compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 527 de miliarde de lei (circa 16 milioane de dolari) si un profit net de 113 miliarde de lei (3,4 mil. $).

    In prezent, piata hoteliera de cinci stele din Bucuresti este impartita intre sapte unitati, dintre care cinci sunt incluse in lanturi internationale.

    Pe de alta parte, vanzarea Athénée Palace Hilton ar reprezenta o noua premiera pentru piata romaneasca. Pana acum, excluzand privatizarile, pe piata imobiliara s-au tranzactionat imobile de birouri, spatii de depozitare, complexuri comerciale, dar nu hoteluri. Pe plan international, multe hoteluri sunt detinute de companii cu activitate predominant imobiliara sau de fonduri de investitii.

  • Dulcele gust al cresterii

    Reclame agresive, ambalaje noi, produse mai sofisticate. Producatorii de ciocolata au inceput o cursa declansata de cresterea pietei, care s-ar putea incheia insa cu mai putini competitori.

    In duty-free-urile din aeroporturile europene poti rareori sa gasesti marci de ciocolata specifice Spaniei, Italiei sau Olandei. Poti, in schimb, cumpara oricand o marca „internationala“: Lindt, After Eight, Cadbury sau Toblerone. Globalizarea e cuvant de ordine in lumea ciocolatei.

    Povestea suna diferit in Romania, deocamdata: dintre companiile care iti vin in minte, doar una singura este de calibru international: Kraft Foods Romania. Kraft este singurul competitor suficient de mare si de „strategic“ pentru a dori sa-si vanda afacerile de ciocolata. Poate doar sa cumpere afacerile altora, dupa modelul achizitiei marcii de cafea Nova Brasilia.

    Celorlalti producatori romani le-ar putea surade, insa, o tranzactie, fie ca este vorba de Excelent – Kandia, Supreme Chocolats, Heidi sau Modares. In aceasta stare de fapt gasim cheia „avalansei“ de marci noi din acest an, pe o piata deja aglomerata: competitorii „ocupa“ acum fiecare segment pe care l-au lasat liber, pregatindu-se pentru o eventuala vanzare, mai ales ca grupuri de calibru, precum Master Foods sau Nestlé, nu produc inca in Romania.

    Astfel, Excelent si-a lansat brandul Kandia si pe segmentul pralinelor si minitabletelor iar Heidi a pus pe piata doua game noi de ciocolata (Grand’Or si Delight) si a relansat Cremis. Tot Excelent a extins gama Kandia cu variante pentru vara, initiativa abordata si de Kraft cu produsele de sezon din gama Milka. Supreme Chocolats a atacat segmentul batoanelor cu Primola Zoo si a intrat pe cel al pralinelor cu Novatini si Primoline, dar, in acelasi timp, a intregit si gamele Primola si Novatini.

    „Agitatia“ producatorilor romani nu a trecut neobservata. Kraft a lansat Chocokoff si a completat gama de Poiana Senzatii. Nestlé a intrat pe segmentul batoanelor cu KitKat iar Master Foods a extins gamele Mars si Twicks cu editii limitate.

    Cursa lansarilor si relansarilor a fost stimulata de o piata in crestere cu circa 30%. Cei mai activi la capitolul lansari au fost tocmai Supreme, Excelent si Heidi, adica potentialele tinte de achizitie ale grupurilor internationale. Evolutia Supreme Chocolats – care s-a lansat in 2001 cu ciocolata Primola – este, de departe, cea mai spectaculoasa: a intrat pe piata in urma cu aproximativ trei ani iar in 2004 a ajuns sa detina o cota de 26% ca volum si 25% ca valoare, conform ACNielsen. In primele zece luni, compania si-a dublat vanzarile fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit directorului de marketing Cristian Stancu.

    Reteta ascensiunii a fost clara: marci pe segmentul de mijloc (Primola) si economic (Novatini), sustinute agresiv de publicitate si bine distribuite. Nu cumva a ajuns insa Supreme suficient de mare si vizibila pentru a fi o achizitie oportuna? Raspunsul la intrebare se afla in trecut.

    In 2001, familia libaneza Jabra vindea marca de cafea Nova Brasilia catre Kraft, grup dornic sa aiba in portofoliul din Romania si altceva decat elitista marca Jacobs. In acelasi an, cu o parte din banii obtinuiti pe Nova Brasilia, era demarata afacerea Supreme. Se va repeta oare scenariul? „Vanzarea afacerii nu este exclusa, dar depinde mult de conjunctura“, spune Cristian Stancu, directorul de marketing de la Supreme. 

    Deocamdata, principala diferenta fata de cafea este… timpul: daca Nova Brasilia a fost vanduta dupa opt ani, Supreme nu are deocamdata decat trei-patru. Mult mai probabila pe termen mediu este vanzarea Excelent – Kandia, companie care se bate in prezent cu Kraft pentru pozitia de lider de piata. Excelent are ca actionar un fond de investitii – East Europe Development Fund, care a cumparat si a restructurat companiile Excelent si Kandia tocmai pentru a le vinde mai departe in castig catre un investitor strategic. Implicat in afacerea Excelent este si omul de afaceri Fathi Taher.

    Restructurarea a fost finalizata chiar anul acesta, cand Excelent a fuzionat cu Kandia (cele doua companii erau controlate oricum de aceiasi investitori). Fuziunea a fost urmata de integrarea productiei de la Timisoara in fabrica de la Bucuresti.

    Excelent si-a „curatat“ de asemenea portofoliul, banii pentru publicitate fiind orientati aproape numai in directia marcilor Excelent si Kandia. Ipoteza unei potentiale vanzari a companiei in viitorul apropiat este sustinuta si de faptul ca fondul a intrat in afacerea Excelent in 1999, deci investitia a atins deja o anumita maturitate.

    Sorin Alexandrescu, directorul general al Excelent, spune ca deocamdata vanzarea nu este o prioritate in conditiile in care piata este in crestere iar compania este in  „out of stock“ (nu are capacitate de productie pe masura cererii). „Ne vom concentra in continuare pe dezvoltarea afacerii, in conditiile in care ratele de crestere din ultimii ani justifica acest interes“, spune Alexandrescu. „In 2005 vom continua programul de investitii pentru marirea capacitatii de productie. Vrem sa consolidam brandurile si sa finalizam restructurarea portofoliului.“

    In primele zece luni ale acestui an, vanzarile Excelent au fost cu 25% mai mari decat in aceeasi perioada a lui 2003. Daca locul doi si trei in piata pot fi oricand tinte pentru preluari (la preturile corecte), lucrurile nu sunt cu mult diferite nici in cazul locului patru. Heidi Chocolate Suisse este detinuta de doi oameni de afaceri straini – Konrad Hafner si Massimo Palumbo – si firma elvetiana Laaderlach Chocolate Suisse. 

    Chiar daca in actionariatul Heidi exista deja un producator de dulciuri, acesta este unul de nisa, care nu are dezvoltate afaceri cu produse de masa in nici o tara europeana. In consecinta, afacerea din Romania, unde compania detine 7% din valoarea pietei, conform MEMRB, a intrat deja pe lista de achizitii a unui grup international, conform chiar reprezentantilor Heidi.

    Massimo Palumbo, care este si director de marketing si vanzari al Heidi, spune ca in prezent actionarii companiei nu sunt foarte incantati de ideea vanzarii. „Totusi, nu putem spune un nu categoric“, spune Palumbo.

    Pentru a intra pe o piata nu trebuie neaparat sa preiei un producator mare – unul mic (precum Modares & Witt sau Romana Prod, detinuta de Agrana) poate fi de-ajuns. Modares are doua marci (Alpina si Nice) distribuite de Peral, dar, mai nou, face ciocolata si pentru Carrefour (Marca 1) si pentru Milcom (CiocoBar). 

    Romana Prod a fost cumparata de grupul austriac Agrana impreuna cu fabricile de zahar pe care le detine in Romania. Cum austriecii nu au dezvoltat afacerea cu dulciuri, este foarte probabil sa accepte o oferta de preluare.

    Asadar, Supreme Chocolats, Excelent-Kandia si Heidi, poate chiar Modares si Romana Prod, sunt companiile interesante. Cine ar putea fi insa cumparatorii? 

    In afara de Kraft, un competitor puternic la nivel mondial este Master Foods, prezent in Romania cu marcile Mars, Twiks, Bounty si Snikers, dar care nu are productie. 

    Master Foods este specializata insa in batoane de ciocolata, iar piata romaneasca este dominata in prezent de tablete. Cand batoanele vor ajunge la mai mult de 25% din piata, cat au in prezent, poate interesul Master Foods pentru a cumpara o fabrica in Romania va creste.

    Nestlé? Si gigantul elvetian are, deocamdata, o prezenta destul de „diafana“ pe rafturile romanesti, avand aici doar Lion si After Eight – deci tot pe segmentul batoane.  Si Ferrero Rocher, grup italian cu afaceri de peste 4,5 miliarde de euro la nivel mondial, are o prezenta abia sesizabila pe piata – vinde in Romania doar produse de nisa, ca bomboane (Raffaelo, Ferrero Rocher) sau produse pentru copii (Kinder).

    Potentialul de crestere este, alaturi de absenta „internationalilor“ de pe piata si disponibilitatea actionarilor romani de a vinde, un motiv care ar putea declansa un val de consolidare in industria ciocolatei.

    Desi piata a crescut anul acesta cu circa 30%, de la circa 120 de milioane de euro in 2003, consumul de ciocolata pe cap de locuitor este inca modest in Romania – in jur de de 1 kg anual. Este greu de crezut ca romanii vor concura, in viitorul apropiat, cu marii consumatori de ciocolata precum elvetienii (10 kg per capita), englezii (12 kg) sau chiar cu unii mai „moderati“ precum americanii (4,6 kg) sau finlandezii (3,5 kg), conform informatiilor Leatherhead Food International. 

    Nu suntem prea aproape nici de slovaci sau cehi, care au un consum per capita dublu fata de media est-europeana. Anul acesta a readus insa speranta pe piata ciocolatei, dupa o perioada (200 si 2001) de stagnare sau chiar scadere usoara. 

    Pe langa factorii strict economici – cresterea veniturilor, dezvoltarea retelelor de retail, investitiile in promovare – anul acesta si vremea a tinut cu producatorii de ciocolata. Ploile si racoarea din vara au atenuat sezonalitatea, astfel ca pe perioada verii vanzarile nu au mai scazut ca de obicei.

    Sigur, nimeni nu se asteapta aici la tranzactii de 9 miliarde de dolari (valoarea pietei dulciurilor din Marea Britanie), insa piata romaneasca face primii pasi catre maturitate. In urmatorii ani, asta poate insemna consolidare. Dar, cu siguranta, ciocolata la moda va fi cea mai putin „fragmentata“.

  • O tranzactie cu mai multe intrebari

    Chiar daca astepta o crestere de 30% anul acesta, piata romaneasca de snacksuri nu arata ca o platforma de „aterizare“ pentru un gigant precum PepsiCo. Cu toate acestea, motive pentru achizitia Star Foods existau. O data cu ele, apar insa si semnele de intrebare legate de urmatoarele decizii ale Pepsi in Romania.

    Desi rivalul mondial Coca-Cola a „aruncat“ in piata romaneasca sute de milioane de dolari, PepsiCo nu a parut pana in prezent deranjat de acest lucru. Marcile grupului american erau prezente in Romania pe piata traditionala Pepsi, cea a bauturilor racoritoare, insa prin intermediul francizei acordate companiei Quadrant Amroq Beverages. Tot prin franciza au venit si Pizza Hut sau KFC, alte divizii ale grupului.

    In concluzie, majoritatea analistilor pietei asteptau ca investitiile directe ale Pepsi sa urmeze caile deja batatorite de francizati. Raspunsul americanilor la asteptari a fost insa mai mult decat surprinzator: compania Snack Ventures Europe (SVE), un joint-venture intre PepsiCo si grupul american de panificatie General Mills, a preluat de curand cel mai mare producator si distribuitor de snacksuri din Romania, Star Foods, detinatorul marcilor Star Chips, Loto, Star si Pop Corn. Presedintele PepsiCo International, Mike White, declara cu ocazia anuntului oficial al tranzactiei, ca Star Foods „ofera o platforma strategica semnificativa in vederea servirii clientilor din Romania si din intreaga zona balcanica“.

    Dincolo de intentiile de cucerire a zonei, exista si un al motiv pentru achizitia Star Foods, mai pragmatic: nu exista o alta cale. Iar Pepsi si-a dat rapid seama de acest lucru dupa ce a „incercat“ piata chiar anul acesta cu propriile produse, importate prin intermediul reprezentantei Pepsi Romania. PepsiCo detine prin divizia Frito-Lay International snacksuri sub marcile Cheetos, Lays, Fritos si Ruffles. 

    Star Foods detinea insa deja doua treimi din volumul pietei de cipsuri si mai bine de o treime din volumul celei de snacksuri.

    Cum detronarea companiei din pozitia de lider era un fel de „misiune imposibila“, Pepsi a preferat drumul drept: achizitia competitiei. Dincolo de confirmarile oficiale care se refera la incheierea tranzactiei, comentariile despre ce va urma se opresc.  Iar intrebari privind deciziile care vor urma dupa tranzactie abia acum au inceput sa apara.

    Preluarea Star Foods ofera Pepsi posibilitatea de a produce marcile Frito-Lay in fabrica pe care Star Foods o are in Popesti Leordeni, langa Bucuresti. In 2004, Star Foods a definitivat o investitie de peste un milion de dolari prin care capacitatea de productie a fost marita, pentru primul an de functionare, la 2.400 tone/an de la circa 1.400 tone/an. Mai mult, in urma acestei investitii, capacitatea de productie poate creste, progresiv, pana la 3.300 tone/an.

    Productia marcilor Pepsi in Romania ar oferi un avantaj clar: preturi mai mici, datorita costurilor mai mici. Iar pe piata romaneasca criteriul pret ramane inca unul decisiv.   Intrebarea este daca Pepsi va lua cu adevarat decizia de a-si vinde mai ieftin marcile sale, din moment ce asta ar putea avea ca rezultat „canibalizarea“ cu produsele Star Foods.  Efectul achizitiei Star Foods de catre Pepsi asupra pietei este asadar greu de cuantificat tocmai din cauza lipsei raspunsului la intrebarea privind productia. 

    Deocamdata, in afara de Pepsi, nici competitorii nu au prea multe comentarii. „Aparitia unui alt jucator international este benefica, din perspectiva evolutiei obiceiurilor de consum si a orientarii consumatorilor catre produse de calitate“, considera Cristian Rey, directorul general al Intersnack Romania, principalul competitor al Star Foods/Pepsi pe piata romaneasca.

    Compania, care are in portofoliu marcile Chio, Felix si Wolf, a inaugurat in toamna trecuta o fabrica la Brasov, ceea ce ofera suficiente indicii asupra faptului ca nici germanii nu sunt dispusi sa cedeze teren. 

    Lucru valabil probabil si pentru un alt jucator de calibru international, care a revenit pe piata romaneasca de snacksuri la finele anului trecut: Procter & Gamble. Chipsurile Pringles, ambalate in cutii, au fost fost aduse in Romania si in urma cu sase ani de P&G, dar dupa doi ani au fost retrase, consumatorii nefiind pregatiti pentru un produs premium. Intre timp insa piata a devenit, se pare, suficient de mare pentru trei competitori de calibru.

    In afara de impactul tranzactiei asupra pietei romanesti, mai ramane de clarificat ce se va intampla cu contractele de distributie pe care le are Star Foods cu firme ca Chipita, Flipper (marca Fiesta), Gallina Blanca, Axxon, Tip Top (produsele Conty).

    Producatorul de croissante Chipita, care a avut in 2002 o cifra de afaceri de peste 20 de milioane de euro, este unul dintre cei mai mari clienti de distributie ai Star Foods. Pana la inchiderea editiei, oficialii Chipita nu au putut fi contactati pentru a comenta pe marginea preluarii Star Foods de catre Pepsi. Daca raspunsurile la intrebarile privind efectele tranzactiei asupra pietei sau activitatii de distributie a Star Foods par dificile, ce spuneti insa de urmatoarea. Nu cumva snacksurile sunt doar aperitive, iar Pepsi asteapta felul principal? Adica o piata a bauturilor racoritoare de circa 250 de milioane de euro.

  • Turisti pe tava

    Intrebarea zilei in turism este „De ce o vacanta in Austria, patria schi-ului, este mai ieftina decat una pe Valea Prahovei?“. Paradoxal, raspunsul este strans legat de cuvantul lipsa: a investitiilor in partii de schi, instalatii de transport si agrement in general.

     

    Fostul presedinte american Ronald Reagan spunea la un moment dat ca agricultura ruseasca are patru dusmani: primavara, vara, toamna si iarna. Acelasi lucru se poate spune fara frica de greseala si despre turismul romanesc. Studiu de caz: iarna.

     

    Una din problemele care ii agaseaza in fiecare an pe sefii hotelului Premier din Predeal al lui Theodor Stolojan, fostul lider al Partidului National Liberal, este disparitia tavilor de inox din restaurant. Disparitie care nu este legata de valoarea bucatilor de metal, ci de faptul ca turistii care nu schiaza le „imprumuta“ pentru a le folosi ca sanii pe partie, in lipsa altor variante de a-si petrece timpul. Sa cheltuiesti, pe Valea Prahovei, intre 400 si 1.000 de euro pentru cateva zile de cazare in perioada revelionului si sa urci pe partie carand tava de inox, pare incredibil. Situatia este insa simptomatica pentru starea turismului romanesc in general si cel de iarna in special.

     

    In lipsa solutiilor de distractie, turistul este in stare sa faca orice pentru ca, odata venit la munte, are de ales intre a incerca sa schieze si a sta intr-un restaurant. Pentru ca la asta se reduc investitiile in agrement din statiunile romanesti de la munte. Amenajarea catorva partii, unde se poate crea si ceva zapada artificiala, modernizarea lenta a instalatiilor de transport pe cablu si… cam atat. Situatia nu este cu mult diferita nici pentru schiori, care nu au decat sa viseze la sutele de kilometri de partii cu teleschi din Austria, Italia sau Franta, in numeroasele ore pe care le petrec zilnic la coada la telecabina in Poiana Brasov sau Sinaia. Paradoxal, tocmai in aceste lipsuri sta raspunsul la intrebarea „De ce este mai scump la noi“?.

     

    Sezonul este scurt din cauza numarului redus de utilaje pentru zapada artificiala si temperaturilor din ce in ce mai ridicate, iar turistii cheltuie putini bani dintr-un motiv simplu: nu au pe ce. Hotelierii sunt nevoiti astfel sa exploateze la maxim cele doua luni din sezonul romanesc de iarna (de doua ori mai scurt decat cel austriac sau italian) si majoreaza, de multe ori aberant, preturile.

     

    Cifrele sustin teoria. Investitiile in turism s-au ridicat, anul acesta, la circa 400 de milioane de euro in intreaga tara. Din total, circa 360 de milioane de euro au fost investiti in structuri de primire – hoteluri, moteluri si pensiuni, conform datelor anuntate chiar de ministerul de profil. Partea de agrement este deci foarte slab reprezentata si nu depaseste ca investitii in ultimii doi ani, la nivelul tuturor statiunilor montane din Romania, suma de 30 de milioane de euro. „Doar cateva procente din aceasta valoare sunt investitii straine“, considera Paul Marasoiu, presedintele companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels. Cu 30 de milioane de euro, crede Marasoiu, abia se pot pune bazele infrastructurii de agrement doar in Poiana Brasov.

     

    De ce sunt investitiile in agrement inca timide, cu toate ca situatia nu este deloc roza? Investitorii straini isi amana sosirea din cauza fiscalitatii excesive si a fluxului slab de turisti din statiuni, care fac ca banii pusi la bataie sa se recupereze foarte greu. La acestea se adauga si sezonul de schi relativ scurt, care face ca o investitie in domeniu sa fie mai putin profitabila. „Sunt circa 60 de taxe si impozite in turism“, spune George Turna, prim-vicepresedintele Federatiei Industriei Hoteliere din Romania. Oamenii de afaceri romani si-au orientat banii mai mult catre achizitii si modernizari de hoteluri si au ramas, dupa modelul George Copos, fara „suflu“ cand au ajuns la capitolul agrement.

     

    Principala cauza este insa lipsa unei strategii nationale de incurajare a parteneriatelor de tip public – privat, esentiale atunci cand poate fi vorba de investitii de zeci de milioane de euro pentru amenajarea unei partii noi. Cateva initiative de acest gen exista, insa sunt rezultatul ideilor izolate ale unor primari. „O investitie exclusiv privata de 15-20 de milioane de euro in infrastructura unei statiuni montane, se recupereaza intr-un interval suficient de mare ca aceasta sa nu fie atractiva“, considera Marasoiu. Situatia este asadar neagra, insa incepe sa capete si usoare nuante de gri.

     

    La Busteni s-au finalizat lucrarile la amenajarea partiei Kalinderu (parteneriat public – privat), dotata cu un telescaun si tunuri de zapada artificiala. Investitiile au fost insa de 5,2 milioane de euro iar rezultatul este o lungime a partiei de doar 1.500 de metri. Pentru comparatie, in vest, un traseu „bun“ de schi inseamna parcurgerea unei distante de minim 10 kilometri.

     

    La Predeal, cea mai importanta investitie din acest an este inlocuirea instalatiei de transport pe cablu, pentru care compania Teleferic Prahova a alocat peste 2,8 milioane de euro. Noul telescaun, care va putea transporta 2.400 de turisti pe ora, scurteaza timpul de urcare pe partie de la 15-20 de minute la cinci minute. Faptul ca suma de 2,8 milioane de euro poate reprezenta cea mai mare investitie privata in agrementul de iarna anul acesta in Romania spune insa multe despre viteza cu care ne apropiem de standardele vestice.

    Poiana Brasov sta anul acesta cel mai prost la capitolul investitii. George Copos, patronul grupului Ana  Hotels, care detine instalatiile de transport pentru schi din statiune, spune insa ca se va revansa in urmatorii doi ani. „La anul vom inaugura o telegondola cu o capacitate de transport de 1.700 de persoane pe ora. Ea se va deplasa pe o distanta de 3,5 kilometri, iar investitia aferenta se va ridica la circa 4 milioane de euro“, spune George Copos, presedintele grupului de companii Ana.

     

    De asemenea, Copos negociaza cu Consiliul Local Brasov posibilitatea unei investitii in tunuri de zapada artificiala printr-un parteneriat public-privat. Investitia va fi finalizata in 2006 si se va ridica la 7-9 milioane de euro. Daca in privinta disputelor cu autoritatile „de vara“, Copos este deja celebru, lucrurile nu sunt diferite nici in privinta iernii. „S-au mai asfaltat ceva drumuri in Poiana, dar daca nu era reuniunea NATO din aceasta toamna nu se facea nimic“, spune Copos. Desi nu evidente, relatii intre preturile ridicate din timpul iernii si situatia statiunilor in timpul verii exista si sunt importante.

     

    Iar daca pentru agrementul de iarna tot mai exista initiative palide, cel de vara lipseste cu desavarsire. Daca un turist vine in iunie la munte si are ghinionul „sa prinda“ doua-trei zile de ploaie, neputand face drumetii, nu poate decat sa stea in camera sau in restaurant. Pentru comparatie, tari precum Austria, care castiga suficient doar din turismul de iarna, nu isi permite sa piarda teren nici macar in anotimpul estival. In zeci de statiuni, de schi prin excelenta, s-a investit substantial in facilitati de genul piscine pentru adulti si copii, centre de inchiriat biciclete, terenuri de sport si de joaca pentru copii, centre de echitatie, excursii, drumetii, serbari campenesti traditionale, stane turistice, cluburi montane cu dotari complexe, unele cu centre de fitness si de sanatate sau terenuri de golf.

     

    „Austriecii nu s-au multumit doar sa investeasca, ci au pastrat si un nivel extrem de accesibil al preturilor serviciilor de toate tipurile, fapt care a condus la o crestere spectaculoasa a circulatiei turistice pe timp de vara“, considera Radu Morariu, directorul agentiei de turism Eximtur Cluj. Ceea ce nu se intampla la noi. Si tocmai de aceea, gradul mediu de ocupare a structurilor de cazare din statiunile montane este sub 40% anul acesta, conform Institutului National de Cercetare si Dezvoltare din Turism. Pentru a fi profitabil, un hotel trebuie sa aiba un grad mediu de ocupare de peste 50%. In aceste conditii, singura solutie pe care au gasit-o cei ce detin hoteluri la munte a fost sa creasca exagerat tarifele in perioada revelionului, singura in care cererea depaseste oferta de cazare.

     

    „Proprietarii de hoteluri montane asteapta «disperati» venirea sarbatorilor de iarna. Cu ce castiga in aceasta perioada, hotelul traieste o jumatate de an“, afirma George Turna. Efectul? Operatorii din turism estimeaza ca anul acesta vor pleca sa-si petreaca Revelionul peste hotare circa 15.000 de romani, de trei ori mai multi decat strainii care vor veni in aceeasi perioada in statiunile montane de la noi. Si daca tabloul nu este destul de suparator se poate adauga si aici eterna comparatie cu Bulgaria. Devenita, in caz ca nu stiati, tara de sporturi de iarna. Si daca nu putem avea mai multi turisti decat bulgarii, ne putem consola cu gandul ca avem mai multe tavi pe partii.