O masura care ar fi trebuit sa aduca popularitate Guvernului, introducerea cotei unice, a fost urmata de o serie de decizii reparatorii pentru bugetul de stat, care au un efect total opus. Ne indreptam spre o adevarata cota unica de impozit pe venit. Adica impozitul de 16% va ajunge sa fie aplicat fiecarui venit in parte obtinut de un individ. Cu smuceli, galagie mare si rateuri de comunicare publica, impozitele simbolice pe castigurile bursiere si pe veniturile din dobanzi au facut un prim pas spre cota de 16% introdusa de la 1 ianuarie. Deocamdata doar verbal, pentru ca inca nu exista un act normativ aprobat de guvern in acest sens. Si ca atare nici proceduri de aplicare a impozitului de 10% – deocamdata – asupra dobanzilor si castigurilor din tranzactii cu actiuni sau unitati de fonduri mutuale. Tot verbal, guvernul ne-a transmis ca de la 1 ianuarie 2006 nivelul de impunere va egala cota unica de 16%. Cu alte cuvinte, sa nu fim luati prin surprindere daca chiar se va intampla, asa cum a fost cazul zilele trecute. Pentru ca a fost nevoie ca FMI sa bage lampa in ochii guvernului pentru ca acesta sa vada ca proiectul cotei unice e schiop doar cu reduceri de impozite si fara nici o majorare semnificativa pe langa ele. Si astfel a inceput sa cada fardul po-pulist de pe schita de strategie fiscala invocata in campania electorala. O data cu fardul au cazut si principii care n-au apucat sa faca doi ani de cariera: acelea din Codul fiscal care spun ca orice modificare sau completare nu poate intra in vigoare decat din prima zi a anului urmator celui in care amendarea in cauza s-a petrecut. Iar amendarea se poate face numai prin lege, adoptata cu sase luni inainte de intrarea in vigoare. Frumoase principii, expertii fiscali le-au laudat un an de zile, insa nu ne mai sunt de folos. Asta pentru ca deja suntem pe cale de a avea doua ordonante de urgenta de modificare a Codului fiscal – care nici el nu mai stie cum arata la inceput. Rezultatul ezitarilor: nimeni nu isi mai aduce parca aminte ca de la 1 ianuarie 2005 impozitul pe venitul salarial a scazut de la cote cuprinse intre 18 si 40% pana la un nivel de 16%, sub impresia vestilor de acum cateva zile. Deocamdata, ramanem cu declaratiile oficialilor guvernamentali, care promit de-abia pentru sfarsitul acestei saptamani finalizarea textelor noilor reglementari. Iar raspunsurile privind aplicarea concreta a impozitelor majorate ar putea sa se lase asteptate inca si mai mult, pana la aparitia normelor metodologice. Mai ales ca, asa cum ne-am obisnuit, acestea pot ajunge sa cantareasca mai greu chiar decat actul normativ pe care il insotesc. Pana atunci, e loc de supozitii. De exemplu, expertii fiscali se asteapta ca impozitul pe castigul din tranzactii cu actiuni sa nu fie unul cu retinere la sursa. Adica speculatorul nu isi va calcula castigul pentru fiecare tranzactie in parte, ci pentru toate tranzactiile realizate in decursul unui intreg an. Altminteri, exista temerea ca se va ajunge la complicatii greu de descalcit. De altfel, acesta este modelul de impozitare aplicat si in tari precum Franta, din a carei legislatie Romania s-a tot inspirat. Spunem speculator pentru ca intentia declarata a ministrului finantelor este de a-i proteja pe investitorii cuminti, care isi pastreaza actiunile pe perioade mai lungi de un an. Si ca atare castigurile acestora ar urma sa fie impozitate in continuare numai cu 1%. De asemenea, seful Finantelor promite ca cheltuielile cu comisioanele brokerilor vor fi deductibile integral la calculul sumei impozabile. Si, desigur, mai este si anuntul linistitor privind neaplicarea retroactiva a impozitului majorat de 10% – impozitul datorat de un contribuabil pentru castigul obtinut ulterior datei de 1 aprilie 2005 din vanzarea de actiuni se va calcula prin insumarea impozitului de 1% aplicat castigului rezultat ca diferenta intre valoarea actiunilor la data de 31 martie 2005 si valoarea lor la data achizitionarii, cu impozitul de 10% aplicat asupra castigului dintre valoarea titlurilor la data vanzarii si valoarea acestora la 31 martie 2005. Ramane ca toate aceste detalii sa apara negru pe alb intr-un act normativ. Oricum, investitorii straini de pe bursa nu au nici un motiv de ingrijorare, pentru ca ei folosese structuri off-shore (cum sunt cele loca-lizate in Cipru, de exemplu) pentru a-si proteja castigurile de capital de impozitarea din Romania. Lucrurile sunt mult mai clare in cazul impozitarii veniturilor din dobanzi, pentru ca bancile se vor ocupa de toate socotelile, fara ca aici sa fie vorba de retroactivitate. Castigurile din dobanzi aferente unor depozite care au scadente dupa 1 aprilie 2005 vor fi taxate automat cu 10% in loc de 1%, impozitul fiind calculat si retinut de banca. Mai complicata se arata perspectiva impozitarii cu 16% a tranzactiilor imobiliare. In primul rand, pentru ca nu este lamurita chestiunea aplicarii acestui impozit in cazul tranzactiilor realizate de persoane fizice. Cu toate acestea, este de asteptat ca valoarea castigului sa fie calculata ca diferenta intre pretul de vanzare si pretul de cumparare, ajustata cu comisioanele si taxele platite in momentul achizitiei. Desigur, impozitul asupra castigului va fi platit numai de vanzator. Dupa declaratiile oficiale de pana acum se poate intelege faptul ca autoritatile intentioneaza sa taxeze tranzactiile cu caracter speculativ si nu pe cele realizate, de exemplu, de o persoana fizica detinatoare timp de mai multi ani a imobilului care face obiectul tranzactiei. In acest sens, Ministerul Finantelor are in vedere stabilirea unei durate minime de posesie de doi sau trei ani, dincolo de care contribuabilii persoane fizice nu vor plati impozite pe castigul din tranzactii imobiliare. Una peste alta, guvernul ne impinge sa facem mai multe socoteli. Daca ramanem cu mai multi bani de pe urma reducerii impozitului pe venitul salarial, ce facem cu ei? Cum ii investim/cheltuim, in conditiile in care cresc impozitele pe piata de capital si pe cea bancara? Ingrijorate initial de perspectiva clientilor ingramaditi in fata ghiseelor pentru a-si lichida depozitele de teama fiorosului impozit de 10%, bancile s-au mai rela-xat: si ce sa faca, ma rog deponentii, cu banii tinuti pana acum la banca; unde sa-i duca? Cu alte cuvinte se pariaza in continuare pe saracia de alternative de plasament. Cultura financiara e inca schioapa, si chiar daca jocul bursier incepe sa prinda tot mai multi curajosi, probabil ca marea masa a deponentilor va pregeta sa-si ia banii de la banca pentru a-i investi in alta parte. In plus, poate ca tot raul va fi spre bine, macar de data aceasta: adica ajungem la o echilibrare a impozitarii pe diverse forme de investitii – bancare, bursiere, imobiliare. Si ca urmare, alternativele oferite de piata romaneasca in prezent tind sa devina neutre cel putin din acest punct de vedere. Scenariul bancherilor tine insa pana in momentul in care dobanzile la depozite ar putea aluneca sub limita unui minim castig. Si atunci economisirile s-ar considera descurajate. Spectrul dobanzilor real negative este periculos de apropiat in conditiile in care bancile nu au mai intarziat sa reduca dobanzile bonificate pana la niveluri de 10% pe an. In ianuarie, inflatia a fost de 0,8%. Adaugand comisionul de retragere, care se aplica la suma totala, este greu de explicat unui client de ce si-ar pastra banii la banca, daca nu de teama hotilor. Nici nu mai vorbim de castigul care mai ramane de pe urma unui depozit in valuta, bonificat cu dobanzi de 2-3% pe an si care este ros cu spor de aprecierea leului. In acest context, bancherii sustin va-rianta unei cresteri graduale a impozitului de la 1% la 10%, in cel putin doua etape pe parcursul acestui an. Din nou, ramane sa asteptam forma finala a deciziei guvernului. Potrivit unor teorii, aceste impozite ar trebui chiar sa ne placa, pentru ca ele ar veni sa substituie o decizie de majorare a cotei de TVA. Si culmea este ca la Ministerul Finantelor continuau discutiile pe tema acestei alegeri chiar si dupa anunturile privind majorarile de impozite pe castigurile de capital si dobanzi. Mai mult, BNR a pastrat tacere asupra acestui subiect, sperand, parca, intr-o solutie de ultim moment. Unul dintre scenariile cele mai negre ar fi ca guvernul sa hotarasca majorarea impozitelor amintite, iar in cele din urma sa fie nevoit sa ridice si cota de TVA, ramasa pana acum neschimbata, pentru a strange la buget veniturile pentru incadrarea in deficitul bugetar de 0,4-0,5% din PIB. Pentru ca asa cum arata socoteala actuala, sumele aduse de impozitarea veniturilor din dobanzi si a castigurilor de ca-pital sunt nesemnificative. Asa ca FMI cere inclusiv eliminarea deducerilor personale de baza pentru salariati. Iar proiectia bugetara cea mai pesimista include in luna octombrie o noua majorare de accize, corespunzatoare etapei 2006 din calendarul de aliniere la nivelurile din UE.
Blog
-
Caderea fardului populist
-
Caderea fardului populist
O masura care ar fi trebuit sa aduca popularitate Guvernului, introducerea cotei unice, a fost urmata de o serie de decizii reparatorii pentru bugetul de stat, care au un efect total opus.
Ne indreptam spre o adevarata cota unica de impozit pe venit. Adica impozitul de 16% va ajunge sa fie aplicat fiecarui venit in parte obtinut de un individ.
Cu smuceli, galagie mare si rateuri de comunicare publica, impozitele simbolice pe castigurile bursiere si pe veniturile din dobanzi au facut un prim pas spre cota de 16% introdusa de la 1 ianuarie. Deocamdata doar verbal, pentru ca inca nu exista un act normativ aprobat de guvern in acest sens. Si ca atare nici proceduri de aplicare a impozitului de 10% – deocamdata – asupra dobanzilor si castigurilor din tranzactii cu actiuni sau unitati de fonduri mutuale. Tot verbal, guvernul ne-a transmis ca de la 1 ianuarie 2006 nivelul de impunere va egala cota unica de 16%. Cu alte cuvinte, sa nu fim luati prin surprindere daca chiar se va intampla, asa cum a fost cazul zilele trecute. Pentru ca a fost nevoie ca FMI sa bage lampa in ochii guvernului pentru ca acesta sa vada ca proiectul cotei unice e schiop doar cu reduceri de impozite si fara nici o majorare semnificativa pe langa ele.
Si astfel a inceput sa cada fardul po-pulist de pe schita de strategie fiscala invocata in campania electorala. O data cu fardul au cazut si principii care n-au apucat sa faca doi ani de cariera: acelea din Codul fiscal care spun ca orice modificare sau completare nu poate intra in vigoare decat din prima zi a anului urmator celui in care amendarea in cauza s-a petrecut. Iar amendarea se poate face numai prin lege, adoptata cu sase luni inainte de intrarea in vigoare.
Frumoase principii, expertii fiscali le-au laudat un an de zile, insa nu ne mai sunt de folos. Asta pentru ca deja suntem pe cale de a avea doua ordonante de urgenta de modificare a Codului fiscal – care nici el nu mai stie cum arata la inceput. Rezultatul ezitarilor: nimeni nu isi mai aduce parca aminte ca de la 1 ianuarie 2005 impozitul pe venitul salarial a scazut de la cote cuprinse intre 18 si 40% pana la un nivel de 16%, sub impresia vestilor de acum cateva zile.
Deocamdata, ramanem cu declaratiile oficialilor guvernamentali, care promit de-abia pentru sfarsitul acestei saptamani finalizarea textelor noilor reglementari. Iar raspunsurile privind aplicarea concreta a impozitelor majorate ar putea sa se lase asteptate inca si mai mult, pana la aparitia normelor metodologice. Mai ales ca, asa cum ne-am obisnuit, acestea pot ajunge sa cantareasca mai greu chiar decat actul normativ pe care il insotesc.
Pana atunci, e loc de supozitii. De exemplu, expertii fiscali se asteapta ca impozitul pe castigul din tranzactii cu actiuni sa nu fie unul cu retinere la sursa. Adica speculatorul nu isi va calcula castigul pentru fiecare tranzactie in parte, ci pentru toate tranzactiile realizate in decursul unui intreg an. Altminteri, exista temerea ca se va ajunge la complicatii greu de descalcit. De altfel, acesta este modelul de impozitare aplicat si in tari precum Franta, din a carei legislatie Romania s-a tot inspirat.
Spunem speculator pentru ca intentia declarata a ministrului finantelor este de a-i proteja pe investitorii cuminti, care isi pastreaza actiunile pe perioade mai lungi de un an. Si ca atare castigurile acestora ar urma sa fie impozitate in continuare numai cu 1%. De asemenea, seful Finantelor promite ca cheltuielile cu comisioanele brokerilor vor fi deductibile integral la calculul sumei impozabile.
Si, desigur, mai este si anuntul linistitor privind neaplicarea retroactiva a impozitului majorat de 10% – impozitul datorat de un contribuabil pentru castigul obtinut ulterior datei de 1 aprilie 2005 din vanzarea de actiuni se va calcula prin insumarea impozitului de 1% aplicat castigului rezultat ca diferenta intre valoarea actiunilor la data de 31 martie 2005 si valoarea lor la data achizitionarii, cu impozitul de 10% aplicat asupra castigului dintre valoarea titlurilor la data vanzarii si valoarea acestora la 31 martie 2005. Ramane ca toate aceste detalii sa apara negru pe alb intr-un act normativ.
Oricum, investitorii straini de pe bursa nu au nici un motiv de ingrijorare, pentru ca ei folosese structuri off-shore (cum sunt cele loca-lizate in Cipru, de exemplu) pentru a-si proteja castigurile de capital de impozitarea din Romania.
Lucrurile sunt mult mai clare in cazul impozitarii veniturilor din dobanzi, pentru ca bancile se vor ocupa de toate socotelile, fara ca aici sa fie vorba de retroactivitate. Castigurile din dobanzi aferente unor depozite care au scadente dupa 1 aprilie 2005 vor fi taxate automat cu 10% in loc de 1%, impozitul fiind calculat si retinut de banca. Mai complicata se arata perspectiva impozitarii cu 16% a tranzactiilor imobiliare. In primul rand, pentru ca nu este lamurita chestiunea aplicarii acestui impozit in cazul tranzactiilor realizate de persoane fizice.
Cu toate acestea, este de asteptat ca valoarea castigului sa fie calculata ca diferenta intre pretul de vanzare si pretul de cumparare, ajustata cu comisioanele si taxele platite in momentul achizitiei. Desigur, impozitul asupra castigului va fi platit numai de vanzator. Dupa declaratiile oficiale de pana acum se poate intelege faptul ca autoritatile intentioneaza sa taxeze tranzactiile cu caracter speculativ si nu pe cele realizate, de exemplu, de o persoana fizica detinatoare timp de mai multi ani a imobilului care face obiectul tranzactiei. In acest sens, Ministerul Finantelor are in vedere stabilirea unei durate minime de posesie de doi sau trei ani, dincolo de care contribuabilii persoane fizice nu vor plati impozite pe castigul din tranzactii imobiliare.
Una peste alta, guvernul ne impinge sa facem mai multe socoteli. Daca ramanem cu mai multi bani de pe urma reducerii impozitului pe venitul salarial, ce facem cu ei? Cum ii investim/cheltuim, in conditiile in care cresc impozitele pe piata de capital si pe cea bancara?
Ingrijorate initial de perspectiva clientilor ingramaditi in fata ghiseelor pentru a-si lichida depozitele de teama fiorosului impozit de 10%, bancile s-au mai rela-xat: si ce sa faca, ma rog deponentii, cu banii tinuti pana acum la banca; unde sa-i duca?
Cu alte cuvinte se pariaza in continuare pe saracia de alternative de plasament. Cultura financiara e inca schioapa, si chiar daca jocul bursier incepe sa prinda tot mai multi curajosi, probabil ca marea masa a deponentilor va pregeta sa-si ia banii de la banca pentru a-i investi in alta parte.
In plus, poate ca tot raul va fi spre bine, macar de data aceasta: adica ajungem la o echilibrare a impozitarii pe diverse forme de investitii – bancare, bursiere, imobiliare. Si ca urmare, alternativele oferite de piata romaneasca in prezent tind sa devina neutre cel putin din acest punct de vedere.
Scenariul bancherilor tine insa pana in momentul in care dobanzile la depozite ar putea aluneca sub limita unui minim castig. Si atunci economisirile s-ar considera descurajate. Spectrul dobanzilor real negative este periculos de apropiat in conditiile in care bancile nu au mai intarziat sa reduca dobanzile bonificate pana la niveluri de 10% pe an. In ianuarie, inflatia a fost de 0,8%. Adaugand comisionul de retragere, care se aplica la suma totala, este greu de explicat unui client de ce si-ar pastra banii la banca, daca nu de teama hotilor.
Nici nu mai vorbim de castigul care mai ramane de pe urma unui depozit in valuta, bonificat cu dobanzi de 2-3% pe an si care este ros cu spor de aprecierea leului. In acest context, bancherii sustin va-rianta unei cresteri graduale a impozitului de la 1% la 10%, in cel putin doua etape pe parcursul acestui an. Din nou, ramane sa asteptam forma finala a deciziei guvernului.
Potrivit unor teorii, aceste impozite ar trebui chiar sa ne placa, pentru ca ele ar veni sa substituie o decizie de majorare a cotei de TVA. Si culmea este ca la Ministerul Finantelor continuau discutiile pe tema acestei alegeri chiar si dupa anunturile privind majorarile de impozite pe castigurile de capital si dobanzi.
Mai mult, BNR a pastrat tacere asupra acestui subiect, sperand, parca, intr-o solutie de ultim moment.
Unul dintre scenariile cele mai negre ar fi ca guvernul sa hotarasca majorarea impozitelor amintite, iar in cele din urma sa fie nevoit sa ridice si cota de TVA, ramasa pana acum neschimbata, pentru a strange la buget veniturile pentru incadrarea in deficitul bugetar de 0,4-0,5% din PIB.
Pentru ca asa cum arata socoteala actuala, sumele aduse de impozitarea veniturilor din dobanzi si a castigurilor de ca-pital sunt nesemnificative. Asa ca FMI cere inclusiv eliminarea deducerilor personale de baza pentru salariati. Iar proiectia bugetara cea mai pesimista include in luna octombrie o noua majorare de accize, corespunzatoare etapei 2006 din calendarul de aliniere la nivelurile din UE.
-
O speculatie ce va fi taxata
Ministerul de Finante a aruncat saptamana trecuta pe piata de capital o bomba, impozitul de 10% pe profitul obtinut din tranzactii bursiere, a carei explozie a fost motivata clasic: Asa e si la altii. O analiza mai atenta a situatiei din tarile invocate de minister arata insa ca lucrurile nu sunt deloc asa.
Qui prodest? La mai mult de o saptamana dupa ce Ministerul Finantelor a anuntat ca va introduce, din primavara, un impozit de 10% pe profitul obtinut prin tranzactii pe piata de capital, putini sunt cei care pot raspunde la aceasta intrebare.
Singurul lucru asupra caruia toata lumea este total de acord: foloseste oricui, numai bugetului de stat nu. Pentru ca nici un finantist din lume nu poate demonstra ca un impozit pe castigul de capital de circa 1.500 de miliarde de lei ( 41,5 de milioane de euro), nivelul estimat pentru 2006, va avea o contributie cat de cat importanta la umplerea unei gauri de cateva miliarde data de introducerea cotei unice. Si atunci de ce a riscat Guvernul o lovitura de imagine, chiar si in randul a cateva mii de investitori, pentru un efect atat de mic?
Un raspuns ar putea fi urmatorul: pentru ca nu a folosit o tehnica elementara de luare a deciziilor. Adica impartirea unei foi de hartie in doua parti: una pentru beneficii, alta pentru dezavantaje.
Ce beneficii ar fi putut Guvernul sa treaca pe hartie? Cateva zeci de milioane de euro aduse la bugetul de stat in conditiile in care impozitul pe castigurile de capital exista in aproape orice tara din Europa Centrala si de Est, dupa cum au spus reprezentantii puterii. Motivatia aduce insa la suprafata doar jumatate din adevar, cea care convine Ministerul de Finante. Pentru ca diferentele intre ce se va intampla, probabil, in Romania si ce exista in tarile din jur este uriasa.
In primul rand, tari precum Bulgaria sau Ungaria nu percep un astfel de impozit decat pentru persoanele juridice. In al doilea rand, cele care percep impozit si persoanelor fi-zice o fac doar pentru tranzactiile cu caracter speculator, adica vanzari de titluri la mai putin de sase luni sau trei ani dupa ce acestea au fost cumparate.
Si, in final, cel mai important, toate tarile din zona, fara exceptie, impoziteaza doar diferenta dintre castigurile si pierderile obtinute intr-un an. Adica nu doar castigurile, asa cum a anuntat ca intentioneaza Guvernul roman.
Justificarea asa e si la ei nu functioneaza deci in acest caz. Iar beneficiile nici macar nu vor fi atat de mari pe cat spera autoritatile. De ce? Investitorii romani sofisticati, care investesc sume importante, adica principalii vizati de acest impozit, vor gasi cai sa il evite. Adica, cel mai probabil, isi vor infiinta societati in Cipru sau alte tari cu impozitare zero pe castiguri de capital si vor investi prin intermediul acestora, spune Claudiu Simulescu, director general al societatii de brokeraj TVM. Principalii afectati vor deci tot investitorii romani medii, care abia au prins curaj sa investeasca pe Bursa.
Cu acesta am ajuns, iata, si la capitolul dezavantaje. Unde cel mai important este cel de imagine. O taxa de 10% pentru o piata care a adus castiguri uriase in ultimii patru ani pare total justificata in conditiile in care investitorii pe Bursa aveau parte, spre deosebire de restul economiei, de o taxa simbolica, de 1% la vanzare. Doar pare, pentru ca, spre deosebire de alte sectoare in care a mai dat cate o mana de ajutor, statul nu a facut absolut nimic pentru Bursa de Valori.
De ce ar pretinde, deci, impozite? Este intrebarea retorica ce se afla pe buzele mai tuturor participantilor la Bursa.
Daca Cehia, Polonia si alte tari din zona si-au listat de mult companiile nationale reprezentative si titlurile de stat pentru a incuraja dezvoltarea pietei, in Romania au fost puse in practica mai degraba programe de descurajare a Bursei de Valori. Printre care s-ar numara evitarea pietei de capital la vanzarea de actiuni a companiilor deja listate, tolerarea pentru multi ani a incalcarii drepturilor actionarilor minoritari, amanarea la nesfarsit a listarii companiilor nationale strategice din telecomunicatii, energie sau gaz. Guvernul Tariceanu a debutat, in urma cu aproape doua luni, cu declaratii in forta privind masurile ce se vor lua pentru sustinerea dezvoltarii Bursei de Valori. In scurt timp, lucrurile s-au schimbat radical. Brusc, prim-ministrul se indoieste ca Bursa este chiar atat de populara. Intr-adevar, este vorba de doar circa 5.000 de jucatori activi. Dintre acestia probabil, mai mult de 90% au fost insa votanti ai Aliantei D.A. in alegeri, crezand in programul propus de aceasta. Program in care nu scria nimic de impozitarea castigurilor de capital.
A fost o speculatie pe termen scurt pentru care Guvernul va plati cu siguranta impozit. La sfarsit de an sau de mandat, nu mai conteaza.
In final, tot o intrebare. Isi mai aduce aminte Alianta cand a suferit Bursa de Va-lori cele mai puternice lovituri? Exact, in perioada 1997 – 1999, cand guvernarea dezastruoasa a Conventiei Democrate (din care faceau parte si multi din actualii lideri ai puterii) a alungat de pe piata romaneasca de capital toti investitorii straini, cauzand Bursei un colaps de pe urma caruia era sa nu isi mai revina.
-
O speculatie ce va fi taxata
Ministerul de Finante a aruncat saptamana trecuta pe piata de capital o bomba, impozitul de 10% pe profitul obtinut din tranzactii bursiere, a carei explozie a fost motivata clasic: Asa e si la altii. O analiza mai atenta a situatiei din tarile invocate de minister arata insa ca lucrurile nu sunt deloc asa.
Qui prodest? La mai mult de o saptamana dupa ce Ministerul Finantelor a anuntat ca va introduce, din primavara, un impozit de 10% pe profitul obtinut prin tranzactii pe piata de capital, putini sunt cei care pot raspunde la aceasta intrebare.
Singurul lucru asupra caruia toata lumea este total de acord: foloseste oricui, numai bugetului de stat nu. Pentru ca nici un finantist din lume nu poate demonstra ca un impozit pe castigul de capital de circa 1.500 de miliarde de lei ( 41,5 de milioane de euro), nivelul estimat pentru 2006, va avea o contributie cat de cat importanta la umplerea unei gauri de cateva miliarde data de introducerea cotei unice. Si atunci de ce a riscat Guvernul o lovitura de imagine, chiar si in randul a cateva mii de investitori, pentru un efect atat de mic?
Un raspuns ar putea fi urmatorul: pentru ca nu a folosit o tehnica elementara de luare a deciziilor. Adica impartirea unei foi de hartie in doua parti: una pentru beneficii, alta pentru dezavantaje.
Ce beneficii ar fi putut Guvernul sa treaca pe hartie? Cateva zeci de milioane de euro aduse la bugetul de stat in conditiile in care impozitul pe castigurile de capital exista in aproape orice tara din Europa Centrala si de Est, dupa cum au spus reprezentantii puterii. Motivatia aduce insa la suprafata doar jumatate din adevar, cea care convine Ministerul de Finante. Pentru ca diferentele intre ce se va intampla, probabil, in Romania si ce exista in tarile din jur este uriasa.
In primul rand, tari precum Bulgaria sau Ungaria nu percep un astfel de impozit decat pentru persoanele juridice. In al doilea rand, cele care percep impozit si persoanelor fi-zice o fac doar pentru tranzactiile cu caracter speculator, adica vanzari de titluri la mai putin de sase luni sau trei ani dupa ce acestea au fost cumparate.
Si, in final, cel mai important, toate tarile din zona, fara exceptie, impoziteaza doar diferenta dintre castigurile si pierderile obtinute intr-un an. Adica nu doar castigurile, asa cum a anuntat ca intentioneaza Guvernul roman.
Justificarea asa e si la ei nu functioneaza deci in acest caz. Iar beneficiile nici macar nu vor fi atat de mari pe cat spera autoritatile. De ce? Investitorii romani sofisticati, care investesc sume importante, adica principalii vizati de acest impozit, vor gasi cai sa il evite. Adica, cel mai probabil, isi vor infiinta societati in Cipru sau alte tari cu impozitare zero pe castiguri de capital si vor investi prin intermediul acestora, spune Claudiu Simulescu, director general al societatii de brokeraj TVM. Principalii afectati vor deci tot investitorii romani medii, care abia au prins curaj sa investeasca pe Bursa.
Cu acesta am ajuns, iata, si la capitolul dezavantaje. Unde cel mai important este cel de imagine. O taxa de 10% pentru o piata care a adus castiguri uriase in ultimii patru ani pare total justificata in conditiile in care investitorii pe Bursa aveau parte, spre deosebire de restul economiei, de o taxa simbolica, de 1% la vanzare. Doar pare, pentru ca, spre deosebire de alte sectoare in care a mai dat cate o mana de ajutor, statul nu a facut absolut nimic pentru Bursa de Valori.
De ce ar pretinde, deci, impozite? Este intrebarea retorica ce se afla pe buzele mai tuturor participantilor la Bursa.
Daca Cehia, Polonia si alte tari din zona si-au listat de mult companiile nationale reprezentative si titlurile de stat pentru a incuraja dezvoltarea pietei, in Romania au fost puse in practica mai degraba programe de descurajare a Bursei de Valori. Printre care s-ar numara evitarea pietei de capital la vanzarea de actiuni a companiilor deja listate, tolerarea pentru multi ani a incalcarii drepturilor actionarilor minoritari, amanarea la nesfarsit a listarii companiilor nationale strategice din telecomunicatii, energie sau gaz. Guvernul Tariceanu a debutat, in urma cu aproape doua luni, cu declaratii in forta privind masurile ce se vor lua pentru sustinerea dezvoltarii Bursei de Valori. In scurt timp, lucrurile s-au schimbat radical. Brusc, prim-ministrul se indoieste ca Bursa este chiar atat de populara. Intr-adevar, este vorba de doar circa 5.000 de jucatori activi. Dintre acestia probabil, mai mult de 90% au fost insa votanti ai Aliantei D.A. in alegeri, crezand in programul propus de aceasta. Program in care nu scria nimic de impozitarea castigurilor de capital.
A fost o speculatie pe termen scurt pentru care Guvernul va plati cu siguranta impozit. La sfarsit de an sau de mandat, nu mai conteaza.
In final, tot o intrebare. Isi mai aduce aminte Alianta cand a suferit Bursa de Va-lori cele mai puternice lovituri? Exact, in perioada 1997 – 1999, cand guvernarea dezastruoasa a Conventiei Democrate (din care faceau parte si multi din actualii lideri ai puterii) a alungat de pe piata romaneasca de capital toti investitorii straini, cauzand Bursei un colaps de pe urma caruia era sa nu isi mai revina.
-
MEDICAMENTE: Injectie de vitamine prin Rasdaq
Biofarm, fosta glorie a industriei romanesti de vitamine si suplimente minerale, isi schimba proprietarul. Americanul Robert Ferran vinde. Iar cumparatorul nu este vreun mare grup european de medicamente sau fond strain de investitii, ci… SIF-uri si investitori romani de pe piata Rasdaq.
Americanul Robert Ferran nu a visat probabil niciodata ca salvarea sa va veni de pe Bursa Electronica Rasdaq, pe care fosti politicieni romani voiau sa o vada la inchisoare. Antreprenorul a cumparat Biofarm Bucuresti in perioada 1999 – 2001 cu gandul, probabil, ca va moderniza compania, ii va intari portofoliul de produse si o va vinde apoi catre un grup farmaceutic interesat de Romania. Modernizarea a avut loc, timpul a trecut, insa cumparatorii nu s-au inghesuit la usa companiei. Asta desi in piata se stie de peste un an ca Ferran vrea sa vanda.
Surprinzator, Ferran a decis sa nu mai astepte investitorii strategici si a ales o solutie aflata tot timpul sub nasul sau. Adica isi vinde treptat participatia de aproape 50% pe piata Rasdaq, unde este listata Biofarm.
Iar vanzarea este deschisa, spun surse din piata. Practic, oricine poate sa cumpere un pachet rezonabil de actiuni (cateva procente cel putin) daca este dispus sa plateasca pretul cerut de Ferran. Vanzarea are loc prin societatea de brokeraj HTI.
Iesirea lui Ferran din Biofarm este unul din putinele, daca nu singurul caz de pe piata romaneasca de capital cand un investitor isi vinde compania exclusiv prin intermediul Rasdaq.
Totul a inceput in urma cu trei saptamani, cand SIF Oltenia a raportat ca a cumparat peste 10% din companie, iar pe piata au aparut zvonuri ca firma este de vanzare. Si ca HTI a inaintat oferte de vanzare a unor pachete de cate 10% din capitalul Biofarm fiecarei SIF. O parte din ele au raspuns deja, chiar daca partial, ofertei. SIF Banat-Crisana a preluat circa 2% din capitalul Biofarm. Nici SIF Muntenia nu s-a lasat mai prejos, anuntand miercuri, saptamana trecuta, ca a cumparat 2% din actiunile Biofarm. Chiar si societatea de brokeraj SSIF Broker din Cluj a achizitionat 1,7% din actiuni.
Iar acesta a fost doar inceputul pentru ca Robert Ferran a anuntat deja, la sfarsitul saptamanii trecute, ca nu mai detine decat 17,5% din Biofarm. Este de asteptat asadar ca in curand sa apara actionari noi.
Dar de unde acest interes brusc pentru Biofarm, care a inregistrat in ultimii cinci ani o scadere a cotei de piata de la circa 2% la 1,2-1,4%, pe fondul cresterii mai rapide a consumului de medicamente comparativ cu vanzarile companiei?
Reprezentantii celor trei cumparatori mari anuntati pana saptamana trecuta declara la unison ca au cumparat titluri Biofarm deoarece compania sta bine din punct de vedere financiar.
Rezultatele financiare pentru anul 2004 ale firmei sunt foarte bune si in crestere, spune Tudor Ciurezu, director economic al SIF Oltenia. In plus, societatea de investitii financiare are printre domeniile preferate de investitii sectorul farmaceutic, fiind actionar si la alti producatori autohtoni precum Sicomed Bucuresti sau Antibiotice Iasi. In strategia noastra, am prevazut efectuarea de plasamente pe piata de capital la societati despre care credem ca sunt in crestere, adauga Ciurezu.
Am primit o oferta de 10% de la o firma de brokeraj, nici nu stiam atunci cine vinde. Am vazut aproape 100 de miliarde de lei profit, am vazut planul de investitii si ne-au placut activele, afirma si Catalin Dobrescu, director de tranzactii la SIF Banat-Crisana. Compania nu a cumparat decat 2%.
Este o investitie de portofoliu, nu ne vom implica in management, completeaza el. Nici actualul presedinte al Biofarm si nici oficialii societatii de brokeraj care ii reprezinta interesele nu au comentat pentru acest articol.
Potrivit rezultatelor preliminare, veniturile Biofarm au crescut anul trecut cu 2%, pana la 388,5 miliarde de lei (circa 12 mil. dolari), in vreme ce profitul net a fost de 88,4 miliarde de lei (2,7 mil. dolari).
Piata produselor farmaceutice este insa estimata pentru 2004 la un miliard de dolari, in crestere puternica de peste 30% fata de anul anterior. De altfel, in ultimii ani, Biofarm a pierdut constant teren pe piata, ceea ce determinat conducerea sa inceapa un program de investitii de 9 milioane de euro, in urma caruia si-a triplat capacitatea de productie.
Compania a fost privatizata in 1997, cand compania americana Shapiro Bancorp LLC a preluat 40% din actiunile Biofarm de la fostul FPS. Shapiro mai detine inca 10% din capitalul societatii, iar Robert Ferran a ajuns, in urma mai multor operatiuni complicate desfasurate in perioada 1999-2001 sa controleze jumatate din actiunile companiei.
Iar in 2005 Ferran alege sa vanda compania. Povestea este asadar departe de sfarsit. Pentru ca o societate cu aproape toate actiunile libere la tranzactionare in piata poate fi o tinta facila pentru o pre-luare viitoare.
-
MEDICAMENTE: Injectie de vitamine prin Rasdaq
Biofarm, fosta glorie a industriei romanesti de vitamine si suplimente minerale, isi schimba proprietarul. Americanul Robert Ferran vinde. Iar cumparatorul nu este vreun mare grup european de medicamente sau fond strain de investitii, ci… SIF-uri si investitori romani de pe piata Rasdaq.
Americanul Robert Ferran nu a visat probabil niciodata ca salvarea sa va veni de pe Bursa Electronica Rasdaq, pe care fosti politicieni romani voiau sa o vada la inchisoare. Antreprenorul a cumparat Biofarm Bucuresti in perioada 1999 – 2001 cu gandul, probabil, ca va moderniza compania, ii va intari portofoliul de produse si o va vinde apoi catre un grup farmaceutic interesat de Romania. Modernizarea a avut loc, timpul a trecut, insa cumparatorii nu s-au inghesuit la usa companiei. Asta desi in piata se stie de peste un an ca Ferran vrea sa vanda.
Surprinzator, Ferran a decis sa nu mai astepte investitorii strategici si a ales o solutie aflata tot timpul sub nasul sau. Adica isi vinde treptat participatia de aproape 50% pe piata Rasdaq, unde este listata Biofarm.
Iar vanzarea este deschisa, spun surse din piata. Practic, oricine poate sa cumpere un pachet rezonabil de actiuni (cateva procente cel putin) daca este dispus sa plateasca pretul cerut de Ferran. Vanzarea are loc prin societatea de brokeraj HTI.
Iesirea lui Ferran din Biofarm este unul din putinele, daca nu singurul caz de pe piata romaneasca de capital cand un investitor isi vinde compania exclusiv prin intermediul Rasdaq.
Totul a inceput in urma cu trei saptamani, cand SIF Oltenia a raportat ca a cumparat peste 10% din companie, iar pe piata au aparut zvonuri ca firma este de vanzare. Si ca HTI a inaintat oferte de vanzare a unor pachete de cate 10% din capitalul Biofarm fiecarei SIF. O parte din ele au raspuns deja, chiar daca partial, ofertei. SIF Banat-Crisana a preluat circa 2% din capitalul Biofarm. Nici SIF Muntenia nu s-a lasat mai prejos, anuntand miercuri, saptamana trecuta, ca a cumparat 2% din actiunile Biofarm. Chiar si societatea de brokeraj SSIF Broker din Cluj a achizitionat 1,7% din actiuni.
Iar acesta a fost doar inceputul pentru ca Robert Ferran a anuntat deja, la sfarsitul saptamanii trecute, ca nu mai detine decat 17,5% din Biofarm. Este de asteptat asadar ca in curand sa apara actionari noi.
Dar de unde acest interes brusc pentru Biofarm, care a inregistrat in ultimii cinci ani o scadere a cotei de piata de la circa 2% la 1,2-1,4%, pe fondul cresterii mai rapide a consumului de medicamente comparativ cu vanzarile companiei?
Reprezentantii celor trei cumparatori mari anuntati pana saptamana trecuta declara la unison ca au cumparat titluri Biofarm deoarece compania sta bine din punct de vedere financiar.
Rezultatele financiare pentru anul 2004 ale firmei sunt foarte bune si in crestere, spune Tudor Ciurezu, director economic al SIF Oltenia. In plus, societatea de investitii financiare are printre domeniile preferate de investitii sectorul farmaceutic, fiind actionar si la alti producatori autohtoni precum Sicomed Bucuresti sau Antibiotice Iasi. In strategia noastra, am prevazut efectuarea de plasamente pe piata de capital la societati despre care credem ca sunt in crestere, adauga Ciurezu.
Am primit o oferta de 10% de la o firma de brokeraj, nici nu stiam atunci cine vinde. Am vazut aproape 100 de miliarde de lei profit, am vazut planul de investitii si ne-au placut activele, afirma si Catalin Dobrescu, director de tranzactii la SIF Banat-Crisana. Compania nu a cumparat decat 2%.
Este o investitie de portofoliu, nu ne vom implica in management, completeaza el. Nici actualul presedinte al Biofarm si nici oficialii societatii de brokeraj care ii reprezinta interesele nu au comentat pentru acest articol.
Potrivit rezultatelor preliminare, veniturile Biofarm au crescut anul trecut cu 2%, pana la 388,5 miliarde de lei (circa 12 mil. dolari), in vreme ce profitul net a fost de 88,4 miliarde de lei (2,7 mil. dolari).
Piata produselor farmaceutice este insa estimata pentru 2004 la un miliard de dolari, in crestere puternica de peste 30% fata de anul anterior. De altfel, in ultimii ani, Biofarm a pierdut constant teren pe piata, ceea ce determinat conducerea sa inceapa un program de investitii de 9 milioane de euro, in urma caruia si-a triplat capacitatea de productie.
Compania a fost privatizata in 1997, cand compania americana Shapiro Bancorp LLC a preluat 40% din actiunile Biofarm de la fostul FPS. Shapiro mai detine inca 10% din capitalul societatii, iar Robert Ferran a ajuns, in urma mai multor operatiuni complicate desfasurate in perioada 1999-2001 sa controleze jumatate din actiunile companiei.
Iar in 2005 Ferran alege sa vanda compania. Povestea este asadar departe de sfarsit. Pentru ca o societate cu aproape toate actiunile libere la tranzactionare in piata poate fi o tinta facila pentru o pre-luare viitoare.
-
MANAGEMENT: Daca OPSI se uneste cu AVAS, Gabriel Zbarcea va deveni unul din cei mai importanti oameni din economia romaneasca
La 32 de ani, Gabriel Zbarcea a lasat o afacere banoasa, avocatura de business, pentru a prelua o functie inalta, dar nesigura, la stat – sef al privatizarilor. Va reusi un avocat sa scoata de sub influenta politicului o institutie ruginita si inerta?
Pentru multi, plecarea lui Gabriel Zbarcea de la Musat si Asociatii si pre-luarea functiei de presedinte al AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) a fost o mare supriza. De ce ar renunta un avocat de top, care poate castiga sute de mii de euro pe an, la o functie de conducere in una din cele mai mari firme de avocatura din Romania tocmai pentru un post la stat? Mai ales ca AVAS nu se mai poate lauda cu un portofoliu prea atractiv, exceptand Banca Comerciala Romana.
Raspunsul nu este unul simplu. Pe de o parte, apropiatii lui Zbarcea erau familiari cu faptul ca relatiile dintre acesta si George Musat, fondatorul Musat si Asociatii, incepusera sa devina tensionate. Iar o ruptura era asteptata.
In plus, AVAS reprezinta doar o parte din miza noii functii a lui Zbarcea. Asta pentru ca, spun surse din Guvern, noua putere se gandeste la o mutare care ar face din fostul partener de la Musat si Asociatii una din cele mai importante persoane din economia romaneasca. Mutarea ar fi unirea AVAS cu institutia care detine acum ultimele active cu adevarat importante ale industriei – Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), acum in subordinea Ministerului Economiei.
Pe langa informatiile de bine, in piata au aparut inevitabil si speculatiile ca Gabriel Zbarcea a preluat o functie intr-o perioada instabila (noua putere este inca fragila) fara riscuri. Ca, spun aceste zvonuri, Zbarcea are intoarcerea la Musat si Asociatii asigurata, plecarea fiind de fapt doar o intarire a relatiei dintre firma de avocatura si noua putere. Care este adevarul?
La casa de avocatura intervenise rutina. Nu mi-am dorit in mod special acest post, iar in cazul in care l-as pierde, m-as intoarce in mediul privat, dar nu la Musat si Asociatii, sustine Zbarcea.
Pana la reintoarcerea in privat, Zbarcea va avea insa multe batai de cap la stat. Obisnuit cu un mod de lucru unde responsabilitatile erau clar impartite, noul presedinte a fost intampinat de un sistem centralizat, in care seful raspunde de tot si trebuie sa aprobe fiecare document in parte.
AVAS este (probabil) ultimul descendent al unei institutii care a pornit la drum cu denumirea de Fondul Proprietatii de Stat. De-a lungul vremii, s-a transformat, pe rand, in minister al privatizarii sau Autoritate pentru Privatizarea Activelor Statului (APAPS). In aprilie, anul trecut, APAPS a fost unita cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB). Si tot pe rand, au avut mai multi sefi, precum Radu Sarbu, Ovidiu Musetescu sau Mircea Ursache, cel al carui loc a fost luat de Gabriel Zbarcea.
Daca numele sau sefii s-au schimbat o data cu vremurile, mentalitatile au ramas aceleasi. In cei mai bine de 13 ani, de cand exista, sub diferite titulaturi, AVAS a fost o institutie politizata, care primea, sub o forma sau alta, sarcini de partid.
Si cum aceste sarcini trebuia duse la indeplinire si supervizate, s-a creat si un intreg lant birocratic, care s-a mentinut in timp. Iar acum isi arata roadele.
Una din sarcinile lui Zbarcea este, in prezent, aceea de a citi zilnic, documente de sute de pagini. Si nu pentru ca si-ar dori sa se informeze mai mult decat ar fi nevoie vizavi de activitatea institutiei – ci pentru ca deocamdata toate deciziile trebuie sa aiba aprobarea sa. Sistemul de lucru creat de ani buni in autoritatea pentru privatizare obliga vicepresedintii sa supervizeze toate deciziile care se iau in departamentul pe care il au in subordine. Cum AVAS nu are, deocamdata, decat doi vicepresedinti, Zbarcea a preluat rolul celorlalti doi secretari de stat. Zilnic primesc cate patru-cinci dosare cu documente care trebuie semnate imediat. Lasand la o parte birocratia, AVAS mai are un handicap greu de depasit. Institutia este formata, in cea mai mare parte, din oameni cu mentalitati de stat. Functionari care au lucrat ani buni doar de partea statului si nu cunosc mediul de afaceri de pe pozitia businessman-ului.
Si pentru ca lucrurile sa fie si mai dificile, la birocratie si mentalitate de stat se adauga ruptura din AVAS. Desi lucreaza de aproape un an impreuna, salariatii fostei APAPS si fostei AVAB nu numai ca nu colaboreaza, dar nici macar nu se cunosc. Ar fi si destul de greu. Cele doua institutii au fost unite doar pe hartie, in realitate ele avand in continuare sedii diferite.
Poate aceste cateva date, adunate, explica, intrucatva, motivele pentru care AVAS a ramas codasa Europei de Est la privatizari. Desi exista de 13 ani, AVAS mai are inca treaba. E drept, mai are in portofoliu doar 2% din companiile cu care a plecat in 1992. Ca procent poate parea nesemnificativ, dar, acesti 2% reprezinta in jur de 100 de companii, intre care se numara BCR, Tractorul, Electroputere, Rulmentul, 23 de institute de cercetare.
Privatizarea Bancii Comerciale Romane este in grafic. Exista, chiar, sanse sa fie incheiata pana la finele anului. Si pentru Electroputere situatia pare sa se clarifice. Au fost depuse deja doua oferte de cumparare. In cazul Tractorul Brasov lucrurile sunt ceva mai complicate. Trebuie sa gasim o formula juridica prin care sa pastram facilitatile care au fost negociate cu Landini (n.r. – compania italiana care intentionase sa cumpere Tractorul), este de parere Zbarcea.
Pe langa finalizarea marilor privatizari, AVAS mai trebuie sa scape si de aproximativ 400 de pachete minoritare de actiuni.
Gabriel Zbarcea a mai mostenit si peste 13.000 de procese in care AVAS este reclamant sau parat (cum este cazul litigiului cu compania americana Noble Ventures, pentru vanzarea Combinatului Siderurgic Resita). De cele mai multe ori, este vorba despre contracte de privatizare nerespectate de investitori sau de oameni de afaceri nemultumiti de deciziile AVAS.
Asa se prezinta situatia AVAS acum, la cateva saptamani de la numirea noului sef. In ce masura se vor schimba lucrurile o data cu seful?
Gabriel Zbarcea si-a stabilit, deja, un plan de bataie. Noul sef al AVAS vrea, mai intai, sa schimbe filosofia licitatiilor. Pana acum, potentialii investitori care veneau sa cumpere o societate de la stat erau cernuti prin-tr-o sita deasa a unor conditii stricte. Zbarcea vrea o sita mai lejera, cu conditii minimale, care ii va permite sa negocieze cu mai multi potentiali investitori. Exclud existenta criteriilor de precalificare menite sa avantajeze unul sau altul dintre ofertanti, spune el.
Dar cea mai importanta modificare este alta. Criteriul numarul unu la privatizari, spune Zbarcea, va fi suma pe care statul o va obtine pe societatile vandute, adica nu se va mai merge, ca pana acum, pe ideea predecesorilor, care spuneau ca nu conteaza sumele pe care le obtinem pe actiuni, ci cat de multe va face investitorul pentru societatea pe care o cumpara. Ratiunea pentru abandonarea acestei cai este simpla: Cu cat un investitor da mai multi bani pentru o companie, cu atat va dori sa aiba un profit care sa acopere aceste sume, crede Zbarcea.
Modificarile nu se vor limita numai la licitatii. Zbarcea vrea unificarea personalului APAPS si AVAB nu doar pe hartie, ci si in activitatea de zi cu zi. Colectivul celor doua autoritati nu este unit. Acest lucru trebuie sa se schimbe.
Daca situatia este complicata in prezent, ce se va intampla cand acestei babiloniade i se va adauga OPSPI?
Este decizia guvernului sa gandeasca o strategie de asemenea fel. Este totusi o idee de luat in seama, crede Gabriel Zbarcea. Argumentele sunt clare: in multe privatizari sunt implicate ambele institutii. OPSPI, pentru ca este proprietarul actiunilor la anumite societati si AVAS, pentru ca aici au ajuns o parte din datoriile acelor societati.
Abia atunci experienta dobandita de Gabriel Zbarcea in cei 10 ani de avocatura la Musat si Asociatii va putea fi pusa la treaba. O data cu OPSPI, AVAS ar prelua societati grele din industrie. Pe lista sunt o parte din distributiile de electricitate (Muntenia si Transilvania), producatorul de gaz Romgaz, producatorii de electricitate Nuclearelectrica, Hidroelectrica si Termoelectrica, transportatorii de gaz si electricitate Transgaz si Transelectrica, dar si societatile din industria de aparare. Adica nucleul dur al industriei romanesti.
Dar poate un om cu formatie de avocat sa faca fata unui astfel de viitor? E adevarat, in portofoliul lui Zbarcea exista deja privatizari grele: la vanzarea Electrica Banat si Dobrogea, de exemplu, Zbarcea a fost avocatul companiei italiene ENEL (care a si devenit proprietarul celor doua societati) pentru negocierile cu OPSPI.
A avut un rol important in rezolvarea problemelor aparute ca urmare a activitatii de monopol natural al Electrica, spune despre Zbarcea Dorin Mucea, seful OPSPI, institutie aflata atunci de partea cealalta a mesei in procesul de negociere. Se afla de partea cealalta, a cumparatorului, dar a avut o atitudine constructiva intr-un proces de negociere care a durat circa un an.
Distributiile de electricitate nu au fost singurele privatizari de care actualul presedinte AVAS s-a ocupat. Gabriel Zbarcea a fost, pe rand, in calitate de avocat al Musat si Asociatii, negociator de partea statului si de partea investitorilor in vanzarea multor companii. Cunoaste, prin urmare, ambele tabere.
Pe lista contractelor de privatizare negociate de partea statului sunt cele pentru Banca Agricola, Alro si Alprom, Sidex, Banc Post. Dar Zbarcea nu a avut intotdeauna castig de cauza. A fost coordonatorul echipei de negociere a Union Fenosa pentru privatizarea distributiilor de electricitate, insa compania spaniola a renuntat sa mai cumpere vreo societate din cadrul Electrica. Tot Zbarcea a reprezentat interesele societatii americane Occidental Oil in privatizarea companiei petroliere Petrom.
Dar poate cel mai mare esec inregistrat de-a lungul carierei sale a fost prima incercare de privatizare a rafinariei Petromidia. La vremea respectiva, Zbarcea a reprezentat interesele societatii turce Akmaya. A fost un contract de privatizare exceptional. Dupa semnarea lui, insa, au aparut modificari le-gislative care ar fi adus o pierdere de 70-80 de milioane de dolari companiei turce, isi aminteste Gabriel Zbarcea. Totusi, exista si o latura pozitiva in astfel de experiente: reteta privatizarii a fost preluata si adaptata de Dinu Patriciu, cel care a cumparat, ulte-rior rafinaria Petromidia.
Gabriel Zbarcea nu vine la AVAS numai cu experienta de negociator, ci si cu mentalitatea omului care a respirat un deceniu intreg aerul tare al mediului privat, al adevaratului business romanesc.
Functia aceasta i se potriveste manusa, spune un fost coleg al lui Zbarcea, Florentin Tuca, managing partner la Musat si Asociatii. E un tip foarte dinamic, stie sa socializeze si sa gestioneze bine relatiile cu ceilalti.
Dinamismul si, poate, incapatanarea au fost exersate de noul sef al AVAS inca din studentie, cand a fost, timp de doi ani, intre 1993 si 1995, seful Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti. Privind in urma, Zbarcea spune ca atunci a inceput sa invete ce inseamna un negociator. Organizatia studenteasca era o forta atunci. Puteam aduce 10.000 de oameni in strada. Eram mai puternici decat organizatiile de tineret ale partidelor politice. De altfel, studentii condusi de Zbarcea au incercat, chiar, sa promoveze un act normativ care sa urgenteze urmarirea penala a vinovatilor pentru crimele din decembrie 1989. Gabriel Zbarcea isi aminteste ca era nevoie de 250.000 de semnaturi pentru o initiativa legislativa populara. Am reusit sa strangem 100.000 si am incredintat aceasta initiativa lui Corneliu Coposu pentru promovarea in Parlament. Nu stiu care mai este soarta acestui act normativ.
Un alt element important al portretului sefului AVAS este acela ca, cel putin deocamdata, nu este membru al unui partid politic, desi numirea sa a fost politica. Si nu crede ca isi va modifica statutul de apolitic.
Sunt prieten cu Victor Ponta, spre exemplu, din 1990, din vremea cand manifestam amandoi in Piata Universitatii. Nu am intrat in PSD pentru ca simpatiile mele politice nu se indreapta inspre acest partid. De altfel, intrarea intr-un partid politic inseamna, poate, mai multa putere, dar si mai multa constrangere, spune el.
Cert este ca dupa ani in care a criticat modul de lucru al institutiilor care s-au ocupat de privatizare, Gabriel Zbarcea are acum sansa sa arate ca lucrurile pot fi facute si altfel – si inca pe bani de zece ori mai putini decat in privat.
Dar presedintele AVAS spune ca nu banii sunt prioritatea lui, pentru moment. A facut si alte lucruri fara bani – ca vicepresedinte al Comisiei pentru Contracte, Statute si Regulamente din cadrul Federatiei Romane de Fotbal. Am privit acea activitate ca pe un hobby. Ne jucam de-a judecatorii. Rezolvam conflictele dintre cluburi si jucatori, povesteste Zbarcea. De ce facea asta? Pentru ca era suporter al echipei Steaua Bucuresti. Merge in continuare la meciuri: Imi place sa stau in tribune, nu pe locurile VIP de la vitrine.
Vor fi suficiente experienta sa in mediul de business si calitatile personale pentru a dezmorti AVAS? Zbarcea a intrat in paine intr-un moment dificil: e presat pe de o parte de institutiile internationale sa privatizeze BCR, Electroputere sau Tractorul, iar de cealalta parte e constrans de o limita pe care singur si-o impune: aceea de a obtine cat mai multi bani pentru societatile de privatizat. Rezultanta acestor forte va trasa, teoretic, si traiectoria lui Zbarcea. Practic, Zbarcea va trebui sa ia in calcul, la fel ca ceilalti oameni de afaceri care au preluat puterea, rezistenta aparatului de stat pe care trebuie sa il administreze. Iar falimentul unei guvernari este cu totul altceva decat falimentul unei firme. Chiar si pentru un avocat.