“Am plecat cu Zsolt Kerestely in Ungaria, dupa vaci.” Pe la
sfarsitul anilor ’90 Iustin Paraschiv avea 18 ani, era student la
Bucuresti, la ASE, iar compozitorul Zsolt Kerestely avea in jur de
70 de ani. Parintii lui Paraschiv aveau o mica firma de abatorizare
si productie de mezeluri la Mizil, asa ca aveau nevoie de materie
prima. “Am cautat pe internet fermieri care sa vanda. Mesajul l-a
scris un prieten care stia engleza, dar am gasit pe cineva care
stia si mai putina engleza decat mine”, se amuza el acum. Cand
Paraschiv si Kerestely au ajuns in Ungaria la fermierul cu care
vorbisera, surpriza: n-avea vaci. Stia insa pe cineva care are de
vanzare, asa incat au umblat toata ziua din poarta in poarta. Au
urcat apoi vacile intr-un TIR inchiriat la fata locului, iar
ungurii au avut suficienta incredere incat sa dea vacile si sa
accepte plata prin banca. Desi Paraschiv a facut profit din
aventura de atunci, a fost singura data cand a procedat asa.
De la vacile din camionul unguresc pana la afacerile cu ferme de
animale si pasari, productie de carne si comert de acum pare ca a
trecut o viata. Paraschiv a ajuns unul dintre cei mai importanti
jucatori tineri din agricultura si industria alimentara din
Romania, cu o cifra de afaceri cumulata de 120 de milioane de euro,
fara a pune la socoteala si firmele celorlalti membri ai familiei,
care ridica in total cifra spre 150 de milioane. E mult, e putin?
Raspunde ca nu s-a gandit niciodata daca se simte sau nu un om
bogat, dar este multumit cu ce are, ca nu-si propune decat sa aiba
in continuare viata de acum si, mai mult, ca niciodata nu si-a
fixat ca tel sa atinga un statut anume sau sa acumuleze o anumita
avere: “Am facut totul din joaca”.
LA CE E BUN INTERNETUL
Ceva mai mult a inceput sa se implice in firma parintilor intr-una
din vacantele de vara, in 2000, tot pe vremea cand era student la
ASE. Despre facultate spune ca nu l-a ajutat la nimic (“din punctul
meu de vedere este pierdere de vreme”), dar crede ca singura
facultate care poate ajuta in cariera un om de afaceri este
Finante-Banci. Pe atunci, afacerea parintilor era mica, doar la
nivelul orasului Mizil – un abator si o carmangerie mica. Pornisera
afacerea fiindca aveau experienta in comert – tatal in zona de
material lemnos, iar mama in materiale de constructii. “Au ajuns
aici printr-o conjunctura; aveau prieteni care cresteau animale”,
explica el.
A intrat si el in fabrica, la fel ca multi copii ai caror
parinti au un mic business. “<Ajuta-ma si pe mine>, spun de
regula parintii, dar nu precizeaza niciodata concret cum anume. De
pilda, sa zica <Ia paharul asta de-aici si pune-l dincolo>”,
spune Iustin Paraschiv mutand, demonstrativ, paharul de pe masa de
sedinte.
Isi aminteste si acum discutia cu parintii sai, desi au trecut
cam zece ani de-atunci:
“- Bine, te ajut, dar cum anume?
– Nu stiu, vino si stai si tu pe langa oameni.
– Bun, am venit, dar ce sa fac langa ei?”.
“Am luat-o de la intrarea animalelor in abator si pana la
fabricarea carnatilor, unul dintre putinele produse pe care le
faceau atunci”, spune Paraschiv, dar marturiseste sincer ca nimic
nu l-a atras. Vindeau in cateva magazine proprii, la Mizil, de unde
cumparau si alti comercianti. Nici masini de distributie nu aveau.
In Romania, reflecteaza el, o firma de productie de mezeluri
trebuie sa se preocupe si de distributie “si asta e rau, pentru ca
nu poti sa le stii pe toate”. Or, chiar acest lucru a fost, in
opinia lui, piatra de incercare a industriei, care a si dus la
multe falimente. “Sa faci si marketing, si carnati, sa faci
distributie, sa transezi si carne este foarte, foarte complicat.” O
firma poate jongla cu toate aceste activitati numai daca are un
anumit confort financiar si isi permite sa plateasca specialisti
pentru diversele departamente.
