Deficitul federal, statal si local al Statelor Unite, a ajuns
anul trecut la 10,6% din PIB, de la 2,9% in 2007, in timp ce
indatorarea a urcat in acelasi interval de la 62% la 93% din PIB.
Pentru zona euro, deficitul mediu este de 6% din PIB, iar
indatorarea apropiata de nivelul SUA, insa situatia nu este nici pe
departe la fel de grava si nici nu se inrautateste in acelasi ritm,
a spus King. “Retrogradarea de catre Standard&Poor’s confirma
doar ce stia toata lumea. Semnificatia este, insa, foarte
importanta”, a scris King intr-o nota de cercetare.
Blog
-
AFP: Vacantele liderilor europeni, tulburate de criza
Prabusirea pietelor financiare si cresterea abrupta a primelor
de risc italiene si spaniole au fost urmarite cu interes din
Andalusia si pana in Toscana. Chiar si in vacanta, premierii
spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, italian, Silvio Berlusconi,
si britanic, David Cameron, dar si presedintele francez, Nicolas
Sarkozy, si cancelarul german Angela Merkel, stau cu ochii pe
Bursa. Ei si-au petrecut sfarsitul de saptamana la telefon, pentru
a se coordona si a incerca sa gaseasca o solutie de calmare a
pietelor. Zapatero si-a intarziat, cu cateva ore, martea trecuta,
plecarea spre locul sau de vacanta obisnuit, Rezervatia Naturala
Donana, in sudul Spaniei. -
Titlurile Trezoreriei SUA au urcat luni, fiind considerate plasamente sigure de catre investitori
Avansul pretului vine in prima zi de tranzactionare dupa ce
Standard&Poor’s a retrogradat ratingul suveran al SUA cu o
treapta, de la “AAA” la “AA-“. Agentia de rating
Standard&Poor’s a retrogradat SUA dupa inchiderea sedintei
bursiere de vineri. La sfarsitul saptamanii, Banca Centrala
Europeana a a anuntat ca este pregatita sa cumpere obligatiuni
emise de Italia si Spania, doua state din zona euro confruntate cu
probleme financiare. Declinul de pe bursele din Europa si Asia a
cauzat si cresterea pretului titlurilor de Trezorerie pe 30 de ani,
insa exista conditiile unei stabilizari pe parcursul zilei.
Traderii de la firmele mari implicate in tranzactii cu obligatiuni
au afirmat ca se asteptau la mai rau. -
Goana dupa cupoanele de reduceri continua
“Nu ma mai pot opri din a face cumparaturi de la cuponari. Sunt
atat de multe oferte incat nu mai stiu ce sa iau prima data. Si ar
fi pacat sa nu profit de ele”, marturiseste Diana Matei, o studenta
din cadrul Universitatii din Bucuresti, precizand ca in ultimele
doua luni a cumparat de doua, trei ori pe saptamana cate ceva. “Tin
minte ca la un moment dat am cumparat cocteiluri la un leu. Cum sa
nu profiti de aceasta ocazie, cand in mod obisnuit platesti cel
putin 20 de lei pentru a-ti achizitiona o astfel de bautura?”, isi
aminteste tanara de 22 de ani, care urmareste zilnic patru site-uri
ce ofera cupoane de reduceri.La fel ca si Diana Matei, consumatorii din intreaga lume au
aratat tot timpul o afinitate clara pentru Groupon si sutele sale
de copii din intreaga lume, insa cuponarii traditionali nu sunt
singurii care au un cuvant de spus in aceasta industrie. Anuntul
recent al parteneriatului dintre compania de carduri de credit
American Express si cea mai mare platforma de socializare din lume
Facebook, in urma caruia a rezultat aplicatia Link, Like, Love,
subliniaza faptul ca furnizorii de carduri isi pot face loc in
randul cuponarilor, ba chiar se descurca de minune. Avantajul
principal al acestui parteneriat este baza mare de date de
utilizatori de carti de credit.Intelegerea American Express cu Facebook este asemanatoare cu
cea pe care compania de carduri o are deja cu platforma Foursquare.
Prin intermediul aplicatiei, detinatorii de carduri AmEx pot sa
faca o legatura intre conturile lor de Facebook si carduri. De
indata ce fac acest lucru au acces la reducerile practicate de
companii ca Whole Foods, Dunkin’Donuts, Virgin America si Sports
Authoriy. Reducerile si companiile sunt diferite fata de cele din
cadrul Facebook Deals. Spre deosebire de Groupon sau Living Social,
tranzactiile AmEx nu cer utilizatorilor sa pre-cumpere nimic sau sa
prezinte cuponul la magazine.AmEx este o retea de plati stabila si acceptata pe tot globul.
Tot ceea ce utilizatorii trebuie sa faca este sa achizitioneze
obiectul redus cu un card AmEx. Bunurile sunt cumparate printr-o
tranzactie standard. Cele mai multe reduceri din cadrul platformei
AmEx/Facebook sunt facute pe baza preferintelor anterioare ale
detinatorului de carduri. Mai exact, reducerile sunt influentate de
ceea ce utilizatorului si prietenii lui urmaresc si ceea ce prefera
prin folosirea butonului like din cadrul retelei de
socializare.
La o prima vedere, cupoanele zilnice aduc cele mai mari beneficii
vanzatorilor, deoarece acestia atrag noi consumatori si isi maresc
baza de date cu un efort minim; pe de alta parte, consumatorii
loiali doar platesc mai putin pentru bunuri pe care le-ar fi
cumparat oricum.In timp ce cuponarii din ziua de azi sunt incapabili sa ajunga
la anumiti clienti pe baza obiceiurilor de cheltuieli si ofera
stimulente pentru a schimba magazinele de unde consumatorii cumpara
de obicei, companiile de carti de credit nu se vor confrunta cu
asemenea probleme. Spre exemplu, compania de carduri de credit
poate sa analizeze modul tau de cumparare, sa descopere ca bei
cafea de la Starbucks zilnic si sa te alerteze cand este disponibil
un cupon pentru Caribou Coffee. Caribou ar putea astfel sa obtina
un avantaj, avand in vedere ca se va adresa unor consumatori care
beau cafea zilnic, si va incepe mai degraba furnizarea de oferte
prin intermediul companiei de carduri de credit decat prin
intermediul Groupon.Unul dintre cele mai mari obstacole intampinate de cuponarii
precum Groupon este acela ca nu au cum sa detecteze modul in care
cumparaturile pe care le fac influenteaza obiceiurile in materie de
shopping ale utilizatorului. Desi multi dintre acestia stiu faptul
ca utilizatorii sunt atrasi de reduceri, nu pot determina daca ar
fi facut o astfel de achizitie oricum. Si mai important, este
imposibil sa vezi in ce fel tranzactia afecteaza viitoarele
cumparaturi pe care consumatorii le fac: daca mai cumpara sau nu
redus, daca mai viziteaza site-ul sau daca revin in magazinele de
unde au cumparat reducerea. Pe de alta parte, in acest caz,
companiilor de carduri de credit le este mult mai usor sa vada ce
tip de utilizator cumpara deoarece in cazul celor care detin un
card AmEx poti vedea tranzactiile pe care obisnuiesc sa le
faca. -
Ce planuri are Theocharopoulos pentru Romtelecom?
Stefanos Theocharopoulos (43 de ani) a vorbit pentru prima data
deschis despre planurile pe care le are pentru Romtelecom de la
momentul preluarii functiei de director general, la data de 1 iulie
a acestui an, in locul lui Yorgos Ioannidis care a condus compania
in ultimii patru ani. “Compania are in continuare potential de
crestere. Obiectivul meu este sa aduc plus valoare actionarilor si,
implicit, sa stabilizez veniturile si profitul operational”, a
explicat executivul.Pe lista prioritatilor sale se afla insa si investitiile in
infrastructura si nu numai, in conditiile in care grupul elen OTE
care detine pachetul majoritar de actiuni al companiei a investit
pana acum in subsidiarele din Romania (Romtelecom si Cosmote) peste
trei miliarde de euro.Prima intalnire a lui Theocharopoulos in calitate de sef al
Romtelecom cu presa a coincis si cu momentul schimbarii ofertei de
servicii. Pachetele integrate, de televiziune, internet si voce,
vor fi cu 33% mai ieftine decat pana acum, iar clientii au
posibilitatea sa isi personalizeze serviciile in functie de nevoile
de consum.“Am pregatit pentru clienti oferte integrate si o singura
factura care asigura reduceri mai mari decat daca serviciile ar fi
achizitionate separat sau chiar fata de ofertele disponibile
anterior”, a declarat Ovidiu Ghiman, directorul executiv de
strategie si comercial rezidential in cadrul Romtelecom.In ce priveste organizatia, Theocharopoulos a afirmat ca nu are
un plan concret pentru reducerea numarului de angajati, acesta
nefiind un obiectiv in sine ci o urmare a unor situatii si
rezultate financiare care trebuie imbunatatite pentru a mentine
marja de profit si a pastra calitatea serviciilor furnizate. “Dupa
declansarea crizei, toate companiile au pus in aplicare masuri de
reducere a costurilor, care au implicat si disponibilizari de
personal”, a completat acesta.Seful Romtelecom a ocolit de asemenea discutii cu privire la
potentiala listare la bursa a companiei sau despre fuziunea
operatorului cu Cosmote. “Integrarea nu este in discutie momentan.
Conduc doua firme separate, situatie care va ramane asa pana cand
actionarii vor decide altceva”, a mai spus Stefanos
Theocharopoulos. -
Bursa s-a prabusit luni cu 7,4%. Piata din Romania a avut cea mai severa scadere dintre bursele din regiune
Piata din Romania a avut cea mai severa scadere dintre bursele
din regiune.La finalul zilei, indicele general al BVB (BET-C) avea
2.759,96 puncte si se plasa la cel mai redus nivel din luna mai
2010. Un nivel mai mic a fost inregistrat la 25 mai 2010, cand
BET-C avea 2.658,23 puncte.Totodata, piata se plaseaza cu 14,5% sub nivelul de la finalul
anului trecut, in timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece
actiuni, inregistreaza un recul de 11,3%.Principalul motiv pentru derapajul de luni a fost reducerea
ratingul de top triplu-A al Statelor Unite, vineri noaptea, de
catre agentia Standard & Poor’s (S&P). Impactul deciziei
S&P pe pietele externe a fost limitat de avertizarile
anterioare ale agentiei privind posibilitatea unei asemenea
hotarari, insa in cazul bursei locale efectele au fost mai
pronuntate, intrucat este o piata dominata de investitori pe termen
scurt si de lichiditate redusa.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Bursa din SUA a deschis in scadere. Deprecierea euro fata de dolar s-a accelerat
Toti indicii importanti de pe Wall Street au deschis in scadere.
Euro s-a depreciat pana la 1,4148 dolari, potrivit Reuters, insa a
revenit ulterior la 1,4178 dolari, in declin cu 0,7% fata de
sedinta anterioara. Moneda europeana se afla deja sub presiune,
dupa ce impactul pozitiv achizitiilor de obligatiuni ale Italiei si
Spaniei de catre Banca Centrala Europeana s-a redus, iar aversiunea
fata de risc a castigat teren. Traderii au afirmat ca BCE a
cumparat titluri ale Italiei si Spaniei la deschiderea sedintei
bursiere din Europa, dupa ce a anuntat, duminica, ca va implementa
activ programul de achizitii de obligatiuni. -
Unilever a cumparat o fabrica bulgareasca
Darko este al doilea mare producator de inghetata din Bulgaria,
fiind prezenta pe piata cu branduri ca Eskimo, Casablanca, Weekend,
Magic Ice, Free, Belinda, Alaska si Milka. Prin aceasta achizitie,
USCE intra pe piata de inghetata din Bulgaria.Presedintele USCE, Marc Desenfans, a declarat: “Darko este o
achizitie valoroasa pentru noi, cu branduri de inghetata cunoscute
si cu o pozitie bine stabilita pe piata. Vom valorifica forta
business-ului actual si expertiza Unilever, care este lider global
al categoriei de inghetata, pentru a ne consolida pozitia in
regiune”.Profitul inregistrat de Darko in 2010 a fost de 7 millioane
euro. Ca parte a acordului incheiat, aproximativ 80 de angajati vor
fi transferati catre Unilever. Darko va pastra personalul de
productie, facilitatile de depozitare si va produce inghetata sub
brandurile Darko pentru piata din Bulgaria. Acordul de achizitie
urmeaza sa fie supus aprobarii autoritatii bulgare din domeniul
concurentei. -
Criza? Care criza? Profiturile lui Warren Buffett cresc cu 74%
Profitul net al companiei a crescut la 3,4 miliarde de dolari,
de la doua miliarde de dolari anul trecut, iar veniturile au sporit
la 38,3 miliarde de dolari. O actiune i-a adus proprietarului 2.072
dolari, fata de 1.195 anul trecut.In portofoliul Berkshire Hathaway au crescut companiile cu
afaceri de productie, in special cele de inginerie si prelucare a
metalului, precum si cele de servicii si comert.Buffett, in varsta de 80 de ani, este recunoscut in intreaga
lume pentru abilitatea sa de a alege si a investi in companii care
fac profituri importante. El locuieste in aceeasi casa de mai bine
de 50 de ani si are un stil de viata cat se poate de modest. Pe de
alta parte, fiecare intalnire a sa cu actionarii Berkshire Hathaway
s-a transformat intr-un soi de pelerinaj, un eveniment de afaceri
care antreneaza mii de oameni.Buffett, cu o avere estimata la circa 50 de miliarde de dolari,
a donat numai in ultima luna doua miliarde de dolari. De altfel el
a anuntat ca isi va dona 99% din avere, in special prin intermediul
Fundatiei Bill & Melinda Gates.