Blog

  • Angajaţii de la Jucu, anunţaţi că fabrica va funcţiona tot anul şi că vor fi plătiţi până în martie 2012

    Potrivit documentului, angajaţii Nokia vor beneficia de un pachet compensatoriu care va fi comunicat imediat după finalizarea consultărilor cu sindicatul.

    “Fabrica urmează să funcţioneze până la sfârşitul anului. Ne aşteptăm că veţi continua să fiţi angajaţi în Nokia şi să fiţi plătiţi până la sfârşitul lunii martie 2012. Veţi beneficia de un pachet compensatoriu pe care îl vom comunica de îndată ce vom finaliza consultările. Până la sfârşitul anului vom continua să muncim. Pentru aceasta am decis să asigurăm bonusuri suplimentare pentru dumneavoastră în condiţiile în care ne vom atinge standardele de eficienţă şi calitate în acelaşi mod ca şi până acum”, se arată în document.

    De asemenea, conducerea Nokia i-a anunţat pe angajaţi că cele patru schimburi libere până vineri vor fi plătite integral, iar următorul schimb urmează să intre la lucru vineri seară, la ora 19.00, conform programului obişnuit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conflictul interetnic din Bulgaria ia amploare: Violenţe într-un cartier al romilor din oraşul bulgar Blagoevgrad – VIDEO

    Doi romi au fost răniţi într-o bătaie între locuitorii cartierului şi un grup de activişti de extremă-dreapta, situaţie care a generat tensiuni în zonă, a anunţat postul bulgar de televiziune bTV joi dimineaţă.

    Ieşirile din cartier au fost blocate de poliţie. Ciocnirile au izbucnit după ce participanţii la un marş a atacat doi romi ce se plimbau din întâmplare prin apropiere. Poliţia a restabilit ordinea în Blagoevgrad şi atmosfera din oraş era calmă joi dimineaţa.

    În timpul marşurilor din alte nouă oraşe din ţară – Sofia, Varna, Veliko Tărnovo, Asenovgrad, Montana, Plevna, Plovdiv, Ruse şi Sliven -, la care au participat în total aproximativ 650 de persoane, nu au fost înregistrate incidente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin nu are nevoie de campanie electorală: Nu vreau să par dezagreabil, dar nu am nevoie de întâlniri electorale

    Răspunzându-i scriitorului Roman Zlotnikov care l-a întrebat dacă întâlnirea a fost organizată în scop electoral, Putin a răspuns negativ.

    “Nu vreau să par dezagreabil, dar nu am nevoie de întâlniri electorale”, a răspuns Putin, potrivit agenţiei oficiale RIA Novosti.

    El a adăugat că organizează acest tip de întâlniri pentru a asculta “problemele momentului, pe teme concrete”.

    În cadrul aceleiaşi întâlniri, întrebat despre posibilitatea ca scriitorii să critice puterea, Putin s-a declarat dispus să asculte criticile constructive.

    “Să critici puterea nu este un scop în sine”, a subliniat el.

    “Toată lumea ştie cum să joacă fotbal, hochei, toată lumea ştie cum se conduc ţara, economia, problemele sociale şi toată lumea vrea să dea sfaturi. Este bine, acest lucru înseamnă că oamenii nu sunt indiferenţi”, a declarat Putin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regina Elisabeta a II-a s-a ascuns de Ceauşescu după tufişurile din grădina palatului, în 1978

    Regina a fost nevoită, de-a lungul anilor, să tolereze mai mulţi oficiali dezagreabili, între care şi fostul dictator român Nicolae Ceauşescu.

    “Este un slujitor al statului, ca şi noi, şi nu are iluzii privind contrariul”, a declarat fostul ministru britanic de Externe, Sir Malcolm Rifkind.

    Cu toate acestea, ea a fost clar deranjată de decizia Guvernului de a-l invita pe dictatorul român într-o vizită de stat în 1978, astfel că a făcut tot posibilul pentru a evita să îl întâlnească pe acesta mai mult decât era necesar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gazprom intră în România prin achiziţia a 130 de benzinării OMV Petrom

    Petrom, controlată de austriecii de la OMV, analizează varianta vânzării a circa 130 de benzinării, aproape un sfert din întreaga sa reţea de distribuţie a carburanţilor.

    Potrivit unor surse din piaţă, producătorul de petrol şi gaze local este chiar într-un proces de due diligence cu sârbii de NIS, grup petrolier controlat de ruşii de la Gazprom, dar nu se ştie dacă acest proces va rezulta şi într-o tranzacţie. Reprezentanţii Petrom nu au comentat pe marginea acestei informaţii până la închiderea ediţiei.

    În mod normal, investiţia într-o benzinărie se ridică la aproximativ 1 milion de euro, ceea ce înseamnă că valoarea acestei tranzacţii, în cazul în care ea ar fi finalizată, ar putea ajunge la circa 100 de milioane de euro..

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Nokia va închide fabrica de la Jucu. 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă

    Grupul finlandez Nokia a început în februarie 2008 producţia de telefoane mobile la fabrica din Jucu, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 de milioane de euro. Companiile Automobile Dacia, Nokia Romania, OMV Petrom si Rompetrol Rafinare au fost principalii exportatori in 2010, atat in Uniunea Europeana (UE), cat si in afara blocului comunitar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a avizat noul contract cu Bechtel pentru construirea autostrăzii Transilvania

    Ministrul a precizat că acest contract nu va fi prezentat public, constructorul american insistând ca termenii înţelegerii să rămână confidenţiali. “Ca urmare a negocierilor, în ciuda unui alt guvern care şi-a propus să ne facă cetăţeni de mâna a treia în faţa statelor membre ale Uniunii Europene, se realizează o economie la bugetul de stat de 6 miliarde euro, deci dacă am fi continuat să lucrăm la preţurile din contractul iniţial, costul total al autostrăzii ar fi fost de 10 miliarde euro”, a spus Boagiu. Ea a arătat că din contract a fost eliminată clauza care interzicea statului român pentru o perioadă de doi ani să scoată la licitaţie vreunul dintre tronsoanele autostrăzii, în cazul rezilierii contractului, astfel că în perioada imediat următoare va fi lansată licitaţia pentru sectorul de drum Gilău – Nădăşel, documentaţia aferentă fiind finalizată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama: Naţiunile europene nu s-au ocupat de problemele sectorului financiar aşa cum trebuie

    Redresarea economiei Statelor Unite a fost afectată de probleme mondiale, precum Primăvara Arabă, care a dus la creşterea preţurilor energiei, şi cele privind soliditatea financiară a ţărilor europene, a spus Obama. “În Europa, nu i-am văzut să se ocupe de sistemul financiar şi cel bancar aşa cum trebuie să o facă”, a afirmat Obama ca răspuns la o întrebare din partea presei hispanice din SUA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concurenţă pentru iPad: Cum arată şi cât costă tableta Kindle Fire, lansată de Amazon

    Kindle Fire va avea un ecran de 7 inci şi un preţ de 199 de dolari, comparativ cu 499 de dolari pentru cel mai ieftin iPad, au declarat directori ai Amazon. Tableta, o versiune îmbunătăţită a e-reader-ului Kindle, va fi dotată cu software Android, a anunţat compania din Seattle.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kenvelo se poartă tot mai agresiv

    Cu noua înfăţisare a businessului, grupul Kenvelo aduce tot mai mult cu atitudinea cuceritoare a spaniolilor de la Inditex, liderul pieţei locale de fashion. Brandul Kenvelo este prezent în România de circa un deceniu şi este unul dintre cele mai extinse lanţuri din domeniu, cu circa 50 de magazine. “Am închis tot ce nu era profitabil”, spune Phillipe Besadoux, francezul care conduce operaţiunile Kenvelo în România de la finalul lui 2008. El spune că a venit aici cu misiunea de a restructura businessul local, lucru pe care l-a şi făcut. A redus personalul şi a închis circa 20 de magazine.
    Deşi consumul este în declin, continuând să scadă cu peste 5 procente în primele şapte luni ale acetui an, Besadoux spune că a considerat că merită să aducă două noi branduri pe piaţa locală, piaţă în care crede.

    Începând cu data de 1 septembrie, compania deţinută de PioFrancesco Borghetti şi de Ni Lesh Sajnani a început să dezvolte două noi lanţuri de magazine – Lee Cooper şi Tom Taylor. În cazul primului, este vorba despre o reintrare pe piaţă, după ce în urmă cu circa doi ani LCR Jeans, care deţinea licenţa magazinelor Lee Cooper la nivel local, a intrat în insolvenţă. În punctul culminant al businessului reţeaua număra 30 de unităţi, cu afaceri de 11 milioane de euro. Asta se întâmpla în 2008, înainte de criză. Acţionarii Kenvelo au câştigat franciza pentru brandul britanic de jeans pentru Europa Centrală şi de Est.

    Besadoux spune că până la finalul lui 2013 reţeaua Lee Cooper ar putea ajunge din nou la 30 de unităţi în România, dacă totul merge bine: “Brandul este deja cunoscut, de aceea este plauzibil să deschidem 10 magazine pe an”. Planul se repetă şi în cazul Tom Tailor. Acţionarii Kenvelo au semnat un joint venture cu germanii de la Tom Tailor. În prezent compania testează piaţa cu noul brand, fiind deschise cinci unităţi: în AFI Palace Cotroceni două unităţi (una casual şi una denim), în Plaza România, în Fashion House (outlet) şi în Liberty Mall (outlet). Toate în Bucureşti.
    În cazul Lee Cooper au fost deschise deja şapte magazine – cinci în Bucureşti, unul în Constanţa şi unul în Oradea -, alte trei fiind planificate până la finalul anului, în Timişoara, Constanţa şi Craiova.

    Strategia companiei este să deschidă în principal în mall-uri, însă nu exclude posibilitatea de a opta şi pentru spaţii stradale, cum este cazul celui din Timişoara, unde se va deschide un Lee Cooper. “Se deschid multe mall-uri în viitorul apropiat, însă noi nu vom merge în toate. Merg unde cred ca e mai bine, însă nu sunt Dumnezeu, pot greşi”.
    Besadoux dă exemplul magazinului din Cora Lujerului pe care l-a închis după ce şi-a dat seama că este nerentabil să păstreze trei magazine în zona de vest a Capitalei, şi în Plaza România, şi în AFI Palace şi în Cora Lujerului.

    Francezul nu se opreşte aici nici cu dezvoltarea brandului Kenvelo. Vrea să ajungă la 60-70 de magazine. La fel ca şi în cazul celorlalte două branduri, “totul depinde de oportunităţi şi de evoluţia economiei”.Managerul mai explică şi faptul că deschiderea fiecărui magazin costă în medie 100.000 de euro şi că finanţarea vine de la acţionarii companiei: “Nu lucrăm cu bănci. Avem un singur credit CAPEX (Capital Expenditure – fonduri utilizate de o companie pentru achiziţia sau upgradarea proprietăţilor, clădirilor industriale sau echipamentelor, n. red.)”. Pentru viitor, nu exclude posibilitatea de a lucra cu băncile sau cu investitori străini, pentru că “noi credem că există potenţial pe piaţa din România”.

    În ceea ce priveşte veniturile, compania se aşteaptă la 25 de milioane de euro doar pentru Kenvelo, faţă de 22,5 milioane de euro anul trecut. În privinţa magazinelor Lee Cooper şi Tom Tailor, singura cifră oferită este venitul mediu pe metru pătrat, respectiv 5.000 de euro. Magazinele celor două branduri au circa 100 de metri pătraţi, pe când cele Kenvelo circa 200 de metri pătraţi. Anunţurile despre deschideri de magazine par că nu se mai sfârşesc, în timp ce consumul nu dă semne de creeştere. Poate că retailerii şi acţionarii lor ştiu ceva ce consumatorii încă nu au înţeles.