Conduc afaceri de zeci si sute de milioane de euro si au pe mana economiile a sute de mii de investitori romani si straini. Sunt raspanditi in toate domeniile de activitate, de la sistemul bancar si pana la consultanta sau afaceri cu telefoane mobile si sandviciuri. Un lucru ii leaga insa pe toti – sunt fosti absolventi ai uneia dintre cele mai grele facultati din anii comunismului, cea de aeronautica. Chiar daca acum au ajuns sa piloteze unele dintre cele mai mari afaceri din tara, multi viseaza inca cu nostalgie la prima dragoste: avionul.
La cei 43 de ani, Sergiu Oprescu este unul dintre cei mai tineri bancheri romani care conduce o banca din top 10. Aflat la comanda afacerilor Alpha Bank in Romania – un business de peste 3 miliarde de euro -, Oprescu are in spate aproape 15 ani in sistemul bancar si este un specialist recunoscut in piata de capital.
Putini sunt insa cei care stiu ca dragostea dintai a bancherului Sergiu Oprescu nu este nici bankingul, nici Bursa si nici economia, ci ingineria aeronautica.
Meserie pe care, dupa cinci ani de studii extrem de dificile in cadrul Facultatii de Aeronautica din cadrul Institutului Politehnic din Bucuresti, Oprescu a practicat-o timp de aproape sase ani.
Asemeni presedintelui de la Alpha Bank Romania sunt insa multi alti antreprenori cu afaceri de milioane de euro, manageri de mari companii sau specialisti recunoscuti din cele mai variate industrii care au in sange microbul aviatiei.
Oameni care, urmandu-si o pasiune mai veche decat imi pot aduce aminte, precum George Teleman, partener al fondului de investitii Equest, sau pur si simplu pentru ca i-a fascinat aviatia, precum Florin Balu, fondatorul Snack Attack, s-au indreptat, cu ani buni in urma, spre Facultatea de Aeronautica sau, mai simplu, spre aeronave, a una dintre cele mai grele institutii de invatamant superior dinainte de 1989.
Ce i-a atras pe toti acesti tineri la aeronave?
Pe vremuri, isi aminteste Radu Craciun, analistul-sef al ABN Amro, Facultatea de Aeronautica era una dintre cele mai serioase scoli din Romania, iar industria aviatica oferea oportunitati ca nicio alta.
Iti oferea cele mai mari sanse, pentru ca in Romania se lucra pe avioane produse in Vest, ceea ce ne crea o deschidere pe care putini altii o mai aveau pe vremea aceea, dupa cum spune Oprescu.
Motive suficiente pentru ca facultatea sa atraga ca un magnet crema tinerilor din vremea aceea, ba unde mai pui ca era si singura de unde puteai obtine sigur repartitie intr-un oras mare, adauga Radu Craciun.
Totusi, doar unul din trei studenti trecea in general de primul an, facultatea fiind la concurenta cu cea de Automatica printre cele mai grele din Romania. Satisfactia era cu atat mai mare pentru cei care terminau facultatea si intrau apoi in industria aeronautica.
Dar situatia s-a schimbat radical dupa 1990, iar pe masura ce investitiile in domeniu au scazut, tehnologia a imbatranit si o industrie care clocotea candva a decazut si a devenit istorie, isi aduce aminte Bogdan Cretu, actualul director al departamentului de corporate banking de la Raiffeisen Bank.
Acesta a fost, de fapt, momentul in care multi ingineri din industria de aeronautica au decis sa plece peste hotare – iar pentru ei deschiderea despre care vorbea Sergiu Oprescu a fost biletul care i-a ajutat sa-si gaseasca locul in companii din tari cu industrii mai dezvoltate, precum Statele Unite ale Americii, Canada sau Franta.
Pentru altii insa, solutia a fost mai aproape: sa o ia de la capat, in domenii cu totul noi, necunoscute pana atunci, dar care promiteau sa dea curand in clocot. Asa se face ca, daca in 1989 in industria aeronautica erau angajati circa 32.500 de oameni, in 2002 ramasesera doar putin peste un sfert.
Eu am fost dezamagit chiar din facultate, de prin anul trei, isi aminteste Florin Balu, care la 42 de ani are participatii in companii care insumeaza afaceri de 20 de milioane de euro anual, dupa propriile estimari.
Fostul absolvent de aeronave, care visa sa lucreze chiar pe avion, ca inginer de zbor, n-a profesat decat doua luni dupa terminarea facultatii, pentru ca a venit Revolutia si atunci s-a terminat. Acum el detine impreuna cu doi parteneri englezi reteaua de fast-food Snack Attack, dupa ce a incercat pe parcurs tot felul de afaceri de la distributie, importul de tigari si pana la comertul de blugi, biciclete si calculatoare importate din Singapore.
Si in acest business, ca si in altele mai tarziu, Balu a preferat sa se asocieze cu colegii din facultate, eram o mana de pusti, care ne-am rasfirat insa mai tarziu, dar care au ramas prieteni.
Pentru Balu aviatia ramane insa o mare pasiune – are propriul sau avion, de mici dimensiuni, pe care il piloteaza singur, iar in prezent face cursuri de up-grade – pentru a putea pilota si avioane mai mari. Nu de alta dar daca voi renunta la afacerile in care sunt implicat acum, mi-ar placea sa-mi fac o firma de avioane.
Dintre colegii sai de promotie care mai sunt inca in tara, multi sunt la randul lor importanti oameni de afaceri. Directorul general al distribuitorului de papetarie si birotica Austral, Emil Deliu, ii este chiar fin, iar Liviu Tudor, un alt coleg ceva mai mare de facultate, este patronul producatorului de materiale de constructii Prefabricate Vest.
Tot inginer de aeronave este la baza si Cezar Muntean, unul dintre actionarii Overseas Group, care detine firmele din industria de morarit si panificatie Baneasa Bucuresti si Lujerul Bucuresti, precum si compania de distributie Overseas Distribution.
Iar George Teleman, romanul care are in grija banii fondului britanic de investitii Equest, este chiar unul dintre cei patru pusti cu care Florin Balu importa pe vremuri calculatoare din Singapore.
La 17 ani distanta de momentul in care absolvea, ca sef de promotie, sectia de aparatura de bord a Facultatii de Aeronave, Teleman este reprezentantul unui fond care are in Romania proiecte cumulate in domeniul imobiliar de peste 160 de milioane de euro. Mai mult, un alt fond al britanicilor pe care Teleman ii reprezinta a preluat recent pachetul majoritar al retailerului de electronice si electrocasnice Domo.
Cum a ajuns insa un inginer de aeronave, manat spre aceasta facultate de un vis din copilarie si pasiunea pentru matematica (materie la care, in timpul liceului facut in orasul natal, Piatra-Neamt, a fost olimpic), sa devina specialist in investitii financiare? Am avut mult noroc, spune el acum, privind in urma la decizia ca, in 1989, sa renunte la aviatie, dupa ce a lucrat cateva luni in Bucuresti, in domeniul cercetarii.
Am plecat insa de acolo, cu un coleg mai mare – Liviu Tudor, pe care de altfel il stimez si apreciez in mod deosebit pentru ceea ce a realizat – si am trecut la o firma de calculatoare.
Cel mai important pas a fost insa plecarea in Singapore, ca angajat al Ambasadei Romaniei, si inscrierea la Institutul de Banci si Finante din Singapore, unde a intalnit si cativa oameni cu care, peste o vreme, avea sa se lanseze in afaceri. Reintors in Romania in 2002 pentru a promova companii din Londra si Singapore, Teleman a fost cel care i-a convins pe britanicii de la Equest sa vina in 2005 pe piata locala.
Tot in industria financiara, in banci de aceasta data, si-au gasit locul multi dintre absolventii de Aeronave dupa ce au renuntat la inginerie. In banking, gaseste Sergiu Oprescu o explicatie, aceasta formatie de baza ajuta foarte mult, pentru ca matematica din facultate creeaza obisnuinta de a jongla rapid cu cifre.
Absolvent al Facultatii de Aeronave in 1987, cu specializarea in aparate de bord si instrumente electronice pe avioane usoare, Oprescu a apucat sa lucreze timp de sase ani in acest domeniu. In 1993 insa analistul din mine a simtit ca este o industrie care se duce in jos si a decis ca este momentul sa se reorienteze profesional. A intrat in banking, dar primii pasi au avut legatura tot cu ingineria, pentru ca la inceput a fost evaluator de garantii materiale la Banca Romana de Comert Exterior. Un an mai tarziu, in mai 1994, pe piata romaneasca intra grupul elen Alpha Bank, iar Oprescu devenea primul angajat. De atunci, el a urcat pas cu pas toate treptele ierarhice.
Inginerul de aeronave a fost si unul dintre pionierii pietei de capital, ca presedinte executiv al societatii de servicii de investitii financiare a grupului, Alpha Finance. In 2001 insa a revenit in banca, avand din partea actionarilor un obiectiv clar: sa dezvolte segmentul de retail.
Intr-o alta zona a activitatii bancare, cea de clienti corporate, se mai intalneste inca un inginer de aeronave, Bogdan Cretu.
Numai ca in cazul sau trecerea de la industria aeronautica la sistemul bancar a fost mai lunga si a inclus ca etape intermediare comertul si consultanta. Momentul meu de cotitura a fost cand am cunoscut niste americani si, mai apoi, am inceput un curs la ASEBUSS, in 1993. A urmat o perioada in care a lucrat pentru Land OLakes, o companie americana din domeniul consultantei, si mai apoi, in 1995, pentru Booz.Allen & Hamilton, o alta companie americana, venita in Romania pentru a oferi consultanta pe piata de capital. Ei au fost, de fapt, si cei care l-au recomandat pe Cretu austriecilor de la Raiffeisen in 1998.
Imi pare rau ca nu am mai lucrat in industrie (aeronautica – n. red.), dar in niciun caz in Romania, spune cu un usor regret Cretu, care acum are in grija un proiect special al austriecilor de la Raiffeisen Bank, cel de dezvoltari imobiliare rezidentiale.
Unul dintre colegii de facultate cu care mai tine inca legatura, chiar daca vorbim destul de rar, este Radu Craciun (45 de ani), bancher si el, de zece ani in cadrul grupului olandez ABN Amro. La mine planificarea de cariera nu a functionat chiar deloc, spune Craciun, rememorandu-si lungul drum care l-a adus, in final, la pozitia de analist-sef al ABN Amro.
Olimpic la fizica in liceu, ploiesteanul Radu Craciun s-a indreptat spre Facultatea de Aeronautica din doua motive. In primul rand, cauta o meserie care sa aiba legatura cu materia ce ii placea atat de mult – fizica. In al doilea rand, pentru ca fabricile de avioane erau in orase mari, facultatea de profil era singura care ii garanta ca nu va ajunge sa fie repartizat prin cine stie ce colt de tara.
In 1986, specialist in sisteme de propulsie, termina facultatea si primeste repartitie chiar la Bucuresti – la Intreprinderea de Avioane, unde a lucrat timp de mai bine de sase ani. Cu timpul a inceput sa simta declinul acestei industrii si sa isi dea seama ca aviatia e o industrie de lux, pe care Romania nu si-o putea permite. Momentul de cotitura a venit in 1992, cand a fost acceptat intr-un program de asistenta al Marii Britanii pentru tarile in curs de dezvoltare. Au fost alesi atunci zece oameni pentru a deveni consultanti in acest program, din mai bine de 200 de candidati, iar pe el l-a ajutat… chiar lipsa de experienta. Dupa alti ani in cadrul unui centru de consultanta, unde se ocupa de partea de marketing si cea financiara, Craciun mai facea in 1996 un pas tot in domeniul consultantei, spre Roland Berger, iar in 1997 alegea sa lucreze pentru ABN Amro Securities. In banca a intrat un an mai tarziu, in 2000, si de sapte ani a ramas tot acolo, chiar daca, undeva in suflet mai pastreaza inca pasiunea pentru avioane. Mi-ar fi placut sa fiu inginer de aviatie, dar intr-o tara cu o industrie de profil solida.
Fara sa clipeasca, si managerul departamentului de dezvoltare produse si servicii din cadrul Cosmote Romania, Adrian Florea (33 de ani) spune ca s-ar intoarce si maine in industria aviatica. Problema, si in cazul sau, este ca aceasta industrie nu ii ofera un loc de munca pe masura a ceea ce si-ar dori. Diploma universitara a obtinut-o, in cadrul Universitatii Politehnica in anul 1998, cu specializare in aparate de bord. Legatura sa cu avioanele este cu mult mai veche insa, dureaza inca dinainte de a termina liceul cand a inceput sa practice aviatia sportiva; are, acum, peste 100 de ore de zbor la activ.
Spre deosebire de ceilalti absolventi de pana acum, Florea nu a lucrat nicio zi in industria aeronautica, la doar o saptamana dupa absolvire intrand in telecomunicatii, in cadrul MobilRom, actualul Orange Romania. De atunci el a ramas in domeniul telecom, chiar daca intre timp a schimbat compania – mai intai Telemobil (Zapp) si, din 15 noiembrie 2005, ziua in care mi se nastea al doilea baiat, Cosmote. Aici mi s-a oferit sansa sa construiesc departamentul, oferta, produsele, serviciile si multe alte lucruri, incheie Florea.
Fara doar si poate ca lista inginerilor de aeronave care, pasind dupa anii 90 intr-un capitalism salbatic ce iti deschidea zeci de oportunitati, dar prea putine in domeniul aeronauticii, dupa cum spune Florin Balu, este cu mult mai lunga.
Pe ea se inscrie si primul roman care a ajuns sa conduca o filiala locala din Big Four. Vasile Iuga (52 de ani) este director general al firmei de audit si consultanta PricewaterhouseCoopers Romania, un business care a avut in anul financiar incheiat in iunie 2007 o cifra de afaceri de 40,5 milioane de dolari (30 de milioane de euro). Putini sunt insa cei care stiu ca Iuga este la baza inginer de aeronave, absolvind in 1979 Institutul Politehnic din Bucuresti. Abia dupa mai multi ani in care a lucrat in industria aviatiei, in departamentul de testare finala a aparatelor de zbor ROMBAC, Vasile Iuga a decis, in 1991 (la 36 de ani), sa-si construiasca o cariera in domeniul consultantei si al auditului. Maramureseanul Vasile Iuga a fost admis partener in 1997 si este, in prezent, membru in Consiliul de conducere regional al PricewaterhouseCoopers CEE, firma unitara ce are 200 de parteneri si 6.500 de salariati in 23 de tari. In board-ul regional sunt noua oameni, Iuga fiind singurul localnic – adica reprezentant din regiune.
Facultatea de Aeronave din Politehnica nu este insa singura scoala in care pasionatii de avioane puteau sa se formeze. Langa Buzau, la Scoala Superioara de Aviatie de la Bobocu, studentii puteau sa aleaga intre mai multe cariere: fie sa fie piloti profesionisti pentru zona civila, fie subingineri in motoare tehnice, fie sa intre in aviatia militara.
Gheorghe Racaru, actualul director general al companiei de aviatie low-cost Blue Air, a ales sa fie pilot dupa terminarea scolii, in 1969. La 1 ianuarie 1970 a inceput sa lucreze la Tarom, o companie in care a urcat, in ani, toate treptele ierarhice, ajungand de la un simplu copilot pe avioane mici la functia de director al companiei aeriene. Drumul sau spre aviatie a fost o intamplare, pentru ca eu visam sa merg spre comertul exterior sau silvicultura, dar a vazut un anunt de inscriere la aceasta scoala si s-a inscris. As face si acum exact acelasi lucru, fara sa ezit, spune Racaru intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. A zburat pe multe tipuri de avioane, spune el – in total peste 15.000 de ore de zbor – dar dupa ce l-a dus pe Papa la Roma, in 1999, s-a decis sa se pensioneze pe linie de zbor.
In mai 2004 a inceput insa povestea Blue Air, o companie al carui proiect Racaru l-a finalizat (la cererea omului de afaceri Nelu Iordache, patronul companiei) in octombrie 2004. Pentru 2007, el se asteapta la o cifra de afaceri a Blue Air de peste 80 de milioane de euro, dupa 50 de milioane de euro anul trecut.
O situatia aparte este cea a lui Sorin Stoica, omul de afaceri care a vandut anul trecut reteaua de magazine de telefoane mobile Dasimpex. In prezent acesta detine mai multe business-uri aflate la stadiul de inceput, dintre care principalul este Oregano, companie de consultanta in afaceri. Stoica a terminat facultatea de aeronave, dar nu pe cea din cadrul Institutului Politehnic, ci la Academia de Tehnica Militara Bucuresti.
Cautam sa fac o cariera, nu ma uitam neaparat dupa foloasele materiale. Eu sunt mai poet din fire, am scris si poezii la viata mea, spune Stoica. Pe aerodromul de la Campia Turzii, in cadrul regimentului de aviatie si bombardament, unde a lucrat timp de trei ani chiar si pe celebrele MIG 21, nu facea insa deloc poezie, ci pregatea pentru zbor avioane, asigurand si partea de service pentru ele. Mi-a placut mult meseria asta, desi de vreo doua-trei ori am luat si foc cu avioanele, spune Sorin Stoica, acum in varsta de 37 de ani.
La un moment dat (pe la 28 de ani) a simtit insa ca se plafoneaza, ma uitam la colegii mei mai in varsta si aveam senzatia ca nu mai vor nimic. Motiv pentru care si-a gasit un pretext in faptul ca sotia, medic de profesie la Piatra-Neamt – era departe, si pentru a se reuni a renuntat la jobul de la Campia Turzii si s-a intors in Piatra-Neamt. Aici a inceput un lung sir de afaceri. Mai mult incercari. Prin 98 mi-a venit ideea sa-mi fac un magazin al meu, care sa vanda statii de emisie receptie. Asa a luat nastere ceea ce avea sa devina, peste ani, una dintre cele mai mari retele de magazine de echipamente GSM, Dasimpex. M-a ajutat enorm formatia mea de baza, se auto-evalueaza acum omul de afaceri Sorin Stoica. Anii de armata, capacitatea de a prelucra informatii in timp scurt, abilitatea de a se juca cu cifre si gandirea logica – sunt doar cateva dintre atuurile pe care i le-a imprimat scoala urmata.
De fapt, calitatile despre care vorbeste Sorin Stoica se regasesc in raspunsul pe care l-a dat, in parte, fiecare dintre cei ce au acceptat sa vorbeasca despre anii facultatii si cursul pe care l-a luat, mai apoi, viata lor. Trecand peste aceste trasaturi, mai au totusi si altceva in comun: daca ar pune mana de la mana oamenii de afaceri si managerii ce au acceptat invitatia Business Magazin ar reusi fara prea mult efort sa construiasca (ba chiar si sa piloteze) un avion.