Blog

  • Producţia de petrol şi gaze a OMV Petrom, în stagnare

    Petrom a înregistrat o producţie de hidrocarburi de 183.000 barili echivalent petrol pe zi, comparativ cu 184.000 de barili echivalent petrol pe zi în primele trei luni ale anului trecut. În ultimele trei luni din 2012, compania a avut o producţie de petrol şi gaze de 183.000 de barili echivalent petrol pe zi.

    Volumul vânzărilor de gaze naturale ale Petrom a scăzut în intervalul analizat cu peste 5%, de la 17,32 TWh anul trecut la 16,39 TWh. “Vânzările de gaze ale Petrom au scăzut cu 5%, în linie cu cererea pieţei”, se arată într-un raport al OMV.

    În trimestrul al patrulea al anului trecut, vânzările de gaze s-au situat la 14,44 TWh. Petrom are, de obicei, cele mai mari vânzări de gaze în primul şi al patrulea trimestru, pe fondul sezonului rece.

  • Eşti fan metal? E posibil ca în tine să se ascundă un om de ştiinţă

    Apare astfel o nouă categorie de iubitori ai muzicii metal care-şi spun “metalectuali” şi pe care îi interesează să afle despre cum metalul îi electrizează pe tinerii din ziua de azi la fel cum rock’n’rollul îi electriza pe tinerii anilor ’60, despre tendinţele în materie de măşti şi machiaj ale trupelor ori despre evoluţia tricourilor purtate la concertele de heavy metal, scrie Wall Street Journal.

    Muzicologii prezenţi la recent încheiatul eveniment au discutat, spre exemplu, despre tehnicile interpretative ale vocaliştilor de death metal şi au opţiunea de a-şi publica studiile în revista “Metal Music Studies”, editată de către Societatea Internaţională pentru Studii în domeniul Muzicii Metal.  Metalectualli cercetează şi diverse alte aspecte legate de genul metal, cum ar fi particularităţile etnografice şi culturale ale acestuia în Puerto Rico, Azerbaidjan sau China.

    Cercetările lor sunt, uneori, finanţate chiar de către guverne, aşa cum se întâmplă în Noua Zeelandă, unde autorităţile i-au pus la dispoziţie unui cercetător mijloacele necesare efectuării unor studii asupra aşa-numiţilor “bogans”, membri ai clasei de jos iubitori de metal.

    Cei care doresc să studieze genul metal în mod ştiinţific nu sunt însă priviţi de toată lumea cu ochi buni, acuzaţi fiind că risipesc banii contribuabililor ori avertizaţi că o carieră în domeniu nu prea are şanse de reuşită.

  • PMB va aloca 19,6 milioane de euro pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului sediu

     Suma de aproximativ 19,6 milioane de euro, fără TVA, va fi asigurată din bugetul municipalităţii, lucrările de modernizarea şi reabilitare a fostului sediu al Primăriei Capitalei al urmând să fie finalizate în teremen se doi ani de la începere.

    Proiectul are în vedere şi transformarea mansardei imobilului în spaţii destinate birourilor, cu o suprafaţă totală de 2.000 de metri pătraţi, amenajarea şi dotarea corespunzătoare a unei arhive în subsolul imobilului, precum şi amenajarea şi dotarea la standarde europene a sălii Consiliului General.

    Sunt prevăzute în proiect şi realizarea lucrărilor de arhitectură, refacerea spaţiilor interioare, refacerea tuturor instalaţiilor existente şi montarea unei centrale termice performante, precum şi lucrări de anvelopare exterioare de conservare şi restaurare a elementelor de faţadă având în vedere valoarea istorică a clădirii care este monument istoric de categoria A.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dogma nr. 1: Pieţele financiare au întotdeauna dreptate

    Toamna trecută, când demonstraţiile anti-austeritate tindeau să se extindă în Europa, Christine Lagarde, şefa instituţiei, pleda pentru o austeritate calibrată la situaţia fiecărei ţări şi “prietenoasă pentru creşterea economică”, iar Olivier Blanchard, economistul-şef al FMI, recunoştea în ianuarie anul acesta că Fondul a ratat prognozele pentru Grecia şi alte ţări europene, fiindcă n-a înţeles modul cum politicile de austeritate subminează creşterea economică.

    Acum, preşedintele CE, Jose Barroso (foto stânga), afirmă că “austeritatea şi-a atins limitele în multe privinţe”, iar comisarul pentru economie şi finanţe, Olli Rehn, spune că statele UE îşi pot permite să ia măsuri de consolidare fiscală într-un ritm mai lent, fiindcă deja eforturile de până acum le-au câştigat credibilitatea pieţelor.

    Glasul (porunca) pieţelor a fost exprimat(ă) clar de Bill Gross, managerul Pimco, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, unul dintre marii jucători contra monedei euro şi un mare promotor al reducerii datoriilor prin tăieri de cheltuieli publice (ca toţi investitorii în obligaţiuni). Acum, Gross susţine în Financial Times că “austeritatea fiscală pe termen scurt nu produce creştere economică” şi că investitorii în obligaţiuni “vor şi ei creştere”, fiindcă o ţară care intră în recesiune din cauza austerităţii e prost văzută de pieţe şi îi cresc costurile de îndatorare. QED.

  • Banca Mondială finanţează reforma fiscală din România cu 70 mil. euro

    Proiectul va fi administrat de ANAF, instituţie a cărei conducere a fost schimbată în această săptămână, odată cu numirea lui Gelu Ştefan Diaconu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale a Vămilor în perioada 2005-2009.

    “ANAF a pus bazele solide ale următoarei generaţii de reforme a administraţiei fiscale, care va viza următorii cinci ani”, a declarat Bernard Myers, oficial în cadrul BM specialist în probleme de management al sectorului public. “O ANAF modernizată va fi corectă, orientată spre servirea contribuabililor şi eficientă în identificarea evazioniştilor fiscali. Restructurarea ANAF este vitală pentru Ministerului Finanţelor de a creşte ponderea veniturilor bugetare în PIB.”

    Ponderea veniturilor bugetare în PIB a crescut de la 27,2% la 29% în perioada 2004-2007, însă a scăzut din nou la 27,2% în 2010, în contextul crizei economice. Eficienţa colectării este în România una dintre cele mai scăzute din UE, la 54% pentru TVA şi 61% pentru contribuţiile sociale.

    Proiectul de reformă finanţat de Banca Mondială are patru piloni: dezvoltarea instituţională, creşterea eficienţei operaţionale, partea de comunicare şi serviciile pentru contribuabili, coordonarea şi administrarea proiectului. Creditul de 70 mil. euro este acordat pe 12 ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani.

  • Primăria Bucureşti va aloca 80 milioane de euro pentru construirea unei săli multifuncţionale la Lia Manoliu. Ce dotări va avea arena

     Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, în şedinţa de sâmbătă, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii “Sală Multifuncţională – Compex Sportiv Lia Manoliu”, valoarea totală a investiţiei fiind de 80.597.950 de euro, inclusiv TVA, din bugetul municipalităţii, iar durata de realizare, de 24 de luni.

    “Construirea unei săli multifuncţionale cu caracter polivalent în cadrul Complexului Sportiv Naţional «Lia Manoliu», va contribui la dezvoltarea şi susţinerea potenţialului acestei zone metropolitane, destinate preponderent sportului”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

    În document se mai arată că arena multifuncţională va avea o capacitate de aproximativ 12.000 de persoane, suprafaţa totală necesară pentru toate funcţiile arenei fiind de aproximativ 40.000 de metri pătraţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bucureştiul va avea prima staţie de alimentare pentru automobilele electrice

     Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, în şedinţa de sâmbătă, proiectul de hotărâre vizând realizarea primei staţii de alimentare pentru automobile electrice în Capitală.

    Potrivit expunerii de motive din proiectul de hotărâre, municipalitatea doreşte amenajarea a 24 de locuri de parcare pentru implementarea a şase module de staţii de alimentare a automobilelor electrice în cadrul unui proiect pilot de încurajare a dezvoltării automobilului electric.

    “Având în vedere că printre marii producători auto prezenţi în România sunt şi pionierii automobilului electric, se evidenţiază, astfel, oportunitatea încurajării dezvoltării şi susţinerii automobilelor electrice”, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După Yahoo!, şi Google îşi cumpără aplicaţie de ştiri

    Wavii, fondată de Adrian Aoun, un antreprenor în vârstă de 29 de ani, caută ştiri de peste tot din lume, apoi creează rezumate ale punctelor principale, furnizând ulterior link-uri către sursele de unde a preluat subiectul. Tot pe rezumarea ştirilor dintr-o serie de surse importante se bazează şi Summly, aplicaţia cumpărată recent de Yahoo!. Oferta Google a venit în contextul în care Apple şi-a exprimat interesul să cumpere tânăra companie, pentru a încorpora tehnologia folosită de Wavii în Siri, sistemul Apple de asistenţă vocală.

    Google şi Yahoo! au scos din cursă cei doi mici competitori, Wavii şi Summly, care căutau să intensifice modul în care utilizatorii experimentează ştirile. Achiziţiile vin ca o urmare a  îngrijorării celor doi giganţi IT, deţinătoare de site-uri de ştiri cu trafic ridicat, că ar putea pierde teren în faţa abordării proaspete a pieţei a companiilor tinere.

    Printre persoanele care au investit în Wavii se numără şi co-fondatorul Paypal Max Levchin, fostul CEO al Facebook Dave Morin şi Fritz Lanman, un fost reprezentant al Microsoft.

  • PSD: Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL şi bilanţul anului de guvernare

     “Este evident pentru toată lumea că preşedintele Traian Băsescu încearcă să-şi asume rezultatele guvernării USL, la fel cum este evident faptul că Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu au lăsat un adevărat dezastru în urma lor. Practic, preşedintele încearcă să-şi asume bilanţul unui an de guvernare a USL. PDL nu a ştiut decât să taie, să facă disponibilizări şi să ceară solidaritate din partea oamenilor.

    S-a tăiat doar de la populaţie, în timp ce clientela politică a PDL a prosperat. Noi am demonstrat într-un an de zile că politica pe care a impus-o Traian Băsescu prin Guvernul Boc a fost greşită, că lucrurile se puteau face şi altfel. Am păstrat echilibrele economice, am reuşit o ajustare fiscală, am atras noi investitori, crescând în acelaşi timp salariile şi dând înapoi banii pensionarilor”, susţine Ivan într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ultima captură a poliţiştilor: şapte tone de peşte

    Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au verificat 15 pieţe agroalimentare din Capitală, în special comercianţii de carne şi peşte. Acţiunea a fost extinsă şi la nivelul a 11 judeţe, respectiv Ilfov, Constanţa, Brăila, Tulcea, Giurgiu, Călăraşi, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Ialomiţa.

    Totodată, au fost monitorizate şi transporturile cu aceste categorii de produse, fiind amplasate filtre, în echipe mixte, compuse din poliţişti de investigarea fraudelor şi poliţie rutieră pe Autostrada A 2, punctele Drajna, Lehliu, Fundulea şi Cernavodă.

    Acţiunea coordonată de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Direcţia de Investigare a Fraudelor vizează verificarea documentelor de provenienţă, modul de înregistrare a operaţiunilor comerciale, dar şi condiţiile de depozitare a produselor.

    În total, la nivelul Capitalei şi al celor 11 judeţe, au fost controlate 576 de societăţi comerciale, fiind constatate de către poliţişti, în urma verificărilor preliminare, 36 de infracţiuni, 13 reprezentând fapte de evaziune fiscală. De asemenea, au fost aplicate 244 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 235.530 lei.

    Echipele de control au identificat peste 7 tone de peşte şi produse din peşte, în valoare totală de 116.000 lei, a căror provenienţă legală nu a putut fi justificată, nefiind înregistrate în evidenţele contabile ale societăţilor verificate.

    Mărfurile au fost indisponibilizate, poliţiştii continuând cercetările în vederea stabilirii legalităţii operaţiilor comerciale desfăşurate.