Blog

  • AI secretara

    Munca în corporaţie, cu multe „calluri” şi „meetinguri” zi de zi poate deveni câteodată ineficientă, fiind greu să mai ţii pasul cu ce s-a discutat şi când, fiind nevoie mereu să îţi iei notiţe şi să organizezi informaţiile. Însă cum ar fi să ai o secretară personală indiferent de poziţia pe care o ai în companie, un asistent bazat pe inteligenţă artificială care să facă munca asta în locul tău şi să îţi crească productivitatea? Un start-up local s-a gândit la această problemă şi a creat soluţia.

     

    Noi spunem că este o platformă de automatizare a şedinţelor şi o parte din această platformă este un fel de asistent, bazat pe inteligenţă artificială, dar nu numai, care intră automat în şedinţe. Îţi conectezi calendarul sau îi trimiţi un link de Zoom, Google Meet, Microsoft Teams şi va intra ca un participant în acea şedinţă online şi va înregistra, transcrie şi sumariza automat şedinţa. Apoi se trimite pe mail către participanţi sumarul care include şi paşii următori şi câţiva indicatori de productivitate, adică o interpretare a modului în care a fost organizată şedinţa. Iar această interpretare poate include mai mulţi parametri în funcţie de callurile pe care le ai şi în funcţie de rolul pe care le ai în organizaţie. Noi personalizăm destul de mult la nivel de rol şi la nivel de organizaţie înţelegem contextual în ce fel de şedinţă eşti şi care ar fi sumarul sau să spunem interpretarea cea mai potrivită, cea mai relevantă”, a explicat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Dan Huru, cofondator şi CEO al Meetgeek.ai.  El a pus bazele proiectului Meetgeek.ai încă din 2021, rafinând ideea până la comercializarea soluţiei în 2022.

    „Cred că am avut prima idee prin 2020 şi am început efectiv să lucrăm la ea în 2021. Atunci am trecut printr-un accelerator din Bucureşti, unde am intrat cu o idee pe hârtie şi am ieşit cu ceva mai consolidat. După care am început să lucrăm la produs şi am făcut foarte multe call-uri cu posibili clienţi ca să descoperim ce trebuie să construim. A fost o perioadă interesantă în care erau foarte multe idei şi în care s-a concretizat un produs axat pe anumite zone. Ideea a plecat de la nevoia de a automatiza sarcini operaţionale fiindcă eu personal am fost implicat în multe proiecte de software, de dezvoltare de produse software, pentru a automatiza aceste taskuri. Am observat că există foarte multă libertate în a pune şedinţe în calendar, şedinţe care sunt gestionate prost până la urmă şi ne-am gândit că putem dezvolta o tehnologie complementară care să adreseze această problemă uriaşă. Bineînţeles că nu poţi rezolva toate problemele deodată, dar măcar poţi rezolva o mare parte din această problemă uriaşă, ceea ce are impact şi este valoros”, a relatat el. Acum, soluţia Meetgeek.ai se integrează cu aplicaţiile de videoconferinţă precum Zoom, Microsoft Teams sau Google Meet, participând la şedinţele online ca un asistent virtual care înregistrează, transcrie şi sumarizează cele mai importante informaţii şi concluzii din discuţiile de business cu ajutorul tehnologiei AI. Utilizatorii pot personaliza rezumatele şi insight-urile pentru fiecare tip de apel, definind ce teme sau detalii le sunt de interes. De asemenea, pot extrage automat cele mai importante întrebări, nivelul de participare, identificarea monologurilor dintr-o conversaţie şi multe altele.

    Pe lângă integrarea cu platformele de videoconferinţă, Meetgeek.ai se integrează şi cu alte tipuri de soluţii software folosite în cadrul companiilor – de la soluţii de project management sau de tip CRM (Customer Relationship Management). În total, sunt peste 10.000 de soluţii software cu care se integrează în preent Meetgeek.ai. „De obicei companiile îşi integrează acest asistent cu celelalte platforme pe care le folosesc, celelalte produse software – pot fi soluţiile de chat de comunicare internă cum ar fi Microsoft Teams sau Slack, sau pot fi tool-uri de project management sau tool-uri de customer relationship management de exemplu pentru echipele de vânzări. Şi ce se întâmplă practic este că aceste sumaruri, <<highlight-uri>> din şedinţe, cele mai importante lucruri pe care tu le defineşti ca fiind importante, ele pot fi automat trimise către alte platforme pentru a automatiza timpul necesar de a introduce date în sistem şi pentru a trimite informaţii către colegi mai uşor, pentru a colabora mai uşor cu ceilalţi colegi”, a punctat Dan Huru. În prezent, platforma Meetgeek.ai funcţionează pentru 30 de limbi, inclusiv limba română, acurateţea transcrierilor fiind de 90-95%, conform reprezentanţilor start-up-ului.

    Meetgeek.ai şi-a propus să ajungă până în vara anului viitor la venituri anuale recurente de 1,5 mil. dolari, dublu faţă de nivelul actual, iar odată ce îşi va atinge obiectivul start-up-ul va deschide şi o nouă rundă de investiţii. Până acum, echipa Meetgeek.ai a atras investiţii totale de 650.000 euro, sumă cu care a reuşit să lanseze oficial platforma anul trecut şi să atragă până în prezent circa 10.000 de clienţi la nivel internaţional, majoritatea din SUA.

    „Noi avem un obiectiv să ajungem la 1,5 milioane de dolari venituri anuale recurente până la începutul verii viitoare, în 2024. Acum suntem undeva la jumătate, spre jumătate din acest obiectiv, dar avem o creştere destul de bună şi sperăm că o să ajungem la să ne îndeplinim obiectivul. Probabil vom ajunge să avem între 20.000 şi 30.000 de clienţi, depinde ce fel de companii vom atrage în portofoliu. Pentru noi este important ca şi companie să ai şi o bază variată de clienţi pentru a putea de servi mai bine clienţii şi de fapt şi pentru a putea crea funcţionalităţile corecte”, a spus Dan Huru. Modelul de business al Meetgeek.ai se bazează pe subscripţii lunare sau anuale, costul pornind de la 19 dolari/lună per licenţă. „Avem şi o variantă gratis care e limitată la 5 ore pe lună şi apoi încep licenţele care sunt cumpărate de obicei pentru fiecare utilizator. Deci, de exemplu, o echipă de 20 de oameni poate să cumpere 10 licenţe plătite şi să folosească 10 licenţe gratis. Asta înseamnă că îi pot include şi pe ceilalţi colegi care nu au neapărat foarte multe şedinţe sau au un număr relativ restrâns de şedinţe şi îi pot include în procesul de colaborare şi de îmbunătăţire a productivităţii în general.”   


    Rubrica „Start-up Pitch”

    1. Invitat: Dan Huru, cofondator şi CEO al Meetgeek.ai.

    Ce face? A dezvoltat o soluţie software bazată pe tehnologia AI care creşte productivitatea întâlnirilor de business.

     

    2. Invitaţi: Valentin Radian, cofondator al Find My Dentist şi director executiv în cadrul companiei de stomatologie Gursk Medica, şi Robert Profeanu, team manager în ca­drul EXE Software.

    Ce fac? Au lansat în urmă cu aproximativ trei luni şi jumătate pe piaţa din România şi în Republica Moldova platforma FindMyDenstist, dezvoltată de compania românească EXE Software.

    Valentin Radian: „Am ajuns la 500 de clinici dentare, ne chinuim să populăm cât mai mult aplicaţia, apoi o să înceapă promovarea către beneficiarul final care este pacientul. De asemenea, statisticile arată că am avut peste 40.000 de căutări în interiorul aplicaţiei, în aceste trei luni şi puţin de când am lansat-o pe piaţă.“

    Robert Profeanu: „Din punct de vedere dezvoltare, soluţia a fost construită mai puţin de un an. Dar noi am luat în considerare şi am ştiut încă de la început că vor fi planuri de extindere, de aceea una din provocări a fost să pregătim soluţia încă de la început pentru a putea fi extinsă şi în alte pieţe. Iar dacă vom creşte numărul de ţări, ceea ce ar aduce şi creşterea numărului de utilizatori sau de clinici, aplicaţia este pregătită să facă faţă unei astfel de creşteri.“


    Rubrica „Start-up Update”

    1. Invitat: Diana Enăchescu, cofondator şi CEO al Vintello – platformă de fashion resale

    Ce e nou? Start-up-ul românesc a ajuns la un număr de la 15.000 de utilizatori care au postat peste 20.000 de articole de fashion pe platformă şi are deschisă în prezent o rundă de finanţare.

    „Am luat o finanţare anul trecut din partea Black Sea Climaccelerator şi o altă finanţare, anul acesta, prin intermediul Bravva Angels – comunitate de investitori de tip business angel din România dedicată susţinerii start-up-urilor cu cel puţin o femeie fondator. Toate finanţările puse cap la cap ajung la circa 60.000 euro. Avem o rundă de finanţare deschisă în prezent, pe care ne dorim să o continuăm în cursul acestui an sau la începutul anului viitor.”

    2. Invitat: Mădălin Ilie, CEO al Telerenta – platformă automatizată pentru închirierea de echipamente electronice

    Ce e nou? Start-up-ul Telerenta se află în căutarea unei finanţări pentru a susţine planurile sale de dezvoltare accelerată. În cele şase luni de la lansarea platformei, Telerenta a introdus pe piaţă şi un concept nou cu ajutorul grupului Bobnet – o reţea de rentboxuri de unde utilizatorii pot închiria produsele electronice dorite, şi a adăugat o serie de noi echipamente disponibile pentru închiriere. Planurile de dezvoltare nu se opresc însă aici, echipa Telerenta urmând să extindă începând cu luna aceasta reţeaua sa de rentboxuri la nivel naţional, iar din 2024 start-up-ul va face pasul şi către pieţele externe, prima ţară fiind Polonia.

    „Categoriile de produse care sunt prezente pe site vor fi disponibile şi pentru închiriere aproape instantă din rentboxuri 2.0 ce vor fi prezente în foarte scurt timp, începând încă de luna aceasta, în centre comerciale din toată ţara. Mergem către oraşele mari şi enumăr câteva – cel mai probabil Cluj, Iaşi, Braşov, Timişoara.“



    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
    www.zf.ro/zf-it-generation
    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

  • Cine conduce cele cinci SIF-uri, care au împreună 5,3 mld. lei capitalizare şi 13,4 mld. lei active totale

    Cu expunere pe unele dintre cele mai mari companii de la Bursa de la Bucureşti, unele la maxime istorice, cele cinci societăţi se tranzacţionează la discounturi faţă de averea din portofoliu chiar şi de 67% ♦ Sub actualele conduceri, patru din cinci SIF-uri au apelat la rebranding pentru a recâştiga încrederea investitorilor.

    Cele cinci societăţi de investiţii finan­ciare (SIF-uri) de la Bursa de Valori Bucureşti, pentru care popularitatea a început să scadă de la criza financiară din 2008 încoace şi care au ajuns să se tranzacţioneze la discounturi faţă de averea din portofoliu cuprinse între 46% şi 67%, au apelat sub actualele conduceri la procese de rebranding pentru a recâştiga interesul investito­rilor.

    Sunt evaluate astăzi de in­vestitori la peste 5 mld. lei (1,1 mld. euro) şi gestionează active totale de 13,4 mld. lei, o parte importantă din economia româ­nească, cele mai mari expu­neri fiind la companii listate la BVB, precum Banca Transilvania, OMV Petrom, BVB sau BRD. În fiecare caz al celor cinci SIF-uri, Banca Transilvania este pe primul loc în portofoliu.

    Cu acţiuni ale unor blue chip-uri care au atins maxime istorice în 2023 sau evaluări nemaiatinse de câţiva ani, acţiunile celor cinci societăţi subperformează anul acesta, fiind tranzacţionate la randa­mente sub cel al indicelui principal BET, iar brokerii spun că atunci „când vor începe să acorde dividende care să se ridice cât de cât la randamentul mediu al indicelui BET, oa­menii îşi vor întoarce din nou privirea către ele“. Cine le conduce?

    Bogdan Drăgoi, 43 de ani, este fiul generalului în rezervă Dan Drăgoi, fost secretar de stat în Ministerul Industriilor în guvernele Roman şi Stolojan. A fost ministru de finanţe în gu­vernul Ungureanu şi a fost ales de acţionari în martie 2015 drept preşedinte şi director ge­neral al SIF Banat-Crişana, actuală Lion Capital (LION), funcţii pe care le deţine şi în prezent. A studiat la Facultatea Fletcher din cadrul Universităţii Tufts din Boston, Massachusetts şi are dublă specializare, în relaţii internaţionale şi eco­nomie.

    Liviu-Claudiu Doroş, 53 de ani, este fiul generalului Vasile Doroş şi preşedinte al consiliului de administraţie (din 2021) şi director general (din 2017) al Evergent Investments (EVER), fostă SIF Moldova. El a fost ales în 2009 vicepreşedinte şi director general adjunct al societăţii, fiind unul dintre cei mai tineri executivi ai SIF-urilor. Este licenţiat al Facultăţii de Comerţ-Marketing din cadrul Universităţii Bacău şi are un master în Managementul şi administrarea afacerilor la şcoala de Înalte Studii Postuniversitare a Universităţii “Gheorghe Asachi“ din Iaşi. SIF Moldova este prima societate care a apelat la rebranding, devenind Evergent Investments.

    SIF Muntenia (SIF4) este singura societate dintre cele cinci care nu şi-a schimbat denumirea. SIF4 este administrată de Nicuşor Marian Buică, 48 de ani, prin compania de administrare SAI Muntenia Invest, al cărei director general este din decembrie 2017. Nicuşor Buică este fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, fost consilier ministru delegate pentru buget în Ministerul Finanţelor şi fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. A studiat la Universitatea Politehnica din Bucureşti, având diplomă de subinginer, apoi la Facultate de ştiinţe Economice din Craiova, având diplomă de economist. Mai are un master în administrarea afacerilor la City University, State of Washington.

    Sorin-Iulian Cioacă, 48 de ani, este Preşedinte CA şi Director General al Infinity Capital Investments (INFINITY) din decembrie 2020, când societatea se numea SIF Oltenia. A studiat la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde are şi un master, dar şi la Facultatea de Finanţe, Bănci, Asigurări şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde a obţinut un doctorat în Finanţe. De asemenea, are certificare din partea Analiştilor Financiari din România (CFA).

    Transilvania Investments Alliance (TRANSI), care a făcut trecerea prin rebranding de la SIF Transilvania, este condusă din poziţia de preşedinte executive/director general de Radu-Claudiu Roşca, din septembrie 2021, anterior fiind timp de un an vicepreşedinte al directoratului. În vârstă de 51 de ani, Radu-Claudiu Roşca a lucrat pentru companii şi brokeri din piaţa locală. Are specializări de auditor financiar, broker şi risk management.

     

    Bogdan-Alexandru Drăgoi, 43 de ani, preşedinte CA şi director general, Lion Capital

     

    Liviu-Claudiu Doroş, 53 de ani, preşedinte CA şi director general, Evergent Investments

     

    Nicuşor Marian Buică, 48 de ani, director general, SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia

     

    Sorin-Iulian Cioacă, 48 de ani, preşedinte CA şi director general, Infinity Capital Investments

     

    Radu-Claudiu Roşca, 51 de ani, preşedinte directorat, Transilvania Investments Alliance

     

  • Amazon câştigă în bătălia fiscală cu Comisia Europeană

    Amazon a câştigat o bătălie în instanţă cu Comisia Europeană legată de taxe de peste 250 milioane de euro, dând o lovitură eforturilor de combatere a acordurilor fiscale favorabile încheiate între state membre ale blocului şi companii mari, relatează Financial Times.

     

  • „Preţurile sunt ca venite din iad“. Din Budapesta până în Edinburgh, târgurile de Crăciun golesc buzunarele europenilor

    În unele părţi din Europa, pre­ţurile ridicate sunt ceva obişnuit când vine vorba de târgurile de Crăciun. În altele însă scumpirile au devenit şocante, scrie Euronews.

    Un sondaj recent a desemnat târ­gul de Crăciun din Budapesta drept cel mai bun din Europa, însă în con­diţiile în care un hot dog costă 21 de euro, entuziasmul a început să se to­pească. Cu salarii medii de sub 830 de euro pe lună, localnicii nu prea-şi permit să se alăture festivităţilor. Un bol de gulaş costă 12 euro, iar sar­malele 17 euro.

    Margit Varga, o vizitatoare din Pecs, se plânge că astfel de preţuri nu sunt pentru buzunarele maghiarilor.

    Însă Ungaria nu este singura ţară care resimte astfel de şocuri la nivelul preţurilor de sărbători, în condiţiile în care inflaţia alimentară continuă să-i afecteze pe europeni, după ce a atins un maxim de aproape 20% în UE la începutul anului.

    În Cracovia, atmosfera din piaţa principală este extraordinară, iar în timp ce te plimbi printre standuri, poţi cumpăra cadouri originale şi su­ve­niruri fermecătoare. Cu toate acestea, cei cărora li se face foame în timpul cumpărăturilor trebuie să ţină cont de faptul că va trebui să chel­tuiască o sumă destul de considera­bilă, po­trivit Wiadomosci.

    Mâncarea tradiţională numită maczanka, de exemplu, este o delica­tesă săţioasă, dar costă mult la târg: 35 de zloţi (8,12 euro) pentru această chiflă tradiţională caldă cu ceafă de porc şi ceapă asezonată cu chimen.

    Capitala Scoţiei promite o evadare magică de Crăciun. Însă în acest an, târgul de Crăciun din Edin­burgh a fost catalogat drept „iadul pe pământ“ cu „preţuri scandaloase“ şi „proprietari de standuri hrăpăreţi“.

    Hamburgherii costă 12 lire ster­line (14 euro), biletele pentru roata mare 11,60 euro şi vinul fiert 8 euro.

    În Anglia, lucrurile nu stau mult mai bine. În oraşul York, unde preţu­rile sunt de obicei cu mult sub cele din Londra, în acest an un burger şi car­tofi prăjiţi costă 12 lire sterline (14 euro), în timp ce preţul vinului fiert este puţin mai rezonabil, de 5,80 euro.

    Preţurile sunt aproape similare cu cele de la faimosul Winter Won­derland din Londra, unde vinul fiert costă 5,70 lire sterline (6,60 euro), burgerii 14 lire, iar un bilet pentru roata mare 12,80 euro.

    În Germania, ţara de origine a târgurilor de Crăciun, tradiţiile festive sunt aproape sacre, însă acest lucru nu-i protejează pe vizitatori de inflaţie.

    O persoană a postat o imagine pe social media cu un bratwurst la 6 euro din târgul din Frankfurt, spunând că „preţurile au urcat în acest an“.

    În Berlin, unii proprietari de standuri au ales să nu participe la târguri în acest an din moment ce marjele de profit le sunt sub presiune. Un bratwurst costă în prezent în jur de 2,70 euro.

    La un preţ de 4-5 euro, vinul fiert la târgurile de Crăciun din Berlin este cu mult peste cee ace vizitatorii sunt dispuşi să plătească.

    La târgul din Spandau, preţurile sunt cu aproximativ 1 euro mai mari decât anul trecut. O creştere similară este înregistrată la târgul din Strasbourg.

  • Daniel Crăciun, CEO şi fondator al Lensa: Studiem toate opţiunile de finanţare, însă pentru următorii ani cred că Lensa îşi va păstra independenţa

    Retailerul de optică Lensa a fost fondat în 2013 ca un magazin online, iar astăzi sub acest brand există peste 80 de unităţi offline, pe lângă unitatea virtuală iniţială Recent, compania a făcut primul pas în afara ţării prin deschiderea primelor magazine în Chişinău, Republica Moldova.

    Daniel Crăciun, CEO şi fon­da­tor al retailerului de optică Lensa, pariază pe o creştere accelerată a pieţei autohtone de profil în următo­rii anii, ca urmare a schimbării com­portamentului de consum şi a unei griji suplimentare pe care românii o acordă propriei vederi.

    „Piaţa de optică este şi va fi în creştere rapidă. În prezent, estimăm că cifra de afaceri a pieţei locale de op­tică medicală din România este undeva la circa 400 de milioane de euro şi ne aşteptăm să ajungă la

    600 de milioane de euro în următorii zece ani“, spune el. Avansul de 50% al vânzărilor va veni şi în condiţiile în care tot mai mulţi oameni au nevoie de ochelari de vedere, nu doar de soare, dat fiind că petrec foarte mult timp în faţa ecranelor, fapt care le afectează sănătatea ochilor.

    „Peste zece ani, îmi doresc să tră­iesc într-o Românie în care oamenii văd mai bine şi înţeleg pe deplin im­portanţa verificării anuale a vederii, iar noi, la Lensa, să ne fi depăşit o­biec­tivul de a le oferi oamenilor peste 10 milioane de consultaţii gratuite.“

    De regulă, retailerii mari de optică medicală oferă consultaţii gratuite pacienţilor care apoi vin să cumpere ochelari tot de la ei. În cazul Lensa, ochelarii de vedere reprezintă 70% din vânzări.

    Pe piaţa de optică medicală, lupta se dă între câţiva jucători mari, precum Optical Investment Group (grup sub umbrela căruia se găsesc reţelele OPTIblu şi Optiplaza), Opticris sau Lensa şi între multe afaceri antrepre­noriale mici, cu 1-2 cabinete fiecare. Piaţa este astfel foarte fragmentată şi concentrată la vârf.

    Retailerul de optică Lensa a fost fondat în 2013 ca un magazin online, iar astăzi sub acest brand există peste 80 de unităţi offline, pe lângă unita­tea virtuală iniţială. Compania se ex­tin­de rapid în offline, doar în primele şase luni ale acestui an, 17 magazine sub brandul Lensa au fost deschise în ţară, ritmul de dezvoltare fiind mult peste aşteptările iniţiale.

    În a doua parte a lui 2023, expansiunea rapidă a continuat.

    Recent, compania a făcut şi primul pas în afara ţării prin deschiderea unor magazine în Chişinău, Republica Moldova, iar acum în vizor e o altă ţară din regiune. În total, dincolo de Prut sunt deja patru magazine.

    „Lensa priveşte către următorii zece ani cu încredere şi cu o dorinţă puternică de a ajunge în top trei jucători ai industriei de optică de la nivel european sau, de ce nu, de la nivel mondial. Pentru a materializa acest plan, construim o echipă puternică, agilă, ne extindem rapid reţeaua de magazine şi ne asigurăm că nu ratăm nicio oportunitate care ne-ar putea duce la următorul nivel de performanţă.“

    Chiar dacă retailerul a început ca un business în online, offline-ul fiind dezvoltat ulterior, magazinul virtual mai reprezintă astăzi doar 25-30% din business. Magazinele fizice au atras tot mai mulţi clienţi datorită consultaţiilor oftalmologice gratuite.

    Compania Tensa Art Design, cea care operează businessul, a obţinut în 2022 afaceri de 133 mil. lei, plus 68%.

    Creşterea accelerată a businessului a făcut ca mai mulţi investitori – strategici sau financiari – să îşi întoarcă faţa către Lensa, conform datelor ZF. De altfel, sursele din piaţă spun chiar că s-a discutat listarea retailerului la bursă.

    Daniel Crăciun afirmă însă că în următorii ani compania îşi va păstra independenţa.

    „Studiem toate opţiunile de finanţare, însă pentru următorii ani, cred că Lensa îşi va păstra independenţa, pentru că ne place să facem lucrurile aşa cum simţim şi avem deja experienţă de autonomie deplină dobândită în primii zece ani de existenţă, din care am învăţat extrem de multe lucruri utile pentru cel puţin următorii zece ani.“

  • Cinci schimbări simple de făcut la 20, 30 de ani şi după pentru a trăi mai mult. Experţi

    Şase experţi au împărtăşit obiceiurile care e bine să fie adoptate la 20 şi 30 de ani, să ajute la o viaţă mai lungă. Printre acestea se numără o dietă echilibrată, exerciţii fizice regulate, folosirea protecţiei solare şi reducerea stresului.

    Business Insider a rugat şase experţi în domenii care variază de la fitness la sănătatea creierului să explice ce se poate face la 20 şi 30 de ani (şi nu numai) pentru a avea cele mai bune şanse de a trăi o viaţă lungă şi sănătoasă.

    Mesajul lor principal: nu este niciodată prea târziu pentru a-ţi îmbunătăţi sănătatea, dar cu cât începi mai devreme, cu atât mai bine.

    Dieteticianul Clare Thornton-Wood a declarat că principalele sale schimbări în materie de nutriţie sunt adoptarea dietei mediteraneene şi reducerea consumului de zahăr. “Unul dintre cele mai bune modele de alimentaţie de luat în considerare pentru longevitate şi anti-îmbătrânire este dieta mediteraneană (multe fructe şi legume, cereale integrale, ulei de măsline, peşte, ouă şi o cantitate mică de carne slabă)”, a spus Thornton-Wood.

    “Există dovezi că bacteriile intestinale sănătoase au un impact asupra sănătăţii mentale şi a stării de spirit – stimulaţi acest lucru prin consumul unei game largi de alimente pe bază de plante”. În acest sens, Thornton-Wood recomandă consumul frecvent de carbohidraţi din cereale integrale, cum ar fi orezul brun, precum şi de alimente fermentate, cum ar fi chefirul, varza sau kimchi.

    Reducerea aportului de zahăr şi de alimente ultraprocesate poate între timp să vă stimuleze pielea şi dinţii, a spus Thornton-Wood, adăugând că o sănătate orală precară a fost legată de bolile de inimă şi poate face ca alimentaţia să fie mai dificilă pe măsură ce îmbătrânim. Toate acestea pot ajuta la menţinerea unei greutăţi sănătoase, care are un impact direct asupra tensiunii arteriale, a rezistenţei la insulină, precursor al diabetului, a nivelului de colesterol şi a sănătăţii inimii. Iar cercetările sugerează că nu doar alimentele pe care le consumăm sunt importante pentru longevitate, ci şi modul în care le consumăm. Consumul de mese regulate şi sănătoase, în special împărtăşite cu cei dragi, a fost, de asemenea, legat de îmbătrânirea sănătoasă, a declarat Thornton-Wood.

    Antrenorul şi cercetătorul Luke Worthington a declarat că mişcarea este importantă la orice vârstă, dar avem tendinţa de a deveni mai puţin activi în timp, ceea ce înseamnă că, cu cât îmbătrâneşti, cu atât mai mult va trebui să fii mai motivat în ceea ce priveşte exerciţiile fizice.

    El împarte sănătatea fizică în cinci “piloni”, care sunt la fel de importanţi în toate etapele vieţii: forţă, fitness cardiovascular, mobilitate, compoziţie corporală şi bunăstare emoţională. Ar trebui să încercăm să menţinem un echilibru al acestor elemente atunci când ne planificăm regimul de exerciţii fizice, a spus el.

    Bolile de inimă sunt principala cauză de deces în SUA, însă există lucruri pe care le puteţi face pentru a reduce semnificativ factorii de risc.

    Dr. Nicole Harkin, cardiolog, a declarat: “Alegerile şi obiceiurile de stil de viaţă pe care le dezvoltaţi acum pot avea un mare impact asupra sănătăţii inimii dumneavoastră în viitor. În special, dacă aveţi un istoric familial puternic de boli de inimă, este important să puneţi acum bazele unui plan proactiv de sănătate a inimii”.

    Ea recomandă ca toată lumea să îşi testeze tensiunea arterială şi nivelul colesterolului la 20 şi 30 de ani, deoarece, dacă acestea sunt mai mari decât în mod normal, ar putea duce mai târziu la afecţiuni precum boala coronariană – care apare atunci când alimentarea inimii cu sânge este blocată de depozitele de grăsime.

    Asociaţia Americană a Inimii recomandă dieta DASH pentru sănătatea inimii. Foarte asemănător cu dieta mediteraneană, planul alimentar se axează pe proteine slabe, cereale integrale, fructe, legume şi leguminoase şi limitează carnea roşie, sodiul, zahărul adăugat şi grăsimile saturate.

    Joanne Whitmore, asistentă cardiacă, a declarat că persoanele de 20 şi 30 de ani ar trebui, de asemenea, să facă cel puţin 150 de minute de exerciţii fizice de intensitate moderată sau 75 de minute de exerciţii fizice intense în fiecare săptămână şi, pe cât posibil, să menţină stresul la un nivel minim.

    Renunţarea la fumat este cel mai important lucru care se poate face pentru sănătatea inimii. Dar chiar şi mici schimbări în stilul de viaţă, cum ar fi scările în locul ascensorului sau câte o pauză de la birou o dată pe oră pentru o plimbare rapidă.

    Cancerul de piele este cea mai frecventă formă a bolii în SUA, iar majoritatea cazurilor sunt cauzate de expunerea excesivă la razele UV. Pentru a preveni cancerul de piele este important să vă protejaţi pielea stând la umbră, purtând haine care protejează de razele UV – cum ar fi o cămaşă cu mâneci lungi şi o pălărie cu boruri largi – şi aplicând o cremă de protecţie solară cu spectru larg, rezistentă la apă, cu SPF 30 sau mai mare.

    În afară de riscul de cancer, aspectul pielii este, de asemenea, o preocupare pentru mulţi dintre noi pe măsură ce îmbătrânim. Începând din jurul vârstei de 20 de ani, în fiecare an producem mai puţin colagen, a declarat Dr. Charles Puza, dermatolog. Cu mai puţin colagen, schimbările asociate cu îmbătrânirea, cum ar fi lăsarea pielii, încep să apară treptat, a spus el. La 20 şi 30 de ani, este normal să observaţi unele aspecte subtile ale acestui proces, sub forma unor linii fine în jurul ochilor şi a frunţii sau pierderea obrajilor plini de volum. În timp ce schimbările legate de vârstă sunt complet normale, există paşi şi alegeri de stil de viaţă care pot face o mare diferenţă şi vă pot menţine pielea cu un aspect sănătos.

    “M-aş aştepta ca cineva care se bronzează frecvent şi consumă o dietă dezechilibrată să aibă semne mai severe de îmbătrânire decât cineva care a folosit în mod regulat produse de îngrijire a pielii de înaltă calitate şi a ţinut pasul cu dieta şi exerciţiile fizice”, a spus Puza.

    El recomandă o rutină de îngrijire a pielii alcătuită din protecţie solară zilnică pe tot parcursul anului, retinoizi pe timp de noapte şi utilizarea regulată a acizilor alfa hidroxi, produse pe care le-a denumit: „cei trei piloni ai anti-îmbătrânirii”.

    În ceea ce priveşte stilul de viaţă, o dietă echilibrată, consumul de apă din abundenţă şi un somn odihnitor de şapte până la nouă ore pe noapte sunt benefice pentru piele, a spus el. El a sugerat, de asemenea, să vă antrenaţi să dormiţi pe spate, deoarece aceasta protejează faţa de o potenţială pierdere de volum şi de riduri în timpul somnului.

    Dr. Dale Bredesen, cercetător în domeniul neuroştiinţelor şi expert în boli neurodegenerative, a declarat că îmbunătăţirea sănătăţii creierului implică stimularea sănătăţii întregului organism. Asta include o alimentaţie bogată în legume şi reducerea la minim a alimentelor procesate.

    De asemenea, sunt desosebit de importante exerciţiile fizice regulate, un somn de şapte-opt ore pe noapte, gestionarea stresului şi daţi curs hobby-urilor sau asumaţi-vă noi provocări, cum ar fi învăţarea unei limbi străine.

    Anumite suplimente, în funcţie de nevoile unei persoane, pot ajuta, de asemenea, la menţinerea sănătăţii creierului, a spus el.

  • Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Alexandra, mi-e milă de tine, dar te încurajez să rămâi antreprenoare!

    Văzând întrebarea ridicată de o studentă, care are o mică afacere, în faţa unor personalităţi din mediul privat, îndrăznesc să ofer şi eu un alt raspuns, ca antreprenor 100% ”neşlefuit” de viaţa de corporatist. valabil pentru orice tânăr care vrea să devină antreprenor. 

    Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF: Cu toţii am acumulat cunoştinţe în cei 20-25-30 de ani, am văzut multe situaţii, am discutat cu mulţi oameni, dar s-ar putea să nu ştim ce să facem dacă am fi în locul unei studente care are un business de spălat covoare!

    1. In primii 3 ani de zile uita de weekend, sarbatori legale, vacante sau zile in care stai. In aceasta perioada, in fiecare minut din viata ta trebuie sa te gandesti cum sa duci afacerea mai departe, preferabil la urmatorul nivel. Daca nu dormi e un semn bun, inseamna ca esti pe drumul cel bun. Angajatii sforaie cand tu te gandesti la afacerea ta. Daca iti vin idei atunci cand nu dormi, scoala-te si pune-le pe hartie. In timp pot valora milioane!

    2. Daca cumva crezi ca iti trebuie vreo pregatire speciala pentru a fi antreprenor, te inseli. Nu iti recomand sa citesti prea multe carti. Putine si bune. In schimb, iti sugerez sa te trezesti in fiecare zi la 5.30 dimineata, trei luni la rand, si sa faci ce vrei tu, dar sa nu te culci la loc. Daca rezisti si nu ti se pare dificil, esti pe cale sa te obisnuiesti cu concurenta din mediul privat.

    3. Cine iti va spune ca ceea ce scrie in carti se poate transpune in practica imediat, vorbeste din…carti. Nimeni nu te poate reprezenta mai bine, cel putin in primii 3 ani de activitate. Nu uita ca unii se scoala la aceeasi ora, ca sa duca o paine acasa copiilor. Tu trebuie sa poti mult mai mult, ca sa ajungi ce ti-ai propus. Antreprenoriatul nu e pentru oricine.

    4. Daca esti studenta si crezi ca un director de multinationala, care vrea sa devina tot antreprenor, este mai pregatit decat tine, crede-ma ca nu este. El poate conduce o firma cu zeci de ani de experienta si standarde inalte, dar daca trece in mediul privat se va simti al nimanui si mai in nesiguranta decat tine. Daca nu fura clientii de unde pleaca si nu face ceea ce stie are sanse sa dea faliment mai repede decat tine.

    5. Daca vreodata vei simti ca nu mai poti, ca ti s-a urat cu munca, ca nu mai poti, culca-te. A doua zi, dimineata (nu uita de ora 5.30!), spala-te bine pe fata si ia-o de la capat. Fara tenacitate risti sa ajungi ”sclava” la o multinationala. Acolo vei astepta sfarsitul lunii, dar ai un salariu bunicel, asigurat. Oare asta iti doresti? Risti ca toata viata sa fii frustrata ca nu ai dat tot ceea ce puteai pentru libertatea profesionala si sa fii propriul sef.

    6. Sa n-ai incredere in nimeni, decat in tine si numai in tine! Nu tine cont de parerea nimanui. Esti tu cu tine si cu visul tau. Daca ai dat-o-n bara prima data, mai incearca o data. Daca a doua oara ai ratat din nou, ia-o de la capat. Cand ti-e mai greu, mananca numai o paine timp de 3 zile si, daca rezisti, ai sanse sa ramai antreprenoare. Daca nu, orinteaza-te sa fii parte din visul altcuiva si apreciaza-l ca atare.

    7. Bucura-te de fiecare banut pe care-l castigi, indiferent cat de mica e suma. Intr-o zi, te vei uita la el ca la un maruntis, dar vei sti intotdeauna valoarea lui si nu vei azvarli cu banii pe lucruri inutile. Asta ii duce pe multi in faliment, indiferent cat de sus au ajuns. ”Leaga sacul cat e plin, pentru ca daca nu-l legi, se goleste cu prima ocazie”.

    8. Atunci cand vrei sa angajezi pe cineva, nu pune accent pe CV-ul lui. Incearca sa ghicesti caracterul candidatului si intreaba-l concret ce stie sa faca. Daca se potriveste profilului firmei tale si este compatibil cu feeling-ul tau, ai sanse sa faci treaba cu el. Daca se dovedeste ok, plateste-l bine si respecta-l, altfel pleaca mai departe.

    9. Daca deschizi o firma intr-un domeniu in care sunt deja 100 de firme, singurul gand care ar trebui sa te macine este ce trebuie sa faci ca sa ajungi ”Nr 1”. Daca vrei sa fii unul dintre cei 101 jucatori din aceeasi piata, mai bine cauti un post caldut la stat, ca acolo esti exact un numar dintr-o multime de bugetari.

    10. Un ultim reper, ca nu indraznesc sa dau sfaturi: uita-te bine in oglinda inainte sa decizi daca vrei sa fii/ ramai antreprenor. Daca nu vezi in tine un dram de nebunie, inconstienta sau…tupeu, lasa-te pagubasa. Antreprenoriatul este o jungla. Acolo supravietuiesc si fac performanta numai cei ”care nu sunt normali”. Poti sa ai noroc, sa fie o conjunctura favorabila, sa fii pe ”val” un timp, dar daca nu ai pretentii de la tine, performanta vor face altii.

    Spor si inspiratie tuturor tinerilor care vor sa scrie istorie in antreprenoriat!

    Dragos Dragoteanu este Certified International Property Specialist.

  • Lecţii de antreprenor la început de drum

    Birocraţia, logistica, preţurile sunt, la o primă strigare, obstacolele din cursa pe care un antreprenor o aleargă în fiecare zi în România. Indiferent că are un brand nou-nouţ sau că are deja nişte rădăcini prinse, orice mic întreprinzător ajunge, inevitabil, să se lovească de praguri care adesea îi complică planurile, dar care, la final, ajung să se transforme în lecţii pe termen lung. Astfel, concepte precum o echipă bine închegată, o perseverenţă fără limite şi o definire realistă a scopurilor sunt unele dintre lecţiile cele mai preţioase pe care le-au învăţat micii antreprenori din noua generaţie de la drumul parcurs în caruselul dorinţei de a face business în România. Am întrebat, de-a lungul unui an întreg, mai mulţi antreprenori la început de drum, din diferite domenii, care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă în gestionarea businessului, dar mai ales ce lecţii au învăţat până acum din experienţa antreprenorială pe care au trăit-o. Răspunsurile lor pot fi, la rândul lor, lecţii pentru cei care abia acum se gândesc să pornească o afacere. Cum altfel decât de la zero?

    „Sunt abia la începutul drumului de antreprenoriat, nu s-a adunat deloc experienţă în vânzări. Însă pot să spun că înfiinţarea unei firme, această interfaţă dintre produse şi clienţi, poate fi o aventură – birocraţia face complicate lucruri şi acţiuni care în mod natural sunt simple.”

    Veronica Podariu, fondatoarea brandului de cosmetice Codrii de săpun

    „Pentru că suntem încă la început de drum, cele mai mari provocări sunt legate de vizibilitatea brandului, promovarea lui, introducerea produselor în magazine şi buticuri fizice. Am învăţat lecţia răbdării – la care nu excelăm de fiecare dată, lecţia prieteniei – o parte dintre prieteni te susţin necondiţionat şi încearcă să te promoveze la rândul lor, iar o altă parte dintre ei doar pretind ca o fac. Lecţia cea mai importantă este însă să nu renunţi, indiferent cât de greu este la început, şi să mergi înainte, mai ales când ai susţinerea necondiţionată a familiei.”

    Cătălina Dărăbuţ şi Roxana Pandele, fondatoarele Charlier, atelier de lumânări parfumate

    „Una dintre cele mai importante lecţii învăţate este aceea că e necesar să ne menţinem flexibili şi receptivi la schimbări. Am învăţat, de asemenea, că satisfacţia clientului este esenţială pentru succesul pe termen lung al businessului şi că tot clientul final îţi dictează produsul. Totodată, am înţeles că este esenţial să construim şi să întreţinem relaţii solide cu partenerii noştri, deoarece cooperarea şi colaborarea sunt esenţiale în industria vinului.”

    Vasile Lungu, fondatorul Cramei Hermeziu din Iaşi

    „Am învăţat că este absolut necesar să investim în noi, mini-MBA-ul pentru Tineri Antreprenori absolvit în cadrul JCI Bucureşti mi-a dovedit acest lucru. Pentru noi a marcat începerea unui nou capitol în cadrul dezvoltării En Place Studio.”

    Adina Filculescu, fondatoarea atelierului floral enRose

    „După o criză mondială – 2009-2010 în România – şi o pandemie în 2020-2021, aş putea spune că secretul unui business mic de succes, care să genereze profit, dar mai ales bucurie şi satisfacţie personală, este oferit de calitatea oamenilor din jur, atât colegi, colaboratori, furnizori, cât şi clienţi şi feedbackul lor peste ani.”

    Carmen Orzea, fondatoarea studioului de arhitectură En Place Studio

    În toată această aventură antreprenorială a noastră, cred că în primul rând am ajuns să ne cunoaştem pe noi mai bine, am văzut de câtă muncă este nevoie să poţi construi ceva de la zero şi astfel am ajuns să apreciem mai mult ceea ce avem şi să fim mai recunoscători.

    Adelina Rata, cofondatoarea brandului de accesorii Haiart

    „Experienţa ne-a arătat că designul de interior este în continuă transformare, uneori predictibilã, alteori disruptivă, cum este cazul programelor de inteligenţă artificială pe care încercăm să le asimilăm rutinei de proiectare de zi cu zi, şi că cea mai importantă componentă a unui studio de design interior este, pe lângă creativitate, o echipă puternică, în care fiecare îşi cunoaşte plusurile şi minusurile şi care poate colabora coerent.”

    Silvia Pintilie, fondatoarea biroului de amenajări interioare Inland

    „În primul rând, am învăţat să câştigăm încrederea meşterilor cu care lucrăm. Apoi organizarea logistică a fost un alt milestone. Am învăţat că trebuie să facem educare în această zonă, deoarece produsele noastre, care de multe ori sunt mult mai calitative, sunt acoperite de obiecte de serie realizate în ţări îndepărtate, pe care oamenii fie din neştiinţă, fie din alte motive le preferă. În anii de pandemie, ne-au salvat comenzile corporate, o zonă pe care am dezvoltat-o apoi foarte mult, pentru a putea răspunde la mai multe tipuri de nevoi: cadouri pentru angajaţi, pentru delegaţii de afaceri, evenimente etc.”

    Cosmin Cucoş, cofondatorul platformei cu obiecte artizanale Învie Tradiţia

    „Cea mai mare provocare este cea de a fi mereu prezent, actual, consistent în muncă şi acolo pentru nevoile clienţilor. Cred că aceste lucuri fac un business să funcţioneze pe termen lung şi să păstreze alături clienţii care îţi oferă încrederea lor.”

    Cătălina Marcu, fondatoarea magazinului cu plante Plantropic

    Am învăţat că antreprenoriatul nu este uşor, dar că este plin de satisfacţii. Este un sentiment minunat atunci când munca pe care o depui dezvoltă o idee creată de la zero. Suntem încă la început şi învăţăm pe parcurs, odată cu provocările pe care trebuie să le depăşim zi de zi.

    Andreea Vrabie şi Alexandru Lupu, fondatorii atelierului de terarii LAVA Atelier Botanic

    „O provocare care mi-a oferit şi o lecţie mai apoi a fost menţinerea constantă a stocului cu produse pentru artişti. Cererea pentru produse a fost mai mare, iar stocul nu a acoperit această nevoie. Provocările şi lecţiile sunt nelipsite şi mereu businessul mă învaţă câte ceva. Indiferent că vin de la clienţi, furnizori, concurenţă, toate lucrurile plăcute sau mai puţin plăcute au menirea de produce o schimbare, de a mă trimite cu un pas înainte, aşa că sunt binevenite.”

    Maria Bădescu, fondatoarea atelierului de caligrafie Mariart Calligraphy

    „Învăţăm zilnic şi asta facem de peste 12 ani. Este un proces fără finalitate, accelerat mai cu seamă în ultimii trei-patru ani. Sunt destule concepte şi aspecte considerate tabu până de curând, care acum se răzvrătesc şi au parte de mutaţii greu de anticipat cu ceva timp în urmă. Inovăm şi creăm, suntem flexibili, dar nu ne abatem de la valorile de bază: calitate şi bun-gust.”

    Dorian Lungu, cofondatorul atelierului de ciocolată Luado Chocolate

    Toată lumea o zice, dar până nu o simţi pe pielea ta, nu ştii cât de adevărat este: ca antreprenor trebuie să fii foarte flexibil. Nimic nu e bătut în cuie şi trebuie să ai capacitatea să te adaptezi constant la tot ce se întâmplă. Şi se întâmplă atât de multe! Mi-a fost destul de greu să accept că modelul iniţial de business pe care îl gândisem – cel de a face pâine – nu a fost cel mai potrivit, dar am reuşit să trec peste şi să-mi găsesc curajul să merg mai departe cu un alt produs – crackers cu maia. O altă lecţie valoroasă a fost să-mi dau seama când trebuie să cer ajutorul celor din jur şi să accept ajutorul lor. Acum familia mă ajută la ambalare şi la pregătirea comenzilor pentru livrări. Am prieteni care mă ajută pro bono cu partea de content writing, marketing şi îmi deschid uşi pentru a intra în contact cu potenţiali clienţi.

    Liviu Tudoran, fondatorul brandului de gustări NIB Crackers

    „O lecţie importantă pe care am învăţat-o este faptul că e în regulă să nu fie totul perfect şi că mereu este loc de mai bine, însă trebuie să te opreşti câteodată şi să te bucuri de orice mic progres.”

    Alexandra şi Andrei Mureşan, fondatorii brandului de produse apicole ROI Honey Goods

    „Am învăţat să nu renunţăm la primul refuz, am învăţat că paşii mici, dar siguri sunt foarte importanţi, am mai învăţat că avem nevoie de cunoştinţe antreprenoriale pentru a ne putea dezvolta mai departe, dar şi să avem încredere că munca depusă în crearea unui produs de calitate superioară va fi apreciată corespunzător.”

    Anca Vălean, fondatoarea brandului de paste făinoase Răstăuţe maramureşene

    Lecţii au fost multe şi cred că tocmai asta ne-a încurajat să continuăm, să ne dorim să creştem, să apreciem momentul pe care îl trăim. Poate cel mai important a fost că am reuşit pe alocuri să schimbăm o serie de mentalităţi legate de produse congelate, de amestecuri dubioase şi ieftine pentru o marjă mai mare. Sunt lângă noi clienţi încă din 2018 şi ne apreciază produsul, iar asta ne încurajează să mergem mai departe!

    Cosmin Matea, cofondatorului brutăriei Poftă de pâine

    „Am învăţat că gestionarea relaţiei cu furnizorii poate fi foarte dificilă în această industrie şi că sunt necesare aptitudini de management al situaţiilor de criză. Fiind o industrie impactată semnificativ de sezonalitate, în perioadele de vârf se întâmplă frecvent ca furnizorii să nu poată gestiona comenzile de materiale pe care le primesc, iar acest lucru ne poate aduce pe noi în situaţia de a nu putea onora la rândul nostru comenzile de la cliente. În ciuda piedicilor, am învăţat uşor-uşor să prevenim aceste situaţii, să ne perfecţionăm abilităţile de forecasting pentru a asigura o continuitate a activităţii. Am învăţat că nişa căreia i se adresează The Hush are nevoie nu doar pe încălţăminte personalizată, ci şi de consultanţă personalizată în efectuarea achiziţiilor, iar acesta a fost motivul care ne-a determinat să ne ajustăm modelul de business. Acum intrăm în contact cu fiecare dintre clientele noastre pentru a identifica toate nevoile lor cu privire la perechea de încălţăminte pe care o comandă şi pentru a putea să adaptăm producţia în consecinţă.”

    Anca şi Sabina Şercău, fondatoarele atelierului de încălţăminte The Hush

    Îmi place să am o relaţie apropiată, să ştiu mai multe despre persoana care cumpără şi care revine după prima comandă. În acest fel, nu este doar un client, asta am învăţat până acum.

    Monica Mocanu, fondatoarea atelierului de ceramică Monceramice

    „Dacă îţi place cu adevărat ceea ce faci, treci mai uşor peste impedimentele care apar şi nu renunţi, ci din contră, cauţi soluţii. De exemplu, anul trecut am avut o mare problemă cu seceta. Ca în niciun an, au secat fântânile. Aşa că astă-iarnă m-am apucat de forat una. De la zero. M-am documentat, am cumpărat cele necesare şi m-am apucat de treabă. Munca în agricultură este grea, dar are şi părţile ei frumoase.”

    Daniel Toma, cofondatorul afacerii din agricultură Toma Sparanghel

    Am învăţat că e foarte important să aduni o comunitate cu valori asemănătoare în jurul brandului tău. Ca orice om la începutul unei experienţe noi, am avut nevoie de susţinere de la oamenii din jurul meu. Au fost momente când simţeam că poate nu-i va păsa nimănui de următoarea mea creaţie, aşa că de ce să mă mai chinui să-mi transform ideile în realitate? Dar apoi primeam un mesaj pe Instagram de la un om total necunoscut, care îmi spunea că abia aşteaptă să plaseze o comandă şi să continuu ce fac, pentru că fac bine. A fost incredibil să văd că există oameni cu care nu am nicio legătură, care îşi doresc să mă susţină, să am succes şi să ajung tot mai departe. Pe lângă partea asta, am învăţat că lucrurile bune au nevoie de timp pentru a creşte. E greu să nu te compari cu tot ce vezi pe internet, cu progresul altora. Acum preţuiesc comunitatea peste competiţie, dar văd cum ambele mă ajută să continui să revin zi de zi la masa de lucru.

    Diana Madoşa, fondatoarea brandului de accesorii Sunny Side Co.

  • Infotrafic: ceaţa îngreunează circulaţia maşinilor pe şosele din sudul şi din vestul României

    Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, duminică dimineaţă, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile sau a unui accident rutier.   

    Totuşi, ceaţa reduce vizibilitatea local pe mai multe artere rutiere din judeţele Arad, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Timiş.

    Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti şi DN 1 Ploieşti-Braşov, „se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună”.

    Şoferii sunt sfătuiţi „să circule cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi de drum, să crească distanţa de siguranţă între autovehicule şi să evite bruscarea comenzilor pe un carosabil umed sau alunecos”.

    „Înainte de a pleca în călătorie, informaţi-vă cu privire la restricţiile de trafic şi condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să vă deplasaţi! Când vizibilitatea este redusă, folosiţi luminile din dotarea autovehiculelor, evitaţi depăşirile riscante şi asiguraţi-vă foarte bine înainte de efectuarea manevrelor de schimbare a direcţiei”, mai transmit autorităţile.

  • Deşi a trecut ţara printr-o terapie şoc de devalorizare a monedei naţionale cu peste 50% peste noapte, noul preşedinte argentinian Javier Milei vrea în continuare să renunţe la peso şi să dolarizeze economia. ”Obiectivul rămâne acelaşi – să ajungem la dolarizare”

    Preşedintele Javier Milei intenţionează în continuare să renunţe în cele din urmă la peso-ul argentinian după ce a devalorizat puternic moneda ca parte a unei runde iniţiale de terapie de şoc, potrivit ministrului său al economiei, scrie Bloomberg.

    “Obiectivul rămâne acelaşi – să ajungem la dolarizare”, a declarat Luis Caputo pentru LN+ TV în al doilea interviu consecutiv acordat în timpul nopţii.

    Caputo, care a anunţat că noul guvern reduce valoarea peso-ului cu mai mult de jumătate marţi târziu, a refuzat să ofere un termen pentru abandonarea totală a monedei, dar a recunoscut că nu este un obiectiv pe termen scurt.

    “Preşedintele a făcut întotdeauna campanie pentru dolarizare şi închiderea băncii centrale”, a declarat Caputo. “Aceste steaguri de raliu nu au fost lăsate deoparte”.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro